Brasov by Night



Things We Don’t Speak About


7 noiembrie 2016, ora 23:37


Dinu se asaza la masa din bucatarie, cu spatele catre perete. Mainile inca ii tremura intens si, desi este departe de sursa mâniei lui, probabil va mai dura putin pana cand se va calma definitiv.

Iustina il lasa pe Alex sa se aseze pe celalalt scaun de la masa, in timp ce ea merge in spatele lui Dinu, punand incet o mana pe umarul lui drept. Niciunul nu vrea sa sa il zoreasca, asteapta in liniste ca barbatul sa inceapa sa le povesteasca, Alex mai ganditor decat de obicei, intrebandu-se ce anume este in spatele acestui sistem circulator, incat sa il afecteze atat de mult, iar Camarilla sa pastreze tacerea asupra lui.

Invaluita de muzica ambientala in surdina, Iustina se gandeste la locul in care se afla acum: un salon de masaj cochet, o afacere pe o piață de nișă, care ofera exact ceea ce spune ca ofera si nu servicii sexuale ascunse sub denumirea de masaj senzual.

Silviu Tudorache, patronul, are grija de fete si este in relatii bune cu Serviciul de Investigatii Criminale, tocmai pentru ca fetele nu sunt prostituate, nici nu li se cere asa ceva, ba din contra, daca vor sa faca sex cu clientii, fac la ele acasa dupa ce nu mai sunt angajatele salonului. Omul tine la afacerea lui, la reputatia lui si are destui clienti fideli.

Fata zambeste de una singura, amintindu-si cum, dupa prima lor intalnire, patronul a simtit nevoia sa ii spuna niste lucruri fara sa minta, sa fie si mai hotarat sa isi pastreze afacerea curata si nu a avut nimic impotriva ca Iustina sa se ocupe de acei clienti pentru care sunt aceptate si vizitele tarzii, dupa program.

Imaginile publice din satelit aratau o configuratie deosebita a ansamblului de cladiri din care face parte acest imobil, cu o curte interioara, si a fost curioasa sa afle cum se ajunge acolo. A fascinat-o sa desopere pe hol, in spatele unui dulap vechi, masiv, usa folosita de servitori la vremea construirii acelor case, probabil de mult timp uitata. Acum, cu doar putin efort, usa ar putea fi refolosita, iesirea duce in curtea interioara comuna cladirilor invecinate care are cateva alte iesiri catre stradutele din cartier.

Fata se trezeste din reverie cand Dinu, inca respirand greu, incepe sa vorbeasca: "Da... Mersi, apreciez efortul... Cred ca, daca mai stateam cateva minute, jur ca-i smulgeam capatana vrajitoarei aleia... Are... In fine, in fine..." si incearca din nou sa se calmeze.

Alex realizeaza ca, orice ar fi acest sistem circulator, este ceva puternic in contradictie cu setul de valori al lui Dinu, cu ceea este cu adevarat important pentru el, probabil de aceea il enerveaza atat de tare, mai ales asa susceptibil la frenezie cum este el.

Iustina, mai tacuta decat de obicei, este trista; se gandeste ca nu degeaba a aruncat Theresia cateva vorbe despre traficul de persoane, despre cum clanul Ventrue are nevoie de anumite tipuri de persoane si ca ei contribuie la bunastarea acestui clan. Dar deocamdata nu spune nimic.

Si, pentru ca Dinu nu i-a dat mana la o parte, nu a respins gestul ei prietenos, fata pune incet si cealalta mana pe umarul stang si, fara sa se gandeasca, incepe sa ii maseze usor umerii - mai mult decat o mangaiere, mai putin decat o strangere, ca si cand simte ca ii trebuie.

Desi el se oferise sa le povesteasca, nu iI zoreste, mai asteapta putin, sa il simta mai relaxat inainte de a deschide ea discutia, in cazul in care nu o va face el. Incet-incet, simte tensiunea din muschii lui risipindu-se intrucatva, ca apoi Dinu sa se intoarca spre ea: "Iti multumesc, draga mea... Nu va fi nevoie, dar... In fine... Tu o sa stai in picioare acolo?"

Fata zambeste linistita: "Deocamdata da. Nici nu mi-am dat seama ca o sa stau in picioare si nici nu am facut-o cu intentie... Dar daca nu v-ati ferit, am continuat pentru ca asa am... simtit."

"...Imi inchipui ca va intrebati ce este, de fapt, sistemul circulator si de ce ma calca pe nervi in modul asta... Foarte pe scurt, ca sa nu pierdem timpul nimanui: sistemul circulator este o retea de trafic de persoane care transporta muritorii care sunt importanti mai ales pentru clanul Ventrue. Ii transporta pe bietii oameni din loc in loc, se hranesc din ei si, la un moment dat, bineinteles ca toti acestia vor muri... nu natural."

"Ma enerveaza foarte-foarte mult fiindca practica nu e deloc una noua" le spune, aproape printre dinti, "si... sa zicem ca am si alte motive pentru care ma enerveaza, dincolo de ce e in sine. Si, decat sa particip la chestia asta, am preferat sa ii permit vrajitoarei sa mai scoata din cand in cand cativa saculeti de la spital."

Alex il priveste cu atentie: "Oricum, cred ca treaba cu saculetii este mai buna. Uite, si noi cand am fost transformati, pana sa aflam cum este cu hranirea, tot asa am rezistat."

"Stiu, inteleg ce vrei sa-mi spui. Daca as sti ca e pentru niste pusti ca voi, ar fi in regula. De asta l-am ajutat pe Balan cand ati aparut. Dar se duce in cercetarea pe care o face femeia asta groaznica, asa ca fac asta cu inima mai incarcata decat mi-as dori."

De cand a inceput sa le povesteasca, Iustina este din ce in ce mai incordata, privind in gol, in timp ce miscarile mainilor ei devin fara voie un pic mai ferme cand realizeaza ca, de fapt, este vorba de sclavie.

"In cazul acesta" spune ea incet, "poate este chiar o alegere mai buna accesul la sange, macar este mai controlat... De intrat in spital, oricum ar fi vrut sa intre, acum macar stiti pe unde..."

"Mda, presupun ca e corect. Dar, ma rog, Theresia, dupa cum ati vazut, incearca in permanență sa ma faca sa comit o greseala, abuzand de pozitia ei de Primogen. Sigur, este o pozitie absolut ridicola, dar asta este, confratii nostri stau foarte prinsi in feudalismul asta din care nu par sa iasa. Orice pas gresit de-al meu e un avantaj pentru ea si imi inchipui ca va continua sa ii hartuiasca pe oamenii mei de acolo si in cele din urma e foarte probabil sa se intample ceva..."

"Este foarte interesata si hotarata sa afle cum ati ajuns si pe cine aveti acolo."

"Imi inchipui ca da, dar va dura suficient pana cand Theresia va afla chestia asta. Daca va afla... imi inchipui ca tu vrei tabloul ala, nu? De la care a pornit toata chestia aia..."

"Eu, nu... Doamna Ottilie Schmitz il vrea."

Cu ochii inca putin injectati, Dinu ii zambeste si il simte cum se mai relaxeaza putin inainte de a-i raspunde: "Dragut... Inteleg ca nu tu vrei tabloul, dar tot tie o sa ti-l inmanez, bine?" Zambetul lui pare sa fie cat de sincer si de cald poate, prin valurile de mânie tot mai slabe care il cuprind.

Fara sa isi ia mainile de pe umerii lui, Iustina zambeste si ea: "Multumesc pentru incredere, dar v-as ruga sa nu ma lasati singura pe strada cu acel tablou."

"Mhm... In regula. In cel mai rau caz o sa vin cu tine."

"Multumesc!"

"Bine..." spune el in timp ce se ridica de pe scaun. "Daca mai este ceva cu care va pot ajuta in acest moment..."

Alex se uita la Iustina, intrebator: "Sabbatul?"

La randul ei, Iustina ii raspunde la fel de laconic, urmarindu-i reactiile: "Ciocolata?" Privirea nedumerita care o intampina ii confirma ca Alex se gandea la asediu, nu la ultima descoperire a lui Bogdan.

Fata ridica un pic din umeri: "De ce nu?" apoi se uita la Dinu: "Posibil sa fi ajuns deja la dumneavoastra aceasta informatie, dar aparent Sabbatul se pregateste sa faca o vizita mai in forta in Brasov, nu doar ce am gasit noi in pivnite, cate doi-trei. Aparent pregatesc un atac."

"Ma gandesc ca echilibrul este mai bun decat sa fie orasul in mainile uneia dintre factiuni sau a celeilalte, nu?" intreaba Alex, profitand de ezitarea lui Dinu.

"Pai, Balan inca nu mi-a zis" le spune el, "ceea ce inseamna ca fie nu are suficienta informatie incat sa imi spuna asta sau sa faca o declaratie clara, fie incearca sa scape de noi, dar ma indoiesc, fiindca noi avem o relatie... cordiala. Interesant..."

"Mai degraba nu are informatii. Prima veste i-am dat-o noi, deci nu i-am putut oferi prea multe detalii" continua Iustina, care mai ca nu chicoteste, aducandu-si aminte cat de aproape a fost ea de catacombele cu sobolani pentru ca nu a vrut sa-i spuna de la inceput lui Balan de unde stiu ei.

"Da, dar... Hm.. Hai sa iti ofer un scenariu ipotetic, vrei? Ce-ar fi daca, undeva, in Bellevue, Alteta-Sa Principele i-a spus lui Balan sa nu ne instiinteze si pe noi."

"Este un scenariu plauzibil. Pe de alta parte, domnul Balan nu pare un om prost... Domnul Balan nu ar da cu piciorul unei sanse in plus de a apara orasul doar pentru ca ii cere Principele. Mie asa mi se pare. Si asta o spune un Toreador despre un Nosferatu."

"Balan nu e prost deloc, nu discutam inteligenta lui Balan, ci loialitatea lui, sa spunem... pusa la incercare intre Principe si binele orasului, poli care nu coincid tot timpul. Dar, in fine..."

"As presupune ca nu are destule informatii si, decat sa dea nastere mult mai multor frictiuni din lipsa acestora, probabil asteapta sa mai culeaga cate ceva."

Alex se uita si el la Dinu: "Balan ne-a salvat si pe noi si cred ca a facut-o si pentru oras, contrar principiilor Camarillei, din cate am inteles."

"Hm... O sa vedem..."

Iustina zambeste usor: "Una peste alta, acum stiti. Cata vreme nu-i scoateti ochii ca, desi nu v-a spus dansul, v-au spus puii... Eu am destule pe lista pentru care sa mi-o iau de la domnul Balan, macar pe asta sa n-o pun."

"Da, contam pe discretia dumneavoastra" spune si Alex.

"Multumesc, oricum. Apreciez" raspunde Dinu scurt.

Si, daca tot a venit vorba, Iustina continua sa-i povesteasca, nu are ce rau sa faca: "In oras se mai intampla niste lucruri. Intai au disparut oameni obisnuiti, tineri din cluburi, si politia nu a cercetat pentru ca a fost mituita sa nu cerceteze. Acum, insa, dispar oameni ai strazii, pe care nu o sa ii caute nimeni in veci, pentru ca e un bine facut orasului muritorilor. Asa ca posibil sa va mai aducem si alte vesti."

"Multumesc. Daca aflati ceva, o sa apreciez daca imi veti transmite si mie. In cele din urma o sa ajunga si la mine vestea asta de la Balan, dar sunt curios in ce masura. Vom vedea..." Se ridica de-a binelea si se indreapta catre usa: "Mergem? Cred ca am un tablou sa-ti dau."

Iustina incuviinteaza. Uitandu-se la ceas, se apropie de Alex, pe care il imbratiseaza si il saruta pe obraz: "Multumesc! Ai fost exact ce-mi trebuia!..."

Alex este surprins, fastacit chiar: "... Ma bucur ca te-am putut ajuta!"

"... Ai grija de fata, dar ai grija si de tine in seara asta, te rog" ii mai sopteste ea, nevrand sa fie auzita si de Dinu. "Eventual, fii cu un ochi pe usa, asa cum ai fost si mai devreme. Pentru ca, daca matusa-mea a pus sa-l urmareasca pe Titus in prima seara, nu vad de ce nu am fi urmariti si noi. Acum am vazut-o: e vesnic nemultumita, indiferent ce am face..."

Si, pentru ca Alex inca nu si-a revenit din uimire, fata continua, stragandu-l putin mai mult in brate: "Apropo, daca tot nu poti sa spui despre ce e vorba, fereste-te sa spui ca ‘inca nu ai voie sa spui’, pentru ca atragi si mai mult atentia. Las-o asa, ‘am o treaba de facut’, atat." La cum il stie ea pe Alex, este convinsa ca nu sarcinile trasate de sefi sunt cele care il preocupa, mai degraba i s-au aprins calcaiele dupa o fata.

Alex tresare, aproape ca face ochii mari, inainte de a-i raspunde la imbratisare si reusind sa nu spuna nimic compromitator.

"Jur ca la prima pauza ai parte de rasfat si aici, nu doar acasa la mine in camera" chicoteste ea si facandu-l sa raspunda brusc inveselit: "Multumesc!"

Inainte de a pleca, Iustina isi scoate agrafele din par, lasandu-l sa cada pe umeri. Ii face bine sa simta atingerea camasii de matase pe piele, sa simta atingerea suvitelor alunecand pe tesatura fina, ca intr-o imbratisare de care are nevoie dupa dezvaluirile din seara aceasta.

Dinu iese in noapte, urmat de Iustina, in timp ce Alex se indreapta catre locul unde a parcat masina.

Un telefon de la Titus o lasa pe fata sa inteleaga ca au descoperit ceva suficient de neplacut la fabrica abandonata. Ii spune grabita sa il sune pe Balan si sa ii povesteasca, dar se gandeste ca ii pot povesti si ei singuri, nu ar trebui sa le fie atat de frica incat sa trebuiasca sa vorbeasca ea cu domnul Balan despre ceva ce au vazut ei.

Are incredere ca se se pot descurca singuri, prioritatea ei in seara aceasta este doamna Schmitz, asa ca ultimul mesaj de la Titus ramane necitit, in timp ce fata merge alaturi de Dinu catre barul din strada Sitei.

In racoarea noptii, inainte de a intra in bar, Iustina se intoarce catre Dinu: "Multumesc, si pentru ca ati fost de acord cu schimbul, si pentru informatiile pe care ni le-ati dat in seara aceasta."

"Cu drag. Acum, ca sunt intr-o stare mult mai buna, iti apreciez cum se cade prezenta" ii spune el, primind la schimb un zambet cald din partea fetei. Apoi continua, ridicand o spranceana: "Ma rog... presupun ca intram, iti dau acest tablou si afacerea dintre noi se incheie aici, imi inchipui ca nu te mai pot ajuta cu altceva..."

Iustina zambeste in continuare; daca tot pare ca barbatul si-a recapatat calmul, il priveste si decide sa-si incerce norocul: "As putea reveni intr-o seara, la un pahar de... vorba?"

"Da, cum sa nu..."

"Daca aveti timp de pierdut, bineinteles!"

"De pierdut, nu, dar de petrecut timp cu cineva apropiat, sigur."

"Multumesc!"

"Cu drag."

Pentru Iustina, atmosfera din bar este asa cum si-o aminteste: acelasi val de sunete, aceeasi caldura intensa, in care aproape inoata si aceleasi mirosuri cu care s-a obisnuit de datile trecute.

Dinu isi face loc, complet nederanjat, fara sa il impiedice nimeni, printre oamenii care stau la bar sau se deplaseaza catre mesele lor si, facandu-i semn sa il urmeze, o duce in spatele barului, unde deschide o usa.

Iustina il urmeaza - este motivul pentru care a venit aici in seara aceasta. Dar in momentul in care trece in spatele barului, ca sa treaca prin acea usa, ii revine in minte trecerea printr-o usa asemanatoare in spatele barului din prima lor noapte, la Luna Rosie, incat din reflex strecoara mana in buzunarul hainei si strange manerul stiletului.

In spatele usii, insa, este o camera destul de mica, evident adapostul lui Dinu, cu ferestrele acoperite si foarte sumar mobilata. In afara de un pat, spatiul de pe pereti este plin cu carti. Din loc in loc pe rafturi mai sunt reproduceri tiparite foarte mici.

In spatele uneia dintre biblioteci este un spatiu gol, din care Dinu scoate tabloul si zambeste: "Bun, cred ca dupa asta am venit... Daca mai vrei ceva de aici..."

Iustina este putin absenta. Daca la capela clanului Tremere doar a aruncat discret o privire si a ramas impresionata, putin fascinata si a retinut cateva nume de autori, acum a uitat ca poate ar trebui sa ceara voie si isi plimba linistita privirea peste carti. Locul acesta ii aduce aminte de biblioteca de acasa, care a ramas de izbeliste si de care ii este dor. Ceea ce a fost odata casa ei era un loc in care se simtea bine.

Descopera multa istorie, teorie politica - foarte mult spatiu din biblioteca pare dedicat primaverii popoarelor, anului 1848, cateva volume de poezie, cateva volume de beletristica. Doar uitandu-se la titluri si tot ar putea petrece aici cateva ore bune.

Isi da seama, totusi, ca nu este politicos sa faca asta in casa altcuiva si se intoarce catre Dinu: "Mai faceti un drum inapoi in centru? Chiar nu as vrea sa merg singura in noapte cu o opera de arta in mana."

Dinu nu sta prea mult pe ganduri si ia tabloul la subrat: "Bun... Mergem, draga mea?"

"Sigur!... Asta daca nu cumva mai asteptati ceva din partea mea si eu nu mi-am dat seama... Sunt fata de inginer, e mai dificil cand vine vorba de prins subtilitatile."

"Nu e cazul" rade Dinu. "O sa te rog sa mergi tu inainte, bine? Ar fi de preferat sa nu se ciocneasca nimeni de noi, ca sa nu pateasca ceva tabloul. Pana la urma, vrem sa il ducem intreg si neafectat in vreun fel Doamnei tale." Iustina ii zambeste si merge catre usa.

Incet-incet, se indreapta catre galeria de arta din Piata Sfatului. fata ii trimite un mesaj doamnei Schmitz, pentru ca nu stie care sunt regulile casei, iar doamna nu i-a spus niciodata ca poate sa vina neinvitata: "As putea ajunge in 10 minute cu tabloul." Din fericire, raspunsul este ceea ce isi dorea: "Sunt aici."

Cei doi isi continua drumul pe strazile oarecum iluminate ale cartierului. Nu este foarte cald afara, dar este inca placut. Iustina nu poate decat sa savureze aceasta plimbare neplanificata, dar atat de binevenita. Nici nu isi da seama cand isi strecoara mana pe sub bratul lui Dinu.

Barbatul se intoarce catre ea, ridicand o spranceana: "Ah, apreciez. Inseamna ca, totusi, ceva am facut bine."

Abia atunci isi da si ea seama ce a facut si primul reflex este sa se incordeze, dar, cum el nu schiteaza niciun alt gest si nu da vreun semn ca s-ar fi suparat, alege sa nu isi retraga mana.

Ajunsi in fata galeriei Transilvania, Dinu ii inmaneaza tabloul: "Draga mea, eu nu o sa mai urc, sincer, as prefera sa nu... Du-i tu Doamnei tale tabloul si transmite-i toate cele bune si din partea mea."

"Multumesc" zambeste Iustina.

"Cu drag. Sa mai treceti pe la noi, si tu, si prietenul tau, da?"

"O sa incercam. Mi-ar face placere."


Înapoi: Ice + Fire = Love
Urmează: Never Annoy the Nosferatu Primogen

10-oct-2022 © kimica.ro Foto: kimica.ro