Brasov by Night



The Prince's Haven


Miercuri, 19 octombrie 2016 ora 23

Masina ii lasa la numarul 6, in fata casei Principelui si pleaca destul de repede. Ramasi singuri, Alice le repeta: "Trebuie sa avem mare grija... Am impresia ca o sa se intample ceva..."

"Ce te face sa crezi asta?" intreaba Titus curios.

Alice rade: "Mi-a soptit o pasarica!"

"Ce ti-a soptit?"

"Mi-a soptit ceva ce abia dupa ce mi-ai aratat tu biletul mi-a amintit de noaptea aia..."

Titus este nedumerit, nu prea intelege ce spune Alice. I se pare destul de ciudat si lipsit de noima: "Alice, o... voce ti-a zis asta?"

"... Da. Ceva legat de o petrecere cu lopeti, ceea ce, pana nu ne-ai aratat tu biletul, nu prea ma gandisem la ce ar putea insemna."

"Dar suna ca si cum era vorba despre ceva ce s-a intamplat atunci sau ceva ce s-a intamplat din nou?"

"Ceva ce urmeaza sa se intample."

"Poti sa repeti exact ce ti-a spus?"

"Aaa... una din voci a zis ca asta o sa fie o petrecere cu lopeti. Nu pot sa-ti zic mai mult, nu pot sa ma concentrez pe ele prea multa vreme."

"Cand ti-a zis chestia asta?"

"Inainte sa urci la Fantanita, cand inca eram in centru."

"Of... haideti sa vedem ce e cu Principele..." si, inainte de a se apropia prea mult, ii sopteste fetei: "Multumesc, Alice!"

"Nu ai pentru ce!"

Casa Principelui este minimalista, cubista aproape. Un scurt pod de beton duce la intrare, are un mic garaj in dreapta, este bine iluminata, contrastand destul de puternic cu celelalte imobile din jur si cu noaptea intunecata – aici, fiecare locuinta isi asigura propria iluminare.

In fata casei sunt doi barbati, imbracati in costum, evident inarmati, care ii masoara din priviri pe masura ce se apropie de ei. Ii opresc, ii perchezitioneaza, apoi ii lasa sa intre. Daca le-ar fi dat prin cap sa caute si in rucsacul lui Titus, ar fi avut parte de o surpriza. Printre celelalte lucruri așezate meticulos, stă și toporul, de care pana si el a uitat, atat de obisnuit era sa il aiba in rucsac.

Casa se deschide intocmai ca un sanctuar regal, dar in doliu: totul este vopsit negru. In ciuda faptului ca sunt multe surse de lumina, peretii negri ascund multe umbre, multe cotloane absolut intunecate. La capatul unei scari de lemn, doi servitori, de data asta cu mainile pe arme, ii asteapta si le fac semn sa urce.

Urcand scarile, in capatul lor este un birou de lemn masiv, negru, foarte bine iluminat in alb de sus, birou la care este asezat Principele Bárány, ca imaginea unui sfant, inconjurat de un halou de lumina care il invaluie. In spatele lui este un perete facut complet din sticla, prin care se vad toate luminile Brasovului, o panza de paianjen tesuta cu galben si alb si intinsa peste Transilvania la poalele Tampei. Bárány ii asteapta sa se apropie.

Cei patru inainteaza cu pasi masurati, usor ingrijorati, descoperind ca sunt pe cont propriu, fara experienta si indrumarea lui Balan. In cele din urma se infatiseaza in fata Principelui, care ii priveste si li se adreseaza calm: “Jó estét kívánok, copii. Buna seara, va asteptam. Luati loc, va rog” si le face semn catre cele patru fotolii destul de confortabile aflate in fata biroului, inainte de a-i intreba: “Va putem servi cu ceva?”

Titus inclina capul: “Buna seara, domnule” si se apropie de un fotoliu, asteptand sa se aseze fetele inaintea lui.

“Buna seara!” il urmeaza pe rand ceilalti trei, fara ca vreunul sa se aseze, insa.

“Serios, luati loc,” le mai spune o data Principele. Inca ezitand, fetele se asaza primele.

“Au trecut doua seri de cand am binevoit sa va recunoastem oficial ca Acceptati in organizatia noastra... Spuneti-ne, cum au trecut aceste nopti?”

...

“Nu toti odata...” insista Principele.

Evident, Titus asteapta sa vorbeasca altcineva. Parca simtind dorinta lui Titus, Iustina incepe ea: “Nu v-am multumit suficient in seara aceea, va mai multumim o data acum. Daca tot a fost sa se intample, multumim ca ne-ati dat ocazia sa continuam asa.”

“Foarte bine... Cu drag. S-a dovedit a fi o decizie inteleapta.”

“Cred ca incepem sa facem niste pasi in a ne descurca. Ne-a fost de mare ajutor cum s-a gandit domnul Balan sa ne introduca in... principiile de baza ale... supravieturirii in aceasta lume.”

Principele izbucneste in ras: “Adica... adica n-a facut-o el personal, nu?”

“Poate a fost mai bine... as spune ca s-a gandit foarte bine.”

“Da, Horatiu Balan este de o intelepciune deosebita... Hm... altceva, in mod deosebit, care vi s-a intamplat in ultimele seri?”

“Cred ca deocamdata ne-ar fi greu spre imposibil sa ne dam seama ce este deosebit si ce este obisnuit...”

“Mhm... Spuneti ca ati inceput sa va descurcati... ce inseamna asta?”

“Cred ca incepem sa invatam cum sa ne hranim fara sa facem rau si fara sa atragem atentia asupra noastra.”

“Hm... asta e foarte bine.... Dar ar fi bine sa fii sigura, existenta noastra a tuturor depinde de asta, nu?”

“Tocmai! Asta mi se pare un lucru important. Si mi se pare ca incepem sa ne descurcam,” continua Iustina mai linistita, sincera si chiar multumita, mai ales pentru ca Titus tocmai s-a hranit mai devreme.

“Mhm... Bun, bun... Daca ceea ce spuneti este adevarat, credem ca este momentul ca voi sa faceti ceva pentru noi. Sunt mai multe lucruri la care ne-am gandit... Aveti vreunul dintre voi vreo relatie deosebita cu vreunul dintre Primogenii vostri? Ne inchipuim ca ati luat deja contact cu ei si ca probabil au incercat sa va paseze cateva sarcini minore pe care sa le faceti...”

Alex ridica usor din umeri, ca si cand ar spune “Noi nu avem cum”, in timp ce Titus pare ca se dezmeticeste: “Da, domnule, am luat contact cu fiecare si o sa facem ce este bine ca sa... onoram orice favoruri ni se cer...”

“Mhm... am inteles.”

“Am o intrebare pentru dumneavoastra, daca imi permiteti,” continua el.

“Hm... Nu.”

Titus inclina din cap si tace din gura.

“Sunt doua lucruri de care ne-am dori sa va ocupati. Unul este epidemia de disparitii din orasul acesta, care nu sunt inca declarate public de catre politie, stare de fapt care ne costa si este tot mai greu de mentinut. Ne inchipuim ca asta are legatura si cu circumstantele existentei voastre. Cel mai probabil haitele Sabbatului bantuie la marginea orasului nostru si considera oportun sa inhate muritori disponibili, la fel cum ati fost si voi si sa ii intoarca impotriva noastra. De aceea o sa va cerem sa mergeti inapoi la Horatiu Balan si sa ii cereti ce piste are ca sa rezolvati problema asta. Ne-am dori sa va intoarceti aici cand aveti rezultate in acest sens si vom vedea ce vom face mai departe cu voi.”

“In al doilea rand, si poate mai important,” continua el la fel de calm, “copila noastra, Evelin, este tot mai... Are un comportament tot mai ingrijorator pentru noi, are tot felul de dorinte de independenta, de amuzament, se declara plictisita, desi responsabilitatile pozitiei ei de senesal ar trebui sa-i ocupe mult mai mult timp. O decizie pe care nu incepem sa o regretam, dar ne trezim revenind tot mai des asupra ei. Ne-am dori sa luati legatura cu ea, o sa va dam datele ei de contact” si, absent, intinde mana undeva in stanga biroului, de unde ia o carte de vizita pe care o impinge catre ei “si sa vedeti daca nu o puteti scoate in oras, avea grija de ea intr-o oarecare masura sau macar sa ii tineti companie. Probabil ca niste tineri ca voi, care sunt mult mai la curent cu ce diversiuni are de oferit lumea muritorilor, ar putea sa-i ofere lucrurile pe care si le doreste. Ati inteles?”

Alex se simte putin vizat cand aude despre diversiunile pe care le ofera lumea muritorilor si ridica privirea: “Ne puteti spune din ce clan face parte domnisoara Evelin?”

“Este fiica mea si eu, Ádám Bárány, fac parte din clanul Ventrue. Am fost Imbratisat in clanul Ventrue acum cateva sute de ani, ca si continuare a distinsei traditii a acestui clan si continuare a stapanirii de catre neamul lui Árpád a acestei provincii a fostei Coroane Maghiare, astfel incat, evident, si fiica noastra este tot Ventrue.”

“Am inteles. Presupun ca nu aveti ceva deosebit sa ne recomandati in aceasta directie...”

“Ne temem ca nu am sti sa va spunem. Fiica noastra este, de cateva seri, tot mai indepartata de noi si acest lucru ne ingrijoreaza. Cu siguranta ca intelegeti ceea ce incercam sa va spunem.”

“Permiteti-mi, va rog, Domnia-Voastra...” spune Titus, “... sa reformulez, daca am inteles bine sarcinile, sa plecam cu totul clarificat: prima este sa cercetam si sa rezolvam epidemia de disparitii luand legatura cu domnul Balan ca sa primim mai multe detalii, iar a doua este sa o scoatem pe fiica Domniei-Dumneavoastra in oras?”

“Scopul nu este sa o scoateti in oras, tinere, ci scopul este sa fiti cu ochii pe ea. Daca gasiti periculoase apetitele ei sau ocupatiile cu care se va indeletnici, cu siguranta ca va veti intoarce si ne veti spune.”

“Fara stirea ei, deci.”

“Da, tinere, fara stirea ei.”

“Multumesc, domnule!”

“Adresarea corecta este Alteta sau Serenissime Principe” spune el, ridicand usor tonul, facandu-l pe Titus sa ii fie foarte greu sa i se adreseze altfel de acum inainte.

“Ma scuzati, Alteta,” raspunde Titus politicos, dar simtind ca ii vine sa vomite.

“Credem ca voiai sa intrebi ceva?”

“Daca imi permiteti, Alteta, era, de fapt, o rugaminte...”

“Da?”

“Asa cum a spus domnisoara Iustina, am invatat cum sa ne hranim si cum sa pastram cat mai bine Mascarada...”

“Mhm...”

“As dori sa va rog sa-mi permiteti sa-mi... arog o slujitoare.”

“Ha!” izbucneste Principele in ras. “Impertinenta ta ne amuza! Si, rogu-te, ce ai facut, care ti-ar da dreptul asta?”

“Speram ca imi veti spune dumneavoastra, Alteta, ce as putea sa fac, ca sa-mi acordati acest beneficiu.”

“Nu va inceta niciodata sa ne socheze gradul crescut de impertinenta al generatiilor noi, cu atat mai mult cu cat fac parte din Clanurile de Jos... Foarte bine. Ne simtim generosi. Rezolvati problema disparitiilor sau macar faceti pasi in acest sens, pentru ca imi inchipui ca voi patru nu veti disloca Sabbatul de la granitele Brasovului singuri. Dar infaptuiti ceva in acest sens si vom lua in considerare cererea ta.”

“Va multumesc, Alteta.”

“Foarte bine.”

Iustina ar vrea sa profite de oportunitate si sa mai afle cate ceva despre sarcinile lor: “As putea sa va mai intreb ceva in legatura cu fiica dumneavoastra?”

“Intreaba.”

“Obisnuieste sa plece singura? Este insotita?”

“Este insotita in permanenta de servitorii nostri, nu e asta problema. Problema este ca Evelin, in opinia noastra, nu are cu cine sa socializeze sau pe cineva care sa-i suscite interesul mult timp. Este o perioada de acomodare, dupa cateva sute de ani, in care trebuie sa gasesti lucruri care sa te preocupe. Daca va fi voia Domnului, veti trai si voi asta. Va dura putin pana cand realizati ca lumea va trece,” spune el si se ridica de la birou si, intorcandu-se cu spatele catre ei, se uita pe geam. “Veti intelege ca, pe masura ce timpul trece peste voi, pierdeti lucruri - veti pierde oamenii pe care i-ati iubit, veti pierde, pana la urma, lumea in care v-ati nascut. Si noi am fost Imbratisati intr-o lume complet diferita de asta. Ne inchipuim ca si pentru Evelin lucrurile sunt la fel si am vrea sa-i oferim orice usurinta am putea in aceste nopti.” Si se intoarce cu fata catre ei: “Clar?”

Iustina incearca sa nu se uite prea mult pe fereastra. “Nu am vrea sa va irosim timpul cu intrebari puerile. Ar fi cineva cu care am putea sa stam mai mult de vorba, discret, despre ce a atras-o pana acum, ce i-ar placea sau cum sa ne apropiem de ea?”

“Ah, cu siguranta ca o puteti intreba pe ea, este foarte deschisa cu privire la hobby-urile ei.”

“Adica ne putem apropia direct de ea si nu o sa fie surprinsa ca niste... straini, copii pribegi au indrazneala sa se apropie de ea?”

“A, nu! Cu siguranta ca Evelin este foarte deschisa in asemenea privinte, in ciuda eforturilor noastre.”

“Atunci ne-ati putea spune unde si cand sa o contactam?”

“Dupa ce ati rezolvat problemele, poate mai presante. Mai putin enervante pentru noi dar mai presante pentru oras... Suficient, bine.” incheie Principele discutia.

“Multumesc frumos!”

“Va multumim pentru aceasta vizita. Viszontlátásra, copii. O seara frumoasa!” apoi se intoarce cu spatele catre ei si continua sa priveasca orasul.

Titus se ridica imediat: “La revedere, Alteta. O seara buna.” Se intoarce si iese din incapere, incercand sa nu fie nepoliticos, dar sperand ca va fi repede urmat de ceilalti, pentru ca el fierbe pe dinauntru.

In timpul acesta, vocile lui Alice continua sa-i vorbeasca: “E foarte greu sa distingi ceva intr-o astfel de bezna” ... “In abis probabil ca toate pisicile sunt negre” ... “E amuzant sa te uiti direct la Principele von Bezna” ... Sorana tace, ca si cum se teme sa iasa la suprafata, sa ii spuna ceva.

Alice mai arunca o privire in incapere. Principele nu pare diferit fata de cum s-a aratat sub Casa Sfatului. In afara biroului, mai sunt cateva dulapuri inalte, cu dosare, pe peretele opus este o biblioteca mare, plina cu carti aranjate meticulos; printre ele: Platon, Aristotel, Machiavelli, Sfantul Augustin.

Alex, admirand confortul casei, se inclina si se retrage politicos cu spatele, incercand sa nu starneasca in niciun fel neplacerea Principelui, desi este destul de evident ca Principele nu ii mai baga in seama.

Ies cu totii afara, cu gandul se intoarca pe jos in oras. Titus trece grabit printre garzi si porneste in pas alert catre apartament, aproape fugind.

"Titus!" il striga Iustina, facandu-l sa se intoarca, sa se opreasca si ii astepte tacut, dar foarte incordat.

"Stai un pic! Ce s-a intamplat?" il intreba fata.

"Vorbim acasa" e tot ce spune el, inainte sa o ia la fuga.

"Putem sa mergem si noi pe jos" se gandeste Alex. "Sper ca Titus merge acasa, nu la Valeria, si poate ii prinde bine sa fie putin singur. Poate l-au afectat si biletul de la mama noastra, si intalnirea cu Principele. Oricum lui nu-i placeau lucrurile astea. Dar presupun ca va trebui sa-l sunam pe Balan si sa ne facem datoria, nu?"

"Deci avem vreo ora de mers pana acasa," le spune Iustina, dupa ce verifica traseul pe harta. "Eu l-as suna pe Balan, dar as vrea sa nu vorbim la telefon de lucrurile astea. Lasand la o parte ce as mai fi vrut eu sa vorbesc cu el, dar care poate sa astepte, l-as suna doar ca sa il intreb cand ne putem vedea. Trebuie sa vorbim cu Titus inainte, totusi..."

"Exact!"

"Pai atunci, hai acasa! Doar sa ne hotaram daca mergem o ora pe jos sau chemam un taxi."

Alex ridica din umeri: "Din partea mea, e OK cum vreti voi."

Probabil nu a auzit-o pe Alice spunand ca ea nu prea ar vrea sa fie intr-un taxi acum, pentru ca Iustina da un telefon, o masina vine destul de repede, iar ei ajung la apartament inaintea lui Titus.


Înapoi: Love Story
Urmează: Shopping and Cleaning Assignments

29-mar-2022 © kimica.ro Foto: kimica.ro