Mythras - Povesti din Pithylos

Taverna si urmarile ei


S-a facut tarziu, sa tot fie trecut de 10 noaptea, iar atmosfera neobisnuita a carciumii (neobisnuita pentru noi, ma gandesc, probabil asa este de obicei), impreuna cu berea kataigida, care nu arata nicicum a ceva ce ai vrea sa bei pe lumina, dar pe care au ales sa o consume pana acum, au uneltit sa le schimbe oarecum perceptiile asupra lumii din jur; Astia chiar incepe sa cante ceva...

Reortos crede ca a baut destula bere; nici macar mie nu mi se pare lucru de mirare, la cat de poticnit vorbeste. Katumarus, oferindu-i un zambet stramb in timp ce il masoara din cap pana in picioare, ii da si el dreptate: "Fierarule, nu sunt dese ocaziile in care noi doi suntem de acord, dar asta e una dintre ele!"

"Totusi, daca ma tin de masa, cred ca inca reusesc sa stau pe scaun", continua Reortos.

Daria pare mai putin afectata de bautura, desi cred ca i-am pierdut numarul halbelor golite: "Poate ar trebui sa comandam ceva de mancare..."

"...Mda, nu e o idee rea", incuviinteaza Katumarus, uitandu-se la noi, "interesant ca tu vrei sa comandam, dar... sigur" si incepe sa se uite prin incapere dupa hangiu, sa ii atraga privirea. Nu pare sa-i priasca proaspata lui sarcina de a avea grija de niste oameni beti, pe de alta parte nici nu prea are incredere sa se ridice si sa ii lase singuri la masa.

Astia incearca sa isi tina capul sus, parca tot ii vine sa stea cu fruntea pe masa. Reuseste oarecum si profita ca se poate uita mai bine la Daria: "Daria, draga, ai cumva niste zaruri la tine?" Daria, incurcata, nu are. "Pot sa iti dau o moneda, daca vrei, sa dai cu banul. Dar nu, zaruri n-am". Isi aduce aminte Reortos ca ar putea avea Katumarus, dar fetele nu ii iau in seama vorbele impleticite.

"Nu e amuzant cu banul, zaruri imi trebuiau... Sper ca sunteti voiosi", continua Astia. "Bine ca nu am nicio indatorire maine, nicio slujba la care sa particip... Daca e ceva pentru care as putea sa plang, e pentru mine; mi-as plange mie de mila, ca am baut prea mult."

"Tu plangi la gandul mahmurelii de maine!" se hlizeste Daria.

"Ti s-a mai intamplat?" o intreaba Reortos, dar raspunsul primit e sub forma unor sunete despre care nu imi inchipuiam ca ar putea fi rostite impreuna; ba nu - ceva tot recunosc, chiar si in zgomotele tavernei: cel facut de Katumarus plesnindu-si fruntea.

"Nuu, dar sunt cu voi si ma simt bine", isi aduce Astia aminte, cumva, sa vorbeasca omeneste.

Noroc ca hangiul ia in seama semnele lui Katumarus, se apropie de masa, vorbesc ceva in soapta si se intoarce la tejgheaua lui, incepand sa incropeasca ceva de mancare. Pana e gata, fac ochii roata; incep sa cred ca nu trebuia sa vin aici... eu aveam alta parere despre oamenii acestia; oricum, este incredibil unde ne-a adus Astia; este incredibil ce si cat au putut sa bea toti trei si este si mai incredibil cum Astia si Reortos ar fi sub masa, daca nu ar avea un obstacol in drum de care se tin cu indarjire, dar Daria nu pare afectata in vreun fel...

Este prima data cand intru intr-o taverna, si, daca tot am ajuns, mi-ar placea sa stiu ce vorbesc oamenii ceilalti intre ei, cand dau de bautura, unii dintre ei chiar de prea multa. Oare tot asa, ca la masa noastra?

Nu trece mult si hangiul se intoarce, cu niste ciosvarte de pui, zvarlite in fata fiecaruia, pentru care Katumarus ii intinde cativa arginti dupa ce s-au socotit intre ei, de bine ca au zis fetele ca platesc. Brusc se asterne linistea, toata lumea ocupata cu infulecatul. Aproape toata lumea - Astia tot incearca sa isi prinda parul, parca nu ii vine sa risipeasca bunatate de pui decorandu-si parul cu niste bucatele si grasime; ii sare Daria in ajutor, incepand sa i-l impleteasca; nici nu apuca sa ii rasuceasca prea multe suvite, ca Astia a si inceput sa manance... Miraio, alta mancacioasa! Parca o si vad furandu-i din farfurie lui Katumarus daca nu este atent! Puiul, nu chiar nemaipomenit, li se pare tuturor delicios, dupa berea kataigida, ba chiar le si taie pofta de a mai bea. Pana la urma, nu au mai ramas decat oase lustruite in farfurii!

In linistea asternuta cat au mancat ei, de alaturi am inceput sa aud niste ciocanituri puternice in masa si oameni contrazicandu-se intre ei, nu chiar fara ocari - pare ca nu se inteleg cu privire la niste necunoscuti; hm, mai sunt si inarmati - cu bate, dupa cum le stau pelerinele; si, pe masura ce se tot cearta intre ei, chiar staruitor, imi dau seama ca necunoscutii cu care au ceva de impartit sunt de partea cealalta a mesei noastre, care, dupa vestimentatie si dupa niste vorbe aruncate despre ceva cu capete-de-prosoape si mancatori-de-nisip, cel mai degraba sunt rodakini, adunati intamplator odata cu noi, la un pocal cu vin (hm, nici ei nu cuteaza sa bea bere kataigida...)

Urmarindu-i pe furis cand pe unii, cand pe altii, pare ca si cei patru rodakini au bagat de seama ca despre ei se vorbeste la masa agitata, si nu arata foarte multumiti; deocamdata stau linistiti, isi vad de pocalele lor, mai arunca priviri la masa cealalta, dar toti par a fi cam incordati.

Zilele trecute, impreuna cu oboseala, insa, mie mi-au ajuns; sunt nemancata de la ultimul popas (nici nu imi aduc aminte cand a fi fost), iar ce au avut ei in halbe mirosea intr-un fel de nu cred ca am sa ma pot atinge de mancare prea curand; noroc cu povestile, ca m-am mai inveselit putin, dar... ce-ar fi daca in seara asta nu ne mai trebuie nici sa ne batem cu nimeni, nici sa aparam pe nimeni, ce-ar fi daca in seara asta cei din jur isi poarta singuri de grija?

"Stiti ceva? Inainte sa distruga astia taverna, eu zic sa lasam niste arginti pe masa si sa plecam. Uneori este mai bine sa ii lasi pe altii sa se bata. Hai sa nu fie problema noastra in seara asta! In afara de mine si de Katumarus, voi nu sunteti inarmati. Doar cu un pumnal si o spada nu avem cum sa scapam teferi. Si, si daca ati fi, nu ati fi in stare sa faceti mare lucru... Suntem chiar intre ei, nu au cum sa se bata fara sa ne cotonogeasca pe noi si asta din greseala, ca, daca aveau ceva cu noi, ii auzeam vorbind si de noi. Astia, poti sa iei si puiul cu tine, daca nu ai terminat de mancat." In treacat fie spus - nici pomeneala de vreun copan ratacit!

Reortos, care abia reuseste sa nu cada de pe scaun, tinandu-se de masa, este primul de acord. Prin aburii de bere, Astia recunoaste ca nu e in masura sa se certe cu nimeni acum (cearta ar fi fost cea mai mica problema a noastra); si ea, si Daria, se intreaba daca am putea da de stire unor strajeri, uitand complet ca strajerii sunt...ai cuiva, nu-i plateste nimeni sa apere o carciuma parlita din Pediada...

Nu trece mult pana sa parasim carciuma cu totii, unii mai sovaielnic ca altii, in liniste si fara vreo intamplare nefasta. Racoarea serii ii trezeste avantul Dariei, devenita brusc mai curajoasa si interesata de folosirea pumnalului, sa profite de prezenta lui Katumarus: "Ai vrea sa ma inveti sa arunc cu pumnalul? Mi-am dat seama in calatoria noastra ca nu e chiar cea mai buna indemanare a mea..."

Katumarus se uita la ea, incercand sa nu isi indese prea tare barbia in piept: "Uite ce e, brutareaso, nu stiu sa arunc cu pumnalul, nu e ceva ce am fost invatat sa fac. Ma tem ca poate ca altcineva ar fi mai in masura, dar o sa vorbesc maine cu cineva, daca o sa fiti in stare sa va miscati, desigur, si o sa va invete." Nu pot decat sa-i multumesc in gand ca nu i-a facut pe plac in seara asta, inca nu am uitat ca eu am avut parte de simtul ei de tintire in stare de trezie, nici nu vreau sa ma gandesc ce ar iesi dupa ce si cat a baut...

Racoarea serii mai trezeste si pornirile altora, insa: Astia are chef de plimbat prin Oras, pe ritmul manifestarii unui nou talent al lui Reortos, a carui voce incepe sa se auda in linistea noptii, descoperind brusc ca stie si el sa cante: "Merg pe gard, de drum ma tiiin!... Dau cu cainii-n bolovaaani!..."... Pana la urma, reusim sa pornim catre casele noastre. Daria si Astia se sprijina una pe alta; Reortos ar da sa se sprijine si el de Katumarus, dar privirea acestuia ii este de ajuns ca dintr-o data sa se simta indeajuns de treaz incat sa mearga singur oarecum in linie dreapta, chiar si cantand.

Si uite-l pe Katumarus lasandu-l pe fiecare la poarta potrivita. Nu zaboveste el prea mult pe langa Templu, doar cat sa o vada pe Astia intrata pe usa. De la Reortos din casa iese cat poate de repede, vizibil stanjenit, refuzand cana cu vin oferita de mama baiatului, ca multumire ca i l-a adus in siguranta acasa. "Nu, nu, doamna, nu... este in regula...Daca e... nevoie de... ceva, o sa-i... o sa-i caut eu!", il aud din pragul portii, chiar inainte sa reapara langa noi. Pe Daria o lasa la usa brutariei: "Incearca sa nu dai foc la nimic pana maine dimineata, brutareaso!" il aud spunandu-i. "Stai linistit, nu dau foc la nimic!" ii raspunde ea, suparata de-a binelea.

Apoi isi continua ocolul, catre casa mea. N-am schimbat o vorba pe drum - el, grabit sa se vada scapat de noi, eu aruncand priviri in toate partile, mereu cu impresia ca nemortii pandesc la adapostul umbrelor, gata sa sara. Ajunsi la poarta, ma bate de doua ori pe umar, de data asta chiar prieteneste: "Te-ai descurcat bine, e in regula! Hai sa... hai sa vedem ce se intampla maine, da? Ai grija de tine!" Mai apuc doar sa-i multumesc inainte ca el sa se intoarca pe calcaie si sa se indeparteze cu repeziciune. E chiar simpatic cand face asa!

Dar am facut noapte alba - de fiecare data cand am atipit, m-am intors in acelasi vis, fara sa reusesc sa mai ajung in pestera cu faclii purpurii inainte de a fi din nou inconjurata de toti mortii deznadajduiti din Hvinir, inainte ca hoardele de nemorti sa navaleasca de peste tot, cu demoni in fruntea lor... Si, pe langa ei, ma mai haituia si Inalta Preoteasa, spre un loc doar de ea stiut. Ah, nu, asa nu se mai poate! Daca e ceva ce sa urasc mai tare pe lumea asta, este sa vrea cineva sa se faca stapan pe viata mea.

Asa ca ma dau jos din pat inainte de rasarit, cu mare grija sa nu scartie dusumeaua, si ma imbrac. Abia dupa ce am terminat, mi-am dat seama ca mi-am pus si nadragii, si armura. Dar nu ma mai dezbrac - mi-e si frig si oricum voiam sa dau o fuga pe afara, sa-mi limpezesc gandurile in liniste, undeva unde sa nu am de-a face cu nimeni.

Mut din desaga in tolba Leacurile ramase de pe drum (nu stii niciodata cand e nevoie de ele, chiar daca azi nu merg mai departe de o azvarlitura de bat de Oras) si apoi o umplu cu mere pana da pe afara. Avem intotdeauna mere pe masa in bucatarie intr-un cos impletit, din acelea zemoase si cu miezul tare, care scrasnesc cand musti din ele.

Ai mei nu s-au trezit inca, este prea devreme sa inceapa munca, dar nu mi-a fost sa ies in liniste din casa - din neatentie am trantit o cana de lemn de pe masa din bucatarie; azi si-a gasit sa se rostogoleasca pe podea cu tot zgomotul de care era in stare! Sigur i-am trezit, dar eu sunt deja la usa, reusesc sa ies inainte sa ma gaseasca si pornesc spre poarta sudica, sa merg in poiana in care ne-am oprit cu totii acum cateva zile.

Intamplarea face ca acolo am stat eu prima data de straja, pazindu-i cu inima cat un purice pe Aniketos si pe tovarasul lui care ne-a insotit. Nu aveam de unde sa stiu atunci, dar este unul din cele mai sigure locuri din afara Orasului, mai departe de drum, nu se incumeta nici alti oameni, nici dihaniile pana acolo. Din cand in cand, apar veverite, iepuri, chiar si o bufnita sau doua. Acolo am vrut sa ademenesc prima data o bufnita, sa vina sa o mangai, dar nu mi-a reusit.

Poiana este locul cel mai ferit in care am invatat sa chem linistea peste gandurile invalmasite; daca mi-ar si reusi mai des... Cand am sa ma intorc in Oras, trebuie sa vorbesc cu mama. Si neaparat trebuie sa vorbesc pe indelete cu Aniketos. Imi trebuie sa stiu mai multe, nu ma pot baza doar pe Noroc, iar Traznetul e bun in locul arcului, mi-ar trebui mai multa pricepere cu magia; ar trebui sa pot ma feresc prea bine din calea unui atac, ar trebui sa imi fie mai limpede cand cineva incearca sa minta, sa fiu mai atenta la ce se intampla in jurul meu ... si ne-ar trebui sa ne deprindem cu totii cu niste semne de mana... Miraio... sunt mult prea nestiutoare!

Imi gasesc un loc comod, cu spatele sprijinit de un copac si incerc sa fac intocmai cum s-a straduit Aniketos sa ma invete: inchid ochii, sa las agitatia si gandurile de-o parte si caut sa dibuiesc veverita care tocmai a iesit din padure, sa o aud in minte cum rontaie coaja unei nuci; sa o ascult asa, pana cand, in linistea asternuta, pare sa se auda ecoul tropotelor - vine un cal la galop! Nu se vede inca, e departe, dar incep sa il aud; nu are sa dureze mult pana sa vad in departare colbul ridicat de pe drum - vine incoace! Il aud din ce in ce mai bine, pana sa incep sa il si vad - vine cu o iuteala nemaipomenita si asa, in mijlocul norului de praf, ai zice ca nici nu atinge pamantul, parca zboara, cu coama fluturand in vant, mi-ar da ocol in cercuri largi! Caii m-au fascinat intotdeauna, parca m-ar imbia cu libertatea si cu indepartarea de griji...

Mi-a reusit si nu mi-a reusit - de data asta nu am mai ajuns pana sa-mi dea ocol in cercuri largi. Dar stradania mea tot a dat roade: am prins zgomotul indepartat al apropierii unui Copil al Haosului, printre copaci si pietre razlete. Am deschis ochii la timp sa ii vad silueta printre copaci - o hidosenie jumatate om, jumatate capra, cu doua randuri de coarne, unele rasucite ca ale berbecilor, alte drepte ca ale antilopelor, rod incestuos al Zeilor Tradatori, manifestare a Raului, a Haosului Primordial pe care Zeii acestia il intruchipeaza, aratare magica si care imprastie boli, trazni-l-ar! Macar nu il vad sa fie foarte bine echipat, are doar un scut mic si o sulita si pare doar sa patruleze.

Si tot e bine, inca nu m-a vazut, ma catar cat de repede pot in copacul de care stateam sprijinita. De la adapostul frunzelor, il vad cum iese de dupa un bolovan si incepe sa adulmece aerul, intorcandu-se chiar spre mine si venind spre copac. Primul meu gand este sa ii dau de stire lui Aniketos, dar Orasul este mult prea departe pentru puterea mea de a folosi Glasul. Nu stau prea mult pe ganduri si incerc sa il nimeresc cu un Traznet. Afurisitul se fereste, dar, luat pe nepregatite, ramane la pamant speriat de zgomotul asurzitor aparut din senin - acum este sansa mea sa o rup la fuga inapoi spre Oras!

Nu-s eu facuta pentru alergat, dar nici aratarea nu ma ajunge din urma, chiar daca nu renunta sa ma fugareasca. Dupa o vreme, reusesc sa vad zidurile Orasului, de-acum nu mai sunt multe desisuri in care sa ma agat si sa ma zgarii; daca trec de ele, sunt ca si scapata! Norocul imi surade si ma apropii de poarta fara ca scarbosenia sa ma prinda, ba chiar da inapoi cand vede zidurile. Miraio, sunt inapoi, in siguranta! Dar mi-am pierdut poiana linistita... Minunat, Adela, mi-nu-nat! Vrei si tu, o data, o data, sa stai locului si tot ce reusesti este sa sfarsesti fugarita de un Copil al Haosului!... Bine ai revenit acasa!

Fara sa stau pe ganduri, ma indrept spre casa lui Aniketos. Oricum aveam in gand sa vorbesc cu el astazi, dar acum chiar nu sufera amanare. Intai demonul la Hvinir, acum scarbosenia asta asa aproape de Oras, nu-i a buna. Si sigur nu are cum sa fie singur. Aniketos se uita la mine si ma asculta cu rabdare. "Da, probabil ca nu era singur. Cel mai adesea, Copiii Haosului nu actioneaza singuri, erau mai multi, tot ce se poate. Dar hai sa vedem cum va evolua situatia, am sa mai trimit pe cineva sa se intereseze. Pentru moment, stai cuminte si incearca sa nu intri in mai multe belele decat e cazul", mi-a zis, linistit, in timp ce se indrepta spre masa din fundul camerei.

"Si... m-am mai gandit ceva... Ti-am zis ca... a fost Katumarus cu noi... ti-am zis. Sa stii manuieste spada intr-un alt fel, o rasuceste cumva din incheietura mainii, dar nu m-am dumirit cum. De doua ori am vazut cand a implantat-o asa, o data in ceafa unui lup si a doua oara in burta dihaniei de paianjen! Si m-am tot gandit: poate totusi a venit vremea sa schimb prastia cu o sabie scurta... ce zici, as putea? Chiar daca trebuie sa invat din nou. Ca uite, cand cu banditii, as fi putut sa arunc pumnalul pe malul celalalt, poate l-as fi impiedicat pe unul dintre ei sa treaca raul, dar as fi ramas fara arma si... nu cred ca mi-ar fi fost bine, cum a patit Daria cand cu paianjenul, cand ... a sfarsit .... otravita.... Si totuusi... astazi, am speriat pocitania aia si din cauza lui am lasat-o pe mama fara smochine, ca voiam sa-i fac o surpriza ... crezi ca... as putea sa... sa... sa mai invat putina magie? Pentru ca mi-ar fi prins tare bine un Traznet mai bun si, mai mult decat atata, pot sa trag cu arcul si, pana apuc sa pun alta sageata, as putea sa folosesc Traznetul, ca alta arma la distanta nu am. Iar astia, daca se apropie de mine si ma zgarie sau ma musca, s-a cam terminat cu mine..."

Nu-mi fac griji, Aniketos e obisnuit cu mine cand incerc sa ii spun de toate odata; nu stiu cum face, dar ma intelege foarte bine! "Hm... acuma, eu te-am invatat sa folosesti armele pe care stiu si eu sa le folosesc" incepe el agale. "Nu stiu daca eu te-as putea invata un alt stil de lupta. Dar poate ca, pentru moment, este mai bine daca folosesti armele astea, le inveti cum trebuie si folosesti capul pe care il ai pe umeri... adica stim deja ca ai un cap pe umeri si ca poti sa-l folosesti, altfel n-ai fi ajuns atat de departe pe cat ai facut-o. Dar poate ca o sa gasim pe cineva care sa te poata invata un nou stil de lupta. Cat despre magie, aia te-as putea invata eu cate ceva, dar bineinteles o sa avem nevoie de timp, noi doi, si tu o sa ai nevoie de exercitiu. Bine?"

"Da, foarte bine! Imi trebuie! Si nu...mi trebuie ca sa fac cine stie ce fantasmagorie, dar mi-a fost foarte util; asa am gonit un paianjen si, daca nu plecau dihaniile cand au plecat, poate oamenii astia doi nu mai ajungeau sa fie salvati; si astazi, chiar l-am speriat! Si mi-a prins foarte bine... asta cu exercitiul, da, asa este, mi-a prins foarte bine ca l-am auzit pe asta la timp, am apucat sa ma urc in copac inainte sa va vada! Si asa am putut sa fiu eu prima care ataca, nu el! Da, vreau, vreau! Fac ce zici tu!" Miraio, abia astept!

"Bine... Pai o sa... o sa ajungem si acolo, bine?" spune el foarte calm.

"Bine..."

"Perfect."

"Tu ce ai facut saptamana asta?" il intreb... dar bietul om nu apuca sa raspunda, ca ma pornesc din nou: "Mi-a fost dor de tine, sa stii. Mi-a fost tare dor! A fost asa anapoda ca nu am fost impreuna, am vrut de atatea ori sa ma intorc sa iti spun ceva si nu erai acolo... tare anapoda!"

"Cum asa?"

"... imi trebuia sa fii acolo... sa-ti povestesc, sa... si sa ma vezi atunci cand am facut lucrurile cum trebuie, pentru ca tu m-ai invatat sa le fac asa! Si mi-am adus aminte de multe lucruri! Chiar m-a intrebat cineva daca tu chiar imi vrei binele sau voiai sa ma omori! si ma umfla rasul la asemenea gand. "Dar mi-am dat seama, de fapt, ca nimic din ce am invatat, nimic din ce ai facut cu mine n-a fost de rea-vointa sau de prisos. Ca ti-am dat de lucru, sa fim seriosi! Chiar asa, cum de m-ai acceptat ca ucenic atata vreme, si mai ales ca eu sunt fata, adica... "... cred ca azi am reusit sa vorbesc prea mult chiar si pentru el.

Aniketos imi intinde o cana de vin, zambind: "Uite, Adela, in primul rand iti multumesc ca te-ai gandit la mine", spune el, incalzit de ceea ce tocmai i-am turuit. "Dar tu trebuie sa intelegi faptul ca, la un moment dat, exista un moment pentru fiecare dintre noi cand nu te vei putea baza pe mine, in care eu nu o sa fiu la dispozitie. Eu ma bucur foarte mult ca sfaturile pe care ti le-am dat si indrumarea pe care ti-am oferit-o au dat roade. Dar de acum inainte este momentul ca tu sa fii din ce in ce mai... mai independenta, daca se poate... Bine? "... nici nu imi aduc aminte cand mi-a mai spus pe nume...

"...vrei sa iti tin cana de vin sau cum?" intreb nedumerita.

"Ce?"

"Vrei sa iti tin cana de vin?"

"Nu vreau sa... nu vreau sa tii cana aia" spune amuzat. "Asta este o cana pentru tine."

"Eu? Sa beau?!"

"Da. Daca nu vrei, nu vrei."

"Dar pot sa ti-o tin, sa stii. A, chiar, sa stii ca noi aseara am fost la carciuma" incep sa-i povestesc, abia reusind sa nu rad. "Deci ...aa... nu pot decat sa fiu foarte-foarte fericita ca in noaptea aia in padure nu mi-ai dat si bere kataigida, ca sigur o tineam minte!"

"Da, am auzit ca-i groaznica."

"In schimb, este fooarte amuzant sa ii vezi pe altii band-o!" ii spun, aducandu-mi aminte de mutrele lor dupa fiecare inghititura, "dar este prea destul sa o vezi in halba ca nu-ti mai trebuie nimic de-acum incolo!... Sa stii ca n-am baut, stai linistit" ii mai spun, calma de data asta. Nu stiu ce anume am zis, dar Aniketos rade inveselit.

"Hei, e in regula, nu te ingrijora mai mult decat e cazul. Uite, doar ia lucrurile pe rand si totul o sa fie in regula... Acuma... cu ce as ..."

"Iti dai seama ca tot am sa vin sa-ti povestesc, da?!" il intrerup din nou, desi mi-am propus de atatea ori sa nu mai fiu asa hotarata sa spun prea multe odata.

"Asta e foarte bine! Dar ce crezi tu ca o sa se intample in urmatoarele zile?"

Nu-i pot raspunde imediat, incercand sa ma gandesc cu ce sa incep din invalmaseala de ganduri care nu imi dau pace. "In primul rand, treaba asta cu demonul nu cred ca se opreste aici... Cum ziceam si aseara, nu stiu daca Inaltii Preoti isi dau de stire unul altuia, dar cred ca, daca asta nu a fost singurul care a descoperit cum sa vina la muritori si nu e singurul caruia i-a venit asa pofta sa omoare muritorii, indiferent de care neam ar fi ei... eu nu cred ca... muritorii pot sa-i opreasca..."

Aniketos se uita la mine, dand sa spuna ceva, dar ce ma macina pe mine navaleste ca suvoiul si nu ma mai pot opri: "Nu cred! Si, cum a fost azi-noapte, cu coada ochiului aveam impresia ca sunt nemorti prin umbre. Daca astia strang nemorti si pe noi ne doare nicaierea, ca strang nemorti de la barbari si pe barbari da-i incolo, trebuie sa moara, nu ne intereseaza, cand or veni cata-frunza-cata-iarba peste Oras, sa vezi ce o sa ne intereseze! Si o sa fie prea tarziu... Pentru ca nu ai cum... am tras in ei... cand i-am nimerit, astia mergeau mai departe! ... Cred ca a omorat Katumarus unul... Dar astia sunt... nu mananca, nu dorm, merg fara o mana, fara un picior... daca cineva nu reuseste sa ii opreasca inainte sa stranga armata... o sa fim si noi niste nemorti..."

"... Acuma, tu trebuie sa intelegi ca demoni au existat intotdeauna si vor continua sa existe, ma tem, nu cred ca vreunul dintre noi poate sa schimbe rezultatele unui act catastrofic de sfidare zeiasca, Adela."

"Noi, nu, dar poate Inaltii Preoti... pot sa... comunice cu Zeii."

"Mda, daca cineva ar fi putut face asta, draga mea, ar fi facut-o de mult. Aici intervin oameni ca tine si ca mine si, imi inchipui", spune el, "ca prietenii tai. Cu siguranta ca, la fel ca si tine, si ei invata sau incep sa invete cum sa supravietuiasca si cum sa fie mai buni la asta si imi inchipui ca si in zilele urmatoare o sa te caute nobilul ala care ti-a incredintat misiunea asta si o sa iti dea, poate, cateva lucruri in plus de facut. Bun, felicitari! Asta e ocazia ta sa faci ceva in sensul asta, ce zici?"

"Auzi, eu m-am gandit ceva..." imi aduc aminte brusc, chicotind.

"Hm?"

"Ca ne-a trimis dupa... Lacrima lui Ilios..."

"Da... asa...?" ma imboldeste putin, poate surprins ca brusc nu mai spun nici macar un lucru odata.

"Daca... daca de fapt nu trebuia sa o luam de acolo? Daca Lacrima se incapataneaza si nu face ce vrea Callides sa faca?"

"Hm..."

"Si poate... trebuia... ii trebuia Spiritului din Altar, ca poate de aceea a cazut acolo, adica..."

Aniketos se uita la mine, ridicand din umeri, desi el e obisnuit ca mie chiar imi trebuie sa-i spun tot despre toate: "Draga mea, habar nu am despre chestiile astea. Daca e cineva care stie unde e locul pietrei aleia si ce ar trebui ea sa faca, probabil ca Alexis Callides este."

"Chiar asa, tu stii ceva despre Kallis Lambros? Pentru ca era la nobil aseara si nobilul a tinut sa-i spuna ca se descurca si altii, nu doar asociatii lui Lambros" imi aduc aminte sa intreb. "Si tare mi-e ca ne ia la ochi si... Ar trebui sa ne ferim de el?"

"Hm... Lambros?" spune el. "Nici nu stiu daca...stai un pic sa ma gandesc... mda... Lambros e un negustor de tesaturi din Oras, nu cred ca ar trebui sa va feriti de el, nu am auzit nimic, niciun lucru deosebit de rau despre el, asa ca ar trebui sa fie totul in regula, imi inchipui."

"Bine. Aveam o temere, pentru ca mie nu... nu mi s-a parut ca i-a picat prea bine ce i-a servit nobilul."

"Eh, probabil ca e ceva intre ei. Imi inchipui ca nu ar trebui sa te preocupe sau sa te sperie..."

"Doar sa stiu daca trebuie sa ne aparam si de el sau nu, ca ne ajung ai de afara, nu ne mai trebuie si in Oras."

"Probabil ca nu. Nu te mai speria si tu de toate vorbele aruncate asa!"

"Dar nu ma sperii. Fac exact ce m-ai invatat sa fac: ma uit... in diverse locuri, la diverse informatii. N-ar fi pacat?!"

"Si asta e drept, dar... sa zicem ca acum nu e cazul, bine?"

"Bine, bine! Multumesc!"

Aniketos soarbe linistit din cana, in timp ce mai sporovaim despre vrute si nevrute. Imi prinde tare bine, dar un gand tot nu imi da pace: "Cum fac sa... sa nu mai vad ororile in fata ochilor? Cum treci peste asta?"

"Hm... complicat", spune el.

"Cum fac sa nu-i mai vad... si pe mortii gata morti care au murit degeaba... or fi fost si prunci nenascuti acolo... si pe nemorti... dar si pe oamenii din jurul meu care erau sa moara... este groaznic, groaznic!..."

"Lumea e un loc destul de... sa zicem... plin de lucruri si bune si rele. In timp, sunt convins ca ai sa reusesti sa treci peste asta. Nu stiu ce altceva sa-ti spun acum. Uneori, lucrurile pur si simplu se intampla asa. Tu... trebuie sa fii tare. Uneori sunt momente in care nu ai ce altceva sa faci decat sa impingi mai departe. Si poate ca, na, curajul nu e neaparat absenta fricii, dar faptul ca noi continuam sa impingem in directia in care stim ca trebuie sa impingem, in ciuda faptului ca ne este de fapt foarte frica, intelegi?"

"...Da... dar as vrea mult sa nu-i mai vad dupa aia, sa nu tot revina in mintea mea, in gand... in vis mai e cum mai e, dar incep sa-i vad si in stare de trezie si navaleste acelasi gand ca in noaptea aceea, inainte sa iesim din casa: ca nu exista alta Cale... e groaznic! Acum o saptamana omoram sobolani si acum... vad oameni murind in fata ochilor si ma mai uit o data, ca sa imi dau seama ca, de fapt, este doar in mintea mea si ca pe strada sunt oameni vii care n-au nicio treaba cu ce vad eu in fata ochilor... e groaznic..."

"...Da. Asa este..."

"Pai iti pierzi mintile asa, cum mai stii ce e aievea si ce nu? Ca la un moment dat nu mai deosebesti..."

"O sa inveti in timp", imi spune el calm, punandu-mi mana pe umarul stang. "Sigur ca acum poate ca iti e un pic dificil sau poate ca ai avea nevoie sa te odihnesti cateva zile, dar in timp ai sa iti dai seama ca, dupa ce or sa se limpezeasca, lucrurile sunt mult mai simple decat par. Bine?"

"... bine..." incuviintez, cam fara vlaga. "... cred ca ar trebui sa ma duc si acasa..." incep sa ma gandesc cu voce tare.

"Poate ca... ar fi bine..."

"Fara smochine, dar... asta este; oricum mama nu stia ca vreau sa ii aduc smochine..." mai apuc sa spun, inainte ca Aniketos sa inceapa sa rada.

"Auzi? Acum mi-am dat seama... pot sa... te superi daca ... imi dau nadragii jos la tine? Ca macar de atata lucru sa se bucure si mama, ca ma vede din nou imbracata ca o fata!"

Asa amuzant i se pare, ca rade de-a binelea acum, de-a dreptul inveselit: "Da, sigur, schimba-te aici!"

Ii dau repede jos si ies pe usa, sa pornesc in graba catre casa. In urma mea, din pragul usii, Aniketos striga dupa mine: "Hei, n-ai uitat astia aici?" Ma intorc si il vad pe bietul om in fata usii, cu pantalonii mei in mana. Sigur ca vin dupa ei, ii indes si pe ei in tolba peste merele pe care nu am apucat sa le mananc, il iau in brate, ca am uitat sa fac asta si de cand imi trebuia sa il imbratisez..., ii multumesc si o rup la fuga catre casa.

Mama ma astepta, bucuroasa sa ma vada scapata de pantaloni, in sfarsit imbracata ca o fata pithylita cumsecade si la locul ei; tinandu-ma in brate, incepe sa ma descoasa despre aventura din care tocmai m-am intors, despre ce-am mai facut aseara, unde am fost cu prietenii, ce s-a intamplat la carciuma, de zici ca a invatat-o Aniketos cum sa afle tot.

"Poti sa stai linistita!" ii spun. "Singurul lucru care a meritat dusul la carciuma a fost sa ii vad pe ei band berea aceea. Atat. In rest, nu e de mine."

Mama zambeste: "Macar asta este o veste buna pe ziua de astazi."

"...ce s-a mai intamplat?" o intreb.

"A, nu s-a intamplat nimic deosebit" spune ea, "dar ma bucur sa aud ca, din toate viciile tale, asta nu face parte."

"Nu, si nici nu o sa faca parte, stai linistita!"

"Foarte bine! Spuneai ca vrei sa ma intrebi ceva?" aduce ea vorba inapoi la ce ma roade pe mine.

"Da! In... dupa noi a venit... o fata de la Templu, care a zis ca a trimis-o Inalta Preoteasca sa ma apere pe mine... Ce este... asa deosebit la mine incat acum, asa brusc, Inalta Preoteasa sa vrea sa ma apere?"

"O intrebare foarte buna, ma tem ca... nu stiu ce sa spun...", sta mama putin in cumpana.

"...adica... tie ti-a zis cineva vreodata ceva...?"

"...nu, nu. N-as sti sa-ti spun... Ce sa zic, intr-adevar, familia noastra a fost foarte apropiata de Templu si probabil ca din pricina asta... nu stiu exact sa-ti spun."

"Mai zicea si ca... vrea sa ma duca la Templu..."

"Mhm... interesant. Pai, din cand in cand, poate ca n-ar fi rau..."

"...la Inalta Preoteasa!"

"Hm, hm... daca te cheama, sigur, du-te. ...Ce sa zic? Chiar nu stiu ce sa-ti spun mai mult de-atat..."

"Si... a venit vorba zilele astea si mi-am dat seama ca era oaresce... pertinenta in intrebare: cum de nu m-a dat tata pana acum? Ca putea sa ma dea si sa ma marite de o suta de ori... nu ca as fi vrut, ferit-a Miraio!"

"Pai, Adela..." spune mama, "tu, imi inchipui ca pana la varsta asta... te... cunosti destul de bine, imi inchipui... nu?"

"...da..."

"Bun. Tu nu esti in stare sa asculti sfaturi simple pe care ti le dam noi, cum ar fi... 'ramai in interiorul zidurilor Orasului', 'incearca sa nu te pui in pericol', 'incearca sa te porti intr-un anumit mod care este potrivit pentru o fata'... Daca tu nu esti in stare sa asculti lucrurile astea, elementare, de ce te-ar chinui tatal tau sau de ce te-as chinui eu cu una ca asta? Daca o sa-ti gasesti pe cineva..." spune ea "...de care sa... la care sa tii cu adevarat, bine, asta va fi altceva, dar..."

"Da, dar voi v-ati pus lumea in cap cu mine asa..."

"...Asta este..."

"Si chiar asa, pe tine... cum de s-a indurat bunicul sa te lase sa te mariti cu tata? Ca tu nu aveai frati, ai fost singura, bunica nu te-a avut decat pe tine. Ar fi putut sa... ar fi trebuit sa... te dea in neam, nu?"

"Ee... tatal tau poate fi... un om foarte convingator, sa zicem..."

"Daaa, imi place mult de el, mult, ma bucur ca s-a intamplat asa!"

"Ai toate motivele din lume, chiar ai toate motivele din lume... Bine, bine..." mai spune.

"... Dulceata de smochine mai avem?"

"Ar trebui sa fie pe aici pe undeva" si se intoarce, incepand sa caute.

"...imi trebuie ceva bun... ceva bun, sa imi treaca gustul de miros de bere kataigida..." Sigur mai are, stiu eu ca are mama mereu o ulcica undeva, pentru ca mie nu imi plac smochinele decat in dulceata, nu si proaspete...

Mai are chiar si o jumatate de chifla, pe care mi-o da, spunandu-mi: "Poate ca mai incolo ai putea sa treci pe la prietena ta, sa mai iei niste chifle, dupa ce termini aici?"

"Sigur! Mananc repede si fug, daca-i vorba de-asa!"

"Cand esti gata", spune ea.

"...deci este cea mai delicioasa dulceata pe care am mancat-o!" nu ma pot impiedica sa ma minunez din nou si o aud pe mama chicotind. "Dar tu cum faci siropul asta de miere pentru ea?" M-a fascinat intotdeauna cum din apa, miere si niste fructe iese o minunatie din aceasta, mai ales dupa cum povesteste mama. Si imi aduc aminte din anii trecuti ca trebuia sa pazesc oala si sa amestec mereu, in timp ce ea avea grija ca focul sa arda mocnit si sa nu faca fum. Inghiti-te-ar Dedesubturile de aratare spurcata, ca, daca nu erai tu, azi faceam din nou dulceata cu mama!

...mai ca nu ma inec cu painea nemestecata si fug la Daria, dupa chifle proaspete. S-o fi trezit si ea pana la ora asta si, oricum, Xanthe, sora ei, sigur s-a apucat de treaba fara sa o astepte.

Mhm, dupa cum miroase de la capatul strazii a chifle arse, sigur s-a trezit si Daria. Chiar s-au trezit toti si sunt toti gramada in brutarie! Si da, Xanthe se apucase de treaba cu noaptea in cap, copsese chifle bune, ba chiar reusise sa serveasca si clientii, pe care m-i si inchipui intrati in brutarie, asteptand sa le vina randul si Katumarus dand buzna pe usa, indreptandu-se hotarat catre tejghea, subtil ca un urs flamand care tocmai a dat de urma prazii... Reortos pazeste cu indarjire o omleta, iar Astia si Katumarus, cot la cot la tejghea, sunt la intrecere de infulecat.

Ma apropii de ei, iar Katumarus se uita la Reortos: "Deci e deja a doua. In ritmul asta, o sa ma fac Preot"... Apoi se intoarce catre mine: "Ai ajuns la timp!"... Mda, am nimerit chiar cand trebuia, ca sa nu inteleg nimic...la timp pentru ce? Miraio, tot de la bautura o fi?

"Sper ca platiti pentru ce mancati acolo", le spun in timp ce ma apropii de tejghea, uitandu-ma cum dispar chiflele intre el si Astia. "Da, sigur ca platesc..." il aud pe unul dintre ei. "Daria, imi trebuie si mie... ca mama nu mai are deloc, am si eu nevoie de ... de opt chifle astazi." Daria le pune intr-un cos, sa le pot duce pe toate, intrebandu-ma daca ma grabesc. "Da, trebuie sa le duc acasa. Ma intorc mai incolo."

Katumarus se uita la mine: "Auzi, stai un pic... Te grabesti foarte-foarte tare?"

"...Da..."

"Mhm... " Apoi se uita la noi toti: "Uite care-i situatia: Moros vrea sa treceti putin pe la el, are ceva de facut pentru voi si si-ar dori sa il vedeti astazi. Credeti ca puteti ajunge?" Ce spunea Aniketos? Sa ma odihnesc cateva zile, ca am sa ma simt mai bine si au sa piara si nemortii din fata ochilor mei? Mhm, stai sa vezi!

"Daca mai infulecati putin, pana va hotarati daca puteti sau nu, eu duc chiflele acasa si ma intorc, e bine?" Om fi noi la cheremul nobilului, dar mai sunt si alte lucruri importante pe lumea asta.

Katumarus, sta, asteapta, uitandu-se la noi, inainte de a se hotari: "Pai, presupun ca pot sa astept". Oricum, tot e bine - obiceiul lui de a da buzna in brutarie cautandu-ne pe noi macar nu s-a mai sfarsit cu o spada la vedere de data asta.

Astia isi ridica ochii din farfurie: "Am vorbit cu Inalta Preoteasa, a zis ca nu e neaparat nevoie sa mai vii la Templu, este convinsa ca demonul nu s-a tinut de tine, sa stii."

"Multumesc!" Miraio, asta da veste buna! Si, daca nu crapa iapa pana terminam treaba pentru Ermis Moros, are sa fie si mai bine!

Pana la urma, Katumarus ne asteapta ceva mai mult (nu cred ca nu ii prieste, sigur a dat iama pe saturate in blidele Dariei, chiar daca acolo nu e restaurant). Reortos voia sa mearga la Templu la Tehnitis, sa duca arcul ca ofranda si sa mai mestereasca o capcana-doua, sa se deprinda cu lucrurile mai complicate, Astia si Daria s-au retras in curtea din spate, pentru un antrenament cu ceva ce ar putea sa treaca drept arme (hmm, oare cum ar fi fost sa faca asta in vazul lumii?) iar eu las painea acasa si ma intorc la Aniketos, pentru invatatura despre magie.

E limpede ca nu putem face asta in Oras. Poiana aceea nu era singurul loc sigur, Aniketos mai stie si altele. Intr-unul din acestea o ia de la capat si imi explica din nou, cu rabdare, cum sa imi aleg tinta, cum sa o nimeresc, cum sa ma concentrez, si tot asa, timp de cateva ceasuri. Pe masura ce tot incerc sa fac cum spune el si sa imi dau seama ce fac bine si ce fac gresit, inteleg mai bine ce imi spune si capat mai multa incredere in indemanarea mea de a folosi vrajile simple.

Miraio, mi-e tare drag omul acesta! Daca ar fi dupa mine, am ramane aici pana la inserat, dar ne asteapta nobilul si ceva imi spune ca nu ar fi bine sa ii punem prea mult rabdarea la incercare...

De data asta ne asteapta singur, nici urma de fiica lui sau de alti straini. Katumarus este primul care vorbeste: "Da, Domnia-Voastra, i-am adus, dupa cum m-ati rugat."

"Iti multumesc, Katumarus." Ma uimeste de fiecare data cat tine la politete acest nobil, desi nu cred ca isi inchipuie cineva ca rugamintile lui ar fi altceva decat porunci.

"In primul rand as dori sa va multumesc din nou pentru serviciul pe care mi l-ati facut data trecuta", ne spune nobilul, "si sa imi cer scuze ca trebuie sa apelez din nou la serviciile voastre intr-un timp atat de scurt." Miraio... "Dar... se pare ca in salbaticie va descurcati destul de bine, ar fi un moment bun sa vedem daca va descurcati la fel de bine si in Oras. Ati fi dispusi", intreaba el, "sa mai intreprindeti inca o misiune in numele meu? V-as fi teribil de recunoscator, dupa cum stiti..."


Inapoi: Inapoi acasa

9-dec-2021 © kimica.ro Foto: kimica.ro