Brasov by Night



First Date


Marti, 18 octombrie 2016 ora 22:45

Titus se uita la ceas si face ochii mari: "Imi pare rau, trebuie sa ma grabesc! Banuiesc ca oricum nu vreti sa veniti cu mine, asa ca...”

“Hai, fugi, ca te asteapta fata!” il zoreste Alice, facandu-l sa o rupa la fuga entuziasmat catre Piata Sfatului, lasandu-i pe ceilalti sa vina agale in urma lui.

Valeria il asteapta pe o banca, in apropierea Centrului Cultural Reduta de pe Apollonia Hirscher. Titus se apropie incet de ea si ii pune mainile la ochi, facand-o sa tresara si sa isi puna mainile ei pe mainile lui: “A... Titus, tu esti?”

Titus ii da drumul, dar ii prinde mainile si vine langa ea: “Da. Salut!”

“Mi-ai lasat geaca ieri”, spune ea, si i-o intinde inapoi.

“Multumesc”, spune el imbracandu-se repede, sa nu o uite pe banca si nici sa nu il incurce.

“Am venit... Ce faci, cum esti?”

“Eu sunt bine, chiar eram... nerabdator sa te vad! Tu ce faci?”

“Da? Cum asa?” spune fata, vizibil intimidata, nu chiar in largul ei, dar totusi receptiva.

“Te simti bine? Pari un pic nelinistita.”

“Mda... au fost doi tipi care mi s-a parut ca se tot plimbau pe aici si nu mi-a placut. Dar acum par sa fi disparut.”

“Doi tipi, zici?”

“Mhm...”

“Nu trebuie sa iti mai faci nicio problema, acum ca am ajuns eu aici. Daca mai trece cineva, doar sa-mi arati si, daca o sa fie cazul, te apar eu”, spune el, punandu-i usor stangaci o mana pe dupa umeri.

Fata se apropie putin de el: “Multumesc... Tot bantuiau pe aici, nu mi-au inspirat incredere.”

“Hm... Dar asta nu e o zona circulata? Lumea se mai plimba pe aici...”

“Ba da... Da, poate mi s-a parut mie, poate exagerez eu...”

“In orice caz, daca te-ai simti mai in siguranta, ne putem vedea si in alta parte datile viitoare... Sigur, daca va fi o data viitoare...”

“Asta urma sa te intreb”, spune ea zambind. “Pari foarte sigur pe tine. Chiar esti sigur ca va fi si o data viitoare?”

Increderea lui incepe sa se clatine, dar din fericire isi pastreaza calmul, poate chiar incepe sa se obisnuiasca sa nu mai fie atat de nesigur pe el.

“Bine, daca esti asa de sigur, OK”, continua fata, “poate iti dau o sansa. Unde mergem, ce facem? Presupun ca nu vrei doar sa stam pe banca asta tot restul serii.”

“Pai... tie ce ti-ar placea sa faci?”

“Nu stiu, hai sa ne mai plimbam un pic, cum am facut si data trecuta, si sa mai povestim. Ce ai mai citit?”

Titus se ridica si, foarte galant, ii intinde un brat, pe care fata il prinde: “Spre rusinea mea, in ultima vreme nu am mai pus mana pe o carte buna. Poate imi recomanzi tu ceva. M-am tot ocupat cu excursiile, iti spuneam si data trecuta. E foarte placut si poate fi chiar si romantic... Lumina orasului eclipseaza mult, dar undeva mai spre un varf de munte, intr-un luminis, stelele se vad foarte-foarte frumos...”

“Da? Poate merge si noi candva. Mi-ar placea.”

“Si mie.”

“Uite, eu am mai citit niste lucruri” si incepe sa ii povesteasca. Coincidenta sau nu, Titus observa un fir de poezie romantica de care ar putea sa se foloseasca, sa o atraga mai mult - Eminescu, Keats, Shelley, Byron...

“Da, acum ca ai spus, una dintre poeziile mele preferate, inca de cand eram mic, este Luceafarul.”

“Dragut, ma bucur sa aud! Foarte putini oameni mai apreciaza perioada asta.”

“Da, am fost tot timpul fascinat si imi place cum descrie diferenta dintre cele doua conditii...”

“Cele... la care doua conditii te referi?” intreaba fata putin nedumerita.

“Intre nemuritor si muritoare...”

“Mda, e... e o poveste draguta”, spune ea. ”E interesant cum si-a inchipuit el chestia asta. Cum ar fi, oare, sa fii asa?”

“Hm...”, zambeste Titus, continuand plimbarea si sperand ca ea sa mai umple tacerea, pentru ca lui i-a trebuit mult curaj sa aduca vorba in felul acesta despre nemurire.

“Da... ar fi foarte interesant sa... Oare cum ar fi sa fii cum era el in poezia aia, adica sa fii asa, nemuritor si rupt de toate considerentele vietii asteia meschine pe care o traim? Ar fi interesant, nu?”

“Probabil ca da... Unii chiar poate si-ar dori sa fie asa.”

“Tu ti-ai dori sa fii asa? Eu nu stiu daca m-as putea obisnui cu chestia asta. Tu ce zici?”

“Adica vrei sa spui ca nu te-a tentat niciodata nemurirea?”

“Nu prea avem timp sa ne gandim la asta in ziua de azi, dar... hm... poate ca ar fi interesant...”

“Da, sunt convins ca... aceia care isi petrec zilele bucurandu-se tot de felul de placeri si nelasand foarte multe clipe pentru ganduri legate de lucruri mai profunde, nu-si pun aceasta problema, dar poate cei ca tine, ca mine, cei care prefera sa lase galagia dintr-un club pentru linistea oferita de o carte, poate ei se gandesc la aceste lucruri...”

“Da, mi-a trecut prin cap...", spune ea.

Cei doi continua sa se plimbe catre Aleea de sub Tampa, mergand printre case, pe o straduta cu piatra cubica, destul de bine iluminata. Pe Titus il trece un fior pe sira spinarii, ca si cum cineva il urmareste dar, din fericire, Valeria nu a sesizat nimic. Intr-un gang de pe partea stanga vede silueta unui barbat intr-un hanorac cu gluga, care pare sa-i urmareasca cu privirea. Odata ce privirile li se intalnesc, barbatul se intoarce si dispare printre case.

“Nu vreau sa te sperii, ti-am spus ca esti in siguranta cat timp esti cu mine. Spuneai ca au fost doi tipi care treceau pe acolo, cumva unul avea gluga?”

“Aaa.. da, da. Unul dintre ei chiar avea gluga. De ce? L-ai vazut cumva?”

“Mi s-a parut ca l-am vazut pe unul si a luat-o pe straduta aceea. Ai cumva... iarta-ma ca te intreb... ai cumva fosti iubiti sau ...?”

“Nu. Nu am venit de mult aici.”

“Chiar, nici nu te-am intrebat. Te-ai nascut in Brasov?”

“Nu, sunt din Targoviste. Am venit aici la inceputul facultatii.”

“A, esti studenta?”

“Da, sunt la Litere...”

“Foarte dragut. In ce an?” In tot timpul acesta, Titus o tine de brat si merge incet catre straduta respectiva, incercand sa il urmareasca pe barbatul respectiv, Valeria raspunzandu-i in continuare la intrebari.

“Sunt in anul trei acum...”

“Ce planuiesti sa faci dupa ce termini facultatea?”

“Nu stiu ce o sa fac. Mi-ar placea sa predau, dar nu stiu inca ce sa zic despre asta... Ar fi fain, dar profesorii, chiar si in mediul universitar, sunt destul de prost platiti si nu stiu cat de mult ar merita. Dar ar fi interesant.”

Titus nu il mai vede pe individ, continua sa vorbeasca cu ea: “Sa stii ca banii nu sunt atat de importanti in viata. Este mult mai important sa faci ceea ce iti place si sa te simti implinita. Mijloacele de trai pot fi asigurate, macar decent. Nu-mi pari genul care nu si-ar putea asigura un trai decent facand totusi chiar ce ii place.”

“Chiar mi-ar placea sa fie asa... Tu cu ce te ocupi?”

“Mie imi place foarte mult sa lucrez cu lemnul.”

“A... am inteles...”

“Sunt tamplar.”

“... Foarte bine...”

“Daca ai nevoie de cineva care sa-ti lucreze ceva in lemn, poti sa apelezi, mi-ar face placere. Sau poate o sa iti arat odata. Uite, prin plimbarile noastre prin padure, as putea sa iti arat cateva chestii cioplite de mine.”

“Sigur... M-as bucura...” In intunericul strazii ea se intoarce, il ia in brate si il strange la piept: “Iti multumesc ca ai avut grija de mine si ca ai stat cu mine in seara asta. E o seara mai ciudata...”

Titus ii raspunde la imbratisare: “Sigur ca da, chiar mi-a facut placere. Esti o companie foarte-foarte placuta.”

“Ma bucur” spune ea, ridicandu-se pe varfuri sa il sarute. Pentru Titus, care ii raspunde sarutului, senzatia este placuta... dar nu ceea ce ii trebuie. Ce isi doreste el este altceva. Continua sa o sarute, sa isi plimbe mainile prin parul ei... dar nu o musca.

Continuandu-si plimbarea si discutiile, Titus ii propune sa se vada ceva mai devreme, pe la ora 9, sa ia o patura si sa mearga pe Tampa sa priveasca cerul.

“Seara?” se arata ea mirata. “Interesant, nu am mai fost niciodata. Nu e rece?”

“Ne imbracam mai bine. Ziua nu se pot vedea stelele oricum.”

“...Bine”. Desi nu este foarte incantata de idee, Valeria pare sa se lase convinsa ca e o idee buna, cel putin deocamdata.

“O sa ma mai gandesc, nu vreau sa mergem nicaieri unde sa nu te simti in siguranta.”

“Iti multumesc. Hai ca vedem. Eu o sa vin oricum cu o patura si o sa fie OK. Multumesc!”

“Ai grija de tine, bine? Nu-mi place deloc de tipii aia si chiar nu mi-as dori sa se ia nimeni de tine. Uite, ai aici numarul meu de telefon. Ai vrea sa mi-l dai si tu pe al tau?”

“Da, da.”

“Daca te mai trezesti in situatia ca te simti urmarita, sa nu eziti sa ma suni, bine?”

“Da, o sa te anunt...”

“Ai grija de tine! Abia astept sa ne vedem maine!” si o saruta.

Titus ar vrea sa o conduca acasa, dar fata refuza: “Nu, e OK, o sa iau un taxi, chiar imi e un pic frig si as vrea sa ajung acasa. Ne vedem maine, bine?” Nu ii ramane decat sa o conduca pana la Livada Postei.


Intre timp, Alex si fetele se indreapta agale catre Piata Sfatului, Alex povestindu-le despre alte planuri: “Stiti, eu si Titus vrem sa mergem sa vizitam si clanul de Gangreli. S-ar putea ca acolo lucrurile sa fie un pic mai ciudate, cei ca noi nu sunt in Camarilla, traiesc mai in salbaticie... Sunteti sigure ca vreti sa ne insotiti si voi?”

“Mai ciudate decat sa fii servit cu sangele unui vampir mort de mult?” intreaba Alice.

“Poate da. Dar stii ce? Da, asta a fost un pic ciudat, dar sa stii ca a fost delicios.”

“Hm...”

“Inteleg ca hranirea pentru tine este un pic mai neplacuta decat pentru mine, dar nu mi s-a mai parut asa de ciudat. Dupa evenimentele noptilor trecute, mai ales...”

“De data asta n-am simtit nimic, dar nu vreau sa ma gandesc la posibilitatea ca singurul sange cu care ma pot hrani fara consecinte este cel de vampir...”

“Dar nici cu pungile nu a fost OK? Am inteles si eu un pic din ce ai povestit, ca nu prea e in regula cu sangele de la oameni vii, poate in privinta asta tu si Titus veti avea un pic mai multe complicatii in a va hrani... sau poate el acum tocmai a rezolvat de fapt problema”, spune Alex, facand cu ochiul, “dar chiar si cel la punga?”

“Hm... nu stiu, poate trebuie sa ma obisnuiesc. Poate trece in timp. Dar nu stiu...”

“Apropo, mie mi s-a parut ca Primogenul vostru poate totusi aude si el voci dar nu a vrut sa ne spuna? Te-ai gandit si tu?”

“Nu stiu. Nu stiu ce sa cred. Nu stiu daca are vreo importanta ce am discutat cu el pe urma, dar trebuie sa mai gasesc alti Malkavieni cu care sa discut, daca el nu are cum sa-mi explice ce se intampla cu mine.”

“Mie mi-ar placea sa ramanem cu totii impreuna, am trecut prin atatea in ultimele nopti cu totii... Vreti sa veniti si voi, dupa ce termina Titus?”

“Eu vreau!” raspunde Iustina hotarata, urmata si de Alice.

“Ma bucur mult, va multumesc!” spune Alex zambind.

“M-as astepta sa fie poate ... nu neaparat violenti, dar nu neaparat foarte manierati, unii dintre ei. Dar nu cred ca ne vor face rau”, e de parere Iustina. “Oricum este mare posibilitatea ca noi sa fim ca un circ ambulant: fiecare din alt clan, adoptati de un Nosferatu...”

“Da, imi aduc aminte de teoria lui Alice ...”

“Nu neaparat de teoria aceea. Pur si simplu, daca stai sa te gandesti”, spune Iustina abia reusind sa nu rada, “un Toreador adoptat de un Nosferatu... Doi Gangreli adoptati de un Nosferatu... Un Malkavian adoptat de un Nosferatu...”

“Cred ca este un Nosferatu special, sa stii.”

“Si cred eu ca domnului Baráth i-a parut rau ca nu a fost la spectacolul de sub Casa Sfatului...”

“Ma gandesc ca trebuie sa gasim un moment sa discutam despre ce o sa facem”, ii intrerupe Alice. “Tot alergam dintr-un capat in altul, nu rezolvam nimic si se apropie termenul limita. Ce facem?”

“Te gandesti la Dom’ Sergent?” intreaba Alex. “Sau care termen limita?”

“Da, avem o chestie de facut. O facem? N-o facem? Trebuie sa vorbim toti.”

“Da, trebuie sa vorbim si cu Bogdan. Eu, unul, sunt aproape convins ca nu o sa o facem. Pana si Titus, care era destul de indoit in ceea ce priveste Camarilla, nici el nu prea mai e de partea Sabbatului. De fapt, intrebarea pe care mi-o pun eu este daca pastram secretul, in sensul ca ar fi trebuit sa ajungem acolo, sau ii spunem si asta lui Balan... Ca nu cred ca vom merge. Eu nu as avea curajul sa merg acolo si nu cred ca s-ar termina bine pentru noi.”

“Mda...”

“Asa este, toti vor sa ne foloseasca si asta si voiam sa zic mai devreme: domnul Baráth ne-a trimis sa-i facem piata, ceea ce in sine nu e o problema complicata, atata doar ca pe lucrurile astea le gasesti de cumparat ziua....”

“Gasim un magazin deschis, nu e problema” spun fetele aproape in cor, zambind. “Unele sunt deschise non-stop.”

Alex este nedumerit, la fel ca si Iustina: “Atunci de ce ne-a cerut ceva atat de simplu?”

Nici Alice nu este lamurita: “Nu stiu ce vrea sa faca mai departe cu ele...”

“Pe de alta parte”, se gandeste Iustina, “poate omul este mai... deosebit.”

Pe masura ce se apropie de strada Apollonia Hirscher, vocile din capul lui Alice incep sa se faca auzite: “Daca si-au furat nemurirea, mai sunt cu adevarat de-ai nostri?”... “Ei cred ca au lanturi de sange cu care se leaga, dar ei se insala..."

In acelasi timp, telefonul Iustinei incepe sa sune - este Titus, iar fata raspunde imediat: “Buna!”

“Buna! Pe unde sunteti? Vreti sa ne reintalnim, sa continuam seara?”

“Sigur! Cred ca suntem destul de aproape. Hai in Piata, acolo sigur ne vedem unii pe altii.”

“Bine! sunt si eu aproape.”

Se reintalnesc dupa vreo 5-10 minute, iar Alex este cel mai curios: “Hei, cum e? Ai incercat?”

Titus se uita in jos, putin jenat: “Mai... nu...”

“Ah, imi pare rau...”

“Sa nu-ti para! A fost o seara exceptionala. E o fata tare-tare draguta, dar nu am putut sa o fac. Chiar nu am putut sa o fac... Sper ca... nu stiu... Ma gandesc ca am gasit o oarecare parghie sa o pot aborda si... O sa vad daca exista cosimtamant, daca nu... probabil ca data viitoare o sa fac ca voi, intr-un club si gata. Dar acuma... E o fata chiar OK, maine ma vad din nou cu ea, la ora 9”, zambeste el fericit, facandu-l pe Alex sa se impiedice in mers si sa se uite mirat la el.

“Cum ti-e tie bine, presupun. Dar la un moment dat trebuie sa si mananci.”

“Da, asa este... o sa ma mai gandesc. Dar pana nu uit, sa va spun ceva. S-a intamplat o chestie foarte ciudata: cand am ajuns la intalnirea cu fata asta, mi-a spus ca erau doi tipi care o tot urmareau si, dupa aceea, plimbandu-ne, cand am ajus in capatul strazii, la sensul acela giratoriu, era un tip cu gluga care era clar ca ne urmareste, dar l-am pierdut din vedere. Si nu-mi dau seama daca ma urmarea pe mine sau pe ea, sau pe amandoi si, sincer, sunt un pic ingrijorat pentru soarta fetei, chiar nu as vrea sa pateasca nimic rau din cauza mea. Sa stiti ca i-am dat numarul meu de telefon si, daca ma suna, o sa ...”

“Daca au urmarit-o pe ea, poate o fi avut legatura cu ea. Nu stiu daca oricine ne-ar fi urmarit pe noi, sa fi stiut ca tu ai intalnit-o in club, apoi sa o fi urmarit-o pe ea ca sa te urmareasca pe tine... “

“M-am gandit si eu sa nu fi fost vreun fost iubit gelos...”

“Da, da...”

“M-am gandit inclusiv ca ar fi putut fi vanatori si mi-a fost putin teama, dar pe cuvant ca nu mi s-a parut nesincera, toata seara, asa stangaci cum sunt eu. In orice caz, o sa fiu precaut. Chiar mi-as fi dorit sa il prind pe tipul ala si sa-l intreb care e treaba lui acolo, numai ca nu am vrut sa o pun pe fata in pericol.”

“Ce voiam sa-ti spun, de telefon: te-ai gandit ca poate te suna ziua? Oamenii normali, de obicei, nu se vad numai noaptea. Daca o sa aveti o legatura, va trebui cumva sa justifici chestia asta.”

“Alex, daca suna ziua, nu e din cauza ca o urmareste cineva...”, spune Iustina. “Pe de alta parte… poate pare pueril, dar... tu erai cald?”

“Da, am facut asta inainte sa ne intalnim. Am avut grija”, raspunde Titus.

“Crezi ca poti sa faci asa si data viitoare? Adica sa fii cald inaine sa te apropii de ea, cand ajungi in zone aglomerate...”

“A, da, sigur ca da. Mi-am dat seama ca imi vine destul de usor sa fac chestia asta si am grija. Va dati seama ca nici eu nu vreau sa ma dau de gol pana nu stiu ca pot sa am incredere.”

Grija Iustinei izvoraste din amintirea apartamentului vanatorului, mai exact a teatrului de razboi din sufragerie - toate acele informatii nu fusesera stranse din intamplare, posibil sa aiba o retea care sa le adune. Ar vrea sa le spuna si lor, dar in asa fel incat nici sa nu-i sperie, nici sa para exagerata, dar nici sa ignore posibilitatea.

“Poate fata nu are nicio vina, poate e doar momeala pentru cei care strang informatii. De asta ma gandeam ca nu ar fi rau sa fii cald cand te apropii de vreo multime, ca nu stii cine e acolo. Poate ii descumpaneste un pic. Dar poate nu e asta! Poate erau intamplator acolo, poate erau la furat, poate...”

“Acum, la cate s-au intamplat, voi chiar mai credeti in coincidente? Eu sunt destul de sceptic...”

“Dar fata cum ti s-a parut? Ma asteptam sa vrei sa o duci acasa, acum, ca spui ca doar ai sarutat-o”, zambeste Iustina.

“Incerc sa fiu un gentleman, asa eram si cand eram om...”

“Dar e foarte dragut! Nu am zis-o ca si cand ai fi facut un lucru rau. Sunt foarte putini barbati care fac asa iar tie ti-e natural si esti foarte simpatic. De asta spuneam ca m-as fi asteptat sa o conduci, mai ales ca v-au urmarit...”

“Exact asta am vrut sa va zic: singurul lucru care mi s-a parut ciudat a fost faptul ca am vrut sa o conduc acasa, dar ea a preferat sa ia un taxi. Acuma, nu vreau nici sa o banuiesc de ceva... si voi sunteti fete, poate nu voiati sa ii aratati unde locuiti unui tip pe care l-ati vazut de doua ori...”

Alice ii confirma banuielile: “Nu.”

“Pe de alta parte, daca ar fi avut vreo legatura cu cei care o urmareau, nu mi-ar fi spus de ei, deci ori nu stie nimic si se folosesc de ea in vreun fel, ori o urmareau ca sa ma urmareasca pe mine, nici nu stiu cine poate sa fie - vanatori, Sabbat... De unde stim ca nu ne urmaresc parintii?”

“Auzi”, il intrerupe Alex, “la urmatoarea intalnire nu crezi ca ar fi mai bine sa fie Iustina mai pe aproape? Pentru ca ea poate sa vada niste lucruri si poate isi da seama de ceva...”

“Poate ca ar fi o idee buna, sa pastreze o oarecare distanta si sa incerce macar sa vada daca sunt oameni sau vampiri...”

“Acum, ca sa extindem scenariile, asa cum tu te pricepi”, spune Iustina, “sa nu fiu singura care face scenarii, poate fata nu sta tocmai intr-o zona extraordinara si poate nu a vrut sa afli...”

“Oricum, nu stiu de cate ori ai facut-o tu”, o intrerupe Alex, “dar asa e - e greu sa ajungi la o fata acasa, ele ezita mult sa-ti arate unde locuiesc. Mai ales daca este genul de fata mai timida un pic, cum pare sa i se potriveasca lui Titus, cred ca asta este o explicatie absolut rezonabila pentru care nu a vrut sa fie condusa acasa.”

Iustina se uita la Alice: “Daca vrea vreun tip sa te conduca acasa si tu chiar preferi sa te conduca, mai ales ca nu ti se arata de mers singura pe strada, dar nu vrei sa stie unde locuiesti, adu-l pana aproape, prefa-te ca intri in scara altui bloc, asteapta sa plece si vino acasa.”

“Hm... da... asta ar fi o idee” spune Titus. “Oricum, sa stiti ca sunt nerabdator sa vina maine!” Isi dau seama cu totii ca Titus este destul de usor de impresionat - in naivitatea lui, tinde sa se ataseze foarte-foarte repede, ca un adolescent care isi da intalniri - intai de Eliza, acum de fata aceasta care i se pare draguta.

“Asta e un lucru bun, doar ca trebuie sa fii cu bagare de seama. Altminteri, bucura-te!“ ii zambeste Iustina cald, dar si nostalgic. “Este ceva foarte frumos!”

Titus isi aduce aminte de celalalt plan al lor: “Ce facem? Mergem la clanul Gangrel?”

“Da”, raspunde Alex, “am vorbit si cu fetele si vor sa ne insoteasca si ele. Eu chiar m-as bucura sa fim cu totii.”

“Eu sunt nerabdator!” spune Titus, foarte entuziast.

“Chiar asa”, chicoteste Iustina. “Vreti sa-l mai sun o data pe dl Balan, sa-l intreb cum ajungem si la Gangreli?”

“Pai ne-a spus deja”, ii aminteste Alex.

“Nu ne-a spus unde era?” intreaba Titus, in timp ce scoate telefonul sa ii trimita un mesaj Valeriei: “Ai ajuns cu bine?” Dupa cateva minute primeste un mesaj inapoi: “Da, e totul in regula.”

“Avem o locatie”, continua Alex, scotand din buzunar un biletel. “Gheorghe Cojocaru, la Fantanita Dreptatii in Schei. Nu cunosc orasul, dar, Iustina, tu ti-ai pastrat telefonul tau destept cu harti, crezi ca ai putea sa gasesti unde vine Fantanita Dreptatii?”

“Pot sa caut. Intrebarea este daca trebuie sa respectam vreun ritual sau sa prezentam vreun consemn.”

“Nu cred. Eu zic ca vedem ce gasim acolo...”

“Mhm...” mormaie fata suspicioasa.

“Pai si ce, crezi ca in alte parti, daca am fi avut vreun consemn, ar fi stat lucrurile altfel? Si, pana la urma, l-am recuperat pe Titus, aruncandu-ne...”

“Foarte buna treaba am facut! Dar eu imi aduc aminte ca spunea ceva ca o parte a Tampei e cu Gangreli, cealalta parte cu varcolaci. Putem sa ajungem in vreo 40-45 de minute pe jos, poate mai mult, ca e intuneric si noi fetele nu vedem la fel de bine ca voi, dar daca am gasit ce trebuie, asta este pe Tampa, adica mergem prin padure...”

Titus este atat de entuziasmat incat o ia pe Iustina in brate si o ridica: “Dar nu-i nimic, va putem duce noi!”, iar fata nu poate sa-l refuze: “Bine ca nu suntem incaltate cu pantofi cu toc!”, facandu-i si pe ceilalti sa chicoteasca, in timp ce ea continua: “Daca va simtiti in stare sa mergem in seara aceasta, eu pot sa merg. Nu cred ca trebuie sa ne mai asteptam ca putem merge undeva si sa fie totul limpede.”

“Hai, macar voi sa primiti raspunsuri”, ii indeamna Alice.

“Iustina, si la ai tai, la doamna Schmitz, a fost destul de bine”, isi aduce Alex aminte.

“Da, dar acolo erau niste favoruri de schimbat... si eram la Toreadori, in centrul orasului, intr-o galerie de arta...”

“Si vrei sa spui ca Toreadorii sunt asa, niste finuti, niste draguti si...”

“Nu, dar nu cred ca ar fi vrut sa imprastie sange peste tablouri.”

“Intr-adevar...”

“Am asa o presimtire ca tablourile acelea nu sunt de tavalit. Cum ar fi fost sa trecem prin niste panze din acelea? Nici nu vreau sa ma gandesc!”

“De asta v-am si intrebat inainte sa ne intalnim cu Titus. Daca vreti, putem sa mergem numai noi doi, daca nu va simtiti in stare. Mai devreme sau mai tarziu, ar trebuie sa mergem si, pana la urma, cu cat mai devreme, cu atat mai bine, pentru ca...”

“Alex, la origini suntem o haita de Sabbati. Mergem impreuna!”

Odata lamuriti, Alex ii spune si lui Titus ce au mai discutat ei pe drum despre cealalta intalnire la care ar trebui sa se hotarasca da ca merg sau nu.

Titus cade putin pe ganduri: “Uite, eu as vrea sa pun in practica ceva ce a spus Iustina mai devreme. Hai sa ne gandim la ce facem acum cu clanul Gangrel si putem sa vorbim dupa aceea, cand chiar o sa avem o privire de ansamblu asupra situatiei. Acesta este ultimul Primogen cu care ne vedem, oricum. Stati linistiti, nu am de gand sa fac nicio prostie… Deci, ce ziceti, mergem?” Apoi ii da un cot lui Alice: “Poate in padure nu o sa auzi la fel de intens vocile. Mie tot timpul mi-a placut, e mai liniste.”

Spre bucuria lui, Alice este de acord: “Merita sa incercam, haideti sa mergem.”


Înapoi: Visiting a Primogen
Urmează: Visiting Another Primogen

7-mar-2022 © kimica.ro Foto: kimica.ro