Brasov by Night



Heroes


Luni, 17 octombrie 2016 ora 4:30

Taxiul isi vede de drum, pana la blocul Privilegio, langa Spitalul Judetean de Urgenta, de care il separa un mic parculet. Apartamentul lor, numarul 9, se afla la etajul 3 - un apartament obișnuit, cu ferestrele acoperite cu staniol sa opreasca lumina soarelui, cu cinci incuietori la ușa. In frigider gasesc 6 pachete de sange, insotite de un mesaj de la Balan: "Micul dejun sau cina, 0-negativ. Fiti cuminti, vorbim maine. HB"

Odata intrati, ii invaluie o atmosfera de liniste, chiar daca nu foarte confortabila. Iustina se indreapta direct catre baie, constienta ca este doar pentru iluzia ritualului de a se spala, intrucat niciunul dintre ei nu are nevoie de asta; nici macar nu transpira, corpurile lor au ramas parca incremenite la momentul in care au fost transformati. Ii promite, totusi, lui Titus ca nu va consuma tot sapunul.

Alice ii lasa pe cei doi nerabdatori sa intre primii la baie. Alex este la capatul opus: daca nu se simte murdar, nu are de ce sa se spele. Intre timp, fac ochii roata prin apartament, Alex cu gandul la pungile din frigider. Privindu-le, Titus simte cum ceva se starneste in el, cumva noua lui conditie il indeamna catre ele.

Explorand apartamentul, constata ca au la dispozitie doua camere, o baie si o bucatarie, nimic spectaculos, utilate mai degraba functional, nu neaparat confortabil sau modern: cate doua paturi in fiecare camera, un televizor in sufragerie, nu foarte mare si absolut deloc plat, un radio in bucatarie, un calculator destul de vechi in dormitor, care totusi porneste cu succes dupa 10-15 minute.

Alex surprinde privirea lui Titus si ii zambeste: "Vrei sa mananci acum?"

"Prefer sa mananc dupa ce fac baie. Imi place sa las ce e mai bun la sfarsit."

Nu trece mult timp si Iustina iese din baie, cu dorinta de a vorbi cu Alice - o ingrijoreaza existenta vocilor si ii este teama de urmari, dar nu ar vrea ca Alice sa sufere singura: "Poate nu vom ramane impreuna mereu, poate nu vom ramane prieteni mereu, pentru ca nu se stie in ce monstri ne-am putea transforma, dar pana atunci as vrea sa stii ca ai cui sa-i spui. Nu esti singura, nu trebuie sa suferi singura..."

"Multumesc... Dar nu ai de ce sa iti faci griji."

"Doar sa nu crezi ca trebuie sa te ascunzi ca sa nu se ingrijoreze ceilalti."

Titus intrase deja la baie, curatand temeinic tot ce i se pare ca e murdar - ustensile, obiecte din rucsac, haine, doar Alex le aude vorbind si vine si el mai aproape: "Nu vrei sa ii spunem si lui despre aceasta caracteristica a ta?"

Alice ofteaza: "Nu am de ce sa ascund asta, dar nu a fost momentul potrivit inca."

"Am inteles. Am intrebat doar de teama sa nu iasa la iveala intr-un moment nepotrivit, cum a fost si atunci cand am ajuns la hotel. Atunci am avut doua explicatii despre cum am ajuns, dar poate la un moment dat vom face ceva sub influenta vocilor care comunica cu tine si ma gandeam ca, acum, cat suntem la adapost aici, ar fi un moment prielnic sa ii spui."

Susurul apei nu acopera in totalitate glasurile lor, iar ce aude Titus il convinge ca acele persoane vorbesc despre el si despre cum nu ar fi momentul sa stea si el cu ei. "Sigur, astia vor sa ma excluda, cum am fost exclus toata viata mea din grupul copiilor populari", isi spune suparat, continuand sa mormaie in timp ce isi spala ustensilele. Prelungeste spalarea tuturor obiectelor - le spala pe toate, poate de mai multe ori, impacheteaza cu nostagie tot ce folosea odata pentru pregatirea mesei si lasa mai la indemana toporul, cutitul si ghemul de sfoara, amanand intentionat momentul hranirii.

La vederea paturilor, Iustina se intristeaza putin: "Noi, acum, suntem cinci..."; nu remarcase nici salteaua de rezerva, nici faptul ca Titus tocmai iesea din baie.

"Da, daca vine si prietenul vostru, pe mine nu ma deranjeaza sa dorm undeva pe jos. Am sacul de dormit, chiar nu e nicio problema", spune el.

Fata incearca, insa, sa il linisteasca. "Nu-ti face griji, macar sa il aduca intreg si tot aici... Dar tu ce faci? Cum te simti?"

"Hm... mi-e un pic foame, dar..."

"Si asa, cu noua ta stare de... nefiinta?"

"Cred ca inca nu am reusit sa procesez foarte bine cele intamplate, dar... o sa ma mai gandesc... Trebuie sa recunosc ca, faptul ca nu respir, ma ajuta un pic la anumite stari de anxietate pe care le aveam legate de respiratie si de sufocare... Banuiesc ca or sa fie alte lucruri de care sa ma ingrijorez, cum ar fi sa nu gasesc suficient sange sau sa nu fie curat..."

"Ai vrea sa mananci acum?"

"Da, probabil ca da... Voi mancati acum? Voi cum va simtiti?"

"Este... asa cum trebuie sa fie de acum inainte", spune Alex.

"Da, cred ca oricum... bine, nu are rost sa intram in detalii. Poate, cand o sa ne cunoastem mai bine, o sa va pot impartasi mai multe din povestea mea", continua Titus, usor stangaci si rece, convins fiind de excluderea lui din grup.

"Cand vrei tu", ii zambeste Iustina. "Nu iti inchipui ca noi suntem de cand lumea impreuna. Ne-am cunoscut acum... nici doua zile. Ne-am trezit impreuna intr-o garsoniera jupuita...", urmata de Alice: "...dupa ce am fost transformati."

"Auziti, stiti ceva? Aveam o valoare pe care o urmam atunci cand eram... viu. Hm, ce ciudat suna! Cred ca acum poate ar trebui sa mai imi schimb putin opiniile, pentru ca... aaa... mda, in fine, as prefera sa fiu direct..."

"E cel mai bine", il incurajeaza Iustina.

"Lucram la chestia asta si inainte... V-am auzit vorbind despre mine cat eram la baie... Daca va deranjez, puteti sa-mi spuneti. Va multumesc tare mult pentru ce mi-ati explicat, dar, daca nu vreti, nu e nevoie sa fiti draguti cu mine."

Iustina zambeste amuzata: "Esti chiar simpatic, dar nu de tine vorbeam! Intamplator, am amintit de tine, dar nu de tine vorbeam."

In acelasi timp Alice ridica brusc capul si se uita spre el: "Nu, nu deranjezi! Cum adica?"

"Mi s-a parut ca am auzit ca ati spus ceva de genul ca nu ati vrea sa mai stati cu mine sau... In fine, nu stiu... curgea apa, poate ca nu am auzit bine..."

Nu este secretul ei, ca sa il poata spune, dar Iustinei nici nu ii place sa o stie pe Alice presata sa spuna ceva pentru care nu este inca pregatita: "Sa nu crezi ca iti ascundem ceva sau ca vorbeam de tine cand nu erai prezent. Cum spuneam, suntem adunati aici si, dupa cum am aflat, suntem adunati pur si simplu la voia intamplarii, pentru ca le trebuiau niste creaturi in plus care sa faca o diversiune, nu a existat nicio ratiune - ne-am nimerit acolo, atat. Nu ne cunosteam niciunul de dinainte, nu cred ca ne-am intersectat vreodata pana acum si, cel putin deocamdata, nu stiu daca cumva transformarea noastra mai dureaza sau s-a terminat, eu una nu simt nicio nevoie sa le spun prostii oamenilor. Vorbeam, intr-adevar, de ceva si ne gandeam daca e momentul sa te incarcam si pe tine cu unele din temerile noastre, dar atat. De aceea ti-ai auzit numele..."

"Inteleg", spune Titus, zambind prietenos. "Atunci, bine - cand vreti voi, imi spuneti. Eu nu sunt o persoana curioasa din fire... apropo de lucrurile care nu ma privesc, desigur; ca la restul probabil ca ati observat ca imi place sa pun intrebari."

"Este exact ce iti spuneam mai devreme", zambeste si Iustina. "Cand vrei sa spui, spune."

Alice se simte vinovata ca Iustina trebuie sa o acopere si ca Titus se simte exclus, dar se uita putin confuza in jur - i s-a parut ca aude un lichid curgand. Nu apuca sa ia o hotarare, pentru ca Titus vine cu o idee: "Stiti ceva? Pe mine m-a trecut un fior de incantare - apartamentul asta imi aduce aminte de cand mergeam in tabara la scoala si tocmai am realizat ca, macar in seara asta, nu ne bate nimeni la cap si nu mai suntem in pericol, cel putim asa credem. Asa ca, ati vrea sa stam sa depanam amintiri sau sa ne cunoastem mai bine... la un 0-negativ?"

"Petrecere in pijamale?" propune Alice, propunere acceptata imediat de Alex: "Da, buna idee!"

"Foarte buna idee!" incuviinteaza si Iustina, "cu rugamintea sa primiti si nebautori, ca eu am o senzatie ca nu imi trebuie deocamdata. O sa beau maine dimineata... sau maine seara... Ah! Este foarte dificil sa te obisnuiesti cu treaba asta! Pentru noi nu mai exista dimineata, exista seara!"

In linistea indusa de discutia lor calma, prietenoasa chiar, pe Alex il loveste dintr-o data durerea in umarul stang, acolo unde fusese impuscat mai devreme. Uitandu-se, vede gaura lasata de glont si isi da seama ca, desi nu a sangerat, durerea inca este acolo. Instinctiv, intrebandu-se ce ar putea sa faca, simte cum sangele se concentreaza pe rana, care incepe treptat sa se inchida. Nu dureaza mai mult de doua minute sa se inchida de tot.

"Haideti sa facem o intelegere", le propune Iustina. "Suntem noi patru. Nu este nimeni obligat sa spuna ceva despre el sau despre ea daca nu se simte confortabil. Si sa nu ne suparam unii pe altii daca unul stie ceva despre un altul si nu spune. Este dreptul fiecaruia sa spuna aceste lucruri, atunci cand simte nevoia sa le spuna, bine? Este frustrant, dar nu stiu cat o sa ne mai ramana. Eu constat la mine ca ceva se schimba pe masura ce trece timpul. Nu stiu cat de ca noi-de-dinainte o sa mai ramanem si probabil atunci se schimba regulile jocului."

"Eu sunt de acord", spune Titus.

"Exact asa cum ai facut tu, Titus. Am asa o senzatie ca lucrurile nu vor fi roz... haideti sa ne spunem unii altora atunci cand ni se pare ceva anapoda."

Alex se uita la ei si, cand Iustina vorbeste de marturisiri, se gandeste putin, apoi decide sa vorbeasca: "Stiti, eu am fost un mincinos toata viata, de aia mi-a si fost asa usor sa le spun tuturor ce voiau sa auda si sa intru in jocul acestei Camarille. Mi se pare ca sunt un pic mai bine adaptat la aceasta noua existenta si admir incercarea si efortul de a fi sincer si deschis in orice privinta, chiar apreciez tenacitatea ta in aceasta directie. Dar ma tem ca in noua noastra existenta nu ne va fi de folos", spune privindu-l pe Titus.

Titus ii raspunde zambind: "Da, multumesc. O sa vedem ce-o sa se mai intample, dar cred ca o sa incerc sa mi-o pastrez."

"Acum mi se pare ca suntem toti in aceeasi oala, deci intre noi eu nu cred, deocamdata, ca am ceva de ascuns, si poate tocmai de aia va spun de acum: incerc sa fiu deschis cu voi, dar eu, daca as fi in locul vostru, nu as avea foarte mare incredere in mine" continua Alex, si are imediat o tresarire, ca si cand nici lui nu ii vine sa creada ce prostie a spus.

"Hai sa facem altceva", le propune Iustina. "Hai sa incercam, doar pentru noi, intre noi patru, si pentru cat va dura aceasta stare de rationalitate a noastra, decat sa ne mintim unul pe altul, mai bine sa nu spunem nimic. Nu e musai sa spunem ceva! Dar sa incercam ca macar pana o sa ajungem sa trebuiasca sa ne facem rau unul altuia, sa nu ne facem..."

Tot Alex este cel care raspunde: "Da... uite, as avea ceva pentru voi: acum, cat stateati voi de povesti si pentru prima oara m-am simtit in siguranta, am facut ceva: stiti ca aici am fost impuscat? Nu stiu exact cum am facut, dar acum nu mai e nicio urma."

"Hm!" ... "E bine de stiut!" incep Titus si Iustina sa vorbeasca in acelasi timp. Titus are o expresie de usurare pe fata, ca si cand are o grija mai putin cu privire la boli sau rani provocate de agresiuni fizice si se trezeste spunand cu voce tare ce credea ca e doar in gandul lui: "Oare ne putem vindeca si de alte afectiuni?"

"Ce ai in gand?" intreaba Alex, in timp ce Alice il priveste cu atentie.

"Pai, stiti voi, in afara de taieturi si rani de gloante, nu stiu... daca ne-am infecta cu ceva... sau daca... stiti si voi ca sunt atatea boli de care oamenii se feresc..."

"Ai zis bine: oamenii"

"Oare cu noi ce s-ar intampla daca am contracta un virus hepatitic sau... daca bem un sange murdar?"

Pe masura ce baietii dezbat acest subiect, in capul lui Alice incep sa se trezeasca vocile: "noi nu suntem infectiosi" ... "spalarea eficienta a mainilor e datoria fiecaruia dintre noi" ... "vicisitudinea e cea mai grava infectie"...

"Putem sa-l intrebam pe Balan maine, dar s-ar putea sa nu ne mai afecteze acum", e de parere Iustina, spre usurarea din ce in ce mai vizibila a lui Titus, care scoate o bucata de lemn gasita in padure, impreuna cu un cutit, inainte de continua sa vorbeasca: "Da, si eu am o gramada de intrebari pe care sa i le pun lui Balan!" Spre uimirea lui, toti il urmaresc cu atentie: "... Eu sunt tamplar... imi place sa mai cioplesc lucruri din cand in cand..."

"Asta am tinut minte... Ce vrei sa-ti iasa din bucata aia de lemn?" il intreaba Iustina incordata, gata sa sara, cu ochii aproape sticlind.

"E...personal, imi pare rau, nu pot sa va spun acum. Promit ca nu e nimic ascutit.... Dar ce ce? Care e problema cu lemnul...?" mai intreaba el, vazand ca este privit intens.

"Am aflat ca un tarus de lemn in inima ne poate imobiliza", il lamureste Alex.

Cu ochii mari, foarte surprins, Titus vorbeste mai incet, ca pentru el: "Ah... atunci poate ca nu este cea mai buna idee pentru un cadou... Da... bine... in regula, nicio problema... promit ca nu fac nimic ascutit, stati fara grija..."

"Sa ai grija sa nu iti mearga mainile instinctiv si sa iti iasa cu muchii, cu varfuri ascutite. Oi fi tu simpatic, dar asta nu te apara daca ce e in mana ta incepe sa semene cu ceva ascutit. O sa fie din reflex - nu e nimic personal, dar o sa ti-o iei. Nu o sa apuci sa temini", il avertizeaza Iustina.

"Puteti sa stati linistiti. Nu-mi place sa ma laud, dar sunt destul de indemanatic..."

"Pot sa ma uit si eu?" il mai intreaba, odata inlaturata tensiunea.

"Da, sigur ca da, dar o sa dureze un pic."

Alice ii lasa sa isi vada de treaba, merge si ea la baie, in timp ce Alex isi ia o punga din frigider. Iustina il imbie inca o data pe Titus, cu gandul la foamea care o cuprinsese pe ea la trezire: "Titus, mananci si tu acum sau vrei sa mai astepti?"

"Hm... cum merge chestia asta cu hranitul? O sa stim cand sa ne oprim? Povestiti-mi din experienta voastra, mie imi place sa fiu pregatit."

"Cu ciorba asta din punga nu e o problema, poti sa mananci linistit", ii spune Iustina. "Dar poate ar trebui sa mananci inainte sa iti povestim de lucrurile astea, ca nu se stie. Sa nu iti fie foarte foame, sa putem vorbi mai linistiti."

Titus ia si el o punga din frigider, deschide cu mare atentie tubul de alimentare si, cu deosebita grija sa nu murdareasca ceva sau sa risipeasca, ia ezitant o gura. Senzatia, este, in cele din urma, una placuta, este ceea ce ii lipseste, dar totusi nu este completa, nu este intrutotul ceea ce stie instinctiv ca ar trebui sa fie acea senzatie. Pentru o clipa, este pace. Continua sa bea tot ce este in punga, cu atata grija incat nici macar un strop nu ii pateaza buzele. Ii este bine, dar si-ar dori sa fie mai cald, mai viu, mai intim. Ar putea sa supravietuiasca si asa, dar este ca si cum... ar fi mancat friptura rece in viata de dinainte.

Alice, dupa un dus rapid, de care nu avea neaparat nevoie, isi impacheteaza cu grija vesta, pe care nu o mai imbraca pentru moment, sa nu o sifoneze - deocamdata nu are alte haine de schimb. Se uita in oglinda, incercand sa se hotarasca sa-i spuna totusi lui Titus macar putin legat de voci. Ii simte anxietatea cauzata de sentimentul de a fi exclus si i se pare cunoscuta atitudinea. Se intoarce in camera si pana la urma decide sa se hraneasca si ea acum, luand o punga din frigider. La fel ca si lui Titus, i se pare ca lipseste ceva, dar isi atinge scopul.

Pentru cateva clipe dupa aceea, i se pare ca isi aminteste un parc de joaca si o femeie intr-o jacheta mov ajutand-o sa se urce intr-un leagan, dar, la fel cum a aparut, impresia dispare repede. Si, surprinzator, vocile din capul ei nu au nimic de spus. Se uita confuza in jur, incearca sa isi aminteasca daca a fost vreodata in parcul acela, dar femeia nu i se pare cunoscuta. Poate este legat tot de conexiunea ciudata pe care o are.

Iustina o priveste din cand in cand, de cand a vazut-o iesind din baie. O vede stand in tocul usii, nestiind daca sa se aseze sau nu langa Titus si incearca sa glumeasca putin: "Pana rasare soarele, ca sa nu ne ia prin surprindere, noi cum dormim in seara asta? Fete cu fete, baieti cu baieti?"

"Conteaza?" intreaba Alice.

"Poate conteaza..."

Alex se uita agale catre ele: "Mie mi-e egal."

"Sunt patru paturi, mie mi-e indiferent. Atata timp cat nu sta niciunul peste mine, avem spatiu berechet. Aaa.. Titus... cred ca ar trebui sa-ti spun ceva", spune Alice, inca in picioare langa usa. Iustina se ridica si apropie de ea, punandu-i o mana pe umar, atingere careia Alice nu i se impotriveste.

"Discutam mai devreme de puterile noastre. Nu era momentul potrivit sa-ti spun atunci, pentru ca... proaspat iesiti din lupta si indreptandu-ne spre Camarilla... sunt chestii pe care nu stiu daca as vrea ca ei sa le stie... Se pare ca am o conexiune cu cel care m-a transformat, printre altele... Uneori ajuta, alteori, nu. Primesc franturi de... informatie? Nu stiu, e o legatura ciudata, dar in general e doar...zgomot..."

"Cum adica, primesti informatie? Cum? In ce fel?" intreaba Titus nedumerit.

"Am... il simt... il simt cum imi vorbeste..."

"Il... simti... cum iti vorbeste?"

"E greu de explicat..." spune Alice, auzind un chicotit undeva in spatele ochilor.

"Ceilalti stiu despre asta?"

"Da."

"Nu pot sa te ajute ei sa explici mai usor?"

"Nu stiu cat de bine le-am explicat nici lor... Gandeste-te ca ai in camera un radio pornit tot timpul. Nu e fixat pe o frecventa pe care se difuzeaza in mod normal un post, dar prinzi constant cate un pic din posturile alaturate..."

"Deci auzi mai multe voci, asta vrei sa spui?"

"Aud chestii... si uneori prind aceeasi frecventa mai multa vreme, suficient cat sa disting vreo 2-3 cuvinte."

"Si esti sigura ca vin de la alti vampiri? Poate din clanul tau?"

"Vin de la cel care m-a transformat... si cred ca si de la altii" ... Vocile se fac imediat auzite: "revenim imediat dupa aceste reclame" ... "stiati ca 7 din 5 vampiri nu-si cunosc parintii?" ... "...sange, pentru a preveni asta sa se mai intample...", facand-o pe Alice sa rada in timp ce ele isi soptesc fara noima.

"Le auzi si acum?"

"Scuze, de-o data le-a crescut simtul umorului."

Iustina profita de ezitarea lor: "Titus, este dificil de explicat si este si mai dificil de facut fata uneori. Ce incearca Alice sa spuna este ca uneori ajung la ea franturi de informatie, potential utile sau nu, ca uneori parca o fac intentionat ca sa o enerveze si ca asta s-a intamplat in urma transformarii. Nu stim mai mult, speram ca va descoperi la timp... Tot ce putem face este sa nu ne suparam atunci cand zice sa tacem din gura, ca nu noua ne zice", incearca ea sa scurteze firul intrebarilor si sa o scuteasca un pic de chinul de a explica ceva ce nu poate fi explicat.

"Iti multumesc ca mi-ai impartasit si mie lucrul acesta, chiar apreciez", spune Titus.

Iustina se uita la Alice, nu are cum sa ceara permisiune, dar decide sa spuna oricum: "Despre asta vorbeam cand erai tu la baie." Alice da si ea din cap: "Da."

"Inteleg."

"Nu e ceva ce sa poti sa spui oricui la prima vedere", continua Iustina, "nu e ceva de care sa-ti faca placere sa vorbesti. Nu aveam nimic cu tine, nu a fost intentionat ca, daca e vorba de tine, atunci sa nu spuna, dar trebuie sa intelegi ca e foarte dificil."

"Da... Uite, mie nu mi se pare ca mai poate fi numit 'normal' ceea ce se intampla cu noi acum, asa ca.. chiar si sa auzi voci, avand in vedere ca sunt de la o persoana pe care ai intalnit-o, cel putin o parte din ce auzi, nu mi se pare ceva anormal. Adica, serios, mie mi-au crescut gheare..."

"Chiar, cum ai facut asta? Eu nu pot. Si avem acelasi parinte", spune Alex.

"Cum adica, nu poti? Eu, pur si simplu... in momentele acelea am simtit un amestec de frica, cu furie, cu nevoia de a ma face util intr-un fel, parca am simtit ca iese ceva din mine si pur si simplu au inceput sa imi creasca lucrurile alea..."

Auzindu-l pe Alex spunand ca au aceeasi mama, Alice izbucneste in ras: "Deja avem un avantaj fata de unul din 5 vampiri!"

"Ce?" intreaba Alex nedumerit.

"Scuze, aparent cineva si-a gasit simtul umorului..."

"Poti sa ne explici sau este doar intre tine si vocile tale?"

"Toate sunt lanturi"... "Aparent, 1 din 7 vampiri nu-si cunoaste parintii. Noi deja suntem 5, detinem monopol."

Alex rade si el, putin amuzat de situatie, apoi revine la Titus si la ideea care il obseda: "Totusi, desi avem aceeasi mama, nu avem fix aceleasi caracteristici. Interesant, eu chiar si cand am fost foarte speriat, in lupta chiar, nu am simtit nici o pornire in directia asta, iar alte lucruri s-au intamplat instinctiv."

"Poate trebuie sa te mai antrenezi? Poate, avand in vedere ca eram diferiti, impartasim unele trasaturi comune, dar poate se dezvolta diferit la fiecare..." se gandeste Titus.

"Mda, e posibil.. o sa intreb noaptea urmatoare, daca am pe cine."

Alice isi ia agenda si incearca sa isi noteze cateva din franturile pe care le-a auzit, pana nu uita, dandu-i Iustinei o idee: "Voi v-ati verificat rucsacul?" ii intreaba, ridicandu-se sa si-l ia pe al ei. Isi gaseste acolo aparatul, pe care il scoate si verifica daca mai sunt fotografiile din seara precedenta, in amintirea unei vieti trecute.

Toata agitatia, toata tenisunea noptii care aproape se termina, si-au cam pus amprenta asupra ei. Incepe se se uite la fotografiile de pe card si isi aminteste unde era cand le-a facut, daca era cu cineva sau nu, cat de cald era afara, cum lumina soarelui invaluia o cladire si, desi intelege ca nu va mai fi niciodata asa, asta o ajuta sa se ancoreze in cine este, de fapt, in lucrurile care conteaza pentru ea. Pentru moment, are senzatia de identitate-reconfirmata, aparatul devine cumva legatura ei cu Umanitatea.

"Titus, te apuci acum de cioplit?" intreaba fata.

Deja, de cand i-au spus de tarus, Titus pare ca si-a schimbat tehnica de cioplit: "Nu e nicio graba. O sa mai lucrez cand o sa am ocazia. Daca voi vreti sa ne culcam, putem sa ne culcam." Tot ce pot ceilalti sa observe este ca obiectul pare sa aiba o forma rotunda.

"Apropo, nu o sa fie vrerea noastra sa ne culcam, ca noi am mai adormit o data." zambeste Iustina, urmata de Alice si de Alex: "Nu prea avem de ales." "O sa ne loveasca... Atunci cand rasare soarele, nu mai putem face nimic, o sa simti si tu."

"Putem continua sa stam de vorba, dar, la un moment dat se va instala o oboseala atat de puternica, si, pur si simplu este ca si cand... nu ai mai fi."

"Vai, trebuie sa recunosc ca imi trezeste un sentiment de respect pentru ca vampirii isi respecta ora de somn si au reusit sa o faca atatea sute de ani" spune Titus. El vorbea serios, dar asta nu ii impiedica pe ceilalti sa inceapa sa rada.

"Nu cred ca putem sa ne uitam in tavan atunci cand este soarele pe cer", reuseste Alex sa mai spuna.

"Nu dar, vedeti voi, inainte sa incep sa fiu tamplar, lucram intr-o corporatie si obisnuiam sa petrec multe nopti lucrand, de aceea chiar am vorbit serios cand am zis asta. Sigur ca e si amuzant, insa, vedeti voi, oamenii nu mai respecta lasarea serii ca pe un semnal ca ar trebui sa se culce."

"Nici eu nu respectam lasarea serii ca pe un semnal ca ar trebui sa ma culc, dar nu din cauza muncii" zambeste Alex, primind un zambet stangaci ca raspuns din partea lui Titus. "Dar, asa cum spuneam, acum nu mai este o alegere."

Din glasul Iustinei parca razbate melancolia: "Iar eu am facut unele dintre cele mai frumoase fotografii dupa lasarea serii."

"Pot sa vad ce poze ai facut?" o intreaba Titus.

"Pot sa iti arat, dar acestea sunt doar ultimele, nu sunt cele la care ma gandeam. Pe acestea nici nu le-am vazut, macar, sunt doar in aparat. Dar sigur, nu am niciun secret."

"Pe celelalte unde le ai? Acasa la tine?"

"Pe celelalte le am pe laptopul care a ramas in apartament. Laptopul din rucsac este cel de serviciu, am avut zi scurta joi. Am un program mai aparte: cand e foarte mult de munca - asta este, nu se pune problema de ore suplimentare, dar, pe de alta parte, daca nu are nevoie de mine, ma lasa sa plec devreme. Si de obicei plec cu tot cu laptop dupa mine, ca e destul de usor. Oricum am mereu rucsac la mine, tocmai pentru ca, daca e nevoie de ceva, sa raspund rapid. Dar nu tin nimic personal pe laptopul de serviciu..."

"Chiar asa, voi aveti familie?"

"Eu mai am... parinti", spune Iustina, mai trista decat inainte, framantandu-si degetele si parca ezitand sa vorbeasca.

"Si eu mai am familie, nu eram foarte apropiati, dar poate la un moment dat or sa-mi simta si ei mie lipsa. Deocamdata chiar e ciudat, nu pot spune ca mi-e dor de ei" spune Alex, uitandu-se catre ei. "Si voua vi se pare ciudat lucrul asta?"

"Eu simt ca poate ar trebui sa imi fie dor, dar parca nu imi e", ii raspunde Iustina. "Ce simt este o parere de rau ca vor afla ca am murit... Atat."

"Eu... daca scapam cu viata... ma rog, stiti ce vreau sa zic, daca trecem de perioada de proba, am sa vad cum reusesc sa-mi inscenez o aventura amoroasa torida, ca sa ma fac disparuta o vreme. Pare mai bland decat sa ma stie moarta", spune Alice, gand la gand cu Titus.

"Si tu, Titus? Tu de unde esti?" il intreaba Iustina.

"Am cativa membri ai familiei ramasi in viata... Dar nu aveam si familie, nu eram casatorit, nu aveam copil. Eu... sunt mai din sud. M-am nimerit in Brasov pentru ca mai faceam trasee pe aici... Daca era vara, mergeam mai mult spre Sighisoara, imi placea foarte mult sa merg la festivalul medieval. In toata costumatia si in atmosfera de istorie, lumea nu mai parea asa de amenintatoare, social vorbind. Era cam singura adunare cu oameni la care imi placea sa merg." Si, pentru ca nu spun nimic, Titus se uita ciudat catre ei, ca nu cumva sa-i fi plictisit sau sa fi spus ceva aiurea.

Alex este mirat: "Adica... ce vrei sa spui ca era singura adunare unde nu te simteai amenintat?"

"Nu amenintat, dar... Cand sunt multi oameni, nu ma simt in largul meu. Stiti voi, la petreceri din astea mari sau in cluburi, nu era genul meu..."

"Am inteles, erai genul de individ mai retras."

"Imi plac cercurile restranse, cum pot acum sa vorbesc cu voi, dar de la o relatie eu caut ceva mai profund decat o noapte in club sau... hm... imi fac destul de greu prieteni si toate lucrurile astea sociale ma cam obosesc."

Alice da din cap a intelegere si chicoteste: "Clubul Introvertitilor!"

Mirarea lui Alex creste si mai mult: "Adica voua nu va place sa va distrati? Sa iesiti asa, la o bauta, la o noapte in club? Era ceva ce se intampla pur si simplu!"

Alice ridica din umeri: "...Nu?..." aproape in acelasi timp cu Iustina, care spune acelasi lucru, chicotind si ea.

Titus pare ingandurat: "Am avut o perioada cand faceam si eu lucrul asta, dar... m-am saturat pur si simplu.." si le este clar ca nu vrea sa spuna mai multe.

"Dar, Alex, tie iti lipseste?"

"Acum, ca spui, nu simt ca imi lipseste. Bine, a fost cu totul alta situatie, dar cand am fost in ... ma rog, clubul ala caruia i-au dat foc pana la urma, dar inainte sa se intample, m-am simtit foarte in largul meu si mi s-a parut un lucru bun ca totusi de asta mai putem avea parte, chiar daca acolo am putea merge mai mult ca sa ne hranim..."

Iustina il fixeaza putin cu privirea, abtinandu-se sa nu rada, mai ales de absurditatea situatiei: "Exact! nu ma pasiona pe mine mersul in cluburi, contrar aparentelor, dar parca mi-ar trebui ceva din ce se gaseste acolo. Si am descoperit ca este foarte usor sa obtii acel ceva..."

"Da, cat de usor este! Acolo nu te baga nimeni in seama, nu bate la ochi... cred ca intr-un club care nu e o capcana, am putea trece foarte usor neobservati! Lumina slaba, oameni machiati..."

Amintirea clubului o face pe Iustina sa isi muste buza de jos, ca atunci cand cauta ultima picatura de sange pe care nu voia sa o piarda, apoi se scutura putin - inca o socheaza absurditatea a ceea ce i se pare acum oarecum natural.

"Acum, da, fiecare cu placerile sale" mai spune Alex, uitandu-se catre Titus.

De data aceasta, vocea Iustinei se aude mai incet: "Sau cu nevoile sale..." Apoi se intoarce zambind catre Alice: "S-ar putea sa nu fii singura."

Apoi da glas altori ganduri: "Oricum, e ciudat, parca ma vad pe mine, cea de dinainte, stiu ca am trait niste lucruri, dar parca nu le-as fi trait eu, parca asist la ele. Imi aduc aminte ce s-a intamplat, imi aduc aminte ca au fost emotii, dar nu le mai simt intens. Cu toate astea, nu vreau sa uit. Sunt niste lucruri in viata mea pe care nu vreau sa le uit, asa bune sau rele cum au fost. Nu vreau sa le pierd" si strange si mai tare aparatul foto, caruia nu i-a dat drumul de cand l-a scos din rucsac.

Isi continua povestile pana cand, desi ferestrele sunt acoperite si nicio raza de lumina naturala nu patrunde inautru, simt cand rasare soarele: ii loveste din plin, si in secunda urmatoare adorm brusc, fetele in dormitor, baietii in sufragerie (alegerea lui Alex, ca sa fie mai aproape de bucatarie) - totul se intuneca dintr-o data, ca si cand ar fi murit.


Inapoi: Welcome to the Family!
Inainte: Wake-up Visit

17-feb-2022 © kimica.ro Foto: kimica.ro