Brasov by Night



What a Quiet Night It Seemed! (1)


7 noiembrie 2016, ora 3:20


Dupa un drum tacut in compania soferului de taxi, Titus ajunge inapoi la Fantanita Dreptatii, care il asteapta asa cum s-a obisnuit: cu pamantul jilav care ia locul pietrei cubice, cu intunericul aproape primitor deja.

Ramas singur, incearca sa cheme lupul singuratic, maraind incetisor. Isi petrece vreo jumatate de ora, maraind de unul singur - daca ar fi oricine altcineva de față, probabil ar fi destul de alarmat cu privire la sanatatea lui psihica, dar, din nefericire maraiturile lui nu sunt suficient de convingatoare pentru lupul pe care il cauta.

La capatul unei alte jumatati de ora petrecute maraind, cand deja incepe sa il doara gatul si incepe sa simta o oarecare oboseala in muschii feței, lupul apare. Probabil arata penibil dupa o ora maraind de unul singur in padure.

Lupul jigarit, nu cel mai stralucit exemplar al speciei lui, se apropie de el, recunoscandu-l. Titus incepe sa-l mangaie si sa-l scarpine, incercand sa il intrebe care ar fi o metoda mai buna de a-l chema, ca sa nu mai maraie o ora data viitoare.

Dupa cateva secunde de contact vizual, simte mirosul foarte puternic al lupului: un miros intepator, nu foarte diferit de mirosul unui caine, dar mult mai intens si amestecat cu alte nuante pe care un caine domestic nu le-ar avea: ace de brad, carne cruda, sange. Cu cat are senzatia vantului in față, cu atat mirosul devine mai intens - acesta este raspunsul pe care il primeste.

Abia acum realizeaza ca a uitat sa aduca si halca de carne; in schimb ii intinde incheietura si il imbie sa ia cateva inghitituri de sange, pe care lupul nu le refuza, apoi isi lasa capul pe genunchii lui si scoate un scheunat aproape prelung in timp ce il priveste.

Titus il priveste inapoi, cu ochii la fel de galbeni: "Ce știi tu măi urecheatule? Grijile tale sunt doar să găsești de mâncare și să te ferești de cine ar vrea să te provoace la vreo încăierare.

Eu am fost aruncat fără voia mea în lumea asta unde mă simt ca de 14 ani, nu de 34... Eliza nu a mai dat niciun semn, și nici nu știu dacă îmi doresc sau nu să-l primesc... am impresia că Valeria a devenit dependentă de a mă hrăni din ea... tot nu i-am spus adevărul, și asta nu-mi place deloc.

Măcar pare că situația asta cu Gheorghe s-ar fi rezolvat, am mare noroc că m-am întâlnit cu Iustina, Alex, Alice și Bogdan. Sigur, nu știu dacă ei știu chestia asta, că îi apreciez destul de mult, pentru că de câte ori deschid gura se pare că există un filtru de bruiaj între ce e în capul meu și ce-mi iese pe gură...

Îmi e cam greu să-mi găsesc locul...

Vezi chestia asta?" spune atingând zona arsă de razele soarelui. "Doar așa mai pot vedea lumina zilei în mod direct. E unul dintre lucrurile care-mi lipsește. Desigur, aș putea doar să-l pun pe listă, încă o bifă în lista -de-astea-îmi-e-dor-..." si ofteaza adânc: "Eh...hai să nu te mai plictisesc cu gândurile mele. Mergi și dă-i ăsta lui Gheorghe. Ne mai vedem noi serile astea, măcar pare că la modul de a comunica cu tine mă pricep mai binișor."

Titus asteapta cateva minute inainte de a-i da mesajul pentru Gheorghe, insotit de imaginea lui, locatia unde l-a gasit data trecuta si mirosul.


Lupul pare sa fi inteles, se ridica si pleaca in directia opusa.La liziera padurii se mai intoarce o data catre el si il fixeaza cu o privire galbena, inainte sa dispara printre copaci. Titus porneste si el catre casa, cu gandul ca, de-acum si ceilalti trebuie sa fi ajuns.


In linistea apartamentului, Bogdan o suna pe Lucretia. Dupa destul de multe apeluri, cand se gandea sa renunte la a mai incerca sa sune, aude vocea lenesa a Lucretiei: "...Alo?"

"Alo? Buna seara! Doamna Lucretia? Bogdan la telefon."

"Bogdan?"

"Da... Voiam sa va intreb daca aveti cateva clipe pentru mine, candva, noptile acestea... Am o propunere pentru dumneavostra si nu ar fi tocmai intelept sa o prezint la telefon."

"Inteleg... Mhm... Da, poate... poate maine?"

"Sigur ca da! La vreo ora anume? Maine voi fi nevoit sa investighez cateva lucruri, dar spuneti-mi ora la care preferati si fac tot posibilul sa ajung."

"Pai hai sa ne vedem in Liquid Hug pe la 2:30-3?"

"Da, da. Pana la ora aceea ar trebui sa fiu liber. Daca cumva intervine ceva, trimit un mesaj, va sun?"

"Te rog. Bine, dragule?"

"Sigur."

"Tu esti unul dintre copiii lui Balan, nu?"

"Da."

"Da, stiam eu ca te recunosc de undeva. Bine, ne vedem acolo, la 2.30."

"Bine, multumesc din suflet!’

"Mhm... pa."

"... Sau ce-a mai ramas din el" mai spune el, dupa ce inchide telefonul.

"Ce pui la cale?" intreaba Alice, care il vazuse ca vorbeste la telefon in partea cealalta a camerei si a auzit comentariul cu sufletul.

Bogdan se intoarce spre ea si o ia de mana: "Da... Nu-mi place sa astept prea mult cand am ceva de rezolvat. Am sunat-o pe Lucretia..."

"De ce?!"

"Daca pot, o sa ma intalnesc cu ea maine pe la 2:30-3 in Liquid Hug."

‘Ce treaba ai cu Lucretia?"

"Sorana..."

Nu apuca sa ii spuna numele, ca Sorana incepe sa urle in capul lui Alice: "Nu, nu, nu! NU! Spune-i sa nu se duca! Spune-i sa se pazeasca! Nu, nu! Nu putem sa-l pierdem si pe Bogdan! Nu putem sa-l pierdem si pe Bogdan! Ai grija de el!"

Pentru moment, Alice reuseste sa traga aer in piept si sa isi pastreze calmul, dar lucrurile pe care i le striga Sorana sunt destul de ingrijoratoare. Simte cum i se strang muschii, o cuprinde o combinatie ciudata de anxietate si manie, dar reuseste sa respire si sa se calmeze.

Bogdan o strange in brate, cu capul pe umarul ei. Alice se sprijina de el si il intreaba: "Esti sigur ca vrei sa faci asta? Nu stiu daca e o idee buna..."

"Dupa ce reactie ai avut, chiar acum, nu, nu sunt sigur. Nu sunt sigur deloc. Tu stii cum ai strans pumnii? De parca te-a bagat cineva in priza."

Alice isi priveste mainile si se forteaza sa si le desclesteze.

"Eu actionez cu convingerea ca asta iti doresti si tu" continua Bogdan. "S-o vezi pe Sorana, sa vorbesti cu ea... Daca nu iti face bine chestia asta, atunci nu e dreptul meu sa intervin asa asupra ta..."

... "Nu, nu e... si ar trebui sa-i spui sa ne lase in pace" ... "Pe de alta parte, mai era ceva cu lumina cunoasterii in bezna nestiintei sau ceva de genul asta" ... "Crezi ca mai incap multe fete necunoscute in capul tau?"...

Alice scutura din cap: "Ai dreptate, trebuie s-o vad cu ochii mei si sa vorbesc cu ea, ca sa ma asigur ca e bine. Si sa vad ce pot face pentru farama asta din ea care mi-a ramas mie..."

"Numai daca vrei..."

"... Dar nu stiu daca acum este momentul potrivit... Am sa ma gandesc..."

"Perfect atunci... Intre noi fie vorba, nu ma incanta ideea ca ii voi fi dator in vreun fel individei aleia, dar, daca e important pentru tine si daca o sa-ti faca bine cumva, atunci merita."

"Sper..."

Cei doi raman cuibariti pe canapea, tinandu-se de mana si continua sa susoteasca despre ale lor, asteptandu-i pe ceilalti.

Ca de obicei, in capul lui Alice vocile murmura netulburate: "Cam cat de mult intuneric crezi ca era in camera?" ... "Unsuccesful coping with the natural beauty of infidelity" ... "Si crezi ca o sa fie ca in Romeo si Julieta sau crezi ca astia doi scapa?"...


Alex si Iustina se opresc in fața bibliotecii clanului Tremere.

"Vrei sa te astept afara sau sa te insotesc?" intreaba Alex in soapta.

"Cum vrei tu."

"N-am vazut niciodata magicieni. Daca n-ai nimic impotriva, o sa merg cu tine, dar o sa-mi tin gura."

"Hai inauntru!" mai spune fata, inainte de a bate la usa.

Dupa cateva secunde, cu un scartait lung si oarecum deranjant, usa se deschide incet, lasandu-i sa intre intr-un hol slab iluminat, cu o lumina mov izvorand de undeva. Le este greu sa isi dea seama de unde vine lumina, nu pare sa aiba o sursa directa sau usor de identificat.

Lumina ciudata scalda holul gol, care este doar o incapere fara covor, cu un cuier si care da mai departe catre o camera de zi dotata cu o masa rotunda si cateva scaune. Spatiul este rece, aproape cavernos, aproape ca pot auzi ecoul in pseudo-linistea incaperii. Din cand in cand, pot auzi soapte, fosnetul hartiei sau al instrumentelor de scris.

Momentan nu este nimeni in hol, este ca si cand usa s-ar fi deschis singura. Cei doi se opresc in hol, sa nu deranjeze pe nimeni. Dupa cateva minute, un barbat imbracat intr-un mod destul de nelalocul lui pentru unde se afla: un hanorac cu buzunar in față, pantaloni de trening si tenisi, apare de undeva din lateralul acelei camere de zi: "Da, spuneti va rog, pe cine cautati?"

"Buna seara. Sunt Iustina Riess, insotitorul meu este Alex Prescu, am venit din partea doamnei Ottilie Schmitz si am un mesaj pentru doamna Theresia Schmitz."

"Ah... Am inteles.. O s-o chem imediat."

Amandoi il recunosc pe acest barbat: este fiul Theresiei Schmitz, cel pe care Titus l-a identificat ca unul dintre urmaritorii lui din seara intalnirii cu Valeria de acum cateva saptamani.

Dupa cateva clipe barbatul dispare si ii lasa singuri in holul cladirii. Alex se uita curios in jur, incercand sa isi dea seama de unde vine lumina, ce este deosebit in camera aceea, cine a deschis usa, daca a deschis-o cineva sau are un mecanism care face asta. I se pare putin fascinant acest barlog. Locul este, insa, atat de ciudat si de neobisnuit, incat nu reuseste sa sesizeze nimic dincolo de lucrurile cu adevarat evidente: se afla intr-un loc cavernos, destul de rece.

Iustina nu se misca nici ea din loc - nu vrea sa deranjeze pe nimeni, dar nici nu vrea sa para nerabdatoare sau nepoliticoasa. Isi arunca incet ochii in jur, de curiozitate, fara sa fie agresiva, studiind obiectele, oamenii, ascultand fosnetele. Incaperea din fața lor are o biblioteca, ale carei usi cu geamuri au ramas intredeschise. Nu recunoaste, insa, niciunul dintre numele pe care le poate vedea: Éliphas Lévi, Israel Regardie, Celestyn, Aisling Sturbridge... Este evident ca toata literatura de acolo este extrem de specializata.

Niciunul din ei nu isi foloseste nicio abilitate, de teama sa nu existe vreo interdictie si pe domeniul Primogenilor, nu doar al Principelui.

Dupa vreo 10 minute aud din ce in ce mai aproape zgomotul unor pantofi cu toc, sugerandu-le ca, aparent, clanul Tremere nu este foarte pasionat de covoare. Pasii se apropie de ei, usa se deschide si Theresia Schmitz, cu parul blond prins la spate, purtand ochelari, imbracata cu un costum cu fusta, sacou si o camasa, ii intreaba: "Da, copii, cu ce va pot ajuta?"

"Buna seara, doamna. Sunt un mesager din partea surorii dumneavoastra, cu un mesaj din partea domnului Dinu Alexandrescu, care ar dori sa va propuna un schimb reciproc avantajos. Va roaga sa acceptati o intalnire cu dânsul, in care sa discutati detaliile acestui schimb si la care eu sa fiu prezenta in calitate de observator."

"Mhm... Inteleg" spune ea, ridicand o spranceana. "Tu fiiind un observator din partea...?"

"Un observator neutru... dar, cata vreme sunt trimisa de doamna Schmitz, as fi observator mai degraba din partea Camarillei." raspunde Iustina, cu o umbra de zambet.

"Ah, inteleg, deci un observator din partea Camarillei... mhm... Si ce anume isi doreste Dinu sa negocieze cu mine, mai exact?"

"Utilizarea unei cladiri, doamna."

"Utilizarea unei cladiri... mhm... despre ce cladire e vorba?"

"Imi ce scuze daca nu am retinut adresa... strada Gradinarilor... nu cunosc Brasovul..."

"Mhm... Am inteles... Strada Gradinarilor... Da, este un imobil pe care mi-l doresc de ceva vreme, trebuie sa recunosc... Mhm... Si, domnul Alexandrescu, deci, daca am inteles bine, isi doreste acest imobil ca sa...?"

"Dânsul si-l doreste ca sa deschida un muzeu destinat, bineinteles, Revolutiei de la 1848."

"Mhm... "

"Are arhitectura potrivita, este construit in perioada potrivita si de aceea ar dori sa discute cu dumneavoastra."

"Mhm... Mhm... Pai, spune-i, te rog, lui Dinu ca o sa ne intalnim... Hm... unde am putea sa ne intalnim?... O sa ne intalnim undeva, maine, o sa ma gandesc. Veniti cu mine" si se indreapta catre o masa, se asaza pe scaun si asteapta sa vina si ei. "O sa ma gandesc cat timp mai discutam cate una alta. O sa-i spui asta, nu?"

"Bineinteles!"

"Bineinteles... Bine... Voi sunteti doi dintre... tinerii confrati, sa zicem, pe care i-a... adoptat, in lipsa unui termen mai bun, Horatiu Balan, asa-i?"

"Da, doamna" confirma fata, in timp ce Alex inclina din cap.

"Am inteles... Hm... Si cum v-ati integrat pana acum in Camarilla? Cum vi se pare sistemul nostru de guvernare?"

"Dintre tot ce putea sa mi se intample, nu pot decat sa ma bucur ca m-a gasit Camarilla" raspunde Iustina.

"Si mie mi se pare bine organizat" completeaza Alex.

"Inteleg... Si ce altceva va mai pune Horatiu Balan sa faceti in serile astea?"

"Deocamdata, in primul rand, presupun, sa ne dovedim utilitatea si loialitatea..."

"Cu siguranta ca, din moment ce ati supravietuit atata vreme si atat Principele, cat si Horatiu Balan par foarte incantati de voi, v-ati dovedit atat utilitatea cat si... ce-ai spus, draga mea? Loialitatea?"

"Da."

"Si cum v-a pus Balan sa faceti chestia asta?"

"Nu cred ca a fost un secret ca am fost trimisi dupa vanatorii care au intentionat sa ne omoare la... cred ca o ora dupa ce ne-am trezit?..."

"Mhm..."

"... Sau ca am fost trimisi sa investigam ceva care s-a terminat intr-o pivnita a Sabbatului si asta mi se pare un test de loialitate pentru ca, pana la urma, noi suntem facuti de Sabbat... Nu poti sa ai incredere asa, doar in cuvantul unui fost Sabbat si doar pentru ca l-ai salvat de la moarte..."

"Mhm..."

"... Si cam asa..." incerca Iustina sa nu spuna mai mult decat se stie deja despre ei.

"Mhm... Bun, bun... Inteleg... Ca observator, cu siguranta neutru, din partea Camarillei, cum ti s-a parut atitudinea domnului Alexandrescu, mai exact?... Adica... Clanul Brujah, vezi tu, sunt foarte usor de... deranjat, de asta te intreb. Ti s-a parut nervos sau usor de destabilizat pe vreo anume tema legata de acest imobil?"

"Mi s-a parut, de fapt, ca pana si dânsul poate sa fie politicos."

"A, nu, sunt convinsa ca Dinu poate sa fie oricat de politicos isi doreste. Problema este cand inceteaza sa fie, la fel ca orice bun membru al clanului lui. In tot cazul, cred ca am inteles despre ce este vorba... Hm... Inca nu stiu unde as putea sa ma vad cu domnul Alexandrescu... Voi pareti sa fiti observatorii neutri din partea Camarillei, sugerati-mi voi un loc."

"Ar trebui sa fie un loc in care sa fiti in siguranta, nu stiu daca noi cunoastem deocamdata locuri in care persoane importante ca dumneavoastra sa fie in siguranta..."

"Mhm..."

Iustina aproape ca rateza ceva ce este foarte clar pentru Alex: faptul ca, in momentul in care Theresia spune cuvintele "observatori neutri din partea Camarillei", i se ridica un colt al gurii, aproape batjocoritor, ca si cum nu ii ia foarte in serios.

Dar pentru Iustina nu este o surpriza prea mare, oricum nu se astepta sa fie luata in serios de doamna Schmitz, in timp ce Alex ar fi vrut sa spuna ceva, dar se razgandeste repede.

"Singurul loc la care m-as putea gandi" continua fata cu o foarte vaga umbra de zambet in glas, "este decorat in stil oriental... senzual si nu cred ca este potrivit pentru o asemenea intalnire."

Theresia ridica o spranceana: "Nu, draga mea. Crezi corect. Un astfel de loc probabil ca nu este potrivit pentru o asemenea intalnire."

"Este singurul loc pe care il stiu ferit de priviri, de aceea v-am si spus ca inca nu cunosc locatii potrivite in Brasov."

"Mhm... Inteleg... Auzi, de ce nu te duci tu la sora-mea, care probabil ca te-a trimis, si sa-i spui asa: unu la mana, sa gaseasca un loc si doi la mana, sa incerce, pe cat posibil, sa imi spuna cand are de gand sa ma tarasca in treburile ei, bine?"

Acesta este momentul in care aparența de ospitalitate si politete incepe sa se duca dracului, iar cei doi inteleg ceea ce le spunea si Dinu apropo de ostilitatea si raceala pe care le emana aceasta femeie.

"Sigur, doamna" raspunde Iustina. "Oricum, sunt convinsa ca pana si domnul Alexandrescu va poate fi util. Cu siguranta sunt treburi mai putin placute pe care le-ati vrea rezolvate fara sa fiti implicata si fara sa va distraga de la vreunul din proiectele de cercetare pe care le aveti in derulare. Mi se pare ca intotdeauna este binevenita o asemenea resursa."

Una dintre sprancenele impecabil pensate are Theresiei se ridica: "Hm... OK... Tu, spre deosebire de celelalte membre ale clanului Toreador din oras pari sa ai jumatate de creier. Tine-o tot asa si o sa ajungi departe. Iti multumesc, pari sa intelegi, cel putin ceea ce ma motiveaza, ceea ce e un lucru bun. Bine. Du-te, te rog, fa ce te-am rugat si spune-i Ottiliei sa ma anunte, atunci cand gaseste un loc, bine?"

"Sigur! Multumesc frumos, doamna, ca m-ati primit in seara aceasta pe neasteptate."

"Va multumesc si eu. O seara buna" spune ea ridicandu-se.

"Multumesc la fel. La revedere!"

Cei doi aud tocurile indepartandu-se pe masura ce Iustina spune "Multumesc la fel" si "La revedere!", dupa care Theresia pare sa dispara in spatele unei usi. In scurtul timp in care usa sta deschisa, cei doi vad un hol ciudat de lung pentru dimensiunile acestei cladiri, inundat de o lumina albastra, pe a carei sursa nu o pot distinge.

Iustina il ia pe Alex de brat si se indreapta in liniste spre iesire. Afara, ii trimite un mesaj doamnei Ottilie Schmitz: "As putea reveni la dumneavoastra cateva minute?" la care primeste un simplu "Da" ca raspuns. Apoi se uita la Alex: "Trebuie sa ne intoarcem la Transilvania."

Pe drum Alex o intreaba nedumerit: "Ce am vazut acolo? Casa asta a fost mai impresionanta decat a Principelui..."

"... Asa este... Dar nu m-am uitat cu foarte mare atentie, sa nu ma las impresionata" chicoteste Iustina. "Oricum a fost mai bine decat ma asteptam."

"Da, da, ne-a luat un pic peste picior, dar am scapat usor."

"La asta ma cam asteptam, dar ma asteptam in primul rand sa nu ne primeasca."

"Or avea si ei nevoile lor pe care li le putem rezolva..."

Iustina ofteaza: "Hai la doamna mea Schmitz!"

La ora aceasta, gasesc fara probleme un loc de parcare in apropierea Pietei Sfatului si, dupa cateva minute, se afla din nou in fața panzei pe care picteaza Ottilie Schmitz: este tabloul unui barbat in armura - evidentul portret pana la brau al unui cavaler medieval.

Desi nepregatita pentru a fi vizitata, Ottilie isi intoarce privirea catre ei: "Da, dragii mei, despre ce este vorba?"

"Imi pare rau ca va intrerup din nou, dar sora dumneavoastra ar dori sa gasiti dumneavoastra un loc de intalnire pentru dansa si domnul Alexandrescu, pentru ca nu s-a putut gandi la o locatie potrivita si nici eu, pentru ca nu cunosc orasul atat de bine incat sa stiu unde ar putea fi in siguranta doua persoane importante..."

"Mhm..."

"Si... ar vrea sa ii spuneti inainte atunci cand aveti nevoie de dansa" zambeste Iustina. "Pe de alta parte, nu stiu daca as fi putut nimeri intr-un moment bun, vreodata..."

"Probabil ca nu ai fi putut, ma tem." Ottilie isi atinteste privirea albastra si blanda catre Iustina: "Da, cel mai probabil ca nu ai fi gasit vreodata vreun moment bun. In fine... Haide sa stabilim impreuna. O sa ii scriu Theresiei ca o sa va intalniti la Europe la galerie, aici pe strada Muresenilor. Cred ca maine seara ar trebui sa fie in regula. Poti tu, te rog, sa il anunti cumva si pe Dinu Alexandrescu despre asta?"

"Desigur, chiar ar trebui sa vorbesc cu dânsul."

"Te rog, du-te, spune-i si lui Dinu si... stii ceva? Sunteti copii mari..." Ottilie se intoarce catre biroul din incapere si ii intinde un inel de chei: "Astea sunt cheile de la galerie, nici nu mai stiu ce e expus acolo momentan... Incearca pe cat posibil sa o impiedici pe Theresia sa-l enerveze pe Dinu atat de tare incat sa distruga ceva de acolo, bine?"

Iustina face ochii mari, cu un fior neplacut trecandu-i pe sira spinarii. Pe de o parte, ii este teama ca Dinu nu este asa greu de enervat, pe de alta parte i s-ar parea o atrocitate ca si cel mai neinsemnat tablou sau obiect de arta sa fie distrus din acest motiv.

"Nu am ajuns niciodata acolo... Este vreo incapere anume in care ar putea avea loc intalnirea?"

"In spate. Nu la strada, va rog."

"Si am putea proteja cumva acele obiecte? Le-am putea deplasa din locurile lor?"

"In spate n-ar trebui sa fie cine stie ce, oricum. Dar este posibil ca incaperea sa fie un pic cam aglomerata, pentru ca acolo punem de obicei obiectele care nu mai ajung sa fie expuse si atunci... Intelegi tu. Incearca sa ai grija si sa nu faca Dinu vreo prostie. Adica, pana la urma, trebuie sa ai grija ca Theresia sa nu fie atat de rautacioasa incat sa il provoace prea tare pe Dinu. Ceea ce, in functie de intentiile ei, s-ar putea sau nu sa fie cazul."

"Este vreo problema daca facem putin loc, daca mutam obiecte?"

"Nu, nu, n-ar trebui sa fie atat de grav."

"Am inteles. Multumesc frumos."

"Cu drag. Daca va mai pot ajuta cu ceva...?"

"Nu, nu, v-am deranjat oricum prea mult si chiar imi pare rau."

"Am inteles, bine..." si se intoarce catre tabloul ei.

"La revedre, doamna!"

"Seara buna."

Iustina il ia pe Alex de brat, mergand inapoi catre usa. Pe masura ce se indeparteaza, o aud pe doamna Schmitz spunand: "Foarte bine, Friedrich, suntem doar noi doi", lovind pensula de paharul cu apa, inainte sa continue sa picteze.

Imediat ce sunt singuri, Iustina il suna pe Dinu Alexandrescu: "Buna seara. Iustina Riess la telefon."

"Buna seara, draga mea. Spune, te rog."

"Mai aveti 10 minute in seara aceasta? As putea sa revin la dumneavoastra?"

"Da, sigur. Te astept."

"Multumesc frumos" apoi se uita la Alex: "Ramanem nemancati in seara asta..."

"Chiar voiam sa-ti spun, e o noapte lunga si..."

"Putem sa facem altceva: ma lasi pe mine acolo si te intorci tu in centru. Oricum, as vrea sa vorbesc singura cu domnul Alexandrescu."

"Am inteles" raspunde el dezamagit.

"Vreau sa vorbesc cu el fara sa simta nevoia sa se dea mare in fața viitorilor recruti."

"Hai, ca am vazut cum l-a vrajit pe Titus, stai linistita."

"Nu de vrajit, nu am nicio problema cu asta. Dar as vrea sa nu simta nevoia sa raspunda in asa fel incat sa va impresioneze pe voi si, in cazul in care il enervez, vreau sa fiu singura cu el cand se intampla. Am de discutat ceva cu el."

"Cata vreme te simti in siguranta, nu-i nicio problema. Te las acolo si ma intorc in centru."

"As vrea sa fac asta inainte sa ne intalnim cu doamna Schmitz. Dar, cum vrei tu - am impresia ca tie ti-e mai foame decat mie."

"Da, daca esti OK, te las acolo, caut de mancare si apoi imi dai un mesaj daca ai nevoie sa te recuperez de undeva."

"Pai, tot de acolo, daca totul merge bine. Dar mai vorbim."

Ajunsi inapoi in strada Sitei, Alex opreste masina doar cat sa coboare Iustina. Fata intra singura in bar. Ca si data trecuta, o izbeste valul de mirosuri, caldura si muzica destul de tare din aceasta locatie.

Dinu o asteapta in separeu. Ridica privirea din cartea pe care o citeste si pe al carui titlu Iustina nu il poate deslusi: "Da, draga mea, cu ce te pot ajuta?"

"Buna seara din nou" zambeste Iustina, care se asaza langa el fara sa mai astepte invitatie, i-a ajuns cat a stat in picioare in seara aceasta. "Intalnirea va avea loc maine seara, la galeria Europe."

"Mhm... Inteleg ca doamna Schmitz - Toreador ne-a sponsorizat intalnirea?"

"Este la solicitarea doamnei Schmitz - Tremere, pentru ca ii trebuia o locatie si..."

"Mhm... si imi inchipui ca a profitat de locatie ca sa mai arunce cu cateva sageti in sora-sa, nu?"

"Probabil dumneavoastra o cunoasteti mai bine decat mine."

Dinu rade: "Am inteles, esti discreta, apreciez asta. Bine, pai, in cazul asta, o sa ne vedem maine la galeria Europe. Vreo ora anume?"

"Trebuie sa confirme cealalta doamna Schmitz."

"Pai, in cazul asta, uite numarul meu de telefon" si ii intinde un biletel, "suna-ma sau da-mi un mesaj mai bine cu... De fapt, tu ai numarul meu de telefon, m-ai sunat mai devreme" mai spune el, in timp ce Iustina il priveste tacuta, zambind. "Imi cer scuze, am avut o seara plina, la randul meu. De ce nu-mi dai un mesaj atunci cand afli ora, ce zici?"

"Bineinteles. Insa as vrea sa mai vorbesc putin cu dumneavoastra."

"OK... despre...?"

"Despre intalnirea de maine seara."

"Asa... Ce e cu intalnirea de maine seara?"

"As vrea sa... sa vorbim sincer despre niste lucruri..."

"Cum ar fi?"

Iustina uita ca este vampir, uita ce i s-a intamplat, uita in ce lume se afla acum. Este Iustina-care-are-o-treaba-de-facut, care priveste serioasa in ochii lui: "Dumneavoastra vreti sa faceti o declaratie sau vreti ca aceasta declaratie sa aiba si impact?"

"Continua. Ce vrei sa spui cu asta?"

"... As avea o rugaminte..."

"Asa..."

"Faceti aceasta declaratie sa conteze, sa fie demna de luat in seama."

"La ce te referi, exact?"

"Daca scopul este sa dovediti ca sunteti asuprit, mai ganditi-va putin, va rog."

"Nu, ceea ce imi doresc eu este sa obtin cladirea aia, nu inteleg la ce altceva te referi."

"... Faceti in asa fel incat sa dovediti ca ideile dumneavoastra merita sa fie luate in seama. Si ca schimbarile pe care le promovati sunt relevante si necesare."

"Uite ce e, o sa te rog sa fii cat se poate de clara, ca nu inteleg despre ce e vorba."

"Sunt situatii in care schimbarea poate fi acceptata si din interior, nu trebuie mereu impusa cu forta din exterior."

"Asa, de acord. Asta este motivul pentru care nu am avut o atitudine atat de ostila ca Anarhii din celelalte orase."

"Mai ales ca Brasovul nici macar nu este un oras tipic."

"Da, intr-adevar... "

"Cand ne-am intalnit mai devreme ati fost foarte aproape sa va pierdeti cumpatul... de cel putin doua ori."

"Da. Este, din nefericire, parte a existentei noastre ca membri ai clanului Brujah, ma tem."

"... Iar eu nu sunt nici pe departe ceva de luat in seama si am facut asta complet neintentionat."

"Mhm..."

"Iar firea dumneavoastra... pasionala nu este chiar un secret in Camarilla."

"Da, asa e... Ceea ce incerci tu sa ma rogi este sa nu ma enervez si sa nu-i crap capul Theresiei Schmitz."

"Chiar as prefera sa nu-i crapati capul, pentru ca suntem in galeria celeilalte doamne Schmitz. Chiar nu as vrea sa pateasca ceva aceasta galerie si obiectele de acolo!"

Dinu rade, in timp ce Iustina continua la fel de serioasa: "Imi este mult prea draga doamna mea Schmitz ca sa i se intample asa ceva!"

"Am inteles, vom apara obiectele de arta ale Primogenului tau cu pretul sanatatii noastre mintale" rade Dinu.

"Ce mi-ar trebui mie este un semn, sa recunosc la timp ca a reusit sa treaca peste apararea dumneavoastra."

"Eh, asta este... uite..."

"Eventual sa ma pun intre dumneavoastra si vreo opera de arta. Dar trebuie sa o fac inainte sa distrugeti opera, nu dupa, Ca dupa, o fac degeaba."

"Uite ce e, o sa incerc sa iti semnalizez daca simt ca ma enervez foarte tare, bine?"

"Ce anume v-ar ajuta sa nu o faceti? Sau sa va recapatati calmul? Ce as putea sa fac pentru asta? Sau ce sa nu spun?"

"Draga mea, sunt din nefericire, lucruri care sunt foarte greu, daca nu chiar imposibil, de realizat. Dar ma voi baza, cu siguranta, pe aptitudinile tale de moderator ca sa gestionezi discutia. Pari o sora de-a noastra cu capul pe umeri, asa ca sunt convins ca o sa te descurci foarte bine" spune el zambind, in timp ce o bate cu mana stanga pe umarul drept.

Iustina zambeste si ea: "Da, da... Sunt cuvintele pe care le aud inainte sa explodeze vreun dezastru, am inteles" facandu-l pe Dinu sa rada: "Vezi? deja te-ai obisnuit! E OK."

"Acum, serios, este ceva ce v-ar ajuta? Vreun gest de-al meu sau ceva ce ar trebui sa nu fac ca sa nu va cauzeze mai tare? Chiar nu as vrea ca doamna Schmitz sa aiba de ce profita."

"Fara indoiala, apreciez chestia asta, dar nu as avea ce sa-ti spun, ma tem. Cel putin nu in momentul asta."

"Am inteles. Atunci, imediat ce aflu ora, o sa va trimit un mesaj."

"Iti multumesc. Da-mi un semn, bine?"

"Cu siguranta."

"Altceva?"

"Altceva, nu. Ma grabesc spre centru, poate il prind pe Alex."

"Am inteles, nu ma lasa sa te retin."

"Ba din contra: nu as vrea sa va fac sa irositi timpul degeaba in seara aceasta."

"Fii linistita, nu-i problema. Daca mai vrei sa mai stai pe aici, e in regula. Si sa mai povestim cate una-alta."

"Mi-e teama ca si la noi a fost o noapte lunga. Daca am noroc si Alex inca nu a plecat din centru, poate apuc sa si mananc in seara aceasta."

"Pofta buna, in cazul asta."

"Multumesc. La revedere" spune Iustina in timp ce se ridica, indreptandu-se spre iesire, ca sa il poata suna pe Alex in liniste.

"O seara buna."


Înapoi: Anarch Recruitment Techniques
Urmează: High Life Romance

24-aug-2022 © kimica.ro Foto: kimica.ro