Brasov by Night



Visiting a Primogen


Marti, 18 octombrie 2016 ora 22:00

Strada Mihai Eminescu, pe care se afla spitalul cu acelasi nume din Brasov, urca pe un delusor, pe partea opusa parcului Nicolae Titulescu. De langa o statie de autobuz, pe langa o cafenea destul de draguta, cei patru urca niste trepte si se opresc la numarul 6.

Pe partea stanga a strazii sunt masini parcate. Pe partea dreapta, cea cu trotuar, sunt case vechi, unele dintre ele cu fatade usor deteriorate, cu tencuiala decojita din loc in loc. Luminile lampadarelor nu sunt prea puternice, dimpotriva.

Ceva este cu siguranta neobisnuit pe strada Mihai Eminescu, pana si linistea acestui loc este intr-un fel ciudata. Fosnetul frunzelor aproape le sugereaza soaptele cuiva - poate ca ii urmareste cineva din spatele grilajelor de la geamuri sau de la porti.

La numarul 6 este o casa ardeleneasca brasoveana destul de tipica, cu un balcon impresionant si cu o poarta saseasca inalta, cu zid inalt care nu permite trecatorilor sa vada nimic inauntru. Toate draperiile sunt trase si pot vedea lumini in incaperea de sub balcon.

Din adapostul intunericului, Bogdan ii vede apropiindu-se de casa. Vine langa ei si le sopteste: “Aici sunt, sa nu va faceti griji, am ajuns...”

Alice da din cap in semn de salut. “Banuiesc ca eu trebuie sa bat la usa, nu? Ca suntem aici pentru mine...”

“Cum vrei”, spune Iustina. “Daca ti-ar fi mai usor, pot sa bat eu.”

“Nu, nu. Eu trebuie sa fac asta...” si isi face curaj sa bata - nu are rost sa traga de timp. Isi aude falangele batand in lemn, care pare mai moale decat s-ar fi asteptat, dar, pentru cateva secunde, nu se intampla absolut nimic.

Dupa 30-45 de secunde, in care se uita contrariati unul la celalalt, poarta se deschide incet, scartaind, si un barbat aproape chel, cu un pic de par alb in crestetul capului si la spate, deschide putin poarta si intreaba, holbandu-se la ei: “Da, da... igen... da?”

Alice sta incremenita in fata portii: “.... Aa... il cautam pe domnul Baráth...”

“Da... cine il cauta?”

“Eu sunt Alice...”

“Alice.. mhm... Alice siii....?” Mai deschide putin poarta si pot vedea cu totii ca este imbracat ca un majordom: pantaloni de stofa, camasa alba cu papion, un sacou cam lung; in ciuda incercarii de a fi imbracat elegant si corespunzator meseriei pe care o afiseaza, manecile sunt un pic prea lungi, pantalonii parca putin mai scurti decat ar trebui sa fie; omul are o infatisare... dezorganizata.

Iustina o vede pe Alice putin nehotarata si decide sa vorbeasca si ea cu majordomul: “Buna seara! Noi suntem copiii domnului Balan”, apuca sa spuna, pana sa inceapa Alice sa chicoteasca, “si am fost indrumati catre domnul Baráth pentru ca s-ar putea sa poata sa ne ajute, daca nu deranjam si nu abuzam de timpul dumnealui in aceasta seara.”

“A, asteptati, va rog”, inchide poarta foarte hotarat.

“Aparent, am nimerit bine aici... noi, copiii lui Balan” se amuza ei.

Vocile lui Alice continua sa dicteze ingrediente: “1kg de ceafa, 1kg de morcovi, 1kg de gogosari rosii, 1kg de ardei kapia, 200 g de orez, 750 ml de ulei, 2 litri de suc de rosii...”, dar in tot timpul acesta o aude si pe Sorana: “Alice... tu m-ai mancat si acuma ma duci la el si el o sa... o sa ma manance si el si o sa te manance si pe tine si o sa... o sa va manance pe toti! Lasa-ma sa plec, te rog!”... “Nu stiu ce sa-ti fac... Nu stiu cum sa te las sa pleci...” In urmatoarele clipe, vocea Soranei dispare din nou in fluxul constant de voci.

Dupa cateva minute poarta se deschide larg si majordomul, cu o usoara plecaciune, ii priveste: “Gyere, gyere! Conasul Boldizsár va poate primi acum” si, facand doi pasi in spate, le permite sa intre in curte. Odata intrati, inchide si incuie poarta, apoi deschide usa casei, conducandu-i prin coridoare amplu decorate.

Casa nu pare foarte ingrijita - din loc in loc pasii lor deranjeaza praful de pe covoarele vechi si groase. Sunt multe carti imprastiate pe dulapuri, pe scaune, pe mese, pe toate obiectele de mobilier pe care le pot vedea in locuinta intunecata.

Lui Alice ii fug ochii peste tot. Isi da seama ca atatea carti nu ar putea decat sa apartina cuiva care cu asta se ocupa si, pe masura ce parcurg coridoarele ciudat de lungi ale acestei case, aproape anormal de lungi fata de cat ar parea sa poata incapea in aceasta constructie, vede numele lui Baráth pe o carte. Ii este foarte greu sa isi dea seama despre ce ar putea fi vorba, nu vede decat “Baráth Boldizsár - Költészet”. Se apropie de Bogdan, spunandu-i: “Ce zici, crezi ca si asta a fost librar? Uite cate carti sunt aici!”

“Vad, Vad! E foarte impresionant, ce e drept... dar, momentan nu am ochi pentru carti, vreau sa te stiu pe tine bine...”

Ceilalti sunt tacuti, asteptand deznodamantul intalnirii lui Alice cu Primogenul. Uitandu-se in jur la carti si cautand sursa putinei lumini din camera, pe unul dintre pereti Iustina vede un tablou semnat de O. Schmitz.

Servitorul le face semn sa ii urmeze, se opreste in fata unei usi si, facand o plecaciune, ii invita inauntru: “No, aici îi conașul Baráth. Intrați, intrați!”

Pe masura ce trece pe langa servitor, Bogdan il aude susotindu-si : “Da, da... trebuie sa dau praful... trebuie sa curat bucataria, trebuie sa... Da, da, conasule, da... fac, da...”

Se afla cu totii in incaperea de sub balcon, pe care au vazut-o de afara - o sala de mese somptuos decorata, cu o masa foarte lunga, cu farfurii si tacamuri gata puse, iluminata de un candelabru rotund atarnand din tavan si de sfesnice electrice aflate de o parte si de alta a usii.

Pe masa pot vedea din loc in loc cateva carti si isi dau seama ca unele dintre ele sunt carti de bucate. In camera se afla un barbat destul de inalt, usor rotofei, complet chel, prezentabil, desi imbracat cu haine nu tocmai potrivite: sacou negru, pantaloni de stofa, camasa mov; barbatul pare complet absorbit, citind ceea ce pare a fi o carte de bucate.

Odata ce le remarca prezenta, inchide cartea si le spune: “Jó estét, buna seara, dragii mei... Cu ce va pot ajuta?”

“Buna seara”, raspunde Alice. ”... Mi s-a spus ca ar trebui sa vorbesc cu cumneavoastra...”

“Mmm... ti s-a spus ca... Si tu esti...? Nu, nu... stai!... Tu trebuie sa fie pustoaica... Da, inteleg, draga mea...”, se aproie de ea, isi pune ambele maini pe umerii ei, o saruta pe ambii obraji si o ia pe dupa umeri inainte de a o invita sa ia loc: “Ma bucur sa te vad si ma bucur ca ai fost indrumata de catre... de catre cine ai fost indrumata aici?”

“Aa... Lucretia?”

“Hm... Lucretia... Lucretia... aa... Copila lui Ottilie? Copila doamnei Schmitz?”

“...Da.”

“Ar trebui sa-i multumesc Ottiliei... E o persoana atenta, da... Si voi, si voi?...” si se intoarce catre ceilalti, cu o expresie joviala. “Sunteti bineveniti in casa mea, oricine ati fi, daca sunteti prietenii fetei...”

Iustina se strecoara printre pauze: “Noi suntem... ceilalti copii ai domnului Balan.”

“A, am... auzit ca a intervenit in favoarea voastra. Din nefericire nu era acolo cand s-a intamplat, dar sunt convins ca ar fi fost interesant, fara indoiala, da... Sunteti bineveniti, luati loc, luati loc. Csongor! Adu-ne ceva, te rog.”

De pe partea cealalta a usii aud un mormait: “Igen, Baráth bácsi“ si niste pasi.

Pana sa schimbe subiectul discutiei, Bogdan il priveste si, plecand capul, isi pune mana pe piept: “Multumim pentru primirea calduroasa. Eu, personal, am considerat ca este o ocazie foarte buna sa ma si prezint, pe langa faptul ca am venit aici impreuna cu Alice. Eu sunt Bogdan, din clanul Celor Ascunsi. Multumesc din suflet pentru primirea calduroasa”, apoi se retrage incet catre usa.

“Mda, cu drag, tinere! Cu siguranta ca o sa ii transmiti domnului Balan si cate ceva din partea mea si dupa ce plecati. Bine... Voi, ceilalti?”

Titus isi inclina usor capul: “Buna seara si va multumim ca ne-ati primit. Numele meu este Titus Ionescu, sunt din clanul Gangrel, copilul domnului Balan.”

Alex se dezmeticeste si el: “Sunt Alex Prescu, din acelasi clan cu Titus, si tot copilul domnului Balan...” apoi adauga, mai incet si zambind usor: “... prin alianta”, facandu-l pe Primogen sa rada inveselit.

“Da, da, am inteles, Nu cred ca am omis pe nimeni, nu?”

Iustina il priveste si ea: “Eu sunt Iustina Riess, din clanul Toreador, si eu adoptata de domnul Balan.” Apoi o priveste pe Alice, cu toata speranta ca el ar putea-o ajuta cu ceva, si simtindu-se neputincioasa, nestiind cand ar vrea Alice sa vorbeasca unul dintre ei.

“Am inteles, bine... Cu ce va pot ajuta, deci?” si isi trece privirea de la unul la altul.

Alice inspira adanc, chiar daca nu are nevoie: “Dupa cum stiti, sunt noua si... nu am avut inca sansa sa vorbesc cu cineva din clanul meu...”

“Hei, ai ajuns unde trebuie”, ii spune el. “O sa mancam ceva si o sa vedem despre ce este vorba.”

Majordomul se intoarce cu o sticla, o pune pe masa si schimba cateva vorbe in maghiara cu Boldizsár, care ii face semn din mana: “Da, igen, igen...” Majordomul pleaca, mormaindu-si, in timp ce Boldizsár se uita dupa el: “Mda, ar trebui sa fac ceva cu Csongor”, spune el ridicandu-se de la masa, “este impardonabil” si scoate el dopul sticlei, apoi toarna in paharul din fata fiecaruia, cam doua degete din ceea ce pare a fi sange.

Alice se uita cu atentie la pahar: “Stiti, am... am o mica problema cu hranitul...”

“Hm? Cum asa, draga mea?”

In timp ce se uita la paharul cu sange si il aude pe Baráth vorbindu-i, Sorana striga in capul ei: “Nu, nu, nu, nu! Nu bea! Nu, nu!!”, facand-o pe Alice sa tresara: “E... e normal sa... sa ramana cu mine?”

“Ce anume sa ramana cu tine, draga mea?”

“... Ceilalti nu par sa simta asta, dar... cand ma hranesc... ii simt...”

“...Pe cine, draga mea?”

“Pe... cei al caror sange il beau...”

“Ah... imi inchipui ca ar trebui sa fie neplacut. Nu am foarte multa experienta in domeniu, relatia mea cu hranitul este una, din fericire, mult mai favorabila mie, dar am inteles ca unii membri ai clanului nostru, ai familiei noastre chiar as putea spune, retin sau se tem de faptul ca sangele contine spiritul celor pe care ii consuma. Nu stiu daca e adevarat sau nu, nu stiu ce sa-ti spun, ma tem, mi-as dori sa-ti pot spune da sau nu, dar ce... ce te supara, de fapt?”

“Nu cred ca trebuie sa fie acolo... Una din ele vrea sa plece si nu stiu cum sa-i dau drumul...”

“Esti una dintre cei care aud voci?”

“Nu toti aud?”

“Nu toti membrii familiei noastre aud voci, draga mea. Blestemul se manifesta altfel pentru fiecare dintre noi, ma tem. N-as sti sa iti spun toata variabilitatea manifestarilor, ma tem ca nu sunt in masura, dar, ceea ce nu ti s-a spus pana acum este cat de mult te ajuta sa vezi chestia asta. Asta nu cred ca ti-a explicat nimeni, asa-i? Sa intelegi ce ti se intampla cu adevarat.”

Alice nu raspunde, doar da din cap.

“Mhm... am inteles. Cum sa-ti explic... cum sa-ti explic...? Hai sa facem altfel, Toata lumea trebuie sa manance ceva, da? Exista o versiune a Genezei care spune ca sacrificiile din Epoca Bronzului erau mancare pentru zei. La fel a fost si pentru poporul evreu, da? Il hraneau pe Dumnezeu. Daca obiectul jertfei va fi placut Domnului, jertfa va fi primita. Intelegi unde ma duc cu asta, cu siguranta...”

“...da”

“In momentul in care Domnul nu a fost multumit de jertfa, l-a certat pe parintele nostru, al tuturor. Ma refer, desigur, la Cain... sunteti familiarizati cred... Nu? Gelos pe fratele sau, Abel, a carui jertfa a fost primita, Cain il omoara. Geneza ne invata ca Domnul l-a blestemat atunci pe Cain, si Cartea Tarii Nod ne ofera o alta variatie a acestei povesti, in urma careia Cain a fost blestemat cu aceasta foame de nestavilit si aceasta sete de sange, el a fost..." si bate putin nervos in masa, negasindu-si cuvintele.

“...A fost deci transformat... Imi cer scuze, ma gandeam la altceva... Ei bine, Cain a facut trei copii, care la randul lor au facut 13, si acesti 13 stau la radacina a ceea ce numim noi astazi clanuri. Ma rog, acuma e mai complicat - ceea ce este un clan s-a schimbat de-a lungul secolelor, dar nu asta va intereseaza pe voi. Pe voi va intereseaza mancarea, la fel ca si pe mine, ca pe noi toti, de altfel. Bun, o sa ajung si la mancare in curand... Ei bine, dintre acestia 13, unul a fost Malkav - parintele nostru, sangele nostru, tatal nostru. Asa-i zicea?” spune el, uitandu-se undeva in coltul tavanului.

”...Da, cred ca asa era formularea... Ei bine, una dintre legende ne invata ca la un moment dat, Malkav i-a pus lui Cain o intrebare. Intrebarea l-a enervat atat de tare pe Cain, presupun ca era ceva personal, incat Cain l-a blestemat cu raspunsurile. Toate raspunsurile. Toate raspunsurile la toate intrebarile, ma refer, deodata. Asa, aici voiam sa ajung! Asta ti se intampla si tie: tu ai prea multe raspunsuri la prea putine intrebari si uneori e greu sa faci diferenta intre ipoteze si raspunsuri, pentru ca sunt foarte multe. Nu feluri de mancare, ci raspunsuri. E ok, bun!”

“Deci imi trebuie intrebari?”

“Intr-un fel... In primul rand, iti trebuie sa mananci” si ii impinge cu varful degetelor paharul mai in fata, imbiindu-i pe si pe ceilalti: “Va rog, serviti!”

Alice inclina capul spre cartea pe care o avea el in mana la inceputul vizitei: “Pe dumneavoastra v-am auzit?”

“... Cu ce, draga mea?”

“Cu retete.”

“Nu... nu stiu ce sa spun. Nu stiu la ce te referi. M-ai auzit in mintea ta, vrei sa spui?”

“Da.”

“Nu stiu ce sa zic despre asta, sincer...”

“De cand ne-am apropiat de casa, am capul plin de retete.”

“Interesant... ce fel de retete?”, o intreaba, zambind larg.

“Pui cu sos?”

“As putea sa fac ceva de genul asta... chiar ma gandeam recent sa fac asa ceva... “

“Hm...”

“Da, m-am uitat pe ceva, dar cred ca este... Oricum, ar trebui sa vina Csongor imediat cu mancarea si o sa fie in regula... Da, nu stiu ce sa-ti spun... Am auzit ca unii aud alti membri ai clanului vorbind sau aud voci sau... Mie nu mi s-a intamplat niciodata, eu am pasiuni mai directe.”

Alice il urmareste cu privirea in timp ce in capul ei apar alte ingrediente: “450g faina, 125g zahar, 100g miere, o conserva lapte condensat caramelizat 397g, 327g dulceata, ceva lapte dulce, o jumatate de lingurita de sare...”

Barath se uita si la ceilalti: “A, daca aveti si voi alte intrebari sau... imi cer scuze, am fost un pic distrat... distras? Distrat? Nu vorbiti maghiara, asa-i?”

“Nu.”

“In fine...”

Iustinei ii vine o idee: “Ati putea sa ne indrumati catre cineva care aude voci? Sau cunoaste pe cineva care poate sta arbitru intre ele?”

“Oare, oare... cred ca da, dar e un fel de mancare pentru alta data. Uite, stiu cum facem: voi o sa ma ajutati si eu o sa rezolv chestia asta pentru voi. Uite...”

Chiar cand spune “Uite”, usa se da de perete si majordomul intra cu doua tavi foarte mari acoperite, pe care le pune in fata lor pe masa si le ridica capacul. Una dintre ele are copanele de pui, inconjurate de diferite sosuri, o salata verde si o salata de varza, in timp ce pe cealalta este un castron foarte mare cu gulas.

Alice se uita fix la mancare, gandindu-se daca acestea or fi fost retetele pe care le-a auzit, dar nu par sa semene. Tavile nu inspira niciunuia absolut niciun fel de pofta, nu e nimic acolo unde ar trebui sa fie impulsul de a manca.

Boldizsár se uita la ei, se uita la mancare, se ridica, da o tura in jurul mesei si se apropie: “Hm, da, foarte bine Csongor, iti multumesc, apreciez. Te rog, adu-mi lista de cumparaturi. Poate ca tinerii nostri prieteni ne vor putea ajuta.” Majordomul face o plecaciune si iese cu spatele din incapere.

“Hai sa si mancam ceva”, le spune si gesticuleaza cu un cleste in mana: “Nu? Nimeni?”

Alex ridica paharul: “Va multumesc, ne multumim cu ce ne-ati oferit aici.”

Titus este nedumerit: “Domnule, pentru noi nu mai este posibil sa mancam mancare obisnuita. Sau este?”

“Ha! Pentru voi nu mai este posibil sa consumati mancare obisnuita...”, ii spune Boldizsár in timp se isi pune pe farfurie vreo 4-5 copane de pui, duce o salata in capul mesei, apoi se intoarce la tava cealalta si isi toarna vreo 3-4 polonice de gulas, “... pe mine nu ma opreste nimic. Ma rog, in momentul de fata. Cu siguranta ca va veni inapoi, mai devreme sau mai tarziu, dar, spre deosebire de alti confrati”, spune el, lasand polonicul inapoi in castron, “eu pot sa contin mancare mult mai bine si imi face o deosebire placere sa o fac, asa ca”, si isi pune si cealalta farfurie in fata, “o sa mananc!”

“Este o trasatura specifica Malkavienilor?”

“Este o trasatura specifica mie, dragule. No bine, trebuia sa va raspund la niste intrebari, nu? Imi cer scuze, m-am bucurat foarte mult ca...”

“Nu, nu! Pofta buna!” spune Alice repede si, ezitand, ridica paharul ca si cand ar da noroc. Baráth, insa este complet absorbit de mancare, asteptand probabil sa fie intrebat, dar pana atunci nu le da atentie.

Fata isi face curaj si bea sangele din pahar. Are gust bun; este, bineinteles, ca si cum ar bea dintr-o punga. Este rece si dulce - o senzatie aproape relaxanta. Si ea, si Alex isi dau seama ca este mai concentrat decat pare. Nu imediat, dar dupa cateva minute ii simt taria, altfel, ca sa le satisfaca setea, ar fi trebuit sa bea mult mai mult.

Alice se uita incruntata catre pahar: in mod ciudat, fata de datile trecute, de data aceasta nu simte nicio amintire.

“Va rog sa-mi scuzati impertinenta si faptul ca va deranjez in timp ce mancati, ne puteti face onoarea de a ne spune de unde provine acest sange?” spune Titus, incercand sa fie foarte politicos, ca si cand ar intreba despre provenienta unui vin bun.

Boldizsár il priveste: “Este..., ma rog, pastrat de catre parintele meu, care acum nu mai este. Si este al lui... Si l-a imbuteliat pentru motive pe care eu nu am fost in stare sa le inteleg, dar mi-am dat seama, cateva zeci de ani mai tarziu, ca este inca bun. Asa ca l-am pastrat si imi servesc din cand in cand musafirii in care am incredere.”

“...Al lui?” intreaba Alice imediat, in timp ce Alex se ridica in picioare, ridica paharul si isi inclina capul: “Suntem foarte onorati ca ne-ati impartasit asa ceva!”

“Ma bucur sa aud asta si este foarte bine ca este asa, fiindca acum o sa va rog si pe voi sa ma ajutati cu o chestie. In cateva secunde o sa intre Csongor pe usa aia” si chiar atunci majordomul intra pe usa, “si o sa am nevoie de voi. O sa vreau sa veniti sa mancam ceva impreuna peste 2-3 seri. Trebuie sa pregatesc tot, dar am nevoie ca voi sa-mi aduceti asa: 1 lingurita sare mare, piper, 1 lingurita boabe de mustar sfaramate, 3-4 catei de usturoi, 50 ml ulei, 1 ceapa mare, 1 frunza dafin, 150 ml vin alb sec, 200 ml apa, 2-3 cartofi mari (cam 700 g). Am nevoie de toate ingredientele, ca sa pregatesc ceea ce vreau sa pregatesc. Restul am eu aici, dar pe astea o sa am nevoie sa mi le aduceti peste doua seri. Doua seri? In 20?”

Titus este foarte nedumerit, isi aduce aminte cum i-a explicat Balan ca, daca bei sangele altui vampir, practic faci o legatura de sange cu acel vampir, iar acum se gandeste daca Alice si Alex vor avea vreo loialitate fata de cel cel care nu mai este, si, in cazul acesta, cum functioneaza legatura?

Si nu stie daca sa bea sau nu - nu ar vrea sa il jigneasca pe Primogen, dar nici nu si-ar asuma riscul... Pana la urma, merge langa Alex si ii ofera paharul de sange, vanzandu-l cat de incantat este de oferta: “Fratele meu, este o onoare sa fiu alaturi de tine in seara aceasta si iti multumesc ca ma faci sa ma simt mai ca acasa.”

Boldizsár inclina din cap: “A, foarte bine, nu e pentru toate gusturile intr-adevar si unii confrati s-ar putea simti jigniti sau socati de acest gest, asa ca prefer oricum sa il tin intre noi. Din fericire, sau mai curand din nefericire, moartea parintelui meu a fost consemnata in 1872, deci nu cred ca va trebui sa ne facem prea multe probleme legate de siguranta voastra.”

“Dar... cat rezista sangele de vampir?” intreaba Alice, si mai nedumerita.

“Nu foarte mult. Orice sange isi pierde potenta dupa o vreme. Nu stiu exact ce a facut el ca sa il conserve in acest fel. Ceva interventie taumaturgica o fi avut loc, imi inchipui, dar nu as sti sa va spun exact despre ce e vorba.”

Iustina isi ia inima in dinti, isi plimba privirea de la pahar, la ceilalti, apoi la Primogen, nestiind cum sa faca sa nu-l jigneasca, mai ales pe domeniul lui, pentru ca ea este... satula. Orice ar bea in plus, ar da pe afara si nici asa nu ar vrea sa-l jigneasca - scuipand bautura pretioasa in fata lui.

“Imi cer scuze, nu vreau sa fiu nepoliticoasa sau sa refuz ospitalitatea dumneavoastra, dar... eu nu pot sa beau in seara aceasta, pentru ca o sa-l risipesc... Nu mai incape...”, spune ea, facandu-l pe Titus sa se certe in gand ca nu i-a venit si lui aceeasi idee mai devreme.

Boldizsár nu pare deranjat: “Ah, da... cu siguranta ca ar fi pacat. Lasa-l, poate mai incolo...”

Este momentul in Alex il priveste pe Titus: “Stii, nici la mine nu mai incape. Si, oricat as fi de tentat sa il luam cu noi, nu cred ca ar fi politicos sa facem asta.”

Titus, vizibil incurcat de situatia creata si cumva mai linistit, dupa ce a auzit ca parintele Primogenului a fost consemnat decedat cu atat de mult timp in urma, ia inapoi paharul, ii multumeste lui Boldizsár si bea si el. Dureaza putin inainte sa ii simta taria, dar este destul de concentrat. Ceilalti deja incep sa simta caldura in membre, relaxare, chiar si o usoara bucurie, ca si cand ar fi baut din mai multe fiinte vii deodata.

Alex se gandeste de unde ar putea sa mai faca rost de asa ceva, in timp ce Alice isi aminteste de schimbul de sange pe care l-a avut cu Bogdan, dar nu aduce vorba despre asta, intreband altceva: “Ce ati putea sa-mi mai spuneti despre clanul nostru?”

“Aa... da... Clanul nostru este alcatuit din indivizi. Stiu ca suna ca un truism, ca si cand ai sara sarea cu sare, dar in cazul nostru este adevarat mai mult decat in cazul altor clanuri. Fiecare e altfel, blestemul lui Cain asupra lui Malkav se manifesta altfel, unic pentru fiecare dintre noi si fiecare dintre noi intelege altfel lucrurile. Uneori, intelegem lucruri pe care altii nu le inteleleg si uneori ne pedepsesc pentru asta. Nu stiu ce ai vrea sa iti mai spun in mod deosebit despre noi, despre copiii lui Malkav. Fiecare dintre noi este altfel...”

“Domnule, va rog sa ma iertati daca este o intrebare nepoliticoasa“ spune Titus “si, evident, daca nu vreti, puteti sa nu nu imi raspundeti. Dar nu pot sa nu fiu curios si sa nu va intreb: dumneavoastra ce blestem particular aveti?”

“Eu?... Eu sunt foarte atent la nevoile celor din jurul meu si ma preocupa bunastarea lor. Nu pot sa zic neaparat ca este un blestem, adica. Unii oameni exagereaza gravitatea, sau cel putin in cazul meu, ... gravitatea acestor manifestari. Dar este destul de riscant sa intrebi asa ceva si, pe viitor, tinere, ar fi bine daca ai tine minte sa nu faci neaparat chestia asta.”

“Va rog sa ma scuzati.”

“Daca nu va mai pot ajuta cu nimic”, spune el, ridicandu-se de la masa, “as avea ceva de pregatit pentru serile urmatoare, asa ca o sa-mi cer scuze...”

Alice incepe sa se panicheze putin, ca si-a irosit sansa de a discuta cu cineva de la care astepta raspunsuri, dar daca i-a spus ca el nu aude vocile, nu stie ce altceva sa-l intrebe si se ridica de la masa: “Puteti sa-mi spuneti cu cine as mai putea discuta, ca sa aflu mai multe?”

“In principiu, cu mine. Treptat-treptat, or sa apara raspunsurile, e in regula. Si, daca nu, vezi pe cine iti mai recomanda domnul Balan. Ma bucur ca ati venit aici si ca m-ati vizitat. Si abia astept sa va intoarceti cu ingredientele. O seara buna va doresc!”

“O seara buna”, raspunde Alice aproape din reflex.

“Nu, nu, nu. Tu mai ramai un pic.”

“... Da?”

“Piperul doriti sa fie sfaramat sau intreg?” isi aduce aminte Titus sa intrebe.

“Intreg. O sa il sfaram eu. Am o rasnita foarte-foarte buna de piper, trebuie sa o vedeti! Dar nu acum. Acum am un pic altceva de facut.”

Iustinei nu prea ii vine sa o lase pe Alice singura aici, dar fata ii face semn din cap sa stea linistita si nu ii ramane de facut decat sa intrebe politicos: “Ne puteti spune unde ne permiteti sa o asteptam si pe Alice?”

“Csongor o sa va tina putin ocupati in foaier... mhm... mhm... da...”

Si, intr-adevar, majordomul isi face aparitia si ii escorteaza in acel foaier. Alice ramane singura cu Boldizsár Baráth, care, odata ce se inchide usa, aproape ca ii urmareste prin zid pe prietenii ei indepartandu-se, dupa care se apropie si isi pune din nou mainile pe umerii ei.

Involuntar, Alice isi strange pumnii, in acea tensiune aproape ca isi aminteste cum era sa isi simta pulsul, in timp ce vocile din capul ei tac, Sorana ramanand o simpla soapta: “Ai grija, ai grija, ai grija... “

“Draga mea, este ceva ce trebuie sa te intreb si este foarte-foarte important”, ii spune Boldizsár. “Esti atenta, da?”

“Da”, confirma Alice si ii simte mainile apasandu-i umerii, este evident ca si el este ingrijorat de ceva.

“Nu te pot intreba decat pe tine, fiindca poate si tu stii... in cartile mele, cred ca am primit o viziune despre... Nu am vorbit decat cu foarte putini, dar... Ce stii despre Principele von Bezna? Stii ceva despre asta? Ti s-a spus ceva despre asta?”

Alice tresare cand aude numele ‘von Bezna’. “... De ce spuneti asta?”

“Pentru ca au ajuns la mine niste informatii care ma... ma ingrijoreaza.”

“In ce sens?”

“Stii ceva despre asta?”

“Am auzit multe lucruri in lucruri in ultimele zile, nu stiu ce este important si ce nu...”

“Fato, zi-mi daca stii ceva despre asta!” si incepe sa o zgaltaie un pic.

“Am auzit numele.”

“Doar numele? Doar atat?”

“Da...”

“Bun...” se uita foarte intens la ea, “Da, OK, bine... bine... Atunci du-te, dar sa ai grija, da?”

“Dar de ce? Ce inseamna?”

“Daca nu stii, e mai bine! E mai bine sa nu stii... doar ai grija de tine, da? Du-te cu prietenii tai si o sa fie OK. Mergeti si aduceti condimentele si o sa fie OK”, o impinge de la spate pe hol si inchide usa in urma ei.

Alice ii regaseste pe ceilalti asteptand-o in foaier, cu majordomul care incercase sa le cante ceva in maghiara, dar nu intr-un mod convingator. Odata ce o vede, Csongor ii conduce afara, isi ia politicos la revedere si ii lasa singuri pe strada, in fata portii.


Înapoi: Debating Vampirism (1)
Urmează: First Date

3-mar-2022 © kimica.ro Foto: kimica.ro