Mythras - Povesti din Pithylos

Un cercetas, un fierar, o brutarita, un razboinic si niste banditi


Noapte buna a fi fost pentru ai mei, ca eu m-am desteptat cu mult inaintea lor, cu mult inainte sa forfoteasca oamenii pe strazi. Nu mi se intampla prea des cand sunt acasa, imi place sa mai dorm macar pana la rasarit, dar acum imi trebuie mai mult sa chibzuiesc in liniste, decat sa dorm. Si, de data aceasta, pentru ca m-am trezit din vrerea mea, tin minte ceva din vis, inainte sa ma dezmeticesc de tot: o pestera cu faclii purpurii, si cu soapte ciudate, terifiante si totusi pasnice, nu are nicio noima! Sigur am mai vazut aburii aceia purpurii, dar... aievea, cand poate m-a dus mama la Templu sau in alt vis?...

Ma desprind din mrejele somnului, ca sa mai mustruluiesc o data pentru ca mi-a sarit tandara asa repede ieri in brutarie, dar, pe de alta parte, oricat m-as gandi, nu prea aveam cum altfel. Dupa cel care era asa pornit pe nedreptatile facute sclavilor civilizati, dar nu si sclavilor barbari, cand l-am vazut pe Reortos cat se straduie sa imi atraga atentia, si m-am dumirit ce era anapoda in brutarie, s-a aprins un foc in capul meu: prietenii mei la cheremul unui Strain, inarmat, neoprit de garzile nobililor pentru ca poarta arme, caruia ii joaca muschii sub haine ca unei feline; amaratii de clienti veniti dupa paine iesind din brutarie tiptil-tiptil, imediat ce si-a mutat atentia asupra mea. Macar unii dintre ei nu si-au dat seama ca pot sa iasa sau le trebuia musai painea, si Daria nu a ramas cu toata painea nevanduta. Imi pun speranta in cei care apucasera sa iasa, sa se fi intors inainte sa se fi uscat painea in coaja, ca brutarita noastra nu are nicio vina. Si, Miraio, ce paine buna face!

Are dreptate Aniketos, nestapanirea asta a mea ma va duce la pierzanie. Ma rog, el sau cingatoarea lui. Norocul meu ca eram in Oras, cu lume in jur, iar Katumarus, desi fara tagada ca nu este Orasean, pare totusi sa stie ca nu e bine sa iste violenta in interiorul Orasului. Ma intriga. Pare periculos al naibii, dar ma minunez cat pare de calculat... si... sigur maica-sa a fost o frumusete.

Si norocul meu ca nu l-am infuriat prea tare pe nobilul Moros. Miraio, ce-o fi fost in mintea mea, sa il provoc?! Ma plangeam de indrazneala lui Katumarus, dar... uita-te la mine! Mare noroc am avut ca a fost amuzat de patania lui Katumarus; cred ca, de fapt, niciunul dintre ei nu si-a inchipuit vreodata ca marele razboinic ar putea fi infruntat in acest fel de o creatura ca mine.

Dar, inapoi la nobilul Moros! Ma tot framanta de ieri cum de m-a ales pe mine. E adevarat, ma descurc binisor ca cercetas si, cel mai bun motiv, pentru el nu a fi asa paguba daca nu ma mai intorc, mai sunt si altii ca mine. Pe de alta parte, daca nu ma voia indepartata, as crede ca totusi vrea sa ne intoarcem, cu Lacrima cu tot. Deci, de ce eu?

Nu imi place sa nu stiu, nu imi place cand lucrurile nu se leaga, cand simt ca e ceva nepotrivit, dar nu dibuiesc ce!

Cu cat ma gandesc mai mult, mi se iveste in gand bunicul, cu ideea lui cu captusitul sacilor de dormit si al armurilor in vremea razboiului, dar si ca, din cand in cand, cate un nobil, mai ales din slujba Pastratorului Armelor, plaseaza o comanda, pare-se pentru garzile lui, si asa isi acopera si ai mei cheltuielile cu materiale irosite pe incercari. Ma gandesc ca asta inseamna si ca familia mea nu scapa de ochii iscoadelor nobilului Moros, si ca nobilul cam tine seama resurselor si o fi stiind bine de care se poate lipsi

Si, de fapt, pana acum nici m-am intrebat cum face cineva sa plece intr-o aventura, ca doara nu venea nobilul la noi acasa sa ne poarte de grija (... sa nu ma mai mir ca am avut ceva de impartit cu cingatoarea lui Aniketos aseara, cand i-am povestit. Miraio! Nu am cum sa-i multumesc pe deplin vreodata omului acestuia pentru cata grija imi poarta, parca mi-ar fi si el parinte!).

Si, daca mai rasucesc putin in minte ziua de ieri, Aniketos nici nu a parut prea surprins cand s-a trezit cu mine in casa, nu ar fi lucru de mirare sa fie tot in slujba nobilului, desi este veteran. Pe de alta parte, daca Aniketos a pus o vorba buna, inseamna ca nu ne paste vreun pericol din partea nobilului, si nici din partea lui Katumarus, ceea ce este o mare usurare.

Miraio!... mi-am amintit: razboiul de pe vremea bunicilor a fost cu... kataigizii... si Katumarus este un razboinic... kataigid... si mai este si o recompensa oferita de Templul lui Khorax pentru aducerea armelor si a armurii eroului Tydeus, cazut in lupta pe pamanturile... kataigizilor... si Lacrima ar fi intr-un altar... kataigid... parasit...

Mi-e tare ciuda ca am uitat sa intreb ieri despre asta, dar... parerile de rau nu tin de foame.

Hmm... cate pot sa iti treaca prin cap cand esti singura cu gandurile tale, in intuneric si in liniste...

Mai bine sa profit ca toata lumea doarme si sa ma gandesc la ce ne-ar putea trebui, pentru ca Daria si Reortos nu au mai innoptat in pustietati pana acum.

Asa, sa vedem - Aniketos spunea ca este drum de doua zile: sac de dormit - al meu este in dulap; sa ii intreb daca au si ei sau daca vor sa cumpere de la ai mei (le-ar fi si lor mai confortabil, ar fi si ai mei mai linistiti stiindu-ne echipati); corturi - cu Aniketos eu am dormit sub cerul liber, acum insa va fi mai frig; franghie - am, dar nu suficient de lunga, am vazut la un negustor; faclii - este un negustor care vinde si din cele care tin doar un ceas, dar sunt foarte usoare, si din cele de sase ceasuri; poate ne-ar trebui macar una din cele indelungate, am o temere ca poate Lacrima nu se gaseste intr-o poiana pe un bustean...; iasca si amnar - mai am in desaga, dar nu stiu daca destul, Reortos ar trebui sa aiba si el; Leacuri de Vindecare si-o desaga sa le cuprinda pe toate. Avem sa vedem in curand ce ne mai trebuie.

Trebuie sa vorbesc cu Katumarus, inainte sa pornim la drum, dar in afara Orasului, sa nu cauzam vreo neplacere. Daca plecam impreuna, el este hotarator pentru supravietuirea tuturor. Si trebuie sa vorbesc si cu prietenii mei, pentru ca niciunul din ei nu si-a mai petrecut noaptea in pustietati. Si va trebui sa facem de straja cu randul. Depinde de unde om innopta, nici nu stiu daca este suficient sa stea treaz doar unul dintre noi. Si... Miraio, vreau sa ne intoarcem toti teferi!

...

S-a facut dimineata deja! Ii aud pe ai mei, pot sa cobor si eu. Ma imbrac cu grija, imi iau si arcul (de-acum pot sa il port la vedere, suntem in slujba nobilului Moros) si ma mai uit o data sa am tot la mine. Vreau sa vorbesc cu parintii mei inainte sa plec - este prima data cand plec fara Aniketos, dar nici Katumarus nu este de lepadat. Si mai vreau sa ii intreb daca ar vrea sa le vanda saci de dormit prietenilor mei, in caz ca nu au deja. Tata este un om cinstit, nu i-ar jupui de bani si poate ar fi si ai mei mai linistiti, ca ne stiu aparati de frig pe timpul noptii. Hmmm, poate imi spune tata de unde sa ne luam corturi. Ce-o fi fost in capul meu, de mi-am inchipuit ca toate aventurile au loc doar vara?!

Acum imi dau seama ca, in zapaceala de ieri, nu ne-am vorbit unde sa ne intalnim. Dar locul cel mai bun ar fi la Daria - ea oricum se trezeste inaintea zorilor, sa fie gata painea de dimineata, iar Katumarus cu siguranta nu ar veni dupa noi prin Oras, trebuie sa mergem noi la el. Si Reortos tot asa a gandit, ca, uite, ne-am adunat cam in acelasi timp si mi-a adus adus si o surpriza: un carlig de catarat! Iar Daria are deja lucrurile stranse.

Este inca devreme, abia rasare soarele unei dimineti racoroase de octombrie, iar strazile sunt inca pustii. La vila nobilului Moros, hoplitii ne dau drumul sa intram. Katumarus ne asteapta in sala cu coloane si cu bazinul (mai bine asa, nu ma mai ratacesc si azi) si, fara sa scoata o vorba, ne face semn sa il urmam, prin curte, catre o mica armurarie unde ne echipeaza pe toti cu cate un set complet; ia uite, chiar mi se potriveste! Contra unei sume modice luam si restul celor de trebuinta. Fara vreun cuvant, ne scoate din curte si iesim din Oras prin poarta sudica, spre padure - eu prima, urmata de Reortos, Daria si Katumarus.

Katumarus este singurul care stie drumul si, asa hotarat cum se arata sa nu irosim lumina soarelui, este vadit nemultumit de dorinta mea de a ne opri inainte de ajunge la padure, undeva intr-o poiana mai ferita de ochii lumii. Daria si Reortos s-au si asezat la soare.

"Asa, de ce ne-am oprit?"

"Pentru ca as vrea sa vorbim, inainte de a porni la drum, iar ce urmeaza nu este ceva ce chiar as vrea sa spun in Oras..."

"Si nu se putea decat daca ne oprim, in loc sa folosim lumina soarelui..."

Imi iau inima in dinti (ca doar eu am vrut asta, nu el; ieri a fost ieri, azi este azi, nu este loc de greseli sau de pierdut cu firea): "Ieri, in Oras, am pornit cu stangul amandoi. Azi suntem in afara Orasului; dar daca plecam impreuna cu totii, vreau sa ne intoarcem teferi cu totii. Tu, daca ai sa dormi intr-o pestera cu ursul, dimineata ai sa te trezesti odihnit, ursul nu are sa stie ca ai fost acolo; eu poate dorm intr-un copac batran; dar Daria si Reortos nu au nicio sansa sa supravietuiasca in salbaticie... "

"Pierdem vremea..."

Imi scot amuleta deghizata in prinzatoare de par si ma uit din nou in ochii lui, cu ultimul dram de curaj pe care il mai am: "Aceasta este uniunea mea cu Miraio. Nu stiu prea multe despre lumea ta, dar sunt convinsa ca aveti si voi zei si nu prea am auzit de razboinici atei. Si mai sunt convinsa ca zeii nostri si zeii vostri nu sunt chiar asa separati unii de altii... Sigur ai sau ai avut pe cineva drag sufletului tau, oricat de razboinic singuratic ai fi... As vrea... sa... juri pentru Zeul tau in fata lui Zeitei mele... ca vei face tot posibilul ca ei sa ajunga inapoi acasa teferi... Eu am ales sa fiu cercetas, ei nu... te rog!"

Katumarus pare luat prin surprindere; la fel de calm ca si inainte, insa cu o umbra de zambet in coltul gurii (Miraio, omul acesta... zambeste!?), imi raspunde "Bine... iti fac pe plac." Si isi scoate sabia, ii insfaca taisul, il strange in palma si... se taie in el! Din pumnul strans cateva picaturi de sange se scurg pe pamant; pe restul le scutura si isi sterge mana pe pantaloni. "O sa fac... tot... posibilul. Dar... sa stii ca am o slabiciune pentru fete naive care vorbesc cu razboinici necunoscuti in padure"... si imi da o palma pe un umar, de ma muta din loc vreun pas jumate.

Am amutit... Miraio, de unde sa fi stiut ce inseamna juramant pentru neamul lui?! Si... cum... ce...?! Nu are importanta, poate sa spuna orice, cata vreme prietenii mei au o sansa in plus sa se intoarca teferi acasa!

"Gata? Plecam?"

"...Nu... mai am ceva ce nu este de spus in Oras, ceva ce nu am mai spus pana acum..."

"Pai hai, spune."

"...eu... am invatat sa fac magie. Nu ceva nemaipomenit, nici nu ma pricep asa bine; dar poate fi o sansa in plus sa dau de stire cu Graiul Mintii fara sa fim auziti. Si tu esti cel mai potrivit sa incerc sa iti spun, daca imi si reuseste; esti singurul care ar putea sa si faca ceva cu asta, atata ca trebuie sa ma lasi, sa nu te impotrivesti..."

"Mda, nu vad ce mare lucru, nu pari sa fii vreo vrajitoare rodakina..."

Miraio, m-am razgandit: nu poate sa sa spuna chiar orice! "Nnu!... dar ai putea sa simti pe pielea ta si alta magie ne-rodakina!

"Da, sunt convins ca am sa sufar de pe urma magiei tale. Gata?'

"... nu..."

"Ce mai e?!"

"... am auzit ca este o recompensa oferita pentru a aduce inapoi armele si armura unui erou cazut in lupta cu kataigizii si..."

"Mda... este un templu de-al unui zeu de-al vostru..., imi scapa numele lui acum, care a oferit recompensa pentru o armura ruginita. Nu are legatura cu noi; cautarile lor sunt in alta parte, au descoperit un mormant care se crede ca ar fi al lui, dupa cum bine stii; nu ne vom intalni, nu avem de ce ne face griji din cauza lor..." Miraio! El crede ca eu stiu prea multe, iar eu doar am auzit un zvon... si grija mea era ca ne va fi greu sa dovedim ca noi nu asta cautam; pe de alta parte nu stiu care sunt planurile lui, nici ce ganduri are el despre acest erou... "Treaba mea este sa gasesc... chihlimbarul si sa i-l aduc nobilului, atat" a continuat el, parca citindu-mi gandurile. "Hai, gata?"

"Lacrima" continui eu, cu vocea gatuita, "se gaseste intr-un altar kataigid... nu te... deranjeaza ca mergem sa o luam de acolo?"

"Altarul nu mai apartine kataigizilor de mult, este, cum ii spuneti, un totem din vremuri stravechi" Si imi face semn sa il urmez, pornind spre Daria si Reortos: "Mestesugarilor, sunteti gata?"

Si pornim spre padurile din sud. Incet-incet, campurile arate din jurul orasului sunt inlocuite de teritoriile accidentate kataigide, drumul este din ce in ce mai dificil. Dupa o vreme, indelungata insa, pare ca ne-am indepartat de drum si mai departe este destul de anevoios de urcat, trebuie sa ne intoarcem; toata lumea este obosita, nu mai putem continua, asa ca facem un popas cand ajungem inapoi pe calea cea buna, chiar daca ne-a luat mult timp sa o regasim; locul este numai bun: o poiana de munte, cu raul susurand in apropiere, ascuns de copaci.

Katumarus, tacut ca de obicei, se uita la noi de pe stanca pe care s-a asezat, scoate un burduf cu apa din care bea inainte sa il intinda catre noi. Daria, pregatita pentru drum lung, scoate din desaga chifle si curmale - ne dam seama ca ne era foame... lui Katumarus mult mai mult decat noua, dupa cate curmale a insfacat odata cu chifla, dar pentru care i-a si multumit Dariei; hmmm, la cat de mare este el, o fi si foamea pe masura, nu are sa dureze mult pana ramanem fara provizii...

Nu avem vreme de pierdut, o pornim din nou spre rau. Daca nu am sti ca suntem in tinuturi straine, ai zice ca hoinarim intr-o frumoasa zi de toamna - drumul ne scoate la rau, langa o cascada mica, din care ajung stropi de apa pe frunzele copacilor din jur, ca intr-un basm. Dar nu suntem la hoinareala, trebuie sa ne vedem de drum.

"Opriti-va, am auzit ceva!" spune Katumarus din urma noastra. Niciunul dintre noi nu a auzit nimic neobisnuit pana acum, dar il vedem ca se opreste si ne face semn sa ne dam aproape de peretele stancos din stanga noastra.

Katumarus este intre noi si copacii din dreapta, uitandu-se cu atentie in toate partile. Toti avem de-acum armele pregatite, si ma gandesc ca mi-ar fi bun un Traznet la indemana, cand, din tufisuri se iveste un barbat, care, fara toti dintii in gura si cu mare indrazneala, se da drept Tarn, chipurile prieten si ne cere bani ca sa trecem raul folosind busteanul cazut de-a latul. Auzi, este busteanul lui si vrea 50 de arginti de fiecare ca sa il trecem, ca asa bustean bun are, de trebuie inlocuit dupa ce trecem noi. Este apa prea adanca, nu am avea cum sa trecem prin albia raului, dar ma indoiesc ca ar sta nepasator daca am face-o.

Daria isi da seama ca omul nu este singur si, ca sa traga de timp, se face a negocia cu el un pret mai mic, desi nu ar suprinde-o daca ar trada-o. Katumarus, insa, hotarat si calm, paseste in fata ei: "Uite ce este....nu stiu cati sunteti, dar te sfatuiesc sa ne lasi sa trecem si nu o sa avem necazuri".

"Prietene", nu se lasa banditul, "doar nu o sa il jefuiesti pe Tarn de putinii bani cu care sa se ingrijeasca de bustean..."

In timpul acesta eu aud un fosnet in frunzisul din stanga noastra... mai este cineva ascuns! Daria nu se lasa nici ea, tot incearca sa scada pretul, pana il pune in incurcatura pe Tarn: "...Adica ne spui ca nu este sigur sa folosim busteanul, daca trebuie sa il inlocuiesti imediat ce trecem noi..."

"...Nu e vorba de bustean!" raspunde banditul nemultumit, pastrandu-si calmul, dar pierzandu-si cuvintele pret de cateva clipe. "Sunteti jefuiti, ce nu intelegeti?"

Incercarea mea de a folosi Graiul nu da roade, nu-mi pot indrepta asa multa atentie cat sa ajunga la Katumarus, sa stie ca eu am sa incerc sa il scot din ascunzis pe cel din stanga noastra. Reortos, insa, fara sa astepte, slobozeste o sageata catre Tarn, aflat pe malul celalalt al raului; parea ca l-a nimerit, dar banditul reuseste sa se arunce la pamant si sa se fereasca.

Nici eu nu am mai mult noroc, tragand in frunzisul de unde am auzit zgomote. Cu coada ochiului, il vad pe Katumarus cazut la pamant, dupa ce banditul ascuns in dreapta a tras cu arcul, Nu pare ranit, dar trebuie sa se puna la adapost. De peste rau, alta sageata - de data aceasta indreptata asupra Dariei, care se adaposteste si ea indaratul copacilor.

Reortos, odata ce a vazut incotro a plecat sageata mea, se repede sub copaci si il descopera pe banditul ascuns acolo, fortandu-l sa se arunce din copac, cazand cam nefiresc. Acum, ca este la pamant, ar fi prins bine sa il nimeresc si eu cu un Traznet, dar nu a fost sa fie.

Nici Katumarus nu este lasat sa isi vina in fire - banditul vrea sa profite ca nu se poate apara si il ataca din nou, cu bata. Aud tigaia Dariei izbind ceva, pesemne capul banditului, in timp ce urmaresc un alt bandit care trece raul spre noi, pana la capatul busteanului. Aha, sunt patru, deci; Tarn este inca pe partea cealalta, unul este spre mine, la capatul busteanului, unul la Reortos, iar al patrulea la Katumarus si Daria...

Dupa strigatul banditului, as crede ca Reortos a reusit o lovitura norocoasa; nu este timp de pierdut, ma reped la banditul de pe bustean, care pareaza insa pumnalul meu. Aud din nou tigaia Dariei si un zgomot ca de sabie scapata din mana, poate a reusit sa il dezarmeze pe bandit, dandu-i ragaz lui Katumarus sa se ridice. Chiar ne-ar prinde bine o mana de ajutor, pentru ca banditii astia, asa jerpeliti cum sunt, par al naibii de norocosi - cel de pe bustean reuseste din nou sa pareze lovitura mea, in timp ce seful lor porneste si el sa treaca raul. Acum sunt amandoi langa mine...

Dupa pasi, Katumarus pare sa vina in ajutorul meu, a lasat-o pe Daria cu tigaia, sa ii sune apa in cap banditului, daca tot e dezarmat. Si bine face, doar sa ajunga la timp, ca nu stiu cum am sa ma descurc cu amandoi banditii. Pana una-alta, imi surade Norocul si reusesc sa parez cu pumnalul meu bun, ba chiar reusesc sa si trantesc banditul, desi nu suficient cat sa cada in rau. Macar acum e lungit pe bustean, nu are cum sa mai atace!

Ah, cred ca Reortos si-a luat prea mult avant, nu a mai nimerit, ca prea nu se aude nimic dinspre el, dar nici banditul acela nu mai este in stare sa atace in vreun fel; insa Tarn se apara de lovitura lui Katumarus, chiar reuseste sa il puna la pamant. Miraio, sper ca armura lui il apara, ca eu nu am cum...

Un strigat mai puternic se aude dinspre locul lui Reortos, semn ca i-a reusit o lovitura coplesitoare asupra banditului si, dupa frunzele uscate fosnite, banditul lui a ales sa dea bir cu fugitii.

Atac din nou, si, desi banditul se apara, pumnalul meu patrunde adanc in coapsa lui dreapta. Chiar era vremea! Biata Daria, insa, pare deznadajduita, ori a dat peste un bandit caruia ii prieste palitura cu tigaia, ca nu pare sa ii cauzeze in vreun fel. Reortos vine si el in ajutorul nostru, ranindu-l destul de rau pe banditul cazut pe bustean. Nu il slabesc nici eu si il atac cu atata furie, incat pumnalul patrunde adanc intre muschi si osul bratului, ca apoi sa il scot rasucindu-l. Imi imaginez ca durerea a fost crunta, pentru ca banditul si-a pierdut simtirile. Bun! Au ramas doar doi de doborat!

In timp ce Katumarus se ridica, banditul ramas in picioare se razgandeste si ma ataca pe mine. Norocul meu ca a ratat, pentru ca nu as fi reusit sa parez la timp... aud si descarcarea arbaletei Dariei, probabil de-acum este furioasa deja; banditul o fi posedat, ca nu se aude ca si cand ar fi fost nimerit.

Pe Tarn reusesc eu sa il trantesc la marginea apei, dupa incercarea nereusita a lui Reortos, dar apa incurca atacul lui Katumarus, si, judecand dupa sudalmi, Daria este prea agitata si cu prea mult avant ca sa il nimereasca pe al ei. Este randul lui Reortos sa reuseasca o lovitura teribila si ma uit cu groaza, dar si cu uimire, cum sabia lui porneste cu putere, ca sa se opreasca langa ochiul drept al banditului cazut, care nu mai sta pe ganduri si se da batut. Sa se arunce in rau si sa inoate pana la mare, din partea mea!

Scapata de acesta, ma indrept spre banditul Dariei. Arde-l-ar focul de norocos, a parat lovitura mea, este pornit chiar si sa ma dezarmeze, dar ma feresc la timp si nu-mi scap pumnalul din mana. Desi incearca disperat sa scape, isi da seama ca nu are cum si se da batut si el. Daria il tine strans si isi varsa naduful asupra lui; auzi, sa nu aiba el bun-simt si sa cada naibii de la atatea tigai luate in cap! Implorandu-ne sa ii dam drumul, ii facem vrerea, dar nu inainte de a-l despuia. Si nu fara folos - ne alegem cu 27 de arginti din buzunarele lui. Hmmm... inseamna ca nu a trecut multa lume pe aici care sa se lase jefuita, daca doar atata are...

Reortos este milos. Ar vrea sa il traga pe uscat pe cel lesinat pe bustean, dupa ce il buzunareste (are si mai putini bani in buzunare, doar 14 arginti). Dar mie mi-a ajuns bunatatea pe ziua de astazi! Ia sa il lase pe bustean, sa doarma linistit, in pielea goala, sa nu-i vina alte idei. Asa ca este despuiat si el, iar hainele - facute ferfenita si aruncate in rau. Si daca e ranit, ce? Soarta! Pana mai adineauri lui nu parea sa ii pese de soarta noastra!

Ultimul, Tarn, este aruncat sa ia calea raului, dupa ce a mai incasat vreo cateva lovituri de la un Katumarus nemultumit. Asa pornit a fost Katumarus, ca nu mi-a venit la timp ideea sa il trimita sa inoate tot in izmene, nu doar cu buzunarele golite de cei 42 arginti gasiti asupra lui. Nici asta nu a avut prea mult la el...

Bine ca s-a terminat! Dupa ce vedem ca suntem toti teferi, nu mai pierdem vremea si trecem pe malul celalalt al raului. Condusi de Katumarus, dupa ce isi spala Daria tigaia, ajungem intr-un loc mai ferit, intre niste stanci, unde am putea innopta. Facem focul, Daria este hotarata sa ne faca omleta... Sa nu intreb cum a scos ouale din desaga... Pana si Katumarus mananca, desi vadit nemultumit si morocanos.

Reortos scoate doua capcane din desaga lui, daca tot le-a carat pana aici. Este primul care sta de veghe, in timp ce noi ne gasim loc pe langa foc. Mie mi se inchid ochii inainte de a ma cuibari de tot in sac.

Miraio, multumesc! Nu ne-am descurcat rau deloc! Cum are sa ne fie Norocul maine, poate se face de un ragaz linistit, sa mai vorbesc putin pe Katumarus, sa...


Inapoi: Strainul si prima aventura
Urmeaza: Atacul lupilor si o Preoteasa

14-oct-2021 © kimica.ro