Mythras - Povesti din Pithylos

Iscoditul iscoadelor


Daria si Reortos pornesc pe scarile abrupte care coboara catre port. Imi aduc aminte de agitatia din acea zona - strazile sunt mult mai aglomerate acolo, miroase a peste prajit, oamenii urla unii la altii in tot felul de limbi, nu doar in pithylita. Daca sunt atenti, vor auzi pahare spargandu-se si oameni dansand in carciumi. Daca exista un loc in Pithylos unde se contopesc culturi, obiceiuri, pareri si filosofii, probabil ca acolo ar fi. E cald si umed, dar pentru multi dintre marinari este acasa.

Cu gandul la ce vor avea ei de povestit, noi doua ne vedem de drum spre Pediada. Coborand dealul, casele se indesesc, strazile sunt mai inghesuite, dar si mai umbrite. Nu trebuie sa ghicesti in ce cartier suntem, pentru ca se aud loviturile ritmice ale ciocanelor pe nicovale din atelierele mestesugaresti, oameni vorbindu-si, sfaraitul mancarii in tigai. Aici este aglomerat: locuri unde poti sa mananci, ateliere, bordeluri...

Il gasim pe Aniketos in fața casei lui, una dintre casele cu deschidere la strada, desi el nu are magazin. Sta pe un butuc, cu un pahar de vin alaturi si frecand varfurile unor sageti cu o piatra de ascutit. Imi este de ajuns sa il vad si simt ca mi se incalzeste sufletul, asa de drag imi este omul acesta.

Se uita la mine si imi face semn: “Buna, Adela. Stai jos.” Ii arunca si Egweliei o privire, salutand-o si pe ea: “Buna ziua” apoi se intoarce catre mine: “Ce s-a intamplat?”

“Ea este noua noastra companioana desemnata de nobil” ii spun direct, fara ocolisuri.

“De Moros?”

“Da.”

“Egwelia ma numesc” spune fata.

Aniketos o priveste: “Esti Elafica, nu?”

“Da.”

“Am inteles... Cu ce pot sa va ajut?” ne intreaba, lasand sagetile jos.

Probabil bietul om nu stie ce sa inteleaga, nu cred ca m-a vazut de prea multe ori asa tacuta si fara sa am zece lucruri de spus in acelasi timp. Dar mai bine sa nu vorbim pe strada: “Crezi ca am putea sa intram? Sa nu ne auda toata lumea.”

“Ba da, cum sa nu.” Si il vad cat de incet se ridica, cam nelalocul ei aceasta incetineala, facandu-ne semn sa-l urmam inauntru.

“Ai patit ceva?” il intreb igrijorata, nici eu nu-mi aduc aminte sa il fi vazut miscandu-se asa pana acum.

“Nu, e doar o zi lenta” e tot ce imi raspunde.

Nu mai pierd vremea si incep sa-i povestesc: “Nobilul vrea sa cercetam o magazie din port, care este a unui negustor Rodakin. Negustorul a plecat cu corabia in seara aceasta, inapoi catre casa, cateva nopti ar trebui sa fie mai putine garzi. Il banuie de spionaj si vrea sa-i aducem dovezi de acolo.”

“Mhm... Si eu te pot ajuta, cu ce?”

“Daca ai vreo informatie sau vreun sfat, sa nu intram chiar in gura lupului.”

“Ce magazie?”

“34. Il cheama Sayyadi.”

“Mhm.”

“Si poate Lambros o fi si el vreo iscoada, ca prea incep sa se potriveasca una-alta, uite - tesaturi...”

Egwelia ma intrerupe: “Daca imi permiteti, Kallis este una dintre persoanele cu care am mers in diverse misiuni si este de incredere. Si Katumarus il cunoaste. Daca tot veni vorba, poate ne-ar putea ajuta, cum si el este, la randul lui, negustor de matasuri. Putem sa trecem pe la taraba lui la intoarcere.”

“I-a cam scos ochii nobilul cand ne-am intors cu Lacrima, ca s-au descurcat si amarastenii fara ajutorul lui.”

“Cred ca domnul Moros se referea la noi, la alte misiuni pe care le-am intreprins cu Kallis” zambeste ea. “Dar draguta gluma pe care a facut-o, am sa-mi amintesc sa-i multumesc pentru lauda subtila.”

“In tot cazul” revine Aniketos la discutia noastra, “e ciudat ce se intampla in magazia aia. Ăsta nu angajeaza decat de-ai lui si sunt mereu cativa prin preajma magaziei. Nu vorbesc cu nimeni, sunt foarte retrasi, destul de uraciosi si se pare ca-s destul de buni cu cutitele. Cativa de-ai nostri s-au incaierat cu ei la un moment dat, ca nu fac decat sa vagabondeze pe acolo si sa se uite urat la altii. Asta va pot spune.”

“Si noi cum ne strecuram, ca sa nu batem la ochi? Ca aratam a Rodakini cu totii, mai ales Katumarus.”

“Imi inchipui ca o sa intrati noaptea... Cred ca magazia aia are si o intrare prin spate. Ce as face eu ar fi sa astept lasarea noptii si sa intru prin spate, dar incet, ca nu stiu ce e acolo inauntru. Cativa dintre ceilalti oameni ai nostri mi-au spus ca uneori seara se aude un sâsâit dinauntru, foarte tare, ca si cum ar umple magazia cu serpi. Probabil ca nu se intampla chestia asta, cine Dedesubturile o sa stea sa-i prinda in fiecare dimineata, dar ceva e acolo.”

Oricat m-as gandi, nu-mi aduc aminte acum ce alti monstri mai fac asemena zgomote, asa ca mai bine sa trec si la altele: “Cat de puternici sunt ca luptatori?”

“Nu-mi inchipui ca ar fi mult mai mult decat golani de port, cel putin astia pe care i-am vazut pana acum, dar n-a sarit nimeni pe ei, sa se lupte ca lumea. Asa ca e posibil sa aiba tot felul de... surprize.”

“Am inteles... O sa vin sa-ti povestesc.”

“Ar fi bine. Mi-ar parea rau sa nu vii.”

Miraio, asa imi trebuie sa-l imbratisez... Dar nu prea imi vine, de față cu Egwelia. Ma uit la el zambind, incercand sa-l cuprind cu privirea, in timp ce el se uita la amandoua, zabovind putin cu ochii la hainele fetei, dar nu spune nimic despre ele. “Altceva?”

“Pai... nu te mai retinem, nu stiu ce sa te mai intreb care sa aiba importanta acum... Il avem pe Katumarus, macar unul dintre noi e razboinic.”

“Exista oportunitate in varietate” o aud pe Egwelia de langa mine, facandu-l pe Aniketos sa chicoteasca: “Cumva de asteptat ca tu sa spui asta, nu?” Asta nu face decat sa o nedumereasca, asa ca el ii explica: “E limpede ca esti Elafica, dupa față si imbracata in modul in care esti, ma asteptam sa iti placa diversitatea.”

“Sa zicem ca diversitatea m-a ales pe mine.”

“Sper ca nu intr-un mod neplacut.”

“Nu, absolut deloc.”

“Bine... Altceva?”

Nu avem de ce sa tragem de timp, mai bine am merge la ceilalti. “Ma intorc mai tarziu” ii spun, inainte sa plecam.

“Bine, ne vedem atunci” raspunde Aniketos agale, intorcandu-se la sagetile care il asteapta sa le slefuiasca.

Pe drumul de intoarcere, nu ma pot abtine si o intreb pe Egwelia de ce straiele ei nu arata chiar ca ale clanului din care face parte - i-am mai vazut pe cei din neamul ei, in peregrinarile mele cu Aniketos: sunt nomazi padureni, cu pene in par, cu straie colorate, cu colti de animale si alte cele din padure prinse in tesatura...

“Probabil ca vesmintele mele nu aduc cu cele ale clanului meu, dar cred ca nu haina il face pe om si le-am ales pentru ca imi place foarte mult culoarea asta. Nu-mi place sa ma impodobesc asa cum fac cei din clanul meu, nu mi-a placut niciodata... Daca vrei,“ isi aduce ea aminte, “putem sa trecem pe la Kallis.”

Incuviintez si ne indreptam spre piata. Avem noroc, Lambros este inca la taraba lui. E un individ masiv, bine imbracat, arata ingrijit, brunet, cu barba tunsa scurt.

Egwelia il saluta: “Buna, Kallis. Ea este Adela.”

“Buna.”

“Ai putea sa ne acorzi cateva minute, in spate? Nu te retinem mult.”

“Mda, putem sa stam de vorba.” Lasa un baiat la taraba si ne cheama inauntru. “Cu ce va pot ajuta?”

“Am fost rugati de catre domnul Moros, care, apropo, am inteles ca ti-a aruncat o replica despre cum si altii se descurca, nu numai noi... ne-a rugat sa mergem sa cercetam unul dintre depozitele de la docuri.”

“Bun...”

“Este vorba despre negustorul ala Rodakin de matasuri, care tocmai a plecat din port...”

“Ah, Sayyadi...”

“Da... Stii ceva despre el?”

“In afara de faptul ca e un ghimpe teribil in coastele mele si ca ma deranjeaza ca e aici? Da, stiu... Dar, inainte sa discutam despre asta, ar trebui sa discutam despre siguranta mea la locul de munca. Vezi tu, Sayyadi a lasat cativa oameni in urma, ceea ce inseamna, ca si eu, daca discut despre ei, ma expun unui oarecare pericol si cu siguranta ca nobilul Moros intelege chestia asta. Ceea ce inseamna ca, venind din partea lui, voi stiti ca trebuie sa ma ajutati cumva sa-mi asigur bunurile si integritatea trupeasca.”

“Kallis, te stiam mai generos. Adica vrei bani?”

“E un mod foarte direct de a spune asta... Da, sunt destul de generos, asa ca hai sa facem lucrurile simple: o las la 50 de arginti ca sa-mi acopar orice amenintari posibile si se rezolva.”

Ma uit nedumerita la Egwelia - eu cunosc doar cateva descantece, dar poate ea, cu magia ei, stie multe altele: “Adica tu poti sa faci vraji asupra acelor bani, daca ii prinde in armura nu or sa mai treaca sagetile prin ea? 50 de arginti probabil acopera pieptul...”

“Foarte amuzant, dar nu. Kallis stie ca, daca i-as transforma, i-as da niste niste bucatele de lut. Nu merge si viceversa.”

Si o vad scotocind in punga si dandu-i cei 50 de arginti lui Kallis, care devine vorbaret: “Majid, individul pe care Sayyadi l-a lasat in urma, sta la mai multe hanuri din Oras. Si sta la fiecare cam o saptamana, dupa care se muta. Nu sta mai mult in niciunul dintre locuri, ceea ce probabil e in avantajul hanului, fiindca nu lasa miros, dar asta va face mai dificil sa-l si gasiti. Imi inchipui totusi ca nu ar trebui sa fie foarte dificil. Chestia e ca muncitorii de pe aici se cam feresc de magazia 34, au tot felul de superstitii. E firesc pentru conditia lor, dar...”

“Ce fel de supersitii?” il intreb curioasa.

“Nu vor sa lucreze cu Rodakini si altele de felul asta. Dar se pare ca la inceput Sayyadi a trebuit sa plateasca si cativa de-ai nostri ca sa duca inauntru niste cutii foarte grele. Bineinteles ca au scapat una dintre ele, pentru ca nu mai exista docheri buni in ziua de azi, cutia s-a spart si in interiorul lei au gasit o statuie de piatra. Parea sa fie un barbat, intr-o pozitie foarte ciudata. N-am inteles prea multe, dar era cumva cu mainile in sus, ca si cum s-ar fi aparat de ceva, era in garda, nu au zis prea clar. Bineinteles ca asta nu a facut decat sa alimenteze toate tensiunile dintre ai nostri si ai lor, inca unul dintre lucrurile care ma enerveaza.”

“Ce fel de paza au la magazie?”

“Stiu ca a lasat cativa paznici care, la randul lor, ne-au facut probleme. Ma rog, mai curand ai nostri i-au provocat, ca ei sunt foarte tacuti. Dar s-au ciondanit cu ai nostri de cateva ori, nu stiu cat de profesionisti sunt, daca asta vrei sa intrebi, presupun ca asta face parte din ce v-a trimis Moros sa aflati.”

“Pot fi pacaliti cumva? Distrasi?”

“Habar n-am. Dar puteti sa aflati voi chestia asta.”

Egwelia se indreapta catre iesire: “Hai sa ne intoarcem, cred ca se apropie ora. Multumim, Kallis. Daca te scapam de asta, sa stii ca imi vreau cei 50 de arginti inapoi.”

“Sigur.”

Ii las pe ei sa vorbeasca, mie tare nu-mi place de omul asta. Si nu mai trece mult timp pana sa ne indreptam catre port, unde Katumarus ajunsese deja. L-am gasit stand pe un butoi, rezemat in sabie. Imi inchipui ca datorita lui docul este liber de orice urechi nedorite.

Odata reintalniti cu totii in fața docurilor, ne povestim unii altora ce am aflat. Sub pretextul ca vrea sa se intereseze de fructe si seminte pentru brutarie, Daria a mers la Haris Galanides, cel de la care cumpara grau si nuci, care are propria lui afacere acolo. De obicei ii da marfa direct de pe corabie atunci cand vine, biroul din spatele caruia lucreaza este, de fapt, putin mai mult decat o cocioaba.

Omul are ochiul format si s-a aratat imediat curios despre Reortos, insotitorul ei de azi. A mustacit amuzat si i-a luat inauntru, sa le dea smochine si nuci. Nu are inca marfa noua, stie ca si Daria stie asta, dar a lasat-o pe ea sa spuna de ce a venit.

“Am zis sa incerc... Ceva noutati? Mai stiti ce se mai intampla pe aici?”

“Pai, ce sa se intample? Nu foarte multe lucruri, la fel ca si pana acum... Sa vedem... nu se intampla nimic nou, nimic deosebit, dar am auzit ca undeva prin Pediada mai multi tineri din astia, dar, ma rog, nu voi, copii de nobili, s-au plimbat pe acolo, au gasit nu-stiu-ce casa, ma gandesc ca o fi vreun bordel, si s-au intors de acolo tare schimbati, Cica palizi, nu stiu ce e cu ei. Asta este ceea ce e nou. Dar eu cred ca voi, totusi, ati venit sa ma intrebati ceva anume, nu sa faceti, asa, conversatie...”

In timp ce Reortos se uita la Daria, fata ii raspunde imediat: “Cum adica? Am venit sa facem conversatie! Facem conversatie chiar acum!”

“Mhm... Pai... bine-bine, dar despre ce?”

“Pai... viata in oras e asa plictisitoare, am zis ca poate pe aici s-au mai intamplat lucruri interesante...”

“Vraja marii, ce corabii au mai venit, au mai plecat...” da de inteles Reortos cam despre ce ar fi ei interesati.

Si intr-adevar, negustorul le confirma ceea ce stiau deja: “A plecat o corabie.”

“De-a noastra?” intreaba Daria curioasa.

“Nu de-a noastra. Da’ nu mai stiu ce era... Sunt batran, e greu sa-mi amintesc...”

“Hai ca nu sunteti chiar asa batran...”

“Cand barbatii Pithyliti... Tu o sa intelegi, esti baiat de fierar” spune el uitandu-se la Reortos, ”... imbatranesc, corpurile lor dezvolta niste slabiciuni. Si una dintre ele este, spune doctorul meu, o teribila carenta de argint. Afecteaza memoria, intelegi?” si il face pe Reortos sa se bata cu mana peste punga. “Vezi? El intelege, lucreaza cu metalul.”

“Cam ce tratament ar fi necesar?” intreaba Reortos zambind.

“Cam ce tratament ai la tine?”

Reortos nu apuca sa vada cum dispar cei 50 de arginti pe care ii pune pe masa, inainte ca Galanides sa le raspunda: “N-au plecat foarte multe corabii recent, dar a plecat una a unui negustor Rodakin de matasuri, unul Sayyadi. Inca are inchiriata magazia 34 - aia va intereseaza, presupun.”

“Suna... interesant.”

“Nu ca te-ar interesa in mod special, am inteles.”

“Pai, stiu si eu? Matasuri?” intreaba Daria nevinovata.

“E ceva ciudat cu asta. Acuma, eu n-o sa va intreb de ce va intereseaza, dar...”

“Poate prindem vreo oferta, ceva, la matasuri...”

“Pai e acolo de vreo 6 luni si nu prea lucreaza cu ai nostri. Ma rog, nu e foarte surprinzator ca angajeaza doar alti Rodakini, dar primeste foarte rar marfa si nu s-a dus el cu ea la piata niciodata. Are o sluga, un viezure cu chip de om, caruia ii spune Majid si Majid asta se duce la piata cu materialele, intelegi? Asta n-a plecat, e p-aici pe undeva, a plecat numa’ seful al mare cu corabia. Nu stiu unde sta asta.”

“Stiti cumva unde vine in piata?”

“Are o taraba, una dintre cele deschise in piata mare. N-ai cum s-o ratezi, a pus-o chiar vizavi de Lambros.”

“Poate ar fi timpul sa-mi fac o rochie noua..."

“Aia tu stii, nu ma pricep. Ti-a zis el ceva, ca ai nevoie de o rochie noua? N-ai nevoie de o rochie noua, arati foarte bine. Ti-a zis el ceva?” si face un semn din cap catre Reortos, asa, ca un unchi nervos. “Am inteles... Va mai pot ajuta cu ceva?

“Sa trimiteti vorba la brutarie cand mai primiti stafide, ca mama tare ar vrea sa faca niste chifle cu ele...”

“Na, acuma, vin de pe partea cealalata a marii, iti dai seama ca nu depinde neaparat de noi, dar facem tot ce putem.”

“Dar asta numai cu matasuri se ocupa, n-aduce si de mancare?”

“El mai putin, dar poate altii de-ai lui.”

Cam asta este tot ce a avut de spus Haris Galanides.

Este randul nostru sa le spunem ce am aflat: “Magazia mai are o intrare in spate, ar fi bine sa o folosim pe aceea. Atata ca noaptea se aud de acolo niste zgomote suspecte, seamana cu serpii.”

“Si se pare ca o parte din cutiile de acolo adapostesc niste statui mai ciudate, de piatra” completeaza Egwelia.

Daria este foarte nedumerita: “Serpi? De ce ar avea serpi?!”

Dar nu stiu sa ii raspund. Imi aduc aminte, insa, de ciudatenia statuilor: “Sunt ale unor oameni care par sa fi fost sculptati in pozitii de panica, n-am inteles.”

Reortos are o idee: “Poate sa fie o forma de magie? Sa fie folosite pentru ritualuri?”

Vorbaria noastra o duce pe Daria cu gandul la altceva: “Copii, ce face ca un sarpe si impietreste oameni?”

“Vrei sa spui ca statuile alea sunt niste oameni care au fost vii?!” spune Reortos, inaintea tuturor.

“Mie imi suna a gorgona.”

“Stai! Astea sunt reale?!”

“Eu de unde sa stiu daca sunt reale? Eu le stiu din basme, dar daca trebuie sa cautam lacrimi de zei...”

“Asta ar explica pozitia ciudata” spune si Egwelia.

Reortos e din ce in ce mai ingrijorat: “Si noi cum ne aparam de ea?”

“E simplu, inchizi ochii.”

“Daca nu le vezi, nu te pot impietri?”

Katumarus se uita la noi: “Daca intr-adevar e o gorgona acolo, ar fi bine daca n-am deranja-o mai mult decat e necesar.”

“Deci esti de acord ca e posibil sa fie o gorgona?” il intreaba Daria.

“E posibil sa fie o gorgona. N-am vazut una pana acum...”

“E evident ca nu ai vazut una, esti inca aici...”

Egwelia are o solutie si pentru asta: “Putea sa fi vazut una fara ca ea sa-l vada pe el...”

“Nu conteaza asta acum!” le intrerupe Katumarus aproape infuriat, desi ceilalti rad. “Important e ca incercam sa intram incet, nu deranjam pe nimeni, vedem ce putem gasi acolo si iesim. Simplu.”

Bun, sa le spun si restul informatiilor aflate: “A lasat paznici si mai este unul in Oras, o fi mana lui drepta, stie si Lambros de el, si care nici nu sta locului, mai mult de o saptamana, la un han. Majid...”

“Mhm... Majid, am auzit de el...”

“Are taraba in piata langa Lambros, nu?” intreaba Reortos. Aha, acum inteleg de unde il stia Lambros asa bine.

“Da, n-am stat nici eu degeaba” ne spune Katumarus. “S-ar putea sa dam de el zilele astea, ceea ce ar fi foarte bine.”

Asta ma face si pe mine curioasa: “Ar putea sa aiba la el dovezile pe care le cauta nobilul?”

“E posibil, dar hai intai sa vedem ce e in magazie.”

“Cum ne aparam de creatura asta? Paznicii cum se apara?”

“Au spus ca iese doar noaptea” isi aduce aminte Egwelia, dar Reortos are o intrebare foarte buna: “Si cine o baga la loc?”

Asta ma nedumereste si mai mult: “Adica noaptea paznicii nu stau acolo? Si ea merge singura la culcare dimineata?”

“Poate s-o pricepe unul la chestii de-astea mitologice si s-o pricepe sa o atraga inapoi intr-o cusca” spune Reortos, foarte practic. “Cum ai caini de paza, nu? Numai ca asta e mai primejdioasa.”

“Deci, ce facem? Intram in depozit in seara asta? Sau doar cercetam imprejurimile?” intreaba Daria.


Inapoi: Vrajitoarea din Elafia
Urmeaza: Un aliat neobisnuit

9-sep-2022 © kimica.ro Foto: kimica.ro