Mythras - Povesti din Pithylos

Vrajitoarea din Elafia


Moros cade putin pe ganduri inainte sa ne spuna ca putem pleca, ca apoi sa ridice privirea in directia unei usi: "Ah, la timp!"

Cu totii vedem intrand in incapere o femeie de vreo 27 de ani, slaba si nu foarte inalta, imbracata cu o rochie lunga si cu o pelerina verde smarald, cu parul lung si cu un toiag din lemn de alun, cu un inceput de sculptura cu floricele la varf, dar neterminata.

Ma uit bine la ea, pentru ca nu seamana deloc cu Orasenii. Cel putin dupa cum arata, face parte dintr-unul din clanurile nomade din apropiere. Este Elafica, dar hainele sunt altceva. Bine ca a avut grija Aniketos sa invat limba Rodakinilor, acum imi pot da seama ca pare sa fie imbracata ciudat, straiele ei aduc a robe de vrajitoare Rodakina, dar nu sunt nici din Imperiu, nici din clanul ei. Si este ciudat, pentru ca nu arata nici ca o femeie Rodakina...

Femeia se inclina catre nobil: "Buna seara, domnule Moros. Vad ca aveti musafiri in seara aceasta. Eu sunt Egwelia, din Elafia" spune ea, intorcandu-se catre noi.

"Te priveste in vreun fel povestea cu depozitul, despre care ne-a spus nobilul?" o intreaba Reortos curios.

De raspuns, ii raspunde nobilul: "Egwelia este... o cunostinta de-a mea. Cu siguranta ca o sa va fie de ajutor in ceea ce urmeaza sa faceti. Mai este altceva ce v-ati dori sa stiti?"

"Adica merge cu noi?" nu ma pot abtine sa intreb.

"Da."

"Stii sa te ascunzi?" intreaba Reortos din senin.

Egwelia, insa, nu pare prea dispusa sa ii raspunda: "Mmm... Sa zicem ca stiu sa fac cateva lucruri utile."

Miraio, sa vedem cat are sa evite sa ne raspunda, daca o intreb pe de-a dreptul: "Ce stii sa faci?"

"Depinde... Stiu sa citesc vremea, stiu sa recunosc plantele... Dar, daca o sa ne intovarasim pana acolo, o sa aveti ocazia sa mai descoperiti. Eu nu stiu nici macar cum va cheama."

"Eu sunt Reortos" ... "Daria" ... "Eu sunt Adela."

"Imi pare bine sa va cunosc" ne spune ea zambind, ca apoi sa il vada pe Katumarus, care doar da din cap catre ea; inseamna ca se cunosc deja.

Astia, in schimb, se intoarce catre ea, face o plecaciune si apoi se uita la nobil: "Domnia-Ta, totusi cred ca as putea sa va slujesc mai bine interesele, pentru o vreme cel putin, inapoi in imbratisarea Templului." Mai inclina o data din cap si se iese din camera.

Hm... noi mergem la docuri, intr-o magazie, unde, e drept, sunt mai putine garzi decat de obicei, dar unde trebuie sa intram pe teritoriu Rodakin, sa cautam niste iscoade. Si fata asta vine cu noi, ca stie sa citeasca vremea si sa se uite la plante... Ba mai mult, acum se uita la mine si imi zambeste: "Pari o fata inteligenta, sunt convinsa ca si voi stiti sa faceti mai multe decat stiu eu despre voi..."

Ia sa vedem... "Ce stii tu despre noi?" o intreb zambindu-i la fel de subtire.

"Pai, nimic momentan. Dar asta nu inseamna ca voi nu puteti sa faceti nimic."

Cred ca e vremea sa lamurim niste lucruri, pentru ca nu o sa mergem la cules de flori: "In aceasta echipa avem un ritual: fiecare nou-venit este tratat cu... sa zicem, oarece incredere, dar trebuie sa pecetluiasca cu sange faptul ca ii va apara pe ceilalti..."

Nu apuc sa continui, pentru ca o vad pe Daria, cu coada ochiului, incercand sa se uite discret, crede ea, la mine, apoi la Katumarus si la Reortos. Niciunul nu spune nimic, doar Katumarus ridica o spranceana, parca ar deschide un oblon.

Si acum sa vedem din ce aluat este facuta fata asta, ca pare sa traga de timp. In loc sa vorbeasca cu mine, insa, ea se intoarce catre Katumarus: "Nu stiam ca te-ai legat sanguin de alta echipa..."

Katumarus se uita nepasator la ea: "Nici eu."

Nu avem vreme pentru taraganat, afara e periculos si chiar trebuie sa stiu ca ne putem baza pe ea; nu e treaba ei ce a facut sau nu Katumarus asa ca ii mai spun o data, pe de-a dreptul, poate nu a inteles de la inceput: "Deci, daca vrei sa vii cu noi, va trebui sa depui acelasi fel de juramant."

"Inteleg ca sunteti mai sceptici la necunoscuti..." continua ea sa ma duca cu vorba, dar azi nu e o zi buna sa incerce asta. "Nu avem nimic cu ei" ii spun linistita, "dar e in joc viata noastra. Este alegerea ta."

"Desi mi se pare un ritual cam ciudat, dar, daca asta este modalitatea voastra... Cum efectuati acest ritual?"

"Este alegerea ta."

"Bine, si cum se desfasoara ritualul?"

"Repet: este alegerea ta." Imi pare rau pentru ea, dar chiar vreau sa stiu de ce este cu adevarat in stare, atunci cand e vorba despre ceilalti, nu despre ea.

O vad uitandu-se catre Daria si catre Reortos si ma gandesc sa-i mai explic o data, poate nu a inteles ce vreau de la ea: "Noi trei ne cunoastem de mult, am crescut impreuna, nu a fost nevoie de asta."

"Inteleg, deci acest ritual e doar pentru nou-veniti..."

"Exact."

"Dar nu am inteles in ce consta."

"Intr-o pecete de sange."

"Mai precis? Doriti o fiola, doriti sa ne amestecam sangele intr-un ritual barbar de dat mana?"

Hm... Asta e ceva ce pare sa il intarate pe Katumarus, care isi drege glasul, ceea ce nu am mai auzit pana acum, si o face sa isi ceara scuze. "Stii ca nu o spun cu rautate."

Daria, incercand oarecum sa nu se arate prea amuzata, ii sare in ajutor: "Katumarus a dat destul sange."

"Chiar prea destul" ii tine si Reortos isonul.

Katumarus ridica din umeri nepasator: "E cumva treaba mea sa fac asta."

Miraio, ce e cu fata asta? Vrajitoare nomada, care se poarta ca o floricica neiesita din casa... Hai sa o mai ajut putin: "Vrei sa iti imprumut pumnalul meu?"

"Ah, nu e nevoie. Sper ca nu va da inapoi vesmantul meu. Am fost nascuta aici, in Elafia."

"Nu are legatura. Nu ne-a dat inapoi nici vesmantul lui Katumarus. Iar barbarii sunt priviti intr-un... anume fel in acest oras."

"Sunt convinsa ca sunt priviti intr-un anume fel, dar cu siguranta intr-un fel mai putin ostil decat sunt Rodakinii."

"Eu nu am auzit strigate decat impotriva barbarilor. Dar, ca sa nu mai tragem de timp, pentru ca suntem pe timpul nobilului, daca esti dispusa sa platesti cu sange, mergem impreuna. Daca nu..."

"Da, sigur, dar nu am inteles ce trebuie sa fac!"

"Iti imprumut pumnalul meu. Daca esti dispusa sa iti versi sangele, pentru ca la un moment dat vom ajunge acolo si va trebui sa platesti cu sangele tau ca unul dintre noi sa scape, esti binevenita in echipa. Nu are nicio legatura cu cine esti, cu unde te-ai nascut, cu ce haine porti."

Katumarus incepe sa nu mai aiba nici el rabdare: "Fa-i damblaua. E teribil de incapatanata uneori."

Asta pare sa o convinga: "In regula..." spune ea. "Sunt si alte metode de a-ti apara coechipierii, care nu implica sange. Dar, desigur, draga mea, daca tu doresti aceasta dovada, poftim."

Ce face, insa, este sa intinda mana catre Katumarus, sa faca el ce vreau eu... Adica nu a inteles ca trebuie sa fie ea dispusa sa faca asta, de una singura?! "Nu! In niciun caz!" izbucnesc.

"Pardon?"

"Trebuie sa fie sacrificiul tau, nu trebuie sa fie o rana facuta de unul dintre noi ca sa iti curga tie sange! Asta n-ar avea nicio importanta."

Katumarus se intoarce catre mine: "Sangele e sange."

"Te rog, nu! Imi pare rau, va veni momentul in care vom depinde de..."

Dar gata, nu mai zice nimic, pare sa ma lase intr-ale mele si ii intinde pumnalul Egweliei, care isi ridica poalele si, surprinzator, isi face o crestatura pe copasa, nu in palma, unde i-ar fi fost mai la indemana, inainte de a se uita la mine: "Multumita?"

"Multumesc" ii spun, in timp ce o privesc si eu. Nu pare obisnuita cu zgarieturile fata asta - nu apuc sa termin vorba, ca ea deja a scotocit in tolba dupa niste ierburi, pe care sa le puna pe zgaiba.

Katumarus se uita si la ea, si la mine, inainte de a vorbi: "Bun, acum ca s-a terminat asta," face un semn scurt din cap catre Moros : "Domnia-Ta" si se indreapta catre iesire.

Drumul pietruit ne duce in Poiana Mitrotitei, in caldura placuta a dupa-amiezei. Este liniste.

Reortos este primul care rupe tacerea: "Egwelia, uite, ai zis ca nu stii prea multe despre noi. Eu sunt fierar, am avut o mica aventura in slujba nobilului Moros, in timpul careia ne-am cam dat seama fiecare de abilitatile celorlalti. Stim cam pe ce ne putem baza, cu ce ne putem ajuta unul pe altul... Tu ai ezitat foarte mult si ai parut un pic ascunsa cand te-am intrebat ce stii sa faci, poate de asta si Adela a fost un pic suspicioasa. Acuma, ca suntem singuri, ai vrea sa ne spui la ce te pricepi tu? La mine e simplu: ma pricep la arme - si sa le fauresc, si sa le repar, si sa le folosesc."

"Hm" spune Katumarus, in timp ce il bate pe umar, iar Reortos nici nu stie cand a facut doi pasi in față. "Incearca la fel de bine, ca noi toti." Apoi se intoarce catre Egwelia: "Vrei sa le zici? Nu vrei sa le zici?"

Asta o face pe ea sa zambeasca: "Nu este nimic de ascuns. Poate si intrebarea voastra a fost cam din senin, nici nu stiam cum va cheama. Dar, dupa cum stiti si voi, vrajitorii, care provin doar din Imperiul Rodakin, nu sunt priviti cu ochi buni, asa ca nu ma laud cu chestia asta. Nici nu ma ascund, nu am ascuns-o nici in celelalte misiuni pe care le-am avut pentru domnul Moros. Dar nu este ceva ce port ca un steag. Eu am invatat magia aceasta de la maestrul meu, care... ei, bine... s-a intamplat sa treaca pe meleagurile noastre acum ceva timp si s-a creat o legatura cu el. Nu stiu daca stiti, dar vrajitorii din Imperiu sunt organizati in scoli de magie. Cultul din care fac eu parte nu apartine de niciuna dintre aceste scoli. Mai mult nu as putea sa va zic, pentru ca l-as pune in pericol, acest cult nu mai este acceptat de Imperiul Rodakin. Nu-mi place sa folosesc arme de niciun fel. In general prefer sa fiu utila prin vrajile pe care stiu sa le fac..."

"Poti sa ne insanatosesti, daca patim ceva?" o intrerupe Reortos, pe buna dreptate.

"Am oarecare abilitati de dat ajutor si ma pricep si la plante, dar nu pot sa fac asta prin vraja. MI-as dori sa invat, da, mai ales ca nu stiu daca voi aveti pe cineva care sa va vindece. Noi aveam un saman."

"Nu avem asa ceva. Stim sa ne bandajam ranile, dar nu stim sa facem asta prin magie."

Hai sa o linistesc si eu putin: "Ma pricep si eu cat de cat. Pot sa va cos ranile, daca e nevoie."

"Dar stiu sa fac tot felul de lucruri" continua ea, "care se pot folosi si in lupta, chiar daca nu-mi place sa fac asa..."

"Oricum" o intrerupe Reortos din nou, "nobilul Moros ne-a spus ca cel mai bine ar fi sa ramanem cat mai nevazuti, sa nu iesim in evidenta acolo. Poate nu va fi cazul sa..."

"Imi place sa lucrez pamantul" reia ea insiruirea. "Nu in sensul de cultivare, ci ma pricep sa ii schimb forma. Un pic ciudat, pentru ca femeile vrajitoare se pricep mai bine sa modeleze elementele apa si aer, nu pamant, care este specific mai degraba jumatatii masculine. Numai ca, maestrul meu fiind barbat, am invatat asa. Si cred ca mi se si potriveste mai bine. Am avut tot timpul o inclinatie spre natura. Mai am o sora, Lyanna, pasionata de tras cu arcul. Cred ca tu, Adela, ai putea avea ceva in comun cu ea."

Nu ii spun nimic, doar ii zambesc. Il las pe Reortos sa vorbeasca cu ea, prea s-a insufletit dintr-o data. Si bineinteles ca nici el nu are nicio intentie sa se opreasca: "Mda, eu ma descurc mai bine cu arbaleta."

"Si imi place sa caut armonia in toate lucrurile" mai spune Egwelia. "Asta este idealul meu."

"E frumos ce ne-ai povestit, doar ca, iarta-mi franchetea, dar..."

"Inca nu ai inteles cu ce va pot fi eu de folos..." ii zambeste ea, indreptandu-se spre niste pietre, pe care le atinge cu mana si le transforma in niste statuete care seamana cu noi.

Bineinteles ca Reortos este impresionat: "Esti o artizana deosebita! Daca voiam eu sa fac treaba asta, mi-ar fi luat zile intregi si as fi tocit niste dălți."

"Multumesc... nici eu nu ma pricep la fierarie. Mda, in lupta cred ca o sa va fie util si faptul ca am posibilitatea sa fac vrajmasii sa se miste cu incetinitorul."

"Ah, pai asta trebuia sa spui!" izbucneste Reortos. "Da, asta ne-ar ajuta, daca sunt patrule pe acolo, e exact ce ne trebuie: sa ii incetinesti un pic cat sa trecem neobservati. Asta voiam sa stiu!"

"De asemenea, am si ceva ofensiv dar, chiar asa, vreti sa le stiti pe toate? Mie imi place sa ramana si un pic de surpriza" zambeste ea catre noi.

Daria, insa, este si ea cu picioarele pe pamant: "Pai, trebuie sa stim pe ce ne putem baza daca lucrurile nu merg cu m trebuie."

"Pai, ca si voi, pot sa ranesc inamicul, pot sa il fac sa stea pe loc si pot, desi nu am facut asta niciodata si nu as vrea sa o fac nimanui, sa-l fac praf... Nu in sensul in care va ganditi voi ci, asa cum am atins pietrele astea, pot sa transform alte substante in pamant. Inclusiv fiinte vii."

"Si asta ar insemna ca nu mai ramane nici un cadavru pe care sa-l descopere altii? Nu spun ca o sa si facem, dar..." vede Reortos un avantaj.

Daria ii asculta si pare sa se ingrijoreze, de cat de repede a sarit Reortos la aceasta posibilitate.

"Inseamna ca persoana respectiva se transforma in pamant si o sa ramana in forma aceea. Numai daca nu vrei sa il spulberi. Exista, bineinteles si o limita la tot ceea ce pot sa fac. Si nu pot face la nesfarsit. Am nevoie de concentrare, de energie."

"Este ca si sagetile din tolba. La un moment dat se termina."

"Cam asa ceva. Si, ca sa pot sa-mi refac aceasta energie, trebuie sa caut anumite locuri, unde energia pamantului este mai intensa."

"Sunt asemenea locuri in Oras?"

"Sunt, sunt. Trebuie sa ma concentrez putin ca sa le gasesc, dar cunosc cateva pe care le-am frecventat mai des."

"Iti multumesc ca ne-ai spus."

"Cu drag. Si voi?"

Iniante de asta, ar trebui sa lamurim ceva, ca nu va fi timp alta data: "Daca o sa-mi auzi vocea, in capul tau, intr-un moment tensionat, crezi ca ai putea sa nu te impotrivesti si sa asculti ce iti spun?"

"Uite, vezi? De asta trebuie sa vorbim inainte!" gaseste Daria momentul potrivit sa ii atraga atentia.

"Sigur, daca cererea ta este una rationala, da..."

Dar doar Reortos a inteles ce am vrut eu sa spun; si lui i se pare ca e nevoie de lamuriri: "Nu, ea spunea doar sa o auzi. Sa faci ce-ti spune, e cu totul altceva, nu-ti cere sa te lasi stapanita..."

Are dreptate, mai bine sa o lamuresc si eu: "Nu ti-as cere sa faci tu ceva anume, cel mai probabil as incerca sa iti spun ca se intampla ceva, sa te avertizez in legatura cu ceva. Dar trebuie sa nu te impotrivesti..."

"Sa nu te sperii daca incepi sa auzi voci" completeaza Daria, cu o umbra de amuzament in glas.

Dar macar i-am starnit curiozitatea Egweliei: "Ah, ai aceasta abilitate, de a pune ganduri in mintea cuiva. Grozav! Dar nu, nu ma sperii usor, stai linistita."

"Da, pai asta ne-ar mai lipsi" il aud pe Katumarus.

"Eu sunt cercetas. Armele mele sunt pumnalul si arcul. Uneori ma descurc cu cateva descantece, magie din popor. Si m-am ales de curand cu misiuni de la nobil" ii spun fetei, la schimb pentru ce ne-a spus ea.

"Ma bucur sa te cunosc. Imi aduci aminte putin de sora mea."

"Eu nu am abilitati atat de axate pe lupta. Putina magie pe care o stiu este mai folositoare in bucatarie decat in teren, dar este adaptabila" povesteste si Daria, repede intrerupta de Reortos: "Foarte folositoare!" Cred ca lui Reortos, ca si lui Katumarus, ii este mereu foame, cand vine vorba de bucatele Dariei. Stai, ca si Astia tot asa e!

"Sunt convinsa" zambeste Egwelia. "Nu cred ca s-a gandit cineva ca un olar o sa ajunga sa..."

"Eu sunt brutar" zambeste si Daria. "E bine sa stii sa improvizezi." Neastamparata! Acum imi dau seama ca am vazut-o cu coada ochiului dandu-i un cot lui Katumarus si am auzind-o soptindu-i: "Ce repede cresc si insetati de sange!" Nici cu el nu mi-e rusine, ca i-a cantat in struna: "Da, uneori nu pot decat sa cred ca Moros isi bate joc de mine. Dar, asta este..."

Mda, il inteleg, nu i-o prii prea bine ca, dintre toti, cu noi s-a pricopsit. "Imi pare rau" ii spun abatuta.

"In tot cazul, sunteti gata, deci?" ne aduce el inapoi la treburile noastre.

Nu suntem gata, trebuie sa ne pregatim putin inainte de a navali in port: "Nobilul spunea ca am putea incepe prin a vorbi cu docherii, ca nu ii au la suflet pe Rodakini, poate ne mai spun ei cate ceva despre magazia asta."

"Poate ca ar fi o idee. Uite ce facem: intram diseara in magazie, da? Ne vedem cam la lasarea serii, pe la 6, in fața docurilor si pornim de acolo impreuna. Mai am si eu cateva lucruri de facut, o sa vad ce pot sa aflu. Voi ar trebui sa va descurcati singuri in Oras pana atunci, asa ca..."

"Intram asa, pe de-a dreptul?" il intreb nedumerita.

"Pai nu, vedem ce a aflat fiecare, ne sfatuim si ne hotaram atunci." Face un semn din cap, se intoarce si icepe sa coboare foarte hotarat dealul, pare ca stie precis unde trebuie sa mearga.

Egwelia isi da seama ca, totusi, este si ea inarmata: are un mic cutit, pe care il foloseste la sculptat toiagul, dar la care nu s-a gandit pana acum ca ar putea fi o arma. Dar ce folos, ca nu stie sa il foloseasca in alt fel decat ca pe o arma. O veste buna este ca a deprins abilitatea de a arunca niste sageti mici. Vestea mai putin buna este ca nu ii place sa lupte, se apara daca este atacata, dar cel mult foloseste acele sageti.

E vremea sa facem un oarece plan, sa fim chiar orbi diseara, asa ca mai bine ne organizam putin: "Katumarus stie unde se duce, ma gandesc ca la docuri ar bate putin la ochi daca ar merge fetele..."

"Eu as putea sa merg sa ma interesez despre ce fructe sau seminte au mai adus, pentru brutarie..." se gandeste Daria.

"Ai merge si tu cu ea, Reortos?" il intreb, sa nu o lasam pe Daria singura acolo.

Ideea mea ii surade si lui: "Da, nu strica niciodata sa mai intreb de carbune, de fier, gasesc eu ceva."

"Daca le duci, sa le duci niste vin, nu ... bere kataigida" apuc sa spun, inainte sa zambeasca si ei. "Poate ti-or mai spune cate ceva."

"Tu razi de mine..."

"Nu rad! Ma gandesc ca nu ar strica o carafa cu bautura. Si, din vorba in vorba, sa intrebi si de magazia aceea... Eu m-as duce la Aniketos."

"Bine, atunci..."

Egwelia se gandeste sa astepte intr-o gradina, sa continue lucrul la toiagul ei, dar in Pediada nu prea ar avea cum sa nu iasa in evidenta. Pana la urma, se hotaraste sa ma insoteasca pe mine la Aniketos.


Inapoi: Taverna si urmarile ei
Urmeaza: Iscoditul iscoadelor

9-sep-2022 © kimica.ro Foto: kimica.ro