Brasov by Night



Debating Vampirism (2)


3 noiembrie 2016, ora 3:30

Odata ramasi singuri, Titus se asaza in fund, isi pune mainile pe față si incepe sa planga. Iustina se asaza langa el, fara sa scoata o vorba, doar sprijinindu-se de bratul lui drept. Titus nu face niciun gest, nici de recunoastere, nici de respingere, doar vorbeste, ca pentru nimeni: “Asta e gresit... Asta e nu e nici viata, nici neviata... Nu e normal ce se intampla... Eu nu pot sa traiesc asa, luptandu-ma tot timpul cu cei asemenea mie...”

“Singura mea speranta” spune fata de langa el, “este ca o sa putem sa trecem prin aceasta viata fara sa ne luptam. Poate ca la un moment dat vom gasi ceva... vom fi lasati sa facem ceva fara sa trebuiasca sa fim in continua lupta si fara sa trebuiasca sa ne zbatem sa nu-i omoram pe aia care vor sa ne omoare...”

“Pe de alta parte...” continua ea, “... nu vreau sa ma omoare niste nenorociti ca astia! M-au omorat o data! Am 29 de ani, Titus... aveam... Nu as fi vrut sa mor asa. Si nu vreau sa mor asa de aici incolo.”

“Iustina, asta nu e razboiul nostru. Eu nu vreau sa fiu... De ce trebuie sa fim pionii oricui? Nici n-am ales asa ceva!”

“Pentru ca asa ne-au facut...”

“Nu! Nu-mi pasa! Asta nu e razboiul meu si nu vreau sa... Nu vreau sa lupt de partea nimanui! Vreau sa fiu lasat in pace!”

“Cred ca o sa treaca niste timp pana o sa fim lasati in pace... Cred ca trebuie sa ne croim un drum in asa fel incat sa fim lasati in pace.”

“Din pacate, pe drumul asta vor mai fi astfel de lupte” li se alatura si Alex. “Nici eu nu-mi doresc, dar nu cred ca va fi asta ultima.”

Titus nu se lasa induplecat: “Eu cu alti frati nu ma mai lupt.” Il frustreaza, este putin dezamagit de faptul ca Balan nu le spune mai multe. Vrea mai multe raspunsuri si toate intrigile politice din ultimele saptamani l-au obosit foarte tare, iar acum, ca a auzit despre cate haite sunt, chiar nu intelege: “Mi se pare aiurea de ce este razboiul acesta intre Camarilla si Sabbat, de ce se bat pe orase, pe teritorii. Sunt atatia oameni pe planeta, de ce nu poate fiecare sa stea linistit, sa se hraneasca discret si sa-si vada de neviata lui?!”

“Titus, provin din oameni!” incearca Iustina sa ii atraga atentia. “Titus, este razboi in Africa! Gandeste-te cati refugiati au ajuns in Europa si ce-au facut! Vampirii astia provin din oameni, nu i-a ales nimeni numai pe cei mai buni oameni pe care sa-i transforme in vampiri sa traiasca intr-un rai. Doar ca s-au transformat in monstri. Gandeste-te ca sunt niste monstri care nu provin din oameni ca tine, multi sunt niste monstri care provin din oameni rai, altfel nu ar fi supravietuit atat...”

“Eu nu vreau sa-mi gasesc argumente pentru a participa la acest razboi.”

“Dar nu e vorba de a participa, e vorba de a ne zbate sa ne croim un drum sa putem sa facem ce vrem noi...”

“Dar de ce? De ce?!”

“Pentru ca vreau sa ma bucur de farama de bucurie pe care o aveam atunci cand hoinaream si faceam fotografii, cand vedeam minunatii... Vreau sa le fac din nou, dar vreau sa ma lase sa le fac! Nu vreau sa fiu mereu pe fuga, nu vreau sa fiu trimisa sa omor din nou oameni, Doamne!”

“Dar de ce trebuie sa ma lase?! Ce drept are asupra mea si a ta, oricine?”

“...Dreptul fortei” ii raspunde Alex sec.

“Pentru ca si in viata de dinainte trebuia sa ai voie sa faci, trebuia sa faci ceva pe placul altora ca sa poti sa faci ceva ce-ti placea tie” ii aduce aminte Iustina. “Doar ca nu era atat de mare atrocitatea si nu era atata agresivitate fizica. Dar tu, ca sa poti sa ai atelierul tau de tamplarie, trebuia sa platesti niste taxe inutile, de exemplu. Da? Altfel te calca ANAF-ul si iti inchidea atelierul.”

“Da, dar...”

“Era mai fin si nu era violenta, dar era...”

“Eu trebuie sa aflu mai multe, mie imi trebuie raspunsuri! Eu m-am saturat: ori imi dau raspunsuri ori am plecat. O sa plec in lume si... si asta este! O sa-i fac probleme lui Balan si... nu stiu... Sper ca, prin ce am facut in seara asta, ne-am platit un pic datoria, dar mie imi trebuie mai multe raspunsuri!”

“Stii unde as merge eu?”

“... la Gheorghe...” ii raspunde tot Alex.

“Exact... Dar nu pot sa merg la Gheorghe decat daca pot sa ma uit in ochii lui si sa-i spun ca mi-am facut treaba. Eu, in momentul asta, nu simt ca pot sa ma uit in ochii lui si sa spun ‘Da, m-a salvat Balan; am contribuit la distrugerea unui vanator; pe Petran nu l-am omorat, din fericire; am facut tot ce am putut sa nu moara astia din beci’ si Gheorghe sa spuna ‘Da, e destul ce ai facut pentru ca ai sansa sa traiesti in continuare.’ Crezi ca ma primeste?”

Dar Titus nu-i raspunde la intrebare: “Eu vreau doar sa stiu care e pretul, sa-l platesc si apoi sa-mi vad de existenta mea!”

“Asta vreau si eu. Pana si eu as vrea sa merg la Gheorghe chiar si asa cum sunt eu, dornica de haine matasoase si de ceva frumos in viata mea. Gandeste-te, insa, ca Gheorghe omoara varcolaci. Ceva trebuie sa faca sa supravietuiasca, nu e nici el lasat in pace. Gheorghe vorbeste cu Balan. Doar ca acolo, probabil, este mai indepartata influenta politicii Camarilla, poate nu o simtim la fel.”

“Voi nu va intrebati de ce exista conflictul asta intre ei?”

“Dar intre oamenii printre care am trait pana acum trei saptamani de ce exista conflict?”

“Voi nu v-ati intrebat ce-i cu Antediluvienii aia de care ne spusese mai demult Balan, ca astia din Sabbat ii vaneaza? Nu sunteti curiosi sa aflati daca e vreo farama de adevar?”

“Ba da!” spun si Alex, si Iustina in acelasi timp, apoi fata continua sa vorbeasca: “Dar nu cred ca ne va spune nimeni fara sa aiba incredere in noi. Si, ca sa aiba incredere in noi, nu cred ca or sa o obtina de la o zi la alta. Deci, daca vrem informatii, trebuie sa facem ceva pentru ele. Iar eu, in momentul de fata, nu pot sa fug.”

“O sa fiu sincer cu voi si o sa va spun ca eu vreau sa aflu informatii, nu vreau sa ma ascund de nimeni. O sa le aflu de la cine mi le va oferi, pentru ca nu ma doare gura sa intreb si o sa le caut in orice parte.”

Alex se uita neincrezator la el: “Titus, dar cum iti vei da seama daca informatiile pe care le primesti sunt adevarate sau nu?”

“Asta nu ne putem da seama niciunul dintre noi.”

“Sa-ti spun ceva care sa te faca sa te enervezi si mai mult?” intreaba Iustina. “Desi nu cu intentia asta o spun.”

“Te rog.”

“O sursa de informatii este... fiica Principelui.”

“Mda... Eu tot o sa vreau sa am o discutie cu Balan, inainte sa mai mergem sa facem directive pentru... Alteta-Sa.”

“Ti-as propune ca atunci cand mergem, daca trebuie sa mergem toti, sa ma lasi pe mine sa vorbesc cu el. Iar daca nu-i musai sa mergem toti, as zice sa nu te chinui prea tare si sa te expui, sa trebuiasca sa suporti enervarea pe care o vei simti in acea intalnire...”

“O sa vedem... Va multumesc pentru incurajari...”

“Dar, cum spuneam, eu am mai stat pe langa oameni din corporatii... Sa stii ca difera doar forma de manifestare. Dar intensitatea si valorea... nominala a atrocitatiilor nu sunt diferite.”

“Iustina, ce crezi ca o sa se intample cand tipul ala cu piercinguri o sa le spuna ca le-am spus de Dom’ Sergent si de Eliza?”

“O sa se intample ca... Balan o sa fie multumit. Am aflat ce trebuia sa aflam. Ne-a dus mintea. Avem cu totii jumatate de creier.”

“Balan nu a stiut niciodata de la noi despre Dom’ Sergent, ati uitat?”

“Tu crezi ca Balan chiar si-a inchipuit ca noi i-am spus tot ce am aflat si ca astia ne-au lasat sa scapam din pivnita, asa, ca le-a placut de noi? Tu chiar crezi ca Balan nu-si imagineaza ca, de fapt, noua ni s-a propus chestia asta? Eu nu cred, intr-un fel este si asta amuzant.”

Alex ii sustine parerea: “Pana la urma, faptul ca i-am adus pe astia pe mana lui, nu i-am lasat sa plece, este dovada lui Balan ca ii suntem loiali.”

“Eu sunt convinsa ca Balan stie ca nu ne-ar fi lasat liberi, sa plecam din beci, daca nu s-ar fi asteptat sa fim niste iscoade si sa ne intoarcem la Sabbat. Altfel, daca Sabbatul ar fi fost convins ca suntem o cauza pierduta, ne omorau acolo. Se hraneau si plecau mai departe.”

Titus isi duce o mana la frunte, pentru ca nu au inteles ce voia el sa spuna, spunandu-si in sinea lui: “Fir-ar sa fie ele de cuvinte, cum nu-mi ies potrivite!” apoi, cu voce tare, continua catre ceilalti: “Stiu si eu ca Balan stie mai multe si e mai intelept decat ne spune noua, nu la asta m-am referit. Eliza ne-a spus ca suntem singurii care stim de Dom’ Sergent. Si, in momentul in care Camarilla o sa mearga acolo sau o sa foloseasca aceasta informatie, Eliza o sa stie ca noi am spus.”

“Stai putin” il intrerupe Alex. “Tipul asta a recunoscut referinta, deci stia deja. Iustina nu i-a spus adresa, i-a spus doar de Dom’ Sergent.”

“Eu doar i-am mentionat numele si atat” explica fata. ”Tocmai pentru ca, atunci cand a spus cum o cheama pe Eliza, mi-am dat seama ca astia se cunosc cumva. Daca acum Camarilla se duce dupa ei, se duce dupa ce i-a luat pe tipii astia de aici...”

Titus se mai linisteste un pic, isi da seama ca ea nu a spus adresa, intr-adevar, si ca, afland vestea ca o haita de Sabbat a fost capturata, poate Eliza o sa creada ca de la aceia s-a aflat.

Iustina continua sa vorbeasca: “Iar astia au recunoscut ca stiu de haita cealalta. Daca ne-au spus noua de haita cealalata si ii spun si lui Balan, e treaba lor. Daca atunci cand l-am lovit, a avut atata rezistenta de nici nu i s-a clintit camasa de pe el, dar nu are atata rezistenta incat sa nu spuna de haita cealalta, ghinionul lor! Dar, pe de alta parte, am aflat ce am fi vrut sa aflam: ca astia sunt responsabili de...”

“Uite, gandeste-te la altceva” ii vine o alta idee. “La cateva seri odata, 5-6 tineri dispar, nu mai apar niciodata, nu se stie nimic de urma lor si tocmai am descoperit ce li se intampla - sunt mancati sau ingropati in pamant si adusi in stare de frenezie si hraniti cu boschetari, ca pe urma sa se duca sa atace in mod irational alte locatii unde sunt oameni nevinovati... Astia de acum pentru asta erau responsabili. Mai mult decat atat, platesc pe cineva in politie, care sa nu investigheze soarta acestor tineri... 5-6 odata la cateva zile...”

Alex ii aduce aminte cum a inceput aventura lor din aceasta seara: “Gandeste-te ca Petran v-a luat pe voi, dar mai intai pe Iustina, ca pe niste oameni obisnuiti, pe care sa-i duca drept mancare.”

“Pe mine m-a adus aici sa ma omoare astia” spune Iustina. “Si sa ma omoare in chinuri, cine stie ce ritualuri aveau... dupa cum e sangele asta imprastiat pe aici, poate nu ma omoarau din prima. Sangele asta imprastiat provine din niste tineri care erau doar dornici de distractie, asa cum am fi fost si noi acum trei saptamani. Poate nu-i culegea doar din cluburi. Da, in cluburi e mai usor, ca ii ademenesti cu alta petrecere. Dar gandeste-te ca o culegeau pe Valeria, o ademeneau cu o lectura undeva...”

Titus isi da seama ca, pana acum, a avut un punct orb in privinta a ceea ce le fac oamenilor membrii Sabbatului, faptul ca ei nu se hranesc... elegant, asa cum o fac cei din Camarilla. Incearca sa nu se gandeasca in termeni asa de mari, dar pur si simplu la moduri de hranire, la cum o fac ei si cei cativa pe care ii cunosc fata de cum o faceau tipii astia.

Fara sa stie de gandurile lui, Iustina continua, aproape privind in gol: “Uita-te in jurul tau... Am calcat in balti de sange... Asta este masacru... Asta este macel... Aici este groapa comuna... Pe oamenii astia nu-i cauta nimeni, ca nu stie unde sa-i caute... Au disparut, au disparut in chinuri si nici macar nu se vor odihni undeva in liniste, unde sa vina cineva cu o floare acolo unde le zac oasele... Nu stie nimeni de ei...”

Lui Titus continua sa-i curga lacrimile cand o aude, isi da seama ca a trecut cu vederea modul de vanatoare a acestei haite: “M-am saturat, pur si simplu, de suferinta!”

Iustina, si ea cu lacrimi in ochi, strange medalionul de la gat: “Intr-o zi, poate am sa-ti povestesc...”

“Titus, pot sa iti spun si eu ceva despre existenta noastra?” intreaba Alex, apoi continua, dupa ce Titus doar ridica din umeri: “Imi pare rau si imi dau seama ca este complet contrar principiilor tale, dar toata-toata existenta noastra ca vampiri este sub semnul minciunii. Gandeste-te ca oamenii nu pot sa afle despre noi, indiferent ca am fi in Camarilla sau in Sabbat sau mergand pe munti ca Gheorghe. Da, OK, Gheorghe zice ca se hraneste cu animale, dar si el a recunoscut ca si ei se hranesc si cu oameni. Acum, gandeste-te ca poate au mai disparut turisti pe munte, poate si ei mai coboara in oras, ca nu degeaba stau aproape si asa mai departe. In continuare, oamenilor le este ascunsa treaba asta. Asta este o prima minciuna.”

Pentru ca Titus nu da semne ca ar vrea sa il intrerupa, Alex isi urmeaza firul gandurilor: “Lupta intre toate sectele astea, si astia sunt numai cei de care stim noi, este pur si simplu pentru a avea posibilitatea de a se hrani. Cum vad eu lucrurile acum, intre Sabbat si Camarilla, da - Camarilla are o politica, este, daca vrei, mai falsa sau poate mai subtila, dar, pana la urma, nu deranjeaza atat de mult oamenii obisnuiti. OK, sigur mai mor oameni, sigur se mai intampla accidente, dar nu se compara cu ce se intampla aici. Eu, unul, din ce am vazut pana acum, dintre astea trei grupari, Sabbatul nu l-as alege in niciun caz. Cu atat mai mult am vazut ce s-a intamplat aici. Pana si Gheorghe a zis ca nu este normal ceea ce fac ei, nu este curat. Nu e etic, daca vrei, desi el nu a folosit cuvantul asta, ca astea-s cuvinte cu pretentii.”

“Asta este existenta noastra” continua el. “Acuma, nu ne-a intrebat nimeni daca vrem sa devenim asa, ni s-a pus in carca tot de catre Sabbat si tot ce putem face este sa ne straduim sa continuam sa existam asa, sa ne pastram aceasta neviata. Daca vrei sa fii singur, complet singur, nu stiu noi, dar eu nu o sa te opresc. As vrea sa ramanem cu totii impreuna, dar in niciun caz nu m-as pune impotriva dorintei tale. Insa trebuie sa te gandesti foarte bine ca nu iti va fi usor, nici ca hranire, nici ca fuga de vanatori, nici ca vampir intr-o lume in care tu, ziua, nu poti exista, nu poti face nimic. Asa vad eu lucrurile acum.”

Titus ridica privirea catre el: “Ai dreptate. M-am lasat coplesit de emotii si de frustrare si am scapat din vedere niste puncte. Ai dreptate. Cel putin pentru moment am oprit pe cineva care facea mai mult rau decat bine asa ca... Da... o sa...”

Uitand ca are gheare, Alex ii da o palma peste spate si ii agata putin haina: “Hei! Esti cel mai bun vampir pe care il cunosc!” facandu-l pe Titus sa zambeasca: “Multumesc” in timp ce Iustina isi lasa capul pe umarul lui.

In tot timpul acesta, Alice sta putin retrasa, foarte tacuta, cu gandul la Bogdan, la faptul ca nu a vrut sa-l vada omorand un alt vampir, mai mult pentru ca ii era teama sa nu fie el pedepsit pentru asta. Si, pe langa grija constanta pentru soarta lui, o framanta ce i-au spus vocile - ca tipul acela era infectat si nu stie ce voiau sa spuna prin asta.

Langa ea, toata lumea discuta subiecte foarte serioase si au dreptate, fiecare in parte si ea nu prea stie ce sa zica, asa ca mai bine sta si ii asculta. Si nici nu prea are chef de glume acum.

In mintea ei, vocile sunt tacute pentru cateva clipe, ca si cand au luat o pauza, ca sa se gandeasca la anumite lucruri, dar apoi le aude incepand din nou: “Blestemul asta e copiii sa se ridice impotriva parintilor lor” ... “Daca ii omori pe toti Batranii, asta nu te face pe tine cel mai batran” ... “Isi pune sangele in pahar si il da mai departe” ...

Pe Titus il framanta altceva: “Balan nu are de gand sa vorbeasca si cu noi?”

“Ba da, probabil o sa vorbeasca maine” este convinsa Iustina, care brusc isi aduce aminte de ceva: “Titus, tu ai cules ceva din iarba sau mi s-a parut mie?”

“Ah...” Titus duce mana la buzunar, uitase complet de telefonul lui Petran. Il scoate si spune: “Grozav, acuma sunt si hoț...”

“Cum adica, esti hoț?” il intreaba Alex. “Ai luat ceva de pe jos.”

“Ceva ce nu-i al meu” tine Titus sa precizeze, dandu-i-l Iustinei imediat ce fata il intreaba. A trecut suficient timp cat sa se fi reblocat si fata incearca la intamplare cateva combinatii de parole, fara sa nimereasca.

“Eu v-as propune sa o intindem, ca este 4 dimineata” se dezmeticeste Iustina. “Ne oprim in primul club mai curat, mai aproape de casa, ca eu as manca ceva. Imi trebuie... Alex, ai vrea sa mergi cu mine? Ca singura nu ma duc. Si nu as vrea sa mananc prea mult odata, eventual sa si omor pe cineva pentru treaba asta.”

“Eu sunt OK” spune Alice incet, gandindu-se, insa, la Bogdan, care nu a apucat sa recupereze.

Propunerea ii surade si lui Titus: “OK, haideti sa mergem. O sa-mi prinda bine o plimbare.”

Alex este reticent: “Acuma, pana ajungem noi se face ora 5... Va trebui sa ne grabim un pic si...”

Fata, insa, este hotarata: “Comando: in-and-out!”

“OK!” rade Alex.

“Nu trebuie sa mergem chiar pana in centru, or mai fi cluburi si inainte de centru, nu?” vine Iustina cu o idee care sa economiseasca timp.

“Nu, nu!” striga Titus. “N-avem voie!”

“Ai dreptate... Stai ca ma uit...” Fata scoate telefonul, sa studieze harta. “Doamne, unde suntem!... Dar mergem pe jos, putem sa ocolim pe sub Tampa... 3 kilometri jumate, drumul cel mai scurt, 45 de minute!”

“Daca alergam, il facem in jumatate de ora, oricum nu transpiram.”

“Eu nu as vrea sa alerg la 4 dimineata pe strazile Brasovului, sa dam de banuit.”

“Jogging matinal!” rade Alex, parca simtind privirea aruncata de Iustina.

“Asa, sa revenim: asta inseamna 45 de minute...“

“Da, sa zicem ca ajungem la ora 5, poate mai gasesti cativa petrecareti in cluburi. Dar cam e ora de inchidere, stii?”

“...si soarele rasare la 7 diminieata” continua fata, ca si cand nu l-a auzit. “De acolo pana acasa mai avem 40 de minute.”

“E cam din scurt si nu sunt foarte incantat, dar, sigur, daca tu vrei, te insotesc” cedeaza Alex.

“Eu as vrea..." Apoi se intoarce catre Alice si Titus: “Voi doi ce faceti? Eu vreau sa merg in club pentru ca stiu cum e sa-mi fie foame si nu vreau sa ajung in starea aia.”

Titus o priveste pe Alice: “Vrei sa mergi acasa, cu mine?”

“Daca aveti nevoie de mine in club, merg in club. Dar eu nu am nevoie sa ma hranesc acum” raspunde fata oarecum absenta.

Urmarea este ca, in timp ce Alex si Iustina se indreapta catre centru, Titus si Alice merg impreuna acasa.


Înapoi: Let's Sabbat!
Urmează: Debating Vampirism (3)

23-apr-2022 © kimica.ro Foto: kimica.ro