Brasov by Night



Zoo by Night


7 noiembrie 2016, ora 2:40


In timpul in care Iustina, Titus si Alex discuta cu Dinu Alexandrescu in atmosfera galagioasa, plina de fum si miros de bere a barului de motociclisti de pe strada Sitei, Bogdan si Alice ocolesc Gradina Zoologica, spre zona din spate, de la padure, unde gardul este atat de mic incat poate fi sarit cu usurinta. Este zona unde sunt custile mari ale animalelor.

Ar fi putut sa intre linistiti pe la intrarea principala, invaluiti in umbre, dar nu vor sa atraga in niciun fel atentia asupra lor, vor doar sa petreaca cateva clipe de fericire, doar ei doi, plimbandu-se agale pe covorul de frunze multicolore si stralucitoare in lumina felinarelor.

Este liniste. In aceasta perioada a anului, putina lumina care vine dinspre Gradina Zoologica reuseste sa surprinda toate nuantele de culori care au cuprins in intregime padurea din jur. Din loc in loc, frunzele cazute din copaci nu par sa fie atat de diferite de picaturi de sange scurgandu-se. Poate ca s-ar putea obisnui cu asta, plimbandu-se impreuna intr-o seara racoroasa de toamna.

"Deci, tot la ursi?" o intreaba Bogdan zambind.

"Tot la ursi!" raspunde Alice vesela.

"Sper sa reusim sa-l momim pe unul dintre ei sa vina de-o parte. Unul dintre ei nu este o problema, dar daca sunt mai multi, nu cred ca reusesc sa ii tin sub control."

"Hei, nu e cazul sa exageram, nu vreau sa risc sa ma manance ursul. Dar avem mai mari sanse sa mangaiem unul acum decat cand nu eram vampiri" chicoteste Alice.

"Clar, clar!"

"Avem si reflexe mai bune" continua ea jucausa.

"Inainte de toata chestia asta, mi-era frica de unele animale. Mi-era frica de caini. Acum e cu totul alta situatie. Nu stiu, e ca si cum... Mi-e destul de greu sa explic... Ma uit pur si simplu la ele si, fie ca le vorbesc in adevaratul sens al cuvantului, fie ca ma... opintesc la ele, dar au o reactie, simt ele ceva si isi vad de treaba. Unele chiar fac cum le spun... Vedem..."

"Banuiesc ca n-o sa ne impacam cu ele la fel de bine cum s-ar impaca Titus, dar..."

"Hei, vedem! Luam cel mai pricajit urs!... Glumesc, glumesc! Il luam pe cel mai frumos pe care il vedem, pe cel mai blanos!" o opreste Bogdan, in timp ce Alice rade fericita.

Dupa cateva minute ajung la cusca ursilor. La ora aceasta, unii sunt adormiti, dar cativa dintre ei sunt inca treji. Ii vad iesind din helesteul din curte scuturandu-si blana, imprastiind apa peste tot. Unul isi intoarce capul in directia lor si este destul de clar ca i-a observat.

In momentul in care ursul isi intoarce privirea inspre ei, Bogdan se uita fix in ochii lui si nu poate sa nu-si aduca aminte de filmul "Ochi de urs". Isi indreapta spatele, sa para mai inalt si se apropie de gard, spunand in gand: "Tu! Vino incoace! Am treaba cu tine!"

Imediat, ursul se apropie de gard. Ii miroase si ii priveste pe rand pe amandoi. Din spate ajunge pana la ei maraitul altui urs, dar acesta nu raspunde in niciun fel, pare ca i-au castigat increderea.

Privindu-l in continuare in ochi, Bogdan nu se opreste din a-i vorbi in gand: "Stai linistit! O sa ne asiguram ca ai blanita curata, o sa te mangaiem! Stai cuminte. Nu ai de ce sa-ti fie frica, esti intre prieteni, fii linistit." Incet, isi trece mana prin gard, isi infige degetele in blana de sub gat si strange incet, aproape ca si cum l-ar mangaia.

Pentru ca ursul sta cuminte, ii ia si mana lui Alice in mana lui si repeta miscarea. Alice nu ezita nicio clipa. Simte blana de pe gatul animalului, inca usor uda, dar avand prospetimea de dinainte de a se usca complet. Isi plimba degetele prin blana lui si, pentru o secunda, lucrurile sunt putin mai linistite.

In tot timpul acesta, vocile ii spun: "... Probabil ca si asta foloseste tot Coccolino" ... "Sunt curios ce dracu’ fac la fabrica de dulciuri" ... "Sa nu uitam totusi ca vicisitudinea nu e o boala..." Alice zambeste si continua sa scarpine ursul caruia pare sa-i placa ce i se intampla.

Bogdan este si el uimit de ce tocmai a facut: "Nici nu m-as fi gandit ca o sa ajung aici! Da, poate Alex avea dreptate, poate totusi sunt si chestii faine de trait dupa ce mori."

"Eu nu as spune ca acum suntem morti, nu?"

"Da’ eu mai stiu?! Nici n-am termeni pentru chestiile pe care le simt..."

"E ciudat... e foarte-foarte ciudat..."

"Apropo de ciudat... Tu cum te impaci cu vocile?"

"Incerc... nu sa le ignor, nu prea am cum sa le ignor..." "... Hehehehe!..." "Mda, îs cam greu de ignorat, dar, cum am zis si la inceputuri, e ca si cum as avea radioul pornit constant... Acum e direct in capul meu si nu e Top 40, dar nu mi-e o senzatie straina, ideea de a avea tot timpul ceva care merge in fundal..."

"Ai... ai sesizat…? Sunt anumite situatii in care tac, in care nu mai zic nimic sau sunt anumite situatii care, tocmai, le declanseaza, le fac sa fie mai vorbarete?"

"Uneori au mai mult chef de glume. Proaste. Dar nu prea am avut cand sa le studiez, s-au intamplat prea multe."

"Ti-au zis pana acum ceva de mine? Sau de unul dintre noi?"

"In afara de niste glume proaste, nimic relevant. Dar fac glume proaste despre toata lumea, asa ca nu se pune." Vocile nu rateaza ocazia: "Hei! Sunt proaste doar atunci cand n-ai dreptate! Tineti minte, copii: nu e paranoia daca ei chiar te urmaresc!"

"Uite, chiar ma gandeam: poate ar trebui sa ne facem un fel de semn, daca vreodata sunt insuportabile sau chiar ai nevoie de o pauza, poate suntem in vreun loc cu prea multa lume si obligatii sociale si iti provoaca mult prea mult disconfort ca sa duci conversatia la bun sfarsit... Nu stiu, da-mi un semn, ca sa stiu si intervin eu, fac eu ceva sa poti sa te retragi, daca ai nevoie."

"Am sa-ti spun... Vrei sa vedem ce animalute mai sunt?" zambeste Alice.

"Hai! Hai sa mai scotocim!"

"Capybara aveti?!"

"OK, acolo mergem!"

Nu le trebuie mult sa ajunga la cusca lor. Le gasesc dormind unele peste altele, aproape sforaind, intr-o pestera artificiala. Le privesc in liniste, Alice fiind chiar putin surprinsa: "Cumva sunt mai mari decat ma asteptam sa fie."

Apoi pornesc agale, de la o cusca la alta, studiind animalele fara sa le trezeasca. Dar la un moment dat, Bogdan isi aduce aminte de grijile de dinainte, de intalnirea cu Musca, de faptul ca dispar oamenii strazii din care se hranea si simte nevoia sa vorbeasca cu Alice despre aceste lucruri: "Uite, Musca mi-a zis ca au disparut cativa dintre... baietii mei, sa le spunem asa, aparent undeva la fabrica Kraft..."

Nu apuca sa povesteasca mai multe, pentru ca Alice isi aminteste despre vocile de mai devreme: "OK... Deci... nu e cea mai ciudata coincidenta, dar vocile ziceau ceva de fabrica de dulciuri... Se intrebau ce dracu’ fac la fabrica de dulciuri. Nu stiu cine sunt cei care fac, dar..."

"Mhm... OK... Asta nu face decat sa-mi spuna ca probabil e serioasa treaba. Adica nu stiu in ce relatie esti cu vocile, dar..."

"Suntem de nedespartit!"

"Daca si ele zic asta, inainte sa fi spus eu ceva, atunci probabil ar trebui sa-i adunam si pe ceilalti si sa mergem cu totii acolo, ce zici?"

"Deci incheiem vizita la Zoo si ne intoarcem acasa?"

"Da, te rog! M-a prins din urma chestia asta cu ce mi-a zis Musca si felul in care mi-a zis-o... Nu prea am liniste, iarta-ma!"

"Nu-i nimic, hai!"

"Vreau foarte mult sa vad ce e cu astia... Sigur, la inceput era doar ca trebuie sa ma hranesc si eu din cineva, ei sunt oameni ai strazii, ca vai de ei... Dar, stii, cumva, de la noapte la noapte mai afli despre unul, mai vorbesti cu celalalt... N-are cum sa nu-mi pese, n-are cum! Asa ca vreau sa vad ce e cu ei. Da, hai sa mergem acasa!"

Pe masura ce se indreapta spre iesire, inainte sa ajunga la spartura din gard, vad pentru ultima data ursul pe care l-au mangaiat , ridicand o laba si sprijinind-o de gardul imprejmuitor al habitatului lor, uitandu-se dupa ei. Amandoi ii raspund cu un semn din mana. Animalul se mai uita putin dupa ei, dupa care se intoarce si se alatura celorlalti ursi.

In drum spre casa, Bogdan ar vrea sa se hraneasca. Cu prima ocazie cu care identifica o persoana potrivita, o sa se apropie pe furis, o sa o insface de incheietura si o sa muste. Se misca atat de bine incat persoana aleasa, un barbat de vreo 50-55 de ani, nu apuca sa reactioneze si Bogdan se poate hrani pe saturate. Senzatia este la fel de placuta ca intotdeauna, si dupa cateva clipe genunchii omului cedeaza si ii cade in brate lesinat, respirand destul de greu. Este in mod evident inconstient.

In asaza cu grija intr-un loc adapostit, in spatele unor arbusti, si fara sa conteze ca nu e auzit, ii sopteste la ureche: "Domnule, imi pare rau ca ai avut nefericirea de a te intalni cu mine, dar iti multumesc oricum. Seara buna!"

Alice il asteapta sa se intoarca, in timp ce Sorana incepe sa o roage sa ii dea drumul, foarte nelinistita: "Alice, eu nu sunt OK si... si chiar vreau sa ma intorc la ai mei... si am o surioara... Te rog, fa cumva sa... Te rog, da-mi drumul, lasa-ma sa plec!"

"Stii ca noi ajunseseram la o intelegere, nu?" sopteste Alice.

"Da, dar eu nu mai pot sa stau..."

"Te inteleg, nici eu nu ma asteptam sa intample atatea intre timp... Dar dupa ce trece pericolul am sa vad cum pot sa te ajut sa te intorci!"

"Mda... nu stiu ce zic, chiar nu stiu ce o sa zic... O sa vedem ce o sa fie. Dar te rog! Te rog, cauta si fa cumva!"

"O sa incerc!"

"Cu care dintre ele vorbeai?" o intreaba Bogdan ingrijorat, tocmai intorcandu-se langa ea.

Alice se uita surprinsa: "Poftim?"

"Cu care dintre voci vorbeai? Vreuna anume sau asa, la intamplare?"

"Mai tii minte prima data cand am fost la Liquid Hug si ne-am hranit?"

"Da..."

"Nu stiu ce s-a intamplat atunci, nu stiu daca e din cauza ca a fost prima data cand m-am hranit sau chiar s-a intamplat ceva... Toata lumea ma asigura ca fata e bine, dar o parte din ea a ramas cu mine..."

"... Oau!! ... OK... Pai... Si oare ce s-ar intampla daca am vorbi cu Lucretia?"

"Am incercat deja asta, m-a asigurat ca e bine, ca nu s-a intamplat nimic. Cand rezolvam... cand trece... nu stiu... dupa ce scapam de sub amenintarea sub care ne aflam acum, am sa incerc sa o caut, sa ma conving ca e bine si sa vad daca pot sa o ajut sa se reintregeasca..."

"Mai tii minte cum arata, un semn distinctiv, ceva? Ma indoiesc ca ti-a zis numele ei de familie, dar... Stii ce? Nici macar nu trebuie sa-mi spui acum..."

"Deja sunt prea multe chestii... o sa trebuiasca sa astepte si vedem pe urma."

"Bine... dar, cand o sa vrei sa o cauti" si isi incolaceste bratele in jurul ei, "sunt sigur ca o sa o gasim. Poti sa te bazezi pe mine, stii ca o sa te ajut sa o cautam impreuna. Daca a patit ceva, atunci o sa stim macar ce e cu Lucretia, o sa stim mai bine cine e si cum isi desfasoara afacerile."

"Mda..." Alice isi tine in continuare pentru ea parerile despre Lucretia. In schimb, observa ca Bogdan se uita mult prea des catre cer, parca in cautare de ceva.

"Ia stai o clipa" o opreste el. "Tu, daca mi-ai face mie chestia aia pe care ai vrut sa i-o faci lui Stefan, poti sa o opresti cand vrei?"

"Ce anume?"

"Pai... ai zis ca ai vrut sa ii faci ceva... ceva rau... Daca eu m-as supune voluntar chestiei aleia, ai putea s-o opresti cand vrei? Sau e ceva ce, odata facut, iese din mainile tale?"

"Vrei sa incerci asta acum?"

"Am senzatia ca ma cunosc mult mai putin decat credeam. Si tu, avand abilitatea de a manipula cumva anumite chestii, poate ar trebui sa le incerci pe mine, sa vedem cum reactionez."

"Ce anume?"

"Nu stiu... dar as fi curios sa simt pe pielea mea. Nu stiu sigur."

"Nu stiu cum o sa te afecteze, nu stiu cat o sa dureze... Pe el am vrut sa-l umplu de frica, nu cred ca vrei asta acum... Daca functioneaza, nu stiu cat ai sa ramai cu senzatia asta."

"OK, atunci e mai bine sa nu..."

"Putem incerca ceva mai... slab."

"Sigur! Daca vrei, da, te rog! Daca tot o sa ma frângă cineva, macar sa fii tu aceea. Eu, unul, chiar sunt curios. Devin din ce in ce mai curios ca limitele pe care le impune conditia asta sunt altele decat pentru un om normal. Avem alta rezilienta, psihic suntem altfel si as vrea sa inteleg putin mai bine."

"Bine... Daca incerc sa te calmez, in loc sa starnesc emotii negative?"

"Mhm..."

"Da, sigur, cand vrei! Hai sa vedem daca merge!"

"Ai incredere in mine, da? Vreau sa te concentrezi pe vocea mea si sa te gandesti ca... esti linistit... esti calm... in toata agitatia asta nimic nu te poate enerva, nu te poate starni... stii ca totul o sa fie bine, da?"

"Mhm..."

"O sa fie bine... o sa reusim... n-o sa ne doboare maelstromul asta din jurul nostru..." Fata asteapta cateva clipe, inainte de a-l intreba: "Deci... cum te simti?"

"...Habar n-am ce ai facut, dar ma simt foarte calm! Sunt linistit... cumva, ma simt in siguranta...Nu m-am mai simtit asa de prea mult timp... Ce fain e!"

Alice ii pune incet o mana pe obraz si isi coboara capul pe pieptul lui. Bogdan o cuprinde in brate si o saruta pe frunte: "Hai sa mergem acasa. Cred ca o sa dorm ca un prunc pe parcursul zilei. Sunt foarte curios cat o sa tina starea asta, e incredibila! Nu m-am mai simtit atat de stapan pe emotiile mele de foarte mult timp..."


Înapoi: Next Asignment on the List
Urmează: Straight to Business

24-aug-2022 © kimica.ro Foto: kimica.ro