Brasov by Night



Showing the Ropes (5)


Luni, 17 octombrie 2016, miezul noptii

Lucretia se ridica, se indreapta spre iesirea din club, ii scoate inapoi pe strada, si, desi sunt doar cateva strazi pana la destinatie, face semn unui taxi care ii duce inapoi in Piata Sfatului.

Noaptea este senina, iar piata pare aurita in luminile galbene ale felinarelor. Ajung undeva in zona Muresenilor-Republicii, unde multe cladiri au ganguri la intrare care duc catre curti interioare si stradute laturalnice, aproape ca intr-un labirint.

Femeia ii duce printr-unul dintre ele si intra intr-o curte interioara destul de mica. La unul dintre geamurile de la parter se vede o firma de moda veche, cu vopsea pe o placuta de fier care se clatina usor in vant, pe care scrie Transilvania Art Gallery.

Intra intr-o incapere plina de tablouri, cu mai putine portrete decat in salile de sub Casa Sfatului, se intoarce catre ei si isi duce aratatorul mainii drepte la buze, indicandu-le sa nu faca galagie. Le face semn sa o urmeze si urca incet pe o scara de lemn intr-o spirala larga, care scartaie usor sub pasii lor, parasind galeria de la parter.

Camera de sus este mult mai putin moderna in privinta mobilei si a decoratiunilor si un covor gros le intampina pasii cand ajung acolo; se continua cu un hol intunecat, la capatul caruia o usa intredeschisa varsa o lumina galbena care palpaie din cand in cand. De dincolo pot auzi lovituri usoare si clipocit de apa. Holul este sumar decorat, cu o masuta ingusta sprijinita de perete si sfesnice pe pereti, momentan stinse.

Alex se uita tacut in jur, ascutindu-si simturile; ochii lui se adapteaza repede la intunericul de pe hol: pe langa masuta, vede si un mic tablou pe perete, un peisaj cu rasaritul deasupra unei cetati medievale, pe care crede ca ar fi vazut-o intr-una din excursiile lui, dar nu este chiar sigur. Nu ii este foarte confortabil, dar nici nu ii cauzeaza vederea rasaritului.

Iustina profita de ocazie sa isi activeze puterea de a citi aurele, isi concentreaza privirea ca sa vada dincolo. In afara de ei, nu mai este altcineva pe hol. Lucretia are o aura violet foarte puternica, ceva ce ii sugereaza entuziasm.

Alice este agitata, ii fuge mintea in multe directii. De cand Lucretia a povestit despre impartirea clanurilor, care sunt strict in Sabbat, care sunt independenti, atunci, daca sunt Malkavieni in Camarilla, dar si in Sabbat, ea pe care ii aude? In acelasi timp, se simte si usurata, pentru ca reusit sa-l aduca pe Bogdan in separeu, unde a putut sa se hraneasca in siguranta. Iustina vede o aura portocalie, tremurata, foarte agitata, cu varfuri, ca si cum s-ar uita la linia de spectru a unui bazait.

Titus este ingrijorat, ca nu cumva sa fi facut o prostie cand a spus de cele 13 clanuri, se intreaba daca Lucretia i-a citit gandurile cand se gandea la Eliza si la cum ar fi sa vaneze impreuna varcolaci si se tot gandeste sa nu aiba probleme, el sau ceilalti. Se gandeste la ce o sa faca de acum inainte, incearca sa faca toate scenariile pentru ce urmeaza. Se gandeste daca or sa mearga sa se intalneasca cu dom' Sergent, dar imediat incearca sa nu se mai gandeasca la asta, ca nu cumva sa-i citeasca gandurile Lucretia. Apoi isi aduce aminte ca Balan a fost foarte bun cu ei si i s-a creat o oarecare loialitate fata de el, este impartit intre Eliza si sa nu-l tradeze pe Balan... este efectiv intr-o continua agitatie. Aura lui se vede tot ca un portocaliu agitat care nu-si gaseste locul.

Alex, din contra, este foarte relaxat, si-a facut plinul de sange si pentru prima oara in ultimele nopti are o viziune optimista asupra viitorului. I-a iesit complet din gand ca vor trebui sa decida daca merg sau nu la intalnire cu Sabbatii. Este foarte curios cu privire la ce se va intampla aici si are undeva un gand ca ar trebui sa vorbeasca cu Titus, sa mearga si la Gangrelii lor, dar nu este ceva urgent. Deocamdata ar vrea sa se bucure de prezent, sa traiasca clipa. Aura lui se transforma din violet in rosu-portocaliu aprins, alternand in valuri calme, linistite, sugerand ca ar fi multumit.

Alice este atenta la voci, incercand sa o linisteasca pe Sorana, in continuare ferm ancorata si pledand in capul ei, rugand-o sa o lase sa scape, sa plece. Alterneaza cu vocile de pana acum, care spun: "A, ce ciudat! Niciodata n-am fi crezut ca nu i-ar fi placut sa fie in centrul atentiei" ... "Hm..." ... "Macar are grija de ea si de tablouri" ... "Sa o vezi pe sora-sa"...

Titus sta mai in spate si nu isi poate scoate din cap ingrijorarile. Parca i-ar placea mai mult sa fie la apartament cu totii, sa poata sa povesteasca liniste si sa nu ii mai fie teama ca o sa ii scape ceva de fata cu cineva despre care nu stie daca e de incredere sau nu. L-a ingrijorat si faptul ca Lucretia a spus ca acum este perioada de gratie, ceea ce nu i-a placut deloc cum suna; el stie ca nimic nu e gratis pe lumea asta si i se pare cumva ca ceea ce ofera Camarilla este un pic cam prea frumos sa fie adevarat, se tot asteapta ca va veni la un pret care poate nu o sa-i convina.

Acum, ca le-a vazut aurele, Iustina nu stie pe care sa-l ia primul de mana, nu stie langa care sa se dea prima data mai aproape - langa Alice sau langa Titus. Despre Alice isi poate imagina ca s-ar putea sa fie ceva cu vocile, ca s-ar putea sa fie ceva cu Bogdan, pentru ca Bogdan oricum nu parea sa fi fost foarte bine, mai ales ca Iustina stie cum este tremurul acela de foame, nu stie cat a mancat. Dar despre Titus nu stie nimic, in afara ca a dat cateva indicii despre ceva ce il streseaza, despre care nu stie cum sa il intrebe, nu stie ce ii cauzeaza starea aceasta.

Lucretia ajunge pana in capatul holului, deschide incet usa, baga capul si cu totii o aud intreband: "Credeti ca am putea intra, doamna?"

Dupa cateva secunde destul de tensionate, un oftat sparge linistea si o voce calma de femeie raspunde: "Da, Lucretia, puteti intra. Cine sunteti voi, de fapt?"

"Da... Copiii de care ne-a rugat domnul Balan sa ne ocupam in seara asta. Am fost cu ei sa se hraneasca, le-am mai explicat una-alta. Mi-au pus tot felul de intrebari si am considerat ca poate cineva mai in varsta, cu intelepciunea si autoritatea dumneavoastra ar fi mai potrivita ca sa-i indrume...?" si chiar isi termina propozitia pe un ton ascendent, aproape o intrebare; nu chiar sugestie, nu chiar intrebare, dar cu siguranta un pic lingusitor.

"Bine, presupun ca poti sa-i aduci daca ati venit pana aici", spune femeia cealalta, pe care ei nu o pot vedea.

Lucretia se intoarce catre ei pe hol si le face semn din mana sa o urmeze. In incaperea din capatul holului, luminata cu lumanari din loc in loc, primul lucru care le atrage atentia este un sevalet foarte mare pe care este montata o panza. Acolo picteaza o femeie care pare sa aiba in jur de 30-35 de ani, cu niste linii ale corpului dulci, dar nu sterse, imbracata cu o fusta destul de lunga, pana sub glezne, cu o camasa veche, cum nu au mai vazut, patata cu vopsea. Are parul blond, usor cenusiu si mat, lasat pe spate.

Le arunca fiecaruia o privire de un albastru deschis, trecand foarte rapid de la unul la altul: "Bine ati venit in casa mea, nou-nascutilor. Ma numesc Ottilie Schmitz, sunt Primogenul clanului Toreador pentru acest oras, va primesc si va urez bun-venit in domeniul meu. Nu stiam ca veti veni, imi cer scuze. Am inteles ca aveti intrebari?" spune ea, lasand o pensula intr-un borcan cu apa murdara de vopsea si intorcandu-se cu spatele la ceea ce pare a fi tabloul unei femei imbracate in negru, cu un batic pe cap, vanzand peste pe o strada medievala cu piatra cubica.

Iustina este fascinata, apuca sa spuna "Buna seara!" si sa dea usor din cap, dar are o senzatie ca ar trebui sa poarte rochie lunga si sa faca o plecaciune in fata doamnei Schmitz. Ii fug ochii la tabloul luminat de lumanari - intotdeauna i-au placut strazile vechi pavate cu piatra cubica. Impresia lasata de femeie se risipeste destul de repede, la vederea hainelor patate de vopsea, mai ales ca este mult prea atenta la ceea ce picta - este evident intrerupta de ei.

"Buna seara! Va multumim ca ne-ati primit asa, pe nepusa masa", spune Alex, urmat de Titus: "Buna seara! Este o placere sa va intalnim!"

"Cu drag! E... placerea mea sa va primesc acum", spune ea, dar isi dau cu totii seama ca femeia este evident distrata si un pic chiar luata prin surprindere de prezenta lor acolo; le este clar ca si-ar fi dorit sa fie singura in seara aceasta. "Buna seara, fiecaruia dintre voi. Cu ce va pot, deci, ajuta?"

Alex se uita la ea: "Am vrea sa aflam mai multe despre conditia noastra. Suntem, cum bine ati spus, nou-nascuti si inca nu stim prea bine ce implica aceasta noua existenta."

"Mhm..."

"Nu stiu, va puteti da seama despre fiecare dintre noi din ce clan facem parte sau ne prezentam?"

"Traditional", spune ea, "mai ales cei mai in varsta, da, se prezinta inclusiv cu clanul, de ce nu, cu numele parintilor lor si asa mai departe, dar... hm... asta este o practica, din fericire sau nu care nu mai este in voga."

"Noi nu am apucat sa ne cunoastem parintii, am aflat indirect, cel putin noi doi", spune Alex uitandu-se catre Titus, "suntem din clanul Gangrel, care pare asa, mai periferic si... chiar am vrea sa stim mai multe despre... care este viitorul nostru aici."

"Mhm..."

Iustina isi intoarce incet privirea catre ea, intr-un fel calm, linistit, mai ales ca a simtit ca prezenta lor acolo nu este chiar la momentul potrivit: "Eu sunt Iustina Riess. Am aflat ca... aceea care m-a... transformat era din clanul Toreador..."

Mhm..."

"Mi-a spus ca o cheama Edith, mi-a spus ca este pictorita si... daca ati avea timp odata... si vrere... mi-ar face mare placere sa putem sta de vorba..."

"... inteleg... situatia este, intr-adevar, putin ciudata, pentru ca, teoretic, voi apartineti si sunteti sub tutela lui Horatiu Balan, Primogenul clanului Nosferatu si el raspunde de voi in serile astea... Practic, in fata legii, faceti parte din clanul Nosferatu, chiar daca nu-i apartineti si pe calea sangelui... N-as sti ce altceva sa va mai zic... Draga mea, cand ai timp si ar fi cazul... poate o sa ma vizitezi doar tu si o sa discutam lucruri specifice clanului nostru... poate ar fi mai intelept, ca sa nu-i plictisim pe tinerii tai prieteni, ce crezi?"

"Ar fi foarte intelept... Tocmai pentru ca suntem adunati de pe strada, facuti fara permisiune si in afara Camarillei, chiar nu vreau sa cauzez neplaceri..."

"...Am inteles... Da, atunci o sa vii tu, alta data. Cat despre noua voastra conditie, ca membri ai Camarillei, am inteles ca vi s-au prezentat Traditiile..."

"Da!"

"Pai, nu aveti ce altceva sa faceti. Nu va stresati foarte tare, o sa va gasiti treptat-treptat locul in societatea noastra si, in functie de asta, o sa va dati seama ce veti face cu noua voastra existenta. Cu siguranta ca si Principele va avea... sau poate domnul Balan... sau alti Primogeni... vor avea tot felul de favoruri sa vi le ceara si pentru inceput va veti ocupa cu asta. Cel mai probabil o sa va cautati un loc..."

Iustina se uita catre ceilalti, cu o privire care parca ii intreaba daca nu ar fi cazul sa se retraga. Alex dand semne ca a inteles si ca este de acord.

"Daca mai este altceva... alte intrebari sau alte nelamuriri pe care le-ati avea, as putea sa mai sacrific cateva minute..."

"Nu am vrea sa abuzam mai mult de timpul dumneavoastra", ii spune Iustina, urmata de Alex: "Va multumim ca ne-ati primit si ...", dar nu apuca sa termine. Doamna Schmitz aude intrebarea neterminata a lui Titus si, ridicand o spranceana, isi atinteste cateva clipe ochii asupra lui, facandu-l sa repete: "Exista vreo favoare pe care v-o putem face dumneavoastra?"

"Hm... sunt cateva lucruri la care m-as putea gandi... Pari un tanar curajos", spune ea. "Iti multumesc. Da, poate ca... poate ca m-ati putea ajuta in noptile care urmeaza, dar... hai sa va gasim un loc. Uite, bucurati-va de serile astea pe care le aveti libere, in curand toata lumea o sa vrea cate ceva de la voi, asta v-o pot garanta. Bucurati-va de serile astea si o sa ne gandim pe viitor daca ma puteti ajuta cu ceva... Ma pot gandi la cateva lucruri. Bine..."

"Multumim!" spune Iustina.

"Cu drag! O seara placuta, nou-nascutilor!" raspunde femeia si le intoarce spatele, sa isi vada de tablou.

Titus se intoarce catre Alex si isi pune o mana pe fata: "Scuze ca te-am intrerupt, am stat teribil cu dialogurile..."

"Nu-i problema. Voiam doar sa o felicit pentru prezenta fiicei ei."

"Iti multumesc", ii spune doamna Schmitz.

Alice se inclina politicos si ii urmeaza pe ceilalti care se retrag, indemnati in soapta de Iustina. Gestul ei nu scapa neobservat de femeia pe care tocmai au vizitat-o.


Înapoi: Showing the Ropes (4)
Urmează: Showing the Ropes (6)

22-feb-2022 © kimica.ro Foto: kimica.ro