Mythras - Povesti din Pithylos

Demoni si Zei: Noaptea mortilor nemorti


In iuresul acesta, si eu si Reortos suntem inca prea agitati. La Daria insa ajung franturi de vorbe de afara si ne face semn sa stam linistiti, poate aude mai multe - Astia si Katumarus nu sunt singuri, vorbesc cu cineva! Pare sa fie un barbat, isi spune Kostas Toliadis, care pretinde ca nemortii sunt... proprietatea lui. Miraio, vorbeste despre uciderea barbarilor din sat si acum vrea sa il ucida si pe Katumarus! Bine ca pana una-alta pare binevoitor cu noi, ca suntem civilizati ca si el, asta are sa ne mai dea niste timp...

Si, dintr-o data, ne trezim cu Astia tupilata sub fereastra noastra (dupa zgomotul unor arme trantite de pe o taraba, cred ca le-a agatat cu poalele robei; bine ca nu au atacat-o aratarile care stateau gramada langa usa casei in care ne aflam!) si o auzim soptind repezit: "Haideti si voi afara! Asta e posedat, are o scarbiciune de Spirit in carca; el controleaza toate aratarile!" Si a continuat, cu o hotarare si ura pe care nu i le-am auzit pana acum: "Incercati sa il distrageti, ca ii iau gatul!"

Miraio, e drept ca iti povestesc despre toate nimicurile, dar urasc sa iti cer ceva pentru mine... Aici si acum, insa, nu este vorba despre mine. Aici si acum este inceputul unei grozavii hidoase si fara de sfarsit... Duc mainile la prinzatoarea de par, o simt in causul palmei si o asez mai bine, sa imi fac curaj. Asa, cu mainile ridicate, simt in buzunarul ascuns de la piept, impunsatura Lacrimii, chihlimbarul incalzit de apropierea cu pielea (multumesc, tata, ca esti atat de priceput in a crea ascunzisuri!)

Si daca as calca pe taciuni incinsi, nu cred ca mi-as mai da seama. Nu mai avem nimic de pierdut, daca aici este lucratura unui Demon. La adapostul mantiei, cu o margine aruncata peste umarul celalalt, ma pot misca mai bine pe sub ea. Scot pumnalul, acum ferit de priviri, si pornesc catre usa: "Daca suntem chemati, atunci sa mergem! Sa ai mare grija, daca zici ca este posedat", mai spun, cand sunt in dreptul Astiei.

Astia se intoarce grabita, ajunge prima inapoi. Printre toti nemortii, se vede un tanar, nu cred sa aiba mai mult de 16-17 ani, el trebuie sa fie Kostas. Ma uit cu groaza la Katumarus, cu mana stransa pe manerul spadei, mai sa ii plesneasca pielea, dand sa o scoata din teaca si aruncandu-i priviri pline de ura. Miraio! Sa nu faca nimic nechibzuit, ca poate doar eu sa am o sageata pregatita, si tot nu ar servi la nimic...

"Dar veniti, veniti, ma bucur sa imi vad conationalii", incepe Kostas, la vederea noastra. "Servitorul asta..." da el sa mai spuna ceva, aruncand o privire veninoasa catre Katumarus, fara sa mai apuce sa isi termine vorbele pentru ca ajungem si noi aproape si, ca din intamplare, ma opresc in fata lui Katumarus si il intrerup, cu ce as vrea eu sa fie o oarecare dispretuire senina: "...NU. Pe acest barbar nu ai sa il ucizi tu. Eu l-am gasit prima si am niste... planuri in privinta lui. Ne-am inteles?"

Ma intorc catre Katumarus inainte sa apuce el sa riposteze, parca ii aud degetele trosnind pe manerul spadei, parca il simt incordandu-se sub mantie, si ii spun soptit: "Ai sa cauti un ac in gramada de paie..." si continui si mai rar, dar fara glas, sperand cu inversunare ca are sa inteleaga: "...te rog!" Miraio! Cat imi trebuie sa invat niste semne de mana! Nu am cum sa il avertizez despre pericolul nevazut fara sa ma dau de gol; daca nu m-a inteles...

Kostas nu pare sa isi dea seama de prefacatorie, dar nici nu se lasa convins de spusele mele: "Mi se pare ciudat sa calatoresti cu barbarul asta. Daca aveai planuri, ai fi facut ceva pana acum, nu crezi?"

"Are si el... utilitatea lui" ii raspund nepasatoare, simtind rasuflarea lui Katumarus in spatele meu, miscand cateva frunze mici de pe jos.

Astia a inteles si imi sare in ajutor! Vine cu asa o semetie pana langa Katumarus, se ridica pe varfuri si il bate pe obraz: "Ce sa-i faci? Pai nu te-a cumparat din piata? Esti al ei - ea decide cand mori, nu ai decat sa o ajuti!"

"... Da... stapana!" il aud pe Katumarus in spatele meu, cu glasul tremurand de furie. Nu am curaj sa ma intorc sa ii privesc, sa nu fie totul pierdut, Miraio sa-ii-aiba-in-grija!

Reortos asista uimit la schimbul nostru de cuvinte, niciunul din noi nu a avut timp sa se gandeasca la ce am putea face ca sa scapam teferi de aici. El este langa Kostas, pregatit sa intervina daca ar izbucni vreo lupta.

Miraio, nu!... Kostas, desi de-acum ne crede, il vrea neaparat pe Katumarus, continuand sa ii vorbeasca lui Reortos: "Mi-as dori, totusi, sa imi cedati aceasta... proprietate. O sa il platesc, dar as prefera sa imi apartina. Este drept ca pare cam insolent, dar mi-ar trebui inca un om, sa il inlocuiasca pe cel pe care l-a... deteriorat."

Daria incearca sa traga de timp, poate s-ar ivi o cale de salvare: "Dar nu este vorba de bani, avem nevoie de el sa ne intoarcem in Oras."

"Oricare dintre soldatii mei va poate duce inapoi", o contrazice Kostas.

"Dar ar asculta de tine, nu de noi", insista Daria.

"Nu este asta o problema."

"Nu cred ca ne putem intoarce in Oras cu unul din soldatii tai, nu arata tocmai... ingrijit. Katumarus, o fi el barbar, dar poate sa intre nestingherit in Oras", intervine si Reortos.

"Nu are importanta. Merge cu voi si va lasa la poarta Orasului, de acolo va descurcati" incheie Kostas oarecum iritat.

Miraio, discutia aceasta nu se indreapta incotro trebuie...

"Nu iti doresti nimic altceva?" il intreaba Astia, venita aproape de el, silindu-se din rasputeri sa nu se uite in alta parte decat ochii lui.

Kostas ii intoarce privirea: "Tu pari sa fii Preoteasa. Ca Slujitoare a lui Miraio, ar trebui sa intelegi de ce vreau sa sfarsesc niste lucruri. Barbarii. Trebuie sa moara. Au facut rau Orasului nostru, au fost in razboi cu noi."

Reortos abia apuca sa incerce sa isi schimbe locul, ca il si opreste Kostas (afurisitul, este inca prea atent la tot in jurul lui, o fi auzit pietrisul scrasnind sub pasii lui Reortos): "Esti suficient de departe, ramai acolo. Te-ai plimbat destul de mult!" Si isi muta privirea inapoi la Astia, deja scos din fire: "Daca nu ma crezi, va trebui sa iti arat despre ce este vorba!"

Miraio, nu-i a buna! Cum sa ii arate? De-acum il cred in stare sa isi incolaceasca degetele mintii lui in jurul mintii ei... dar nu pare sa se intample ceva prea rau, Astia doar se clatina putin, ca luata prin surprindere; hmm... poate avem o sansa, poate nu este chiar asa de priceput...

Daria se uita la noi, ca si cand ii este teama ca am face ceva necugetat, pesemne a bagat de seama ca suntem incordati si pregatiti pentru ce este mai rau, inainte de a vorbi din nou cu Kostas: "Totusi, cum de ti-ai adunat armata aceasta impresionanta?"

"Treptat, de-a lungul anilor, am studiat... lucruri si intamplator am descoperit texte care m-au invatat cum sa practic magia. Acum doua seri mi-am indeplinit visul de a face ceva ce trebuia sa fac de mult cu acest post comercial kataigid..." O priveste pe Daria si continua: "Tu pari sa fii mai in varsta, daca nu socotim sclavul. Vreau sa iti arat ceva."

Miraio, acum incearca sa puna stapanire pe mintea Dariei?! Daria pare neatinsa, nu da niciun semn ca i-ar fi facut ceva, ce usurare! Dar trebuie sa am mare grija sa nu-i atrag atentia asupra mea, daca vreau sa am vreo sansa cat de mica de izbanda, poate norocul nu are sa-l ocoleasca si a treia oara, sa nu aiba Demonul ocazia sa vada in mintea mea inainte de vreme... Imi pare ca il simt pe Katumarus foindu-se in spatele meu, da-i putere sa se stapaneasca, nu avem nicio portita de scapare!

Incet, cu teama pana si sa trag aer in piept, imi adun gandurile. Am asupra mea doua legaturi cu Zeii... ce conteaza din ce Case sunt si in ce fel Strain gandesc Ei?! Ce este in jurul nostru nu are cum sa fie ceva ce sa nu ii faca sa icneasca chiar si pe Ei, nu are cum sa ii impiedice sa faca un pact, chiar si vremelnic.

Pentru Miraio, sfarsitul ar trebui sa vina firesc si drept masurat, dar macelul acesta, aici, numai firesc nu a fost, nu incape vorba de a putea fi masurat in vreun fel; despre Ilios nu stiu mai nimic, altceva decat ca vine din Sud si nu-i din Casa Zeilor nostri, dar este Zeul-Soare; treaba Lui ce-o fi facand la el acasa, eu mi-L inchipui ca pe Lumina Inceputului, fara de care Sfarsitul nu ar fi posibil si revad in minte Lacrima, asa cum am gasit-o - picatura de lumina desprinsa din Soare si cazuta pe pamant, ca o intrupare a Zeului insusi; iar Khorax si Buxut, nu stiu cum se vad Ei unul pe altul, dar eu ii vad frati de cruce din Case diferite, pot doar sa imi inchipui ca onoarea in lupta trebuie sa fie la fel de insemnata pentru amandoi, indiferent de Casa lor, iar razboiul nu ar trebui sa fie macel indreptat asupra neputinciosilor. Acum si aici, este doar poporul unuia distrus, dar maine odiosenia va inainta si catre poporul celuilalt, ca tavalugul...

Imi aduc aminte de Katumarus pecetluind cu sangele lui promisiunea de a face tot posibilul ca Daria si Reortos sa ajunga teferi inapoi in Oras; imi aduc aminte de Astia, sacrificand pasarea si platind cu sangele ei langa piatra-altar; imi aduc aminte de Aniketos, in toiul noptii: "Pustoaico, sa nu dai niciodata inapoi daca ai o sansa sa schimbi lucrurile in bine!"...

In mintea mea, imi inchipui Hvinir ca pe un altar imens, pangarit cu toate aceste morti fara rost, pe al caror strigat deznadajduit mi-l inchipui cum se inalta catre Ceruri si continua catre Dedesubturi ca o coloana de foc nestavilit. Si ma inchipui pe mine prinsa in valtoarea acestui foc, ca si cand as fi calare pe un bidiviu atata de puternic, dar atata de hotarat sa nu ma arunce din sa, ca parca sunt una cu el.

Pe sub mantie, tin lama pumnalulului cu ambele maini; nu stiu ce as putea sa fac, nu stiu ce ar trebui sa fac, dar incet-incet, palmele mi se strang pe lama; nu bag de seama cat de mult, dar strang pana mi se albesc degetele si sangele incepe sa curga, stropi grei in mijlocul Haosului.

Nu stiu ce ar trebui sa fac, dar imi adun toata vointa, toata furia rece a unui om care nu mai are nimic de pierdut pe lumea aceasta, le pun in Grai si in coloana de foc si imi inchipui ca strig, in gandul meu, catre Ceruri si catre Dedesubturi:

"Miraio! Intoarce-ti privirile asupra acestui loc! Acum nu este vorba de cersit ajutor pentru viata marunta a unuia dintre noi. Aici si acum este inceputul sfarsitului a orice ar fi fost firesc in lume. Nu asa trebuie sa se scurga viata oamenilor, indiferent cine si din ce neam ar fi ei!

Khorax, Buxut! Uitati-va la trupurile acestea sfartecate, la cruzimea cu care au fost aduse asa, la sufletele in cautare de impacare dupa ce viata le-a fost luata fara alt motiv decat ca erau barbari... Nici macar nu erau razboinici, dar, si daca ar fi fost, nu au avut vreo sansa la o moarte demna de un razbonic!

Ilios! Daca macelul va continua, nu va mai ramane nimeni care sa te adore in tinuturile noastre! Uita-te la ei: mortilor nemorti nu le pasa de nimic, iar Lacrimile tale vor fi cazut degeaba pe Pamant! Nu va mai fi loc de vreun Inceput!"

Ce conteaza ca sunt barbari? Au murit degeaba!

Refuz sa cred ca de asta ati creat lumea! Refuz sa cred ca o lasati prada Haosului. Si, daca este asa, daca maine vom fi toti niste morti nemorti, la ce bun sa mai fim?!"

Am mainile inclestate pe lama pumnalului, dar nu bag de seama nici sangele, si nici durerea... Daca Zeii nu aud, nimic nu are sa mai aiba rost...

In linistea ce se asterne peste gandurile mele aud in minte o voce... calma... de barbat: "Da, draga mea... cu ce te pot ajuta?"

Miraio, ce este anapoda aici? Dar incet incet simt ca nu ma pot impotrivi... "Uita-te in jur si ia aminte!" mai apuc sa spun si totul devine... tulbure, ca si cand peste gandurile mele s-a asternut o panza subtire de apa curgatoare... "Da, sunt aici, unul dintre trimisii stapanei tale, Miraio." continua vocea in mintea mea.

Oare ce aud si vad este aievea sau visez? De ce sa i se para lui Katumarus ceva in neregula cu Astia si sa ii spuna Dariei? Astia nici macar un pas nu s-a miscat de la locul ei, nicidecum sa faca sau sa spuna ceva... Reortos... de ce arata de parca tocmai si-a vazut soarta in fata ochilor, pe cand ai mei imi joaca feste - il vad miscandu-se parca fara sa se miste, ca nimeni nu baga de seama? Daria... de ce este asa interesata de nemorti, de cum se supun vointei unui om, de cum fac ce li se spune, de cum pot fi inviati, dezinviati si reinviati, de cum s-ar supune altcuiva?

Si aud din nou vocea calma: "Cu siguranta ii voi comunica Zeitei ceea ce iti doresti. Va mai dura putin, dar vei vedea ca totul va fi bine."

Dar vedeniile mele continua: Astia se uita in gol si incepe sa strige, ca inspaimantata de moarte de o aratare pe care doar ea o vede: "Ce e aia??!!", Reortos ataca din spatele lui Kostas, care cade fara simtiri, iar aratarile Haosului raman nemiscate; ca prin minune, incep sa mi se descalceasca gandurile si... o vad pe Astia deasupra lui Kostas, oferindu-se sa il ajute sa se odihneasca... implantandu-i pe sub barbie un pumnal cu totul neobisnuit! Miraio! Acesta este un sacrificiu! Astia... a avut taria sa ii curme viata! Si nu fara rost: in jur, toti nemortii sunt pravaliti la pamant!

Din departari, se aude o bufnita; imi aduce aminte de Linistea de la Altar, iar vantul care adie parca ostoieste suferinta din jur... Am mai vazut bufnite in padure (atunci cand nu le-am speriat prea devreme), imi place de ele, cu ochii lor ciudati si cu penele lor care par moi; hmm... oare poti sa ademenesti o bufnita mica sa ti se aseze pe umar si sa te lase sa o mangai? Pana sa ma gandesc cum as putea face asta, incep sa simt o sfarseala, scap pumnalul din mana, il aud plescaind si nu inteleg de ce, in ce ochi de apa sa fi ajuns si... ma invaluie intunericul.

Ma trezesc nedumerita, in bratele Astiei, care ma strange la piept si imi sopteste cald: "Stai linistita, draga, ca totul este bine!" Miraio, nu! Nu din nou! Dar macar mainile nu ma dor si par sa nu mai sangereze, inseamna ca mi le-a oblojit ea; ce ciudat - am un fir rosu inca legat de maini... "Suntem toti?" este primul lucru care imi vine in minte.

Daria este prima care izbucneste: "Ce a fost asta? Ce Mama-Duhurilor a fost asta?! Cine s-a pus cu Zeii??!!"

"Probabil ca nimeni" raspunde sec Katumarus, aruncand o privire taioasa cadavrului.

Dar Daria nu se opreste: "Asta este genul de nerozie in care se implica Zeii!"

"Nu cred ca Zeii au facut asta" intra in vorba si Reortos, in timp ce Katumarus incuviinteaza: "Probabil ca nu unul dintre Zeii vostri si nici Buxut."

Poate ar fi vremea sa-mi limpezesc gandurile, inainte sa-mi pierd mintile de tot. "...Ce s-a intamplat?"

Reortos este primul care imi raspunde: "Asta ne intrebam si noi; tot ce stiu este ca l-am atacat pe individ, am reusit sa il dobor, toate aratarile s-au oprit; dupa ce Astia l-a ucis, aratarile au cazut la pamant si nu s-au mai ridicat si..."

"Stai, stai..." il intrerup. "Nu ce s-a intamplat acum. Ce s-a intamplat... mai devreme?"

"Cat de... mai devreme?" ma intreaba Daria, nelinistita.

... dar nu stiu sa ii raspund...

"Adela, ce iti amintesti tu din seara asta? Ultimul lucru?"

"... Eu... eu am vrut sa chem Zeii in ajutor..." si, in timp ce ma silesc sa imi adun gandurile, o aud tragand aer in piept, innabusindu-si un suspin inainte sa vorbeasca din nou: "Si... ti-a raspuns cineva?"... "Adela, ti-a raspuns cineva?!"

"... Sa stii ca da, dar intr-un fel... straniu, cam fara legatura cu implorarea mea si... nu cred ca stiu prea bine cand a fost asta..."

Astia, calma, incearca sa ma linisteasca: "Nu iti face griji, o sa fie bine!", dar tot ce ii reuseste este sa ma nelinisteasca si mai mult: "Nu! NU! Asta am auzit si mai devreme, si era anapoda!"

"Ce ai auzit tu era scarbiciunea de Demon care il controla pe tanar. Dar s-a terminat. Odata tanarul trecut pe lumea cealalta, Demonul a disparut si el."

Hm... sa insemne ca acesta o fi fost un Demon al Conspiratiilor? Din familia Sinomotis, putrezi-le-ar sufletele in adancurile Dedesubturilor! Daca bine imi aduc aminte, nu au putere pe de-a dreptul asupra lumii noastre, pot doar sa convinga muritorii sa faca ceva, chiar daca ei nu stiu ca sunt posedati...

Astia porneste catre trupul fara viata: "Oamenii sa ii judece pe oameni, Zeii pe Zei..." si incepe sa ii scotoceasca prin buzunare sub privirile mirate ale celorlalti.

In timp ce Daria face ochii roata, parca in cautare de ceva, iar Reortos se uita in jur cu o privire cam pierita, cu un soi de resemnare hotarata, eu ma simt dintr-o data fara aparare si ma izbeste grozavia a ceea ce tocmai s-a sfarsit... In fata mea, Katumarus este singurul care nu tradeaza niciun fel de zbucium si imi aduc aminte de Preotul-Razboinic din Myrka - rece si distant ca asa ii era firea, nu ca ar fi avut ceva cu noi. "Pustoaico", il aud pe Aniketos in gand, "nu te astepta ca altii sa ghiceasca ce iti trebuie tie si sa iti ofere mereu ajutorul; fa bine si spune-le limpede!" Nici nu stiam atunci cat adevar era in vorbele lui...

"Stii? Acum ai putea sa ma iei tu pe mine in brate, ca imi trebuie al naibii de mult... Doar daca si vrei, adica..." ma aud vorbind, poate pentru prima data cand cred ca ii cer ceva fara sa imi tremure glasul. Katumarus se uita mirat, si, Miraio, chiar... isi incolaceste bratele in jurul meu, ce-i drept, cam stanjenit si nu pentru mult timp, ca aproape imediat ma bate pe umar (bine ca ma si tine, ca nu imi trebuia sa ma trimita invartindu-ma ca o sfarleaza): "Ti-e bine, da?" Imi fusese, pana sa vorbeasca "... Iti inchipui ca nu prea!"

"Mhm... deci ti-e bine. Hai, ca avem treaba!"

Daria se uita in jur la toate trupurile aratarilor pravalite: "Ce facem cu astia?"

"Este vreun sat in apropiere sa le dam de veste? Vrei sa dam foc intregului sat?" il intreaba Reortos pe Katumarus.

Dar Katumarus nu are asemenea ganduri: "Este o risipa; ce a fost, a murit de mult, odata cu copilul asta. Dar poate ar trebui sa mergem la Rond si sa dormim acolo."

Cu totii incuviintam, Reortos mai mult decat oricare dintre noi: "Eu merg si doua zile, daca trebuie, si aici nu dorm!" Ca la un semn, ii raspundem amandoua, si eu, si Daria: "Nici eu!"

De-acum, Astia a terminat de buzunarit trupul neinsufletit al lui Kostas: 36 de arginti si cateva pergamente. Argintii, ca argintii, dar pergamentele... Este asa neobisnuit sa vezi o Acolita, in roba ei lunga, intorcand pe dos buzunarele unui mort, ca apoi sa indese avantata toate hartiile in desaga, dupa ce le-a rasfoit!

Cand ne vede cuprinsi de uimire, se opreste sa ne povesteasca ce a gasit: "Asemenea lucruri nu trebuie sa stea printre oameni, nu ar fi bine sa cada in maini neinitiate. Din ce vad eu aici, pare ca Demonul a intrat si in mintile apropiatilor lui, i-a facut sa deseneze pe pergamente si sa le lase cumva la indemana, ca el sa creada ca le-a gasit intamplator, sa creada ca a invatat singur magie, mai ales despre readucerea la viata a mortilor."

Daria nu este convinsa: "Exista maini bune pentru asa ceva?" si, ca dupa o revelatie, continua: "Sunt lucruri care nu trebuie stiute. Nu am incredere ca trebuie stiute", iar Reortos este de partea ei: "Esti sigura ca lucrurile astea trebuie vazute de orice alt om? Nu ar trebui distruse? Nu cred ca trebuie sa poata cineva sa vada iar asa ceva!"

Astia, insa, nu se indupleca: "Credeti-ma ca as vrea sa nu existe pe lume ceea ce voi tocmai ati vazut. Dar exista. Ca Initiata, ca Slujitoare la Templu, trebuie sa duc textele acolo; sunt foarte importante pentru noi, le putem studia pentru a gasi un leac, sa nu se mai intample asa ceva. Nu pot sa le pun pe foc! Putem avea o arma impotriva astora. Este singurul motiv pentru care am buzunarit mortul..."

Tot nu ne prieste, dar intelegem, ca doar avem grozavia in fata ochilor...

Daria se uita la tarabele de langa noi: "Acolo este mancare..."

"Nu. Nu luam nimic de aici. Trebuie sa ii lasam sa isi gaseasca linistea", ii spun cu glas sfarsit.

"Nu... de fapt, eu caut ulei, poate are sa ne trebuiasca", continua ea.

"...Fie... dar sa le lasi un ban in loc, te rog..." ii spun, cu gandul la aratarile care se inversunau sa vina spre noi chiar si schilodite.

Si are noroc - pe una din tarabe gaseste patru ulcele. Chiar cand sa puna bani in loc, Astia vine, ii strange pumnul, da din cap: "Nu, nu! Sunt din partea prietenului Toliadis!" si pune pe masa punga cu arginti din buzunarul mortului.

"Bietii oameni..." soptesc ca pentru mine, insa Astia ma aude si incepe sa boceasca. Si in sufletul ei tot oameni au fost, nu popor barbar vrajmas. Daria o atinge si o primeste sa ii stea pe umar, sa isi verse amarul, mangaind-o usor. Langa ele, rup cateva crengute tinere, le impletesc ca intr-o mica jerba si le pun la poalele copacului batran, un semn deznadajduit de alinare pentru moartea lor in van.

Mai zabovim doar cat sa isi ia Reortos capcana inapoi, pentru ca ne zoreste Katumarus. "Nu este problema noastra. Acum, ca am facut destul bine pe ziua de astazi, hai sa gasim totusi un loc unde sa si dormim" spune, in timp ce se indreapta cu pasi repezi spre poarta din nord-vest.

In Rond ajungem fara alte peripetii. Kataigizii ne primesc ca pe oricare alti drumeti, ni se rostuiesc paturi la han, mancare si, Miraio, o baie calda! Chiar ne trebuia sa dormim intr-un pat adevarat, dupa ce am dat jos de pe noi izul aratarilor!

Spre Pithylos plecam in zori. Atata drum indeamna la prea multe ganduri, ganduri care nu intarzie sa-mi de tarcoale...

Demoni! Demoni liberi in lume! Inaltii Preoti trebuie sa afle de intamplarea aceasta! Astia sigur are sa ii spuna Inaltei Preotese, dar musai sa ajunga vorba si in Templul lui Khorax! Miraio! Nu are sa ma ia nimeni in seama acolo, chiar daca m-ar primi inauntru... Aniketos! Aniketos este singura mea sansa, daca are sa fie crezut chiar si el... Oare tot Demonul acesta o fi intaratat si Orasenii impotriva barbarilor?

Nu am auzit de muritori de rand carora sa le raspunda Zeii... dar eu nu am vrut sa imi raspunda. Nu am vrut decat sa sa afle ca Demonii isi fac mendrele prin lume, lasand orori in urma lor... A, nu! Chiar NU IMI TREBUIE sa ma caute si un Zeu! Chiar deloc! Au Inaltii Preoti la indemana, pentru cand vor sa vorbeasca cu muritorii, ca asa este oranduit!

Ahhh... de ce am spus cu voce tare ca am vrut sa chem Zeii, de fata cu Astia?! Acum are sa afle si Inalta Preoteasa... bine macar ca nu am spus si pe care Zei i-am implorat sa isi indrepte privirile asupra noastra, ca poate aveam si eu soarta lui Kostas! Pe de alta parte, daca este sa ii dau crezare Astiei, asa am atras atentia Demonului asupra mea si i-am dat ragaz lui Reortos sa gaseasca un moment prielnic sa-l doboare, poate nu au sa ma linseze...

Si, ca mi-am adus aminte de Astia: imi pare mie si mai periculoasa si mai indoielnica decat in prima zi, dar acesta nu era motiv sa nu ii multumesc ca mi-a vindecat mainile... sau i-am multumit? Mai bine sa ii mai multumesc o data, mai ales ca se intoarce la Templu...

Asta este,insa, pentru maine! Ajunsi la poarta Orasului, odata cu soarele la apus, abia astept sa ma vad acasa, sa ma scufund in apa calda, sa dorm fara armura, in patul meu, in asternuturi curate, invelita, sa ma infrupt din dulceata de smochine a mamei... dupa ce am sa vorbesc cu Aniketos. Trebuie sa-i povestesc de-a fir a par tot ce s-a intamplat (ma rog... aproape tot) si sa ma sfatuiasca; am mare nevoie de povetele lui!

...Adela, nesabuito, tu cu nestapanirea ta... mai stii ce ai mai spus? Ai jurat ca, daca va intoarceti toti teferi in Oras, o sa porti doar fusta... Stii ceva? Soarta! Ai jurat, asta este - juramintele nu sunt facute ca sa fie calcate! De maine, cat esti in Oras, nadragii au sa stea in desaga! Si, daca tot ai inceput, trebuie sa mai juri o data: oricat ti-ar fi dat sa fii pe lume, oricat de mult ai vrea sa intarati pe cineva, nu vei mai pomeni niciodata, niciodata, nici macar in gluma, de readucerea mortilor la viata!



Inapoi: Paianjenii ucigasi si zorii Noptii Groazei
Urmeaza: Inapoi acasa

11-nov-2021 © kimica.ro