Brasov by Night



Friends Will Be Friends


6 noiembrie 2016, ora 02:01


Iustina râde: "Primul pas in plan e ca tu te duci la Valeria."

"De fapt, in toata busculada aia de la Gheorghe, eu mersesem si cu intentia de a-l intreba despre Anarhul acesta, ca ma gandesc ca, fiind tot Anarh, se cunosc, dar m-a luat prin surprindere si el, si toata situatia, asa ca am uitat sa-l intreb, imi pare rau. Dar ma gandesc sa-i trimit un mesaj, asa ca, daca mai ai lista aia cu intrebari, i-as trimite o bufnita."

"Esti dragut! Facem si asta, dar hai sa vedem ce facem cu vanatorii. In primul rand, ar trebui sa-l sun pe domnul Petrescu. Este o ora inaintata dar, stiind cu ce se ocupa in subsolul hotelului, cred ca este treaz. Inainte, insa, trebuie sa vorbesc cu Bogdan sa vedem unde recomanda el o locatie mai pustie si care sa poata fi oarecum pazita, pentru ca nu vreau sa sun din apartament."

"Banuiesc ca nu ai nevoie de mine cand suni."

"Nu, nu am. Si tu poate totusi vrei sa te duci la Valeria, ca e tarziu."

"As vrea sa trimit inainte mesajul, poate are timp Gheorghe sa ne raspunda pana sa te duci tu la tipul ala. Si apoi m-as duce la Valeria."

"Si crezi ca poti sa-i spui atatea lucruri bufnitei?"

"Nu, astea o sa le scriem intr-un bilet, in asa fel incat, daca intercepteaza cineva bufnita, sa nu se prinda despre ce e vorba. Prin bufnita ii transmit ceva scurt, oricum e mult prea mult ca sa transmit in capul unei pasari."

"Asa ma gandeam si eu, de asta te-am si intrebat."

"Trimit pe hartie, am inteles ca Gheroghe stie sa citeasca."

"Pai si noi punem pe hartie in clar nume, ani?"

"Putem selecta cateva cu care nu s-ar compromite. N-am apucat, dar eu am vrut sa-i sugerez lui Gheorghe un cod prin care sa comunicam. Lasa-mi lista, mai reformulez, dar nu trimit inainte sa-ti arat si tie."

Alice, tacuta, incearca sa urmareasca aceasta lunga conversatie si sa tina pasul cu planul, dar ii tot fuge atentia. Este putin distrasa cand aude de varcolaci pentru ca, din ce stie ea despre varcolaci, creaturile alea sunt oarecum umane, dar nu chiar. Nu stie nimic despre ce sunt varcolacii in realitate, bineinteles, dar conceptul nu ii este strain.

"Deci varcolacii nu sunt fiinte umane" le spune celorlalti, cand discutia lor pare sa se fi terminat. Apoi revine la gandurile ei: daca nu cumva planul acela este prea complicat, daca nu cumva ce se intampla ar avea vreo legatura si cu urmaritorul ei...

Peste propriile ei ganduri se ridica si vocile: ... "Este un țăran foarte-foarte nervos undeva la Pietrele lui Solomon in momentul asta" ... "Poate ca statul ar trebui sa-si scoata nasul din dormitoarele oamenilor" ... "Alice Cremene! Alice Cremene! Alice Cremene!" ...

"Mda, nici nu puteam sa fiu mai de acord cu voi..." bombane ea in soapta.

"Ce zic, Alice?" o intreaba imediat Titus.

"Ce?!"

"Spuneau ceva vocile?"

"Tot timpul spun ceva. Cred ca ziceau de Gheorghe."

"Ce ziceau despre el? E in siguranta? Cand l-am lasat, alerga varcolacul dupa el."

"Daca e sa ma iau dupa ele, este nervos. La Pietrele lui Solomon era, nu?"

"Da."

"Atunci despre el vorbeau."


In tot timpul acesta, dupa ce a iesit din scara, Bogdan si-a gasit un loc in care sa stea la panda, constient ca el se vindeca mai greu decat altii, ca nu este tocmai bine hranit si ca este foarte nervos. Este ca un copil frustrat care simte nevoia sa insface o jucarie si sa o tranteasca cu putere.

Ce cauta acum este un barbat, bine facut, aratos chiar, sa se poata hrani mai mult. Este constient ca acesta nu este teritoriul obisnuit in care se hraneste el si ar putea fi riscant, dar spera sa gaseasca un tip baut sau poate unii intarziati in drum spre un fast-food.

Pasii il poarta in directia Spitalului Judetean, care pare cea mai buna solutie la acest moment. Dupa vreo jumatate de ora, cineva iese de la Urgente, indreptandu-se in directia apartamentului lor. La adapostul intunericului, Bogdan se apropie de el si il studiaza putin, incercand sa se asigure ca nu e nimic vizibil in neregula cu el.

Omul pare sa fie doar baut, asa ca il asteapta sa ajunga intr-un loc intunecat, sare si il insfaca de la spate, ii trage gulerul in jos si il musca cu forta. In mintea lui nu aude decat: "... Vezi ca nu esti bine hranit!... Vezi ca nu esti bine hranit si ai obrazul umflat... Vezi ca trebuie sa te vindeci!... Vezi ca trebuie sa te vindeci si nu esti bine hranit! ... Si la tine e mai greu decat la altii!..."

Tipul se zbate destul de intens, dar dupa cateva clipe cedeaza extazului Sarutului si se lasa moale. Abia dupa ce se desprinde, Bogdan realizeaza ca omul este inca lesinat, dar macar pare sa respire. Il lasa pe trotuar, cu gandul ca se afla langa spital, ar trebui sa il gaseasca cineva si porneste inapoi spre apartament. Pe drum, isi vindeca ranile, obligandu-si sangele sa vascularizeze zona respectiva si sa repare tesuturile.

Nevazut, se asaza pe treapta de la intrare in scara, simte nevoia sa se gandeasca la ce s-a intamplat. Probabil Titus nu a reactionat asa din nimic, probabil si el a fortat nota prea mult. Ii trimite un mesaj: "Sunt jos. Hai sa vorbim."

Mesajul ajunge la Titus in mijlocul conversatiei lui cu Iustina. Il citeste, apoi ridica ochii inapoi catre ea: "Am o idee excelenta prin care putem sa-i transmitem toata lista asta lui Gheorghe si cum sa ne raspunda inapoi fără sa citeasca altcineva. Iti spun imediat, dar trebuie sa cobor pana jos. Vezi daca avem bicarbonat de sodiu in bucatarie."

"Daca il vezi pe Bogdan, sa-i spui ca vreau sa vorbesc ceva cu el" raspunde fata.

"Bine, ii spun."

Alex, tacut pe cananapea, se gandeste daca n-ar fi totusi cazul sa treaca pe la atelier, sa mai rezolve din treburi si acolo. In drum spre bucatarie, Iustina se uita la el: "Daca continuam cu ideea mea, ai vrea sa mergi cu mine afara? Imi trebuie totusi sa fie cineva atent, sa nu se apropie oameni de noi."

"Are legatura cu ce spuneai mai devreme, ca vrei sa te ajut? Sau sunt lucuri diferite?"

"Sunt lucruri diferite" zambeste ea.

"Eram doar curios, atata tot."

"Acela este altceva. Dar hai sa mergem sa cautam bicarbonat in bucatarie."

In timp ce Alex incepe sa deschida usile dulapurilor, in cautarea unor plicuri cu praf alb, Iustina ii trimite un mesaj lui Bogdan: "Am nevoie de putin ajutor, sa gasesc niste locuri in oras" apoi se intoarce catre Alex si zambeste: "Daca e de la magazin, scrie pe el bicarbonat."

Ramasa singura in sufragerie, Alice incearca sa se gandeasca la problemele ei, pentru ca o preocupa foarte mult existenta criminalului care o urmareste. Incearca sa se concentreze, sa puna cap la cap franturile pe care le are acum, poate mai sunt si alte indicii in afara de trimiterile la cartea ei.

Incet, in mintea ei se infiripa o imagine, ca si cand ar fi aievea: momentul in care scrie punctul culminant al cartii, in care trebuie sa aiba loc un sacrificiu uman pentru ca zeita sa se retrezeasca in corpul protagonistei. Pe masura ce se uita la ea insasi scriind acele cuvinte, simte cum pagina pe care apar cuvintele o atrage tot mai mult.

Se apropie incet-incet, pana cand mainile ei nu mai sunt ale ei, pana cand mainile ei sunt uscate, cu degete foarte lungi si cenusii. Tine un cutit in mana si isi da seama ca a mai ramas foarte putin timp pana cand va trebui sa faca din nou lucrul acela - ea, acea persoana care este acum. Si ca va avea nevoie de corpul original in care sa trezeasca zeita - al lui Alice.

Si in acel moment revine la realitate. Tresare, deschide laptopul, cauta in manuscris scena respectiva si incearca sa isi dea seama cine ar putea sa stie, nu doar ce scrie in carte, dar sa faca si legatura cu ea. Il banuieste pe Dragos, pentru ca in afara coteriei nu crede ca ar fi altcineva care sa stie ce e in capul ei.

Recitind scena de mai multe ori, isi da seama ca, oricine ar fi fost, este destul de familiarizat cu cartea, suficient incat sa isi poata crea cateva interpretari proprii si chiar sa o duca... departe.


Titus ajunge in fața blocului, cautandu-l pe Bogdan. Inainte de a se lasa vazut, Bogdan se apropie de el si ii sopteste: "Hai sa facem cativa pasi..."

"Salut... Da, hai sa ne plimbam un pic... Esti bine? Te doare?"

Bogdan zambeste: "Tu esti prea bun pentru binele tau. Stai linistit, ce sa ma doara? Mi-am meritat-o, te inteleg perfect. Inteleg ca ti-ai pierdut cumpatul."

"Imi pare rau, nu-mi sta in obicei sa impart pumni in stanga si in dreapta, chiar deloc. E si vina mea ca m-am lasat dus de val... Sunt acolo niste lucruri care imi ating niste butoane sensibile... In fine..."

"Sa stii ca n-am facut-o cu intentie, chiar daca am parut rece, detasat" ii spune Bogdan incet. "Sunt constient de asta, de foarte multe ori asist aproape pasiv la actiunile mele, nu le pot controla. Ma uit la mine ca si cand as fi o camera de luat vederi de peste umar, pur si simplu fac chestii si dupa aia n-are decat sa-mi para rau, ca nu am cum sa mai dau timpul inapoi... Imi cer scuze. Nu stiu de ce, pe mine m-au afectat mult mai mult lucrurile pe care le-am trait, faptul ca am fost luati de pe strada cum sunt cainii luati de hingheri si dusi la Principe, unde am plans si l-am implorat sa nu ma omoare. Daca n-ar fi vorbit Balan pentru mine, as fi fost cenusa, mort-mort... Stii ce zic? Oricum, tu esti un om bun..."

"Multumesc. Dar, in primul rand, n-ai de ce sa iti ceri scuze, ca a fost si vina mea. Si, pana la urma, eu te-am lovit pe tine, asa ca eu te rog sa ma ierti."

"E OK, se vindeca, nu e nicio problema."

"Chiar voiam sa te intreb, am inteles ca tu aveai parinti... trebuie sa-ti fie tare greu sa te rupi asa dintr-o data de toata lumea in care traiai inainte..."

"Stii cum e? E greu, dar in acelasi timp e mai usor decat am crezut sa renunt... Dar tocmai, asta inseamna ca... nu stiu cum sa explic... pur si simplu devin altcineva, imi e foarte greu sa fiu omenos, sa mai sper ca lucrurile or sa fie bine... Ceva e clar mult mai in neregula cu mine decat e cu voi. Dar tocmai asta e chestia: tu ai pierdut controlul o data, poate, si nici nu cred ca l-ai pierdut pentru ca, din cate am inteles, daca mi-ai fi dat cu ghearele pe bune, as fi simtit-o mult mai tare. Deci oricum ai fost stapan pe tine cat de cat...

... Eu nu sunt asa. Eu, cand imi pierd controlul, il pierd. Si il pierd foarte frecvent. Ce vreau sa spun e ca stiu cum e sa pierzi controlul si imi imaginez ca asa se simt zombii: nu vrei sa mananci creierul, dar nu te poti abtine. Rugamintea mea e foarte simpla: daca ajung in punctul ala, o sa vreau sa fii Sfantul Gheorghe pentru balaurul meu, OK? Stii ce trebuie facut, stii la ce ma refer... Ai gheare, esti perfect capabil..."

Titus ridica din sprancene: "Tu pe mine m-ai ales pentru asta?!"

"Da, pentru ca tu esti un om bun."

"Ai vazut ce am facut in toate intalnirile cu Sabbatul... N-am putut nici macar sa le dau alora un pumn, bine ca ti-am dat tie..."

"Mhm... Tocmai de aia..."

"Probabil ca nu va fi cazul. Uite, si Alice are grija de tine, si Iustina... Toata lumea vrea sa fim toti OK... Cine stie, poate ca exista căi sa revii, daca iti doresti, la Umanitate. Ai vazut ce ne-a zis si Balan, mi-a mai povestit si mie niste lucruri... Nu e definitiva starea in care suntem acum. Eu cred ca, prin lucrurile pe care le facem, putem sa devenim mai mult monstri sau sa incercam sa fim mai putin."

"As vrea sa cred asta mai mult decat o cred in acest moment... OK, o sa incerc sa fiu cuminte, sa nu fiu chiar un nenorocit lipsit de suflet... Mi-e greu... mi-e mai greu decat am crezut..."

"Te inteleg, e mai usor cu tot ce cine de fizic, decat cu ce tine de psihic. Dar mai stiu si ca se poate" si il bate pe umar.

"Mersi, Titus."

"Stii ceva?" zambeste Titus. "Mai degraba o sa te legam fedeles si o sa te tinem intr-un beci decat sa iti facem felul."

"N-am de unde sa stiu sigur, dar am inteles ca, dincolo de un anumit punct, esti dincolo de orice salvare, te-ai dus. Nu pot decat sa presupun ca sunt mai aproape de punctul ala decat voi, doar vazandu-va cum va comportati. Ai o prietena, Titus! Cel putin, asta am inteles eu. N-am fost atat de prezent incat sa stiu mai multe, dar... tu chiar ai o gagica?! Pe care o cheama Valeria? Si mergi la intalniri cu ea?"

"Si ce, tu n-ai?"

"Nu! Prietena mea e moarta, Titus. Prietena mea nu e vie. Nu inteleg cum tie iti iese, chiar iti iese!"

"Dar sa stii ca nu-mi iese usor... Cred ca motivul pentru care am si pierdut controlul mai devreme a fost ca mi-am terminat resursele in seara asta, atat de mult m-am concentrat toata perioada asta si atat de mult mi-am pus vointa la incercare sa fac sa iasa lucrurile cum trebuie, sa ma comport asa cum trebuie, sa nu ma apuce vreun atac de panica in fața Valeriei..."

"Pe bune? Tu ai atacuri de panica?! Esti un munte de om, ce atacuri de panica sa ai tu?"

"Ti-am zis ca e mai usor cu fizicul. Si nu are corespondenta cu ceea ce se intampla in mintea fiecaruia. Serios, acuma, tu imi spui acelasi lucru. Crezi ca pornirile astea vin din faptul ca esti mai slab fizic? N-are nicio legatura cu asta. Dar faptul ca ai vrut sa imi spui lucrurile astea, sa iti ceri scuze si sa ne impacam, arata ca nu esti asa de pierdut..."

"Sper... chiar sper. Vad ca si in momentele cele mai tensionate tu iti pastrezi calmul, vrei sa faci pace, sa fie intelegere. Mie mi-e foarte greu sa raman calm. Iti dai seama? Ca om, am fost calm toata viata, sunt un om care a stat cu nasul in carti si si-a vazut de treaba lui. Iar acum simt ca, daca continui sa fiu asa, nu e bine..."

"Dar de ce sa continui? Incearca sa te conectezi din nou cu omul care erai. Uite, mie mi-a spus Gheorghe si despre alte lucruri, despre alte valori morale, nu neaparat despre Umanitate. Poate ca gasesti ceva ce ti se va potrivi mai bine. Ceva bun, evident."

"O sa incerc... Dar, iti dai seama, primul lucru: te trezesti la existenta asta si dupa aia trebuie sa mergeti sa-l omorati pe unul, care e si cu fiica-sa acolo. Ca e vanator... Asta ce treaba e? Apropo de afiliatia mea cu Camarilla: este strict o afacere. Singurele entitati de care chiar imi pasa acum, lasand de-o parte parintii, sunteti voi. Nu zic asta doar de dragul de a zice..."

Titus rade: "Apreciez ca ma numar si eu printre ei."

"Sigur ca da."

"Imi pare rau ca transformarea ta a avut loc asa si sunt convins ca noua celorlalti, care am ramas la infatisarea de dinainte, ne e mai usor."

"Nici macar nu mai e nimeni din viata mea anterioara sa ma vada cum sunt acum si sa spuna: O, nu, bietul de tine, esti un monstru... Cumva lumea m-a posedat, acum ma vad si eu cum imi imaginez ca ma vad alte persoane."

"Nu conteaza alte persoane, uite cum te vedem noi, cei de care ai zis ca suntem singurii de care iti pasa."

"Corect... "

"Apropo, nu stii vreun non-stop care sa aiba mai multe lucruri? Si alimentare, si papetarie, stilouri, din astea..."

"Pai e un non-stop pe Lunga, unul pe Republicii... Ai nevoie de ceva urgent? Ca il sun pe Vali."

"Imi trebuie o pensula de pictat, nu foarte subtire, suc de struguri, dar sa nu fie din coloranti, sa fie natural, un stilou care se umple cu cerneala sau cu rezerve si o seringa, sa pot umple rezerva cu ce vreau eu, si, daca nu gaseste Iustina sus, bicarbonat de sodiu."

"Hai ca-l sun pe Vali."

"Mi-ar fi necesare lucrurile astea ca sa-i pot trimite un mesaj lui Gheorghe si s-o ajutam pe Iustina cu ceva."

"Facem, facem."

Apoi se intorc la bloc si intra in scara. Mesajul lui Alice, in care il intreba daca e in regula, ajunge in timp ce el urca scarile si vorbea la telefon cu Vali, caruia i-a dat lista de cumparaturi a lui Titus.


Odata incheiate cautarile in bucatarie, Iustina merge la Alice: "Tu ai vrea sa facem altceva... altfel... in planul asta nebunesc?"

"Nu stiu daca sunt in stare sa urmez planul asta..."

"Pai tu nu trebuie sa faci nimic. Cu cat ne expunem mai putin, cu atat mai bine. Adica, noi chiar nu facem nimic. In afara ca l-as suna pe omul acela si l-as convinge sa organizeze aceasta petrecere, o sa faca el totul, cu oamenii lui. Atat. Asta incerc sa spun: noi nu vom fi pe aproape, nu intervenim cu nimic..."

"Stiu, dar... sunt prea multe chestii in miscare, care nu sunt sub controlul nostru."

"Asta asa este! In afara de talentul meu de a-l convinge pe domnul Petrescu, altceva nu e nimic sub controlul nostru... Dar nu ma pot gandi la altceva, care sa se intample repede si intr-o maniera oarecum credibila..."

"Nici eu nu pot sa-ti dau o alternativa mai buna, doar... trebuie sa avem mare grija! Sunt prea multe chestii care pot merge prost!"

"Incepem sa ne obisnuim, ca asta este viata noastra de noapte cu noapte" chicoteste Iustina.

"Crize existentiale in taxiuri" continua Alice pe acelasi ton. "Dar, serios..."

"Vocile tale iti ofera macar vreo umbra de sfat, de informatie...? Ele ar trebui sa fie obisnuite cu vanatorii, ar trebui sa stie mai multe ca noi!"

Alice zambeste: "Vocile zic doar ca statul ar trebui sa-si scoata nasul din dormitoarele oamenilor si le dau dreptate, dar nu cred ca e relevant in momentul de față."

Dar Iustina se incordeaza brusc: "... Dormitoarele oamenilor?"

"Da... Ce...?"

Si Alex a dat sa rada cand a auzit remarca lui Alice, dar, cand a auzit cum anume intreaba Iustina, a ridicat si el o spranceana la ea.

"Ce-ai facut dincolo cu telefonul ca sa vezi daca sunt sau nu microfoane?" intreaba Iustina.

"Am facut..."

"Nu poti sa mai faci o data, ca avem trei dormitoare aici?"

"Da, pot sa incerc." Alice porneste din nou o inregistrare si incepe sa se plimbe cu telefonul prin apartament, dar nu se intampla nimic iesit din comun. "Iustina, parca eu eram cea paranoica..." ... "Hehehehe" ...

"Eu eram cea cu OCD, in caz ca ai uitat..." chicoteste si Iustina.

Conversatia le este intrerupta de soneria telefonului lui Alice, care raspunde fara sa stea pe ganduri: "Alo?"

"Hello! Have you tried Better Help? Better Help is our personal professional online service for psychotherapy for all those who lack the means to get a therapist!... Sers!"

"Buna seara, dom’ Balan!" zambeste fata.

"Am nevoie sa fii in jurul Corpului J in seara asta cam intr-o ora jumate."

"Eu sau toata lumea?"

"Si toata lumea, dar in principiu doar tu. Ailalti sa stea ascunsi, tu o sa fii momeala."

"Nu pot sa zic ca ma surprinde... Corpul... J...?"

"Da, Corpul J. Al universitatii. Ah, am uitat, nu esti de-aici. Intreaba-l pe Bogdan, o sa te duca el."

"OK. Am sa-l intreb."

"Am prins un biletel de la fanul tau numarul 1 si aparent... Da’ vino incoa’, o sa fie OK."

"OK. Seara buna!"

"Sers!"

Alice aude țăcănitul familiar al unei brichete chiar inainte sa se inchida convorbirea telefonica. "Iustina, cred ca tata o sa ramana fara tigari in curand" spune dupa ce se asigura ca e inchis telefonul. "Deci... trebuie sa merg la Corpul J..."


Înapoi: Hunting the Hunters (7)
Urmează: Hunting the Hunters (8)

3-aug-2022 © kimica.ro Foto: kimica.ro