Mythras - Povesti din Pithylos

Inapoi acasa


In zare, Orasul rasare si creste de la naluca pana aproape ca acopera orizontul, promisiune ademenitoare a civilizatiei si a sigurantei asa cum le stim dintotdeauna. Am mai fost plecata, dar pana acum nu mi-am dat seama cat de mult mi-au lipsit casele, strazile, forfota de pe strazi, straiele oamenilor. Suntem din nou acasa! Si imi iesise complet din minte ca, undeva pe drum, Daria si Astia venisera cu ideea sa sarbatorim diseara la o taverna...

Ne oprim inainte de intrarea in Oras, sa putem vorbi nestingheriti si sa nu atragem prea multe priviri asupra noastra, mai ales ca eu as avea de sfarsit o trebusoara; asa ca trec in spatele Dariei, sa nu fiu chiar la vederea strajilor din turn, imi dau jos pantalonii de sub fusta, ii impaturesc si ii pun in desaga; nici prin vis nu mi-ar fi trecut ca asta are sa fie un fapt de mare insemnatate, dar pe Reortos l-a apucat fluieratul, asa de mare ii este uimirea!

"Ce-i? N-ai mai vazut fete fara pantaloni?" ma uit incruntata la el.

"Fete, da; pe tine, insa, nu! Nu te-am mai vazut vreodata fara pantaloni!"

"Incredibil! Tu, care nu vezi nimic in jurul tau in afara de ramasite de armuri, ai bagat de seama ca am purtat sau nu mereu pantaloni!"

"Pai da, ca asta te facea deosebita, asa te-am cunoscut! Si, ce sa-ti spun, nu am vazut o data un sobolan, asta nu inseamna nimic!" continua el, devenit dintr-o data foarte vorbaret. Chiar prea vorbaret, dupa parerea mea.

"Ce-ar fi sa lasam pantalonii mei in pace? Chiar nu inteleg ce e asa nemaipomenit! Am jurat ca, daca ne intoarcem toti teferi acasa, am sa-i dau jos, doar nu o sa calc pe un juramant. Oricum, stai linistit, ca asta are sa se intample doar in Oras."

Katumarus ne urmareste de la o distanta sigura (ce-o fi crezut ca i s-ar intampla, nu imi pot inchipui), cam nedumerit cu privire la discutia noastra despre nadragi, care par sa fi devenit mult mai importanti decat toate pataniile din ultimele zile; se uita la Astia, mai arunca o privire la noi si apoi o intreaba: "Preoteaso, tu intelegi ceva?" Fireste ca nici Astia nu are cum sa priceapa o iota din galceava noastra! Si asta este tot ce ii mai trebuia Dariei ca sa inceapa sa rada... Mi-nu-nat!

"Bine, bine! Hai sa trecem la lucruri mai serioase", incerc eu sa le atrag atentia inapoi la treburile noastre. "As zice sa mergem sa ducem Lacrima, sa ne vedem scapati de ea..." Dar nu apuc sa termin, pentru ca Astia ar vrea sa nu o inapoiem imediat, ca sa incercam sa aflam mai multe despre ea - la Templu, la ghicitoare, undeva.

Nici mie, nici Dariei si nici lui Reortos nu ne surade ideea. Ne-au vazut deja strajile, nobilul Moros nu are cum sa nu afle ca ne-am intors, nu avem motiv sa zabovim. Iar mie, una, nu mi se arata sa o pazesc inca vreo cateva zile si sa stau cu frica in san ca poate mai patim si altceva.

Astia insista ca am putea intra in Oras fara sa fim vazuti (nu cred ca s-a gandit ca vorbim, totusi, de Pastratorul Armelor, nu prea avem cum sa ne furisam chiar nevazuti). Daria, mai practica, nu de intrat in Oras se teme, ci de faptul ca nu am avea cum sa aratam cuiva Lacrima si sa nu se afle; asa ca, daca este sa intrebam despre ea, putem sa intrebam linistiti si dupa ce o inapoiem.

"Katumarus este totusi servitorul lui Moros", continua Reortos, "iar misiunea i-a fost data Adelei, facem cu spune ea."

"Fierarule", spune agale Katumarus, ridicand o spranceana catre el, "eu nu sunt servitorul nimanui; sunt... angajatul lui Moros..."

"Imi cer iertare, nu am vrut sa fiu necuviincios."

"Misiunea noastra a fost sa mergem sa aducem Lacrima", il intrerup pe Reortos. "Nu sa o gasim, sa o luam si, daca nu ne convine, sa mai zabovim cu inapoierea ei. Daca nu ne-a convenit, trebuia sa nu acceptam sa plecam. Ma rog, voi puteati sa nu acceptati, eu nu prea aveam de ales."

"Nu puteam sa te lasam singura" spune Reortos.

"Oricum, haideti sa mergem sa o ducem si sa incheiem povestea..."

Si pornim catre deal, spre casa nobilului. Pe masura ce ne apropiem, strazile se largesc, casele devin mai aratoase si mai curate, nuantele de gri se transforma in alb si rosu, iar Reortos cauta un strajer pe care sa-l recunoasca dintre clientii care se perinda prin fierarie; cu unii dintre ei s-a mai antrenat de-a lungul timpului, cand veneau sa isi aduca armele la reparat, l-au invatat cum sa manuiasca sabia, cum sa isi foloseasca mai bine scutul si altele asemenea. Nu dureaza mult pana il recunoaste pe unul dintre ei si il roaga sa mearga sa dea de stire familiei lui ca s-a intors teafar in Oras. Barbatul il priveste placut surprins si se arata binevoitor: "Bine, pustiule, am sa le transmit alor tai."

Profit ca avem ceva drum de facut si ma apropii de Katumarus. Daca nu l-ar fi intaratat Reortos in poiana, l-as fi intrebat atunci, cand puteam sa vorbesc mai linistita stand locului; asa, pe strazi, mai ca nu alerg ca sa tin pasul cu el, la cat de hotarat paseste: "Tu mai ramai in Oras sau pleci din nou in noaptea asta?"

"... Inca nu stiu, depinde de ce am sa mai am de facut" raspunde el cu o oarecare reticenta. "Inca nu stiu; de ce?"

"Ca... as vrea sa te rog ceva, daca ai putina vreme de pierdut..."

"Mhm... ce-i?"

"... Asa-i ca ai un cal intr-un grajd din Oras?"

"... Mda; de ce?"

"Cand ai sa il scoti la campie, ca o fi amortit si el atata timp priponit, ai vrea sa ma iei si pe mine, te rog? Nici nu iti inchipui cat de mult imi trebuie, dupa... dupa zilele astea" (si ma ia deodata cu tremurat) "... inainte sa... Ai vrea?..."

"Daca il scot... mda, poti sa vii si tu."

Nici nu imi trebuie mai mult ca nerabdarea sa puna stapanire pe mine: "...Care este? Acela roib? Cu coama aurie? Nu am mai vazut pana la el un cal roib cu coama aurie! A, sau acela negru ca noaptea fara luna? Sunt singurii care nu seamana cu cei din Oras.... Este unul dintre acestia?!"

Katumarus se uita la mine cu ceea ce imi pare a fi dezamagire si exasperare (Miraio, sa nu se razgandeasca!): "Pe iapa aia cenusie si rapciugoasa din fundul grajdurilor Orasului ai vazut-o?"

"... de ce o tii asa?!"

"Mhm, o stii. Aia e!"

"Si ce daca, e buna si ea, tot cal este! ... Ma lasi sa ii dau un mar?"

"Daca n-a crapat pana acum, poti sa ii dai cate mere vrei."

"Ba nu, n-a patit nimic, asa sa stii! Multumesc!!!" Miraio... un cal adevarat, si nu trebuie sa ma furisez ca sa ma apropii de el!

Abia acum vad ca Daria trage cu ochiul catre noi si se chinuie din greu sa nu rada... "Astia, vii cu noi sau vrei sa te intorci la Templu?" ma gandesc ca e mai bine sa ii abat atentia catre lucruri mai serioase.

"Eu merg oriunde merge Adela" nu intarzie raspunsul ei, oarecum de asteptat, si fara sa bage de seama ca... Adela a intrebat.

Miraio, fata asta imi da fiori reci pe sira spinarii... Ma apropii mai mult de Katumarus, sa pot vorbi in soapta: "Daca nu te-ai razgandit si chiar vrei, poate reusesti sa faci asta inainte sa puna Inalta Preoteasa mana pe mine... te rog! Dar poti sa spui nu, sa stii, daca te-ai razgandit..." Bine ca Astia nu pare sa fi auzit!

Nu mai dureaza mult si ajungem in dreptul portii pazite de doi barbati in armura completa de hopliti, purtand culorile casei Moros - galben si mov (movul acesta devine o obsesie, curios ca nu l-am observat data trecuta), fiecare cu o imagine personalizata pe scut. Recunoscandu-l pe Katumarus, ne lasa sa intram fara sa ne intrebe nimic si asa ajungem in sala de banchete a casei, unde nobilul, tolanit pe o canapea, ridica o cupa cu vin la vederea noastra, avandu-i alaturi pe Thea, fiica lui, si un barbat, Kallis Lambros, care arata a negustor si care sigur nu miroase a cal.

"Dragii mei, ma bucur ca v-ati intors. Si ca sunteti teferi si nevatamati, ba chiar vi s-a mai alaturat cineva pe drum", spune el, dand cu ochii de Astia, ramasa inapoia noastra. "Cred ca ati avut succes in misiunea pe care v-am incredintat-o; nu-i asa, Adela?"

"...Da", raspund dupa o foarte scurta ezitare, si cu mare grija sa nu spun sub nicio forma mai mult decat ar trebui.

"Se cuvine sa fiti rasplatiti" mai spune inainte sa bata scurt de doua ori din palme; o usa se deschide si o sclava aduce o tava din lut ars cu patru pungi cu arginti. Chiar asa, niciunul dintre noi nu si-a pus problema sumei pana acum...

Nobilul se uita la Astia: "Imi pare rau, dar cand acest grup a plecat din Oras, nu stiam de prezenta dumneavoastra..."

"Eu m-am alaturat grupului din motive personale, sunt aici doar ca sa ma asigur ca Adela ajunge teafara la Templu, iar rasplata mea va fi data de Miraio", ii raspunde ea calma.

... Stiam eu! Ma bucur ca nu mai este doar o parere a mea, dar de ce trebuia sa ii spuna si nobilului?!

"A, acel Templu... Cand ati primit misiunea din partea Templului?" continua el, aparent nepasator.

"Acum cateva zile", raspunde si ea la fel de nepasatoare, chiar zambind, dupa cum ii aud glasul.

"Mhm..." Dupa o scurta pauza, poate asteptand ca ea sa spuna mai multe, nobilul continua: "Daca este posibil, nu sunt de parere ca oamenii nu trebuie rasplatiti. Daca nu refuzati in mod voit, eu as fi dispus sa va platesc".

Astia se gandeste putin inainte de a raspunde, la fel de calma ca si inainte: "Cred ca mai bine ii oferiti Adelei rasplata, a facut o treaba excelenta."

Miraio, din ce este facuta stapanirea de sine a fetei asteia?! Si de ce... Nu mai apuc sa-mi termin gandul, pentru ca nobilul da din cap catre sclava, care iese din incapere imediat ce luam pungile de pe tava, ca sa se intoarca repede cu inca o punga pe care mi-o intinde, cu o semi-plecaciune. Astia, nu trebuia sa faci asta, dar nici nu pot sa spun ca nu mi-e de folos, acum o sa le fie si alor mei mai usor, dupa ce mi-au facut mie incaltarile acelea la care visam de multa vreme - sa imi acopere piciorul cu totul, pana la genunchi, usoare, din piele, sa pasesc ca o pisica, neauzita... Adela, nu e tocmai locul potrivit unde sa visezi!

Nobilul se uita la noi: "In regula. Acum, ca ati reusit sa recuperati piatra, am sa va rog sa i-o duceti lui Callides cat de curand, imediat chiar. Daca nu puteti, am sa i-o duc eu."

"O ducem, nu se cade sa o duceti dumneavoastra", ii raspund; ca parca am avea de ales...

"Dar nu as duce-o eu, as trimite pe cineva..."

"O ducem", ii mai spun o data.

Reortos, practic ca intotdeauna, cam cu mult avant astazi, nu il lasa sa termine ce are de spus: "Unde il gasim pe respectivul?"; dar nobilul continua sa ii vorbeasca negustorului: "Vezi, Lambros, uneori chiar si alte cunostinte de-ale mele pot fi la fel de eficiente ca si asociatii tai."

Negustorul pare putin stingherit, dar isi revine repede: "Da, cu siguranta!"

Hm... Kallis Lambros... cred ca este un nume pe care ar trebui sa il tin minte si sa il intreb pe Aniketos daca stie ceva despre el. Si am asa o parere ca nu i-a priit ce i-a servit nobilul, n-are sa ne aiba la suflet dupa seara asta...

Trecand de la una la alta, nobilul ii raspunde si lui Reortos: "La ora asta, probabil ca e in Agora, predicand, cum face el de obicei. Asa ca duceti-i piatra si spuneti-i ca este din partea mea. Spuneti-i... zgomotos ca este din partea mea."

"Da, sa afle toata Agora", ii continua Reortos ideea nespusa pe de-a dreptul.

"Asta inseamna ca esti cu capul pe umeri, e un lucru bun", il 'lauda' nobilul...

Miraio, trebuie sa plecam! O aud pe Astia multumindu-i pentru primirea calduroasa (?!) si urandu-i ceva de bine, dar eu sunt deja pe drum spre usa; mi-am adus aminte totusi sa dau din cap inainte sa ma intorc cu spatele... asta e ceva ce nu ar fi bine sa afle Aniketos.

Katumarus ramane pe loc, este de-al casei. Reortos, insa, isi aduce aminte de planul nostru de a sarbatori la o taverna si nu uita sa il intrebe si pe el: "Vii si tu mai tarziu?"

"Unde?" intreaba Katumarus.

"La taverna."

Katumarus se uita la el de sub coif: "A, credeam ca o sa fii vag in legatura cu asta."

"Trebuia?" il aud pe Reortos, nedumerit.

"Nu, dar ma asteptam. La care din ele?"

Surprinzator, nu Reortos cunoaste tavernele din Oras, ci Astia: "Putem merge la A Cincea Roata, daca nu aveti nimic impotriva". Si nu avem, asa ca iesim cu totii din vila, in drum spre Agora.

"Si politica, si Zei, cum nu se poate mai bine!" rupe Daria tacerea; ea, care nu voia sa aiba de-a face nici cu una, nici cu alta...

Astia are un alt gand, insa, in privinta mea: "Daca mai ramane timp, daca vrei, hai sa dam o fuga pana la Templu, sa se convinga si Euphrosyne ca esti teafara. Dar, cand vrei tu - azi sau maine..."

"Mai bine maine", ma grabesc sa ii raspund, ca am o temere in privinta acestei vizite si inca sper sa apuc sa ies din Oras, sa-mi limpezesc gandurile, daca m-a luat in serios Katumarus...

"Maine, fie", incuviinteaza Astia.

Pe masura ce coboram dealul, zgomotul de zi cu zi al Orasului creste in intensitate si varietate, pana la apogeul firesc atunci cand ajungem in piata... mi-era dor de atmosfera de aici, de negustorii care isi lauda marfurile, de poetii de la coltul strazilor declamand versuri si primind la schimb ceea ce merita - ori aplauze, ori fructele pe care nu le mai poate vinde nici cel mai iscusit vanzator; Miraio, tocmai am trecut pe langa o taraba cu placinte si paine proaspata...

"Daria, facem un ocol inainte sa mergem la A Cincea Roata?" nu intarzie intrebarea lui Reortos, care inghite in sec de il auzim si noi. Stim cu totii ce inseamna asta - lui de la brutarie ii trebuie o placinta, iar Daria este intotdeauna gata sa ne ofere.

In centrul acestei forfote - omul cu care ne-am obisnuit deja, imbracat cu o tunica croita dupa moda sudica, a Regatelor Potamite, vadit diferita in marea de straie locale. Astia se retrage inainte de a ne apropia de el, si nici Daria nu mai inainteaza mult, si ea s-ar tine de-o parte; niciuna nu vrea sa aiba de-a face cu jocul politic in care tocmai ne-am trezit azvarliti.

Chiar si de la departare, il auzim pe Callides predicand despre datoria fiecaruia de a fi cat de bun poate, in misiunea de a se apropia de Zeul-Soare, care oricum ne asteapta pe toti... sau ceva de felul asta, ca spune prea multe ca sa il pot urmari.

Ma uit la adunatura pestrita de oameni, sa tot fie vreo cateva zeci de persoane, imbracati in multe feluri de straie, care mai de care intr-o alta stare de sanatate si... incep sa ma gandesc ca poate trebuia sa ma fac ca nu pricep porunca ascunsa, sa ii dau nobilului Lacrima si sa trimita pe altcineva sa o duca; poate si de asta era Lambros acolo, nu doar sa fie umilit ca nu e chiar de neinlocuit...

"Adela, cum facem cu... zgomotul?" intreaba Reortos.

"Ma gandesc sa mergem langa el; tu ii zici ca avem de dat ceva, ca ai vocea mai puternica decat a mea, eu ii dau piatra si cu asta, basta, e destul de zgomotos. Doar nu ne apucam sa strigam de aici, ca nu ne-a cerut anume sa se auda de la marginea Agorei..."

Reortos isi face loc printre oameni (de aia l-am si lasat pe el primul, ca este mai mare; pe mine m-ar fi ignorat multimea); se dau la o parte, cand aud ca avem ceva de dat predicatorului din partea nobilului Moros si asa ajungem in fata lui Callides. De aproape, ne dam seama ca este tanar, sa aiba pana in 25 de ani; de n-ar fi straiele diferite, ar arata ca un pithlylit obisnuit.

Vazandu-l pe Reortos asa aproape, se opreste din predicat: "Da, prietene, de ce ai venit aici?"

"Avem un dar din partea nobilului Moros. Ne-a trimis sa recuperam si sa va aducem aceasta Lacrima", vine raspunsul lui Reortos, in timp ce eu scot piatra din buzunarul ascuns; chihlimbarul este cald, pare... catifelat, cuibarit in podul palmei.

Callides il ia, il ridica deasupra capului si il proclama ca fiind intr-adevar o Lacrima... In schimbul lui, ne ofera mancare, adapost, vindecare daca ne trebuie. Dar ceva il macina: "Spuneti, totusi, ca Emis Moros v-a trimis, e curios ca ma apreciaza..."

"Asta numai cu dansul o puteti lamuri", incerc sa il opresc din a ne mai amesteca pe noi in increngaturile lor.

"Dupa cum aratati, voi sunteti cei care chiar au obtinut-o. Va multumesc intai voua si, cine stie, poate o sa il vizitez si pe el". Si asa ia sfarsit zgomotul nostru. Callides nu isi mai continua predica. Isi ia toiagul, ajutat de o droaie de copii, si porneste incet catre o fantana, in timp ce multimea se imprastie.

"Ce ziceti, il intrebam si pe el despre Lacrima? Ca tot voiam sa aflam mai multe, el este la indemana," le spun Dariei si lui Reortos. Nu par sa fie prea dornici, insa: "Daca tu vrei..."

In timp ce ei raman la oarece distanta, Astia cascand alene pe umarul Dariei si soptindu-i ceva la ureche, eu ma indrept spre Callides, care, cu spatele la mine, le imparte copiilor apa cu un polonic. Nu ii zic nimic, il las sa termine, abia poate au sa se imprastie si neastamparatii dupa aceea. Intr-adevar, nu a fost nevoie sa ii atrag atentia - dupa ce a terminat de impartit apa, a ramas singur si s-a intors catre mine.

"Da?"

"Ai putea sa imi povestesti despre Lacrima? As vrea sa stiu mai multe; i-am vazut stralucirea..."

"...da?" incepe el, pare-mi-se cam uimit de ce i-am spus. "Mai ales in Sud, se spune ca Ilios, vazand suferinta pe care oamenii o produc creatiei Lui, plange. Uneori, aceste fragmente de chihlimbar cad din cer. Noi, in cultul lui Ilios, credem ca sunt Lacrimile lui si vrem sa le folosim pentru a face mai mult bine."

Mhm, deci despre Lacrima nu mi-ar spune in plus fata de zvonurile care circula prin Oras, ma gandesc in sinea mea.

"Despre Ilios poti sa imi spui cate ceva?"

"Ilios este Facatorul Lumii. A luat bucati din trupul Lui si a creat pamantul. Din pamant si lumina a creat tot ceea ce exista"... parca il aud incepand o predica scurta. Miraio, e drept ca eu am intrebat, dar mintea mea hoinareste pe alte meleaguri, m-am dezmeticit abia cand a ajuns la datoria fiecaruia sa devina o stea, ce-o mai fi insemnand si asta...

"Pare asa, echivalentul lui Dikastes intr-un alt Regat..."

"Dikastes este un judecator, un batran neputincios care nu ar avea aceeasi blandete si putere de vindecare..."

"Pai da, dar fiecare dintre ei a creat lumea..."

"Eu nu stiu cine a creat lumea" continua Callides. Si mai spune ceva, ce trece pe langa mine ca gandul. Miraio, mai bine ma retrag, cu o bruma de politete, ca nu e momentul sa ma amestec in ceva ce imi este complet strain, mai ales ca imi pare si mai mult ca Zeii nostri si ai altora nu sunt chiar separati unii de altii, iar asta nu e ceva de lasat sa iasa la iveala in Oras.

Fiecare dintre noi vrea sa treaca pe acasa, inainte de a merge la taverna. Astia vrea musai sa scape de armura, ca nici nu poate sa respire in ea si sa ii spuna Inaltei Preotese ca eu sunt teafara (Miraio, ma ia cu tremurat doar cand o aud; ma gandesc ca si pergamentele gasite, despre invierea mortilor, o fac sa arda de nerabdare sa ajunga acolo).

Reortos vrea sa lase acasa armele luate de la banditi si pieile de lup si sa duca un arc ofranda la Templu; Daria - sa isi linisteasca sora mai mica si sa vada ce fac prepelitele. Nici eu nu sunt de alta parere - intai de toate, ai mei trebuie sa afle ca sunt teafara, apoi trebuie sa ii povestesc lui Aniketos inainte sa se intample si alte orori.

Nu mi-am dat seama pana nu am intrat pe usa cat de mult imi doream sa fiu inapoi acasa. Nici macar nu am apucat sa dau binete, ca m-am si trezit luata pe sus de tata, fericit ca m-am intors; cand eram mica, eram convinsa ca un urs sfatos l-a invatat cum sa ma ia in brate, ca prea se pricepe! Miraio, mi-e atat de bine! Parca si Timpul sta in loc cand face asta...

Mama se uita uimita cand la mine, cand la tata, face semnul lui Miraio si izbucneste: "In sfarsit, fiica mea!"... uitasem cu desavarsire ca nadragii mei au ajuns in desaga! Si ne ia in brate pe amandoi, atat de strans si indelungat (nu stiu care dintre ei ma strange mai tare), ca parca nici nu mai pot trage aer in piept. Hmm, nu cred ca are sa fie vreodata un moment bun ca mama sa afle ca, de fapt, tata este cel care m-a invatat sa ma catar in copaci cand eram mica....

"Bine v-am gasit! Suntem toti teferi, am dus la bun sfarsit misiunea si imi trebuie neaparat sa fac o baie inainte sa merg la Aniketos" le spun dintr-o suflare.

"Cum..."

"Neaparat trebuie sa merg la el! A fost prima data cand am plecat asa departe si asa mult timp fara el si a fost tare anapoda - am dat sa intorc capul de atatea ori sa ii spun ceva, uitand ca nu este cu mine... Si asa ne-a fost intelegerea - sa ii povestesc de-a de-a fir a par tot ce s-a intamplat. Si am nevoie si de niste sfaturi de la el!"

Ce sa faca? Nu pot decat sa incuviinteze si sa ma lase sa plec din nou asa repede. Dar, Miraio, nu plec nicaieri fara o baie buna, sa se duca pe pustii tot colbul de pe drum pe care il simt acum pana in albul ochilor. Parca o aud din nou pe mama, cand imi facea baie seara dupa ce reusea sa ma smulga din toiul "expeditiilor" din gradina: "Cele rele sa se spele, cele bune sa se-adune!"

Si, ca sa ii fac pe plac, ma imbrac cu straiele cele noi cu care ma tot ademeneste de atata vreme, dintr-o tesatura moale, care parca ma mangaie; pe deasupra, incerc sa imi asez mantia ca sa ma apere cat mai bine de racoarea serii si sa nu ii mai imbie si pe altii la fluierat; ma straduiesc si sa imi leg cat mai strans sireturile de la sandale, sa stea pe picior macar pana ies din casa - cum or fi facand alti oameni sa le poarte ca si cand ar fi ceva firesc, nu imi pot inchipui!

Nici nu stiu cand am ajuns la Aniketos. Asculta linistit toata povestea mea, de cand am iesit pe Poarta si pana ne-am intors - cu juramantul lui Katumarus, cu banditii, cu lupii, cu Astia venita noaptea in padure, trimisa de Inalta Preoteasa sa ma apere pe mine, cu paienjenii, cu demonul. Imi spune scurt ca e in regula, ca e bine ca am plecat si ca m-am intors teafara, dar eu inca mai am de povestit.

"Ti-am spus ca a venit si Katumarus cu noi in expeditie. Sa stii ca nu e rau deloc pentru un razboinic infriscator! Si chiar este infriscator! Si ti-am spus ca la Myrka am fost la Templu si am mai invatat si de la Preotul-Razboinic? M-a invatat si despre magie, si despre Vindecare, sa stii! Si ne-am inteles prin Grai! Ba chiar cred ca data viitoare am sa am ceva mai multa stapanire, sa nu imi mai tremure mana asa rau cand am sa dau de alta dihanie infioratoare; asta de la Katumarus am invatat!"

"Pustoaico, e in regula..."

"...si, la Hvinir, in mijlocul acelei grozavii, am implorat Zeii tuturor sa ia aminte..." continui sovaielnic.

"Ar fi dragut daca ar merge, dar ma tem ca nu functioneaza chiar asa. Zeii nu vorbesc cu muritorii de rand, nu asa merge."

"Dar eu nici nu am vrut sa imi raspunda, important era sa bage unul de seama, atata! Inalta Preoteasa are sa afle, ca ii spune Astia, dar eu habar nu am cum merg treburile la Temple, daca Inaltii preoti vorbesc intre ei, trebuie sa se afle si la Templul lui Khorax..."

"E in regula, e in regula..." ma opreste el si se ridica incet de pe jos, de unde ma ascultase pana acum; se apropie si ma bate usor pe umar (hm, poate i-ar trebui si lui Katumarus sa invete de la Aniketos cum se face asta), dar nu apuc sa imi termin gandul ca imi mai arde una dupa ceafa: "Asta a fost ultima!" ... Am scapat chiar ieftin! Si nici nu m-a mutat din loc!

Mai am multe de povestit, mai am si mai multe de intrebat, dar mi-e limpede ca nu in seara aceasta. In seara aceasta sarbatorim intoarcerea cu bine din prima noastra expeditie impreuna, grijile mele pot sa astepte pana maine; este vremea sa plec spre taverna.

Facem cumva de ne reintalnim cu totii pe la 8 la A Cincea Roata, in Pediada, taverna aflata, surprinzator, la marginea Orasului. N-am fost eu in carciumi pana acum, dar nici aceasta nu cred ca este chiar una tipica de Oras... Pare mai degraba o oprire pentru caravane, un loc cu bauturi ieftine, agitat si galagios - oameni vorbind continuu si in toate partile de nu intelegi nimic, mirosuri de diverse bauturi (nu ca as sti sa le deosebesc, dar tot imi par de mai multe feluri). Lumina difuza a facliilor arunca umbre miscatoare in toate partile, mai sa ma ia cu ameteala si, incet-incet, pare sa ia culoarea...mov. Cum de stie Astia de asemenea locuri?!

Daria o ia de brat pe Astia, o trage printre mese, sa gaseasca loc si ne cheama si pe noi. Katumarus i-a luat-o inainte, insa - este deja inauntru, la o masa suficient de mare sa incapem toti, mai ales dupa ce mai aduce Reortos niste scaune.

"Nu glumeai cand ai zis ca vrei sa ne arati o alta fata!" o aud pe Daria spunandu-i Astiei. Acum ca este nemachiata, cu parul desfacut, cu o roba verde care ii vine foarte bine, Astia este de nerecunoscut; avea dreptate curtezana - cu machiaj poti sa nici nu mai arati ca tine.

"Nu sunt toata ceremonii si seninatate. Si nu apuc sa ies prea mult din Templu..." ii raspunde Astia.

Pana una-alta, trebuie sa isi aleaga de baut; au la dispozitie trei feluri de vin, bere arvena si bere kataigida. Suprinzator, singurul kataigid din grup vrea vin, iar restul lumii - bere... kataigida; mai mult, Astia vrea ceva de care nici nu am mai auzit pana acum, nu stiam sa existe vreo bautura... light, ce-o mai fi si aia; nu stiam sa existe acest cuvant macar. Mie oricum nu imi trebuie de niciun fel.

Carciumarul este si el la fel de uimit de preferinta lui Katumarus, dar le aduce ce-au cerut. Eu primesc un suc de fructe, care nu e rau deloc, mai ales cand vad cum arata ce e in halbele lor - ...ceva ... vascos, de o culoare care sigur nu te imbie sa gusti; nici nu imi dau seama cum de se cheama bautura, ca nu pare sa poata curge.

"Tu stii ceva ce noi nu stim?" Intreaba Reortos, vazand pocalul cu vin pe care Katumarus il pazeste cu atata strasnicie, de zici ca se asteapta sa fie pradat.

"Din fericire, da", mormaie el.

... incepe sa devina interesanta seara aceasta! De-acum, las privitul in toate partile si imi indrept toata atentia spre ei, la timp sa ii vad sorbind prima inghititura. Si, Miraio, asta face toti banii! Zici ca au dat de gustul cosmarului vietii lor; nu stiu ce au in halbe, dar pare sa semene cu alta incercare a kataigizilor de a nascoci o arma. Dupa a doua inghititura, Reortos parca tocmai a auzit o blasfemie; blasfemie la adresa apei si a hameiului, adica, pentru ca deocamdata nu scoate niciunul o vorba; o insulta in forma lichida si un pumn in gura era ce le lipsea, bine ca si-au lasat armele acasa (ei; ca eu de pumnal nu ma despart niciodata, nici in Oras, nici pentru nimeni).

Daria inghite (ca doar nu era sa scuipe) si ma intreaba: "Sigur nu vrei si tu?" Ce sa-i raspund? Ma uit la ce am primit eu si apoi la cum arata ce au ei in halbe si ma gandesc ca are dreptate Katumarus sa isi pazeasca pocalul, poate n-ar fi rau sa fiu si eu cu ochii pe al meu: "Nici sa nu fi avut grija Aniketos sa nu ma ating de bautura, si tot nu m-as apropia de halbele voastre..."

Reortos nu se lasa nici el mai prejos: "Este foarte buna, niciodata nu am mai baut asa ceva!"... s-or fi vorbit sa isi rada de mine, te pomenesti. Bine ca apoi isi muta atentia catre Astia: "Sunt curios despre tine. In afara ca ai venit sa o protejezi pe Adela, as vrea sa stiu mai multe despre tine."

"Euphrosyne mi-a zis ca trebuie sa dau o fuga in afara Orasului si sa ma asigur ca fata asta ajunge intreaga inapoi. Dar nu sunt obisnuita sa fiu in afara Templului", ocoleste ea putin intrebarea.

"Acum te intorci la Templu sau ramai sa o protejezi?" continua Reortos.

"Este alegerea mea daca...", vine raspunsul Astiei.

"Alegere?" se mira Reortos. "Credeam ca nu este loc de intors cand Inalta Preoteasa cere ceva."

"Oficial, da, am primit o porunca de la Inalta Preoteasa. Realitatea este ca imi este draga de nu mai pot, mi-a salvat viata, as face orice pentru ea."

"Daca ai nevoie de arme, te putem ajuta, sa stii. Sa vii la noi la fierarie, macar sa te coste mai putin."

"Chiar as vrea sa vin pe la voi", se bucura Astia. "Nu stiu nici unde este brutaria Dariei, as vrea sa merg si acolo."

"Te astept!" ii raspunde Daria, ridicand halba.

"Adevarul este ca nu am prea multi prieteni", incepe Astia sa se destainuie, dupa ce mai soarbe de cateva ori din halba. "Asa este, ca Slujitoare a lui Miraio iau parte la multe ceremonii si evenimente, dar niciodata altfel decat in trecere, este doar datoria mea; asa ajung sa cunosc multi oameni, cand sunt in momente vulnerabile, cand ii plang pe cei dragi care tocmai i-au parasit si la momentul respectiv sigur ca se produce o legatura, dar niciodata de durata, nu ne imprietenim, nu ne revedem mai tarziu. Si da, preotesele de la Templu sunt faine, dar ele imi sunt mentori si familie, nu prietene. Asa ca sunt foarte recunoscatoare si ma bucur foarte mult ca v-am cunoscut si am iesit cu totii in seara asta in Oras!" Ne este limpede ca, dincolo de datoriile ei de Acolita, Astia este o fata cu pofta de viata, ca oricine la varsta ei.

Intre timp, carciumarul a si venit cu al doilea rand, pesemne, daca tot a prins musterii, o vrea sa goleasca butoiul pana nu se strica de tot ce e in el.

"Dar voi", ne intreaba Astia, "voi aveti familii, soti, sotii, copii?"

"Da, am familie" incepe Reortos. "Inca nu sotie si copii. Ne-am stabilit aici acum cativa ani, eu sunt mezinul... tolerat al familiei, ca imi place sa umblu prin diverse vagauni si sa caut diverse lucruri. Este prima mea iesire adevarata din Oras. M-am mai luptat cu salbaticiuni, le spuneam monstri si credeam ca sunt pregatit, dar, dupa zilele astea, numai monstri nu erau - niste animale salbatice, asa. Noroc ca m-am mai antrenat cu cei care veneau la noi in fierarie. Nu stiu daca ai vazut", continua el, "dar am o arbaleta, creatia mea, cred eu cu ajutorul lui Tehnitis. Noi nu facem asa ceva, dar am vazut la un negustor, care m-a lasat sa ma uit mai indeaproape si, in ani de zile, am reusit, cu mare greutate, sa imi fac una."

"Adela, tu ai familie?" continua Astia.

"Da. Locuiesc cu parintii si cu un frate mai mare, care lucreaza cu ai mei. Mai am doi frati, si ei mai mari ca mine, au plecat ucenici la alti mestesugari in Andrena. Sunt toti casatoriti, nu au copii inca, dar parca vezi ca nu mai dureaza mult pana au sa apara niste plozi."

"Dragut", vine raspunsul Astiei, cu un usor zambet.

"Iar mama face o dulceata de smochine delicioasa!"

"Vinde? Ca as vrea si eu."

"Nici nu si-ar pune problema de vandut, parca nu este niciodata destula. Daca scapa o ulcica, iti aduc."

Reortos soarbe din halba; continutul ei, insa, il face sa isi indrepte si el atentia asupra mea: "Totusi, de unde aceasta aversiune fata de bautura?"

"Stiu si eu ce gust are bautura," si ma stramb fara sa vreau. "A avut Aniketos grija sa aflu - din mai multe licori, chiar. Cand am baut dintr-o plosca, asa m-am inecat, ca am inceput sa tusesc si sa improsc peste tot cu stropi; atata ca eram in dreptul focului si brusc s-a luminat toata poiana... hm, poate aia nici n-a fost bautura. Si mai ca nu mi-a turnat pe gat cateva inghitituri cu de-a sila. "Pustoaico, ia aminte", mi-a zis dupa aceea. "Vezi copacul ala, cu trunchiul crapat? Ia arata-mi cum il nimeresti cu pumnalul si cu o sageata din arc, de-aici, de langa vatra focului!" E, am nimerit... n-am nimerit nimic, abia stateam in picioare. "Bun, acum ia de coase!"... nu vedeam bine nici halca de carne, daramite sa nimeresc sa pun fir in ac... A doua zi am fost in mars, pana la caderea noptii, si chiar si dupa asfintit mi se parea ca e prea multa lumina, nu mai zic de cum m-a durut capul. Dupa ce am pus tabara, s-a indurat totusi si mi-a dat sa beau o fiertura, sa ma puna pe picioare..."

"Adela, tu esti sigura ca omul asta iti vrea binele? Sau vrea sa te omoare?" se arata Astia uimita.

"Sigur imi vrea binele, nimic din ce m-a invatat nu mi-a fost de prisos. Acuma, sunt la el de niste ani de zile, si cel mai mult timp l-am petrecut in salbaticie, in padure, in frig, in arsita - nu mi-a facut viata usoara. Dar e ca orice alta ucenicie. Mai stii cand m-ai intrebat cum de ma pricep asa bine la curatatul ranilor? El m-a invatat; m-a invatat chiar si cum sa fac un ac dintr-un ghimpe lung, daca nu am de niciunele la indemana, sper sa nu fie nevoie de asa ceva! Dar el a vazut destule orori la viata lui si a incercat sa ma invete cat mai multe. "Pustoaico, inchipuieste-ti ca trebuie sa faci unul din lucrurile astea si mintea ta nu e limpede" mi-a zis... si i-am dat dreptate. Lasa ca nu mi-a placut oricum gustul niciuneia dintre bauturi, dar nu mai eram eu si asta mi-a fost cel mai neplacut. Iar acum, dupa... dupa... zilele trecute, nu vreau sa nu mai fiu eu, daca sta in puterea mea sa aleg..."

Ma scapa Daria, care incepe sa povesteasca, desi evaziva: "Eu am parinti si o sora mai mica; ne ocupam de brutaria familiei. Iti fac cinste cu o placinta, daca vii."

Uitandu-ma la Astia, imi dau seama ca, de fapt, ea ne intreaba de familie si ne zambeste de fiecare data cand unul dintre noi spune ca are, dar parca zambetul ei nu merge mai departe, i se opreste pe buze si atat. Miraio, cand a intrebat-o Reortos, nu ne-a spus decat ca Inalta Preoteasa ii este ca o mama si ca i-a salvat viata, dar de parintii ei adevarati ce s-a ales? Cum sa o intreb ceva despre care pare ca nu vrea sa vorbeasca? "Dar tu?" e tot ce imi vine la indemana.

"O am pe Mama, este cea mai faina."

"Este mama ta?"

"Oarecum. M-a adoptat, m-a luat sub aripa ei. Motivul pentru care am sarit sa vin este ca ea vede ceva important la tine. Si eu am fost asa la un moment dat, am castigat ceva, dar am si pierdut ceva. Tu inca nu ai pierdut nimic din asta..." sfarseste ea.

Ciudata alegere de vorbe... poate ar fi bine sa o descos alta data, acum sunt prea multe adunate. Asa ca ma intorc spre Katumarus, lasat sa scape cam nebagat in seama in seara aceasta.

"Tie cum ti se pare vinul pe care l-ai primit?"

"Cu siguranta mai bun decat chestia aia" si face un semn catre halbele celorlalti.

"Asa mi se parea si mie..."

Reortos este insa curios: "Dar totusi, de ce kataigizii au aceasta bere... deosebita?"

"Pentru ca sunt foarte ocupati sa isi dea in cap unul altuia, ca sa mai aiba timp si de asta", nu intarzie raspunul lui Katumarus.

Si nu mai dureaza mult pana iese la iveala, daca este sa ne luam dupa Astia si Reortos, ca denumirea de Roata este foarte potrivita pentru taverna asta - a inceput sa se invarta cu ei; multe garduri au sa le trebuiasca la indemana ca sa ajunga la un moment dat acasa...

Daria, mai treaza ca ei, dar deja la a treia halba (sau a patra? le-am pierdut sirul) continua sa il iscodeasca pe Katumarus: "Si totusi, ce te aduce pe aici? Ca nu cred ca ai venit ca sa ai grija de ai cu cas la gura."

... Dariaaa, cred ca ti s-a urcat la cap... aia ce-o fi fost in halba ta...

"Poate in alta zi si in alt loc am sa va povestesc". Cam ce s-ar fi asteptat sa ii raspunda Katumarus, care bea vin omenesc?

Si o tinem tot asa - nici nu bagam de seama cum trece seara, stand la povesti...


Inapoi: Demoni si Zei: Noaptea mortilor nemorti

25-nov-2021 © kimica.ro