Brasov by Night



Hunter&Prey


Duminica, 16 octombrie 2016, ora 23

In Alex se da o lupta intre ramasitele de moralitate de dinainte de a fi trasformat si dorinta animalica de a se hrani cu sange proaspat; acum, insa, are o justificare pentru nevoia de a se hrani: isi aduce aminte ca tipul muscat de Iustina a lesinat, iar daca reuseste si el acelasi lucru, ar insemna un adversar mai putin pentru ei.

Alice, atenta la zgomote, aude un geamat prelung al unui barbat, dinspre dormitor si il supravegheaza pe Alex, sa nu isi piarda controlul. Bogdan, pana atunci ascuns in umbra holului, cu ochii in toate partile, patrunde nevazut in apartament, furisandu-se in partea opusa a holului, in asa fel incat sa poata ataca prin surprindere pe oricine ar iesi din vreuna din camere.

Fata intoarce capul catre o usa care se deschide in dreapta ei, camera din care aud cu totii o voce de barbat: "Sofia, apara-te! Nu inlemni acolo, fa ceva!"

Iustina inainteaza cu repeziciune, odata cu Bogdan, pana la usa dormitorului, unde il recunosc amandoi pe vanatorul din Luna Rosie din seara precedenta, care incearca sa se ridice din pat, cu greu, bandajat la cap, tinandu-se cu o mana tremuranda si sprijinand-se cu cealalta pe un genunchi.

In acelasi timp, fata scoate un pistol de la spate si il indreapta catre Alex, singurul pe care il mai vede in acest moment, frica razbatandu-i din glas: "Opriti-va sau... sau... opriti-va sau trag!"

Inca nevazut, Bogdan insfaca bratul vanatorului si il musca, nu pentru a-l sfasia, ci pentru a trage sange, curios sa vada daca lesina, asa cum a lesinat tipul muscat de Iustina in club. Isi infige dintii hidosi in bratul lui, dar nimereste in muschi, undeva intre biceps si triceps, il despart cativa cm de un vas important de sange; o muscatura foarte dureroasa de altfel, care il face pe vanator sa lesine.

Alex nu se opreste la vederea armei, isi continua saltul catre fata, cu gandul ca oricum ei nu mai sunt asa usor de omorat. Nu il opreste nici glontul, care trece prin umarul lui stang si pe care il simte doar ca pe o lovitura de pumn. Manat de instinctul animalic, isi infige dintii in gatul ei.

Pentru prima data in viata lui, simte ca si cum a gasit ceea ce cauta. Este liniste. Pace. Totul este OK. Nu este nimic care sa il supere, totul este asa cum ar trebui. Lichidul cald, plin de viata, ii inunda cerul gurii, baza limbii si il inghite. Pentru cateva clipe, totul este OK. Vrea, tot mai mult, sa ramana acolo. Ii este imposibil sa se rupa, mai ales ca este prima data cand experimenteaza o senzatie ca asta... si Bestia pune stapanire pe el.

Este exact de ce se temea Alice, care incearca sa intervina - il striga pe nume si, pentru ca nu pare sa reactioneze, incearca sa il dea de-o parte. Alex simte atingerea mainii ei, isi revine destul de repede in simtiri si apuca sa linga rana inainte sa fie prea tarziu. Fata, ametita, se prabuseste la podea dupa cateva secunde.

"Multumesc ca m-ai oprit, ca nu puteam... Nu mai puteam sa ma opresc atunci... Dar stii cat de bine a fost?!... Este incredibila senzatia!"

"... Imi inchipui..."

Ce vad ceilalti, insa, este cum corpul lui nu poate contine tot acel sange, care incepe sa i se scurga pe la colturile ochilor, pe la colturile gurii, imbibandu-i-se in suvitele de par si in haine; simt cu totii mirosul si, pentru cateva secunde, simturile lor se acutizeaza.

Bogdan da drumul bratului vanatorului, se uita foarte confuz la Iustina si o intreaba: "OK... eu ii fac sa lesine cand ii musc?! ...Pe loc?!!... Adica... Nu stiu, vrei sa incerci si tu?... Ce dracu' am facut?!" De unde parea sa fie foarte stapan pe situatie, Bogdan se retrage confuz intr-un colt al camerei, uitandu-se la individul pe care l-a lasat inconstient pe pat.

Acum, ca este liniste, cei patru incep sa se gandeasca despre ce ar trebui facut in continuare: daca sa-i imobilizeze, sa-i trezeasca si sa ii ia la intrebari pe vanator si pe fata sau sa il omoare pe vanator, sa caute prin celelalte camere, sa fie atenti la usa de la intrare, nu cumva sa ii ia prin surprindere barmanul, si, mai presus de toate acestea, sa plece de acolo inainte de rasaritul soarelui.

In momentul in care barmanul este mentionat, Bogdan face ochii mari, de parca brusc l-a lovit ceva: "Da, da... tin minte cum arata... Haideti ca ma duc eu sa stau de garda, bine? Ca oricum nu o sa ma vada cand vine, asa ca pot sa ma intorc repede sa va spun daca e ceva... Oricum vreau sa... am nevoie de cateva clipe singur..." si fuge afara din apartament, facandu-se nevazut. Are nevoie de timpul acesta, ca sa se gandeasca la ce s-a intamplat, la felul in care l-a muscat pe individ, la ce gust avea; desi nu l-a hranit in niciun fel, ceva l-a starnit si nu isi da seama ce.

Inca sub efectul euforiei, Alex porneste sa cerceteze restul apartamentului, cautand si ceva cu care sa ii lege pe cei doi. Baia nu prezinta nimic deosebit. Sufrageria, insa, este ca un teatru de razboi - draperiile sunt trase, jaluzelele sunt lasate.

In partea opusa geamurilor sunt aviziere de pluta, pe care sunt prinse fete si locatii din oras, printre care recunoaste cateva persoane pe care le-a vazut in incaperile de sub Casa Sfatului aseara si cateva cladiri pe langa care a trecut in turul Brasovului - nu mai stie exact pe unde, dar este evident ca tipii acestia le supravegheau. Gaseste si destula funie cat sa ii lege fara probleme pe cei doi. Ce ii atrage atentia, insa, e ca pe avizier, printre toate chipurile, o recunoaste pe femeia care l-a atacat pe Aleea de sub Tampa acum cateva seri.

Alice, ajutata de Alex, ridica fata de pe jos sa o duca pe canapea in sufragerie - nu ar vrea sa o lase in dormitor, langa vanator, sa nu se poata ajuta unul pe celalalt in caz ca se trezesc. "Cinsteste intotdeauna pe mama ta si pe tatal tau..."

Incepe si ea sa se uite in jur, in cautare de indicii si o ia prin surprindere modul in care este organizata sufrageria. Vocile pe care le aude revin la discursul lor obisnuit despre vulpi si potarnichi si, dupa o scurta perioada de uitat la poze, printre ele recunoaste chipul lui Dragos. De-acum este convinsa ca oamenii astia ii urmareu pe ei patru de dinainte de a fi Imbratisti, nu doar pe parintii lor.

Iustina oscileaza intre a-l trezi pe vanator si a-l omori pur si simplu. Chiar daca ar vrea sa vada ce se intampla in camera cealalta, nu ii vine sa il lase singur in dormitor, pentru ca omul este destul de puternic si doar ranit, ar putea sa se trezeasca singur. Incearca sa studieze putin dormitorul, dar fara a se intoarce cu spatele la vanator, fara a-l lasa complet nesupravegheat, convinsa ca l-ar putea dobori daca se trezeste, fiind inca ametit.

In mod evident, asa cum este decorat, dormitorul este camera fetei, nu a tipului, dar ceea ce iese in evidenta este abundenta de simboluri si iconografie catolica - este foarte posibil ca al doilea vanator sa nu fie barmanul, asa cum banuia, ci sa fie... pustoaica.


Sambata, 15 octombrie 2016, ora 21

Titus Ionescu este in padurea de la marginea orasului, langa lacul Noua, mai departe de zona de agrement. Si-a construit un adapost din cateva crengi, care sa-l apere de vant, a aprins un foc mic si face inventarul obiectelor din rucsac. Inalt, bine facut, brunet, pasionat de drumetii montane, poarta ghete de munte ingrijite, dar uzate, haine adecvate drumetiei si un pulover care sa ii tina de cald. La brau are o curea pe care este fixat un cutit multifunctional.

Rucsacul lui duce cu gandul la o magazie foarte bine organizata, cu multe compartimente, elastice transversale, toate pline, are chiar si o toporisca mica. Sacul de dormit este inca pe rucsac. Asemenea celorlalte lucruri, si ustensilele de pregatit masa sunt uzate, dar stralucesc de curatenie, ceva ciudat pentru un barbat.

Toate instrumentele din rucsac sunt la fel de organizate si de bine intretinute, in ciuda varstei lor, dandu-i siguranta unui lucru bine facut; chiar daca sunt mai vechi, stie ca se poate baza pe ele. Si nu le lasa niciodata imprastiate, toate sunt impachetate, gata oricand de ridicat tabara.

Focul trosneste linistit si noaptea se lasa treptat peste orasul din departare - ii vede luminile scanteind, parca asemenea taciunilor din foc. In cele din urma, dupa o zi lunga de catarat si drumetie, pentru cateva clipe, simte cum se lasa linistea, ca si cum zgomotele firesti ale padurii inceteaza... liniste urmata de ceea ce pare a fi un fosnet de frunze in padure.

Instinctiv, Titus apuca rucsacul si se uita in jur, fara zgomot, incercand sa isi dea seama cat de departe a fost acel zgomot si daca ar avea timp sa se catere intr-un copac. Fosnetul nu este foarte indepartat, suna ca si cum cineva ar da la o parte desisul, nu ca si cum ar fi frunze calcate in picioare si pare sa se apropie.

Isi pune imediat rucsacul in spate si se pregateste sa apuce cutitul, fara sa faca asta inca, gandindu-se ca este foarte probabil sa fie alt trecator, poate un turist care s-a plimbat ca si el. Stand ghemuit langa foc, cu flacarile intre el si zgomote, sa aiba o bariera contra unui eventual animal, incepe sa ruleze cu mana stanga sacul de dormit.

Fosnetul se apropie; dupa cateva momente, ultimul desis se da la o parte si vede parul lung al unei femei imbracate aproape ca si el, dar mai putin ingrijit decat este el obisnuit. Ceea ce iese in evidenta, la lumina focului dintre el si aceasta femeie, aparent frumoasa, este reflexia focului in ochii ei - ochi rosii cu pupile verticale, ca ai unei pisici.

Femeia se uita la el, se lasa si ea pe vine, cu ochii la acelasi nivel si intoarce capul intr-o parte, asa cum Titus a mai vazut la unele animale care studiaza ceva ce li se pare interesant. Barbatul isi incordeaza mana pe manerul cutitului, inainte de a i se adresa: "Buna seara! V-ati ratacit? Pot sa va ajut?" Nu este cel mai in largul lui in preajma fetelor, chiar daca este destul de aratos si ar parea un cuceritor. Nu prea stie ce ar trebui sa faca sau sa spuna in asemenea situatii.

Femeia se lasa in fata, apropiindu-se putin de foc, in timp ce Titus se da putin in spate: "Da, poti sa ma ajuti. Cu siguranta poti sa ma ajuti. Intrebarea reala e... care dintre noi este de fapt ala care s-a ratacit?" si ii ofera un zambet foarte larg, suficient de larg incat sa vada o pereche de canini mai lungi decat ar trebui sa fie, iesind din spatele buzei.


Duminica, 16 octombrie 2016, ora 23

Alex studiaza in continuare pozele de pe panou. Sunt multe. Nu recunoaste decat cateva fete de la Casa Sfatului, dar nu il vede pe Principe; chiar ii sare in ochi ca nu este absolut nimic acolo despre el. Si nici despre Balan. Revine la poza celei care l-a transformat si, pentru o clipa, are o pornire sa il omoare pe loc pe vanator.

Nu sunt trasate legaturi intre poze, dar ce il surprinde este ca poza femeii pe care o cunoaste si poze ale celor care se potrivesc descrierilor oferite de Alice si de Iustina, Alice chiar identificandu-l pe Dragos, sunt toate grupate in jurul unei alte imagini, a unui loc - Hotel Cavaler. Nu il recunoaste nicaieri pe cel descris de Bogdan, insa. Ii arata si lui Alice si ii striga si Iustinei: "Ar trebui sa vezi si tu ce e aici!"

"Ar trebui sa veniti voi intai la mine un pic!" se aude vocea ei din dormitor.

In tot acest timp, Bogdan sta peste drum, intr-un colt intunecat, cu ochii pe cladire. Bulevardul si curtea bisericii sunt pustii si linistite, chiar se plicitseste de atata pustietate.

Alice este convinsa ca ei erau tinta de la bun inceput si vrea sa rastesca la vocile din cap: "De ce ne-ati bagat in asta? Noi ce suntem - momeala sau tinta?", dar, peste vacarmul din capul ei ("... de la parintii lor se mosteneste intotdeauna" ... "Ce se naste din pisica pe voi va mananca" ... "Alice Cremene, Alice Cremene, Alice Cremene, Alice Cremene...") tot ce reuseste sa strige este "De ce...?"

Ceea ce aude din partea vocilor este: "Unii citesc, unii isi numara banii, unii socotesc... si tu nu ai inteles ce ai vazut pe tabla aia!" ... "N-am inteles?!" dupa care urmeaza programul obisnuit de numere, numele ei repetat la nesfarsit, diferite referinte biblice si multe altele si, fara sa isi dea seama, izbucneste in ras.

Alex se uita mirat la ea: "Ce ti-au zis vocile?"

"Ca n-am inteles" nu stiu ce nu am inteles..." ii raspunde ea cu frustrare in glas. Dar vazand unde anume se uita Alex pe avizier, isi da seama ca, intr-adevar, locatia aceea pare sa aiba insemnatate, mai ales ca poza lui Dragos, poza femeii de care vorbea Alex, poza in care care recunoaste pe cineva care ii aminteste de persoana de care vorbea Iustina ii dau de gandit ca probabil s-a inselat la inceput si, de fapt, vanatorii pe parintii lor ii filau.

Iustina ii striga sa vina in dormitor, hotarata sa nu iasa din camera; nu se inseala - tipul, cu o grimasa de durere, da semne ca s-ar trezi si, dupa 30-45 de secunde, deschide ochii. "Deci, veniti sau nu veniti in dormitor, pana nu-l omor singura pe asta?!"

"Da, venim!" se aude corul din sufragerie.

Abia le lasa timp sa intre in camera, ca incepe sa le povesteasca: "Daca va uitati in jur, de fapt, noi nu pe barman trebuie sa il asteptam. Asta nu-i camera de barbat, asta e camera de femeie si, cel mai probabil, fatuca aia, asa mititca, de dincolo, este celalalt vanator; iar mie nu-mi plac toate simbolurile astea religioase. Eu cred ca ea este mai periculoasa decat acesta."

"Catolic... ceva cu Leopold, nu mai stiu... Fratia lui Leopold... deci s-ar putea sa fie si ea vanator; ca zici ca asta e camera ei, da, arata a camera de femeie..." incuviinteaza Alex.

"Nu stim cat de mult crede ea in puterea acestor simboluri..." isi continua Iustina ideea, dar intrerupta repede de Alice: "Conteaza?"

"Da, conteaza", incepe Alex sa explice. "Asa ne-au spus: daca acela care le foloseste crede cu adevarat in simbolurile respective, poate sa ne faca rau..."

"Da, dar deocamdata o avem imobilizata, nu are cum sa ne atace..." raspunde Alice linistita.

"Eu ma bucur ca e in alta camera decat in camera ei, ma bucur ca a ramas dincolo", se linisteste si Alex.

Barbatul se trezeste si se uita la ei cu o privire plina de ura: "Puteti sa ma omorati pe mine, dar altii or sa vina si atunci o sa va trimitem inapoi la stapanii vostri, in iad!"

"De ce?" il intreaba Alice.

O fixeaza cu o privire plina de ura, careia Alice ii raspunde cu o privire lipsita de absolut orice sentiment, dupa care intoarce capul catre dreapta si o vede pe pustoaica lesinata. Alice ii urmareste privirea: "Nu o sa isi revina prea curand."

Se uita la ea, apoi se uita la ei, inainte sa vorbeasca din nou: "Fata e... fata e tot ce mi-a ramas... Mi-ati luat deja una..." si, cu o voce tremuranda, mult mai slaba decat inainte, continua: "... nu mi-o luati si pe cealalta..."

Bogdan, de peste drum, studiaza cladirea, uitandu-se dupa lumini care s-ar aprinde la ferestre sau oameni curiosi - i se pare foarte important sa nu ii ia nimic prin surprindere, mai ales ca s-a tras un foc de arma in oras, intr-o cladire.

Dar, aproape socant pentru el, nimic nu se intampla, nimeni nu reactioneaza in niciun fel, oamenii din jur nu raspund, aproape ca si cand s-ar fi obisnuit cu asta sau cu alte acte de violenta. Se intoarce si el in apartament, ca sa il vada pe vanator in pat, inconjurat de ceilalti trei.

"Afara e totul in regula. Nu e nimeni, sa stiti... pe cat de ciudat pare, nu intereseaza pe nimeni zgomotul pe care l-am facut aici... Si nu stiu sigur daca ar trebui sa fiu trist sau bucuros de chestia asta..."

"Eu zic ca am putea sa ne bucuram", spune Alex. "Nu stiu cum e la voi in Brasov, dar la noi de prin octombrie incep oamenii sa dea cu pocnitori, cu tot felul de chestii si oricand ceva ce intr-un apartament este un foc de pistol, de afara se aude doar ca o alta petarda si poate oamenii nu baga de seama... Dar sa revenim pe taramul nostru: te-ai uitat la pozele din sufragerie? Mi se pare interesant ca sunt personaje cunoscute printre ele. Nu pare sa fi fost si piticul care te-a atacat pe tine, dar noi ne-am vazut atacatorii si, Iustina, poate ar fi cazul sa te uiti si tu, sa vezi daca recunosti blonda care te-a muscat..."

Barbatul se uita catre ei de pe pat si le spune: "OK... lasati fata sa plece si raman eu. Va pot da informatii."

"Nu poate sa plece, imi pare rau", ii raspunde Bogdan, cu o voce ferma, dar foarte trista. "Fata nu poate sa plece. Omule, suntem aici efectiv sa va reducem la tacere, OK?... Nu-mi vine sa cred ce spun, dar stiu unde am fost si stiu ca, daca nu o fac, or sa ma omoare si pe mine, si pe ei... or sa ne omoare pe toti..."

"Hei, hei, uite... putem sa ajungem..." spune el, desi ii tremura vocea, "... putem sa ajungem la o intelegere, asculta-ma! Tu poti sa ma omori pe mine acum, dar or sa vina altii, mai multi, peste cateva zile - nu rezolvi nimic...Daca insa, ne lasati sa plecam, va pot spune unde sunt monstrii mai batrani care v-au facut pe voi ceea ce sunteti si va las sa va rezolvati conturile unii cu altii... Lasa fata sa plece, nu trebuie sa stie nimeni, si totul o sa fie OK. O sa plec si eu cand o sa ma simt in stare."

Iustinei incep sa i se prelinga lacrimi pe obraji: "Nu intelegi... nu suntem singuri. Daca noi plecam de aici si voi nu muriti, probabil va vor omori ei; dar daca noi plecam de aici si ei va omoara pe voi, noi in seara asta nu mai suntem."

"... ne omoara si pe noi", completeaza Bogdan.

"Nici nu se pune problema sa ajungem sa folosim in vreun fel informatia pe care ne-o dai", continua Iustina. "Nu exista "peste cateva zile"... si sa nu crezi ca facem asta... eu, una, nu fac asta pentru ca simt nevoia sa va omor. Dar, asa cum tu vrei ca fata sa scape, si eu as vrea sa scap... Nu exista... in momentul asta nu exista alta cale. Avem sansa sa mai traim cateva zile pana se hotarasc daca ne lasa sa traim sau nu, sau, ma rog... ce fel de trai e asta... sau murim in seara asta pentru ca ne e mila si va lasam pe voi..." incheie ea, hotarata ca vanatorul trebuie sa moara cumva, desi i se innoada lacrimile pe sub barbie.

"Daca voi puteti gasi in inimile voastre, cum or fi ele, sa imi aratati mie mila, pot sa va ajut si in alte moduri, nu doar cu informatii. Pot sa vorbesc cu confratii mei sa... sa faca altceva pentru voi, sa va lase sa plecati din oras sau... "

"Stai...stai!" il intrerupe Iustina. "Este prea tarziu. Asta puteai sa o faci in club! Pentru ca nu ne-ati luat asa de pe strada, stiati de noi cumva..."

"Ne-ati chemat si ati incercat sa ne dati foc fara sa spuneti nimic..." adauga Alex.

"Stiati ca suntem proaspat facuti. Nu tine, daca voiati sa ne ajutati, ne culegeati atunci, ne ajutati si le slabeati randurile!" Iustina se opreste - fusese ultima picatura care reusise sa mai miste ceva in ce mai ramasese din sufletul ei, dar care tocmai se terminase.

In linistea asternuta, Bogdan loveste peretele cu pumnul cat de tare poate, isi prinde capul in maini si aluneca la podea, pe zid in jos: "Dumnezeule! Mie acum mi-a picat fisa: or sa vina altii! Nu exista leac pentru ce avem noi, de aia vor astia sa ne omoare! Nu exista niciun fel de leac... " Singura speranta a lui era ca totusi exista undeva un leac, ceva ce se poate face, dar aceasta tocmai i s-a naruit: daca oamenii apeleaza la foc si gloante, e clar ca nu exista nicio speranta de vindecare.

Se enerveaza teribil si isi da seama ca, daca asa vor sta lucrurile de acum incolo, nimic nu mai conteaza. Simte determinarea, mania din spatele ei ca o gheara care il strange din ce in ce mai mult, devenind din ce in ce mai calda, mai fierbinte.

Pentru o fractiune de secunda, intelege ca poate la asta se referea Balan cand vorbea despre Bestie, despre ceea ce se afla in fiecare dintre ei, dar in acest moment senzatia aceasta creste, se intensifica tot mai mult; si totusi cumva reuseste sa isi pastreze controlul, macar temporar, desi tremura de furie, hotarat sa nu ii lase pe cei doi sa faca ce vor ei cu el - este viata lui si are un drept asupra ei, oricum ar fi ea.

Doar mentionarea monstrilor care i-au facut e de ajuns ca Alex sa isi aduca aminte ca vanatorii, de fapt, ii urmareau deja, ca i-au ademenit undeva unde au vrut sa ii omoare fara discutii: "Nu pot sa iti promit ca o sa iti facem fata scapata sau ce ti-o fi ea... tu sigur nu scapi de aici, asta pot sa iti promit! Nu ne-ai aratat niciun fel de mila, ai zis ca cei care ne-au facut sunt monstri... ei bine, monstrii astia care ne-au facut ne-au dat niste puteri pe care acum putem sa le folosim impotriva ta. Vrei sa iti scape fata? Spune-mi ceva care sa imi dea motiv sa o scap. Pentru ca, intr-adevar, noi am venit aici sa ucidem vanatorii care au incercat sa ne dea foc si tu sigur esti unul din ei. Despre ea nu stiu. Vrei s-o scapi? Spune ceva care sa o scape!"

Vanatorul zambeste slab si ii spune lui Alex: "Hei! Fii tu mai bun decat mine!" Si Alice, si Iustina isi dau seama ca tipul asta negociaza cam prea mult, aproape ca si cand trage de timp. Alice se concentreaza asupra lui si toti il pot vedea cum incepe sa respire haotic, transpirand fara motiv, destul de speriat. "Deci ... cum... cum ramane?" mai reuseste sa spuna.

"... tipul asta trage de timp! Ori rezolvam, ori plecam, pentru ca in curand nu o sa mai putem pleca. Este clar: nu ne spune nimic, incearca sa traga cat mai mult de timp, deci trebuie sa mai vina cineva. Daca vine doar unul, inca e OK, dar daca vin mai multi..." spune Iustina.

"Vreau sa stiu de ce ati asteptat sa fim transformati", o opreste Alice.

"Eu? Eu nu am asteptat nimic. Voi ati venit in... in clubul nostru..."

"Da? Daca ii urmareati pe cei care ne-au facut, stiati ceva."

Da, stiam ca ... stiam ca v-au facut, dar... nu stiam... altceva... voi ati aparut in Luna Rosie..."

Alex iese din dormitor, ia pistolul de pe jos si il apropie de capul fetei: "Ne spui? E ultima ei sansa!"

"E doar o alta petarda", spune Iustina nepasatoare.

Desi tremura, vanatorul se uita la Alex cu o privire de om fanatic care stie ca poti sa ii faci orice, el oricum va fi rasplatit: "Daca trebuie, fa ce vrei!"

Alex se uita la ceilalti: "Nu pot o omor in fata lui... dar de la ei nu avem ce afla..." si, din cativa pasi se intoarce langa patul vanatorului si il impusca, mult prea suparat pe el si prea nervos pe toata situatia, iar asta este o descarcare.

Primul lucru pe care il simte este reculul, care il impinge inapoi. Nu este obisnuit sa faca asta si, pentru cateva secunde, adrenalina provocata de starea de pericol pune stapanire pe simturile lui obisnuite, dupa care se uita la ceea ce a facut, la corpul unui om care a fost candva viu si pe a carui viata el a curmat-o, care avea o fiica pe care nu o va mai vedea niciodata, nu va mai vorbi cu ea niciodata si nu va mai avea niciodata nimic de a face cu ea, la fel cum nici ei nu vor mai avea vreodata de-a face cu familiile lor.

Asta il loveste din plin, il strange de inima, isi aduce aminte de ceea ce a pierdut si el si realizeaza ca ceea ce a facut este un act groaznic. Alunecand in genunchi langa pat, simte ceea ce a fost candva stomacul lui contractandu-se puternic - daca ar fi fost inca viu, probabil de-acum ar fi vomitat deja.

"Pe fata nu trebuie sa omoram..." rupe Iustina tacerea. "Noi nu am venit aici sa omoram fata. Noi am venit sa omoram cei doi prieteni care au facut asta in club si, din ce stiam noi la momentul respectiv, cei doi prieteni erau barmanul si cu acest vanator..."

"Eu pe fata nu pot sa o omor... am incercat, dar..." spune Alex cu glas pierit.

"Si ca ea sunt si alti vanatori, noi nu am plecat la vanatoare de vanatori..." continua Iustina.

"Unde am putea sa ne ascundem?" intreaba Alice.

Bogdan, insa, este vehement: "Exact pentru asta am venit, Iustina!"

"Dar nu pentru fata! Noi nu am venit sa omoram fata, nu ni s-a spus sa omoram fata!"

"Noi am venit sa cautam barmanul si pe cel care ne-a dat foc.." intervine Alex intre ei.

"Ni s-a dat o locatie, ni s-a zis sa-i facem terci... vrei sa o lasi?!" intreaba Bogdan consternat.

DA!... dar trebuie sa facem altceva: trebuie sa iesim de aici si sa ne ascundem, pentru ca omul asta nu tragea de timp degeaba, mai vine cineva! Lasam lucrurile asa cum sunt, daca nu vine nimeni pana la 3-4 dimineata, ne intoarcem si omoram fata, ca nu se trezeste, daca vrei neaparat sa omori fata, dar noi nu pentru fata am venit!"

"Eu nu vreau sa omor pe nimeni... dar vreau sa supravietuiesc!"

"Bogdan... nu stii ce inseamna..." intervine din nou Alex. "Nu stii cum e... hai afara..."

"Hai afara, la intuneric" spune Iustina. "Si daca omoram fata, si apare cineva in timpul asta, noi nu scapam. Adica, in loc sa ne omoare sub Casa Sfatului, ne omoara aici. Dupa cum am vazut, sunt doar petarde... Eu vreau sa ies afara..."

Alice ezita, dar intreaba din nou: "Avem unde ne ascundem?"

"In umbra, in intuneric, undeva..."

"Nu la asta ma refer..."

"... Nu, nu avem unde..."

"Pe termen lung, nu...", spune si Alex.

Alice se intoarce catre Bogdan: "Bogdan, tu stii orasul..."

Inainte ca el sa raspunda, Iustina vorbeste iar, impinsa si de teama: "Daca vreti, haideti sa luam repede poza si sa fugim, macar atata lucru..."

"EU stiu orasul? Pe bune?! Eu stiu orasul asta in lumina zilei!"

"Noi suntem turisti!"

"Eu iau autobuzul la munca, unde sa ma ascund?! Uita-te putin in ce situatie suntem: sunt organizati, au fisiere!"

"Hai sa iesim!" spun si Alex, si Iustina in acelasi timp.

"Nu putem lua toate dovezile cu noi, dar putem face poze..." realizeaza Alice.

"Dar asta repede, 30 de secunde... chiar si asa, poate fi prea tarziu... cladirea asta nu are alta iesire!" insista Iustina.

Chiar atunci, lui Bogdan ii suna telefonul - un numar necunoscut. Bogdan iese in fuga din cladire si se ascunde peste drum, sub gardul viu din curtea bisericii, inainte de a raspunde, fara a spune insa nimic.

"Mda... pentru moment se pare ca v-ati descurcat acceptabil" il aude pe Balan, intrerupt din cand in cand de tuse. "O sa trimit pe cineva sa faca curat acolo. Ati gasit ceva informatii in plus?"

"Nu stiu, eu am stat de garda afara."

Balan ofteaza: "... Ceilalti? Da-mi-l pe unul dintre ei la telefon sau ceva!"

"Nu sunt langa ei momentan..."

"Du-te langa ei!!"

"OK" si, in timp ce se intoarce in apartament, aude in telefon zgomotul unei brichete. Ajuns inauntru, ciocane intr-un toc de usa, de avertizare pentru ceilalti, acopera cu mana stanga telefonul si le spune: "Da, se pare ca ne-am descurcat bine. Ia, vorbeste tu! Vrea... cu tine vrea sa vorbeasca!" Si ii intinde telefonul Iustinei.

"Alo?"

"Stiati ca avem o promotie la solar si tratamente de infrumusetare?" aude ea ceva ce ar vrea sa fie un ton... suav din partea lui Balan, intrerupt din cand in cand de tuse, la care bineinteles ca nu are ce sa raspunda. "Pentru fiecare doi vanatori, va putem face o programare!... Bun! Ati gasit ceva care sa fie important?"

Iustina, cu telefonul la ureche, se intoarce catre Alex si Alice, incercand sa traga putin de timp, sa se hotarasca daca si cat sa spuna: "Ce ati gasit voi, ce era pe panou? Ca eu nu am vazut... Vrea domnul Balan sa stie."

"Poze cu cei care ne-au transformat, poze cu cativa din cei care erau la Adunare..." ii raspunde Alex.

"... poze cu cine ne-a transformat pe noi, Alex a recunoscut cateva chipuri dintre cei care erau si ei sub Casa Sfatului..." repeta Iustina la telefon.

"Legat de... parintii vostri... alte informatii?"

Iustina se intoarce catre Alex: "Alte informatii mai erau pe panou?"

"... Nu avem alte informatii..."

"Nu au vazut altceva" repeta Iustina.

"Absolut nimic altceva, deci?" insista Balan.

"Nu din ce vedem sau din ce pricepem noi. In afara ca e plin de icoane in camera fetei, altceva - nu."

"Mhm... si prin fisierele lor? Locatii deosebite sau... persoane pe care le urmareau cu interes?"

"Pai am... zis: cativa din cei care erau la adunare ieri seara sunt pe panou.

"Mhm... Alte locatii?"

"Ati vazut vreo locatie, ceva, pe panou?... eu nu am fost acolo, asta e!" ii intreaba Iustina pe cei din camera si continua, in asa fel incat sa nu fie auzita decat de ei: "Oricum a zis ca vine sa faca curat, nu inteleg de ce ne tine pe noi aici... ori vrea sa ne prinda aia si sa ne omoare..."

Convinsa deja ca Alice si Alex nu vor sa spuna de existenta hotelului, se intoarce la telefon: "Nu, noi nu vedem asa ceva, dar daca tot vine echipa sa faca curat, presupun ca o sa stranga tot. Intrebarea este: ne lasi sa ne omoare urmatoarea sleahta de vanatori sau putem pleca? Ne culege cineva de aici, daca tot ne-am descurcat... onorabil? Ca, de venit, vine cineva. Dupa cum tragea asta de timp, nu va ramane pustiu prea mult pe aici. Dar macar sa stim..."

Balan chicoteste si parca se ineaca tusind, in acelasi timp: "Mda, ar fi o pierdere prea mare pentru societatea noastra o față ca a ta..."

"Multumesc!"

"... Asa ca, da, carati-va si... vedeti voi pe unde mai mergeti in seara asta... Vreau sa va intoarceti inainte de rasarit aici pentru ... sedinta de discutii si informare finala. Pa! Bine, Pa... pa..." si inchide.

"Alex, daca vrei sa iei de pe panou Hotel... , acum e momentul." Alex ia poza respectiva, in timp ce Alice face repede cateva poze la tot ce exista pe acel avizier.

"Hai afara, eventual ne regrupam sub boscheti in curtea bisericii, ca acolo nu ne cauta, si vedem de acolo incotro plecam! Nu se asteapta nimeni sa fugim in curtea bisericii, presupunerea mea..." ii zoreste Iustina, care, desi multumita ca se vor intoarce la pungile cu sange, incepe sa isi doreasca o inghititura de sange cald, de pofta.


Sambata, 15 octombrie 2016, ora 21

Nu stie ce povesti si legende cu vampiri ii vin in minte in acel moment, dar Titus o rupe la fuga, urmarit indeaproape de femeie, care sare peste foc fara sa fie deranjata de flacari.

Titus vede cum se apropie luminile restaurantului catre care alearga, aflat poate la 1 km distanta, pastrand distanta dintre el si cea care il urmareste. Diferenta este ca, la un moment dat, firesc pentru orice fiinta vie, el incepe sa oboseasca. Dupa vreo 200 de metri, simte o mana foarte rece prinzandu-l de gulerul hainei si un picior pus inaintea lui, care il arunca cu fața in pamant.

Ii simte mana pe ceafa, tinandu-l la pamant: "OK, nu e reactia la care ma asteptam", spune ea, in timp ce ii simte usor degetele strangandu-se in jurul cefei lui, "un pradator nu ar fi... fugit in modul asta, dar... eh... va trebui sa ma obisnuiesc ca nu pot avea intotdeauna chiar tot ce imi doresc..."

"Stai, stai, stai! Stai!", striga el, incercand sa se zbata, fara sa reuseasca sa se elibereze. Femeia ii intoarce capul intr-o parte si ii simte buzele chiar langa urechea lui cand ii vorbeste: "Era mai bine inainte. Lectia numarul 1: confruntarea are loc inainte sa te intorci cu spatele la animalul de prada."

Dupa care simte o intepatura in partea dreapta a gatului, o secunda de durere, urmata de o senzatie incredibila de placere, absolut euforica si... cedeaza - e clar, ceva care se simte atat de bine, nu poate neaparat sa fie atat de rau. Si, in plus, femeia este frumoasa...

Senzatia continua o perioada care i se pare indelungata, desi ii este greu sa estimeze trecerea timpului in aceasta stare. Dar la un moment dat incepe sa se simta tot mai rece, slabit, obosit, e clar ca nu este in regula si incearca sa intinda mana spre cutit, atingandu-i manerul.

Femeia il prinde de umarul drept, il intoarce cu fața in sus, isi apropie ochii rosii de fața lui, coborand privirea putin catre manerul cutitului si, foarte calma, pune mana pe mana lui, ii scoate cutitul din teaca, "Hm, totusi, in cele din urma... ", dupa care isi taie incheietura, ii forteaza mandibula deschisa si picura cateva picaturi de sange, pe care el le simte fierbinti, singurul lucru cald, inainte sa inchida ochii si sa se scufunde in intuneric.


Înapoi: Field Test
Urmează: Lines&Ties

15-ian-2022 © kimica.ro Foto: kimica.ro