Brasov by Night



Chatty Vampires


Miercuri, 19 octombrie 2016 ora 4

"Ati fost extraordinari amandoi in seara asta," le spune Iustina baietilor.

"Multumesc," raspunde Titus.

"Este incredibil ce puteti sa faceti!"

"Daca ai curaj, poate te invat si pe tine... candva."

"Aparent, curaj am. Nu stiu daca pot sa si invat asa ceva... Dar, oricum, felicitari! Si tie, pentru ca te-a lasat sufletul sa faci asta, si tie," continua ea dandu-i un cot lui Alex, "pentru ca ai vrut sa faci asta."

"A fost inspaimantator, sa stii. Nu ma asteptam sa fie o experienta atat de intensa" spune Alex incet. "Chiar daca eu am vrut-o."

"Apropo, am mai descoperit ceva in seara asta si nu cred ca este intamplare," isi aduce aminte Iustina. "Cand ma mai vedeti asa cazuta in transa, dati-mi un ghiont fara mila pentru ca este periculos pentru mine - nu mai vad, nu mai aud nimic in jur."

"Ca atunci, la Fantanita?" intreaba Alex.

"Da. Dar faceti asta numai daca nu va puneti pe voi in pericol. Daca puteti, nu va fie mila. Daca nu ma zgaltaia Titus, cred ca acolo ramaneam..."

"Bine, dar cum stim? Ca mie mi s-a parut doar ca nu te amesteci in discutie, nu am realizat ca esti in transa."

"Pana ma invata Titus sa scot gheare, poti sa incerci sa-mi dai un ghiont. Daca nu trebuia, nu am cum sa te zgarii inca" zambeste fata. "Dar, lasand gluma la o parte, probabil la un moment dat o sa vedeti ca nu sunt prezenta si, daca puteti interveni, chiar faceti-o."

"Nu crezi ca o sa ajungi si tu ca mama ta, sa o iei razna in situatii din astea, nu?"

"Asta nu am de unde sa stiu, dar aparent mama ta spunea ca nu. Ca nu am ce-mi trebuie ca sa ajung asa. Deci nu am iesit cum trebuie, asa ca promit sa incerc sa nu va scot ochii," zambeste ea in continuare.

"Ma bucur sa aflu," spune Alex in timp ce o strange pe dupa umeri.

Dupa vreo jumatate de ora, Titus se lumineaza la fata, parand multumit de ce i-a iesit, inchide agenda, scoate din rucsac bucata de lemn la care lucrase in prima seara si incepe sa ciopleasca ceva ce acum pare un disc. Nu dureaza prea mult pana Iustina vine langa el, curioasa.

Din cate isi poate da seama, ceea ce vede seamana cu un medalion rotund din lemn, cu doi lupi sculptati pe el si continua sa il privesca cum lucreaza, cum le da forma, trasaturi, cum adauga linii mai fine.

Desi si el priveste cu admiratie, lui Alex nu ii vine inca sa se apropie.

Oarecum de asteptat, Iustina nu se poate abtine: "Cum ai invatat sa faci asta?"

"M-a invatat tatal meu, inca de cand eram pusti... Imi place mult sa lucrez cu lemnul..."

"Acesta ce lemn este? Presupun ca este unul mai moale, ca ti-ar fi cam dificil acum in apartament, doar cu cutitul, daca ar fi o esenta tare..."

"Acesta este un lemn de alun, pe care l-am luat in excursie... era un alun destul de gros."

"Dar nu o sa vrei sa adormi sculptand, nu?"

"Nu, in vreo ora-doua cred ca o sa-l termin. Mai am de facut cateva retusuri. Sper sa-mi iasa!" zambeste el.

"Pai, daca poti sa-l termini mai repede, as vrea sa vorbesc un pic cu tine..."

"Da, cum sa nu! Uite, fa ce mai ai de facut cu Alex si..." propune Titus, facand-o pe Iustina sa-l priveasca zambind. "... Adica, da, mai stai si cu el, termin si eu asta si vin eu la tine."

Iustina, insa este pusa pe șotii: "O sa te astept in pat" spune, facand-o pe Alice sa rada.

"... In care pat?" intreaba Alex imediat.

"In dormitor," raspunde fata cu nevinovatie. "Nu l-ai trimis sa doarma in dormitor?"

"Mhm..." mai spune el, ridicand o spranceana.

Iustina este convinsa ca i-a trecut supararea, asa ca se joaca in continuare cu el: "Avem doua paturi, Alex. Vedem noi in care dormim."

Alice parca isi baga capul in laptop, scufundandu-se in editarea textului scris pana acum, incercand sa ignore ce se intampla langa ea. Simte destul de intens absenta lui Bogdan - nu este alaturi de ea, nu stie unde ar putea fi si recunoaste in sinea ei ca lucrul acesta o ingrijoreaza intr-o oarecare masura.

Este neobisnuit, usor neplacut, dar tocmai aceasta absenta este ceea ce ii da imboldul de a scrie. Este ceva ce nu a mai simtit de mult timp, dar o idee se infiripa. Nu stie cat de bine ar functiona, dar este acolo. In acelasi timp, vocile din capul ei sunt impartite; jumatate dintre ele ii spun sa scrie si sa urle cat mai tare, ca sa auda toata lumea prin ce trece, in timp ce celelalte ii amintesc ca s-ar putea sa existe consecinte pentru o astfel de actiune.

"Cel mai bine este sa te ascunzi in vazul lumii", le spune ea in gand. "Cine o sa creada ca, daca scrie cineva despre vampiri, chiar e vampir?!" Si, oricum, nu are nimic de publicat, din partea ei, vocile ar putea sa taca deocamdata.

Dupa ce termina medalionul, foarte incantat, Titus merge si bate la usa dormitorului. Intra, inchide usa si ii da fetei obiectul la care a lucrat pana acum. Este un medalion rotund de lemn, cu doi lupi unul langa altul pe fata si un mesaj gravat pe spate: "Doi lupi se pot regăsi atunci când sunt despărțiți.”

“Cum ti se pare?” o intreaba.

“... Este minunat!” e tot ce spune Iustina. Pentru cateva secunde nu poate sa nu se simta rapita de dedicatia si de finetea cu care a lucrat Titus, de parca si-ar fi pus si sufletul in acel medalion. Incet-incet, obiectul o absoarbe, pana ajunge de-a dreptul fascinata de el, uitand de tot ce se intampla in jurul ei.

Dar Titus nu o lasa - o ia in brate si o strange cu putere, aducandu-si aminte de rugamintea ei de mai devreme: “Haide! Ca vreau sa-mi spui ce parere ai!” Este suficient cat sa se dezmeticeasca, dar destul de greu sa isi dea seama ca este ceva mai mult acolo.

“Are legatura cu mesajul!” ii sopteste Titus.

“De care lup anume ti-e tie dor?”

Titus roseste un pic, privind-o inainte de a-i raspunde: “... De mama.”

“Da, trebuie sa recunoastem: e frumoasa! Si radiaza o forta...”

“Mai uita-te... vreau sa testez daca functioneaza.... Citeste cu atentie mesajul...”

“Tu chiar vrei sa o reintalnesti, nu?”

“As vrea... Chiar mi-ar placea.”

“Te-ai gandit daca ai vrea si sa ramai cu ea?”

“Da, m-am gandit... Nu cred ca mi-ar placea sa raman alaturi de Sabbat. Nu stiu exact care e misiunea lor, nu vreau sa fac ce fac ei, dar, cum ea e tot Gangrel, poate.... Poate ar vrea odata sa plece, cum au plecat si ceilalti din Camarilla...”

“Asa, da, ati putea avea o sansa... cu conditia ca ea sa vrea sa plece de-adevaratelea si sa nu fie o fanatica.”

“Da, dar asta nu e in controlul meu.”

“Asa e... Daca poti, nu-ti face foarte-foarte multe iluzii. Pe de alta parte, eu as zice sa fii pregatit si ca ea sa nu tolereze aceasta opinie a ta...”

“Da, stiu ca multe lucruri pot sa mearga gresit...”

“Doar sa fii pregatit. Nu inseamna ca asa o sa mearga. Dar nu as vrea sa iti faca rau.”

“Nici eu. Nu cred ca o sa-mi faca. Chiar nu stiu. Dar, pana la urma, de cand am fost transformat, parca uneori simt ca as putea sa-mi iau mai multe riscuri decat as fi facut-o in viata mea de dinainte...”

“Pot sa te intreb ceva... personal? Nu trebuie sa raspunzi daca nu vrei, numai sa nu te deranjeze ca te intreb...”

“Intreaba-ma.”

“De ce spuneai ca pe tine nu o sa te caute nimeni?”

“Pentru ca... parintii mei au murit...” raspunde Titus, cu un glas foarte trist.

“Imi pare rau...” sopteste Iustina.

“Si mie... Dar... uite, Eliza a spus ca o sa ma caute si, daca o sa ma gaseasca, as vrea sa ii dau medalionul acesta. Numai ca nu stiu in ce conditii o sa ma reintalnesc cu ea si am vrut sa ma asigur ca poate as putea sa ... sa imi asigur o intalnire si in alt fel cu ea. Asa ca uita-te cu atentie si vezi daca poti sa dezlegi ghicitoarea de pe spate.”

“… Nu vreau sa te supar, dar... altceva, in afara ca da speranta ca lucrurile ar putea sa mearga bine, indiferent de ce s-a intamplat, mie nu-mi spune in seara asta...”

Oarecum speriat ca poate nu o sa inteleaga nici Eliza, Titus insista: “OK... ia-o mai literal...”, dar Iustina nu pare sa inteleaga, nici nu stie daca sa rada sau sa planga.

“Daca e sa te gaseasca, te gaseste si dupa miros...”

“Da, o sa am grija sa dorm cu el.”

“Imi pare rau ca te dezamagesc...” Inca tinand in continuare obiectul in maini, Iustina sesizeaza ca, la cum este facut, exista o foarte fina linie de fisura intre cei doi lupi sculptati. “De ce au o... bariera intre ei?”

“Pentru ca... se pot regasi atunci cand sunt despartiti.... Desparte-i!”

“Nu se rupe?!”

Intr-adevar, medalionul nu se rupe, se desface in doua bucati, goale pe interior, unde se gaseste o bucata de hartie, cu un mesaj:

“Vino, peste tot atâtea zile câte s-au scurs între când ne-am văzut prima și când ne-am văzut a doua oară, la ora și în locul în care sfârșitul și începutul s-au întâlnit.”

“Esti fantastic!” izbucneste Iustina. “Chiar imi pare rau ca nu mi-am dat seama de prima data.”

“Spre mandria mea, si iti multumesc, poate ai fost prea absorbita de el.”

“Nu aveam cum sa nu fiu absorbita! Uita-te la ei: mai ca le vezi parul zburlit! Mai ca le vezi sticlirea din ochi, desi asa ceva este imposibil pentru o bucata de lemn care e doar sculptata, nu pictata, nu lacuita, nu nimic! Cum sa nu fiu absorbita?! Si nu mi-ar fi dat prin cap sub nicio forma sa incerc sa il fac in doua! Cred ca i-as fi dat peste mana cui ar fi incercat sa faca asta de fata cu mine!”

“Multumesc, Iustina,” spune Titus luand bucatile din mana ei si reasambland medalionul. In momentul in care il inchide, se potriveste inapoi perfect. “Sper ca... of... poate ca Eliza nu-i asa blanda ca tine...”

“Mi-ar parea rau sa-l strice, dar ma bucur ca am vazut cu ochii mei ca nu o sa se strice daca il faci in doua!”

Titus o ia stangaci in brate: “Multumesc! Vrei sa ma mai intrebi ceva?”

Iustina raspunde imbratisarii, fara sa ii dea drumul: “Stiu ca suna ca naiba, dar mie chiar imi e teama pentru tine.”

“De ce?”

“Inteleg care ti-e motivatia, inteleg care ti-este dorinta si as vrea sa nu te superi pe mine ca iti spun: eu cred ca diseara ar trebuie sa o Saruti pe fata asta...”

“Pai...” spune el zambind, “pai am sarutat-o chiar in seara aceasta!”

“Titus, nu asa. Ar trebui sa o... musti.”

Titus isi coboara privirea: “Pai... asa as spera si eu... I-am scris o poezie, o sa v-o arat si voua cand ma intorc sau, cine stie, daca o sa fii suficient de aproape daca vii cu mine...”

“Eu as veni, daca nu te superi. Ar fi bine sa faci asta pentru ca, daca fata, chiar si impotriva vointei ei, are legatura cu urmaritorii, macar ar putea sa ezite inainte sa iti faca rau si poate tu apuci sa scapi.”

“Cum adica? Mai explica-mi o data,” spune Titus nedumerit.

“Senzatia de extaz, de euforie pe care o va simti fata o va atrage mai mult catre tine. Daca ea este acolo si pentru ca nu e chiar straina de urmaritori, s-ar putea sa ezite la momentul la care ar trebui sa faca ceva impotriva ta. Nu stiu cine sunt astia! Pot sa fie niste derbedei de pe strada, care au vazut o fata frumoasa asteptand, si atat! Dar... acum nu mai cred in asemenea lucruri. Mai bine sa-mi spui pe urma ca am fost exagerata si totusi se intampla si lucruri bune si abia astept sa imi spui asta, decat sa ne para rau ca ai patit ceva pentru ca fata nu era chiar nevinovata.”

“Iti multumesc...”

“Oricum trebuie sa o musti, va trebui sa faci si asta la un moment dat si mai bine cu o fata frumoasa decat cu un boschetar! Este, totusi, mai placut!”

“Multumesc tare mult pentru grija. Sa stii ca... si mie mi-e teama. Pentru mine nu chiar asa de mult, pentru ca, daca ar fi oameni care ma urmaresc, acum ca am vazut ce pot face, nu prea cred ca au foarte multe sanse. Daca ar fi vampiri, poate ca ar fi mai rau. Dar trebuie sa recunosc ca ma tem si pentru siguranta ei si, daca tu ai veni singura sa stai sa ne urmaresti de la distanta, m-as teme si pentru siguranta ta.”

“Probabil nu o sa fiu singura, cel putin Alex va fi cu mine. Nu cred ca vom umbla singuri o perioada de acum incolo.”

“Da... Sa stii ca eu nu m-am gandit doar sa o musc in seara asta... As fi vrut sa ii dau si din sangele meu... Dar asta depinde de cum va raspunde ea.”

“Acuma, daca fata este asa simpatica si de treaba, de ce nu?”

“Da... sunt foarte entuziasmat in legatura cu ce i-am scris... Poate daca va ciuliti urechile destul, o sa auziti si voi, dar sa stati mai la departare, sa nu...”

“Nu o sa stam chiar ciorchine pe langa tine!”

“Multumesc!” rade Titus. “Ne intoarcem si la ceilalti?”

“Mai am o rugaminte...”

“Da...”

“O sa-ti fie, probabil, greu, la cum te vad eu pe tine. Sau o sa spui sa nu ma amestec... Incearca sa nu te indragostesti prea tare.”

Titus este vizibil stanjenit, daca ar fi fost posibil probabil s-ar fi inrosit deja pana la varful urechilor: “Pai, da... o sa vad... nu promit nimic...”

“Nu le da altora de-a gata unelte cu care sa te chinuie...”

Titus se gandeste la cum s-a simtit mai devreme in seara aceasta - daca urmaritorii ar fi sarit pe el, i-ar fi sfasiat, numai ca sa nu-i faca rau Valeriei si se uita spre unghiile lui: “Abia astept sa incerce!”

“Da, dar sa stii ca nu vor incerca in asa fel incat sa ajunga in raza unghiilor tale. Asta ar fi prea simplu. Nu sunt prosti. Gandeste-te ca te-ai trezi diseara si ai vedea un sir lung de mesaje sau de apeluri pierdute de la numarul care pare sa fie al Valeriei. Niste mesaje din ce in ce mai alarmate... Pot sa jur ca o sa-ti pierzi capul!”

“Uite, o sa incerc sa fiu cat mai cerebral, bine?”

“Nu zic sa fii un ticalos si sa nu-ti pese, dar nu te indragosti prea tare. Cel putin pana nu ne gasim un loc, pana nu ne dumirim cine ne vrea raul, pentru ca... suntem pui! Mie mi se pare ca in lumea asta nu exista notiuni de fair play, de facut lucrurile civilizat. Sunt convinsa ca sunt o gramada de descreierati, iar noi suntem nou-veniti, facuti fara aprobare, facuti in afara Camarillei si, brusc, suntem cinci care primesc niste drepturi. Nu cred ca o sa ne fie prea bine o perioada.”

“O sa incerc, bine? As vrea, dupa aceea, sa-i intreb si pe ceilalti ceva..”

“Haidem!”

Cat timp cei doi au stat in dormitor, Alice a continuat sa scrie, chiar cu spor, ceva ce ar fi un bun inceput pentru un roman. Alex a incercat sa se gandeasca la orice altceva decat ce s-a intamplat in seara asta si sa-si mute gandul de la Iustina ramasa singura cu Titus in dormitor. Nu trece multa vreme pana sa-si gaseasca un alt motiv de ingrijorare, respectiv ca in curand vor trebui sa se hotarasca ce fac, daca sa dea ochii cu Dom’ Sergent sau nu si este putin stresat.

“Uitati, maine seara o sa am din nou intalnire cu Valeria la ora 9,” spune Titus dupa ce revine in sufragerie. “As vrea sa va intreb... Asa cum imi imaginez eu, ea o sa fie de incredere si, dupa cum i-am spus si Iustinei, planuiesc sa-i dau sa bea din sangele meu... in acest stadiu, ati vazut ce ne-a spus si Lucretia, aceste persoane nu-ti pot face rau... daca totul decurge asa cum imi imaginez eu, ati fi de acord daca i-as da adresa noastra? M-am tot gandit si nu o sa o aduc aici, pentru ca nu vreau sa punem casa in pericol si sa ii facem probleme lui Balan...”

“Pai si atunci de ce sa-i dai adresa de aici?” intreaba Alex.

“Nu neaparat acum, dar poate in viitor... M-a ingrijorat ce mi-a spus Iustina, ca, daca fata are probleme in timpul zilei, eu nu am cum sa o ajut. Poate, daca o sa o consideram suficient de incredere, poate o putem lasa sa stea aici peste zi, poate o sa ne ajute pe toti. Toata lumea ne-a spus ca e de ajutor sa ai persoane... umane langa tine.”

“Da... eu presupun ca nu ar strica sa-l intrebam si pe Balan de lucrul asta, pana la urma noi suntem tolerati aici si este apartamentul lor, al Camarillei.”

“Chiar daca nu ar fi toata faza cu vampirismul, nu crezi ca te grabesti putin?” intreaba Alice.

“Sunt de acord sa-i cerem sfatul lui Balan, cum sa nu?! Chiar nu as vrea sa-l incurc cu absolut nimic.”

Alex rade si ii face cu ochiul: “Ei bine, cineva trebuia sa inceapa si nu pot decat sa te felicit!”

Titus zambeste, bucurandu-se ca Alex si-a recapatat macar putin simtul umorului si pare ca nu mai e asa de suparat, fara sa stie ca Alex mai are un motiv pentru care este mai relaxat: ceea ce a spus Titus mai devreme, l-a linistit putin cu privire la ce isi imaginase el ca s-a intamplat in dormitor, se gandeste ca doar au discutat despre Valeria si asta il face sa fie mai exuberant.

“Oare cand am putea sa vorbim cu Balan? Maine cand ne trezim?”

“E deja azi” ii aduce aminte Alice.

“Dar oare nu putem sa-l sunam la telefon?”

“Vrei sa incerci?” intreaba Alex.

“Exact la asta ma gandeam si eu,” spune si Iustina. “Ar fi bine sa ii dam un telefon inainte sa navalim peste el.”

“Haideti sa ne gandim ce vrem sa-l intrebam”, se entuziasmeaza Titus. “Ca sa nu-i rapim mult timp.”

Alex il opreste: “Inainte sa-l sunam, eu am o indoiala cu privire la viitor. Va aduceti aminte ca noaptea urmatoare ar trebui sa ne intalnim cu Dom’ Sergent... Cred ca nici voi nu ati vrea sa continuam cu Sabbatul, dupa ultimele nopti parca ne e mai bine in situatia in care suntem acum. Cum a zis si Gheorghe: ce ne-au facut ei, nu a fost deloc in regula. Marea mea nehotarare este daca sa ii spunem sau nu lui Balan ca exista acest Dom’ Sergent acolo, la garaje...”

“Alex, uite, mi-a ramas in minte o chestie pe care ne-a zis-o Gheorghe: sa nu ne bagam prea mult in politicile lor. Sunt de acord sa nu mergem. Hai sa vedem cum sa ne platim datoria fata de Balan, cred ca ne-ar fi tuturor mai bine daca ne-am plati datoria, apoi chiar am fi liberi sa alegem...”

“...orice drum am vrea.”

“Exact.”

“Dar crezi ca Fiii lui Tepes ne vor lasa in pace?”

“Din ce a spus Eliza in noaptea aceea, mie mi-a ramas in minte ca, daca vrem acolo, ne ducem, daca nu, nu. Numai sa nu spunem nimanui despre locatia lor pentru ca, daca spunem, vor sti ca noi am spus si atunci vor avea ceva cu noi.”

“Ai dreptate. Si, oricum, ei nu sunt atat de organizati incat sa ne urmareasca precum vanatorii sau, cred eu, Camarilla. Acum s-ar putea sa ne lase in pace. Daca ramanem asa, ne trec la pierderi si cu asta, basta, nu? La asta te gandesti?”

“Sunt intr-un oras al Camarillei, dar eu zic sa nu-i subestimam - cat organizati sau dezorganizati sunt. Sa fim cu bagare de seama...”

“Deci incepi sa gandesti ca mine: lasam toate optiunile deschise,” rade Alex.

Iustina se gandeste la acelasi lucru: “Cred ca ne-ar face mai putin rau daca nu spunem, decat daca spunem.”

“Bun,” spune Alex. “Atunci nu deschidem acest subiect cu Balan. Poate e mai bine ca nu este si...”

“... As fi preferat sa fie si Bogdan aici pentru asta,” il intrerupe Alice.

“Dar el este foarte dedicat lui Balan, stii? Ultima oara ne-a spus ca este cu totul al lui Balan...”

“Cred ca Bogdan ar vrea sa mergem sa-i omoram, nu? Dar eu nu ma simt in stare sa fac asta. Daca il cheama Dom’ Sergent, presupun ca nu sunt aici doar sa supravegheze...” spune Iustina.

Alex pare sa fie de acord: “Da, nici eu nu cred ca sunt asa, trei ametiti cum, imi pare rau s-o spun, erau parintii nostri. S-ar putea sa fie mai puternici si mai multi.”

“Cred ca servesc altui scop.”

Titus vine cu o propunere: “Haideti sa pastram tacerea, sa vedem ce ne roaga Balan sa mai facem in continuare si sa incercam sa ne platim datoriile. Ca tocmai mi-am amintit: stiti ca zicea Eliza ca vor da o lovitura? Oare au dat-o deja?”

“Din cate imi aduc aminte,” spune Alex, “in noaptea aia trebuia sa fie si Balan a spus ca au oprit-o la timp.”

“Pai hai sa ramana intre noi, vedem ce mai apare si... stiti ce? Cand am plecat, nu stiu daca voi ati auzit, dar Eliza mi-a spus ca o sa ma caute. Sa stiti ca pe mine nu m-ar deranja daca ar face-o. Nu vreau sa merg cu ei, dar, daca este vreo sansa sa pot sa o scot pe Eliza sa vina cu ceilalti Gangreli, o sa incerc.”

Cand Titus aminteste de ceilalti Gangreli, Alex ridica privirea catre el: “Da, este un drum interesant si acolo, poate intr-un fel e mai simplu pentru noi. Dar are si orasul avantajele lui, iti dai seama, da? Cred ca ne e mai usor sa ne hranim aici.”

“Ai uitat ca a zis ca putem sa locuim si in oras?” intreaba Iustina.

“Si, in plus, alaturi de ei, am fi liberi” isi continua Titus ideea. “In afara de loialitate, pe care e logic sa o ai, ei nu functioneaza pe sistemul asta de favoruri, ei nu...”

Alex este de alta parere: “Da, Titus, noi acum stam intr-un apartament. Tocmai te gandeai sa ii spui noii tale prietene adresa de aici. De bine, de rau, locul acesta, care nu e rau, ne-a fost pus la dispozitie de Camarilla.”

“Ne-a fost pus la dispozitie de catre Balan si eu lui Balan ii datorez ce ii datorez.”

“De acord, si, pana la urma, Balan ne-a trimis si la Gheorghe, jos palaria! Este o datorie in plus pe care o avem la el, iar eu chiar ii sunt recunoscator pentru faptul ca ne-a pus in legatura cu clanul nostru.”

“Gheorghe tine legatura cu Balan, inca. Nu vad de ce, daca noi am alege sa mergem cu Gheorghe, nu am putea ramane in relatii bune cu Balan,” mai spune Titus, facandu-l pe Alex sa se entuziasmeze brusc cand realizeaza ca ar putea avea si prajitura, si libertatea, uitand ca, totusi, toate acestea costa.

Nerabdator, Titus nu asteapta lasarea serii si il suna imediat pe Balan. Dupa cateva secunde, din partea cealalta a telefonului, se aude vocea destul de groasa a unui barbat: “Gold Fitness Gym!”

“Buna seara! As dori sa vorbesc cu domnul Horatiu Balan.”

“Esti sigur ca nu ai vrea sa ridici niste greutati?” mai spune vocea, ianinte de a se transforma in rasul lui Balan. “Da, pustiule, zi!”

“Buna seara, domnule Balan!”

“Sers!”

“Titus Ionescu la telefon...”

“Da, da, m-am prins.”

“Nu vreau sa va deranjez atat de aproape de rasarit, dar...”

“Si, cu toate astea, continui sa faci introducerea asta.”

“Vreau sa imi transform noua prietena intr-un companion uman.”

“Intr-un ce?”

“Intr-un slujitor.”

“A, bine. S-ar putea sa trebuiasca sa faceti o favoare Principelui pentru asta,” ii spune Balan, intrerupt de accese de tuse si horcaieli, “dar probabil ca se poate rezolva.”

“Pot s-o fac maine seara?”

“Hai sa vedem ce putem sa facem mai-nainte, si pe urma. Nu te grabi foarte tare, bine?”

“Bine... Bine, domnule Balan.”

“Altceva?”

“Pai, in cazul in care ar fi sa-mi permita Principele,” si cei care sunt langa el il vad strangand din dinti gandindu-se la obligatia de a primi permisiunea, “o sa poata locui cu noi, pe timpul zilei?”

“Da, probabil ca ar fi o idee buna.”

“Cum o sa primesc raspunsul dumneavoastra, daca se poate sau nu?”

“Verbal.”

“Cand?”

“Daca n-as sti mai bine, as crede ca ma grabesti.”

“Nu, nu, nu... scuzati-ma.”

“Asa ma gandeam si eu.”

“Dar imi place sa fiu foarte clar, sa nu cumva sa inteleg gresit, sa fac vreo prostie.”

“Bun. Serile astea o sa trebuiasca oricum sa treceti pe la Principe, care, din cate am inteles, are ceva de facut pentru voi,” ii explica Balan, intrerupt din nou de tuse.

“Hm... am inteles. Pai atunci... Bine, atunci dupa ce ne vedem cu Principele... Putem merge maine seara?”

“Ar fi bine. O sa primiti un mesaj. Altceva.”

“Atat. Va multumesc!”

“Hm... Sers!” spune Balan scurt si inchide brusc.

Titus le povesteste si celorlalti ce a vorbit cu Balan, apoi, dezamagit, adauga: “Fir-ar, trebuie sa mergem maine seara la Principe! Sper sa ajung la timp la intalnire...”

“La ce ora aveai intalnirea?” intreaba Alex.

“La noua.”

“Si la ce ora trebuie sa mergem la Principe?” intreaba si Iustina.

“Aaa... o sa-i scriu Valeriei sa ne vedem mai tarziu...”

“Stai, stai! La ce ora trebuie sa mergem la Principe?”

“A zis domnul Balan ca o sa ne dea un mesaj.”

“Atunci nu-i scrie.”

“Poate te vezi intai cu ea si mergem apoi,” spune Alex.

“Vedeti voi, mi-a spus ca pot sa o fac cum planuiam doar daca imi da voie Principele” ii raspunde Titus, cu o grimasa.

“Trebuie neaparat la prima intalnire pe care o vei avea cu ea?”

“Bine, o sa incerc doar sa ma hranesc si sa ii propun chestia asta, sa o las sa se gandeasca. Cred ca ar fi mai bine si pentru libertatea ei. Doar o sa-i propun maine, atunci.”

Asta nu face decat sa o nedumereasca si mai mult pe Iustina: “Stai un pic. Tu vrei sa-i propui sa...”

“Exact!” o intrerupe Alex, in timp ce Alice se amuza. “Ai de gand sa-i spui asa, in fata, care e situatia?!”

“Pai sigur ca da! Trebuie sa-i dau libertatea sa aleaga! Ce, voua v-a placut ca nu ati putut alege?!”

“Uite ce e” isi imagineaza Alice cu voce tare. “Stiu ca ne cunoastem doar de doua zile si am iesit la o singura intalnire, dar vrei sa stai cu niste vampiri?”

“Nu te gandesti ca s-ar putea sa se sperie si sa o rupa la fuga?” intreaba Alex.

“Ati vazut ce a spus Lucretia: si daca spune cuiva, nu o s-o creada nimeni.”

“Depinde,” spune Iustina incet. “Titus, v-a urmarit cineva. Daca spune cui trebuie? Titus, noua au incercat sa ne dea foc, intr-o nenorocita de sala de conferinte, in spatele barului intr-un club.”

“N-o sa spun nimic despre unde locuim... Of, la naiba, o sa... o sa va arat si voua poezia pe care i-am scris-o. O sa i-o spun mai delicat si, daca isi da seama, bine, daca nu, ne vedem la urmatoarele intalniri si ii mai explic eu.”

“Si, apropo, barmanul care ne-a deschis usa era om. El ne-a deschis usa catre culoarul care ducea catre locul unde urma sa fim arsi de vii...”

“Pai banuiesc ca in lumea asta nu poti avea incredere in nimeni, dar in voi am incredere si mi-am asumat un risc cu asta. Si voi cu mine...”

“Tot ce vreau sa spun este ca trebuie sa fii cu bagare de seama..”

Alex il priveste cu indoiala: “Mie nu mi se pare o idee buna sa strigi in gura mare care este situatia noastra. Tie ti se pare de incredere in momentul asta, dar gandeste-te ca tu, pana ai fost transformat, habar nu aveai ca lucruile astea exista, nu auzisesi nici macar un zvon. Auzi zvonuri despre faptul ca sunt reptilieni in Guvern, dar nu si ca sunt vampiri in Brasov, nu? Si totusi, asta este o realitate. Iar tu acum te gandesti sa-i spui unui om de pe strada ca, stii, noi suntem vampiri, vino, te transformam un pic, dar nu ti se intampla mare lucru? Sau cum?”

“Nuu! Nu asa vreau sa-i spun! Ce credeti, ca, daca o sa o musc, nu o sa-si dea seama ce s-a intamplat?”

“Nu. Din ce ne-a spus Lucretia, nu.”

“Mai, Lucretia ne-a spus ca putem sa le spunem. Adica... amintiti-va ca am intrebat-o despre cercul lor de prieteni si ne-a spus foarte clar ca, degeaba vor povesti, ca...”

“Stati un pic,” ii intrerupe Iustina, “ca discutam degeaba si ne facem sange rau degeaba. Ia-o incet. Ia-o cu intalnirea, ia-o cu poezia si, parerea mea, cu Sarutul...”

“Voi nu intelegeti. In poezie scrie ce sunt eu, de fapt...”

“Da, dar e o poezie, o metafora,” il opreste Alex.

Iustina are si alta grija: “Ar trebui sa vedem daca putem sa aflam mai mult despre urmaritori.”

“O sa vedem daca intelege ea suficient. Uitati, o sa fim pe teritoriul lui Gheorghe, l-am intrebat daca e OK sa fim acolo. Puteti veni si voi cu mine, doar sa stati putin mai la distanta. Stiti deja ca sunt timid si, la naiba, daca o sa fiti si voi acolo...”

“Tu in seara asta vrei sa mergi la plimbare cu ea in padure? Adica nu vrei sa mai stati in centru?” il intreaba Iustina.

“Vreau sa o duc acolo, la Fantanita Dreptatii. Si e numai bine: daca cei care ne urmaresc or sa vina si ei acolo, or sa fie putini. O sa fie si Gheorghe, care ne va putea ajuta, daca se intampla ceva rau.”

“Nu stiu daca ne ajuta, dar poate nu ii convine ca ii calca altii pe teritoriu.”

“Exact!”

“Atunci, stai un pic, sa socotim: tu ai intalnire la ora 9. Din ce am vazut, noi nu ne trezim foarte devreme.”

“Dar eu, da! Ca, din fericire, in viata asta sunt matinal, aparent.”

“Dar inainte nu erai?” intreaba Alice amuzata.

“Absolut deloc!”

“Daca tii cont ca soarele acum apune undeva pe la 6.30 si noi ne trezim la 8, nu esti foarte matinal nici tu. Dar nu stiu daca poti sa ma trezesti si pe mine cand te trezesti tu.” revine Iustina. “Ca, daca poti, castigam timp, dar daca nu poti si eu ma trezesc iar spre 8.30, trebuie sa iesim din apartament in goana, daca vrem sa ne uitam prin Piata inainte de ora intalnirii. Si, daca va vedeti tot acolo, la bancute, chiar daca alerg pe langa tine, nu cred ca ajungem mai devreme de o jumatate de ora, ca tu ai compasul cu cel putin 20cm mai mare decat al meu.”

“Nu-i nimic, te iau in spate!”

“Chiar am fi niste aratari care incearca sa nu dea de banuit, eu in carca ta, tu alergand. Am fi, intr-adevar, nemaipomeniti!” reuseste ea sa spuna fara sa izbucneasca in ras odata cu ceilalti. “Deci noi ar trebui sa plecam din apartament aproape imediat dupa ce te trezesti tu.”

“Pai atunci haideti sa ne spalam de acum!” gaseste Titus o metoda de a scurta timpul intre trezirea lor si plecarea din casa.

Alex se uita la el: “Iti inteleg nerabdarea. Dar gandeste-te un pic. Uite, ii spui poezia si atat, fara explicatii, si vezi tu ce intelege ea dupa aceea.”

“Uite ce o sa fac: o sa ii spun poezia, o sa incerc sa fac cumva sa ma hranesc si o sa-i spun sa se gandeasca la ceea ce scrie in poezie si mai vorbim serile urmatoare. Bine?”

“Daca i-o spui ca pe o poezie, e opera de arta, poate sa o considere fictiune. Nu-i da indicii ca asta ar fi real.”

“Deci, Alex, vii si tu cu noi in Piata?” incearca Iustina sa incheie discutia.

“Bineinteles!”

“Alice? Sau tu ramai sa-l astepti pe Bogdan?”

“Nu stiu... Poate apare inainte sa ne trezim, cum a facut si azi...”

“Poate apare direct in Piata,” se gandeste Alex. “Chiar, cum stim ca nu-i acum cu noi?”

Alice se uita in jur, dar din nefericire, nu il gaseste.

“Eu as vrea sa-mi iau si aparatul foto in Piata, sa stiti,” le spune Iustina. “As vrea sa fac mai multe fotografii, mai ales ca nu am mai fotografiat oameni de... doi ani. Dar nici nu trebuie sa iasa artistice, trebuie doar sa fie clare, poate recunoasteti pe cineva sau poate e cineva care da de banuit.”

“Ce bine!” se bucura Titus. “Maine seara o sa facem toti cate ceva ce ne place!”

“Da...”

“Sau, cel putin, noi doi...”

“Sau aproape toti,” spune Alex aproape in acelasi timp cu Titus, dandu-i Iustinei ocazia sa ii atraga atentia: “Alex, tu esti singur cu gagicile in Piata, cred ca si tie o sa-ti placa!”

“Multumesc, draga mea!” raspunde el glumet.

Titus merge langa Alice si o cuprinde pe dupa umeri: “Imi pare rau ca Bogdan nu e aici. Stiu ca voi aveti o legatura mai speciala si cred ca inteleg prin ce treci...”

“Mda...” raspunde fata incet. “Dar e vampir mare, se descurca, nu? Nu trebuie sa stau cu grija.” Cu toate acestea, in ciuda a ceea ce spune, fata simte un usor val de ingrijoare gandindu-se la Bogdan.

“El s-a descurcat foarte bine pana acum” o incurajeaza si Alex.

“Si el se gandeste la tine, Alice” ii spune Iustina.

Gandindu-se ca, totusi, Balan l-a luat sub aripa lui si ca Bogdan se descurca, chiar daca ii simte lipsa, Alice ii readuce la subiectul discutiei de mai devreme: “Deci, maine il insotim pe Titus la intalnire!”

“Titus, daca te intreaba cineva cine suntem,” incepe Iustina sa rada, “suntem cu totii frati vitregi, nu?”

“OK... trebuie sa stabilim o chestie,” spune Titus usor ingrijorat. “Voi o sa stati mult in spatele meu!”

“O sa stam la o terasa, undeva,” il linisteste Alice.

Iustina este si ea de aceeasi parere: “O sa incercam sa nu iti ruinam intalnirea, nu e in intentia noastra sa iti facem asa ceva,” urmata de Alex: “Nu te-am da de gol!”

“O sa ne intalnim la bancute, dupa care o sa mergem spre Fantanita Dreptatii,” incepe Titus sa le povesteasca. “Acolo, in padure, o sa va rog sa stati un pic mai feriti, Sunt convins ca o sa auziti foarte bine ce vorbim noi si daca stati mai departe. Sa nu va auda Valeria, ca o sa-mi fie rusine daca o sa vin cu voi la intalnire.”

“Cred ca am sa ma descurc sa ma fac nevazuta,” spune Alice.

“Iar pe mine, daca ma vezi prea aproape in Piata, nu este ca sa trag cu urechea, este pentru ca vreau sa fotografiez cat mai multi oameni de acolo,” spune si Iustina.

“Ei bine, atunci o sa ma prefac ca nu va cunosc si gata.”

“Dar nu o sa ma uit la voi, stai linistit.”

“Cand mergem spre padure, sa nu va mai lasati vazuti, bine?”

“O sa incercam” spune ea, ridicandu-se sa isi stranga lucrurile pentru seara, gandindu-se ca nu va avea timp dupa ce se trezeste: aparatul foto, cardul, bateriile, obiectivul cel mai luminos pe care sa-l poata folosi fara blitz si sprijinita de un felinar sau de o banca. “Cand te trezesti, incearca sa vezi daca ma poti trezi si pe mine.”

“Bine, bine! Haideti sa ne pregatim!”

“Titus, te astept in pat!” nu rateaza Iustina ocazia de a mai incinge putin spiritele.


Înapoi: Boys Will Always Be Boys
Urmează: Love Story

23-mar-2022 © kimica.ro Foto: kimica.ro