Brasov by Night



Showing the Ropes (4)


Luni, 17 octombrie 2016, ora 23:45

Dupa plecarea lui Bogdan, in camera se lasa linistea. Alice inca il urmareste cu privirea, multumita ca a reusit sa il aduca in siguranta acolo si sa se hraneasca.

Iustina revine la ceea ce o preocupa cel mai mult in acest moment: "Sunt oameni care chiar isi doresc asta, carora chiar le place senzatia euforica data de Sarut... Cum stii care sunt acestia? Cum ii gasesti?"

"Pai... trebuie un pic sa incerci sa ii cauti... Ce sa-ti zic, tu faci parte din acelasi clan ca si mine, cred... nu? Cel putin asa mi-a spus domnul Balan... Trebuie sa depui un minim efort, sa-ti cultivi niste relatii... N-o sa mint, te ajuta sa ii intoxici cu ceva inainte si, in timp, ii cultivi; practic, ii iei de la zero. Asta e cea mai eficienta metoda, de fapt", ii spune Lucretia.

Titus, politicos din fire, incearca sa ii atraga atentia: "Doamna... Domnisoara... Lucretia?"

"Cum preferi, dragule."

"Daca... noi am baut sangele acestor persoane, care au baut sangele tau..."

"Mhm... "

"Se opreste la ele sau..."

"A, da, nu merge... nu merge indirect", chicoteste Lucretia. "Si, in plus, fetele astea nu sunt legate de mine in niciun fel, nu sunt asociatele mele, ca sa zic asa."

"Mhm. Dar oricum, nu functioneaza asa, am inteles."

Alex are o alta curiozitate: "Tu, cand ai fost transformata, ai stiut in ce intri?"

Lucretia isi intoarce un pic capul catre stanga, in jos, inainte de a-i raspunde: "Vezi, as prefera sa nu vorbesc prea mult despre asta...", uitandu-se cu coada ochiului la el, ca si cand ar vrea sa ii vada reactia.

"Mhm... Da... pentru ca, stii, pe mine, adica pe noi toti ne-au luat pe nepusa masa si nu stiam nimic. Am fost transformati fara sa ni se ceara parerea" ii povesteste el. "Dupa cum ti-ai dat seama, nu a fost chiar frumos. Dar ma uit in jur si cred ca si daca mi s-ar fi propus treaba asta, mi s-ar fi parut tentant."

"Mhm... Ce sa-ti zic, e bine daca poti sa ai o parere atat de optimista asupra conditiei noastre..."

"Pai... aveti toate astea la dispozitie! Adica... o multime de puteri nebanuite si... Da, OK, nu putem sta ziua la lumina soarelui, dar... mi se pare un pret mic."

"Cum sa-ti explic eu... sunt si dezavantaje. Bucura-te pentru moment de perioada de gratie, bine?"

"Ma bucur! Dupa ce acum doua zile au incercat trei factiuni diferite sa ne omoare, acum sunt foarte fericit!"

"Perfect! Bucura-te de perioada de gratie si, ce sa zic, nu te grabi sa gasesti si partile foarte-foarte neplacute mai repede decat ar fi cazul, bine?"

Alex incuviinteaza dand din cap catre ea.

"Aveti grija de voi, asta vreau sa va spun. Feriti-va de propria voastra Bestie. Cred ca mult mai curand o sa va dati seama ca sunteti propriii vostri cei mai rai dusmani, mai rai decat oricare altul dintre confratii nostri si o sa vedeti destul de repede cum functioneaza dansul asta."

Si, vazand ca unele fete dau semne de trezie, incepe sa se ocupe de ele: "Bine. Ar trebui sa am grija de ele. Daca nu mai aveti momentan nevoie de mine, un picut m-as ocupa de ele. Aveti, in momentul de fata, nevoie de altceva?"

"Putem sa vorbim dupa aceea", spun Iustina si Alice in acelasi timp.

"As mai avea eu o intrebare", spune Titus. "Exista cumva o anumita resursa scrisa despre Camarilla sau nu se scriu, sa nu cumva sa cada pe mana cui nu trebuie? Informatii despre aceasta... existenta."

"... Nu sunt foarte multe resurse scrise, probabil ca... Ma rog, Batranii sunt foarte pasionati de 'Cartea Tarii Nod', de 'Revelatiile Mamei Intunericului' si asa mai departe, 'Fragmentele din Erciyes’... Sunt cateva carti care au acest statut de... ‘Biblie’", spune ea, aratand niste ghilimele din degete, usor exagerate, "dar alea sunt mai mult texte religioase decat orice altceva. Ce sa zic, nu sunt foarte multe."

"Daca e o resursa pe care confratii nostri o folosesc cu adevarat", continua ea, in timp ce se ridica sa le verifice pe fete, "sigur nu de bani este vorba, banii sunt foarte usor de obtinut de catre noi. Acea resursa sunt favorurile, prestatia, cum ii spun Batranii din Camarilla. Gandeste-te asa: doamna Schmitz, care este mama mea, ii datora o favoare domnului Balan, domnul Balan a incasat acea favoare, eu ii datoram o favoare doamnei Schmitz, care mi-a spus sa va scot in oras si sa am grija de voi diseara. Cam asa functioneaza: schimb pe schimb. Si ar fi bine sa intelegeti un pic nuantele sistemului astuia. Asta este, poate, unul dintre lucrurile mai importante."

"Noi acum putem spune ca ii datoram o favoare destul de mare domnului Balan, nu-i asa?" intreaba Alex.

"In momentul de fata, voi ii datorati domnului Balan viata voastra, ceea ce inseamna ca veti avea destul de mult de platit pentru el pana cand chestia asta se limpezeste. Cu toate astea, sunteti inca sub tutela lui, asa ca nu trebuie sa va faceti chiar atat de multe griji acum."

"Sistemul acesta de favoruri functioneaza doar in Camarilla?" intreaba Titus.

"Da... Nu stiu cum se inteleg intre ei barbarii aia din Sabbat, dragule. Va trebui sa ma scuzi."

"Sigur, multumesc!"

Alex revine la ceea ce il intereseaza mai mult: "Dar confratii nostri, Gangrel, care nu sunt nici in Camarila, nici in alta organizatie?"

"Da... Am inteles ca au parasit Camarilla... nu stiu care e povestea acolo... ma astept ca voi sa stiti mai mult decat mine."

"Noi inca nu i-am intalnit", spune Alex uitandu-se la Titus. "Noi doi, cel putin, am vrea sa stim, ar fi bine sa luam legatura cu ei, sa intelegem mai multe despre clanul din care facem parte."

"Sunt destul de sigura ca o sa va trimita sau o sa va ajute domnul Balan sa ajungeti acolo."

"Ceea ce ma duce cu gandul", spune Titus, "la faptul ca suntem liberi sa luam legatura cu orice vrem?"

Lucretia se intoarce catre el si ridica o spranceana si un pic coltul drept al gurii: "Acuma... depinde la cine te referi. Ar trebui sa fiu ingrijorata?"

Titus se uita la ea, incercand sa schiteze un zambet: "Nu stiu daca ar trebui sa fii ingrijorata, ma refeream pana unde se intinde libertatea de a contacta alti confrati. Pana la membrii Camarillei?"

"Termenul de confrati e folosit de cei din Camarilla, din cate stiu eu. Ar fi bine daca ati pastra o distanta considerabila fata de cei din Sabbat. Imi inchipui ca sunt destul de agresivi si de violenti si ca nu vreti asta in vietile voastre, chiar daca parintii vostri se pare ca ar fi fost Sabbat, din cate am inteles sau cel putin asa spun zvonurile."

"Dar este sigur ca, asa cum spune si Alex, clanul Gangrel nu mai este parte din Camarilla, asa ca mi-as fi dorit sa stiu exact cu cine avem voie sa luam legatura si cu cine nu, ca sa nu creez vreo..."

"Eh, astea sunt si chestii de politica, adica... ei zic ca nu mai sunt, in acelasi timp Camarilla sustine ca toti facem parte din ea, ceea ce este foarte intelept..."

"Inclusiv Sabbat?! Tocmai ai spus: confrati nu sunt cei din Sabbat."

"Sunt... judecati dupa legile noastre, aceleasi legi pentru toata lumea. Doar ca in cazul lor le aplicam direct" si ii zambeste, lasandu-l cumva sa isi dea seama de unul singur la ce se refera.

Pe Iustina o intriga, dar o si frustreaza lipsa lor de cunostinte despre cine sunt ei acum: "Chiar asa, tu ce stii despre noi?"

"Ce stiu despre voi? Nu mare lucru, draga mea... Ce ai vrea tu sa imi spui despre voi?"

"Nu avem ce sa spunem mare lucru... Eram curioasa doar daca putem sa aflam noi mai multe despre noi din ceea ce stiu altii despre noi..."

"Dragut, dragut... Nu. Toata lumea se intreaba care e povestea cu voi, sincer. Adica, toata scena aia dintre Principe si domnul Balan a atras atentia, mai ales ca parintii vostri sunt Sabbat. Foarte multi dintre confrati, mai ales cei mai traditionalisti, ar fi crezut ca voi, conform Traditiilor, ar fi trebuit sa fiti distrusi, dar... e OK."

"Suntem primii in aceasta situatie?" intreaba Titus. "Toti cei care sunt acum aici, care erau acolo in seara aceea si care sunt in subordinea Principelui sunt nascuti in Camarilla?"

"Cam asa... Orasul e aglomerat si Sabbatul de multe ori vine si incearca sa ne incurce pe cat posibil... Am auzit tot felul de chestii, incearca sa ne consume resurse asa - Imbratisand o gramada de oameni si trimitandu-i sa atace in diferite locatii, sa faca cat de multe pagube pot si asa mai departe."

"Cat de des apar noi confrati?" o intreaba Alex. "Am inteles ca sunt doar cateva zeci in tot orasul."

"Da, nu foarte des."

"Ma gandesc ca, la cat de mult se presupune ca traim... sau, de fapt, multi nu apuca sa traiasca prea mult? M-as fi gandit ca trebuie sa fie mai multi. Adica, 30-40 in atatea sute de ani de cand exista locul asta?"

"Da, pentru ca Principele nu permite asa, tuturor, sa Imbratiseze pe cineva, sa aiba un copil, asa ca sunt destul de putini si e foarte bine ca suntem asa. Batranii spun ca orasul este supra-aglomerat."

Alex zambeste: "Inseamna ca suntem parte dintr-un club exclusivist."

"Ai putea sa spui asta", ii raspunde ea, cu un zambet larg. "Bun, o sa revin la voi imediat" si se intoarce la fetele care s-au trezit - le ia pulsul, vorbeste putin cu ele sa se asigure ca este totul in regula. La scurt timp scoate telefonul si trimite un mesaj. Un barbat in sacou negru si o camasa simpla intra, le ia, da din cap catre ceilalti si o saluta pe Lucretia, cu destul de multa deferenta de altfel, apoi scoate fetele din camera.

"Sunt toate bine?" intreaba Iustina.

"Sigur ca da. Sunt doar putin ametite."

"Si, daca nu ar fi fost OK, ce ai fi facut? Sau ce ar fi putut sa nu fie OK?"

"Pai, cu siguranta ca ne-am fi ocpuapt de ele, le-am fi dus la spital, am fi incercat sa le punem pe picioare, pe cat posibil..."

"Ce s-ar fi intamplat daca unul dintre noi si-ar fi pierdut controlul?" intreaba Titus.

"Pai... ar fi trebuit sa va dam jos de pe ele si sa o ingrijim pe respectiva... Avem echipe, oameni care se ocupa de asta. Cineva ar fi intervenit si am fi rezolvat situatia."

"Dar daca imi pierdeam eu controlul si nu erati de fata sa vedeti si era prea tarziu?"

"In cazul asta... as fi dat un telefon, cineva ar fi venit si probabil ar fi inchis locul asta... clubul", spunea ea, dandu-si un pic capul pe spate, sugerandu-i ca se refera la intreaga cladire "si am fi musamalizat tot. Tu ai fi... ma rog, domnul Balan ar fi fost pedepsit pentru scandalul asta, intr-un fel sau altul, de catre Principe si, in functie de decizia Principelui, am fi vazut ce s-ar fi intamplat. Ma rog, probabil ca Alteta-Sa nu i-ar fi facut prea multe lucruri rele domnului Balan, dar, cu toate astea, probabil ar fi datorat o gramada de favoruri unui numar foarte mare de oameni."

"Si mie... mie ce mi-ar fi facut?"

"Imi inchipui ca ar fi gasit o metoda sa te pedepseasca, intr-un fel sau altul... Nosferatu... nu stiu... sunt foarte creativi in anumite chestii... "

"Deci domnul Balan ar fi fost responsabil cu pedeapsa oricaruia dintre noi daca am gresit cu ceva, si nu Principele."

"Principele l-ar fi pedepsit pe Balan, pentru ca, legal, el este responsabil."

"...Toti oamenii acestia de aici, prezenti in club, sunt... intr-un fel sau altul... buni de mancat?" intreaba Iustina.

"Da, Principele ofera raftul, adica raftul de sticle, tuturor confratilor in zona asta de centru din Brasov; cam tot ce este intre Poarta Schei, pana la Teatrul Dramatic este deschis. Atata timp, bineinteles, cat nimeni nu face vreo mizerie pe teritoriul Principelui, totul o sa fie OK. Zona asta este deschisa, dar se pune ca fiind domeniul Altetei-Sale, care, desi este deschis publicului, orice ofensa adusa domeniului este o ofensa adusa Principelui. Poate ca, in timp, o sa aveti si voi teritoriul vostru."

"Dar oamenii acestia care sunt acum in club, nu stiu toti ce se intampla, nu?" continua Iustina. "Adica nu sunt toti pasionati de... Sarut... Mai nimeresc aici si din greseala, nu?"

Lucretia se amuza: "Sigur ca nu. Nu. Sunt foarte putini cei care... Si de obicei ii pastram pe cei care sunt de incredere."

"Cum adica, ii pastrati? Si ce se intampla cu cei care nu sunt de incredere?" este randul lui Titus sa fie nedumerit.

"Acum... din cand in cand, cu totii vrem ceva mai proaspat, stam cu cineva, stam de povesti, poate il ajutam sa bea vreo cateva pahare, il sarutam, a doua zi de dimineata fie nu-si aduce aminte nimic, fie toata povestea e prea ridicola."

Cand aude de "nu-si aduce aminte de nimic", Alex se uita mirat la ea: "Adica putem sa-i facem sa uite prin ce au trecut?"

"Eh, mai mult sau mai putin", spune ea. "De exemplu, cei care au Discipline de dominare, ar putea sa le modifice amintirile intrucatva, dar senzatia fiind atat de placuta, mai ales ca unii sunt si intoxicati, bauti sau drogati cu ceva sau, pur si simplu, e prea placuta senzatia Sarutului, nici macar nu tin minte ce li se intampla. Isi aduc aminte doar franturi."

"Chiar asa, daca sunt drogati, ce efect are asta asupra noastra? Am impresia ca..." spune Alex, uitandu-se la Iustina, "s-ar putea sa existe un efect, nu?"

"Da, asta are efecte si asupra noastra - 10-20 de minute, de scurta durata. Putem simti si noi un pic din orice efecte are drogul consumat de muritorul cu pricina."

Titus vrea sa se asigure: "Dar efectul trece repede."

"Da, nu dureaza mai mult de 10-20 de minute."

"Interesant", spune Alex. "Si noua nu ne da dependenta, nu?"

"Asta nu stiu. Am intalnit cativa confrati care, de exemplu, aveau o pasiune deosebita pentru muritori incarcati cu cine stie ce. Acum, nu stiu in ce masura asta ar fi o dependenta."

Alex da din cap, usor dezamagit, spre amuzamentul Lucretiei: "Am inteles..."

"Bine... ati vrea sa mai mergem pe undeva? Sa va mai arat ceva? Sa mai facem ceva in seara asta?"

"Am putea sa mai mergem, dar nu stiu pe unde, pentru ca eu nu cunosc Brasovul", raspunde Iustina.

"Sa ma gandesc... da-mi cateva minute sa ma gandesc la ce as putea sa va mai arat si cine pe unde mai e prin oras..."

"Cam ce zone ar fi OK pentru noi sa... bantuim... la inceput?" intreaba Alice.

"Hm... Incercati sa stati prin centru, e probabil cel mai sigur pariu pentru voi. Ce sa va zic? Acuma... tunelurile in care stau domnul Balan si copiii lui au intrarea pe Dupa Ziduri. Biblioteca clanului Tremere este pe Castanilor - asta este undeva intre Patria si aula Universitatii, ma rog, Capela, cum ii zic ei, totul este teribil de academic cu ei. Doamna Schmitz are galeria de arta chiar aici in Piata Sfatului. Principele sta in Bellevue, sus de tot, dar acolo sunt doar case... Cam asa, cam prin centru ar trebui sa stati, in principiu."

Alex este curios: "Tremere sunt asa, un fel de clan al invatatilor?"

"Vrajitori, magi..."

"A... exista si asa ceva?!"

"Da...sunt un pic ciudatei si un pic retrasi... da... nu prea de incredere... adica intotdeauna e ceva ciudat cu ei."

"Aveti reprezentanti din toate cele 13 clanuri in Camarilla din Brasov?" trece Titus la alta idee.

Lucretia incepe sa rada: "Cine ti-a zis de 13?"

Titus ingheata, a uitat complet ca a aflat despre asta in beciul Hotelului Cavaler si nu reuseste sa dea un raspuns prea clar. Intinde mana pe sub masa si ii strange mana Iustinei, care ii raspunde in acelasi fel si nu ii da drumul, nici nu ii spune ca o strange cam tare. Alex se uita mirat: "Dar cum de stii?", el nu fusese atent la schimbul de replici din beci.

Lucretia nu pare deranjata si alege sa ii raspunda la intrebare: "Nu, pentru ca nu toate clanurile fac parte din Camarilla. Sunt o gramada, dar, dintre cele 13, doua apartin aproape in totalitate Sabbatului, eu nu am auzit sa fie Lasombra sau Tzimisce in Camarilla, oriunde in lume. Patru sunt independente... ma rog, cinci in momentul de fata", spune ea, zambindu-i, "dar presupun ca stii la ce fac referire, nu-i asa?"

"La Gangrel?"

"Da, pe langa Ravnos, Discipolii lui Set, Assamiti si Giovanni. In timp ce Camarilla e alcatuita in majoritate din Toreador, Malkavian, Brujah, Tremere, Ventrue si Nosferatu... Cred ca i-am enumerat pe toti..."

Asta ii starneste curiozitatea lui Titus: "Cred ca ar fi interesant sa aflam mai multe despre fiecare clan, sa stim si noi..."

"...Ufff... e mult de povestit... hm... s-ar putea sa mai am nevoie de ceva de mancat mai incolo, in ritmul asta..."

"Da, e intr-adevar placut", spune Titus zambind.

"Deci... sunt si alti Malkavieni?" intreaba Alice.

"A, da... presupun ca... of, biata de tine..." spune Lucretia, cu o nuanta aproape sincera in voce. "Da, sunt si altii si... presupun ca tu nu ai... voua nu vi s-a spus nimic despre voi, asa-i?"

"Nu... niciunul nu a discutat cu parintele lui", ii confirma Alice presupunerea.

"Ma rog, pe langa cele 13 clanuri, mai sunt si liniile de sange, sa zicem", continua Lucretia.

"Ce sunt acelea?" intreaba Titus foarte curios.

"Familii minore, unele rupte din clanurile mai mari, altele nici nu se stie de unde au aparut, chestii ciudate..."

"In orice caz, cred ca Alice voia sa intrebe mai multe, imi cer scuze ca am intrerupt..." spune Titus, profitand de ocazie ca sa mute atentia de la el.

Alice nu revine, insa, la clanul ei: "Nu... Continua cu liniile de sange... Ce e cu liniile de sange?"

"Sunt grupulete mici, nu foarte cunoscute, adica in partea asta de lume nici nu prea o sa vedeti, oricum sunt putini vampiri in Romania. In general sunt putini vampiri prin Europa, mult mai putini decat in SUA, din cate am inteles. Dar, ma rog, nu stiu foarte multe despre chestia asta, nici nu prea m-a interesat in mod deosebit", le spune, dandu-le de inteles ca intr-adevar nu este interesata, nu isi doreste decat sa savureze cat mai mult ce ii poate oferi aceasta existenta.

"Cam asa... n-as sti sa-ti spun... la un moment dat, se pare ca garguii pe care... garguii fiind animati, ma intelegi, garguii pe care i-au creat vrajitorii din clanul Tremere undeva in Evul Mediu, s-au rupt intr-o oarecare rebeliune din asta si acum au dobandit independenta, dar pe undeva prin Austria. Cam asta e tot ce stiu... si, sigur, ce mai aude si doamna Schmitz din occident... nu foarte mult..."

Cand spune de gargui, Alex se uita la ea: "Dar am auzit ca pe aici exista un fel de varcolaci, de care ar trebui sa ne ferim?"

"Nu un fel, scumpule. Exista varcolaci si, din cate am inteles, ar trebui sa va feriti de ei, sa ne ferim cu totii. Dintr-un motiv sau altul ne urasc si, imediat ce ne vad, ne ataca, ceea ce e groaznic, sincera sa fiu."

"Sunt atat de periculosi?"

"Da. Da, sunt incredibil de puternici, din cate mi s-a zis, si extrem de violenti. Eu prefer sa raman linistita in oras."

"Si nu fac diferenta intre apartenenta?" intreaba Titus.

"Nu. Chiar nu. E o legenda care spune ca nebunii aia din Sabbat ii vaneaza, dar un grup de-ai lor versus un varcolac, asa reusesc sa il combata cu succes. Nici nu imi pot inchipui cat de groaznic trebuie sa fie. Nici n-as sti cu cine sa tin in conflictul asta, Dumnezeule!"

Titus zambeste in gand, i se pare interesant sa faca parte dintr-un grup de Sabbat care vaneaza varcolaci... poate cu mai multi Gangreli... poate cu Eliza... si ramane pe ganduri, suficient ca Lucretia sa ridice o sprancena si sa se incrunte putin spre el, vizibil si pentru ceilalti. In timp ce femeia se intoarce catre Alice, Iustina il strange de mana pe Titus pe sub masa, catre tresare si isi revine putin. Parca il si aude spunand: "Mda... Etiquette&Titus - vaca si baletul..."

Lucretia reia repede discutia: "Asa, draga mea, cred ca de la tine am pornit. Si imi cer scuze pentru aceasta divagare."

"Nu-i nimic, macar am aflat de gargui" spune fata, oarecum nedornica de a fi in centrul atentiei.

"Alice, poate ca serile astea o sa il poti ruga pe domnul pe domnul Balan sa te prezinte domnului Baráth, care este Primogenul clanului vostru in acest oras, e... unul dintre cei mai... stabili... pot sa zic chestia asta fara sa te superi?... Da, unul dintre Malkavienii cu care se poate discuta si el se ocupa sa reprezinte clanul vostru in Curtea Principelui."

"Da, ar fi... o idee buna."

"Bine... Hai sa vedem daca e cineva la Transilvania si... sa vedem pe cine mai putem gasi acolo", incheie Lucretia discutiile pentru moment, pocnind din degete si facandu-le semn sa o urmeze. "Hai, hai! Hai cu mine!".


ÃŽnapoi: Showing the Ropes (3)
Urmează: Showing the Ropes (5)

22-feb-2022 © kimica.ro Foto: kimica.ro