Mythras - Povesti din Pithylos

Un aliat neobisnuit


E limpede ca nu avem ce afla daca stam departe, ne hotaram sa cercetam imprejurimile, sa vedem cati paznici sunt si daca patruleaza si pe afara, inainte de a da buzna inauntru. Cine stie, poate vreunul dintre ei pare sa fie cel care stapaneste creatura.

“Dar fiintele astea sunt destul de inteligente... Poate ca nu impietreste la nimereala pe oricine, poate ca a vrut sa fie transportata aici. Nu sunt asa, animale salbatice, poate are intelegere cu ei” spune Egwelia.

Nu face decat sa ma nedumereasca: “Gorgona?!” Nu ma ajuta cu nimic ca stiu ce ar putea fi, tot nu imi aduc aminte nimic despre aceste creaturi...

“Tu, care stii sa faci statui din pietre, nu stii sa faci si invers?” o intreaba Reortos, cu speranta in glas.

“Nu, dar daca ajungeti statui, pot sa va las mainile in jos, daca doriti, sa nu ramaneti in pozitia aia...”

“Da, ma simt mult mai impacat stiind lucrul asta.”

Sunt cea mai mica, mie mi-e cel mai usor sa dau ocol magaziei fara sa fiu vazuta, inainte de a ma adaposti dupa niste arbusti in spate, in timp ce ceilalti isi gasesc locul la adapostul umbrelor: Katumarus si Daria spre intrarea din față, Reortos aproape de coltul cladirii, sa poata supraveghea ambele intrari, Egwelia vizavi, langa un gard, prefacandu-se ca studiaza plantele care cresc pe langa el.

Ajuns langa usa, Katumarus isi apropie urechea, incercand sa asculte zgomotele dinauntru. Fac si eu acelasi lucru, la usa din spate, dar niciunul dintre noi nu aude nimic demn de luat in seama. La capatul unei jumatati de ora, in care nimeni nu iese din magazie, mai facem o incercare de ascultat la usa - eu si Reortos in spate, Katumarus la usa din față. Spre deosebire de Katumarus, de data aceasta noi auzim pasi inauntru.

Reortos da o fuga spre usa din față, sa-i dea de veste lui Katumarus. Se sfatuiesc intre ei si se hotarasc sa intram cu totii prin spate. Se uita cu totii la mine, in timp ce Katumarus ridica din umeri: “Eu sunt aici pentru cand lucrurile, inevitabil, or sa o ia razna.” E limpede ca se asteapta sa intru eu prima, de vreme ce am cele mai mari sanse sa nu fiu vazuta.

Cu un scartait putin mai tare decat mi-ar fi placut, usa se deschide, dand la iveala o incapere mica, cu lazi de-o parte si de alta, care pare abandonata sau macar nefolosita. Ma furisez inauntru si ma ascund dupa una din cutii, acolo unde mi se pare ca nu m-ar vedea nimeni daca ar fi sa dea buzna.

Reortos ii sopteste Egweliei: “Daca vezi vreun paznic, fa-i ceva sa-l incetinesti, da?” Apoi intra si el dupa mine, ghemuindu-se in spatele unor cutii. De unde este el acum, observa ca una dintre usile care ar duce in interiorul magaziei este legata cu un fir de capacul unei alte cutii. Probabil ca daca ar trage de usa, acea cutie s-ar deschide. Ma bucur ca mi-a spus si mie inainte de a taia firul, ca sa nu ma ia prin surprindere.

Egwelia intra in urma lui Reortos, dar Daria mai zaboveste putin, pare sa susoteasca cu Katumarus, aud doar “Eu intru ultimul, sunt ai tai!” inainte sa intre si ei in tocul usii.

Acum, ca suntem toti inauntru si s-a facut liniste din nou, mai ascultam o data la usa din interior. De data aceasta aud pasi din mai multe locuri, unii chiar in fața noastra si le soptesc si celorlalti, sa stie la ce sa se astepte.

“Inseamna ca in camera asta era suficienta capcana de la usa si ei pazesc doar incaperea mare” sopteste Reortos langa mine.

“Asteptati” este tot ce spune Katumarus inainte de a iesi in intunericul de afara.

“In cutie stiti ce este? N-as deschide-o, dar mi-ar placea sa stiu daca e ceva inauntru” spune Daria, care tocmai si-a lipit o ureche de ea. Apoi asculta si pe la alte cutii. Se intoarce putin surprinsa catre noi: “Ceva fosneste si sâsâie in cutia asta... Restul lazilor par normale.”

Ne uitam cu grija la cutie, nu este una foarte mare, nu ar putea adaposti gorgona acolo si deocamdata pare bine inchisa; daca nu o deranjam, ar trebui sa fim in siguranta. Probabil sunt doar serpi inauntru, dar nici pe ei nu i-am vrea pe langa noi, Reortos chiar se da mai departe de cutie.

Nu trece mult timp pana sa auzim usile de la intrarea principala deschizandu-se si pe Katumarus intrand triumfal si strigand: “Bun, am ajuns!” Pana aici a tinut intratul discret, sa nu deranjam pe nimeni...

Reortos profita, deschide usile de langa noi si se strecoara in magazie, ascunzandu-se in primul loc ferit pe care il vede, fara sa vada pe altcineva in incapere. Egwelia il urmeaza si se ascunde si ea dupa un butoi, pe partea opusa lui Reortos. Daria arunca o privire in magazie, fara sa vada nici ea pe nimeni, dar nu mai sta pe ganduri si isi cauta un ascunzis bun.

Din tocul usii, nu vad pe nimeni pana la peretele din față, dar mi se pare ca m-as putea ascunde intre niste butoaie mai indepartate, sa nu ii incurc nici pe ceilalti si sa fiu mai bine aparata. Nu apuc sa ma ghemuiesc de tot, ca si aud cum incep sa zboare proiectilele: doua spre Katumarus, unul spre Reortos, care pare sa nu il atinga, unul spre Egwelia. Cred ca pe ea a nimerit-o, dar din fericire nu i-a facut nimic.

Cel care a tras in Egwelia este chiar langa mine, cocotat pe lazi, dar din fericire este cu spatele si neatent la mine, nu m-a vazut nici cand am intrat. Fata incearca sa il doboare cu un Traznet, dar nimereste peretele, care, cu o detunatura puternica, explodeaza. Nici eu nu am mai mult succes, desi eram aproape, iar el nu se astepta la un atac. Reuseste chiar sa scape si sa se miste spre centrul incaperii, departe de pumnalul meu.

Katumarus are parte de un alt atac surpriza, de data aceasta cu pumnalul, la fel de nereusit. Urmatorul, insa, il pune la pamant, chiar daca nu pare sa fie ranit; as banui ca doar l-a trantit, dupa cat de repede se ridica apoi. Si nici urmatorul atacator nu pare sa il raneasca.

Printre toate zgomotele luptei, cu totii auzim si strigate, dar doar eu si Egwelia intelegem ce isi spun intre ei: “Da-i drumul! Elibereaz-o!” Strig si eu catre ai nostri, sa stie sa isi fereasca privirile.

In sfarsit, unul dintre noi are noroc: sageata din arbaleta lui Reortos se infige in coapsa unui paznic, care se pravaleste imediat; nu pare sa-si mai poata folosi piciorul, dupa cum s-a auzit plesnitura osului, nu are sa ne mai dea de furca in seara aceasta.

Egwelia se uita dupa cutiile mai inalte, in care ar putea fi inchisa gorgona. Sunt, intr-adevar, unele mai indepartate, destul de mari, si, atat cat o vad printre butoaie, gesticuland, cu o lumina galben-inchis-cafenie izvorandu-i din maini, as crede ca isi pregateste o vraja.

Ma uit in jur, sa vad daca ii pot veni in ajutor cumva; unul dintre paznici ar avea cum sa o atace fara probleme, in el ar trebui sa trag, ca sa ii castig putin timp sa isi termine invocatia; si am noroc - sageata mea il nimereste in cap si il face sa se prabuseasca fara simtire.

Daria il fixeaza cu privirea pe unul dintre paznici, aflat acum langa Katumarus si in cateva clipe basmaua lui se aprinde pe margini. Miraio! I-a reusit descantecul! Mai trebuie sa vada si el ca i-a luat basmaua foc si sa intre in panica. Deocamdata, dupa cum aud scrasnetul unui pumnal, pare ca a incercat sa il loveasca pe Katumarus in tampla, dar nu a trecut de apararea coifului, dar i-a distras atentia si un altul, din apropiere, se strecoara pe dupa el si o rupe la fuga in intuneric.

Vraja Egweliei face ca tavanul sa se prabuseasca - si pe unul din paznici, dar si pe cutia cu pricina; tiglele ii crapa capul omului si sfarama cutia, dand la iveala o cusca din gratii, a carei incuietoare este deschisa.

Reortos, cel mai aproape de acel loc, aude un sâsâit foarte puternic si un târșâit pe podea; isi aduce aminte de avertismentul meu si se intoarce imediat cu spatele, pregatindu-si alta sageata pentru arbaleta. Incordat cum e, atent la orice miscare, o aude pe gorgona sâsâind si strigand: “Sssayyadi! Sssayyadi!” foarte nervoasa.

Egwelia ezita putin, inainte de a-i raspunde, alegand sa vorbeasca in Rodakina: “Sayyadi nu e aici, a plecat cu corabia!” Face un pas inspre Daria, luandu-l la ochi pe cel de langa Katumarus, poate si atrasa de flacarile care ii cuprind din ce in ce mai mult basmaua. Nu trece mult pana isi da si el seama ce i se intampla, isi arunca repede basmaua, nu fara a suferi cateva rani destul de urate pe cap si incearca sa fuga din magazie.

Katumarus, insa, profita de momentul in care atacatorul lui si-a aruncat basmaua pe jos si ii trece spada prin piept, facandu-l sa se prabuseasca imediat.

De cand ne-a spus Daria ca este o gorgona, nu ma gandesc decat ca este un monstru, nu un om din alt Clan si, fara sa ma uit mai mult decat sa imi dau seama cam pe unde ar fi creatura, trimit un Traznet catre ea - daca nu am sa o nimeresc, macar poate are sa o sperie zgomotul; lovesc doar o cutie, care se sfarama. Daria incearca si ea sa dea foc unei cutii din apropiere, dar, din fericire pentru mine, nu reuseste.

Egwelia pare sa ii fi atras atentia gorgonei, pentru ca, in loc ca ne atace, creatura doar se misca inspre niste cutii si striga inapoi in Rodakina: “Unde a plecat talharul, ssscursssura?!”

“Suna ca si cum te-a dezamagit cu ceva si pare ca ai fi deschisa la discutii” continua fata sa ii vorbeasca.

“...Dezzzamagit?”

Mi se pare ciudat ca gorgona nu l-a atacat deloc pe Reortos pana acum si doar s-a adapostit dupa niste cutii si, daca tot pare sa vrea sa vorbeasca cu noi, sau macar sa ne asculte, imi pun o sageata in arc, sa fie pregatita, dar incep prin a-i vorbi: “Nu pe tine te cautam, cu tine nu avem nimic. Cautam sa vedem in ce fel vrea sa ne faca Sayyadi noua rau!”

Noroc cu Egwelia, care incepe sa traduca pentru ceilalati schimbul de vorbe, pentru ca nedumerirea de pe fațele lor arata ca nu au inteles nimic din ce s-a spus pana acum, facand-o pe Daria sa izbucneasca: “Ma bucur ca ati inceput sa discutati, sa negociati, dar poate am fi putut face asta inainte sa omoram atatia oameni!”

“Pai nu aveam gorgona atunci...” apuc eu sa spun, inainte ca Reortos sa ii atraga atentia asupra inceputului acestei seri: “Oamenii astia au tras cu sageti in noi inainte sa ii atacam... Poate cei pe care i-am omorat nu erau prieteni cu gorgona.”

“Da, de asta am aruncat cu cutitul in el! N-am zis ca-s mai breaza ca voi...”

Cat timp ei se ciondanesc, gorgona pare sa ma priveasca: “Hm... Interesssant... Mda, mi-a promisss o mare-mare gradina inapoi in Imperiu si apoi, sssub influenta vrajilor pe care le folossseste, m-a adusss aici si m-a inchisss intr-o cutie asteptand ssspioni sssa vina sssa caute lucruri. Cand o sssa pun mana pe el, nici macar n-o sssa-l transssform intr-o ssstana de piatra....”

“Da, da” spune ea mai departe, vorbind cu unii dintre serpii din par, “da, tu, si tu, si tu o sssa-l mancati.”

Acum imi este mila si de ea - chiar daca este monstru, a fost tratata la fel de nedrept ca si sclavii din Oras. Si o aud cum se misca mai departe, in spatele unor lazi mari, chiar incercand sa nu intre in contact direct cu noi, in timp ce Katumarus se apropie de noi, intrebandu-ne si el: “Ce aveti de gand? Ar fi bine sa va hotarati acum.”

Inainte de a-i raspunde lui, continui sa ii vorbesc gorgonei: “Ne lasi sa cautam? Iti spunem ce gasim, poate te ajuta si pe tine.” O aud pe Egwelia traducand in continuare pentru ceilalti; mai bine asa, sa nu se iste vreo situatie neplacuta din cauza intelegerii gresite.

“Crezi ca este cazul sa ii spunem de cutia mica din incaperea cealalta, de unde se auzeau sunete similare?” ma intreaba Reortos, in timp ce Egwelia se gandeste ca ar putea fi doar niste serpi acolo. Nu vad niciun cusur si ii spun si creaturii.

“Mda, imi inchipui ca a mai pusss si alte capcane aici. Daca vreti sssa cautati aici, n-am nimic impotriva, dar o sssa am nevoie de undeva unde sssa pot sssta in sssiguranta, pana cand il gasssim pe caine.”

Si eu ma gandeam ca trebuie sa ii gasim un loc unde sa stea, dar deocamdata nu imi vine niciunul in minte: “O sa incercam sa te ajutam!” ii spun.

“Da? Cum? Asa mi-a zzzisss si Sssayyadi!”

“Trebuie sa gasim un loc unde sa poti sta.”

“Hm! Pai si o sssa gasssesti?!”

Da! ii raspund hotarata.

“Mhm... aveti pana la rasssarit. Daca nu, o sssa trebuiasssca sssa dissspar pe undeva” si o vad ducandu-se catre un colt, lasandu-se intre cutii. “Nu va intoarceti pana nu imi puteti fi de ajutor!”

Cu gandul la ea, imi aduc aminte ca in padurile din jur mai sunt si grote, pesteri, locuri mai ferite din calea oamenilor obisnuiti, in care s-ar putea adaposti si o intreb pe Egwelia, pentru ca doar noi doua am fost in expeditii in afara Orasului.

“Eu stiu ca pare de treaba creatura asta” imi spune ea, “dar oamenii astia impietriti cu care isi face gradina...”

“Pai da, dar putea sa ne omoare si pe noi. Puteam sa ajungem si noi asa.”

“Dar putem sa o lasam si in depozitul asta” este de parere Reortos.

Dar eu nu sunt de acord cu el: “Nu putem, a fugit unul care o sa dea alarma si, daca iese si omoara oameni in port... Poate sa omoare in Oras!”

“Atata timp cat este libera, avem responsabilitatea a ceea ce face” adauga Egwelia.

“Hm, nu avem responsabilitatea a ce face ea, dar inca nu stim unde e Majid asta, asa ca nu o putem lasa chiar aici” ni se alatura si Katumarus. “Pe de alta parte, daca Sayyadi asta e asa de important pe cat spune toata lumea si Miss Pielarie Pithylos aici in spate are asa o mare problema cu el, s-ar putea ca, daca intram in conflict cu el, ea sa vrea sa ne ajute.”

“Tocmai de aceea trebuie sa o ajutam” le spun. “Dar trebuie sa vedem mai intai ce gasim aici, pentru asta am fost trimisi.”

“Aruncati o privire, eu o sa stau de paza.”

Ma uit la Egwelia: “Noi doua trebuie sa ne gandim unde anume in padure ar putea sa se adaposteasca.”

“Mda, sunt niste locuri...” spune Egwelia.

“Si sa nu fie apoape de ferme, de asezari, de oameni care, bietii de ei, nu au nicio vina sa li se intample asa ceva. Daca-s banditi si vor sa o atace, ghinionul lor! Si pe noi ne-au atacat!”

Daria este prea scufundata in ganduri. Inscodita cu grija, ne spune ce o framanta: oare cum se inmultesc gorgonele: daca tai un sarpe, mai iese una, ca la violete, cand iei o frunza, o pui in apa si ea face radacini si un pui nou?

In timpul ce noi vorbeam, Reortos s-a apropiat de o alta usa inchisa din magazie, dar usa nu pare sa fie incuiata. Deschide usa si patrunde inauntru, fara sa observe ca podeaua este falsa si cedeaza la primul pas. Norocul lui este ca Egwelia aude si ea scartaitul si avea deja o vraja pregatita, nu ii ia mult sa impiedice podeaua sa se prabuseasca.

Foarte recunoscator ca l-a salvat, Reortos ii multumeste inainte de a intra in incapere, unde gaseste doar cateva postavuri deloc impresionante.

Noi trei, ramase in magazia mare, scotocim printre cutiii pana dam de biroul lui Sayyadi si, Miraio, dam de un pumnal din ceva ce pare a fi fier, imi pare destul de valoros, 200 de arginti si o scrisoare in Rodakina, pe care doar Egwelia poate sa o citeasca si sa o traduca pentru toata lumea:

„Câine, am plecat cu cei doi tineri către locul stabilit. Ai grijă de magazie și de afacere.
Paznicii mei sunt instruiți și monstrul e gata să fie eliberat. Dacă suntem urmăriți, sau cineva de aici încearcă să afle ce avem de gând, să te ocupi.
I-am mituit pe paznicii de la poartă ca să ne lase să ieșim. Mă întorc în trei săptămâni sau o lună.
Ai bani în birou. Nu mă dezamăgi."

“Pare ca a lasat scrisoarea asta pentru Majid” spune ea, dupa ce termina de citit, “... care nu a apucat sa o citeasca, pentru ca banii sunt inca aici!”

“Dar care precis o sa isi dea seama ca nu e in regula, cand o sa vada ce e aici” ii atrage Daria atentia.

“Dar nu o sa stie ca a avut scrisoare” adaug eu, urmata de Egwelia: “Nu o sa stie nimic! Nu stie cand se intoarce Sayyadi, noi ii ducem scrisoarea domnului Moros.”

Ii las pe ei sa isi continue discutia si ma apropii putin de locul unde sta gorgona: “Ai vrea sa mergem in padure, intr-o pestera, unde ai fi in siguranta? Nu ar sti nimeni de tine...”

“Sssiguranta garantata de cine?”

“De faptul ca nu se aventureaza prea multi oameni in salbaticie, ca Sayyadi n-o sa stie unde esti si ca, atunci cand se intoarce, va fi mai usor de luat prin surprindere.”

Egwelia se apropie si ea putin. “Dumneavoastra ce mancati?” o intreaba pe creatura, spre amuzamentul lui Reortos, care o îngînă: “Dumneavoastra...”

“... Am o dieta omnivora” raspunde sec gorgona.

“Si impietrirea e doar de placere? De aparare?”

“Tu realizezi cat de sssinguratica trebuie sa fie o viata in care, daca te uiti la cineva, impietreste?! Dar si voi il cautati pe viermele de Sssayyadi, nu?”

“Da” ii confirm eu.

“Daca il gasssiti, veniti sssa imi ssspuneti si impreuna ne vom razbuna! Imi inchipui ca lucrati pentru cineva puternic, poate ca acessst cineva ar putea sa ne ajute pe toti...”

“Ai idee ce are de gand Sayyadi in partea cealalta?” o intreaba Egwelia. “Sau aici?” intreb si eu.

“Nu. Am fossst sssub efectul vrajilor lui si asa m-a adusss aici.”

Asta ii starneste curiozitatea Egweliei: “Ce fel de vraji foloseste? Ar fi bine sa stim la ce sa ne asteptam.”

Acum mi-e si mai mila de ea: “Tie ce ti-a facut?”

“Are ceva inssstrument cu care a putut sssa isi arunce vrajile asssupra mea.”

“Instrument? Adica nu le face el singur?” insista Egwelia.

“Face si el sssingur, l-am vazut, dar nu asssta.”

Eu inca incerc sa ma dumiresc despre ce vorbeste: “Te-a paralizat?”

“Mi-a controlat mintea.”

Ar fi bine sa plecam catre padure, la adapostul intunericului, dar, inainte de asta, merg la Katumarus: “Esti ranit?”

“Deloc!” si nu pare sa minta, nu vad urme de sange pe nicaieri. “Nu, nimic.”

Acum pot sa rasuflu usurata, inainte sa-i povestesc despre planurile noastre: “Trebuie sa o ducem afara. Sunt niste pesteri in padure, nu ar cauza nimic altor oameni...”

“Cum vreti voi... Daca voi credeti ca asta ar ajuta la ceva...”

“Ar putea sa ne ajute in caz ca se intoarce Sayyadi.”

“Imi inchipui ca da” zambeste el. “Nici eu nu as aprecia foarte mult sa stau intr-o cutie cateva luni de zile.”

“Ne poate fi de folos. Mai ales ca el face niste vraji prin care controleaza mintile altora. Si singur, si cu niste instrumente.”

“Mda, pai atunci, trebuie sa ne asiguram ca il luam prin surprindere pe Sayyadi asta, nu?”

Egwelia merge langa cel caruia i-a spart capul si ii sopteste ceva la ureche, ca si cand ar fi spus o rugaciune. Apoi se intoarce la noi: “Ce credeti ca o sa spuna Moros? Va trebui sa ii povestim ce s-a intamplat.”

“Hai sa mergem intai in padure, pana nu nimereste vreunul de-al nostru aici exact cand se ridica gorgona” ii spun eu.

Dar Katumarus este foarte linistit in privinta nobilului: “E in regula, o sa aprecieze ca am rezolvat chestia asta.”

“Si ca ne-am facut un aliat?” continua Egwelia.

“Da, probabil.”

“Nu crezi ca Moros o sa fie ingrijorat despre ce se va intampla daca o sa vina in piata si o sa inceapa sa impietreasca in stanga si-n dreapta?”

“Sa speram ca nu va veni in piata sa faca rau populatiei Orasului, unu la mana” ii raspunde el la fel de calm. “Si doi la mana, chiar daca se intampla, Moros nu stie nimic despre asta.”

“A, deci e exact cum am spus: nu planuim sa ii spunem ca i-am dat drumul unei gorgone si am si ascuns-o intr-o pestera, nu?”

“Nu, nu ai inteles. Planuim sa ii spunem asta, dar populatia Orasului nu stie ca noi stim ca el stie ca noi stim.”

“Ah, credeam ca ii pasa cu adevarat, am inteles.”

“Ii pasa, doar ca in momentul de față, intre o gorgona si Imperiul Rodakin... Diferență.”

“Sigur ca da... Am inteles.”

“Hai sa mergem” le spun, dorindu-mi sa nu se intample accidente in Oras. “Si vorbim la intoarcere.” As vrea sa evitam orice ar putea sa le cauzeze celor pe care, de fapt, noi ii aparam. In Oras sunt o gramada de oameni fara aparare, fie ei copii sau batrani, mestesugari, oameni chiar nu merita soarta asta. Mai bine gorgona sa fie suparata doar pe Sayyadi, nu si pe Pithyliti.

Impreuna cu noua noastra cunostinta, mergem tacuti pe stradutele linistite ale Orasului, iesind din siguranta lui in salbaticie, catre o pestera in care sa se adaposteasca. De-acum are destula incredere in noi incat sa ne spuna cum o cheama: Erigone.

Este lesne de inchipuit ca nu zabovim prea mult acolo, doar cat sa ne convingem ca este un loc potrivit pentru ea si sa ii lasam o parte din proviziile noastre, inainte de a ne intoarce in Oras.


Inapoi: Iscoditul iscoadelor

9-sep-2022 © kimica.ro Foto: kimica.ro