Brasov by Night



The Goddess & The Fanatic


6 noiembrie 2016, ora 02:25


Bogdan stie ce spune: peisajul este aproape apocaliptic. Acolo sunt cladirile vechi si darapanate ale unei uzine, tencuiala cade de pe pereti, geamurile sunt sparte si graffiti-ul umple aproape tot spatiul disponibil de pe ziduri, cu litere mai mult sau mai putin reusite.

In departare, pot auzi chițăitul unor sobolani sau fâșâitul lor prin desisurile ramase. Vizavi de fabrica paraginita, cativa caini incep sa latre din spatele gardului unei statii electrice, dar se plictisesc destul de repede si se retrag.

Cei patru isi cauta un loc sigur din care sa poata observa locul, la adapostul intunericului. Iustina o supravegheaza pe Alice, cu simturile in alerta, in timp ce Alex supravegheaza intrarea, el vazand cel mai bine in intuneric. Bogdan sta mult mai aproape de Alice decat ceilalti, gata oricand sa se faca nevazut.

Balan apare din intuneric si se uita la ei: "Bun, in regula. Asta este biletelul pe care l-am interceptat:"

"Acuma, am maturat toata zona si e clar ca nu se poate referi decat la cladirea asta. M-as fi asteptat sa fie intr-unul dintre beciurile corpului J propriu-zis dar..." si se opreste cateva clipe, intrerupt de un horcait, "nu-i cazul... Bine... Ce-o sa se intample este urmatorul lucru: voi patru o sa intrati acolo... Patr... Unde-i celalalt?"

"Care celalalt?" intreaba Alice nedumerita.

"Al... Titus, al cincilea dintre voi... Unde e?"

"Are ceva de rezolvat..."

"Are ceva de rezolvat... Mhm... In fine, nu conteaza..."

"Pai n-ati zis sa venim toti..."

"Bine, data viitoare o sa va chem pe nume... In fine, voi patru o sa intrati acolo, eu o sa astept aici sa apara restul... copiilor mei... care nu stiu unde sunt... Nu stiu ce dracu’ se intampla noaptea asta... Si trageti de timp, pe cat posibil. Incercati sa nu o dati in bara, cand totul e OK intra cavaleria si va salveaza, da? Bine, distractie placuta!" le mai spune, inainte sa dispara.

"Deci... momeala" spune Alice, dar este imediat perturbata de una dintre voci: "... Simte cineva... miros de gratar...?" ceea ce o face sa se uite in jur. Apoi se intoarce catre ceilalti: "Va miroase ceva?"

"A ce?" intreaba Alex, la fel de nedumerit ca si ea.

"Nu stiu... Alex, tu ai simturile mai ascutite..."

"In afara de ziduri vechi?" intreaba el, adulmecand. "Doar tencuiala, constructie veche... Ce ar trebui sa miroasa?"

"OK... Nimic..."

"Alice..."

"Nimic..."

"Daca nu era nimic, de ce m-ai intrebat asa?"

"Vocile... Probabil faceau o metafora..."

"Ce ti-au spus, mai exact?" intreaba Iustina incet.

"Intrebau daca simt miros de gratar..."

"Ne-o da si aici cineva foc?" se gandeste Alex. "Alice, tu o sa intri prima in cladire, sa fii pe faza sa poti sa iesi!"

"Cred ca doar faceau o metafora."

"Sper!"

Alice se indreapta spre cladire, urmata de ceilalti. Trece de usile putrede si de peretii oarecum umezi, de pe care tencuiala acoperita cu graffiti se decojeste si intra tot mai adanc in intunericul fabricii abandonate. Este destul de sigura ca Balan este pe undeva pe afara, asteptand ca ceilalti Nosferatu sa le sara in ajutor, gandindu-se ca altfel nu ar fi avut nevoie de momeala.

In urma ei, Alex se uita in toate partile, in cautarea unui hidrant, pentru ca vocile lui Alice l-au nelinistit. Din nefericire, cladirea este abandonata de mult prea mult timp ca sa mai fi ramas ceva util inauntru.

Linistea din interiorul fabricii este din ce in ce mai apasatoare si, pe masura ce inainteaza in intuneric, incepe sa auda doua voci vorbind, dintre care una este vocea unei fete, care pare speriata, in timp ce zgomotul produs de picioarele care lovesc podeaua de asfalt se intetesc tot mai mult.

Au ajuns la etajul potrivit si se apropie de ceea ce pare a fi camera in care fanul ei infocat o asteapta. Cu grija, incearca sa se uite pe dupa coltul peretelui. Ceea ce vede pe podeaua camerei goale este o fata blonda, legata de picioare si de maini si cu un calus in gura. Nu pare sa aiba mai mult de 20-24 de ani. Pe peretele opus usii cineva a scris cu majuscule: "ZEITA TREBUIE SA RENASCA!"

Fata este cu spatele la usa si Alice nu vede pe nimeni altcineva in incapere. Vocile din capul ei chicotesc: "... Poate ai avea o sansa daca te-ai duce si tu la un gratar cu el" ... "Simti mirosul ala groaznic de carne arsa?" ... "Alice Cremene! Alice Cremene! Alice Cremene!..." Pe Sorana nu o aude deloc.

Bogdan este chiar in spatele ei si intra nevazut in camera, facand un pas in lateral, sa lase libera calea de acces, pentru orice ar dori Alice sa faca, nevazuta si ea.

Iustina se apropie incet de deschiderea usii, incercand sa nu o blocheze si sa nu ii incurce pe ceilalti. Ceea ce vede este aura fetei, colorata intens in portocaliu si ascutita, semn ca fata este foarte speriata. Oricine ar fi ea, este in mod clar fiinta umana. Isi da seama cam unde ar fi Alice si Bogdan, dar nu vede pe altcineva ascuns.

Alex a ramas cativa pasi in urma, supraveghindu-i pe ceilalti, aruncand din cand in cand o privire de-a lungul culoarului, sa nu ii atace cineva. Pentru cateva secunde, mediul intunecat se ilumineaza putin in nuante albastrui, pe masura ce pupilele lui devin verticale.

Alice isi incordeaza simturile, incercand sa afle vreo informatie fie despre fata, fie despre urmaritor si in ce fel ar avea legatura cu ea. Pentru o clipa, se indeparteaza de incaparea mizerabila, de prietenii ei, poate putin pana si de voci. Isi permite sa traga putin aer in piept si sa isi aduca aminte de un moment mai linistit, cand lucra la carte.

Este unul din momentele in care se gandea la tot ceea ce simtea si a pus in povestea arheoloagei, care afla ca este zeita si ca are acest destin de indeplinit, unul din momentele in care se gandea la cum altcineva astepta la randul lui sa afle ca are un destin de indeplinit, sa afle de ce a suferit si de ce sufera in continuare, de ce a fost transformat intr-un monstru.

Vede dungi de tesut cicatrizat, rectilinii, una langa cealalta, pe pometele cuiva si simte dorinta de a iesi dintr-o inchisoare de carne cu care persoana respectiva nu se mai identifica. Dupa care se intoarce inapoi in intuneric si in teama si se opreste descumpanita.

In urechea stanga aude o voce noua, pe un ton mai jos decat se obisnuise: "... Zeita ... trebuie... sa renasca!...", care o face sa tresara. Se uita in jur, incercand sa isi dea seama daca a mai aparut cineva, incercand disperata sa isi dea seama unde se ascunde urmaritorul ei.

Bogdan este tentat sa se apropie de fata, dar, nefiind prea bine hranit, sta lipit de perete cu mana pe briceagul din buzunar, cu lama inca stransa, incercand sa nu se gandeasca la fata de pe podea ca la o sursa de hrana.

Vazand ca nu se intampla nimic, se intoarce inapoi in timp, intr-un moment foarte drag lui: cand a stat cu Alice in adapostul lui si incearca sa o imite pe acea Alice, cea calda si foarte draga. Si reuseste sa isi schimbe infatisarea suficient cat sa arate ca o muritoare.

Insa imediat ce isi dezvaluie prezenta, nu apuca sa vada de unde vine lovitura, un cutit i se infige in abdomen si continua sa urce catre stern. Durerea este intensa, foarte greu de indurat si Bogdan il priveste cu groaza pe atacator: "Tu?!" Dar nu vede niciun semn de recunoastere in ochii agresorului, ii este clar ca va fi atacat in continuare.

Ceea ce vad ceilalti este silueta inspaimantator de inalta, cu pielea gri, galbui murdar a lui Stefan, unul dintre copiii lui Balan, cu cicatricea de arsura acoperindu-i jumatate din față si cu ochii galbeni plini de ura atintiti in directia lui Bogdan, care acum arata ca o femeie.

Alex, de langa Iustina, vede ca Stefan tocmai a aparut de nicaieri, l-a injunghiat pe Bogdan, dar nu stie daca Alice este sau nu in cadrul usii. Fara sa se gandeasca prea mult, isi scoate ghearele si se napusteste catre Stefan, reusind sa se strecoare printre Iustina si Alice. Il loveste cu atata intensitate, incat ii smulge cutia toracica, expunandu-i organele putrezite.

Cu o mana, Iustina scoate cutitul din buzunar, extinzandu-i lama, iar cu cealalta apasa butonul de SOS al telefonului, care o sa sune la Balan si, cand aude ca a raspuns, striga: "Stefan, opreste-te!", inainte sa il atace si ea pe Stefan. Din nefericire, in nimereste in umar fara sa il raneasca grav. Este o taietura impresionanta, dar este ceva ce mai curand ar alarma pe cineva viu decat pe cineva mort.

Singura grija a lui Alice acum este Bogdan. Intr-o clipa este langa el, incercand sa il ajute cumva. Asa cum ea nu realizeaza ca Bogdan nu sangereaza, nici Iustina nu se gandeste la legatura lor de sange cand striga: "Da-i sange!" Amandoua se gandesc doar ca Bogdan trebuie sa supravietuiasca.

Surprinzator, socul nu are acelasi efect asupra lui Bogdan, care isi pastreza controlul. In schimb, stiind ca Stefan ar fi putut sa o raneasca asa pe Alice, care nu are aceeasi rezistenta, sare pe el si il tranteste la podea, tinandu-l imobilizat si facandu-l sa simta pe piept rana lui deschisa.

Miscarea aceasta il pune pe Alex in incurcatura, nu mai poate ataca fara sa ii faca rau si lui Bogdan. Alege insa sa ii imobilizeze mainile lui Stefan, sa nu mai poata ataca folosind cutitul. Dar Stefan se zbate, isi elibereaza mainile si il ataca din nou pe Bogdan, incercand sa il loveasca in tampla, nimerindu-l in schimb in osul frontal, fara sa ii raneasca in vreun fel.

Iustina ii lasa pe ei sa se descurce cu Stefan si fuge la fata legata pe podea si fara nicio aparare - orice lovitura primita i-ar putea fi fatala. Ii taie repede legaturile de la maini si de la picioare. O simte teribil de speriata, asa ca isi concentreaza atentia asupra ei, o strange incet la piept, o mangaie usor si ii vorbeste linistitor.

Fata incearca din rasputeri sa nu il priveasca pe Stefan. Este murdara si invinetita, probabil a fost tarata pe jos pana in aceasta incapere, machiajul i s-a scurs de la cat a plans, dar ridica ochii, o priveste pe Iustina si se strange la pieptul ei. Cand o simte mai linistita, Iustina ii da jos si calusul, sa poata respira in voie, apoi o duce catre un perete, se asaza intre fată si ceilalti, sa o poata apara, sa incaseze ea orice lovitura ar veni spre ele.

Alice isi concentreaza atentia asupra lui Stefan, in incercarea de a-i domoli furia si de a-l scoate din starea de frenezie. Il vede cum se calmeaza si cum ridica privirea catre ea, ca apoi sa se uite la Bogdan si la Alex. Este evident ca il doare si ca incepe sa simta durerea.

Expresia de oroare de pe fața lui se adanceste tot mai mult, pe masura ce isi da seama in ce situatie este. Incearca sa-si miste o mana catre Alice, pe care Alex i-o prinde repede si i-o tintuieste cu bocancul de podea si ii spune: "Doar... Iarta-ma... Am incercat..."

"Ce ai incercat?!" intreaba Alice furioasa.

Bogdan isi stapaneste furia si dorinta de a-i suci gatul lui Stefan. Odata ce a trecut socul, este dezamagit si dezgustat de acest individ. Ii insfaca mana cu care l-a injunghiat, isi infige coltii in incheietura si incepe sa ii bea sangele fara sa se grabeasca. Vrea sa il faca sa alunece incet in torpoare, dar si sa simta placere in acelasi timp.

Alice insista, vrea sa afle un raspuns: "De ce ai facut asta?!"

"Pentru ca... pentru ca sa... putem... scapa... amandoi..." spune el inainte sa se prabuseasca.

"Scăpa, de unde? Scăpa, de ce?!" Dar nu mai primeste alt raspuns.

Il vad cu totii cum se usuca sub ochii lor, pe masura ce Bogdan scoate incet-incet sangele din el. E ca si cum ar vedea curgerea accelerata a timpului pentru un fruct care, desi urat si neplacut privirii inainte, devine intai lucios, apoi pielea i se zbarceste si devine din ce in ce mai uscat, chiar cand lui Bogdan incep sa-i curga lacrimi de sange si se opreste.

Alice se apropie de Bogdan si pune o mana pe umarul lui. Bogdan isi incruciseaza bratele pe pieptul lui Stefan, isi lasa fruntea pe ele si incepe sa planga, urland innabusit si lovindu-l cu pumnii si cu genunchii: "De ce dracu’ ai ajuns aici?.. .Zeita... Dobitocule! Din cauza ta... din cauza ta am ajuns aici!!!"

Alex se ridica si se indeparteaza putin, sa ii lase loc lui Alice sa vina langa Bogdan. Il priveste pe Stefan, acum un corp uscat, gandindu-se ca nu este doar placere in aceasta noua existenta.

Alice incearca sa il ia in brate si sa il stranga cu toata puterea pe care o are, desi nu e multa. Bogdan se intoarce catre ea, o strange cu putere in brate plangand in continuare - din cauza unora ca Stefan a ajuns el aici.

Si totusi, in tristetea lui care da pe afara sub forma lacrimilor de sange, zambeste uitandu-se catre Iustina care, in tot timpul acesta, a tinut fata in brate in asa fel incat sa nu vada nimic din ce s-a intamplat, multumit ca exista fiinte ca Alice si Iustina.

Inca tinand fata protector la piept, Iustina il roaga pe Alex sa cheme un taxi, apoi se ridica incet, cu tot cu fata, ferind-o in continuare de oroarea din incapere. In drum spre iesire, o mangaie si ii vorbeste linistitor, repetandu-i ca s-a terminat, este totul in regula, este in siguranta, echipa lor va avea grija ca individul sa nu mai faca nimanui nimic.

Cand vine vorba despre echipa, o spune in asa fel incat sa dea de inteles ca aceasta este o echipa mai speciala, trimisa in situatii din acestea, sa nu existe posibilitatea ca atacatorul ei sa scape folosind vreo chichita legala. Apoi o intreaba pe fata unde sta, pentru ca intentioneaza sa o insoteasca acasa, sa se asigure ca ajunge in siguranta.

Fata isi ridica privirea catre Iustina, cu ochii plansi si foarte afectata de ce i s-a intamplat: "Da... iti multumesc... Nu stiu ce era cu tipul ala dar... nu arata OK... Adica, cred ca si locuia aici... avea pielea cumva ciudata si avea cicatricile alea... Nu stiu... Nu stiu ce e cu el..."

"I s-au intamplat niste lucruri si... nu mai gandeste ca un om normal, dar nu va mai face nimic nimanui... Hai sa te duc acasa."

"Sigur?"

"Foarte sigur! De asta suntem noi aici. Si o sa avem grija sa nu te deranjeze nimeni, nici cu declaratii, nici cu alte momente neplacute, pentru ca sunt destule alte fapte care il infunda si nu o sa se mai intample altceva."

"... OK..."

"... Considera ca in seara aceasta s-a terminat cu totul. Imi pare rau ca ai avut ghinionul acesta, dar ma bucur tare mult ca am ajuns la timp. Stai linistita, echipa noastra are grija sa se termine cu totul in noaptea asta."

"OK... Si voi sunteti... ce? Sunteti politisti? Cine sunteti voi?"

"Noi suntem o echipa... poti sa-i spui de securitate, care are grija ca aceste creaturi sa nu mai faca rau."

"Da’... Da’ el ce era, atunci?"

"O persoana tulburata.... Imi pare rau pentru el, dar imi pare si mai rau pentru oamenii nevinovati ca tine. De asta incercam sa ajungem la timp atunci cand aflam..."

"... Am inteles..."

"Hai sa mergem, iubita. Hai, nu te mai gandi!"

Fata o lasa pe Iustina sa o duca acasa, undeva in Steagul. Apartamentul ei este unul modest, de doua camere, in care aparent locuieste singura. Pare tipul de persoana care ar fi fost o victima relativ usoara pentru genul de criminal cum e Stefan.

Iustina lasa aprinsa doar lumina de pe hol, da drumul la apa in cada si o asteapta sa isi faca baie. Nu intentioneaza sa plece inainte de a se asigura ca fata este mai linistita. II da numarul ei de telefon: "Ma poti suna, imi poti trimite mesaje. Nu pot rapsunde in timpul zilei, dar ne auzim seara, daca vrei sa vorbesti cu cineva" ii spune zambind.

"Nu stiu ce sa zic... Vedem... Cred ca o sa plec un pic din oras, poate..."

"Este foarte bine. Doar sa ai grija in cine ai incredere..."

"Da... O sa am... o sa am..." mai spune fata, inainte sa inceapa din nou sa planga.

Iustina o ia incet in brate, o strange usor, continua sa o mangaie si o conduce in dormitor, unde, la adapostul intunericului, o musca. Nu ca sa se hraneasca, dar ca sa ii induca starea de extaz data de Sarut, sa o ajute sa se linisteasca.

Continua sa ii sopteasca pana adoarme ca o sa fie in regula, a fost doar o intamplare nefericita si a avut ghinion. Ar fi bine sa dea de-o parte intamplarea si sa nu povesteasca. Pe de-o parte, cei care au salvat-o ar fi in pericol, daca s-ar afla de existenta lor, pe de alta parte, pe ea nu ar crede-o si destui ar spune ca sigur a fost vina ei, ceea ce nu este deloc adevarat - ea nu are nicio vina, doar s-a nimerit sa iasa in calea cui nu trebuie. Dar o sa fie bine...

Iustina asteapta ca fata sa adoarma, inainte sa iasa in liniste din apartament. Ajunsa in fata blocului, isi scoate telefonul si ii suna pe ceilalti, apoi se indreapta catre casa.


Dupa ce a chemat taxiul pentru Iustina, Alex mai da un ocol cladirii, sa se asigure ca nu este nimeni nedorit, apoi se intoarce inauntru, la Alice si Bogdan: "Aparent, nu s-a apropiat nimeni de cladire, nu am iesit in evidenta cu nimic."

Dupa cateva minute apare si Balan, cu inca doi dintre copiii lui, care, la un semn al lui, il insfaca pe Stefan si dispar rapid cu el.

"Mda, banuiam ca e ceva cu baiatul ala de la o vreme, da’... Voi sunteti OK?"

Alex se uita la Bogdan inainte de a raspunde: "Eu sunt OK... Bogdan?"

"Domnule Balan..." incepe Bogdan sa spuna ceva, ridicandu-se de pe jos si stergandu-si fața. "Domnule Balan... ce o sa se intample cu Stefan acum?"

"O sa vedem... probabil ca mai devreme sau mai tarziu o sa-l execute Principele, ceea ce mi se pare absolut normal..."

"Domnule Balan... Va rog... Stefan stie ceva... Nu mi-e clar ce stie, dar stie ceva. Eu l-am adormit storcand tot sangele din el. Nu trebuie decat hranit cateva picaturi si o sa-si revina... Va rog eu mult... Aflati ce e cu el, asta stie ceva... Daca nu e nimeni dispus sa scoata vorbele din el, incerc eu... Sa-mi fie si de auto-cunoastere cu ocazia asta..."

Balan se apropie de el: "Crezi ca esti in stare sa faci tu chestia asta? Daca vrei sa... iti continui planurile, asa cum sunt ele, poate ca ar fi un loc bun in care sa incepi."

"Vorbiti serios?! Da, sigur! Ma ofer!"

"Tu l-ai prins si, pana la urma, a amenintat-o pe prietena ta, tu ai aspiratii organizatorice" spune el aprinzandu-si o tigara, "asa ca, nu vad de ce nu."

"Numai ca nu am unde sa-l tin."

"E tintuit sub Casa Sfatului, intr-una dintre celule, asteptandu-si judecata. Maine o sa vii acolo si o sa-l interoghezi. E treaba ta ce afli de la el."

"Bine, asa facem. Va multumesc din suflet pentru ocazia asta."

"Mhm..." apoi se intoarce catre Alice: "Esti bine?"

"Da... Confuza, tot nu stiu ce-a vrut... "

"Hm, cine stie? Sincer sa fiu, mie mi se pare ca..." Balan se opreste aproape inecandu-se de la tuse si scapand o injuratura printre dinti. "... Mi se pare ca efectiv si-a pierdut mintile, dar asta se mai intampla din cand in cand cu cei care nu au suficienta tarie de caracter sa inteleaga ce inseamna sa faci parte din clanul asta. In fine..."

"Credeam ca asta e o trasatura a Malkavienilor..."

"Ah, nu-i musai" spune si o bate pe umar destul de energic. "Cine-a zis ca sunteti unici? Voi aveti chestii pe care le vedeti, dar nu inseamna ca sunteti singurii ticniti din toata meseria asta."

"As vrea sa stiu si eu ce afla Bogdan de la el."

"Aia e treaba ta."

Fara sa-si dea seama ce face, Bogdan se intoarce brusc spre ea si o insfaca de mana: "Dar sigur ca o sa afli! O sa-ti spun tot, tot ce aflu de la el!"

"Nu ma indoiam de asta. Voiam sa ma ofer sa ajut."

Balan ii priveste: "Sunteti copii mari, va descurcati voi. Bine, altceva? Cu ce va mai pot ajuta in aceasta seara?"

"Credeti ca mi-ati putea procura si mie un cutit cum i-ati dat Iustinei?" intreaba Alex.

"Mda, mi se pare ca te descurci destul de bine, dar da, putem sa gasim ceva si pentru tine."

"Da, am avut nevoie sa-l arunc pe cel pe care il aveam si l-am pierdut."

"Va trebui sa aveti un pic mai multa grija de ele, da?"

"O sa incerc, da."

"Bine. Sers!" le mai spune, in timp ce se intoarce cu spatele si dispare in intuneric.

Alex se uita la ceilalti: "Nu credeti ca ar fi cazul sa ne odihnim putin, sa mergem la apartament?"

"Da! Nu mai avem altceva de facut, nu?" intreaba Alice.

"Din cate stiu eu, nu. Nu stiu ce a facut Titus, ii trimit un mesaj sa-l intreb daca vine si el acasa."

Pe drumul spre casa, Bogdan il suna pe Vali: "Valeriu, te rog din suflet, pana maine, la caderea serii, fa-mi rost de un cip, din ala de se pune in mâțe, in caini, nu conteaza. Ma intereseaza sa pot sa stiu unde se afla cipul ala."

"Aha, din ala de urmarire? Sau cum?" intreaba Vali, sa fie sigur ca a inteles ce tebuie.

"Da, din ala de bagat in organisme vii. Daca ai de unde sa faci rost, ar fi minunat, te rasplatesc cu tot ce vrei."

"OK... Pai hai ca ma uit si vedem ce gasesc. Nu cred ca am in magazin, dar ma uit. Auzi, dar esti bine?"

"Da, da. Am baut ceva, nu mi-a picat bine si vreau sa fiu cu ochii pe o javra."

"Aha... OK, OK... Auzi, da’ vrei sa ne vedem, sa-ti aduc ceva sau...?"

"Ma, tie ti-e dor de mine!"

"Da, un pic, asa... Ca nici n-ai mai trecut pe-acasa, nici..."

"Hai ca vin mai tarziu."

"Poate ar fi bine, sa vezi si tu ce mai e pe-acasa..."

"Hai ca vin inainte de rasarit."

"OK, misto! Hai, servus..." Dar, desi spune asta, Vali asteapta ca Bogdan sa inchida primul.

"Salut!" ii raspunde Bogdan si inchide.


Înapoi: Hunting the Hunters (8)
Urmează: A Girl, a Wolf and an Owl

5-aug-2022 © kimica.ro Foto: kimica.ro