Brasov by Night



Tasty Treats


8 noiembrie 2016, ora 01:00


Dinu face o usoara plecaciune si se indeparteaza. Ramasa singura, Iustina nu mai pierde vremea in fața casei, intra in galerie, urca la etaj si bate la usa. Ar vrea sa ii inmaneze tabloul doamnei Schmitz inainte ca acesta sa pateasca ceva.

Din spatele usii aude vocea lui Ottilie: "Da, draga mea. Vino."

Fata deschide usa si intra in incapere: "Buna seara, doamna."

Ottilie ii raspunde absenta: "Buna, draga mea." Fara sa fie atenta la Iustina, ii ia tabloul din maini - delicat, dar cat se poate de ferm si ramane cu privirea atintita asupra lui.

De-acum, Iustina recunoaste aceasta fascinatie si isi da seama ca doamna Schmitz nu va iesi singura din starea de reverie care a pus stapanire pe dansa. O lasa putin sa il priveasca, gandindu-se ca probabil si l-a dorit si ii place extraordinar de mult, ca apoi sa se apropie incet de dansa si sa o atinga delicat pe brat.

Dar atingerea ei nu este nici pe departe destula ca sa o scoata din aceasta stare. Tinand-o de mana, Iustina o conduce incet catre canapea, avand grija sa se aseze comod, ceea ce pare sa o ajute sa se dezmeticeasca.

"Ah... Imi cer scuze pentru asta, draga mea" spune Ottilie, lasand tabloul de-o parte. "Iti multumesc pentru tablou, ma bucur sa il vad si sper ca sora mea nu ti-a facut foarte-foarte multe probleme."

Iustina zambeste: "A fost la fel de draguta ca de obicei."

"Mhm..."

"Desi si-a atins scopul, aparent eu nu sunt suficient de loiala Camarillei... Poate pentru ca nu l-am lasat pe domnul Alexandrescu sa... se manifeste."

"Mhm... am inteles. Eh, poate ca nu tot timpul loialitatea noastra se manifesta prin lucruri de felul asta."

Iustina ii inapoiaza cheile de la Europe: "Am mutat putin cutiile in depozit, ca sa fie mai mult loc pentru intalnirea dansilor si, din fericire, asta este tot ce au suferit acele opere de arta: o reorganizare in spatiu, atat."

"E in regula, indraznesc sa cred ca nu s-a intamplat nimic."

"Absolut nimic! Si domnul Alexandrescu va transmite salutari."

"Ma bucur sa aud asta! Sa zicem ca macar partea asta, a intregului lant de favoruri, s-a rezolvat cu bine. Sigur ca asta deschide o noua veriga in acest lant de favoruri, dar tu ai inteles tot ce trebuie sa intelegi, asa e?"

"Sper ca da."

"Bine. Iti multumesc" spune Ottilie, in timp ce se ridica de pe canapea, apropiindu-se de sevaletul unde este montata o panza noua, aproape goala, doar cu cateva schite neclare pe ea.

Iustina isi ia inima in dinti: "As putea sa va vizitez intr-o seara?"

"De acord... Dar mi se pare ca ma vizitezi deja acum..."

"Nu as vrea sa va deranjez intr-un moment nepotrivit..."

"Nu ma deranjezi intr-un moment nepotrivit, draga mea, spune-mi despre ce e vorba."

"As vrea sa stiu mai multe despre cum sa folosesc mai bine Disciplinele Clanului nostru... Pana acum am invatat... din intamplare... de nevoie... Am avut si noroc, ca nu s-a intamplat nimic prea grav, dar mie nu imi place sa depind de noroc! Si, daca sunt vanatori care pot detecta supranaturalul, as vrea sa o pot face si eu, mai bine decat o fac acum din reflex, de exemplu... Si, nu stiu, poate pot sa fac mai mult cu aurele pe care le vad, poate este ceva dincolo de aceasta abilitate de a le vedea..."

"Da, sunt lucruri pe care noi am sti sa le facem... Hm... Bine, hai sa ne gandim un pic la ce ai vrea tu sa faci mai departe..."

Dupa cateva clipe de gandire, doamna Schmitz pare sa se reintoarca in incapere: "Draga mea, in primul rand iti multumesc din nou si in al doilea rand, pentru prima dintre dorintele tale, ma tem ca ti-ai ales gresit sora. Nu am avut niciodata interesul pe care l-a avut Theresia pentru lucruri care nu pot fi atinse de mine acum si, sincera sa fiu, nu m-au interesat, probabil de asta am ajuns in pozitii atat de diferite una față de cealalta... Te-as putea ajuta, insa, ca rasplata pentru tot ce ai facut pentru mine in seara asta, sa vezi lucruri, sa intelegi mai mult... Inteleg ca ti-ai dori asta, nu?"

"Foarte mult, doamna!" raspunde Iustina, cu ochii aproape sclipind.

"Foarte mult... Bine... Hai sa vedem..." Ottilie se intoarce la biroul pe care isi tine pensulele, vopselurile si toate cele de care ar avea nevoie cand picteaza. Pentru o secunda, in camera se asterne o liniste adanca, in timp ce ea cauta ceva, scotocind prin sertare.

Se intoarce cu o spada - un obiect medieval, cu care trecerea anilor nu a fost deloc blanda, ceva ce un cavaler ar fi folosit in 1200. O piesa frumoasa, de altfel, pe care i-o intinde fetei: "Bine, Iustina, urmatorul lucru pe care trebuie sa inveti sa-l vezi, dincolo de lucrurile care exista acum, sunt lucrurile care au fost sau poate ca vor fi. Tine asta!"

Iustina ia spada cu grija, tinand-o cu atentie cu mana stanga de maner, in pozitie orizontala, cu varful indreptat catre mana dreapta si o rasuceste incet, admirand reflexiile flacarilor de la lumanari pe lama. Isi aduce aminte de vremuri mai bune, cand, intr-o excursie la Budapesta, a descoperit niste oameni care faceau repetitii pentru o reconstituire istorica, costumati si inarmati ca pentru epoca pe care incercau sa o recreeze.

Ottilie o priveste: "Bun... E bine ca te gandesti la ceva, dar nu chiar la ce trebuie." Se asaza langa ea, delicat, diafan aproape, o cuprinde cu mana dreapta pe dupa umeri si ii sopteste, apropiindu-se foarte incet de ea: "Tu, presupun ca citesti, nu?"

Cu ochii la reflexiile din tăiș, Iustina ii raspunde aproape soptit: "Da."

"Bine... Fa un efort si citeste spada, Iustina, te rog."

Iustina nu stie ce inseamna asta, dar continua sa studieze spada - lucratura manerului, motivele, incrustatiile de-a lungul lamei. Treptat, gandurile incep sa-i fuga catre unde ar fi putut fi creata, cine anume ar fi folosit-o, daca ar avea legatura cu barbatul din tabloul la care lucra doamna Schmitz acum cateva seri...

Daca au fost incrustatii pe maner, sunt demult duse, ii este clar ca timpul a trecut peste acest obiect, dar pe masura ce urmareste liniile spadei, simte cum intra usor intr-o transa asemanatoare cu cea pe care o traieste cand vede ceva foarte frumos, desi nu atat de intensa, nu este in pericol, nu este intrutotul rupta de realitate.

O aude pe Ottilie de undeva departe: "Bun... Te apropii... Si acum, doar asculta ce-ti spune..." ceea ce o face sa fie atenta daca nu cumva in linistea asternuta incep sa apara soapte. Este ca atunci cand s-ar relaxa intr-o atmosfera placuta, intr-o camera intunecata si linistita, si cand dupa un timp parca nu ar mai simti atingerea obiectelor fizice, ca si cum ar pluti si ar putea auzi chiar si zgomotul facut de o frunza cazand.

"A trecut ceva timp..." o aude pe Ottilie. "Hai sa facem impreuna..." si ii simte mainile strangand-o putin, aproape ca si cand ar tine-o in brate. "Ti-aduci aminte ca acum cateva seri pictam pe cineva, nu?"

Iustina doar da usor din cap, fara sa spuna vreun cuvant.

"Spada asta a fost a lui... Hai sa ne gandim amandoua la el, la cum arăta... Il chema Friedrich, a fost seniorul unui sat din preajma Sighisoarei, acum multi-multi ani..."

Si, in timp ce Ottilie ii povesteste, Iustina revede tabloul, incepe sa-si aminteasca din ce in ce mai clar trasaturile acelui barbat inalt, impunator, cu camsa de zale. Apoi, dintr-o data, ea insasi este un om inalt, bine facut, se simte foarte sigura pe ea si lasa acea spada undeva intr-un conac, intr-o incapere goala.

Dupa care impresia se intrerupe si se intoarce la realitate. Ottilie este langa ea pe canapea: "Ai reusit, draga mea?"

Fata se mai uita o data la spada, prima ei reactie este de surpriza, pentru ca stia ca a lasat-o undeva si este putin nedumerita ca inca o tine in mana. Pe urma isi da seama ca aceea este mana mica a Iustinei, nu mana mare a unui barbat.

Lasa cu grija spada pe genunchi, se intoarce incet catre Ottilie si o imbratiseaza ca si cand era ceva ce isi dorea de foarte multa vreme, dar tot nu ajungea la ea. Ottilie ii raspunde strangand-o la piept, aproape ca o mama - o imbratisare intr-un moment de pace. Pentru un moment, este liniste in aceasta incapere mica cu pensule, vopseluri, panze si ele doua, luminate doar de cateva lumanari tremurand, aproape, in noaptea Brasovului.

Fata isi petrece urmatoarea ora in compania doamnei Schmitz, discutand, privind operele de arta si exersand aceasta noua abilitate pe care tocmai si-a descoperit-o. Mai mult, in mintea ei se limpezesc si se aduna la un loc lucruri pe care le-a tot observat pana acum: cum sa fie mai metodica atunci cand cauta, cum sa isi puna ordine in ganduri, ca sa nu lase toate informatiile noi sa o copleseasca.

Nu ar vrea sa tulbure atmosfera stranie creata de revelatia noilor ei abilitati, in nici un caz nu ar vrea sa ii tulbure linistea doamnei Schmitz si isi pastreaza noianul de intrebari pentru o alta ocazie, seara aceasta a fost mult prea frumoasa. Dupa un timp, isi ia la revedere de la doamna Schmitz si pleaca.

La parter, inainte de a iesi din galerie, ii trimite un mesaj lui Dinu:

"Multumesc!
Tabloul este pe maini bune. Este fascinant sa vezi pe cineva apreciind cu adevarat o opera de arta!
Sper ca muzeul sa isi deschida portile cat mai curand.
I.R."

Apoi se indreapta catre unul din cluburile din centru - in seara acesta simte nevoia de ceva mai deosebit. Merge agale catre bar, studiind in trecere separeurile si lasand haina sa ii alunece nonsalant de pe umeri, lasandu-se mai degraba vazuta, decat facand ea primul pas.

Cere un pahar cu suc de rodie si isi plimba privirea prin incapere, curioasa sa vada ce fac oamenii in club - aceeasi oameni de care ei ar trebui sa aiba grija. Nu ii trebuie mult timp pana sa gaseasca pe cineva de care sa ii si placa. Pana la urma, barbatul vine el la bar si incep sa vorbeasca - este chiar un partener placut de conversatie si Iustina se gandeste sa il pastreze, se simte bine cu el.

Invariabil, ajung sa vorbeasca despre sarbatorirea in avans si, implicit, despre reclamele de Craciun. Mihai Lunescu, partenerul ei din seara aceasta, este si el destul de plictisit de faptul ca deja au inceput sa apara aceste reclame, il deranjeaza si pe el ca sunt difuzate atat de devreme. Fara sa se gandeasca, Iustina izbucneste: "Stiu! Nici macar chiloti nu mai poti sa cumperi, fara globulete si stelute pe ei!" ca imediat sa isi dea seama ce a spus si sa se opreasca stanjenita. Barbatul incepe sa rada, amuzat de supararea ei.

Fata isi ia paharul in mana si il invita sa-si continue discutia intr-un separeu, in speranta ca acolo este putin mai liniste si nu trebuie sa mai strige unul la celalalt ca sa se inteleaga. Se asaza langa el, de vreme ce Mihai nu a dat semne ca ar prefera ca ea sa stea pe partea cealalta a mesei, se apropie incet si isi lasa capul pe umarul lui, urmarindu-i reactiile.

Dupa un timp, cand barbatul pare sa se relaxeze, il musca incet de gat, bland, aproape curgator, rasplatindu-l cu extazul Sarutului. Mihai are gust de nuci si de ceva dulce, aproape - o senzatie foarte placuta, foarte relaxanta pentru Iustina. Pentru cateva clipe simte caldura raspandindu-i-se prin corp si ajutand-o sa se relaxeze putin dupa seara destul de rece si tensionata.

Inainte sa paraseasca separeul, are grija ca noul ei prieten sa ramana in siguranta. In noaptea de afara, aerul umed o invioreaza, dar nu ii alunga grijile. Isi scoate telefonul si ii trimite un mesaj lui Alex: "E totul in regula?"


Înapoi: The Things One Does for Love...
Urmează: Reward for Hard Work

11-oct-2022 © kimica.ro Foto: kimica.ro