Brasov by Night



Next Asignment on the List


7 noiembrie 2016, ora 1:34


Mai mult de atat, Iustina nu mai poate face in seara aceasta. Si, cum este inca devreme, se hotaraste sa profite, totusi, si sa mearga in vizita la domnul Alexandrescu.

"Crezi ca ti-as putea fi de folos cu ceva daca as veni cu tine?" o intreaba Titus.

"Cu mine... poate doar sa ma insotiti pana acolo, dar nu cred ca..." incepe Iustina.

"... nu ar fi o idee buna sa participam, vrei sa spui" completeaza Alex.

"Habar n-am, nu stiu cine este domnul Alexandrescu si cum se va desfasura discutia... Presupun ca ar trebui sa merg singura."

"Da, dar nu ti-ar strica sa ai niste gardieni in apropiere."

"In apropiere este altceva, dar ma gandesc ca in apartamentul de la etajul 6 poate ar trebui sa merg singura."

"Poate ne suni si iti lasi telefonul deschis... E doar o idee..."

"Uite, daca vreti, mergem impreuna. La domnul Alexandrescu ar trebui sa merg singura, pentru ca m-a trimis doamna Schmitz sa fac treaba, nu la socializare. Cand termin, mergem impreuna in oras. Oricum, daca totul e in regula, ar trebui sa merg si la doamna Schmitz. Adica tot as ajunge in centru. Cat stau eu la doamna Schmitz, voi mancati si apoi ne intoarcem impreuna acasa."

"Perfect" spune Alex. "Pai atunci, da telefon si vezi daca facem asa."

Iustina mai verifica o data harta, sa fie sigura ca a identificat corect adresa: Bulevardul 15 Noiembrie, blocul C24. Dupa socotelile ei, nu ar trebui sa le ia mai mult de 20 minute sa ajunga pe jos acolo.

In continuare putin absenta si preocupata, ii trimite un mesaj lui Balan: "Probabil am rezolvat, intr-un fel. Ar fi bine sa vorbim diseara. Merg la domnul Alexandrescu." Dupa cateva minute, primeste un mesaj inapoi de la Balan: "Bine."

Ceva din faptul ca urmeaza sa se intalneasca cu un Anarh a facut sa ii zgandare nevoia de a se simti vie, de a se simti din nou fata de acum o luna de zile, care da, se zbatea sa recastige controlul asupra propriei vieti, dar era vie, era activa, era in verva. Mai mult decat atat, atunci nu incerca nimeni sa o omoare.

Nu se poate opri sa nu se gandeasca la intalnirea cu un Anarh de partea opusa a lui Gheorghe, care a ales sa isi manifeste opozitia lasand de-o parte politica si nu se va implica decat in caz de forta majora, sau cel putin asta stiu ei, din ce le-a povestit Titus, in timp ce Dinu este activ, probabil, in a-si manifesta opozitia si dorinta de a schimba lucrurile, pentru ca este in continuare implicat in politica din Brasov si cu acceptul Principelui, nu e doar tolerat.

Pe de alta parte, nici nu vrea sa dea gres in vizita pentru ca este primul semn de incredere pe care i-l arata doamna Schmitz si nu ar vrea sa o dezamageasca. Nu vrea sa il dezamageasca nici pe domnul Balan si in nicun caz nu vrea sa iasa vorbe ca Nosferatu nu stie sa-si creasca copiii...

Nici nu isi poate scoate din minte ca unele din cuvintele folosite de doamna Schmitz i-au lasat o impresie ca trimiterea ei acolo este un mod subtil de a-i reaminti statutul ei - este, intr-adevar Toreador, dar este facuta de Sabbat, asa ca nu stie la ce sa se astepte de la acest domn Alexandrescu.

Cu gandurile imprastiate, merge in dormitor si isi schimba hainele fara sa le dea atentie. Abia cand ajunge la usa si isi pune jacheta cu fermoare, realizeaza cum este imbracata: blugi negri, usor evazati, tricoul negru cu o pasare Phoenix care ii trezeste amintiri placute - un cadou la care ține, din partea cuiva drag, primit acum mai bine de un an in Franta, ghetele de oras, cu toc nu foarte inalt, dar foarte comode la mers, stiletul intr-unul din buzunarele jachetei si aparatul foto in rucsacul de pe umar.

Mai mult, cand isi pune haina, isi da seama ca imprastie un usor miros ce parfum si zambeste - Chanel no. 5 nu e chiar ce ar purta cineva de varsta ei, dar i-a placut mereu, cu atat mai mult cu cat ii placea si lui Armand.

O amuza un pic, dar s-a obisnuit cu ideea ca, de-a lungul timpului a mai facut asa sub impulsul unor dorinte sau sentimente, iar acum a iesit la iveala unul dintre ele: ii este dor de Franta. Isi da seama si ca a uitat sa se pieptene, dar decide ca nu este suficient de ciufulita ca sa merite sa se intoarca din drum, e destul ca are parul prins cu cateva agrafe in ceva ce ar putea trece drept coc.

Daca tot si-a adus aminte ca are si casti, scormonind mai devreme in rucsac, le conecteaza la telefon, le pune in urechi si da drumul muzicii, ca de obicei in bucla. Daca tot are casti, poate sa asculte muzica la un volum mult mai mare. Si tot urmare a unui obicei din ultimii ani, de a alege ceva fără sa se gandeasca prea mult, la fel ca si cu hainele; in seara aceasta, pare ca ii trebuie Bon Jovi - It’s My Life.

Inainte sa iasa din casa, formeaza numarul domnului Alexandrescu. Telefonul suna de cateva ori, pana sa auda o voce calma raspunzand: "Alo?"

"Buna seara! Domnul Alexandrescu?"

"Da... Cu cine am placerea?"

"Sunt Iustina Riess si va sun din partea doamnei Ottilie Schmitz. As putea sa va fac o vizita, va rog?"

"Da. Va astept."

"Daca nu ma ratacesc, as ajunge cam in 20 de minute."

"Nu cred ca aveti de ce sa va rataciti, dar... Vad ca doamna Schmitz v-a dat deja adresa mea, ceea ce este dragut din partea dumneaei, dar ma tem ca nu sunt acasa. Inteleg, din temerea dumneavostra ca s-ar putea sa va rataciti, ca nu sunteti din Brasov."

"Asa este" zambeste Iustina.

"Exista in acest oras un bar de motociclisti, pe strada Sitei la numarul 116 si ma aflu acolo acum."

"Bine. O sa vin acolo. Cum sa va recunosc?"

"Probabil ca voi fi singura persoana cu un sacou" rade el.

"Am inteles. Multumesc frumos. Ne vedem cat de curand."

"Va astept."

"La revedere!"

Iustina se intoarce catre cei doi spunandu-le: "Baieti, o mica schimbare de plan. Stati sa vad unde este strada Sitei, nu stiu daca mai mergem pe jos" spre bucuria lui Alex, care zambeste misterios. "Nu e chiar foarte departe, nu sunt mai mult de 3 km, deci 40 de minute."

"Stii, Iustina... am rezolvat o problema in seara asta" spune Alex, multumit ca o poate surprinde. "Acum, daca ai nevoie, te pot conduce eu... Am aranjat sa avem la dispozitie o masina. Nu e ceva luxos sau elegant, dar este totusi o masina a noastra, cu care putem merge oriunde, fara sa mai fim legati de taxiuri. Daca vrei, este placerea mea sa te conduc acolo."

Iustina face ochii din ce in ce mai mari, zambeste din ce in ce mai mult si sare, incolacindu-si bratele pe dupa gatul lui: "Esti o comoara!"

"Multumesc, Frumusico!"

"Apropo, ca sa stiti: este bar de motociclisti unde mergem."

"A, deci pot sa-mi iau vesta si tinuta mea obisnuita."

Iustina rade: "Domnul Alexandrescu va fi singura persoana care poarta sacou."

"Perfect! Titus, ne echipam cum trebuie, nu?"

Titus ridica din umeri: "Mie imi place ce mi-a cumparat Iustina, sunt haine comode si arata obisnuit."

"De aia vi le-am si cumparat si de aia aveti si tricouri, nu doar camasi scortoase" raspunde fata.

"Si franghia unde o punem?" intreaba Alex.

"Aveti buzunare la haina."

"Dar iau cu mine rucsacul" ii raspunde si Titus, "nu plec nicaieri fara el."

"Asa ca haideti sa mergem. Ar trebui sa ajungem in mai putin de 10 minute la ora asta" ii indeamna Iustina.

Alex conduce prudent, nu ar vrea sa atraga atentia asupra lor pe drumul catre strada Sitei si catre orice ar putea sa-i astepte in intalnirea cu reprezentatii locali ai clanului Brujah.

Opreste unde gaseste primul loc liber - este una dintre strazile din Brasov pe care este mai dificil sa parcheze; intai aud galagia si abia apoi incep sa vada luminile barului din coltul strazii. Dupa un scurt timp, un miros de ulei de motor, bere si, in cele din urma, oameni, fiinte vii devine din ce in ce mai sesizabil pe masura ce se apropie de locatie.

Este, probabil, ultimul loc in care si-ar imagina ca ar putea gasi pe cineva care a fost in viata in 1848, dar asa pare sa fie.

Sigla veche, scorojita a barului Jordan’s, cum pare sa se numeasca spelunca, sta deasupra intrarii aproape ca o sabie a lui Damocle, parand gata sa cada in orice clipa. Odata intrati, Alex si Titus se asaza discret, neobservati, la o masa retrasa, sa o poata supraveghea pe Iustina.

Cu castile scoase din urechi, atarnand pe reverele jachetei si atenta sa para umana, Iustina este in cautarea unui tip imbracat cu sacou. Inauntru, sunt oameni care stau ja tejghea, oameni jucand Darts chiar la intrare, pe dreapta. Iesind din bar, un adolescent cu un palton lung si negru ia in brate o fata imbracata si ea in negru, cu o geaca de piele.

Dupa cateva ture, intr-unul din separeele din spate, la o masa, Iustina vede o fata, care nu pare sa aiba mai mult de 24-25 de ani si, alaturi de ea, un barbat inalt, brunet, cu ochii negri, cu o barba ingrijita, imbracat la costum. Sta drept, poate chiar putin batos, cu genul de barba si par specific portretelor oamenilor care erau tineri in perioada anilor 1848. Pare sa aiba 25-30 de ani. Si, pentru cateva secunde este sigura ca cel putin doi motociclisti sunt confrati, la fel de sigura ca si ei au bagat de seama ca ea e aici.

Iustina ridica o mana in semn de salut, zambind catre barbatul din separeu, care ii face semn sa se apropie.

"Buna seara!" saluta fata.

"Buna seara. Dumneavoastra am inteles ca sunteti domnisoara... Riess?"

"Da."

"OK, luati loc, va rog."

Barbatul ii sopteste ceva la ureche fetei, care se ridica de langa el si ii paraseste. Paloarea, gesturile ei, modul in care statea pe langa el ii dau de inteles Iustinei ca fata este una din "papusile" lui.

In spatiul restrans al separeului, nu incap prea multe in afara de masa si cateva scaune. Iustina se asaza pe unul dintre ele, in stanga barbatului.

"Cum va spuneam, m-a trimis la dumneavoastra doamna Ottilie Schmitz."

"Inteleg. Cu ce va pot ajuta in seara asta? Din moment ce doamna Schmitz v-a trimis aici si din moment ce dumneavoastra inseva sunteti o prezenta atat de atragatoare, inteleg ca trebuie sa fie ceva legat in mod deosebit de clanul Toreador."

Iustina zambeste, isi coboara un pic privirea - este placut sa ii spuna cineva ca este atragatoare si ii multumeste: "Intr-adevar, nu m-ar fi trimis aici pentru distractie, probabil presupune ca m-as descurca si singura. Doamna Schmitz si-ar dori un schimb de afaceri... si-ar dori ceva ce este in posesia dumneavoastra."

"Ceva ce este in posesia mea..."

"Da, respectiv o pictura..." Si, inainte de a-i spune numele acelei opere de arta, Iustina are iarasi, pentru o fractiune de secunda, senzatia linistii boeme de pe Montmartre, intr-o dupa-amiaza de toamna calduta si privirea i se pierde in zare, zambind putin nostalgic: "Sur les barricades de la rue Soufflot, Monsieur..."

"Hehe... Ala e un tablou care... sa zicem ca are o insemnatate aparte, dar... OK, uite, sunteti totusi pe domeniul meu si doamna Schmitz, desi la randul ei o prezenta incantatoare, unul dintre membrii de seama ai Camarillei, aceasta este totusi o locatie frecventata, stabilita si intretinuta de Anarhii din Brasov. Cu siguranta ca vi s-a explicat acest lucru."

"Nu chiar, dar... mi-am inchipuit. Si mi-am inchipuit si ca tabloul nu este unul oarecare dintr-o multime intr-o colectie de arta... este, totusi, inceputul Revolutiei..."

In mijlocul discutiei, unul dintre cei doi confrati pe care ii recunoscuse, intra, se apleaca si ii sopteste ceva la ureche lui Dinu care da afirmativ din cap si se intoarce catre ea: "Da, intr-adevar, este inceputul Revolutiei franceze. De aceea tabloul ala are o semnificatie aparte pentru noi. Dar..." Face o pauza si se uita la ea putin tensionat, in timp ce tensiunea din camera creste si ea: "Domnisoara, uite ce e: eu si ceilalti confrati care ocupam spatiul asta am fost cat se poate de sinceri cu dumneavoastra. As prefera daca ati fi si dumneavoastra la fel de deschisa cu noi si i-ati aduce si pe ceilalti doi care sunt cu dumneavoastra."

"Sigur, nu am avut nicio intentie in a ne strecura fara sa dam de banuit. Sunt... cavalerii mei in armura" zambeste Iustina, in timp ce scoate telefonul din buzunar si ii trimite un mesaj lui Alex: "Veniti si voi." Apoi ridica privirea catre Dinu: "Sunt doi Gangreli la fel de maidanezi ca acest Toreador care vorbeste cu dumneavoastra."

"Am inteles."

"Si, tocmai pentru ca eu, cel putin, nu am nimic de ascuns, in caz ca nu ati aflat inca, noi suntem niste pui de Sabbat adoptati de domnul Balan in Camariila."

"Da, dragut. Am auzit povestea."

"Noi suntem. Probabil si motivul pentru care doamna Schmitz m-a trimis pe mine la dumneavoastra si nu pe incantatoarea domnisoara Lucretia."

Dinu rade in hohote: "Da, fara indoiala o dovada de intelepciune din partea doamnei Schmitz. Sunt convins ca voi va veti adapta mult mai usor mediului de aici decat vreuna dintre Harpii. Dragut."

"Ca sa nu mai spun ca, indiferent cum as calca in strachini in seara aceasta, pe oricine as deranja si oricat de rau v-as ofensa, nu o sa fie nimeni lezat, ca doar ce s-ar astepta cineva din partea unui pui de Sabbat? Asa ca toata lumea castiga."

"Nu te subestima atat de tare."

"Dar nu ma subestimez. Este doar o constatare, un potential raspuns pentru ‘De ce?’ " apoi continua, odata ce intra si baietii in separeu: "Ei sunt Alex si Titus, doi dintre prietenii cu care impart adapostul."

"Ma bucur sa vad ca totusi tinerii confrati ai nostri inca sunt interesati si de alternative la dominatia Camarillei. Dar, in fine..." si se intoarce catre Titus: "Voiai sa spui ceva?"

Titus zambea deja, cumva cu subinteles, la auzul ultimelor cuvinte: "N-am vrut sa deranjam discutia, dar va multumim, acum ca ne-ati chemat si pe noi."

"Cu drag. Nu este procedura standard aici sa nu ne anuntam. Acum, cineva mai in varsta decat mine sau mai traditionalist poate ar fi interpretat asta drept o incalcare a celei de-a treia Traditii, dar nu e cazul acum, sunteti inca tineri... Bun, discutam despre un tablou, nu?"

"Da" confirrma Iustina.

"Tabloul ala este important pentru mine si pentru Cauza. Dar poate putem negocia ceva..."

"Asa speram si eu."

"Este ceva ce vreau sa fac de mult, si anume sa ofer Anarhilor din orasul asta sansa de a fi activi si in domeniul cultural, ceea ce..." si arunca o privire prin incapere, "poate ca e ceva ce lipseste Miscarii, cel putin in Brasov. Ceea ce vreau eu sa fac este sa deschid un muzeu al generatiei 1848, al generatiei mele. Problema este ca este o singura cladire care ar putea fi folosita pentru acest scop, pentru ca este singura cladire cu arhitectura specifica, disponibila la acest moment. E vorba de o casa de pe strada Gradinarilor, la numarul 17."

"Si de ce este o problema?"

"Pentru ca inca cineva din Camarilla isi doreste acea proprietate. E vorba de sora doamnei Schmitz, doamna Theresia Schmitz. Acum, as fi putut apela la Seneșal, dar Seneșalul este, desi o prezenta cu siguranta sublima, o prezenta la fel de... imprevizibila in serile astea."

"Cum asa?"

"Poate ca nu o sa aiba chef sa imi dea mie proprietatea sau poate ca nu o sa aiba chef sa ne-o dea niciunuia dintre noi si se hotaraste sa o ia ea. Sau poate ca nu are unde sa-si punul unul dintre amanti sau... sau... sau... Asa ca eu sunt dispus sa renunt la acest tablou daca avanseaza Cauza si noi putem sa obtinem respectiva proprietate. Acum, ceea ce iti propun eu, mai ales ca membra a Camarillei, este sa vezi daca nu poti aranja o negociere intre mine si doamna Schmitz. Vedem ce ii putem oferi dumneaei, nu stapanei tale sau, ma rog, nu stiu cum i se spune... Primogenei tale... ba da, stiu cum ii spune... nu Primogenei tale, ci sora-sii. Vedem ce ii pot oferi ca sa renunte la presiunea pe care o pune asupra noastra in legatura cu proprietatea aia, voi primiti tabloul si vedem ce putem sa facem si pentru Theresia. E bine?"

"Ca sa fiu sigura ca am inteles, si ca nu fac o confuzie intre aceste doua doamne: dumneavoastra ati dori sa purtati negocierea cu doamna mea Schmitz sau cu cealalta doamna Schmitz?"

"Cu cealalta doamna Schmitz. Dar prezenta ta acolo va fi una moderatoare."

"Ce anume face ca aceasta casa sa fie speciala pentru cealalta doamna Schmitz?"

"Habar nu am. Va trebui sa aflam, mie nu a vrut sa-mi spuna. Presupun ca are nevoie pentru treburile clanului Tremere, dar, hei, clanul Tremere este alcatuit din oameni teribil de misteriosi, sa zicem."

"Dar, cu aceasta... cealalta doamna Schmitz ati avut ceva de impartit in mod particular?"

"Eu, nu neaparat. Ma rog, dincolo de faptul ca face parte din Camarilla, ca e un membru important al Camarillei, ca eu consider politica acelei institutii ca o oglinda a abuzurilor pe care poporul nostru le-a indurat sute de ani... Cred ca ajunge. Eu personal nu am foarte multe lucruri de impartit cu niciuna dintre surorile Schmitz, pur si simplu pentru ca nu vorbim unul cu altul atat de frecvent. Dar, sa spunem ca Ottilie este, fara indoiala, jumatatea mult mai agreabila a acestui binom."

"Si mi-ati putea spune un motiv pentru care cealalta jumatate v-ar urî?"

"Faptul ca nu sunt de acord cu politica lor, faptul ca incercam sa traim liberi... nu cred ca e vorba de altceva acolo".

Din nou, Titus zambeste, cand aude despre incercarea de a trai liberi.

"Si uraste la fel pe toata lumea care nu este de acord cu dansa?" continua Iustina, hotarata sa isi vada de treaba pentru care a fost trimisa aici si sa evite capcana unei discutii despre politica.

"Greu de spus" chicoteste Dinu. "Greu de spus in ce masura Theresia Schmitz mai este capabila de emotie sau nu a transcendat conditia de vampir spre a deveni o expresie a frigiditatii absolute. Habar nu am, ma tem." Apoi da din cap catre Titus, in semn ca i-a remarcat privirea si zambetul.


Înapoi: It’s Torture Time, Baby!
Urmează: Zoo by Night

24-aug-2022 © kimica.ro Foto: kimica.ro