Brasov by Night



Hunting the Hunters (4)


5 noiembrie 2016, ora 22:32


Alex se uita la Titus, care nu se poate hotari ce sa le mai scrie celorlalti: “Daca scapam cu bine, cred ca putem sa le povestim si noi...”

“Da, da, dar mi-ar placea sa stie cineva unde suntem.”

“Asta, da, sa stie unde ne-am dus. Dar daca avem noroc, nu e cazul sa vina dupa noi. Daca avem ghinion, nu stiu daca ajung in timp util.”

“Ce sa zic, ma ingrijoreaza celalat miros pe care l-am simtit...”

“Vedem...” Insa ingrijorarea lui Alex creste, cu gandul la cum va decurge confruntarea: daca ajung intr-o situatie de lupta, se teme ca Titus le va da drumul, desi era foarte avantat mai devreme.

“Daca am calculat eu bine, ar trebui sa ajungem inainte. Mergem direct acolo unde ti-am zis, vedem ce gasim, incercam sa avertizam si sa plecam.”

Taxiul opreste la Pietrele lui Solomon, in apropierea casei din viziunea lupului. Soferul este intrucatva surprins de faptul ca doua persoane se indreapta la o ora atat de tarzie intr-acolo, dar nu spune nimic, este foarte discret. Zona este pustie, parasita.

Amandoi simt un miros de sange si, dupa cateva clipe, la vreo 35-40 de metri vad doua siluete, una dintre ele cu o servieta foarte mare pe care o tine la nivelul soldului, in timp ce cealalta pare sa se uite in ceva ce arata ca un panou de comanda, care radiaza lumina albastra.

Fara sa faca niciun zgomot, Titus se ascunde intr-unul din tufisuri. Dar Alex nu este la fel de norocos, nu si-a dat seama de planul lui Titus si calca pe o creanga uscata. Vanatorii se intorc amandoi catre el, indreptandu-se catre casa.

“Hai repede in casa!” sopteste Titus. “Repede, repede!”

Se strecoara inauntru cat pot de repede, in timp ce Titus adulmeca in cautarea unui miros cunoscut. Gheorghe nu este, insa, in casa. Cautand o alta iesire si cu ochii pe fereastra, Alex ii vede pe vanatori indreptandu-se hotarati catre ei: “Titus, poate ar fi bine sa iesim prin spate. Sa incercam de data asta sa ramanem nevazuti. E putin probabil sa-l vada pe Gheorghe, daca noi nu l-am gasit.”

In linistea din jur, isi dau seama ca mai este ceva cu ei. Dinspre padure, aud in apropiere zgomotul frunzelor si al crengutelor rupte sub apasarea unor pasi. Cu ochii mari, Titus se intoarce catre Alex: “E un varcolac aici!”

“Hai sa ne ascundem, poate ii ataca pe astia.”

“N-o sa-i atace, ca nu ataca oameni.”

“Atunci, cum intra vanatorii in casa, noi o rupem la fuga.”

Barbatii se apropie de casa. Din interior, cei doi aud ceva lasat pe pamant si apoi fosnetul hainelor. O lanterna este aprinsa imediat. Dinspre padure, pasii se apropie si mirosul de animal este tot mai puternic.

Cei doi nu mai asteapta si se furiseaza fara sa faca niciun zgomot. Odata iesit din casa, foarte hotarat sa nu se mai impiedice ca mai devreme, Alex reuseste sa vada cu coada ochiului ceea ce pare a fi un lup foarte mare intrand in casa. Dupa cateva secunde, chiar cand iese si Titus pe usa, il aud pe unul dintre urmaritori: “Ce dracu’?! Petrescu!!” urmat de o maraitura foarte puternica si arme scoase din toc.

Alex o rupe la fuga, dar Titus se opreste, confuz: de ce i-ar fi trimis Gheorghe mirosul varcolacului, daca nu era prietenos? Ramane pe loc in asteptare, la timp sa vada lupul intorcand spatele vanatorilor, care nu apuca sa traga. Animalul arunca o privire in directia lui Alex care fuge, apoi catre cei doi agenti si se retrage catre padure, continuand sa-l urmareasca si pe el cu privirea.

Aproape imediat cei doi vanatori se indreapta catre iesire, cu lanternele orientate catre locul unde sta Titus. Din fericire, este seara lui norocoasa: vede doar o strafulgerare de lumina in fața lui, fara sa ajunga sa il lumineze si pe el.

Nu mai asteapta inca un semn ca sa o rupa si el la fuga in directia lui Alex, care se oprise la vreo 50 de metri, dupa ce isi daduse seama ca e singur. Vanatorii ies dupa el, dar distanta este suficient de mare intre ei incat sa nu traga, chiar daca au armele in mana. Isi dau seama ca nu pot tine pasul cu fugarii, care se indeparteaza si mai mult.

Dupa cateva minute, la o distanta mai sigura, Titus se apropie de Alex: “Hai sa alergam spre padure, unde s-a dus lupul, sa-ti povestesc.” La adapostul tufisurilor, isi expune parerile: “S-ar putea ca Gheorghe sa fie in padure, ca poate mi-a aratat casa ca reper, dar nu o fi fost fraier sa stea in casa. Lupul ala s-a comportat anapoda, ori era un companion de-al lui Gheorghe, ori era un varcolac. S-a uitat la ei, aia au scos armele, dar lupul a plecat pur si simplu. Si m-a si urmarit cu privirea. Acuma, de ce mi-ar fi trimis Gheorghe si mirosul asta, daca...”

“Tu ai recunoscut mirosul lupului?” intreaba Alex, in timp ce se uita in lungul drumului, sa vada ca ii urmaresc vanatorii, dar drumul este pustiu.

“Da, era mirosul pe care mi-l transmisese Gheorghe. Ma gandesc ca nu are cum sa nu fie ceva bun, altfel de ce mi l-ar fi trimis? Gheorghe nu ne-ar fi inscenat o capcana cu varcolaci. Plus ca, daca era varcolac, ar fi sarit direct la gatul meu. Ti-as propune sa lasam drumul si sa mergem in padure, poate dam de Gheorghe.”

“Usurel... Am o rugaminte la tine: daca propui sa facem o chestie, apoi fa-o! Ca m-am trezit alergand de unul singur de nebun pe mijlocul drumului!”

“Da, pai... a fost o fractiune de secunda... Am vazut ca a venit lupul ala acolo, am incercat sa te prind de mana, dar n-am mai putut si as fi ratat complet scena...” Apoi, mai increzator in abilitatea lui de a comunica cu animalele, Titus porneste spre locul unde s-a dus lupul. Chiar cand ajung sub copaci, mormaie ca un urs, cum l-a mai auzit pe Grigore.

“Sper ca ursul ala pe care il chemi tu nu o sa fie prietenos numai cu tine, nu?” intreaba Alex, uitandu-se piezis catre el.

Dupa cateva secunde, aud fosnete, cateva crengute crapand si il vad pe Grigore iesind dintr-un tufis. Ursul se uita la ei, apoi se intoarce repede si merge in directia opusa. Cei doi il urmeaza fara sa stea pe ganduri.

Alex isi da seama ca ii urmareste ceva, mai este un animal in spatele lor care deocamdata doar ii pandeste. Nu stie ce este, nici de ce se tine dupa ei, doar aude pasi din cand in cand in urma lor si simte acelasi miros ascutit, intepator, de blana, pe care l-a simtit mai devreme la casa. Ii sopteste grabit lui Titus: “Cred ca lupul ala ne urmareste in continuare. Daca o fi lup...”

“Cata vreme tinem pasul cu Grigore si ajungem la Gheorghe, cred ca o sa fim in siguranta.”

“Asta facem. Doar sa stii, sa fii pregatit.”

Pasii se opresc in urma lor cand cei doi intra in pestera la care ii conduce Grigore. In intunericul iluminat doar de ochii lor supranaturali, undeva in adancul pesterii disting silueta masiva, oarecum neingrijita a lui Gheorghe Cojocaru, care se uita la ei si, cu o vizibila neplacere pe față, il tintuieste cu privirea pe Titus: “Pizda ma-tii de copchil, ti-am zis sa nu vii!”

Alex se uita si el la Titus: “Ti-a zis sa nu vii aici?!”

Gheorghe nu pare deloc incantat sa ii vada, spre nedumerirea si dezamagirea lui Titus, care ridica din umeri: “Inseamna ca am inteles gresit...”

“Mda... Bine ca ati venit amandoi...” Mormaind, Grigore se asaza langa el, sa fie scarmanat dupa urechi.

“Ne-a urmarit... acela era un varcolac?"

“Cred ca da. Dupa miros, cel putin, asa mi s-a parut.”

“Ne-a urmarit pana aici.”

“Mda... Exista un motiv foarte-foarte bun pentru care m-am ascuns aici, si ala e faptul ca e plin de varcolaci. Daca avem noroc, o sa-i tina pe agentii astia sau ce dracu’ or fi la o distanta considerabila de mine. Bineinteles, asta este mult mai greu in momentul in care aparent cei mai zgomotosi doi nou-nascuti din oras vin sa ma caute, dar aia e! Nu-i bai. Ce fac ceilalti? Daca tot ati ajuns pana aici, ce vesti aveti sa-mi dati?”

“Ceilalti sunt la apartamentul vanatorilor.”

“Asta, da! Asta-i bine!”

“Au un plan. Nu stim detalii, pentru ca nu am apucat sa discutam cu ei, dar o sa ne intalnim acasa si vedem ce au gasit.”

“Incercam sa scapam de ei” explica Alex. “Sa-i discreditam, cumva.”

“Asta, da. Poate ca e o idee mai desteapta. Sincer sa fiu, eu ii mancam, dar, in fine...”

Ce s-a intamplat? Cum de au dat de tine?” intreaba Titus.

“Nu stiu cum. Aveau o chestie care zbura si la care nu ma asteptam.”

“Drona.”

“Pizda ma-sii, nu stiu, Drona, bine. In fine, era noapte, chestia aia facea galagie, eram in padure, am fost sa vad ce e. A inceput sa ma urmareasca. Dupa care au aparut astia doi, erau inarmati, pareau vanatori si destul de organizati, asa ca am considerat ca e o idee desteapta sa nu-i omor pe loc si sa incerc sa ma ascund pana dispar.”

“Din pacate, dronele astea inregistreaza si ce inregistreaza ele poate sa ajunga si la altii” spune Alex. “Ai facut bine ca nu i-ai omorat pe loc, pentru ca ar fi ramas dovada.”

Gheorghe ofteaza puternic: “Grijania ma-sii... Bine. Apoi atunci sa speram ca prietenii vostri or sa reuseasca sa faca ceva si asta e. Eu zic sa ramaneti linistiti aici pana maine seara. Mai bantuie varcolacul ala pe afara?”

“S-a oprit inainte de intrarea in pestera.”

“Asa ma gandeam si eu.”

“Dar cum de nu te-a atacat pe tine?” intreaba Titus.

“Pai e foarte simplu: ma misc noaptea si ziua ma ascund in pamant.”

“Am invatat sa chem animalele” zambeste Titus.

“Si ai folosit, deci, aceasta aptitudine, pentru un efect deosebit de util: te-ai blocat cu succes intr-o pestera. Afara sunt varcolaci. Nu conteaza, lasa, o sa ne descurcam noi cumva.”

“Varcolacii actioneaza si ziua sau dorm si ei?” e randul lui Alex sa intrebe.

“Din nefericire pentru noi, da, actioneaza si ziua. Acuma, la un moment dat imi inchipui ca asta o sa se care si, daca vreti sa incercati sa faceti o nefacuta si s-o taiati inapoi catre oras, poate ca n-ar fi rau. Cum vreti voi... In fine, ce altceva s-a mai intamplat prin oras?”

“Cei din Camarilla au primit mesajul tau, cu cioara si...”

“Stim ca vine un asediu al Sabbatului” spune Titus.

“I-auzi! Si de unde stii tu asta?”

“Am aflat...”

“Imi inchipui ca ai aflat, pentru ca nu vad de ce mi-ai spune o poveste de felul asta. De unde ai aflat?”

Titus se uita la Alex, sa continue el. Alex ofteaza: “Am intrat in vorba cu un calugar care...”

Dar nu apuca sa termine, pentru ca Titus il intrerupe: “Da, de la calugarul acela.”

“Stai. Tu vrei sa-mi spui ca te-ai intalnit din nou cu calugarul ala si cumva, nu doar ca nu v-a facut nimic, dar v-a si zis ce planuri are Sabbatul cu acest oras? Sau cum?”

“Da, omul nu este deloc ca ceilalti Sabbati cu care ne-am intalnit. Ba chiar a stat si ne-a explicat istoria vampirilor, ca o lectie de istorie, s-a purtat foarte dragut cu noi si chiar nu prea inteleg de ce e cu Sabbatul, sincer...”

Maraind, Gheorghe isi duce mainile la nas, intre ochi.

“Zicea ceva de Antediluvieni, ca ala ar fi singurul motiv pentru care sta cu Sabbatul” continua Titus.

“Mda... Sunt convins ca... Ce dracu’ sa va zic eu voua acum? Ba, ce trebuie voi sa intelegeti este urmatorul lucru: eu nu as avea foarte mare incredere in niciunul dintre ei, dar de ce ti-ar fi spus tie ala una ca asta? Ceva nu mi se leaga. A avut vreun motiv? Iti datora ceva? I-ai facut vreo favoare? E ala caruia i-ai salvat viata?”

“Da. Chiar a si zis, ca asa isi plateste el datoria față de noi.”

“Acuma, ori te minte, caz in care asediul o sa fie mai devreme...”

“Ah, dar nu ne-a zis cand.”

“Cand ti-a zis? A zis ca o sa fie un asediu si...?”

“In cateva zile” raspunde Alex. “Mai devreme de cateva zile, oricum, nu e decat noaptea asta.”

“Bine... Atunci, Pastele ma-sii, poate c-o fi fost sincer, da’...”

“Dar daca s-ar intampla asta, rolul tau care ar fi?” intreaba Titus.

“Rolul meu ar fi sa ma asigur ca ei nu reusesc sa ia orasul, probabil ca o perioada as lucra impreuna cu Balan si cu cine mai e in Camarilla si pe urma m-as intoarce aici.”

“A, da, lui Balan nu i-am spus de la cine stim.”

“Poate ca era bine, daca tot ii datorati viata si d’alea...”

“Da, dar asa... crezi ca era mai bine sa-i zicem? I-am spus tot ce stiam si probabil ca si-o fi dat si el seama. Atunci cand a venit dupa noi, a vazut ca Stephanus lipsea si...”

“Crucea ma-sii, acuma oricum nu puteti sa va intoarceti la el sa-i spuneti. Bine, in cazul asta, mergeti, vedeti ce se intampla in oras si imi mai ziceti si mie, odata ce trece chestia asta cu vanatorii. Si, daca intr-adevar ma ajutati cu asta, odata ce rezolvati tot ce aveti de rezolvat cu Balan si cu aia din oras, puteti sa veniti la mine.”

Titus nu se poate abtine sa nu zambeasca: “Multumim. O sa comunicam tot prin animale, nu? Putem folosi si pasari.”

“Presupunand ca intelegi ce-ti spun, da.”

“Da, tocmai asta voiam sa-ti zic: ar trebui sa ne facem un fel de cod, ca sa ne asiguram ca intelegem bine.”

“Pai uite, iti dau eu primul element al acestui cod: Varcolac: FUGI!

Titus observa, totusi, ca momentele de sarcasm ale lui Gheorghe ies mai degraba ca un semnal ca urmeaza sa-i dea in cap decat ca glumeste cu el, dar pare veritabil in dorinta lui de a glumi.

“Imi pare rau daca te-am incurcat.”

“Nu m-ai incurcat... ma rog, nu prea mult. Oricum, eu o sa ma ascund pe aici pe undeva si vedem ce se intampla cu lupii. Discutia e sa vedem ce faceti voi... In cazul asta, ar fi foarte bine daca v-ati duce si voi inapoi in oras. Povestim prin animale.”

“Avem cum sa plecam de aici pe alt drum, sa nu ne intalnim cu varcolacul care ne-a urmarit?” intreaba Alex prevazator.

“Din nefericire, nu. Da’ hai sa vedem...” Se uita la ei si, dupa cateva clipe, il simt pe Grigore agitandu-se nelinistit. Apoi, imediat ce isi intorc privirea inapoi la Gheorghe, in locul lui este o canida foarte mare care ii priveste si dintr-o data simt impulsul de a fugi.

Il vad cum iese din pestera si incepe sa se agite, sa se invarta in jurul cozii, urmat de Grigore. Pentru cateva secunde se intoarce inapoi in pestera, apoi si el, si Grigore o iau la goana in padure. Aud un urlet de lup, foarte scurt, dupa care aud alt animal luand-o la goana in directia in care a fugit Gheorghe. Isi dau amandoi seama ca Gheorghe il atrage pe varcolac, ca sa le lase lor timp sa fuga.

Nu mai pierd vremea si pornesc in graba in directia opusa. Din nefericire, Alex se impiedica si cade intr-o gramada de frunze si vreascuri, care trosnesc puternic. Mai mult, isi da seama ca al doilea set de pasi s-a oprit. Titus se intoarce si il ajuta sa se ridice.

De-acum aud amandoi pasii care se indreapta catre ei, dar nu au aceeasi cadenta ca a lupului. Pasii sunt grei, pamantul tuna sub greutatea lor si asta ii face sa alerge si mai repede catre sosea.

Padurea este destul de deasa si au parcurs mai putin de jumatatea distantei pana la drum, dar le este foarte clar ca aratarea vine din spatele lor cu o viteza destul de mare, aproape ca simt tunetele pasilor lui.

Reusesc sa mentina o distanta sigura intre ei si creatura, sarind peste radacinile copacilor si incercand sa nu cada, sa isi pastreze echilibrul - asta este cel mai important lucru. De-acum au aruncat in vant orice tentativa de a fi subtili, in timp ce incep sa simta miros de sange, de carne cruda si de blana uda venind din urma lor. Orice ar fi, se apropie de ei.

Titus ramane in urma - nu mai alearga la fel de repede, distanta intre el si varcolac se tot miscoreaza si ii striga lui Alex: “Fugi! Te prind din urma!”

“Lasa prostiile si alearga!” ii raspunde Alex, uitandu-se inapoi peste umar. Ceea ce vede este ceva ce, daca ar fi fost viu, l-ar fi impietrit. Este o creatura inalta de aproape 3 metri, acoperita de blana, din cap pana in picioare, cu cap ca de lup, dar de dimensiuni mult mai mari si cu gheare aproape la fel de lungi cat un antebrat de-al lui.

Si este foarte-foarte aproape de Titus, vede cum gheara fiarei se indreapta catre spatele lui. Intr-o fractiune de secunda, arunca briceagul inspre varcolac, distragandu-i atentia. Titus patineaza pe niste frunze ude, intr-o zona mai in panta si se lasa pe spate, la timp sa vada ghearele cum rateaza si ii trec prin fața ochilor.

Din spatele varcolacului vad un urs iesind dintre copaci si aud un lup urland in departare. Varcolacul se uita la ei, apoi la urs si in directia de unde s-a auzit lupul, pe care ii considera o amenintare mai importanta decat cei doi care au fugit de el si se intoarce catre fiare, alergand inapoi in padure.

Titus se opreste langa Alex: “Sper sa fie bine Gheorghe si Grigore!”

“Daca au supravietuit cateva sute de ani, se descurca. Hai sa mergem de aici!”

“Hai! Mersi, o sa-ti cumpar un briceag nou.”

“Lasa! Hai sa ajungem sa scapam cu viata! Vedem noi dupa aia de briceag, e cea mai mica problema!” ii spune el, vizibil suparat.

Pornesc inapoi catre civilizatie - au o jumatate de ora destul de tensionata pe drumul care se intretaie cu padurea, intalnind cate o casa ocazionala. Din fericire, nu se mai intampla nimic care sa ii ameninte intr-un mod iesit din comun.

Alex este mai tacut decat de obicei, mormaie ceva ca pentru el, dar nu spune nimic inteligibil.

La un moment dat, Titus ii da un cot: “E ceva in neregula?”

“Daca iti mai zice Gheorghe sau altcineva “Nu veni, ca sunt varcolaci” incearca sa intelegi ce-ti zice, te rog frumos! Chiar a fost inspaimantatoare experienta din seara asta! Nici eu n-as fi vrut sa fiu mancat de monstrul ala, dar nici pe tine n-as fi vrut sa te vad mancat de el! Hai sa avem grija de amandoi.”

“Da, Alex, dar stai un pic, ca ai inteles gresit. Mesajul de la el a fost... Tu trebuie sa intelegi in primul rand ca... Tu stii foarte bine ca mesajele de la animale nu vin in cuvinte, vin in imagini, vin in sentimente, in mirosuri.. Mesajul a fost casa asta, ingrijorare si miros de varcolac.”

“Pai si daca e ingrijorare si miros de varcolac, nu ti se pare ca e o chestie la care sa ai grija si de care sa te feresti?! Oricum, acum faptul e consumat, dar ai grija cu impetuozitatea asta a ta, te rog!”

“Nimic nu a sugerat sa nu venim aici, de ce nu... In fine, in mintea mea, daca nu voia sa venim aici, nu-mi mai arata locul asta.”

“Tu stii ce-a fost cu lupul ala. Hai, o sa-mi treaca pana la urma, am fost un pic socat de ce s-a intamplat.”

“A, da! Asta chiar a fost inspaimantator, asa este!” Dar, contrar a ceea ce spune, Titus zambeste, facandu-l pe Alex sa se uite incruntat la el.

“Hei! Am scapat! Putem sa le povestim fetelor cum arata varcolacii!” continua Titus entuziasmat.

“Mda... Sa speram ca ei s-au descurcat mai bine ca noi. Nu stim nici ce au facut vanatorii cand au plecat de acolo... Hai sa mergem acasa!”


Înapoi: Hunting the Hunters (3)
Urmează: Hunting the Hunters (5)

6-iul-2022 © kimica.ro Foto: kimica.ro