Brasov by Night



Different Types of Threats


4 noiembrie 2016, ora 20:00

Dorinta lui Alice de a afla mai multe, de a discerne in legatura cu mailurile pe care le primeste va trebui sa ramana pentru moment nesatisfacuta, pentru ca ii este foarte greu sa se concentreze cu vocea Soranei strigandu-i in cap. Se retrage in cealalta camera, departe de Iustina, in liniste, incercand sa ii vorbeasca: “Se intampla prea multe acum si nu am cand sa te caut, dar, daca supravietuim, am sa te caut, promit, sa ne asiguram amandoua ca esti bine.”

Vocea fetei pare aproape obosita si tremura, ca si cand nu mai are puterea sa se lupte cu Alice: “Promiti...?”

“Promit!”

“Te rog!”

“Promit! Si pentru linistea ta, dar si pentru linistea mea: daca am cum sa te trimit inapoi, am s-o fac! Dar ai vazut ca nimic din ce am incercat pana acum nu a mers...”

“Vreau sa ma duc acasa, Alice...”

“Stiu, stiu ca vrei...”

“Ajuta-ma sa ma duc acasa...”

“Am sa fac tot ce pot...”

Iustina a ajuns la cea mai noua rochie a ei, cumparata pentru intalnirea pe care a planuit-o cu Costea. Chiar cand termina de pus rochia pe umeras in sifonier, aude o bataie in usa si se amuza: “Cred ca a venit tata!” Merge la usa, dar mai intai se uita pe vizor. In mod surprinzator, nu vede pe nimeni.

“Deja e inauntru...” se amuza Alice.

“Trebuie sa invat si eu sa fac asta!” se entuziasmeaza Iustina si imediat aude o alta bataie la usa - pare sa fie totusi de dinafara. Si din nou, nu vede pe nimeni. Se intoarce catre Alice, care, la randul ei, o priveste: “Suntem doar noi doua, cineva bate la usa, dar nu vad pe nimeni...”

Si din nou, aude o bataie la usa. Uitandu-se pe vizor, vede o femeie blonda, imbracata intr-un costum albastru, cu o gentuta cu paiete albastre care sclipesc in luminile de pe holul blocului si care pare sa aiba in mana o mapa pe care scrie IQOS.

“Alice, pregateste-te! Cred ca tata trece la tigari electronice” spune Iustina inainte sa deschida usa, facand-o pe Alice sa rada.

In momentul in care deschide usa, George Clooney nu o asteapta sa se dea la o parte, isi face loc in apartament, trecand printre ele doua si isi pescuieste din interiorul sacoului o tigara Carpati pe care o baga in gura lui Horatiu Balan si o aprinde: “Ti-a luat ceva!”

“Acuma, suntem doua fete singure acasa, nu era sa deschidem usa asa, la prima bataie, fara sa vedem cine e pe partea cealalta!” ii spune fata, privindu-l in ochi.

“Bine... In fine... Data viitoare o sa va terorizez vecinii. Despre ce e vorba? Aia doi unde sunt?”

“Sunt la atelier la Alex, pentru ca aparent au navalit niste vandali. Nu este clar daca sunt vandali obisnuiti sau Sabbati si au plecat amandoi.”

“Chiar nimeni nu vrea sa faca gluma cu vandali si vampiri?” se arata Alice suparata.

“Eu as face-o daca as sti-o, dar...” spune Iustina in timp ce ridica din umeri.

“Pai asta îi: nu stim daca sunt vandali sau vampiri!”

Balan ofteaza hârâit: “Bun... sa inteleg ca niciunul dintre voi nu a avut ideea deosebit de inteligenta de a ma anunta inainte sa mearga fara acoperire jumatate din coteria voastra acolo, nu?”

“Nu ne-am gandit sa va mai deranjam inca o data” recunoaste Iustina, dar Alice are o explicatie mult mai buna: “Tehnic, Titus este acoperirea.”

“Ah, spre deosebire de Alex care este forta de asalt, am inteles!”

Fetele nu credeau ca pe telefoanele alea vechi, cu clapeta si antena, se pot da sms-uri, dar aparent Horatiu Balan poate: tinandu-si tigara intr-un colt al gurii, incepe sa tasteze incapatanat, unghiile rupte mai mult incurcandu-l decat ajutandu-l, dar cu toate astea posedand o dexteritate remarcabila, dupa care face tot ritualul in sens invers: inchide clapeta telefonului, ii pune antena la loc si il pune la loc in sacou.

Apoi, dintr-un alt buzunar al sacoului, scoate plosca, ia o dusca semnificativa si se uita la ele cu ochiul bun, intrebandu-le: “Despre ce e vorba?”

“Despre adevarata forta de asalt a Sabbatului, care se pregateste sa navaleasca in Brasov... Aparent, din ce-am mai auzit si din ce spuneau parintii nostri in beci, se pregatesc sa vina...” spune Iustina fara vreo alta introducere.

Cu o expresie complet lipsita de umor, Balan se intoarce inspre ea, efectiv cu incetinitorul. Foarte rar s-a simtit fata atat de intimidata de intoarcerea gatului cuiva, dar, in acest caz, asta se intampla.

“Pardon?!”

“Aparent se pregatesc sa atace Brasovul si nu cu câte 2-3 pe care sa ne trimiti pe noi sa-i cautam...”

“Si voi stiti asta... de unde?”

“... Sa spunem ca din surse... neortodoxe...”

Este randul lui Alice sa il priveasca: “In primul rand n-ati fost chiar atat de discret privind faptul ca stiti asa ceva, in al doilea rand am pus cap la cap franturi de informatii, in al treilea rand, cineva a fost ucis ieri la mall, clar de catre un vampir, deci urmeaza sa se intample ceva?”

“Mda, in fine, o sa vorbim si despre aia imediat. Lasa aia acum, aia e altceva!”

“De unde e altceva? Avem doua randuri de vampiri pusi pe harță care nu vor sa respecte Mascarada?!”

“Da, dar... Bine, daca vrei sa avem discutia aia acum, o s-o avem acum. Nu apare nimeni pe camere, nu apare nimeni cu semnalmentele alea intrand in sau iesind din mall si nu apare nimeni intre libraria aia nenorocita si baie, ceea ce imi sugereaza nu doar ca atacatorul stia cum arata mallul ala, ci probabil avea si mijoace de a evita urmarirea. Daca pui doua lucruri cap la cap, unu la mana probabil era din Brasov si doi la mana era unul de-al meu, ceea ce ma calca pe nojițe mai mult decat mi-ar placea sa admit in momentul de față” spune Balan, intrerupt pe alocuri de tuse si horcaieli.

“Bun, acum ca am incheiat acest mic episod murdar” continua el intorcandu-se catre Iustina, “care sunt, mai exact, sursele voastre neortodoxe?”

“Chiar nu are importanță” raspunde Iustina abatuta.

“Hm, n-are importanță...”

“Important e ca astia se pregatesc sa scalde orasul in sange...”

“Mhm...”

“... ca nu le pasa cati oameni vor omori, pe langa ca vor sa ne omoare pe noi si ca sunt hotarati sa atace in forta... “

“Iustina... Draga mea... Lumina ochilor mei... Cea mai scumpa dintre copiii mei...“ Balan se apropie inconfortabil de mult de ea, intre ochiul lui bun si nasul ei nu-s mai mult de doua degete, dar fata e foarte hotarata sa nu se clinteasca si sa nu clipeasca - nu de infruntare sau de obraznicie, cat de groaza a ceea ce urmeaza sa se intample; in acest moment, chiar nu are importanta ce ar putea sa-i faca Balan ca sa o pedepseasca.

“Draga mea...” ii spune Balan foarte rar si oarecum suierat, “am, in catacombele acestui oras, o colonie de sobolani... Sobolanii au fost facuti servitori si, avand in vedere ca asta s-a intamplat acum cateva zeci bune de ani... sunt in acest moment destul de dependenti de sange de confrati... Chestia cu sobolanii, vezi tu... e ca au niste gurite teribil de mici si musca foarte putin... Nu suficient de mult cat sa-ti faca cine stie ce, desigur... dar suficient de mult incat... in numere mari... sa fie al dracului de dureros pe termen lung... Fii o Frumusica buna... si spune-mi sursa... te rog...”

Dar Iustina nu se misca: “Este o persoana de incredere, este o favoare incasata si nu mai este... in Piata Sfatului. Intre sobolani si Sabbat, tot dracu’ ala o sa mi se intample daca nu facem ceva! Iar ce am vazut la Sabbat este... mai bine mai vad o data rasaritul decat sa fac ca ei!”

Balan o fixeaza in continuare cu ochiul lui bun: “Bine... Bine, Iustina... Uite ce e: sunt de acord ca informatia pe care mi-o prezinti, daca si numai daca e adevarata... justifica faptul ca nu o sa te presez mai tare in momentul asta...”

“Multumesc” aproape ca sopteste fata.

“...Dar ar fi bine ca informatia sa fie adevarata. Clar?!”

“Sincer? As prefera sa nu fie!”

“Hm... Te cred... Bine, altceva?”

“Pentru cei care nu ar fi de mare folos in lupta...” continua fata, de data asta cu un usor tremur, “nu-i face carne de tun ca Sabbatul...”

“Nu e ceea ce face Camarilla in mod normal. Toata lumea e de folos intr-un fel sau altul si toata lumea participa intr-un fel sau altul, dar nu toata lumea trebuie sa fie o masina de tocat carne. Fiecare are... talentele proprii si am supravietuit atatea zeci de ani” spune Balan, intorcandu-se si mergand incet catre sufragerie, asezandu-se pe canapea, in timp ce arunca un ochi catre masa.

“Nu am supravietuit atatea zeci de ani fara sa stim cum sa ne folosim oamenii intr-un mod inteligent” continua el. “De exemplu, Miss Psihiatrie acolo, s-ar putea ca vocile pe care le aude sa fie doar halucinatii. Sau s-ar putea ca, din cand in cand, sa-i dea idei foarte bune. N-avem de unde sa stim. Dar, daca incepi sa te prinzi ce si cum, poti sa afli cateva chestii interesante de la Malkavieni. Asta nu inseamna ca o s-o trimit sa omoare cinci Tzimisce si sapte Lasombra pana maine seara, nu? Asa ziceam si eu.”

“Avem vreun cizmar priceput? De-al nostru?” intreaba Iustina aparent fara nicio legatura, in timp ce Alice, tacuta, este atenta la discutie.

“Probabil ca o sa regret ca am intrebat, dar de ce?”

“Mi-ar trebui o modificare la ghete” zambeste Iustina. “Mi-am adus aminte de nenorocitul ala cu armura pe sub piele... Mi-ar trebui niste ghete care sa aiba... lama in talpa lor. Ca nu cred ca am timp sa invat de la Gheorghe cum sa scot gheare inainte sa vina astia peste noi.”

“Probabil ca nu... Nu... Bine, o sa vad ce pot sa fac... Cu asta chiar nu pot sa-ti promit nimic, adica va fac rost de armamament, dar totusi.... Notat, bine...”

Iustina se asaza pe canapea langa el, cu gandul de a-i mai spune ceva. Cu o miscare fluida, Balan pescuieste un pachet de Viceroy dintr-un buzunar al sacoului, da un bobarnac fundului pachetului si prinde cu coltul gurii ceea ce pare a fi ultima tigara din acel pachet si o aprinde: “Da, ce mai e?”

“S-a auzit vreodata de o alianta temporara a Camarillei cu varcolacii?”

Balan izbucneste in ras, aproape innecandu-se.

“Da, da, stiu: Mare-Gheare-Omoara-Vampiri!” continua Iustina netulburata. “Dar, dupa noi, ei urmeaza, ca Sabbatilor le face o mare placere sa-i vaneze.”

“Mda... Uite ce e, nu stiu foarte multe despre blănoși, da? Ceea ce stiu, insa, este faptul ca au niste motive religioase ca sa incerce sa ne omoare de fiecare data cand ne prind. Pentru ei nu conteaza chestia asta - Camarilla, Sabbat, pentru ei e totuna, intelegi? Ei nu fac distinctia asta pe care o facem noi. Asa ca, din cate stiu eu, nu s-a intamplat niciodata si sansele ca asta sa se intample sunt minuscule.”

“Dar nu zero...”

“Practic, nu sunt. Eu nu mi-as pune nadejdea in asta. Adica, mai curand ai putea sa, nu stiu... daca esti foarte convingatoare, ai putea sa pacalesti cativa vanatori sa se duca peste adaposturile Sabbatilor. Sigur, daca poti sa fii creativa cu chestia asta. Dar varcolaci, nu!”

“Varcolaci ne-ar fi trebuit, nu vanatori... Cand se termina telenovela... putem sa vorbim doar noi doi, cateva minute?”

“Aoleu! E noua!” si din acel moment nu o mai baga in seama. Insfaca telecomanda si porneste televizorul, gaseste serialul si le ignora complet pe amandoua pana la finalul acestuia. Iustina ramane langa el pe canapea, curioasa sa vada si ea despre ce e vorba.

Oricum, orice tentativa a fetelor este intampinata de un “Șșșșșș!!!!” agasat si evident nemultumit de interferente. Dar nu pentru mult timp, pentru ca si Alice este la fel de curioasa, asa ca sfarsesc prin a-si petrece toti trei o ora in liniste in fața televizorului.

In timp ce ei se uita la “Pariu cu viata”, pe drumul spre atelier Alex ii spune lui Titus: “Auzi, daca astia sunt doar vandali, eu o sa ma hranesc macar dintr-unul din ei, simt ca imi cam lipseste...”

“Sigur, te acopar eu daca ai nevoie. Mie inca nu mi-e foame.”

“Mersi!”

Atelierul se afla in curtea unei foste fabrici, unde sunt trei hale din beton, cu acoperisuri din tabla ondulata si geamuri murdare, necuratate probabil de mai bine de 20 de ani. Cei care au luat spatiile respective au facut doar minimul de modificari la interior, cat sa isi poata desfasura activitatea.

Intr-una din cele trei hale functioneaza atelierul lui nea Stan. Atelierul in sine este o mare hala de beton, necompartimentata, inalta cam cat doua etaje de bloc. In partea de sus au ramas niste drugi metalici, posibil sa fi fost o macara acolo in vremurile in care functiona fabrica, acum sunt nefolositi. In fața halei sunt masinile avariate, in spatele ei sunt masinile reparate.

Pe partea dinspre strada este o usa mare, tip rulou, cu geamuri in partea de sus, suficient de mare cat sa permita accesul unei dube, iar pe peretele opus este o alta usa, de dimensiuni normale, prin care poate sa iasa un om, ambele metalice.

In atelier sunt patru elevatoare auto, iar in coltul indepartat din dreapta, cum privesti de la usa mare, este un spatiu separat cu geamuri si profiluri de aluminiu, care serveste drept birou. Alex s-a apropiat destul de mult de nea Stan, incat e lasat sa rezolve afacerile mai putin... vizibile, cum ar fi reparatiile in cazul unor accidente nedeclarate.

Pe masura ce merg dinspre strada principala catre atelier, in curte nu vad nicio masina necunoscuta. Cu toate acestea, lacatul este pe jos, lucind in lumina difuza a felinarelor din curte si usa este intredeschisa. Desi unul din geamurile laterale de sus este spart, au intrat in mod evident pe usa.

“Titus, stai tu un pic aici, sa vezi daca e cineva. Eu merg sa verific usa din spate” ii spune Alex, inainte sa dea ocol cladirii, sa vada daca si aceea este fortata.

“Alex, stai putin. Daca e cineva, ce facem? Chemam politia, ne pastram acoperirea?”

“As vrea sa ne dam seama daca sunt vampiri sau oameni. Daca sunt oameni, cel mai bine ar fi sa chemam politia, dar nu stiu daca nu cumva i-as imobiliza si m-as si hrani putin din ei. Depinde cati sunt... Temerea mea, insa, e ca sunt vampiri si nu oameni.”

“Bine... Te astept aici, daca nu vii in...”

“Nu ar trebui sa-mi ia mult, dau ocol cladirii, doar sa arunc o privire. Usa aia sta incuiata, daca e blocata si intram si noi, inseamna ca sunt blocati cu noi inauntru. Daca e si usa aia descuiata, atunci au cum sa fuga.”

Reuseste sa nu calce pe nicio mână de cioburi si ajunge neauzit la usa din spate, pe care o gaseste in continuare incuiata. Se intoarce la Titus, nedumeriti amandoi cu privire la motivul pentru care respectivii ar fi avut nevoie sa sparga geamul dinspre interior, alta decat ca sa atraga atentia.

Uitandu-se pe sub usa, vad ca inauntru este lumina aprisa. Disting 5 siluete, imbracate... de capatat, in lipsa unui termen mai bun. Si niciunul dintre ei nu respira, este destul de clar ca sunt vampiri, dar nu recunosc pe nimeni. Tot ce fac respectivii este sa se distreze rasturnand rafturi si umband prin sertare, ceea ce le aminteste mai mult de niste adolescenti plictisiti care trebuie sa stea intr-un loc si sa astepte ceva.

“Titus, inainte sa intram, eu o sun pe Iustina sa ii spun, poate intre timp a venit si Balan, sa stie cu ce ne confruntam. E clar ca astia nu-s vandali” sopteste Alex.

“Da, doi contra cinci nu avem nicio sansa” raspunde Titus tot in soapta.

“Nu, nu avem. As vrea sa stam undeva ascunsi si sa vedem ce se mai intampla.”

“Auzi, mai bine trimite-i un mesaj!”

La adapostul intunericului, Alex ii scrie Iustinei:

“Suntem la atelier, sunt 5 vampiri inauntru, e lumina aprinsa, par sa fi spart geamul special ca sa atraga atentia. Toti par umani, nu par sa fie Nosferatu sau alt clan cu modificari vizibile.”

Fara sa scoata un sunet, Iustina intinde telefonul catre Balan, sa-i arate mesajul. Balan se uita si spune: “Mda... Bun... Nu vreti voi doua sa dati o fuga pana acolo si va mai trimit eu pe cineva mai incolo, eventual?”

“Aveti cumva un cutit in buzunar?” intreaba fata, straduindu-se sa para serioasa.

Balan se cotrobaie prin buzunare “Mda, daca tot veni vorba, presupun ca pot sa-ti dau si asta inainte sa ma enervez prea tare” si ii intinde stiletul pe care il ceruse fata, primind la schimb un sarut pe obraz. “Da, minunat!”

“Va gasim tot aici sau va cautam sub Casa Sfatului?”

“Ne auzim pe urma.”

Fetele se imbraca si pleaca in graba, Iustina scriindu-i lui Alex in timp ce coboara scarile: “Venim si noi.” Taxiul le duce fara probleme pana la atelier.

Titus, in continuare, vrea sa fie impaciuitor: “Haideti intai sa vedem daca ne putem intelege! Uite, Alex, tu poti sa-i intrebi pur si simplu ce cauta la tine in atelier, poate nu trebuie sa...”

“Stai, stai!” il opreste Iustina. “Hai sa ne gandim: astia nu au intrat in atelier in acest cartier ca sa ii intrebe Alex ce cauta aici.”

Alex este de aceeasi parere: “Exact!”

“Intrebarea e daca astia ne cunosc pe noi sau nu.”

“Pai si vreti sa sarim asa pe ei, pur si simplu?! Ce naiba? Am o idee, stati asa!” Titus se duce aproape de usa si face o poza catre interior. Distanta este prea mare, insa, pentru a obtine detalii.

Iustina are si ea o idee: “Eu v-as propune altceva, ca de vazut, tot or sa ne vada... V-as propune... sa para ca Alex m-a adus pe mine aici.”

“Si noi sa ramanem afara? Eu cu Alice?”

“Mhm...”

“Bine, asa facem.”

“Nu avem cum sa-i luam prin surprindere, ziceti ca sunt cinci...”

“Cum vreti voi...”

“Stati un pic” intervine Alex. “Astia au aprins lumina. Tabloul de sigurante este afara. Putem sa le oprim curentul, le stingem lumina, nu cred ca vad toti in intuneric. In prima etapa, pot sa presupuna ca s-a luat curentul, se mai intampla lucruri din astea, aici in zona asta nu e chiar asa de neobisnuit, ne-a mai incurcat si pe noi. Vedem dupa aia. Macar sunt in intuneric, vedem ce fac: ies, nu ies, stau acolo, macar nu ne mai vad.”

“Buna idee!” se entuziasmeaza Iustina, in timp ce Titus nu prea e prea incantat: “Dar nici noi nu vedem toti in intuneric!”

“Da, dar noi doi vedem foarte bine, fetele au si ele simturile ascutite. Si cred ca, daca au aprins lumina, ori vor sa atraga atentia, ori au nevoie de ea. Oricum ar fi, o sa ii incurce daca lumina dispare brusc” ii explica Alex. “Dar am o idee: din cate stiu eu, seful are asigurare...”

“Hai sa ardem atelierul!” trage Titus concluzia evidenta.

“Exact! Sunt masini inauntru, e benzina, e ulei pe jos...”

“M-am gandit si eu la asta, dar... daca sunt din Camarilla? Nu putem sa le dam foc fara sa stim cine sunt...” se razgandeste Titus.

Iustina este mai optimista: “Pana sa apuce sa ia foc, or sa iasa afara...”

“Pai da, dar de ce sa-i vrem afara? Haideti sa ne gandim...”

“Da, haideti sa ne gandim: stingem lumina sau dam foc - ce vrem sa faca ei, ce ne asteptam sa faca ei si ce facem noi? Bine, stingem lumina, dar dupa aceea ce se intampla?” intreaba fata.

“Daca stingem lumina, ne furisam inauntru” spune Alex. “E clar ca astia au venit sa caute bataie, acum problema este daca putem sa-i dovedim sau nu. De vreme ce tu i-ai aratat lui Balan mesajul si el v-a trimis si pe voi, e clar ca nu-s de-ai lui!”

“De unde stii? Ca nu i-am aratat decat mesajul, nu si vreo poza. De-ai lui nu sunt, ca nu seamana niciunul cu el, pot sa fie de-ai altora.”

“Nu, nu-s de-ai Camarillei, pentru ca nu cred ca se apuca confratii sa vandalizeze prin oras, atragand inclusiv atentia politiei, ca poate primul lor scop asta a fost sa dea in vileag Mascarada, cineva sa cheme politia...”

“Alex...” il intrerupe Alice. “Balan a zis ca banuieste ca vampirul care a facut chestia de la mall s-ar putea sa fie din Camarilla...”

“... de-al lui” isi aduce aminte Iustina.

Titus ii priveste oarecum cu repros:“Eu v-am zis ca nici astia din Camarilla nu sunt curati!”

“Nu a zis nimeni ca ar fi curati!” riposteaza Alice.

Alex e convins de altceva: “Mie mi se pare ca astia vor sa distruga Mascarada, atrag atentia asupra lor. Ganditi-va ca ar fi chemat cineva politia...”

“Eu cred ca astia vor sa ne bage pe noi in rahat!”

“Exact!”

“Pe noi, in mod deosebit!”

“Ca sa ne bage pe noi, puteau sa nu atraga atentia, sa nu stea cu luminile aprinse, sa nu sparga geamul degeaba.”

“Pai da, dar daca se fac calzi, astia nu sunt vampiri, noi cadem” spune Iustina.

Titus nu este convins: “Daca voiau sa strice Mascarada, faceau si altceva. Ce au facut a fost tocmai ca sa te atraga aici, ca sa te sune seful tau. Apropo, omul ala e de incredere?”

“De incredere... Il stiu de doua saptamani, ce incredere vrei? E om, asta e tot ce pot sa-ti spun despre el!”

“Mie imi suna a capcana, ca sa te atraga cel putin pe tine, daca nu pe toti patru aici.”

“Asa mi se parea si mie, de aia te-am si chemat din prima cu mine, dar ce naiba vrei sa le facem? Ii lasam sa-si faca de cap aici?”

“Nu, nu. Si nu are rost nici sa chemam politia.”

“Da, daca chemam politia ni l-am pus in cap pe Balan si pe buna dreptate. Adica, putem sa chemam politia si sa plecam, dar daca politia ii gaseste pe astia si arata dubios, pe buna dreptate o incasam de la Balan, daca scapam.”

“S-ar putea ca politistii sa o pateasca, daca astia nu au scrupule, n-are rost!”

“Da! Deci nu putem sa chemam politia. Tot ce putem sa facem e fie sa-i ignoram, dar asta imi strica mie socotelile aici, fie sa incercam sa-i atacam. Eu nu cred ca avem ce discuta cu ei.”

“Totusi, sa facem scena aia in care sa intri tu cu Iustina. Poate e mai bine sa pastram un as in maneca, cine stie ce chestie au pregatit, mai bine sa ramanem noi doi afara si sa-i luam prin surprindere...”

“Alice, tu crezi ca ai putea sa te joci cu mintea lor dupa ce intram noi?”

“Nu pentru toti odata” spune fata, “dar as putea intra cu voi, nevazuta.”

“Ah, da! Daca poti sa intri nevazuta... Tu poti ramane nevazuta si la lumina? Nu te deranjeaza prea mult? ... Dar stii ce? Mie nu-mi place! Nu-mi place ideea de a ne bate la lumina, poate ne mai vede cineva din strada sau cine stie de unde!” razbate frustrarea din glasul lui Alex.

Iustina ii da dreptate: “Daca e de stins lumina, trebuie stinsa inainte, pentru ca noi doua am putea sa ne descurcam oarecum, dar parca nu as vrea sa se stinga lumina in timp ce sunt inauntru si sa trebuiasca sa ma adaptez brusc!”

“Uite, daca vreti, raman eu afara langa panoul de sigurante, imi arati ce trebuie sa fac ca sa sting lumina, voi intrati, va obisnuiti cu interiorul, imi faci un semn cand sa sting lumina si raman afara, va pazesc spatele” le propune Titus. “Evident ca, daca se lasa cu bataie, intru si eu. Dar sa nu fie ceva sa va prinda inauntru, sa ramana unul dintre noi afara... Tu trebuie sa intri cu Iustina, sa jucati scena cu adusul fetei la atelier, Alice intra nevazuta, eu sunt singurul care poate sa ramana afara. Si-s destul de puternic, daca e sa inchida usa sau ceva de genul acesta...”

Alex este putin indoit - ideea lui fusese sa stinga lumina sa sa ii atace prin surprindere pe cei din atelier.

“Dar n-ar strica nici cateva vorbe” insista Titus. “Poate mai prindem un indiciu-doua.”

Alex abia reuseste sa nu rada: “Nu avem ce indicii sa obtinem de la astia, i-ai vazut si tu.”

“Da, dar... nu stiu. Oricum ar fi, nu putem sa intram asa, pur si simplu, sa ne luam la bataie cu ei!”

“Titus! Sunt pe teritoriul meu aici! Nu au ce sa caute aici! Bun, daca veneau sa dea buna ziua si sa intrebe ceva, era alta treaba, dar... i-ai vazut! Eu nu cred ca ne-ar ajuta cu ceva sa ma fac ca am venit cu Iustina si m-au luat prin surprindere. Ca sa ce? Ca sa te pastrez pe tine ca as in maneca. Dar ei vor fi in prima faza cinci contra doi si or sa sara la noi cu siguranta, nu am nicio iluzie.”

Zgomotul unui raft cu scule rasturnat le atrage tuturor atentia ca, oricine ar fi, nu stau chiar degeaba in interiorul atelierului si il face pe Alex sa se hotarasca: “Eu zic asa: Iustina si cu Alice stati cat mai langa usa, aruncati o privire inauntru, obisnuiti-va cu interiorul, localizati-i si pe ei si obstacolele, masini, elevatoare, rafturi, ca sa va fie mai usor apoi si eu merg si le iau curentul.”

“Si pe urma?” intreaba Iustina.

“Pe urma intram si-i atacam direct, nu avem de ce sa stam la discutii.”

“E rost de bataie!” rade Titus.

Iustina ii zambeste: “Alex, ramai dator!”

“Raman dator. Dar mi-a venit o idee: ce-ar fi sa intram pe usa din spate? Ca eu am cheie.”

“Ca sa le lasi usa din față libera se fuga?” intreaba Titus.

Iustina are o alta intrebare: “Si nu putem sa o deschidem din interior pe urma?

“Daca ei au dat foc si incercam sa bajbaim cu cheia in usa...”

Titus se gandeste la altceva: “Alex, fii atent! Mergi, asteapta sa faca un zgomot si descuie usa, doar las-o descuiata, n-o deschide.”

“Tu zici sa intram, totusi prin față, dar ei se asteapta la asta. Dar, daca le oprim curentul, or sa fie surprinsi, ai dreptate.”

Ideea ii surade si Iustinei: “Mai bine asa, sa mai avem o usa deschisa. Altfel, daca astia fug, n-am facut nimic, ne bate si tata dupa aia! Si asa, pe mine m-a amenintat ca ma da la sobolani!”

Asta ii aduce aminte lui Alex de o nemultumire: “Ma lamuresti tu dupa aia cum e cu sobolanii, dar pana una-alta trebuia sa fi trimis si el niste ajutoare, ca v-am zis ca sunt cinci!”

“Eventual, daca scapam, ne trimite!” chicoteste Iustina. “Hai, mergi si descuie usa cand trantesc astia urmatorul raft!”

In timp ce fetele si Titus merg catre usa din față, Alex se furiseaza catre usa din spate si nu doar ca reuseste sa o descuie, dar poate sa o si intredeschida, fara ca vreunul dintre cei din interior sa remarce ca mai exista o cale de acces, apoi revine la prietenii lui.

Sunt cu totii pregatiti: baietii si-au scos ghearele, fetele se concetreaza sa vada mai bine, Iustina cu noua ei arma pregatita in mana, Alice nevazuta, desi Titus nu e deloc multumit ca urmeaza sa le faca rau celor din interior.

“Daca vor sa fuga, stii ce? Eu ii las sa fuga” ii sopteste Alex. “Nu ma intereseaza atat de mult sa-i urmaresc sa stiu unde se duc, cat ma intereseaza sa se opreasca aici.”

“Bine, hai! Stinge becul!”

Lui Alex nu ii trebuie mai mult de cateva secunde sa deschida panoul, sa opreasca curentul in tot atelierul si sa revina la usa da intrare. Ceea ce aud de dinauntru este un torent de injuraturi, urmate de “Ne-au stins lumina! Ba, nu-i OK, ne-au prins! Ne-au prins! Nu, nu, nu! Iesim! Iesim!!”


Înapoi: Thorough Planning
Urmează: Stray Vampires

18-mai-2022 © kimica.ro Foto: kimica.ro