Brasov by Night



A Friendly Chat with an Old Sabbat


4 noiembrie 2016, ora 1:38

Se reintalnesc cu totii in Piata Sfatului la adapostul umbrelor aproape nefiresc de adanci. Grupuri de 2-3 politisti trec prin piata, mentinand linistea si ordinea publica, mai ales ca, din cand in cand, tineri galagiosi ies din cluburi, ca intr-o seara obisnuita, de altfel.

"Acum, ca am mancat cu totii... cred" spune Alex, uitandu-se la Alice si la Bogdan, "mergem in expeditie sau o lasam pe alta seara?"

"Pai am stabilit ca mergem in seara asta, nu?" raspunde Alice cu alta intrebare, in timp ce Titus da din cap.

Daca tot sunt hotarati, Iustina ar vrea sa nu mai piarda vremea: "Hai sa mergem, daca vrei, Alice."

"In punctul asta nu prea mai are rost sa dau inapoi - deja am stabilit, deja am vorbit..." "si oricum n-ai cum sa fugi de familie..." ii soptesc vocile in cap, facand-o sa ofteze.

"Unde este?" intreaba Titus.

"M-a chemat la Parohia Romano-Catolica, pe strada Muresenilor... pe aici prin zona, parca?"

"E la o aruncatura de băț!" confirma Bogdan.

Titus se entuziasmeaza si mai mult: "Nu suna ca un cuib obisnuit de Sabbati, nu? Si e o zona in care avem voie sa mergem!" si nici Alice nu il contrazice: "Da, e prea in vazul lumii."

"E pe domeniul Principelui!" le reaminteste Alex.

Bogdan este putin sceptic: "O sa va las pe voi sa intrati primii, mie inca nu mi-e clar cum reactionez la locurile astea..."

"Eu nu am o problema cu biserica, auzisem ca vampirii ar avea, dar se pare ca, atata vreme cat nu e cineva cu multa credinta, nu ma afecteaza. Daca vreti, as putea sa intru intai eu, ca simplu cetatean, sa arunc un ochi" se ofera Alex.

"Daca sunt catolici, asta inseamna ca au deschis tot timpul, nu?"

"Nu. Asta este altceva..." ii intrerupe Iustina.

"Hei, e o biserica, e lume in Piata Sfatului, la cativa pasi, daca vad catacombe nu o sa intru. Intru doar sa arunc o privire, sa vad daca e cineva si va spun. Sau putem sa intram ca un grup de turisti, il lasam pe Bogdan afara daca nu se simte confortabil si intram noi patru sa admiram frumusetile orasului."

"Stai, ca nu ne intelegem. Noi ar trebui sa mergem in cladirea parohiei, nu a bisericii; aceea este un sediu administrativ, nu este deschis noaptea si nici turistilor... Tot trebuie sa bata cineva la usa..."

"Alex, nu sunt tocmai superstitios" spune Bogdan. "Nu am o problema in a intra in biserica, doar vreau sa ma asigur ca nu iau foc, nu ma trazneste ceva, nu ma arde apa sfintita, asta e tot. Adica, daca intrati voi, o sa va urmez. As vrea doar sa nu fiu eu cel care pune mana pe clanta."

"Daca vreti, pot sa intru eu" se ofera Titus.

Dar Alice le aduce aminte un alt amanunt: "Eu am fost invitata... Voi incercati sa fiti cat mai discreti."

Iustina vede partea practica a lucrurilor: "Oricum intram toti odata, nu am avea cum sa ne strecuram nevazuti pe langa tine."

"Nu nevazuti, dar sa nu batem la ochi. Deocamdata, hai sa ne plimbam... lejer in directia aia."

Se plimba cateva minute pe strada Muresenilor, trecand pe langa toate covrigariile si magazinele care vand mancare direct la strada, pe langa libraria Okian, pe langa libraria Stefan Octavian Iosif si, in cele din urma, pe partea stanga, vad usile bisericii intredeschise si, langa ea, la numarul 19, usa parohiei. Deasupra portii, geamurile sunt luminate.

Din magazinul alaturat tocmai ies doi tineri, cu haine largi, care tocmai au cumparat doua bidoane de bere ieftina, vorbind tare in timp ce se indreapta catre Casa Sfatului: "Da, frate! Si mergem acuma sus la astia si inregistram!"... "Da, ma, stiu ca e un beci, lasa ca o sa fie foarte misto cand scoatem albumul!"...

Auzind cuvantul "beci", Alex tresare ingrijorat si se uita atent dupa cei doi. Ar vrea sa ii urmareasca sa vada ce-au de gand, dar Titus nu mai are rabdare - pana acum a tacut, a asteptat, a tinut in el, dar nu mai poate. Alice aproape ca il simte tremurand langa ea, asa ca se hotaraste: "Cu cat stam mai mult si tragem de timp, cu atat atragem mai mult atentia asupra noastra. Ma duc sa bat la usa!"

Dupa cateva clipe, usa se crapa incet si recunosc cu totii figura familiara, dar usor ingrijoratoare a lui Csongor: "Ioi, buna seara!"

"Ioi, da! Haidati, haidati! Gyere, gyere!" le deschide usa larg si le face semn, urmandu-l cu totii intr-o curte interioara foarte mica, cu un set de scari care duc la apartamentele de sus.

Directia in care ii indeamna Csongor sa mearga pare sa fie catre alte scari care coboara in subteran in partea opusa a curtii. De acum sunt cu totii incordati, cu simturile in alerta, pregatiti pentru ce poate fi mai rau.

Alex mormaie printre dinti: "De ce ma asteptam eu la treaba asta?"

Coboara pe scari in ceea ce seamana cu o magazie, intr-un intuneric opresiv, dar ochii lor, dar mai ales ai celor doi baieti, sunt foarte bine adaptati pentru un asemenea intuneric.

Nu este foarte mult de coborat si, imediat ce depasesc o stiva de lazi, vad lumina fina a unei lumanari tremurand in intuneric, un birou simplu de lemn langa o saltea pusa direct pe jos. Deasupra ei este o cruce, iar la birou ii vad figura usor matahaloasa a lui Tertius, incepand cu tonsura specifica franciscanilor, pana la hainele de panza de sac cu care este el imbracat in permanenta.

"Oare mai tund asa pana si in ziua de astazi sau crezi ca a ramas asa dracu’ stie de cand?"... "Alice Cremene! Alice Cremene! Alice Cremene!" ... "Oare are artrita la varsta asta?"... Pentru o clipa, gandul lui Alice fuge la acea idee: oare vampirii pot sa faca artrita?

Omul se ridica de pe scaun si se intoarce catre ei: "Buna seara, dragii mei! Trageti-va ceva, o lada sau ce gasiti la indemana. Ma tem ca nu am foarte multe cu care sa va servesc in acest moment. Ma bucur ca ati venit!"

"Multumim de invitatie" ii raspunde Alice politicoasa, urmata de Iustina: "Buna seara, domnule!"

"Sunt explicatii, cred, pe care vi le datorez" continua el, cu un usor zambet, privindu-i pe toti foarte rabdator si asezandu-se din nou, cu spatele foarte drept, in timp ce Titus il soarbe din priviri, atent la fiecare cuvintel.

Vocile lui Alice sunt din nou prezente: "Ah, simetrie perfecta!"

"In primul rand, va multumesc pentru ca mi-ati salvat viata. Probabil si sufletul nemuritor" si isi face trei cruci, de la stanga spre dreapta. "Cu siguranta ca nu as fi fost aici daca nu erati voi, asa ca va multumesc. Din nefericire, nu am putut sa ma infatisez autoritatii locale, fiindca avem viziuni radical diferite asupra existentei noastre."

"Chiar, care este povestea?" il intrerupe Alice.

"Povestea, draga mea, este ca voua nu vi s-a spus de catre cei din Camarilla... mi-e greu sa-i numesc superiorii vostri sau confrati sau cum se intituleaza ei... Cei din Camarilla nu v-au instiintat intru totul asupra conditiei voastre si, mai cu seama, nu v-au oferit toate informatiile pe care le au despre Sabbat."

"Asa ca, rasplata pentru ca mi-ati salvat viata, as dori sa va avertizez in legatura cu urmatoarele nopti. Nu din partea mea, dar veti fi in foarte mare pericol. Acest oras va fi incercuit, va fi asediat si, daca Domnul va fi de partea noastra si va vrea" spune in timp ce isi face din nou trei cruci, foarte meticulos, "daca Domnul va vrea, deci, ni-l va da. Prin noi ma refer la noi, Sabbatul, Sabia lui Cain."

"... Nu ma asteptam sa vad un vampir religios" spune Alice, putin uimita.

"Sunt destul de multi vampiri religiosi, mai ales erau atunci cand am fost eu Imbratisat. Dar am dormit multa vreme, nu lasa manierismele mele sau, poate, obiceiurile mele vetuste sa te induca in eroare. Am petrecut mai putin timp pe fața pamantului decat am petrecut intr-o pestera."

"Cat timp ati dormit?"

"Am dormit multi-multi ani. Am fost Imbratisat in sanul manastirii in care eram traducator din greceasca si din latineasca, apoi am dormit multa vreme. Imi aduc aminte ca am fost treaz poate o data in 1800-si-ceva, poate o data acum 20 de ani, imi aduc aminte ca am fost intr-un loc numit America. Nu stiu ce altceva s-a intamplat, ma tem, Dumnezeu sa ma ierte" si isi face trei cruci, "pentru multe lucruri pe care nu mi le aduc aminte si pentru multe lucruri pe care a trebuit sa le fac cand a trebuit sa calatoresc in cetatea Detroit."

Titus nu se mai poate abtine: "Domnule Tertius... sau... cum ar trebui sa ma adresez?"

"Termenul este frate, la fel cum si eu o sa va spun voua frati si surori, fiindca suntem intr-adevar frati si surori intru Cain."

"Frate Tertius, sunt foarte curios si as fi vrut sa te intreb chiar si daca nu aduceai vorba: noi, vampirii, inca avem suflet?"

"Hm... nimeni nu s-a intors din partea cealalta sa ne spuna, din nefericire. Cine stie, poate din fericire" mai spune el, facand trei cruci. "Eu cred ca da. Daca ne gandim la practica reclamarii sangelui, cum spun cei din Sabbat, asta ne sugereaza ca vampirii ar avea intr-adevar suflete. Ca ele sunt poate mai tangibile decat ne inchipuim la prima vedere" zambeste Tertius. "De ce, frate? Din ce teama iti izvoraste aceasta intrebare? Ce te ingrijoreaza?"

Titus arunca o privire foarte scurta catre ceilalti, pentru ca subiectul este unul personal: "Pai... Eu, cat eram viu, am pierdut destule persoane dragi si obisnuiam sa incerc, macar, sa cred ca exista ceva mai mult decat existenta aceasta materiala, macar speranta faptului ca o sa ma pot reintalni cu cei dragi. Si acum, trebuie sa recunosc ca mi-am pus intrebarea, dupa ce am fost transformat, daca pot sa mai cred in continuare in asta."

"Poti?"

"Desigur, inteleg ca este o chestiune de credinta, dar pana acum cateva saptamani nici nu stiam ca exista vampiri, asa ca... e mai dificil..."

"Intotdeauna e dificil."

"Si bineinteles ca se ridica si intrebarea: ce am putea sa facem? Ca muritori, sa zicem ca aveam asa, niste directive, dar ca vampiri?"

"Ce ar trebui sa faceti, ce ati putea sa faceti, ca sa, ce?"

"Ca sa ne salvam sufletul, bineinteles. Ca sa am vreo sansa sa ma mai revad cu cei dragi."

"Sunt multe lucruri pe care le poti face. In primul rand ar fi sa tii cumva Bestia sub control. Poate, cum fac alti frati, sa inveti sa coexisti cu ea. Sunt multe cai pe care le poti urma."

"Mi-a mai vorbit cineva despre asta."

"Foarte bine. Sunt multe cai pe care le poti urma, dar pe cat posibil, poate ar fi bine sa iti pastrezi Umanitatea. Este unul dintre punctele pe marginea carora m-am contrazis foarte mult cu alti frati apartinand Sabiei lui Cain, care considera ca Umanitatea este ceva ce trebuie depasit. Nu sunt intru totul de acord că... nu... ah! unii frați consideră că, dacă Dumnezeu ne-a făcut astfel, înseamnă că rolul nostru este altul decât al oamenilor și că acest rol este de a duce în ispită sau teroriza pe oameni..."

Nu sunt de acord!" continua el. "Eu cred că regulile nu s-au schimbat deloc, cred că avem cu toții o responsabilitate, și că, chiar dacă uneori anumite sacrificii trebuie făcute, tot aceleași sacrificii trebuie răscumpărate. Sau aceste scurtături pe care uneori le urmăm în războiul nostru veșnic cu Antediluvienii, aceste scurtături trebuiesc la un moment dat."

"Va multumesc... Daca imi permiteti, pe parcursul acestei seri as mai avea cateva intrebari pe care sa vi le adresez, dar nu as vrea sa monopolizez dialogul" spune Titus.

"Considerati-va in timpul acestei seri oaspetii mei, oaspetii Ordinului Sfantului Blaise al carui membru ma aflu si adapostiti de mine de orice... sa le spunem, ostilitati."

"Din ce spui, frate Tertius" remarca Bogdan, "locul asta pare sa fie Elysiumul tau."

Calugarul rade: "Ah, sa fii tanar! Nu, dragule, in Sabbat nu practicam asemenea distinctii. Acesta este adapostul meu, acum voi il cunoasteti, ce veti face cu aceasta informatie depinde doar de voi. Nu, este doar adapostul meu, unde eu si Csongor, caruia nu i-am putut permite sa moara, pur si simplu, pentru pofta de sange a creaturii care pare sa fie nepotul meu, din cate am inteles, nepotul meu intru Cain, ma refer... pe care eu si Csongor, deci, il folosim."

"Dar, in schimb, Sabbatul, ca organizatie, ca secta, practica Imbratisare in masa. Distruge familii ale unor oameni poate la de fel de credinciosi ca dumneavoastra. Lasa copii fara parinti. Ce parere aveti despre asta? Cum anume impaciuiti credinta cu secta de care apartineti? Si, de ce sa nu va intreb de-a dreptul: de ce nu sunteti tentat sa parasiti aceasta secta?"

"Ce v-au spus mai-marii vostri despre Antediluvieni?"

"Despre cine?"

"Depinde cu cine discuti" povesteste Titus. "Unii ma gandesc ca neaga existenta lor, iar altii, pur si simplu nu vor sa se gandeasca..."

"Interzic discutia" ii sare Alex in ajutor.

"Cand am intrebat despre asta... eu sunt genul care pune foarte multe intrebari..." continua Titus.

"Foarte bine!" dar, dupa ce si-a dat seama ca l-a intrerupt, calugarul si-a dus mana la gura si si-a facut trei cruci.

"Persoana respectiva mi-a spus ca nu are timp sa se gandeasca la asta si nu am indraznit sa intreb si pe altcineva."

"Inteleg... Voi v-ati intrebat vreodata de unde veniti? Ca si vampiri, ma refer."

"Ne-a adus barza" raspunde Alice senina.

"Dragut..."

"Problema noastra este ca nu am avut timp. Si inteleg ca acum chiar nu vom avea timp..." spune incet Iustina.

"Da, draga mea, ma tem ca nu veti avea. Ma bucur, de asemenea, sa vad" spune el, intorcandu-se catre Alice, "ca macar unii membri ai clanului nostru inca mai au farame de inocenta in ei. Sunt pretioase, incearca sa le pastrezi, bine?"

Alice pare sceptica: "Nu stiu cat ajuta."

"Ai fi surprinsa. Hei, daca eu am reusit, iarta-ma, nu vad de ce tu nu" ii raspunde el, facandu-si din nou trei cruci cand spune "iarta-ma". "Bun... Primul a fost Cain, care, dupa ce l-a omorat pe fratele sau, Abel, a fost blestemat de Dumnezeu, dupa cum ne invata atat Cartea Facerii, cat si Cartea Tarii Nod, sa devina unul dintre noi. Intre timp, Cain, cu ajutor, poate, a invatat sa isi foloseasca puterile pe care noi le numim Discipline si a facut mai departe trei copii. Pe Zillah, pe Irad si pe Enoch. Acestia trei la randul lor au facut mai departe pe treisprezece, care stau cumva la baza a ceea ce noi numim astazi Clanurile."

"Dupa asta, Dumnezeu, satul de praduirile si nelegiuirile lor, a cautat sa curete pamantul cu o mare ploaie, cu un mare potop, de asta le spunem acestora 13 Antediluvieni. Pentru aceia dintre dumneavoastra care nu stiu limba latina... imi pare rau daca am fost arogant..." spune repede si isi face trei cruci.

"Nu, nu prea se mai face in scoli" precizeaza Alice.

"O pierdere... Asta inseamna cei de dinaintea potopului. In fine, noi stim ca Antediluvienii sunt reali fiindca in 1999 unul a fost distrus in ceea ce este astazi țara Pakistanului, cred ca se cheama..."

"Care dintre ei a fost distrus?" Intreaba Titus curios.

"Ravnos."

"El era parintele clanului...?"

"Ravnos..."

"Ah, n-am auzit de el pana acum."

"Hm... Probabil ca sunt foarte putini in aceste nopti, sunt aproape exterminati... Pacat..."

Vocile din capul lui Alice sunt neobosite: "Da, sa plangem soarta Delizbietei!"

"De asemenea, clanul Tremere, ca sa obtina legitimitate in cadrul Camarillei, a trebuit sa... isi procure un Antediluvian, fiindca ei nu au avut unul" continua Tertius lectia de istorie.

Titus vrea sa fie sigur ca intelege tot: "Clanul Tremere e al paisprezecelea, deci?"

"Nu. Nu au fost decat treisprezece Antediluvieni, asa ca l-au... ma intrebai de suflete: practica diableriei include consumul sau ingestia sufletului cuiva; poate ca termenul de "consum" nu e cel mai bun - "consum" ar insemna risipirea acelui suflet, ori noi stim ca Dumnezeu vrea ca sufletele sa fie nepieritoare."

"Asta inseamna ca, daca bei pana la capat un alt vampir, sufletul lui va trai in tine?"

"Intr-un fel, da. Tremere, vrajitorul care a devenit vampir si acolitii lui au facut asta lui Saulot, unul dintre batranii mai drepti, din cate stim despre el, mai cinstiti."

"Deci clanul Saulot nu exista acum?"

"Salubri. Mai exista, foarte putini. Coincidenta sau nu, o buna parte sunt alaturi de noi" spune Tertius si ii zambeste. "De asemenea, clanul Giovanni, la fel, au un Antediluvian fiindca Augustus Giovanni l-a diablerizat pe Cappadocius."

"Si din acest clan au mai ramas reprezentanti?"

"A, da, sunt foarte puternici in tinuturile lor."

"Cum se numesc?"

"Giovanni."

"Dar, din ceilalti...?"

"Ah, Cappadocienii? Nu. Poate ca au mai ramas cativa, dar asta e o discutie pentru alta data."

Tertius se uita undeva in spatele lor, inclinand din cap si dand din umeri, in semn de "Daca asta vrei, asta e...", apoi spune cu voce tare: "Fa ce trebuie sa faci." Si isi dau seama ca Bogdan a disparut. Alice se intoarce si priveste un pic pierduta.

"Continuati! Continuati cu povestea!" il indeamna Titus.

"Noi stim, deci" spune el, "ca acesti Antediluvieni exista. Si mai stim ca, atunci cand se vor trezi..."

"Pentru ca... imi cer scuze."

"Te rog."

"Pentru ca, daca n-ar fi supravietuit potopului, noi nu ne-am fi aflat astazi aici."

"Printre altele, da."

"Si asta este un argument pe care nu inteleg de ce cei din Camarilla nu il inteleg. Adica, daca toti Antediluvienii ar fi fost omorati de potop, nu ar mai fi putut sa existe alti vampiri."

"Ei nu inteleg fiindca sunt sclavii lor."

"Prin ce anume?"

"Prin legaturile de sange. Prin lanturile de sange."

"Ah, asta ma aduce la altceva ce voiam sa va intreb!"

"Bun. O secunda, te rog sa ma ierti" si isi face din nou cele trei cruci. "Noi stim, deci, ca exista acesti Antediluvieni si ca atunci cand se vor ridica, asa cum ne invata Cartea Tarii Nod si alte carti pe care cunoastem, se vor ridica insetati de sangele nostru si de sangele omenirii, este de datoria noastra ca noi sa-i oprim. Pentru aceasta eu sunt alaturi de sabia lui Cain, nu pentru practicile lor cu care nu sunt intotdeauna de acord, dar pestii mari se prind cu pesti mai mici, inca, din nefericire chiar si in aceste nopti ciudate."

"Deci aveti alte prioritati, ca sa spunem asa" spune Alice.

"Exista libertati si libertati, draga mea. Unii dintre fratii si surorile noastre din Sabbat considera ca libertatea este cea mai importanta virtute spre catre trebuie sa accedem si eu sunt de acord cu ei, doar ca imi doresc si libertatea de a distinge intre ceea ce imi doresc eu cu adevarat si ceea ce isi doreste Fiara cu care suntem blestemati cu totii."

"Ce vreti sa spuneti prin Fiara?"

"Fiara. Poftele pe care le ai, dorinta de a ucide de fiecare data cand te hranesti, de a bea mereu mai mult, de a ucide si de a aduce moartea vesnica celor care te supara. Cu siguranta, chiar si cineva la fel de tanar ca si voi a trait..."

"Nu... Intrebam pentru ca nu cred ca am mai intalnit pe cineva pana acum care sa descrie situatia noastra ca fiind o entitate diferita."

"Hm... Acum, nu stiu cine v-a invatat si ce v-a invatat, dar mie asa mi-a fost spus si asa am trait-o intotdeauna. Eu fac distinctia intre omul care ar trebui sa fiu cu voia Domnului sau care mi-as dori sa fiu si Fiara care in permanenta trage de franturile Umanitatii ramase."

"Dar ati spus mai devreme despre cei care traiesc in armonie cu Fiara, cand v-am zis ca am inteles si eu despre asa ceva" il intrerupe Titus.

"Da, mi s-a spus ca si acest lucru ar fi posibil."

"Si asta ce inseamna, referitor la... Adica, asta schimba cu ceva principiile acestea morale?"

"Da, este o cu totul alta moralitate. Am cunoscut pe cineva in America, care urma Calea asta a inimii, a armoniei, a inimii salbatice, daca nu ma insel. Raimundo era, intr-adevar, altfel. Dar eu totusi raman fidel lucrurilor pe care le-am invatat in manastire, oricat de prost le-as aplica in aceste seri" spune el, facandu-si alte trei cruci.

"Cum se ghida domnul acesta, daca imi permiteti si intrebarea aceasta?"

"Dupa... principiile Căii respective. Fiecare dintre Căi are propriile ei precepte. Am inteles ca trebuia sa ne fie loial noua, care eram colegii lui de haita, trebuia sa faca pace cu Fiara lui si sa nu ucida decat pentru a se hrani, sa nu se mai expuna unor riscuri nenecesare... ceva de genul asta... Ma tem ca nu cunosc intru totul preceptele etice ale Căilor, pentru ca nu m-au interesat. Nu am fost niciodata interesat sa schimb sistemul moral care mi-a fost insuflat."

"Multumesc, asta nu suna foarte-foarte diferit de principiile morale bune ale umanitatii. Nici eu nu-mi doresc sa ucid... In fine, chiar nu vreau sa va retin cu acest subiect, am si altele sa va intreb."

"Foarte bine."

Auzindu-l povestind, Alex isi aduce aminte de Gheorghe si se gandeste ca seamana foarte mult cu ce le-a spus el si intreaba: "Dar perceptele astea, ei de unde le-au aflat?"

"Ah, sunt foarte vechi. Cel putin Calea asta exista cu multa vreme inainte sa fiu eu Imbratisat, deci nici nu stiu daca exista un inventator, un progenitor al ei, ma tem ca nu stiu."

"Iertati-ma, nu intrebam istoria, ci doar cum putem noi sa aflam asa ceva, sa invatam lucrul asta."

"Ah... De la cineva care urmeaza acea Cale, cu siguranta."

"Deci, de fapt, sunt niste traditii orale, nu avem unde sa gasim ceva scris care sa ne indrume. Trebuie sa avem un indrumator."

"Aceasta Cale, da, cu siguranta. Poate ca altele ar avea predilectii mai intelectuale, inventatorii lor ar fi mai dispusi sa si lase un text care sa indrume. Cu siguranta, eu as face asta, daca as fi unul dintre inventatorii unei astfel de Căi, dar slava Domnului, nu sunt."

"Ati spus si de Cartea Tarii Nod... Imi pare rau, eu nu am citit nici Biblia decat pe sarite, dar nu am auzit niciodata sa existe o Carte a Tarii Nod acolo..."

"In primul rand ar trebui sa citesti Biblia, tinere. Si in al doilea rand, Cartea Tarii Nod nu este una dintre cartile Bibliei, ci este o carte data noua de catre Cain, pe care invatatii noddisti o traduc, o interpreteaza si incearca sa discearna din ea vointa parintelui nostru Cain, chiar si in aceste nopti tulburi."

"Ce s-a intamplat cu Cain si cu primii copii ai lui?" Intreaba Titus.

"Primii copii, a doua generatie, daca doresti, Cain insusi fiind prima... A doua generatie a cazut prada Antediluvienilor si poftelor lor, de aceea Cain i-a blestemat pe fiecare dintre cei treisprezece Antediluvieni. De aceea tu si prietenul tau aici de față aveti niste trasaturi specifice, daca va pierdeti Fiarei. De aceea ea se pierde foarte usor in fața frumusetii. De aceea, prietenul vostru care a plecat este de doua ori blestemat."

Titus se uita la Alice, in timp ce Alice se uita la Tertius: "Si noi?"

"Ah, noi... Doamne iarta-ma!" si isi face din nou cele trei cruci. "Sunt multe povesti cu noi, draga mea. Unii spun ca ceea ce traim noi este Malkav insusi, incercand sa comunice cu noi, trupul lui fiind distrus acum 1.000 de ani, poate chiar mai mult, undeva in Orientul Mijlociu. Povestea cu care m-am familiarizat eu este ca, intr-o seara, Malkav, aflandu-se intre ceilalti frati si surori ale lui, i-a pus o intrebare lui Cain.

Nimeni nu stie ce l-a intrebat" isi continua el povestea, "dar intrebarea se pare ca ar fi fost atat de suparatoare pentru parintele nostru Cain, incat l-a blestemat cu toate raspunsurile deodata si niciuna dintre intrebari. Este varianta povestii care mie imi place cel mai mult, desi evenimente recente ne-ar sugera cumva ca, poate, ceea ce voi tinerii numiti Reteaua sau Panza este intr-adevar perceptia noastra comuna a entitatii de neinteles care este de fapt Malkav, sangele nostru."

"Dumneavoastra sunteti conectat la Retea?" il intreaba Alice.

"Cu totii suntem intr-un fel sau altul, chiar daca nu ne dam seama."

"Baráth sustinea ca nu este."

"Ei, Baráth avea, la fel ca noi toti, niste lucruri de facut pe lumea asta" ii raspunde el zambind. "Imi pare rau pentru bietul Boldizsár. Dar, ca sa raspund, fiindca nu as dori sa il supar pe fratele vostru si al meu care m-a intrebat, Cartea Tarii Nod este un text separat. Daca vei dori sa afli mai multe, iti voi putea vorbi despre asta, dar este o discutie intreaga."

"Cati Antediluvieni mai sunt?" intreaba Iustina, dintr-un colt de camera.

"Hai sa ne gandim... Ravnos a murit in Saptamana Cosmarurilor, am inteles ca l-au lovit cu ceva numit o arma nucleara, de doua ori, ceea ce este ceva intru totul deosebit, mi s-a spus, nu stiu ce este o asemenea arma, ma tem... Tzimisce si Lasombra au cazut in timpul Revoltei Anarhilor in 1400... Ma rog, Tremere si Giovanni i-au furat pe ai lor... Si despre ceilalti nu se stie nimic. Deci, dintre cei treisprezece stim ca au fost distrusi trei."

"Si cu Malkav?"

"A, ba da, si Malkav a fost distrus, imi cer scuze."

"Deci mai sunt noua. Ceilalti doi s-au mutat dintr-o parte in alta."

"Pai si, daca s-au mutat, si-au pastrat toate puterile?" intreaba Alex. "Adica presupun ca si le-au pastrat, ca de-aia se teme toata lumea vampirica de ei, nu?"

"Da, fara indoiala ca sunt teribil de puternici, chiar si Augustus Giovanni sau Tremere insusi, desi sunt zvonuri, cel putin in ce-l priveste pe batranul vrajitor..." zambeste el larg. "N-as vrea sa ma bucur, cu siguranta, de suferinta nimanui" si isi face cele trei cruci, "dar se spune ca Tremere de mult ar fi cazut in torpoare si ca nu se mai trezeste si ca si-a schimbat foarte mult comportamentul de atunci. Deci poate ca nu e totul pierdut..."

Iustina pare sa nu fi auzit explicatiile detaliate de pana acum: "Deci in cateva nopti la Brasov o sa fie macel..."

"N-as spune macel, dar nu stiu cine va coordona..."

"O sa fie sange peste tot si, ce am vazut noi pana acum in pivnite, balti de sange de oameni nevinovati, o sa curga peste tot... nu va conta al cui este. Si acest macel va fi pentru ca Brasovul conteaza cumva in lupta cu acesti Antediluvieni despre care nu stim exact cati mai sunt si pentru ca doua secte au ceva de impartit intre ele."

"Intreaga lume conteaza, draga mea."

Nici vocile lui Alice nu se lasa mai prejos: "In curand se va dezvalui Principele von Bezna" ... "Batranii va asteapta pe toti la capatul lanturilor" ... si o fac sa il priveasca fix in ochi pe Tertius: "Cine este von Bezna?"

"Ah... auzisem ceva. Inca nu stiu, ma tem. Mi-ar placea sa-ti pot spune, trebuie sa recunosc ca mi-ar placea sa detin si eu raspunsul la aceasta intrebare. Am simtit la randul meu intrebarea asta, dar ma tem ca inca nu stiu sa-ti spun. Cu siguranta ca vom afla in serile urmatoare."

"Si asa, din reteaua care ne leaga pe toti, auzim toti acelasi lucru?"

"A, nu neaparat. Ma rog, auzit e un fel de a spune. In natura suferintei specifice pentru fiecare dintre noi, lucrurile se dezvaluie altfel. Nu tot timpul aceleasi lucruri, nu cu totii avem aceleasi preocupari si nu cu totii le traim in acelasi fel. Sunt unii dintre noi care aud voci sau care au vedenii sau care aud franturi de muzica, mi s-a spus.

Apoi isi continua explicatia: Mi s-a spus povestea unui frate din America si a modului in care el, cantaret fiind, la tot felul de instrumente pe care eu nu le cunosc, auzea cu urechile mintii lui muzica si, in functie de ritm si melodie, isi putea da seama ce s-a intamplat intr-o incapere, ce i se va intampla in viitor sau ce i se intampla acum si nu vede. Natura manifestarii este, ma tem, unica fiecaruia dintre noi."

"Ce putem face sa impiedicam macelul?" revine Iustina la obsesia ei.

"Absolut nimic, ma tem. Ceea ce puteti face sau ceea ce mi-as dori ca voi sa faceti este ceea ce va doresc si le doresc tuturor fratilor nostri sa faca: va doresc sa va pastrati cat de mult a ramas din sufletele voastre in aceste nopti, sa va feriti de ispitele Antediluvienilor si sa alegeti ceea ce este bine pentru voi. Acum, eu nu stiu inca ce este acest bine pentru voi, dar ganditi-va si la sufletele voastre."

"Sufletul meu nu are cum sa fie impacat..." incepe Iustina sa vorbeasca, in timp de Tertius se uita fix la ea, "... stiind acum ca urmeaza sa moara oameni nevinovati pe strada. Nu se poate! Am vazut suficiente balti de sange, si astea erau mici, am vazut suficiente orori in astea trei saptamani incat nu pot sa... sa-i spun sufletului meu sa stea linistit ca o sa fie bine daca nu cedeaza tentatiilor Antediluvienilor... Nu se poate! Nu se poate! Nu pot sa stau cu mainile in san stiind ca... asta o sa fie macel, oricum o sa-i spunem, nu or sa fie doar niste vampiri dintr-o secta cu vampiri din alta secta care se distrug unii pe altii!"

"Vor fi atacati si oameni nevinovati?" intreaba Titus.

"Oricum vor fi atacati oameni nevinovati, Titus!" continua Iustina trista. "Adu-ti aminte de unde te-am luat pe tine. Adu-ti aminte cadavrele alea hidoase care erau acolo. Adu-ti aminte nu mai departe de acum o zi jumate, nici macar, in ultima pivnita in care am nimerit - ce era acolo. Am calcat in sange! Nu o sa se curete in veci de pe ghetele noastre! Sufletul meu nu are cum sa stea linistit in orice biserica m-as duce sa ma rog, oricat m-as ruga, oricat as vrea sa-i zic sa stea calm, nu are cum, stiind ca ghetele mele au lipait prin sangele unor oameni care n-aveau nicio vina in privinta asta! Si, chiar daca ar fi avut vreo vina, nu asta e pedeapsa pentru ei!"

Tertius se uita fix la ea si, pentru o secunda, fata are senzatia ca vede ceva la ea. Nu poate sa-si dea seama, ce, dar vad cu totii cum ceva i se leaga, e ca si cum intelege ceva privind-o pe fată.

"Da, ai un suflet bun" ii spune Iustinei. "Si asta este un lucru bun, dar sunt lucruri pe care le-am invatat de-a lungul secolelor, si anume faptul ca sunt lucruri pe care, oricat de mult ne-am chinui, nu le putem opri. Sunt vointe aici care nu tin neaparat de mine. Ceea ce fac eu intre timp este sa incerc sa fac si un bine oamenilor, pe cat de mult pot. Si, ma rog, indiferent de costurile personale pe care le implica treaba asta... Spune-mi despre biserica langa care ai copilarit, Iustina."

Iustina face ochii mari, il priveste fix si, daca ar mai fi respirat, in momentul acela ar fi incetat sa respire. Apoi parca se relaxeaza, se insenineaza un pic si incepe sa povesteasca incet: "Este o biserica aici in Brasov..."

"Asa..."

"Eu aveam 4 ani cand am plecat de aici, asa ca amintirile mele sunt poate fabricate sau amestecate cu ceva fabricat de mintea unui copil de 4 ani care asculta povesti. Dar ce cred ca imi aduc aminte este ca se afla la rascrucea unor drumuri, avea ziduri mari de piatra - de la inaltimea unui copil de 4 ani sunt imense..."

"Fara indoiala..."

"... niste porti foarte-foarte mari, prin care, in mintea mea, intrau si ieseau armate calare... Biserica in sine arata ca un castel... in curte sunt, probabil si morminte noi, dar erau, cel putin din ce imi aduc eu aminte, niste pietre de mormant, nu erau ce am descoperit mai tarziu ca sunt cruci ortodoxe si erau suficient de vechi incat sa fie acoperite cu muschi... presupun acum, cu mintea de adult, ca erau pe partea de nord, pentru ca muschiul acela, atunci cand l-am vazut eu, era umed si stralucitor si nu ar fi avut cum, in timpul zilei, sa retina atata apa decat daca era pe partea de nord... "

"Inteleg..."

"... cred ca mai avea ceva, dar atunci nu am inteles, ceva legat de oase, atat am tinut minte... si mai avea ceva, ce iarasi nu am inteles atunci, dar am tinut minte: un ceas solar... undeva... ceva sus pe un perete exterior... Dar asta este tot ce-mi aduc aminte despre acea biserica."

"Un ceas solar care opera cu umbre, deci..."

"Probabil... daca nu mi l-am inchipuit si nu am suprapus amintiri din ce am citit ulterior, amintiri care sa justifice dorinta mea de a o revedea..."

"Mhm..."

"... De fapt, am fost acolo cu o vecina, parintii ma lasasera la ea pentru cateva zile. Nu tineam sa raman la ea, as fi facut orice sa merg cu ei, dar daca asa au hotarat, nu am facut galagie prea mare, eram un copil ascultator... Dar, cumva la biserica mi-a priit. La vecina acasa, nu - mirosea ciudat, a ceva ce am aflat ulterior ca este naftalina, nu a fost chiar o experienta extraordinar de placuta. Femeia a avut grija de mine, cum s-a priceput, cat poti sa ai grija de un copil de 4 ani lasat de vecini..."

Fata continua povestea, dupa o clipa de pauza: "Dar, pentru ca nu ma putea lasa acasa si m-a luat cu ea si acolo, la biserica, a fost bine... Ce e drept, copil ascultator, copil ascultator, dar m-am furisat de langa ea si am iesit in curte... Asa am descoperit muschiul, de fapt. Inauntru a fost impresionant, toate erau la niste dimensiuni impresionante, arcade si toate cele, dar, cu toate astea, pentru mine, Iustina-de-4-ani, idilicul, nici nu stiu cum sa-i spun, a fost afara, intre acele pietre de mormant. Nu le-am facut nimic, nu am stricat, nu am sarit pe morminte, doar am stat acolo... era liniste..."

"Am inteles. Iti multumesc. S-ar putea ca... Hm, in fine... Iti multumesc. Imi cer scuze, te rog sa ma ierti daca te-a tulburat intrebarea mea" si isi face din nou trei cruci.

"Nu este nimic de iertat. Este o amintire placuta si, daca supravietuim urmatoarelor nopti, chiar as vrea sa o gasesc. As fi vrut sa o gasesc si inainte, dar... n-a fost dupa cum am vrut eu... Era una dintre dorintele mele, odata revenita la Brasov..."

"Vom vedea ce se intampla. Sunt multe lucruri care se vor intampla" le spune el, vizibil ingrijorat. "In fine, va rog sa ma iertati... Cu ce va mai pot ajuta?"

"Deci ce putem face macar sa limitam ce urmeaza sa se intample?" continua Iustina, parca trezindu-se din reverie. "Bun, nu avem cum sa ne punem contra si oricum nu am avea cum sa ne punem contra suvoiului, suntem cinci oameni transformati in vampiri, fara voia lor, presupun ca cei mai multi sunt fara voia lor, dar transformati intr-un fel, dupa parerea mea, complet anapoda..."

"Depinde, depinde de Clan..."

"...adunam franturi de informatii din toate locurile, informatii care se bat cap in cap, este clar ca sunt incomplete, este clar ca le primim trunchiate, daca le primim... Deci nu am avea cum sa impiedicam ce urmeaza..."

"Depinde de Clan" spune el si o priveste fix. "De exemplu, cei din clanul Tzimisce isi selecteaza noii Imbratisati din servitorii lor pe care i-au avut, poate, zeci-sute de ani. La fel si clanul Giovanni, si doar din membrii familiei Giovanni. Ce sa va zic? Clanul Lasombra, de exemplu, in mod traditional, are o practica foarte ampla prin care testeaza persoana care urmeaza sa fie Imbratisata, fara ca ea sa stie: ii distrug sistematic viata, ii iau ceea ce iubeste cel mai mult - familia, apropiatii, si doar daca persoana nu inceteaza sa lupte, sa vrea sa evadeze din aceasta situatie, o Imbratiseaza, dar numai dupa ce o aduc intr-un punct-limita al acestei independente fortate. Fiecare clan si fiecare secta si poate ca fiecare Imbratisare e altfel. Sunt multe Traditii, cu siguranta mai multe decat vi s-au spus voua, ma tem. Imi pare rau ca e asa, mi-as dori ca lucrurile sa fie mai mult ca pe vremuri si mai lente, mi se pare ca in aceste nopti totul se misca foarte-foarte repede..."

"Ce puteti voi sa faceti" continua el, "este sa fiti voi, sa fiti buni si sa faceti ceea ce credeti voi ca e bine. Vi se va arata ce va trebui sa faceti. Veti avea de luat decizii, la fel ca noi toti, la fel cum Dumnezeu a oranduit ca noi toti trebuie sa luam decizii, si va trebui sa va ridicati la inaltimea acelor decizii, indiferent de ce veti considera voi ca este corect. Eu nu pot decat sa sper si sa ma rog" si isi face din nou trei cruci "ca va veti pastra, deci, pe calea aceasta cea dreapta si ca nu veti face mai mult rau decat va fi absolut necesar. Poate ca, daca fiecare dintre noi ar urma astfel de cai, ar fi mai bine. Dar asta este, multi dintre fratii si surorile mele din Sabia lui Cain sunt de alta parere."

Tertius se ridica incet si incepe sa aranjeze putin lucrurile de pe birou, dupa care se asaza la loc.

"Ne putem da seama daca cineva este controlat printr-o legatura de sange?" intreaba Titus.

"Da, este foarte simplu."

"Cum?"

"Pai, daca este intr-adevar controlat printr-unul din lanturile de sange, nu se poate impotrivi dominantului."

"Da, dar din afara?" intreaba Alex.

"Pardon?"

"Din afara - daca noi nu stim ca altcineva este controlat, putem afla?"

"Ei o stiu, cu siguranta. In cele din urma, o astfel de practica duce la o suferinta foarte ciudata. Este in acelasi timp aceasta iubire artificiala concomitent cu ura, repulsia de a fi controlat fara voia ta, de a fi manipulat intr-un astfel de mod."

"Dar ati spus ca Antediluvienii ii controleaza pe cei din Camarilla prin legaturi de sange" ii aminteste Titus.

"Probabil, da."

"Pai si noi cum am putea sa ne dam seama, din moment ce nu i-am vedea? Am putea, pur si simplu, sa intrebam?"

"Cu siguranta ca sa intrebati direct n-ar fi intelept."

"Nu direct... nu stiu, nici macar nu-mi pot imagina... Te duci la cineva pe care il banuiesti si il intrebi: cum te vezi taindu-i capul Antediluvianului X? Si el sa spuna: A, nu Doamne-fereste, niciodata!?

"A, nu. Probabil ca prin viclenie, intreband... nu exista o metoda, nu stiu sa-ti explic."

"Si care ar fi cei controlati? Primogenii? Principele?"

"Primogenii fiecarui oras sunt niste marionete, la fel ca si Principii. Camarilla are o structura ampla, mai sunt trepte deasupra Principilor. Am inteles un fel de politie interna, ma rog, si Sabbatul are una, si ca exista un consiliu intern, cu cei mai importanti membri ai Camarillei. Complicat, nu stiu foarte multe despre organizarea lor interna, dar stiu ca le fac jocul celor foarte batrani..."

"Dar... ritualul legaturii de sange din Sabbat..." il intrerupe Iustina, "... acesta in ce fel ii leaga pe membri?"

Titus profita si el de ocazie: "Da, da! Chiar asa! Am inteles si nu pot sa nu observ ca, desi mi-ati baut mie sangele, nu ati reactionat asa cum s-ar forma o legatura de sange."

"In Sabbat suntem aparati de asemenea robie prin ceea ce nu este, draga mea, o legatura de sange, ci este vaulderia, crearea de vinculi - vinculum in latina inseamna tot lant. Este un alt fel de legatura, vinculumul. Prin ritualurile specifice Sabbatului, noi ne legam simbolic unii de altii intr-un mod care nu ne stirbeste libertatea de decizie. Intr-adevar, genereaza sentimente de loialitate, de afectiune, de camaraderie intre membrii unei haite, dar nu ii face pe acestia incapabili de a-si lua propriile decizii. Si, mai mult decat atat, ne apara de a fi controlati de altii prin aceste legaturi de sange."

"Dar o asemenea legatura este doar pentru membri, pentru cei care fac parte din Sabia lui Cain" continua el explicatia, "si nu se stinge, este nepieritoare. De multe ori, chiar si in aceste nopti, zeci de ani mai tarziu, ma trezesc gandindu-ma la Raimundo sau Carnagiu, cum isi spunea el sau la doamna Tina Lyle, care era Ductus pentru acea haita in care am fost membru in acele nopti, pe vremea cand ma aflam in Detroit."

"Ce s-a intamplat cu ei?" intreaba Titus.

"Nu-mi mai aduc aminte, am foarte putine amintiri de pe vremea aceea si totul e usor cețos."

"Ductus e un fel de lider al haitei?"

"Da, o haita a Sabbatului are un lider, un preot si, ma rog, mai sunt si alte functii, dar sunt câtuși de putin organizate, in felul fiecareia. Sigur, fiecare se organizeaza in felul lui propriu."

"Dar legaturile de sange, ma scuzati, vaulderia..."

"Vinculii, mhm..."

"Se fac doar in cadrul haitei?"

"Vaulderia se face si la nivelul intregii secte intr-un oras, in timpul festivalurilor si sarbatorilor noastre. Practic, daca este o sarbatoare mare intr-un oras, se poate face si la nivelul intregului oras, sigur."

"Si asta nu aduce fratii si surorile de a fi legati de aproape toti membrii Sabbatului?"

"Ba da, nu sunt putini care spun ca vinculii sunt unul din putinele lucruri care impiedica Sabbatul din a se pravali pe propria sa greutate si tind sa cred ca poate acest lucru este adevarat."

"Acest lucru impiedica membrii Sabbatului sa paraseasca vreodata secta?"

"Nu mi-as inchipui ca sunt frati si surori care parasesc vreodata secta. Este posibil, nu ar fi chiar nemaiauzit, dar poate ca asta cere un anumit grad de egoism, poate interese care fac incompatibila prezenta in continuare a respectivei persoane in Sabbat. In fine, nu vad de ce cineva ar abandona aceasta cauza, sincer sa fiu..."

Cand aude de sarbatori si festivaluri, Alex profita de prima ocazie ca sa intrebe: "Si cam cati muritori sunt consumati la sarbatorile Sabbatului?"

"Din nefericire, mai multi decat mi-as dori."

"Pai si... ei ce vina au? Pe ei cine i-a blestemat?"

Il vede ca este chiar suparat de chestia asta, inainte de a-si primi raspunsul: "Sunt lucruri pe care nu le putem controla. Si sunt sacrificii, scurtaturile de care iti spuneam mai-nainte, care uneori trebuie facute. Imi place sa cred ca incerc, pe cat posibil, sa dau ceva inapoi si ca inca nu vad oamenii doar ca pe niste surse de hrana, doar ca pe niste vite duse la macel... Ma tem ca nu pot spune asta si despre multi dintre fratii si surorile mele care considera natura lor de vampiri ca fiind mai importanta decat vointa lui Dumnezeu, eu nu sunt de acord cu ei. Dar asta este, fiecaruia dintre noi ne este dat sa ducem o cruce si crucea mea este aceea de a incerca sa fac ceea ce este bine in sanul unor monstri..."

"Uite, noi..." Alex ezita, dar i se pare ca acest calugar pare relativ in regula si isi aduce aminte ca si Iustina a adus vorba mai devreme. "Noi, in noaptea trecuta am intrerupt un ritual in care erau omorati oameni nevinovati si cei trei membri ai acelei haite pana la urma au ajuns pe mana Camarillei din cauza noastra. Adica... vrei sa spui ca asta e ceea ne-a fost noua sortit, sa fim ghimpe in coasta Sabbatului? Are vreun sens toata batalia asta?"

"Ma intrebi daca exista destin? Eu cred ca nu. N-am crezut niciodata, desi sa zicem ca era un punct de vedere prevalent in zilele in care vedeam lumina soarelui. Nu cred. Cred ca Domnul ne-a dat tuturor niste decizii de luat si modul in care ne raportam la ele spune ceva despre ce suntem noi. Mi s-a spus ca sunt probabil primul existentialist din istorie" chicoteste el pentru cateva clipe, dupa care, realizand ce a zis, se uita stanjenit la ei si isi face din nou cele trei cruci.

Apoi continua sa vorbeasca: "Nu stiu daca voua va este harazit sa fiti un ghimpe in coasta Sabbatului sau un spin in laba leului Camarillei, poate ca nu voi sti niciodata ce se va intampla cu voi."

In scurta pauza pe care o face el, Iustina spune hotarata: "Eu sper ca nu! Nici in coasta unuia, nici in laba celuilalt."

"Ceea ce stiu eu si va pot spune" continua linistit calugarul, "este ca vine o vreme cand veti avea de luat decizii pentru voi insiva si ca va trebui sa calatoriti mult, sa vedeti multe lucruri. Si va trebui sa va intoarceti aici. Asta va pot spune. Si ca, atunci cand va veti intoarce aici, poate veti sti mai bine cine sunteti."

Titus este foarte nedumerit: "Cum adica? Adica stiti ca asta se va intampla? Ca noi vom pleca din Brasov, vom calatori si ne vom intoarce?"

"Asa cred eu, nu stiu daca asa va fi."

"Dar nu ati putea adera la...? Din ce ati spus, cauza pe care o urmati este distrugerea Antediluvienilor daca ei se vor ridica sau daca apar undeva."

"Preferabil inainte."

"Dar nu ati putea urma aceasta cauza si in afara Sabbatului?"

"Alaturi de cine, dragule?"

"Sigur, din ceea ce stim noi pana acum si imi cer scuze daca nu este asa, dar pare ca, in afara de aceasta cauza nobila, modul in care se comporta foarte multi dintre cei din Sabbat, si nu spun ca cei din Camarilla ar fi nevinovati, sunt convins ca si ei au suficiente schelete in dulap..."

"Mai multe decat iti inchipui... iarta-ma ca te-am intrerupt."

"Poate ca ati putea sa urmati asta fara sa luati parte tacit, desi nici eu nu sunt de acord ca facand parte din ceva suntem neaparat responsabili pentru tot ce face toata lumea, noi acum nici macar nu stim ce fac restul membrilor Camarillei... Poate ar exista si o alte cale... Nu stiu, unii ca noi, ca dumneavoastra... de ce trebuie sa alegem intre Camarilla si Sabbat? Si de ce trebuie tot timpul sa existe luptele acestea? Suntem si asa nu foarte multi, de ce nu am putea sa nu ne mai luptam intre noi?"

"Pentru ca sunt orgolii de mii de ani si pentru ca nici nu poti sa faci nimic singur si pentru ca e in natura existentei noastre sa fie asa. Cei din Camarilla au niste conceptii pe care noi le credem gresite - noi nu credem ca trebuie sa ne ascundem neaparat de oameni sau, cel putin nu in felul in care o fac ei. Noi credem ca intr-adevar natura noastra este schimbata si ca trebuie sa actionam ca atare, desi poate ca exista o eterogenitate mare de interpretari a ceea ce inseamna noua noastra conditie. Pentru ca ce a fost inainte de secolul XV ne-a invatat ca un asemenea control al vampirilor batrani față de cei tineri nu este ceva de dorit si ca duce doar la suferinta. Sunt multe cauze. Multe s-au si pierdut in negura istoriei."

"Da, dar ce spuneti... iarta-ma Titus" ii intrerupe Alex, revoltat "ce spuneti este ca, de fapt, Sabbatul lupta prin aceste ritualuri sangeroase pe care chiar le-am vazut, nu sunt povesti pe care ni le-a spus Camarilla, lupta impotriva unor Antediluvieni pe care nu i-a vazut nimeni si despre care nici macar nu stie unde sunt!"

"E suficient sa stim ca exista. Acum, sigur ca exista si nuantele de politica, nu stiu daca voi aveti rabdare si timp pentru o lectie de istorie, dar ati auzit cu siguranta de Anarhi... primii Anarhi au fost ceea ce este astazi Sabbatul. Aceste prime haite s-au rasculat impotriva stramosilor lor si, folosind acest ritual al vaulderiei, care a fost descoperit de Lugoj, Sfaramatorul de Sange, chiar aici in Transilvania, si-au luat de pe umeri jugul robiei vamipirilor cei mai batrani si s-au luptat cu ei, in Rascoala Anarhilor, in 1400, ma rog a inceput in 1300 si ceva si a durat pana in 1453, pana la formarea oficiala a Camarillei si, implicit, la formarea Sabbatului, care a refuzat aceasta pace mincinoasa a Camarillei si a continuat sa lupte impotriva Batranilor si impotriva acestei robii. Nu e doar vorba de Antediluvieni. Antediluvienii si pericolul pe care il reprezinta ei sunt o preocupare aparte de-a mea."

"Pare ca a inceput totul bine, cum de s-a ajuns la... " intreaba Titus.

"Nu a inceput nimic bine..."

"Ma refeream la inceputurile Sabbatului."

"Ah..."

"Cum de s-a ajuns la ceea ce am vazut noi?"

"Sabbatul isi are intr-adevar radacinile in rascoala, in lupta. E o organizatie foarte razboinica, fara indoiala, e de asteptat sa fie asa. Ma tem ca eu sunt o exceptie, mai curand, decat o regula in interiorul organizatiei."

"Si Anarhii din ziua de astazi?" mai spune Titus, aruncandu-i o privire si lui Alex, care incuviinteaza - si el se gandea la Gheorghe.

"Sunt niste puternici idealisti, nu stiu ce altceva sa-ti spun. Adica le admir dorinta de libertate cu orice pret, ma bucur sa vad ca sunt atat de preocupati de propria lor Umanitate, dar, in acelasi timp, ii vezi sa aiba vreun succes?"

"Nu stiu..."

"In afara de cele cateva baronii pe care le-au dobandit in ceea ce mi s-a spus ca se numeste California, nicaieri in lume nu au reusit sa elibereze, cum spun ei, pamant. Nu, pentru ca le lipseste loialitatea unora față de ceilalti."

"Dar nu poate exista, nu stiu, o sub-secta a Sabbatului care sa nu fie asa de sangeroasa? Sa fie asa, ca dumneavoastra. Sa-si urmeze idealurile, sa beneficieze de ceea ce aduce acest ritual si sa fie imuni la legaturile de sange, dar sa nu fie violenti fara sens..."

"Ei, sunt si secrete pe care nu le pot spune..."

Alex se gandeste la ce i-a spus mai devreme despre Biblie: "Dar, de fapt, mi-aduc acum aminte ca in Biblie spunea sa-i cinstesti pe parintii tai, ori vad ca in lumea asta lucrurile stau exact invers, cu buna stiinta... Chiar trebuie ca orice vampir, mai devreme sau mai tarziu, sa se ridice impotriva parintelui lui? Vad ca toata tarasenia de la asta a pornit, de la faptul ca vampiri mai tineri au vrut sa-i rastorane pe parintii lor."

"Lui Cain i s-a oferit de trei ori sansa de a se cai pentru ce a facut. Prima data a venit la el arhanghelul Mihail si i-a spus ca Dumnezeu il cheama sa se caiasca; Cain nu a vrut, a spus ca nu prin mila lui Dumnezeu, ci prin propria lui vointa va trai, asa ca, cu sabia lui de foc, Mihail l-a batut pe Cain si l-a blestemat sa se teama intotdeauna de focul sabiei lui. A doua oara, arhanghelul Gavriil a venit la Cain si i-a spus ca insusi fratele lui, Abel, il iarta pentru ce i-a facut; Cain a spus ca nu-l intereseaza iertarea lui Abel, asa ca si Gabriel l-a blestemat pe Cain, cu tristete si singuratate vesnica. Dupa care Uriil, alt arhanghel, a venit si i-a spus ca Dumnezeu il cheama din nou sa se caiasca; Cain a refuzat si a treia oara, dupa care blestemul lui a ajuns asupra lui Cain; l-a blestemat sa bea sange, sa se hraneasca doar cu cenusa si intotdeauna copiii lui sa se ridice impotriva lui si copiii copiilor lui impotriva copiilor lui si asa mai departe."

"Indiferent de ceea ce crede fiecare dintre noi despre insemnatatea acestui text, care e din Cartea Tarii Nod, natura noastra este una clara: ne e foarte greu sa fim multumiti cu ce avem, intotdeauna vrem mai mult, tot daca se poate" isi face din nou cele trei cruci si zambeste cumva trist. "Si din pricina asta iata ca, 7.000 de ani mai tarziu, inca ne luptam."

Titus mai are si alte curiozitati: "As fi fost tentat sa va intreb atunci de ce vampirii creeaza in continuare alti vampiri, dar ma gandesc ca este un conflict intre al doilea si al treilea blestem, nu? Adica vor sa nu fie singuri, dar apoi copiii pe care ii fac se vor rascula impotriva lor. Daca nu fac copii care sa se rascoale impotriva lor, atunci vor fi singuri."

"Exact. Si, ma rog, cei mai batrani au nevoie de ajutor sau vad ceva ce isi doresc sa imortalizeze si sa pastreze..."

Lui Titus ii fuge gandul la diferenta de generatie dintre Principe si fiica acestuia si isi da seama ca Principele nu mai intelege, mai batran fiind, dorintele mai tinere ale fiicei lui.

Iustina, insa, nu poate trece peste atacul care sta sa se intample si revine la el: "Ce este la Brasov, de merita ce urmeaza sa se intample, de merita efortul, de merita grozavia care urmeaza sa se intample? Ce anume face Brasovul asa de irezistibil?"

"E un punct strategic important, din cate mi s-a spus si din cate am vazut pe o harta. Altceva, nu stiu sa-ti spun, dar cu siguranta vom afla in noptile care vor veni."

"Dumneavoastra unde v-ati nascut? De unde sunteti?" intreaba Titus mai departe.

"Eu? Eu m-am nascut in ceea ce era pe vremuri Romagna, in anul Domnului nostru 1462... cred... si am fost hirotonisit in 1479, la varsta de 17 ani... pardon!" si isi face trei cruci. "Nu am fost hirotonisit, am fost acceptat in Ordinul Sfantului Francisc si am slujit la o manastire in vremea Sfantului Parinte Papa Alexandru Sextus - al Saselea, care, in vremurile lui de dinainte de a lua tronul sfantului Petru, s-a chemat Rodrigo Borgia si am fost trimis la rugamintea cardinalului Borgia, fiul sau, intr-o manastire de franciscani, din motive de alta natura. Am fost Imbratisat in clanul lui Malkav in anul Domnului nostru 1499."

"Ati ales sa fiti...? Cum a fost Imbratisarea pentru dumneavoastra?"

"Nu, nu am ales. Unul dintre pacienti, despre care am crezut ca era demonizat, poate ca in mod paradoxal am fi avut si dreptate, tocmai fusese adus in manastire si facea o galagie teribila, asa ca m-am dus cu ceva de mancare si sa-l linistesc. Mi-a spus ca are ceva foarte important sa imi arate, intr-un moment de luciditate, intre tipete si asta a fost. Dupa care a disparut, eu m-am refugiat intr-una din pesterile de langa manastire, am invatat, poate ca singur, poate ca nu, lucruri despre natura noastra. M-am trezit spontan de-a lungul anilor din starea de somn cadaveric, aproape, in care ma aflam si imi aduc aminte ca in anul Domnului nostru 1996 am plecat spre acel loc indepartat in noul continent, care fusese recent descoperit in timpul vietii mele."

"Cum ati ajuns acolo?" este randul Iustinei sa fie curioasa. "Cum ati facut cu soarele?"

"Am mers si m-am adapostit pe timpul zilei. Ma rog, Datatorul de Vedere, parintele meu, m-a sfatuit cum sa procedez."

"Adica ati tinut legatura cu pacientul acela care v-a transformat?" il intrerupe Titus.

"Cu parintele meu, da."

"Si peste ocean?"

"Da, a avut timp sa studieze multe si sa devina teribil de puternic."

"Mai exista?" intreaba Alex.

"Nu cred."

Iustina nu e lamurita: "Dar cum ati traversat oceanul?"

"Ah, cu un vapor. Am fost teribil de surprins sa vad ca erau facute intru totul din metal."

"Pai si ati fost sigur ca ajunge la ora intunericului in America?"

"Am asteptat, am fost sfatuit. A fost in regula. Am facut ce a fost de datoria mea sa fac."

"Si care era datoria?" intreaba Alice.

"Sa ma duc sa ma intalnesc cu parintele meu, sa aflu ce avea el sa-mi transmita. Intre timp, el m-a invatat diferite lucruri pe parcursul calatoriei mele, anumite ritualuri ale Sabbatului si care m-au slujit bine pana in ziua de astazi - m-au tinut in viata, mi-au permis sa fac si lucruri bune... Cam asta ar fi..."

Alex schimba subiectul discutiei: "Despre clanul nostru stiti ceva?"

"Stiu cate ceva... Sunt multi dintre voi in Sabia lui Cain si sunt razboinici buni. Chiar daca uneori sunt mai distanti sau mai neobisnuiti, sunt fara indoiala vrednici" si se foieste un pic pe scaun, incercand sa-si ajusteze pozitia; cu totii vad ca se chinuie sa nu stea mai mult pe o parte sau pe cealalta. "Te rog, iarta-ma ca te-am intrerupt" si isi face cele trei cruci.

"Da... am aflat ca, intamplator sau nu, nu par sa mai fie parte din Camarilla, dar nici nu ne vine sa ne consideram luptatori... poate suna ciudat din partea noastra, in slujba binelui... si nu ne vedem ca pe niste luptatori care sa macelareasca oameni nevinovati, sa-i lege si sa-i arunce in gropi..."

"Cu totii credem ca facem ceea ce este bine, de aceea v-am spus ca nu cred in mod deosebit in destin. Nicaieri nu ni s-a spus ca avem un destin. Ni s-a spus, insa, ca avem alegeri si incercari. Eu, cel putin, iertati-ma daca sunt trufas sau arogant" si isi face iar trei cruci, "dar eu cred ca ar fi mai intelept sa ne vedem noua conditie intr-un asemenea mod, decat intr-o perspectiva foarte fatalista a unui destin de neevadat."

"Dar noi avem si o datorie personala fata de cel care ne-a salvat viata..." spune Titus.

"Ah... pai, achitati-va, ce sa va zic? Am inteles ca in Camarilla se practica mult mai mult asemenea lucruri. Dar foarte bine, achitati-va datoria, va veni o vreme cand veti fi eliberati de ea si veti avea vietile voastre sau, mai curand, nevietile voastre, la dispozitie sa faceti cu ele ce va veti dori."

"Dar pana atunci nu putem sa alegem liber... Daca pana atunci va fi acest... macel... noi pe cine vom alege sa ucidem?"

"Pe cine vi se va parea ca este, nu bine, ci necesar. Adica pe cine vi se va parea e indreptatit sa cada sub judecata voastra, daca veti vrea sa judecati pe cineva."

"Nimeni nu e indreptatit sa cada... cel putin sub a mea, in niciun caz. Dar, daca vor fi doua clanuri care se vor razboi, amandoua vor vrea sa-i ucida pe ceilalti... nu vad nicio cauza mai buna, la niciunul..."

"Aceea, dragule, este decizia ta pe care sa o iei."

"V-ati intalnit cumva cu...?"

"Cu?"

"Cu parintii nostri?"

"Cred ca se vor intoarce, din cate am auzit. Cat de curand. Cred ca inaintea fortei principale de asediu."

"Credeti ca vor fi si ei parte din asediu?"

"Vor fi cu siguranta parte din asediu, dar cred ca vor veni cu cateva seri inainte."

"Asediul va fi indreptat impotriva Camarillei sau impotriva orasului si a muritorilor care locuiesc aici?" intreaba Alex.

"A, nu. Impotriva Camarillei. Adica, daca se poate lua orasul cu daune minime, cu atat mai bine, dar..."

"... nu va fi asa" sopteste Iustina.

"Cu siguranta, in functie de haitele care vor participa si de modul in care vor lupta, pierderile in randul populatiei civile vor fi, din nefericire, mai mici sau mai mari."

"In ce sens?" intreaba Titus. "Ii vor omori pentru hrana sau ii vor transforma la nimereala?"

"Probabil ambele."

"Si vor vrea sarbatoare, Titus" ii aminteste Iustina. "Fiecare mica victorie va fi sarbatorita."

Titus sare la alta idee: "Si, daca noi acum vom merge si vom spune Camarillei ce ne-ati spus?". Imediat, Alice ii arunca o privire lui Titus cand deschide subiectul asta, parca vrand sa spuna: "Serios? Tu chiar iei asta in considerare?!"

"Puteti. Ma tem ca va vor considera tradatori si ca va vor manipula in a le oferi cat mai multe informatii posibile dupa care va vor omori... Bine, dragii mei. Acestea fiind spuse, ma tem ca Csongor si cu mine va trebui sa ne gasim un alt loc. Considerati seara asta ca fiind o mica incercare de a recompensa favoarea pe care voi si, in principiu, tu, frate, mi-ati facut-o."

Titus da din cap: "Imi permiteti sa raman cateva secunde in urma, sa va mai adresez poate una sau doua intrebari?"

"Eu nu am de ce sa nu-ti permit, poate ca fratii si surorile tale sa nu se supere pe tine, sa nu creada ca n-ai fi de incredere. Suntem, totusi, nominal, cel putin dusmani, nu?"

"Si noi tot de Sabbat suntem facuti" spune Iustina trista.

"Stiu, stiu. Sincer sa fiu, eu speram ca, poate, odata achitata datoria voastra fata de oricine v-ar fi salvat viata, sa luati in considerare cel putin sa ma cautati, presupunand, cu voia Domnului desigur, ca vom fi toti inca umbland pe acest pamant noaptea."

Titus pare sa nu respinga complet aceasta optiune: "Dumneavoastra aveti acum o haita? Sau sunteti doar dumneavoastra si Csongor?"

"Momentan ma tem ca sunt doar eu si ca nu fac parte din nicio haita."

"Si veti vrea sa va alaturati uneia? De exemplu, ipotetic, daca am veni, am forma noi o haita cu dumneavoatra sau cum s-ar proceda?"

"Hm... depinde de ce se va intampla ulterior, sunt lucruri pe care nu ti le pot spune acum."

"Si cum am putea sa va gasim, daca ne-am decide sa va cautam?"

"O sa va spuna Csongor unde sa mergeti, bine? O sa va caute el in serile care urmeaza. Deja mi-am sacrificat un adapost ca sa va primesc si sa avem aceasta discutie."

"Putem sa-l asteptam pe Titus in curte si nu in fata portii? Pentru ca la ora asta dam de banuit si, oricum, suntem mult prea aproape de Casa Sfatului" intreaba Iustina.

"Sigur ca da, mergeti."

"Alice, tu voiai sa intrebi ceva? Scuze!"

Alice ezita: "In contextul dat, ma simt prost sa pun intrebari care ar parea atat de superficiale..."

"Nu trebuie sa te simti asa."

"...Dar va dati seama ca am... nelamuriri legate de ceea ce sunt, pentru ca persoana care ar fi trebuit sa-mi explice... stiti cum a decurs seara aia..."

"Spune-mi, te rog, cu ce as putea sa te ajut si voi incerca sa o fac."

"Stiu ca ati zis ca fiecare are alte manifestari ale nebuniei asteia, dar... pot fi evitate unele, macar?"

"Unele, da, dar ma tem ca tot fenomenul in sine, nu. Cu siguranta ca se modifica peste ani, dar este modul nostru de a cunoaste lumea. Exista o poveste cu un elefant si cu 13 lilieci care fugeau catre el. E o poveste mai noua, care mi s-a spus de catre unul dintre fratii mai tineri, si care spune ca fiecare dintre lilieci, orbi fiind, s-au lovit de elefant in alt loc. Liliacul Ventrue s-a lovit de elefant de picioare, a dat de niste picioare foarte mari care calca totul si a zis "A, asta este realitatea! Trebuie sa calc totul in picioare!" Liliacul Brujah s-a lovit de spinarea foarte mare a elefantului si a zis "Aha! Realitatea asta este! Trebuie sa fiu cat mai puternic, sa pot sa fac tot ce imi doresc si sa nu ma poata ori nimeni!" Liliacul Nosferatu, din nefericire, a ajuns intr-o alta parte a elefantului, in timp ce liliacul nostru, Malkavian, a ratat complet elefantul."

"Ceilalti fac o mare tevatura pentru acest elefant, care, de fapt, poate nu exista, intelegi?" isi continua el explicatia. "Asta este natura noastra - noi vedem lucrurile un pic altfel, poate dincolo de ce vad ceilalti si poate ca modul in care traim experienta nu poate fi separat de aceasta intelegere a noastra. La fel cum filosofii vechi se intrebau daca un lucru contine natura lui sau este separata de el. Ei, aceasta suferinta a ta contine natura ei de raspuns. Poate nu poate fi separata de ea... Daca imi aduc aminte bine, cred ca liliacul Brujah ajunsese pe copitele elefantului... a trecut ceva vreme de cand am auzit acea poveste, iarta-ma."

"Unde a ajuns liliacul Gangrel?" nu se poate abtine Titus, realizand ca el nu are acelasi simt al umorului pe care il are Alice, dar macar a incercat.

"... Daca tin bine minte, cred ca s-a prins de coada si, simtind un animal foarte puternic, a zis: "Aha! Animal foarte puternic, asta voi deveni si eu!"..."

"Si eu, care credeam ca de colti" se amuza Alex.

"Ah, ma tem ca nu. Nu stiu daca s-a prins cineva de coltii lui."

"Si liliacul Toreador s-a prins de ochi si a vazut toate frumusetile de la inaltimea elefantului?" continua Titus nestingherit.

"Cred ca o facem prea poetica de-acuma" se amuza si Alice.

"Sunt multe versiuni ale acestei povesti si poate ca nu sunt toate..." spune Tertius stanjenit. "Poate ca intr-o alta seara o sa v-o spun pe toata."

Iustina aproape ca ofteaza: "Ne dorim din tot sufletul sa fie si o alta seara, cu sau fara poveste."

"Asta va depinde de voi."

"Imi pare rau, dar nu cred ca va depinde doar de noi. Si s-ar putea sa fie una din situatiile in care nu conteaza cat de mult iti doresti sa faci un lucru..."

"Nu doar de voi, intr-adevar. Inteleg ca e frustrant, mai ales in primele noastre seri, sa trecem prin asta, dar aveti nadejde si totul va fi bine."

"Incepem sa ne obisnuim..."

"Ma rog, daca voi credeti ca este intelept..."

"Nu credem, dar altminteri o luam razna, pentru ca, dupa ce ne-am trezit, la o ora cineva a vrut sa ne dea foc. Dupa ce am scapat din foc, la o ora cineva a vrut sa ne omoare. Dupa ce am scapat si de asta, cei care au vrut sa ne dea foc erau hotarati sa ne omoare, dar nu au reusit si l-am gasit pe Titus gata sa fie ingropat alaturi de altii si am vazut ce inseamna sa iesi din groapa. Asa ca nu prea conteaza ca noi nu am vrea sa facem lucrurile astea, ca nu tine de noi."

"Ma tem ca existenta noastra, uneori, este asa."

"Exact! Suntem intr-un punct al existentei in care te duci la librarie sa-ti cumperi o carte si descoperi un cadavru in toaleta de alaturi."

"Este mai greu la inceput. Si pe copii ii dor genunchii cand cresc, nu?"

"Mda... Dumneavoastra aveti dureri?" intreaba Alice cu nevinovatie.

"In fiecare seara, ca parte a devotiunilor mele, da. E important sa nu uitam" si Alice vede in spatele lui un bici, pe birou.

Iustina vede ca Tertius se tot foieste pe scaun si pentru ea este evident ca acel scaun simplu de lemn nu este unul confortabil, in timp ce ceilalti observa ca el incearca sa obtina paritate perfecta in pozitia lui pe scaun, in pozitia sandalelor pe piatra din față comparativ cu picioarele scaunului si, in general, incearca sa se atinga cat mai putin posibil de tot ce e in jur, si toate acestea in acelasi timp.

"Puteti sa-mi spuneti cum se manifesta la dumneavoastra trasaturile clanului?" reia Alice discutia.

"Exista lucruri pe care le vad in incercarile mele de a face ordine si de a pastra totul cum trebuie. Si uneori visez, ceea ce am inteles ca este destul de rar."

"Eu aud voci... Reteaua... Dar am si una din persoanele din care m-am hranit, prezenta in capul meu tot timpul."

"Intereseant... Iarta-ma ca te intreb, dar ai ucis aceasta persoana?"

"Eu stiu ca nu."

"Tu stii ca nu..."

"Nu ai ucis-o" spune Iustina printre ei.

"Mi s-a spus ca nu" continua Alice.

"Era bine, Alice."

"Hei! Ea sustine altceva!" Intr-adevar, Sorana, in capul ei, este convinsa ca nu si ii spune sa nu aiba incredere nici in Iustina si nici in cei din jurul ei, ca toti o mint.

"Alice, era in viata! Si, daca nu ar fi mai fi in viata, nu ai unde sa-i dai drumul, deci singura ei speranta de a se intoarce undeva este ca, ceea ce am vazut noi, respectiv Sorana treaza, sa existe in realitate! Altfel nu are cum sa se intoarca. Dar era treaza, s-au trezit toate, Alice!"

"In fine... incercam sa explic cum se manifesta la mine. Daca tot am cerut informatia asta, am zis ca e corect sa dau si eu de la mine."

"Hm... totul e posibil, imi inchipui" ii raspunde Tertius. "E prima data cand aud aceasta manifestare specifica, dar..."

"Eu o aud tot timpul!"

"Imi pare rau, sincer. Daca te pot ajuta cu ceva, spune-mi."

"Incep sa cred ca nu are nimeni cum. Am incercat si sa meditez!" si se uita la Titus, care ii zambeste stangaci.

"Imi pare rau, fiecare dintre noi are granite peste care nu poate sa treaca."

"Si v-am auzit si pe dumneavoastra atunci..."

"Ah, interesant!"

"... la cina."

"Ah, da, aia a fost intentionat. Ai deprins cum sa trimiti ceva celorlalti?"

"Nu am avut ocazia sa incerc de atunci."

"Hai, inchide ochii, nu avem mult timp."

Alice inchide ochii, apoi deschide unul dintre ei.

"Inchide ochii..."

De data asta fata ramane cu ei inchisi.

"Nu te prosti..." il simte cum isi aranjeaza mainile pe umerii ei, ca sa fie simetrice. "Bun, acum ia fiecare voce, uita-te la ea cu ochii mintii, cu ochii sufletului tau..."

"Cum sa ma uit la voci?!"

"Uita-te la voci, Alice... Si vezi unde se duce fiecare. Le vezi cum curg..."

"Asta trebuia sa se faca inginer!"... "Sunt 35 de Batrani sub orasul asta"... "n-am mai auzit nicio reteta de mult"... Pe masura ce se concentreaza, Alice isi da seama ca treptat, treptat incepe sa distinga intre voci si ca unele par sa nu existe decat in mintea ei, dar unele par sa vina de undeva.

E greu sa isi dea seama de unde, in acest moment si e greu sa isi dea seama cum, dar are senzatia ca, daca ar vrea sa transmita ceva mai departe, poate ca ar putea sa o faca. Poate ca ar putea incerca, se simte putin mai sigura pe ea in acest moment.

Se hotaraste sa incerce, sa testeze daca merge sa comunice cu Tertius prin retea. Cauta un fir care o leaga de el si intreaba in gand: "Asa?"

"Da" ii spune el. "Asa. E bun. Ai observat sabloanele, ai observat cum se deseneaza, practic, reteaua?"

Intr-adevar, pe masura ce urmareste traseul vocilor, isi da seama ca unele dintre ele vin de undeva si se creeaza un fel de retea si ca ar putea sa gaseasca un sens, chiar daca nu neaparat in aceasta retea, dar sa gaseasca un sens in alte sabloane pe care le vede si pe care le va intalni.

"Pe Sorana ai vazut-o?" intreaba Iustina, cand i se pare ca Alice a revenit printre ei.

"Nu, n-am vazut-o. Este una din vocile care e doar in capul meu." Ce nu spune Alice este ca Sorana e inca puternica si convingatoare.

"Adica nu ai putut sa o urmaresti, sa iti dai seama de unde vine si incotro merge?"

"Mi-ar fi placut sa poti sa o vezi, poate comunicati un pic mai bine... Si, Alice, intr-adevar fetele erau treze... Si asta este sansa ei sa se intoarca acasa..."

"O sa vedem alta data. Multumesc ca m-ati ajutat cu asta."

"Cu drag" ii spune Tertius. "Meritati o sansa mai buna decat, poate, ce v-au dat cei din Camarilla, cine stie? Bine."

"Multumim" raspunde Iustina, apoi ii indeamna pe ceilalti: "Haideti sa-l lasam pe Titus sa intrebe ce are de intrebat, daca nu mai aveti intrebari acum... Alice? Alex?"

"Banuiesc ca nu stiti de alti Batrani in oras, nu?" intreaba Alice, incercand sa isi dea seama daca si el a auzit prin retea aceleasi lucruri ca si ea sau nu.

"Ma tem ca nu. N-am avut foarte mult timp la dispozitie."

"Va multumim pentru raspunsuri."

"Cu drag. Meritati si voi sa aveti o sansa mai buna."

Iustina o ia pe Alice pe dupa umeri, foarte trista ca fata nu gaseste o solutie pentru Sorana si ies amandoua in curte, Alex arunca o privire peste umar catre Titus si urca in urma lor.

Ramasi singuri, Titus isi trage lada mai aproape de birou: "Ati mers atunci... unde v-am zis?"

"Da."

"Si cum este haita de acolo?"

"Din ce am inteles de la voi, nu stiu daca v-ati simti foarte bine acolo."

"I-ati spus lui Dom’ Sergent ca v-am trimis eu?"

"Da, n-am avut de ce sa le ascund."

"Si ei ce au zis?"

"Pai, intr-o oarecare masura, au apreciat ca ati facut asta pentru mine. Pe de alta parte... sunt suficient de batran, chiar daca nu am fost atat de activ pe fața pamantului, incat sa fiu o tinta tentanta pentru multi frati si surori din Sabbat... poate si din cauza faptului ca sunt batran, nu doar din cauza faptului ca nu le impartasesc toate viziunile despre cum ar trebui sa ne comportam cu muritorii, de exemplu."

"Deci, nu v-au tratat... frateste?"

"A, ba da, cu siguranta! Dar este in natura mea sa nu ma apropii foarte-foarte mult chiar de toata lumea."

"Avand in vedere ca cea care m-a transformat e Gangrel, ca si mine, evident, credeti ca ar fi vreo sansa ca vreodata sa mi se alature si sa mergem la Anarhi sau...?"

"Nu stiu ce sa-ti zic. Anarhii, in ziua de astazi, sunt dezorganizati si nu au loialitate unii față de ceilalti. In plus, nu stiu ce se intampla cu haita ei. Cine stie? Poate ca da, poate ca nu. Ar fi interesant de aflat."

"Atata timp cat ea e legata si inteleg ca va fi intotdeauna legata de haita ei, va fi destul de greu, nu?"

"Ma rog, atata timp cat nu sunt in mijlocul unui asediu, poate ca nimic nu o impiedica sa mearga mai departe. Daca intr-adevar nu e foarte atasata de ei, poate intotdeauna sa invoce cauza libertatii."

"Ce este aceasta?"

"Adica sa spuna: suntem cu totii liberi si asta este."

"Dar... oare ritualul acesta, ce s-ar intampla daca eu l-as face cu ea? Pur si simplu are valoare doar o data, as fi si eu legat de ceilalti membri ai Sabbatului? As fi legat doar de ea? Cum functioneaza?"

"Te vei lega de toti cei care contribuie cu sangele, cu viata lor in potirul ritualic, daca vrei."

"Si daca ar fi doar sangele meu si al ei?"

"Imposibil. Niciunul dintre voi, din cate stiu eu, nu este preot, nu poate sa..."

"A, preotul care oficiaza trebuie neaparat sa participe si el cu sangele lui?"

"Preotul haitei, da, din cate stiu eu."

"Si doar preotul haitei poate s-o faca?"

"Da. Cineva care stie sa faca ritualul. Acuma, unii Ducti stiu la randul lor sa faca ritualurile Sabbatului..."

"Intrebarea mea era nu daca au posibilitatea ci, daca, de exemplu, daca ati putea oficia dumneavoastra. Adica ea ar ezita sa faca asta cu alt preot si nu cu preotul haitei ei?"

"Nu cred neaparat, dar asta nu se face decat pentru vampiri care fac parte din Sabbat."

"Am inteles. Incercam sa inteleg nuantele. Din nou, ipotetic, daca ati efectua asta intre mine si ea, ar insemna ca ea face parte acum din doua haite sau cum?"

"Da, nu o impiedica nimic. Oricum, in interiorul sectei se practica si vaulderia la nivel de oras sau chiar la nivel mai mare."

"Si exista vreo modalitate de a afla, persoana respectiva stie de cine este legata?"

"Pai iti dai seama din cum te simti față de persoana respectiva. Uneori functioneaza si genereaza o legatura foarte puternica din prima, alteori dureaza."

"Dar, vreau sa zic, persoana respectiva stie daca are mai multe legaturi?"

"Stie pentru fiecare, da."

"Mhm... Mie mi-e mai greu decat celorlalti sa-mi gasesc locul, pentru ca nu vreau sa ranesc pe nimeni si mi se pare ca nici Camarilla, nici Sabbatul nu ma lasa fara sa ucid..."

"Nu ai tot timpul de ales. Va trebui, ca sa continui sa ființezi in aceasta existenta a noastra, va trebui ca unora sa le faci rau, cel putin ca sa te aperi."

"Ce faci cand esti pus intr-o situatie... daca in timpul asediului o sa fiu pus sa aleg intre cel care mi-a salvat viata si cea care m-a facut asa si, nu stiu... poate, dumneata? Ce fac cu cei carora nu le-as face rau, indiferent din ce secta fac parte?"

"Pai, nu le face rau."

"Da, dar nu e asa de simplu. Presupunand ca toti am participa la o lupta, eu nu as putea, pur si simplu, sa plec si sa zic sa se descurce singuri."

"Te descurci. Uneori, nu ai de ales, asta este."

"As mai avea o singura intrebare: Ce este Golconda? Credeti ca e doar un mit?"

"Ah... Am auzit tot felul de lucruri. Se pare ca unii vampiri care reusesc sa gaseasca aceasta stare mitica, peste ani, poate zeci de ani, poate chiar secole de cautare, ajung in aceasta stare de transcendenta a naturii lor vampirice, in care Bestia nu-i mai supara atat de tare, tebuie sa consume mult mai putin sange, pot interactiona normal cu cei din jur... Sunt multe mituri legate de aceasta stare, sa-i spunem legendara."

"Adica nu cunoasteti pe nimeni care sa fie asa?"

"Nu... Se spune ca Necunoscutii care locuiesc ascunsi ar fi niste cautatori devotati ai acestei stari de Golconda, dar n-as sti sa-ti spun daca este adevarat sau nu."

"Dumneavoastra o sa faceti parte din asediu? Imi cer scuze, asta e inca o intrebare."

"Probabil ca nu, eu nu sunt neaparat un razboinic. Eu fac parte din Ordinul Sfantului Blaise, noi facem altceva pentru Sabbat, dar este posibil sa particip la asediu dintr-o perspectiva consultativa, in sensul in care trebuie sa ma ocup de infrastructura si de relatiile cu muritorii."

"Sfantul Blaise, ati spus? Asta e un sub-ordin al Franciscanilor?"

"E o subfactiune a Sabbatului."

"A, deci nu are legatura cu Ordinul Franciscanilor... muritori."

"Nu, nu."

"Cred ca nu ar trebui sa va mai retin si probabil ceilalti se intreaba..."

"Poate ca ar fi bine sa mergi la ei."

"Va multumesc." Titus se ridica si merge sa-l ia in brate, sa-i retina mirosul, poate o sa-i fie mai usor sa-l gaseasca dupa miros daca ar vrea. E un miros de hartie veche, cerneala si piele uscata. "Multumesc inca o data pentru informatii, multumesc ca ni le-ati dat, chiar daca ce am facut nu a fost in ideea ca o sa-mi fiti dator."

"Cu drag. Mergeti si aveti grija de voi. Sper sa ne vedem in curand si sa traim poate vremuri mai bune."

"Asa mi-as dori si eu. O seara buna... frate!"

"O seara buna."

Titus iese in curte si se reintalneste cu ceilalti: "Multumesc ca m-ati asteptat. Nu vreau sa credeti ca va ascund ceva, l-am intrebat niste lucruri despre Eliza" si le povesteste ce au vorbit, mai putin despre detaliile vaulderiei.

"Vreti sa mergem direct acasa?" intreaba Iustina abatuta. "De aici, pe jos, facem vreo 40 de minute..."

"Da! Si pe drum poate mai discutam despre ce credeti si voi ca ar trebui sa facem..." spune Titus cu avant.


Înapoi: Cautious Young Vampires
Urmează: Thorough Planning

13-mai-2022 © kimica.ro Foto: kimica.ro