Brasov by Night



A Bag of Mixed Feelings


3 noiembrie 2016, ora 20:00

La fel ca in fiecare zi, oamenii din oras si-au vazut de vietile lor, in timp ce ei au stat complet nemiscati, in intunericul si linistea apartamentului, ca sa se trezeasca treptat din aceasta nemiscare la lasarea serii. Primul care se trezeste este Titus, urmat de Alex si Alice deodata, si ultima, ca de obicei, Iustina. Balan inca nu a ajuns.

Titus, nerabdator, ar vrea sa dea o fuga pana la un magazin inainte sa se trezeasca Iustina si il ia si pe Alex cu el. La intoarcerea lor, desi treaza, Iustina este inca in halatul de baie, fara niciun chef sa se imbrace cu alte haine. Cand o vede, Alex isi aduce aminte ca si el este ranit; se asaza pe un fotoliu si isi concentreaza sangele ca sa se vindece putin.

Dintre toate grijile, pe Iustina o afecteaza acum mai mult participarea la intalnirea din aceasta seara, unde toata lumea se va zgâi la ei, iar temerea ei cea mai mare este Titus, sa nu-i creeze vreun atac de panica atitudinea celor prezenti. Fata nu se asteapta la prietenie din partea celor din sala.

Daca le-ar fi indiferenta prezenta lor, “mda, maidanezii lui Balan”, nu ar deranja-o deloc, dar ea se asteapta la niste pareri si reactii mai puternice de atat si de aceea se teme ca l-ar putea afecta pe Titus. Dar nici nu vrea sa ii atraga atentia in vreun fel, de teama sa nu-i produca ea acel atac de panica.

Pe de alta parte, si ea ar putea avea nevoie de ajutor sub Casa Sfatului, cel mai bine ar fi sa-i dea si lui de lucru: “As vrea sa te rog ceva, daca crezi ca poti sa faci asta pentru mine.”

“Da, sigur” spune Titus, in timp ce pune in rucsac un pachetel dreptunghiular invelit in hartie.

“Nu te incurc?”

“Nu, nu, am terminat.”

“...Eu am mai fost acolo. De doua ori, chiar. Si o sa... o sa am nevoie de ajutor. Cel putin in seara asta, trebuie sa fiu alerta. N-o sa pot sa fac asta pentru ca sunt prea multe tablouri acolo. O sa incerc sa nu ma uit la ele, dar nu cred ca o sa pot. Iar tu te-ai prins primul cand m-am blocat in fața a ceva si as vrea, daca vrei si daca poti, sa stai cu ochii pe mine.”

“Cum sa nu? Sigur ca da!”

“Sa nu ma slabesti din ochi si, daca vezi cumva cel mai mic semn, chiar si daca nu o fi adevarat, chiar si daca doar ti se pare ca sunt distrasa, neatenta, nu stiu, ciupeste-ma, da-mi un ghiont, cumva...”

“O sa te iau de mana si o sa te duc la locul tau, e OK.”

“Te rog. Nu vreau sa ma ia cineva prin surprindere.”

“O sa am grija sa nu se intample asta!”

“Multumesc!” zambeste fata multumita. “Stiam eu ca ma pot baza pe tine!”

Alice s-a trezit cu Sorana urlandu-i in cap: “Alice, da-mi drumul! Macar astazi, inainte sa te duci acolo, macar astazi da-mi drumul, te rog!” Se ghemuieste in pat, cu mainile pe urechi, isi lipeste fruntea de genunchi si incearca sa se relaxeze. Nu sa mediteze, pentru ca stie ca nu merge, dar sa-i dea ocazia Soranei sa plece, daca are cum, daca exista vreo posibilitate. A mai facut asta, nu a mers, dar mai incearca o data.

Pe masura ce incearca sa renunte la control, celelalte voci incep sa umple spatiul atentiei ei: “O galerie de portrete e ca un album foto” ... “ Batranetea nu e o scuza pentru rigiditate” ... “Stiai ca acolo jos cineva te iubeste?” si o alta serie de vorbe mai putin coerente, greu de distins, facand-o sa-si stranga si mai mult mainile pe urechi, desi stie ca nu vin din afara, ramanand nemiscata, asteptand sa se potoleasca.

Vocile cresc in intensitate, pana cand aud cu totii niste batai puternice in usa. Deschizand usa, pe Alex il intampina figura neasteptata a lui Csongor, servitorul raposatului domn Baráth, tinand in mana o tava acoperita, uitandu-se in directia lui, dar mai curand prin el si spunandu-i: “Jó estét kívánok. Domnisoara Alice este?”

“Alice!” striga Alex din tocul usii. “Te cauta... de la Malkavieni!”

“No, se poate de intrat?”

“Da, poftim!”

“Multumesc!” Omul intra destul de tantos in apartament si se opreste la usa dormitorului, batand delicat pe lateralul ei, fara sa mai inainteze, fara sa se uite inauntru.

“Ce-i?!” intreaba Alice morocanoasa.

“Alice domnisoara, sunteti?”

“Nu stiu. Sunt?”

“Apăi sunteti. Se poate sa intru?”

“Mda...”

Csongor intra cu tava, ridicand capacul de pe ea si dezvaluind un bilet, sub privirile lui Alice. Alex isi da ochii peste cap, era sigur ca tot bilet o sa fie pe ditamai tava.

Apoi, fara sa astepte vreun raspuns de la Alice, servitorul se inclina, pune tava la subrat si ia capacul: “No, atata. Jó estét. Viszontlátásra” si pleaca direct catre usa de la intrare.

“Buna seara” arunca Alex in urma lui.

Cat timp Alice se gandeste la ce scrie pe bilet, ca sa nu stea toata lumea cu ochii pe ea si gandindu-se ca urmeaza sa mearga la adunare, Iustina ii tine pe ceilalti de vorba, cu ochii la Titus: “Sa-mi spuneti, va rog, daca aveti vreo pretentie la culoarea de camasa.”

“A mea poate sa fie alba” spune Titus.

Alex se uita nedumerit: “Cum adica? Noi, toti?”

“Da, voi doi.”

“Da’ tu ma vezi pe mine, om de camasa? Nu se poate cu tricou?”

“Hai ca vedem. M-am gandit la ceva, s-ar putea sa avem mai multe optiuni...”

“Bine... Orice, atata vreme cat e inchis la culoare.”

“Am inteles. Si, Titus, doar alba?”

“Da.”

“Bine... Acuma, Titus, stiu ca nu-ti place Principele, deci cu cat scapam mai repede de acolo, cu atat mai bine...”

“M-am mai gandit si... sa nu ma intelegeti gresit, nu m-as fi dezlantuit de față cu Principele, pot sa-mi tin mania sub control...” spune Titus agale.

“A, nu! E vorba doar sa-ti cauzeze cat mai putina neplacere, nici nu ma gandeam ca ai putea sa faci tu vreo scena pe-acolo, sa fim seriosi! Dar, nu aveti cum sa nu fi avut prieteni corporatisti, sa nu fi auzit, sa nu fi citit... Ganditi-va ca este, pur si simplu, un sef mare de corporatie. Nu cred ca este nepriceput, pentru ca totusi tine Camarilla in picioare la Brasov, dar, odata ajuns atat de sus, cu cat mai mari sunt provocarile, cu atat mai mari sunt si reactiile lui. Deci nu bagati prea mult de seama, ganditi-va ca peste tot in lumea asta sunt si prieteni, si lingai, si cautatori de barfe si... Priviti-i asa pe cei adunati acolo si totul o sa fie bine.”

“Si mai ganditi-va la un lucru” continua ea. “Chiar daca n-o sa o arate, Principele o sa fie multumit de noi. Am rezolvat o treaba, am rezolvat-o relativ repede si nici mare mizerie nu am facut.”

Alex o priveste multumit: “Sa stii ca ai dreptate, ne-am aratat un pic valoarea fata de ei.”

“Deci nu mai suntem chiar Sabatii adunati de mila, despre care nu s-au hotarat inca daca sa-i omoare sau nu. Indiferent cine ce ar zice, eu cred ca Principele a trecut peste partea cu exterminarea noastra. In cel mai rau caz, o sa fie indiferent fata de noi, da?”

“E bine.”

“Nu, Alex, nu e tocmai bine sa fie indiferent, pentru ca indiferent inseamna ca se poate lipsi de noi, ca urmare poate sa ne trimita absolut oriunde. Cata vreme parerea lui este un pic deasupra indiferentei, este foarte bine. Nu trebuie sa iesim prea mult in evidenta, dar oricum nu mai suntem niste adunaturi de pe strada, e tot ce conteaza. Pana la urma, pe noi asta ne intereseaza, pentru ca Principele este cel care ne decide soarta, nu cine mai face act de prezenta acolo.”

Alex este chiar putin mandru: “Hei! Ne trimite s-o plimbam pe fiica-sa, nu putem sa-i fim chiar indiferenti.”

“Exact, plus ca pentru el era mai importanta fiica-sa, dar a zis s-o rezolvam intai pe asta, ca e importanta pentru oras. Deci cu atat mai mult sa aveti in minte ca Principele nu ne va vrea raul in seara asta. Si, in cazul in care stilul lui de a vorbi o sa ne para nepotrivit este ca asa vorbeste el, nu ca este nemultumit sau ca vrea sa-si arate nemultumirea.”

“Am mai avut sefi din astia...”

“Sunt oameni din astia peste tot, doar ca difera cuvintele si, probabil, noi suntem suficient de tineri incat sa nu ne fi intalnit prea des cu stilul acesta pompos.”

“Da, sa stii ca si patronii de la service-urile auto tot asa sunt. Si, cu cat e mai mic atelierul, cu atat mai pompos e patronul.”

“Pe de alta parte, acesta este un pompos foarte stilat.”

“Da, da. Am vazut ca are niste gusturi rafinate” spune Alex, amintindu-si de galeria de arta de sub Casa Sfatului si de casa Principelui.

“Eu va propun asa: la 11 trebuie sa fim acolo, nu-mi ia mai mult de jumatate de ora sa adun tot ce trebuie pentru voi, in niciun caz nu mergem ca maidanezii, pentru ca nu suntem maidanezi, iar voi doi aratati mult prea bine ca sa mergeti asa. N-am inteles: cine sunt ei, ca voi sa nu aratati bine? De ce sa nu se vada chestia asta? Si apoi, duca-se naibii, suntem si noi tot Camarilla!”

Alex isi priveste hainele: “Da, am ajuns cam ferfenita.”

“Eu as zice ca nu ar avea sens sa mearga fetele la mall si sa se intoarca aici, pentru ca la mall la parter sunt toalete. Putem sa intram doar noi in magazin, va trimitem un mesaj cand terminam, ne vedem la parter, va schimbati, ce nu mai e de luat acasa si nu se poate repara, lasam acolo, ce credeti ca ar merita sa incercam sa reparam, punem in rucsac.”

“Si... ne nimeresti tu asa bine masurile, fara proba? Eu ma bucur, sa stii, ca mie nu-mi place sa merg cu femei la cumparaturi, dar... intreb acuma, na...”

Iustina il priveste si zambeste intr-un fel incat Alex mai ca se vede dezbracat nasture cu nasture si imbracat la loc: “S-ar putea sa nimeresc...”

... Bine...”

“Lasand gluma la o parte, stiu exact cum mi-ar placea sa va vad imbracati si ce cred ca v-ar trebui... Asa am invatat eu sa fac fotografii: sa-mi imaginez cum ar fi daca...”

Alex, insa, nu are chef de povesti: “Sper ca nu vrei sa ne impopotonezi ca pe aia de acolo din sala... Adica... sa aratam si noi omeneste, nu...”

Iustina iese din starea de reverie si il priveste cu ochii usor sticlind: “Acum, ca zici, poate n-ar fi rau un experiment din asta cu voi...” Si, desi vorbeste despre amandoi, privirea ei ramane fixata doar pe Alex, care isi da o palma peste frunte: “Ce-am facut?!”

Apoi continua serioasa: “Deci, ma scuzati pentru paranteza. Facusem inainte un tur al magazinelor, imi trebuiau haine la pret accesibil pe care sa le folosesc pentru o scena, de aceea stiu exact ce si de unde sa cumpar pentru voi. Dar, daca vrei, poti sa intri cu mine in magazin, sa ti le alegi singur.”

“Nu, nu, lasa ca e foarte bine cum ai spus cu mesajul. Facem cum spui tu, ca la asta te pricepi.”

“Eh, macar la atata lucru sa ma pricep... Alex, eu sunt o Frumusica, asa sa stii!”

Titus este linistit: “Am incredere in tine, cumpara tu ce crezi” si continua sa le spuna cat de mandru e el ca si-a pus pe picioare un punct de lucru in Brasov, ca se poate hrani din angajatii atelierului seara dupa program si cel mai fericit este ca, fiind angajati cu acte in regula, le face control medical periodic.

Nu apuca sa povesteasca prea multe despre atelier si tamplari, oameni simpli, angajati probabil de prin satele din jur, ca Iustina ajunge intr-o clipa langa el, foarte entuziasmata: “Adica... adica ... un atelier adevarat? Adica... fara roboti, fara cutii negre in care intra un copac intr-o parte si iese scaun in partea cealalta? Adica poti sa vezi absolut orice etapa?!”

“Asa cum m-ai vazut pe mine facand medalionul.”

“Si... si... pot sa vin si eu?... Pot sa vin sa vad si eu ce fac oamenii aia acolo?!”

“Ai grija sa nu cazi iar in admiratie” ii aduce aminte Alex.

“Auzi, daca vrei sa vii, poti sa iei si o gura” ii spune Titus, facandu-i cu ochiul. “Nu cred ca oamenii de acolo or sa se supere la o companie asa de placuta.”

“Multumesc! Abia astept! Abia astept!!”

Alice priveste in continuare biletul, nehotarata. Telefonul de pe masa vibreaza, anuntand-o ca a primit un email, dar asta nu face decat sa ii creasca si mai mult confuzia. Se trezeste cu Titus langa ea, care ii sopteste: “Auzi, tipul ala nu plecase cu... bunicutul?”

Fata tresare si il priveste nedumerita: “Ce?”

“Tipul ala cu tava...”

“Da, ce-i cu el?”

“Nu plecase cu Stephanus?”

“Ba da...”

Din nou, cineva bate la usa. Si din nou, Alex merge sa deschida usa. Pe partea celalata se afla, fara indoiala, Horatiu Balan: “A, te-au promovat! Nu mai esti ala tacut din spatele clasei, esti ala care deschide usa. Felicitari!”

Balan intra in apartamentul lor, de parca este apartamentul lui, se asaza pe fotoliu, isi stinge tigara, isi aprinde imediat alta si trage jumatate din ea: “No, veniti? N-am toata seara!” Apoi se uita la ei: “Si asa aveti de gand sa va prezentati sau...? Imi scapa ceva?”

Iustina se uita in jos la ea, in halatul de baie, dar nu spune nimic, in timp ce Alex ia din nou initiativa: “Nu, Frumusica noastra tocmai ne-a propus sa se ocupe de garderobele noastre, ca sa fim prezentabili in fața Altetei-Sale.”

“Bun... Deci, m-ati frecat ieri la melodie sa va raspund la intrebari” spune Balan, trecand cu privirea de la unul la altul, in expectativa si tusind din cand in cand.

Cand aude ca a inceput sesiunea de intrebari si raspunsuri, Titus iese repede din dormitor: “Domnule Balan, care este punctul de vedere al Camarillei in ceea ce priveste servitorii?”

“Pai, ii folosim destul de intens, sunt o alternativa destul de buna atata timp cat stii sa ti-i tii sub control. Cata vreme nu ai mai multi decat ar fi intelept, ca sa nu-ti faca probleme, e in regula.”

“Dar cum sunt priviti muritorii din care doar ne hranim si care stiu ca suntem vampiri? Cum avea Lucretia.”

“Unu-doi nu strica, nu stii cand ai nevoie de cineva care sa fie de acord si sa nu-ti faca probleme.”

“Asta nu violeaza prima Traditie?”

“Atata timp cat nu ajunge in vazul publicului, nu.”

“Mhm. Si Principele e de acord cu asta...”

“Da.”

“Dar si pentru asta trebuie sa-i cerem voie?”

“Da, dar... nu vreau sa va stric surpriza...”

“Ah... OK... Ăăă... Mi-a spus Gheorghe ca, in timp, servitorii, mai ales cei umani, se degradeaza si devin foarte dependenti. E adevarat? Asa este? A zis ca el stie mai mult cu animalele...”

“Acuma, in timp servitorii iau trasaturi de la stapanii lor. Un servitor de-al meu si-ar dezvolta o minunata privire...” si se apropie de Titus, fixandu-l cu ochiul bun “... ciclopica, in timp ce un servitor de-al prietenei tale de-acolo” si o arata pe Alice, “probabil si-ar pune niste intrebari foarte serioase despre natura realitatii. Dar cu totii devin foarte pasionati, foarte loiali, dedicati confratelui care le da sangele.”

“Dar asta e ca legatura de sange, nu? E ceva artificial.”

“Probabil.”

“Si, apropo de legatura de sange... exista cai prin care sa te faci imun la ea?”

“Nu din cate stiu eu. De ce intrebi?”

“Pentru ca mi se pare ca, daca e facuta fara voie, e un mijloc foarte usor de manipulare.”

“Mda... ai putea spune asta. Este un mijloc foarte usor de manipulare. Aveti grija.”

Titus ia o pauza, sa isi puna gandurile in ordine, uitandu-se la ceilalti si sperand ca mai au si ei intrebari. Alex profita de ocazie si schimba subiectul: “Ne-ati putea spune despre ce este vorba la adunarea din aceasta seara? Imi cer scuze, am uitat termenul pe care l-ati folosit.”

“Termenul este Elysium si este ceea ce se intampla cand Principele aduna confratii din oras. E o adunare selecta si importanta, la care este interzisa folosirea Disciplinelor si este interzis portul de arme, deci sa aveti grija.”

“Arme? Ce inseamna arme?” nu se poate abtine Titus.

“Arme de orice fel.”

“Inclusiv cutit” precizeaza Alex.

“Da.”

Titus reia sirul intrebarilor: “Cine va fi Primogen la Malkavieni, acum ca Baráth nu mai este?”

“O intrebare buna. Dracu’ stie. Trebuie sa ma gandesc la asta.”

Iustina, insa, readuce la lumina intamplarile recente: “Aseara, cu Sabbatii... i-am lovit pe doi dintre ei, si de mai multe ori, cu toata setea si chiar cu pricepere... si parca am dat un sut in poalele Fagarasului. Daca loveam asa un om, il treceam strada in zbor... Astia erau ciudati.”

“Mda... Unul dintre ei s-a dovedit a fi fost Tzimisce si... sa zicem ca a facut niste lucruri foarte interesante cu propria lui cutie toracica, probabil si cu piese de schimb. In fine, astia pot sa sculpteze in carne, daca vrei, intelegi? Asa ca isi pusese niste placaje osoase in plus, din cate am apucat sa vad.”

“Deci n-aveau veste anti-soc.”

“Nu, asa erau ei. Pe de alta parte, pur si simplu sa dai picioare intr-unul dintre noi nu-i cea mai desteapta idee.”

“Pai gheare n-aveam!” spune fata cu ciuda.

“Ia-ti un cutit, ceva. Ai, aveti nevoie de ceva de felul asta?”

“Da! Sigur ca am nevoie! Si m-am si gandit: mi-ar trebui ceva cu lama de 10-12 cm, subtire, foarte ascutita si retractabila, ca sa nu intre la arme albe si sa pot sa-l tin in buzunar.”

“Notat. Diseara. Bine. Altcineva, altceva?”

“Da” spune Titus, care tocmai si-a reordonat intrebarile din cap. “Aici Alteta-Sa cere vreun tribut membrilor Camarillei?”

“Nu. Ceea ce vă va cere Alteta-Sa va fi ca din cand in cand sa va faceti partea pentru a asigura acest Domeniu impotriva dusmanilor. De asta... unde-i baiatu’ ala cand am nevoie de el?... inca se incapataneaza sa nu numeasca in mod oficial un serif, desi practica consacrata a Camarillei ar fi sa numeasca unul.”

“Am studiat Traditiile si am niste intrebari.”

“Ai intrebari?”

“In ceea ce priveste a treia Traditie, cum o interpreteaza Alteta-Sa?”

“Ma rog... Acuma, aceste Traditii teoretic provin din primul oras al lui Cain, sunt legile pe care Primul insusi ni le-a lasat. In acest context, Primul insemna el si se interpreteaza ca fiind cel mai batran dintr-un domeniu, in acest caz da, Principele. In majoritatea oraselor Camarillei o sa fie Principele.”

Fara nicio legatura cu intrebarile existentiale ale lui Titus, Iustina se reintoarce la frustrarile ei: “Am mai vazut ceva la Sabbatii astia...”

“Hm... ce?”

“Comunicau prin niste semne de mana. Poti sa ne inveti si pe noi ceva asemanator?”

“Nu cunosc, am inteles ca le schimba.”

“Nu de-al lor. Ceva... intern securitatii noastre.”

“Ah, noi nu avem. Pur si simplu, la noi organizatia functioneaza mult mai direct.”

“Si, daca Principelui trebuie sa ne adresam neaparat cu Alteta, care este titlul pentru fiica dansului?”

“Domnisoara ar trebui sa fie suficient. O sa ma gandesc daca e e ceva care imi scapa in momentul asta.”

“Pentru ca... noi mai avem o misiune de la Principe.”

“Mhm... ce anume?”

“Si pentru ca am observat ca dumneata o ai tare mult la suflet pe fiica dansului, ne-ar prinde bine niste informatii. Fiica dansului, aparent, este plictisita. Si ne-a cerut sa o... distram? Sa o... scoatem din starea asta? Nu mi-e e clar ce trebuie sa facem, a spus ca putem sa vorbim cu ea direct. Ma gandesc ca ti-ar fi tare recunoscator daca am si reusi, ma gandesc ca nu ar fi bine sa ajunga nemultumit.”

Balan isi aprinde inca o tigara in timp ce pot jura ca aud cuvintele “Cristosii ma-sii” murmurate pe sub suflarea lui: “Apăi n-aveti ce sa faceti, trebuie sa mergeti sa o grijiți pe domnisoara.”

“Ce anume nu-i convine?... Dumneata trebuie sa stii mai multe...”

“Mda... probabil ca mofturile lui Evelin se schimba de la o seara la alta, n-as sti sa iti zic ce o nemultumeste in seara asta.”

“Si in alte seri de pana acum?”

“Se plictiseste, incearca sa se distreze cumva.”

“Si ce anume facea ea sa se distreze?”

“Probabil ca va va scoate in oras si va face o petrecere sau 17, incercand sa uite de ceea ce este si de indatoririle pe care le are.”

“Se hraneste la petrecerile astea?” intreaba Iustina, facandu-l pe Balan sa rada, dar ea continua: “Adica spectacolul petrecerii este legat de hranitul in sine sau...?”

“Da, tu ce zici?”

“Nu stiu, poate vrea sa se hraneasca din oameni drogati, habar n-am. Nu stiu.”

“Pai asta va fi unul dintre lucrurile care se va intampla.”

Brusc, discutia lor ii atrage atentia lui Titus: “Deci si oamenii care sunt acolo vor fi cei din care stiu ce li se intampla si pur si simplu le place chestia asta?”

“Probabil ca da.”

“Si o sa astepte de la noi sa facem spectacol?” intreaba Iustina.

“Probabil ca nu. Probabil ca doar o sa va plimbe, o sa stati de povesti si o sa consumati ce droguri or fi la moda in ultima vreme.”

“... Nu a format vreo legatura de sange cu cineva?”

“Nu, din cate stiu eu, cel putin.”

“Si nici n-o sa incerce sa ne omoare.”

“Daca incearca...” zambeste larg Balan, “vedeti voi.”

Alex face ochii mari si il fixeaza, pana si Alice reactioneaza, ridicand capul. Iustina nu pare sa fie afectata de mesajul nerostit: “Ar fi cam dificil sa-i explicam Principelui de ce ii aducem fata in torpoare acasa.”

“E OK, glumeam, nu va speriati chiar asa.”

“Nu ne speriem, dar e totusi fiica Principelui, nu cred ca pot sa-i dau un picior sa o imprastii peste mese pe acolo, nu cred ca taica-su o sa vrea sa auda ca fiica-sa a patit asta.”

“E OK, o sa fie bine. Aveti si alte intrebari pentru mine?”

“Da!” raspunde repede Iustina. “Cata putere are asupra mea cea care m-a facut? Ritualul ala pe care l-am vazut inceput in beciul hotelului m-a facut sa nu vreau sa stau aproape de ea, dar e de ajuns sa ii scap din gheare?”

“Probabil ca n-are cine stie ce putere deosebita asupra ta.”

“Ai cum sa-i recunosti pe vampirii care au distrus alti vampiri?”

“Nu. Se pare ca apare in aura lor ceva daca s-au hranit intru totul din alti vampiri, dar nu daca doar au distrus pe altcineva.”

“E ceva ce pot sa fac sa nu intru in panica la vederea focului?”

“Nu stiu ce sa-ti zic... Chiar nu stiu... Se pare ca unii din Sabbat au invatat metode de a se apara de asta, dar n-as sti sa-ti zic.”

“Numai ei stiu?” intreaba Titus gandindu-se la cum a trecut Eliza fara grija peste foc, in noaptea in care l-a transformat.

“Cam asa, din cate stiu eu.”

“Deci nicio sansa pentru noi” spune Iustina dezamagita.

“Nu, daca nu vreti sa ii intrebati pe ei.”

Titus inca nu renunta la idee: “Ce s-ar intampla daca i-am intreba?”

“Pai, asta te-ar face un tradator fata de organizatia noastra si ar trebui sa te omoram.”

“Cum adica, n-avem voie nici sa vorbim cu ei?”

“Nu. Nu aveti voie sa vorbiti cu ei, pentru ca ei sunt dusmanul si suntem, in cazul in care nu ai observat, intr-un razboi.”

Iustina parca nici nu a fost in camera in ultimele minute: “Deci veste anti-soc nu exista.”

“Ba da, dar nu o sa va plimbati pe strada carand...”

“Pai nu, nu una pe care sa o car pe strada, sa fie evident ca port. Una pe care, in epoca miniaturizarii, sa o pot purta pe sub haina.”

“Cand o sa ai vreodata nevoie de asa ceva, bine. Dar pana atunci, aveti Discipline, invatati sa le folositi, poate ar fi bine.”

Fiecare, cu obsesia lui - nici Titus nu a uitat despre ce vorbeau inainte sa ii intrerupa fata: “Dar de ce se considera tradare sa vorbim cu altcineva? De ce nu se considera tradare sa vorbim si cu Gheorghe sau cu alti Gangreli?”

“Pentru ca Gheorghe nu e Sabbat, ce nu-ntelegi?!”

“Am crezut ca putem fi condamnati doar pentru ce scrie in Traditii.”

“Pai, in Traditii scrie ca nu-ti veti dezvalui natura celor care nu fac parte din sange, asta inseamna celor care nu sunt acoperiti de acele Traditii. Ei nu sunt.”

“Dar ati spus ca toti vampirii fac parte din Camarilla si ca ...”

“Da, fac parte din Camarilla, dar regulile nu se aplica tuturor. In momentul in care le incalci, ele nu te mai apara, esti scos in afara lor.”

Alex se uita la Balan, incercand sa linisteasca un pic spiritele si sa schimbe subiectul: “Dar cum putem sa ne dezvoltam Disciplinele?”

“Pai presupun ca Gheorghe o sa va ajute pe voi doi, ea e oricum tinta interesului Harpiilor, deci nu i-ar fi foarte greu sa o insface pe una dintre leprele alea si sa-i puna cateva intrebari, poate cu suficient efort o si convinge sa ii explice ceva. Cat despre prietena voastra, probabil ca va trebui sa-i gasim pe cineva competent. Baiatul, oricum, vine la mine.”

“Chiar, ce mai face Bogdan?” intreaba Alex, spre usurarea lui Alice, brusc atenta la conversatie.

“Am o treaba pentru el, e OK.”

Iustina se bucura si ea de veste: “Vine si el in seara aceasta?”

“Nu stiu daca vine, dar este pe maini bune.”

“Puteti sa-i spuneti ca fetelor le e dor de el?"

“...Bine. Daca mai sunt alte intrebari pe care vreti sa mi le puneti...”

Alex isi aduce aminte de altceva, gandindu-se sa nu uite ca acum il cheama Alex Harnac: “Cand ne-ati dat actele, mie mi-ati dat doar carte de identitate. Inainte aveam si permis de conducere, s-ar putea aranja sa am si acum? Ca mi-am facut un rost aici la un atelier auto si pana acum m-am fofilat, dar, daca se intampla odata sa ne opreasca politia, sa nu fiu descoperit.”

“Mhm... Bine, deci cutit, permis, probabil o reteta pentru Golconda sau unde puteti gasi cel mai apropiat Inconnu... altceva?”

“Cine sunt aia?”

“In fine... se zvoneste ca ar exista acesti confrati necunoscuti, care au descoperit secretul pentru Golconda si au trecut dincolo de propriile lor Bestii.”

Pe Iustina o ia gura pe dinainte: “Pai, la norocul nostru, sigur gasim si unul d-asta in Brasov...” si isi duce repede o mana la gura, dandu-si seama ce a spus cu voce tare.

“Hm... Mda, daca gasesti, sa anunti.”

Apoi redevine serioasa: “Da, eu as vrea sa vorbesc ceva cu dumneata, dar intr-o seara cand ai timp, nu acum. N-ar fi frumos din partea noastra sa iti irosim timpul de pomana, cu prea multe intrebari copilaresti in seara asta.”

Si, imediat, Titus zambeste stangaci catre Iustina, pentru ca tocmai i-a mai venit o intrebare in minte: “Una si gata! Trebuie sa ne pregatim ceva mai mult decat aparenta fizica si Traditiile invatate?”

“Da, sa aveti creierii la voi, desigur.”

Alice simte nevoia de o clarificare importanta: “Ai nostri sau ai altora?”

“Da, sa aveti grija ce vorbiti, cu cine...”

“Este nepoliticos daca nu vorbim?” intreaba Iustina.

“Da, toata lumea o sa vorbeasca despre voi, o sa fiti in centrul atentiei...” si cu asta se duce pe apa Spurcatei toata stradania Iustinei de a-l face pe Titus sa nu se gandeasca la adunare, fata aruncandu-i o privire foarte suparata lui Balan, care o remarca imediat: “Ce-i?!”

“... Nimic.” Ce putea sa-i raspunda?

“Harpiile or sa fie cu ochii pe voi” continua el. “Deci sa aveti grija, sa fiti atenti, politicosi, si, cel mai important, sa nu ma faceti de rusine, ca va dau de macare la sobolani!”

“Prin ce am putea sa va facem de rusine?” intreaba Titus, oripilat de faptul ca va fi in centrul atentiei.

“Nu stiu. Prin... nimic.”

Iustina il fixeaza pe Titus, incercand sa ii abata atentia: “Cu atat mai mult am nevoie sa sa stai cu ochii pe mine in seara asta, sa nu cad in vreo transa...”

“Da, si tu sa stai cu ochii pe mine sa nu fac vreun atac de panica...”

“Nu cred ca apuci tu sa faci atacul de panica mai repede decat o sa il fac eu! De cand a zis de Harpii, eu nu ma gandesc decat la niste creaturi care arata intr-un mare fel cu aripi si care or sa fie cu ochii pe mine, intelegi? Cu tine n-or sa aiba nimic, or sa aiba cu mine! Neaparat, nu ma lasa sa ma pierd in reverie!” si isi strange degetele la spate, sa nu se dea de gol, sperand ca Titus, in naivitatea lui, nu baga de seama ce incearca ea sa faca.

“Numai Toreadorii pot fi Harpii? De ce sa stea cu ochii pe ea?” intreaba el nedumerit, linistindu-se imediat ce are incuviintarea lui Balan.

Alex asista mirat la schimbul lor de replici: “Noi aseara ne-am batut intr-un beci al Sabbatului, ce naiba va speriati asa de... Am scapat de la aia, om scapa si de aici, mai ales ca aici suntem vazuti bine, mi se pare mie.”

“In beciul Sabbatului nu aveau lucrari de arta si nu trebuia sa socializam” ii aduce aminte Alice.

“Asta e, uneori trebuie sa mai faceti si d-astea” vine raspunsul plictisit al lui Balan.

Alice se intoarce catre Iustina: “Stai linistita, iti dau un ghiont, daca e cazul”, facand-o sa zambeasca multumita.

Cum Balan da sa plece, Titus il opreste si scoate pachetelul din rucsac: “V-am luat un cadou.”

“Hm...” In timp ce Balan il insfaca, Titus continua: “Imi pare rau ca nu am gasit din acelea de care va plac. Pe astea le fuma tatal meu.”

Balan desface ambalajul doar la un capat, suficient sa vada marca - Viceroy - si se uita la pachet de sus, ca si cum s-ar astepta sa-i explodeze in față: “Mersi. Probabil ca tu esti cel mai apropiat de Golconda sau de ce dracu’ cauti. Mersi.” Apoi, intorcandu-i spatele, ii arunca o ultima privire: “Ai grija sa nu te omoare tot binele ala pe care vrei sa-l faci lumii, da? Nu de alta, dar s-ar putea sa mai am nevoie de tine serile astea.”

Titus zambeste si da din cap, multumit; si-a dat seama ca Balan a mai avut reactia asta cand a fost favorabil cuiva, s-a mai intors cu spatele, continuand sa vorbeasca si alte dati.

“Ati vrea sa mergem intr-o seara la hoinarit in oras?” intreaba Iustina dupa ce pleaca Balan.

Titus este curios: “In ce sens sa hoinarim?”

“Eu m-am nascut in Brasov. Doar ca parintii mei s-au mutat de aici cand eram mica, prea multe lucruri nu-mi aduc aminte. In schimb ma obsedeaza o idee: m-au lasat cu o vecina, cand au plecat ei la Bucuresti, sa-si ia in primire noul apartament si vecina sunt convinsa ca m-a dus la o biserica, undeva. Nu atat ca as vrea sa merg intr-o biserica, dar ma bantuie o amintire si as vrea sa mi-o scot din minte, ca nu am apucat sa o caut, in aceste saptamani de cand ma intorsesem la Brasov, a naibii coincidenta...”

“In mintea mea de copil, care era plina de povesti, ca doar asa adormeam” continua ea, “acolo nu era o biserica, era… un castel la o rascruce mare de drumuri, cu ziduri inalte, cu porti mari prin care atunci mi se parea ca intrau ostenii calare. Biserica mi se parea ca arata ca o fortareata si, in ziua in care am fost noi acolo, plouase, sau asa imi explic eu acum... M-am furisat afara, am lasat-o pe biata femeie in biserica, la slujba, ca ma plictiseam, nu intelegeam nimic, si, afara, m-au fascinat niste pietre de mormant, acoperite cu muschi. Stralucea intr-un fel muschiul ala in razele de soare care tocmai incepeau sa iasa... fantastic... Si mai avea ceva ce nu am inteles atunci ce este; cred ca mi-au spus ca este ceas solar, asta am pus cap la cap ulterior...”

“Ai mei nu au avut niciodata timp sa asculte prostiile pe care le spuneam despre asta, iar la Brasov nu s-au mai intors - ei nu erau de aici, ajunsesera cu repartitiile comuniste de locuri de munca, nu aveau de ce sa revina. Fusesera doi oameni straini, care s-au cunoscut la munca, s-au impacat suficient cat sa se casatoreasca, deci nu am avut de unde sa scot de la ei chestiile astea si, oricum, nu sunt foarte bisericosi, degeaba m-am apucat eu sa le explic cum iese din mintea mea de copil o biserica. Dar as vrea sa o regasesc, sau macar sa-mi iasa din minte ca am construit ceva care nu exista. Dar parca n-as pleca singura...”

“Sigur, mergem cu tine” spune Alex, iar Titus se arata foarte optimist: “Avem toata neviata inainte!”

Alex are o idee: “Dar poate il prindem pe Bogdan, ca el e din oras, cunoaste locul. Daca te aude, poate lui ii vine o idee unde ar fi.”

In timp ce ei vorbeau, Titus s-a retras intr-un colt, cu agenda in mana, foarte nehotarat, atragandu-i imediat atentia Iustinei: “Tu vrei sa scrii sau sa desenezi?” si facandu-l sa se simta foarte flatat de aceasta atentie: “Eh, vreau sa scriu ceva... cred ca m-am si hotarat... dar, si daca ma razgandesc...”

“Dar scrie-le pe toate si alegi la urma, sa nu-ti para rau ca ai pierdut vreo idee!”

“A, nu... nu... m-a intristat ce a zis Balan, ca o sa fiu tradator daca ma vad cu cei din Sabbat...”

“Acuma, poate te vezi cu ei fara voia ta. Atunci nu ai cum sa fii tradator.”

Alex nu se simte nici el confortabil, dar in acelasi timp se gandeste la ce a spus Iustina mai devreme si incearca sa-i distraga atentia: “Hei, pe drumul pe care merg eu spre atelier, trec pe langa o biserica, pe langa halta Bartolomeu. Nu stiu, arata asa, mai veche si mai impresionanta, o fi aia?”

“Putem sa mergem sa vedem” spune fata.

“Ah, gata! M-am hotarat” se aude vocea lui Titus care, ridicand capul, continua: “Ma scuzati, nu am observat ca voi doi vorbeati.”

“Stai linistit, nu a fost mare lucru” il asigura Alex.

Titus, fericit ca a gasit raspunsul pe care il cauta, ia o bucatica de hartie si scrie, cu cea mai frumoasa caligrafie a lui, noul mesaj pe care sa il puna in medalion. Apoi, sub privirile curioase ale celorlalti, se taie la un deget si lasa sa picure putin sange pe diverse suprafete, incercand sa gaseasca una de pe care sa nu se evapore, dar fara succes - in cateva minute, in absenta unei metode supranaturale, nu este posibil.

Vazand ca nimeni nu se apropie si nici nu il intreaba despre ce e vorba, ii intreaba el: “Vreti sa stiti ce am scris?”

“Numai daca vrei tu sa ne spui” ii zambeste Iustina.

“Dar sa nu radeti de mine...” mai spune el, inainte de a le arata biletul, multumit ca in sfarsit are un mesaj potrivit pentru orice fel de sfarsit, dar potrivit si cu mesajul de pe exterior:

"Dacă mă cauți, caută-mă în inima ta.
Dacă sunt acolo, mă vei găsi oriunde aș fi.
Dacă nu sunt acolo, nu mai încerca.
Îți mulțumesc pentru eternitate.
T."

Alex se uita cand la bilet, cand la Titus, dand incet din cap, serios, in semn de “Asa e, asta esti...”, in timp ce Titus pune biletul in medalion, impreuna cu o suvita de par, apoi pune medalionul intr-un buzunar interior.

Iustinei nu ii trebuie mai mult ca sa sara pe el si sa il imbratiseze. Este multumita ca Titus nu va pleca sa se intalneasca singur cu Eliza, iar sansele sa i se intample ceva rau din cauza asta scad. Apoi incearca sa ii cuprinda cu privirea pe toti: “Nu stiu daca v-am spus pana acum suficient de clar, dar ma bucur tare mult ca am si eu, in sfarsit... frati si surori...”

“Ciudat s-a intamplat... Chiar, poate ar trebui sa ne pregatim de Elysiumul ala ca, uite, trece timpul si ai zis ca vrei sa ne... gătești” o priveste Alex putin piezis.

“Bine, ma schimb repede, ca presupun ca nu ar fi bine sa merg la cumparaturi in halatul de baie."

“Te rog sa aiba buzunare pe interior ce-mi cumperi in seara asta” ii spune Titus, facand-o pe Iustina sa rada.

“Bine! Ma gandesc asa: mergem la cumparaturi si ma grabesc, sa avem timp sa luam o gustare inainte de adunare, ca voi, asa cum aratati acum, nu ar fi bine sa va apropiati de vreun loc de hranire.”

Fata nu pierde prea mult timp cu imbracatul - pantaloni negri, bluza rosu inchis, din dantela cu flori, cumparata pentru alt scop, o jacheta potrivita si pentru adunare, si pentru club, ca poate totusi ajung sa si manance in seara asta. Face o exceptie si se incalta cu niste ghete mai elegante, cu toc, pe care insa le cumparase pentru comoditate, nu pentru parada.

In cateva minute sunt cu totii gata de plecare.


Înapoi: Flashback
Urmează: Unforeseen Consequences

29-apr-2022 © kimica.ro Foto: kimica.ro