Mythras - Povesti din Pithylos

Paianjenii ucigasi si zorii Noptii Groazei


Miraio! Din prapastii incep sa urce spre noi doi paianjeni uriasi, niste orori cu picioare lungi, paroase si chitinoase, cu venin picurand din mandibule - cele mai mari scarbosenii, pe care nu imi inchipuiam ca am sa ajung sa le intalnesc! Unul pe varful pe care suntem eu si Katumarus, unul pe partea Dariei, a Astiei si a lui Reortos. Sper sa nu mai urce si altii, ca astia doi sunt prea de ajuns!

Nu avem deloc timp de gandire - Reortos este cel mai aproape de paianjen si este atacat imediat. Nu credeam sa aiba timp de parat, dar a reusit! Mie asa imi tremura mainile, ca sageata mea ajunge in prapastie, desi in fata noastra este ditamai paianjenul, aveam unde sa nimeresc.

"Astia, daca spui ca esti venita sa ma aperi, convinge Spiritul Totemului sa ne ajute, ca nici oasele nu ne raman pe aici! Daca ce stiu eu despre ei este adevarat, nu scapam cu viata! Dupa ce musca, veninul incepe sa faca piftie din maruntaiele noastre... " strig catre ea, cu teama incepand sa mi se infiripe in suflet.

"Eu, acum, pot doar sa vad Spiritele, nu pot sa le cer nimic - nu m-ar auzi, nu mi-ar raspunde..." o aud pe Astia de pe partea cealalta a prapastiei.

"Atunci pregateste-te sa dam ochii cu Miraio si sa ii povestesti cum nu m-ai putut apara, ca nu dureaza mult..."

Reortos se strecoara sub paianjen, cu gandul ca acolo nu poate fi muscat, si loveste cu sete un picior paros, fara sa il raneasca; ii serveste acum ca a umblat prin tot felul de ruine bantuite de paianjeni, dar afurisitii astia sunt acoperiti cu chitina care face mai mult decat o armura!

Paianjenul nostru isi indreapta atentia spre Katumarus. L-ar tintui cu un picior, insa Norocul este de partea omului, nu a bestiei. Daria, saritoare, trage cu arbaleta tot in paianjenul de pe partea noastra. Nu l-a nimerit, dar macar nu l-a nimerit nici pe Katumarus...

Astia se uita ganditoare la mine, la paianjenul din apropierea mea, la Katumarus aflat intre mine si paianjen si alege sa atace paianjenul care il ameninta pe Reortos. Foarte bine face, ca eu nu am cum sa mai ajung sa imi ajut prietenii! Se strecoara si ea sub paianjen, incercand sa-i implante spada in burta, fara a-i face altceva decat o zgarietura marunta.

Katumarus ajunge cumva sub paianjen, zgariindu-l pe cap in timp ce se strecura sub el. Dupa patania cu sageata Dariei, acum mi-e mie teama sa nu il lovesc pe Katumarus in loc de paianjen, asa ca ma dau aproape, cu pumnalul in mana, doar zgariind dihania, trazni-i-ar chitina! Pe partea cealalta, Reortos pareaza cu scutul un alt atac.

Norocul meu ca este Katumarus mare, paianjenul acesta ma ignora, ma pot misca mai bine. Dar Katumarus a ajuns tintuit de un picior de-al paianjenului, nu s-a mai putut feri la timp. In timpul acesta, Daria se apropie de paianjenul de pe partea lor, cat sa poata arunca pumnalul intr-un picior de-al lighioanei, fara insa sa ii faca ceva, pentru ca aud cum se izbeste pumnalul de pamant, ca si cand ar fi sarit inapoi; si nici Astia nu are mai mult noroc. Bine ca il ocoleste norocul si pe paianjen, ca iar a dat sa-l prinda pe Reortos, chiar daca nu il vede pe sub el.

Miraio, trebuie sa izbandim cumva cat de curand, altfel vom fi prea obositi ca sa mai luptam! Lovesc cu atata sete, si, de data asta cu atata dibacie, incat varful pumnalului nimereste in articulatia unui picior din spate si face dihania sa se clatine, dandu-le o speranta si celorlati, ii aud bucurandu-se. De necrezut cum incearca, insa, sa se indoaie si sa il muste pe Katumarus, care se rasuceste la timp, iar paianjenul musca din pamant.

Daria, ramasa fara pumnal, scoate tigaia. Tigaia ei, mi-e teama ca nu este facuta pentru lupta, ca nimereste doar printre picioarele paianejenului si nici Daria nu se apara prea bine de atacul acestuia, ca o vad dintr-o data pe jos. Luandu-mi privirea de la ea, ma intorc sa vad cu groaza cum Katumarus nu mai are timp sa se fereasca, bestia reuseste sa il muste si sa il otraveasca... "Sa nu mori! Sa nu mori, auzi?! Ca am treaba cu tine! Si, daca ai sa mori, jur ca am sa gasesc pe cineva sa te readuca la viata, doar ca sa te chinui!" Miraio, imi pare rau! Si lovesc din nou cu furie intr-un picior de-al paianjenului, cat sa il fac din nou sa se clatine, dar nu cat sa si trec de chitina, arde-l-ar focurile Dedesubturilor!

Nici de partea celorlalti nu inainteaza lupta - Reortos incearca in continuare sa isi implante sabia in burta paianjenului, profitand ca nu poate fi muscat, iar rugaciunea Astiei sper sa fie ca sa il poata salva pe Reortos, Miraio sa ii ascuta si sa ii indrepte sabia in locul potrivit!

La noi, paianjenul se inversuneaza sa il muste pe Katumarus; nu reuseste, dar nici Katumarus nu se poate zbate destul cat sa scape din stransoare. Daria, trantita si ea prea rau, nu poate sa se ridice la timp sa se fereasca, paianjenul o apuca de bratul stang si, dupa cum ii atarna mana, a otravit-o si pe ea! La cat de mare o fi durerea, sigur nu mai poate folosi bratul acela!... Miraio! De-am reusi sa punem dihaniile pe fuga inainte sa puna veninul stapanire pe ei...

Pentru asta, insa, ar trebui sa-i nimerim cumva, dar nici eu, nici Reortos, nu reusim. Katumarus, asa otravit cum este, mai este muscat o data, ca nu se poate feri. Nu stiu ce il doare mai tare - muscatura in sine sau faptul ca nu scapam odata de ei, dar cumva gaseste putere sa isi implante spada adanc in burta bestiei!

O raza de speranta vine si de la Astia, care loveste piciorul ce o tine pe Daria, fara sa treaca de chitina, dar destul cat sa o ajute pe Daria sa dea piciorul paroseniei de pe ea si sa se elibereze. Norocul le paraseste repede, ca paianjenul, infuriat si el, o ataca pe Astia care, epuizata, nu se fereste la timp, acum este ea tinutuita la pamant. Ar fi vrut sa isi arunce sabia macar, poate ar fi putut-o folosi Reortos, dar nu a fost sa fie. Repede, ii sare el in ajutor, nu trece nici el de chitina, dar atrage atentia asupra lui, iar Astia este din nou libera, numai de s-ar ridica inainte sa o prinda iar! In valtoarea aceasta, nici eu nu mai nimeresc dihania de deasupra mea...

Ma uit cu uimire la Daria cum improasca cu ulei paianjenul si nu imi pot inchipui de ce... Bine ca jivina nu a bagat de seama ce i se intampla, prea ocupata sa incerce fara izbanda sa il prinda pe Reortos. Si, ca un facut, imi intorc privirea la timp sa il vad pe Katumarus ranit din nou, pe piept. Miraio, aceea nu este doar o zgarietura!! Fie ce-o fi, si daca il nimeresc eu din greseala, nu poate sa sufere mai tare! Si am noroc! Paianjenul se fereste de Traznetul meu, dar zgomotul asurzitor il pune pe fuga, apuc sa mai vad doar cum se indeparteaza ca o naluca pe panza. De unul am scapat!

Celalalt este lovit din nou de Reortos, fara sa-i treaca spada dincolo de chitina, dar suficient cat sa se clatine, incurca-i-s-ar picioarele! Spada Astiei trece pe langa paianjen, dar Daria, cu ultimele puteri, reuseste sa ii dea foc si sa il faca sa fuga! Miraio, i-a reusit o vraja!... asta tinea ea ascuns? Oare ce am auzit eu, despre un foc intr-o brutarie, o fi avut de-a face cu vraja aceasta?

Dar, destul! Katumarus incearca cu greu sa se ridice, insa este prea tarziu, ne-a luat prea mult timp sa punem dihaniile pe fuga, de-acum veninul s-a imprastiat si ma uit cu groaza cum incet-incet ii pier scanteile din ochi... Ma indoiesc ca Daria este in alta stare... Miraio! NU!!! Sper ca Astia face tot ce poate pentru Daria, eu pot doar sa incerc sa il ajut pe Katumarus cu Leacurile pe care le-am luat de acasa, macar sa nu inainteze prea repede otrava, sa reziste pana ajungem intr-un sat unde sa ii ajute cineva... Nu am fost niciodata asa aproape de Moarte ca acum...

Il aud pe Reortos facand planuri si injgheband la repezeala targi sa ii putem duce, dar nu pot fi atenta la ce spune, sper ca il ajuta Astia. Am vrut sa devin cercetas ca poate am sa pot sa fac ceva sa nu moara degeaba alti oameni si acum, sub ochii mei, doi dintre ei se sting incet si nu am cum sa ii ajut... Miraio, nu trebuie sa moara! Nu acum si nu asa, fara rost!

Reusim sa ii urcam pe targi si pornim incet catre Myrka, ultimul sat kataigid prin care am trecut in drum spre Altar (cand au sa se trezeasca, am sa vorbesc cu Daria, sa ii dea mai putin de mancare lui Katumarus, ca prea este greu). Drumul este anevoios, cale de vreo cinci-sase ceasuri, dar macar ajungem la timp, inca le mai simt inima batand incet in piept.

Batranii satului ne primesc fara multe vorbe, un Preot-Razboinic al lui Buxut se uita la noi, ii taraste pe amandoi in Templu (poate din cauza ca este limpede ca au fost raniti in lupta, poate si din cauza ca l-a recunoscut pe Katumarus ca apartinand neamului lor), pune la fiert niste ierburi pe care Reortos nu le poate deosebi si le toarna fiertura fara vreo grija si pe rani, si pe gat; asa fara simtire cum sunt, nu au cum sa inghita singuri, dar o palnie face minuni, iar ei nu au cum sa se impotriveasca.

Astia isi foloseste bruma de cuvinte kataigide pe care le stie, ca sa ii multumeasca Preotului pentru ca ne-a salvat prietenii. Eu nu inteleg ce isi spun, dar imi este limpede ca Astia nu vorbeste prea bine limba lor, la fel de limpede cum imi este si ca Preotul apreciaza gestul ei, pare chiar ca radiaza... caldura sufleteasca; este rece si distant ca asa ii este firea (ca doar avem si noi unul de-al lor cu noi), nu ca ar avea ceva cu noi.

Miraio, sunt salvati! Nu am cum sa iti multumesc indeajuns pentru ca le-ai purtat de grija! Acum, ca sunt scapati de amenintarea veninului, ca suntem toti intr-un staul in care ne-au lasat batranii satului sa innoptam si cu o masa calda, este randul meu si al Astiei sa ne ocupam de ranile lor - eu de curatat si legat, Astia de vindecat cu magia ei de la Templu.

Miraio, bine ca si-au pierdut simtirile si nu ii chinui prea tare. Daca m-as fi stapanit in brutarie si as fi plecat atunci singura cu Katumarus, prietenii mei nu ar fi fost astazi aici, iar Daria nu ar fi fost ranita si in pragul mortii... "Pustoaico, baga-ti mintile in cap!" il aud in gand pe Aniketos. "Parerile de rau nu tin de foame, nici nu invie pe nimeni. Stii ce ai de facut si te si pricepi indeajuns! Esti cam mare pentru asta, dar, daca vrei tu musai, iti mai... 'explic' o data!" si parca il vad intinzand mana dupa o cingatoare atarnata in apropiere... Imi vine sa zambesc, cu gandul la el, dar gandul mi-este intrerupt de Astia, si imi dau seama ca se uita la mine de ceva vreme: "Vad ca te pricepi foarte bine. Cum ai invatat?"

"Acasa... mie imi mai poarta de grija cineva, Aniketos, asa, ca un al treilea parinte. El m-a invatat tot ce stiu, pentru o sansa in plus sa supravietuiesc si sa ma intorc teafara. Adica... stiu cum se face, nu inseamna ca ma si pricep prea bine la tot ce a incercat el sa ma invete. Ma rog, el sau cingatoarea lui..."

Acum, ca ma gandesc mai mult, mi s-a facut dor de noptile petrecute la vatra focului cu Aniketos si cu tovarasii lui... Nu m-a ferit de greutati, ca greutatile nu te ocolesc doar pentru ca esti fata si nu prea ai putere. Insa nu m-am dat batuta niciodata pana acum. O fi el necrutator, dar eu stiu ca imi vrea doar binele; el a trecut prin razboi, nici nu imi pot inchipui de ce grozavii o fi avut parte, mai cu seama dupa ce am vazut zilele acestea. Imi aduc aminte de serile petrecute invatand sa folosesc Leacurile, la lumina focului din vatra, pe cate o halca de carne din ce tocmai vanasem. Era mult mai simplu, cand "ranitul" ajungea friptura.

"Pustoaico" mi-a spus, "ranitii nu au timp sa astepte pana ajungi tu in Oras, la lumina si cu toate la indemana. Trebuie sa te descurci cu ce ai, daca vrei sa ii salvezi!" Asa am ajuns sa curat "rani" in miez de noapte, cu degetele amortite de frig, sa le spal cu apa de izvor fiarta pe loc, sa cos la lumina slaba a flacarilor. Cel mai anevoios a fost cand m-a invatat sa fac ac dintr-un ghimpe lung si fir din ceva ce atarna dintr-o liana. "Sa te fereasca Zeii de asemena orori, dar, daca ai sa ajungi acolo, incearca tot ce poti ca sa salvezi o viata!", mi-a spus... Nu mi-a iesit prea bine, recunosc, dar pana la urma am reusit sa inchid "rana"...

Odata ne-au atacat niste banditi. Amarati si deznadajduiti, nu ne-au facut prea mari necazuri. Insa unul, afurisitul, a reusit sa il raneasca la un picior pe tovarasul lui Aniketos care venise cu noi in expeditia aceea. Nu foarte rau, dar destul. "Pustoaico!" a strigat Aniketos, "Pana ii trimit eu inapoi de unde au venit, tu ai grija sa cosi rana. Si adu-ti aminte: cu cat te misti tu mai incet, cu atat sufera bietul om mai mult, asa ca nu sta prea mult pe ganduri!" Miraio, a fost prima data cand am am avut de-a face cu o rana adevarata, si, mai mult, cu un om pe care il cunosteam... cumplit... m-am miscat cat am putut de repede, si, spre usurarea mea, amandoi au fost multumiti!

Imi face bine sa ma gandesc la toate acestea, mainile mi se misca singure si repede in timp ce le curat ranile, taind pe margine acolo unde arata mult prea rau, spaland bine sa iasa resturile de frunze, tarana, pietricelele si legandu-le la urma, ca apoi sa vina Astia si sa vindece. Incet-incet, ajung amandoi sa isi vina complet in fire. Miraio, multumesc ca nu i-ai lasat sa moara! Si ai grija si de Astia, ca nu pare obisnuita nici sa lupte, nici sa fie in salbaticie! Nu imi prieste mie cum a ajuns la noi, dar nici nu vreau sa pateasca ceva!

Noaptea trece fara peripetii, si in sfarsit dormim linistiti, la adapostul satului si al acoperisului, fara sa ne fie teama de jivine si fara sa ne fie frig. Dimineata, Daria si Katumarus sunt inca ametiti dupa ce au patimit cu o seara inainte, le ia vreun ceas-doua pana le trece greata si pot sa se ridice si sa mearga.

Miraio, multumesc! Ii imbratisez pe rand, cat pot eu de mult si de strans. Cu Daria mi-este mai usor, ca ea este mai mica; o simt cum isi incolaceste bratele in jurul meu, amandoua bratele, ce usurare! Are sa ramana cu o cicatrice, dar are sa isi foloseasca bratul stang ca si inainte! Pe Katumarus, asa mare cum este, abia il cuprind, dar nu are importanta, ma bucur atat de mult sa il vad si pe el teafar! Nu stiu daca se astepta la asta, dar nici ca este grija mea in vreun fel. "...Da... multumesc pentru grija", il aud. "tie si femeii machiate". Si, aproape inainte sa termine de vorbit... ma ciufuleste pe crestet. Si ce daca? N-are decat, cata vreme nu il mai vad stingandu-se in fata mea...

In timp ce isi strange lucrurile in desaga, intreaba ca din intamplare: "Preotii de aici m-au vazut cat am fost inconstient?"

"Da.", ii raspund. "Dar nu au parut sa isi dea seama decat ca esti si tu kataigid."

"Mhm... Bine."

Astia, insa, se uita ciudat la el: "De ce? Aveai vreun semn aparte pe corp, care sa dea de banuit?"

"Vezi-ti de treaba, preoteaso!" ii raspunde el taios.

Astia tace, nu mai spune nimic, dar, pentru o clipa, ii vad ochii sclipind si un zambet ciudat inflorindu-i in coltul gurii...

Hm, si Katumarus, ca si Aniketos: amandoi sunt mai mult decat ceea ce par. Ma duc langa el si ii spun in soapta: "Nu le-am spus de urs". Dar nu pare sa ii pese: "Asta nu ar fi o problema", imi raspunde.

Daria este nedumerita, se uita la noi si nu intelege nimic. "Adela, ce s-a intamplat cat am fost inconstienta?" ma intreaba pe de-a dreptul. Miraio, cum sa ii spun? Ii vad din nou in fata mea pe amandoi, lipsiti de simtiri, cu inima abia batand, fara alta scanteie de viata... "Nu ti-a facut nimeni rau, stai linistita. Mai bine ca nu ai fost treaza, nu iti trebuie sa stii cum s-a intamplat, destul sa stii ca totul este bine acum. Ai sa ramai, insa, cu o cicatrice". O vad cum isi studiaza urmele de pe brat, ramase in locul muscaturii, cu o cu totul alta culoare decat cea a pielii si, surprinzator, pare multumita cu asta...

Miraio, bine ca mi-am adus aminte! "Astia, am sa te rog sa imi dai Lacrima". Nu ar fi o idee buna sa o pierdem, iar nobilul Moros s-ar putea sa o astepte doar de la mine sau de la Katumarus.

Astia scoate Lacrima dintr-un buzunar ascuns de sub armura, mi-o da si incepe sa vorbeasca: "Eu nu am mai iesit din Oras de foarte mult timp. As vrea sa mai stam putin in satul acesta, as vrea chiar sa imi iau o amintire de aici." Ciudat motiv sa mai stai intr-un sat neinsemnat, dupa ce ai trecut prin ce am trecut noi, dar si Reortos ar vrea sa mai stam, se gandeste la reinnoit proviziile de mancare, ca trebuie sa fie si aici o piata, iar Daria inca nu se simte in stare sa ne continuam calatoria. Katumarus nu spune nimic, dar nici nu pare asa deranjat de dorintele lor, se retrage intr-o parte si ne lasa sa facem ce vrem noi.

Cumva, tuturor ni se pare ca nu ar fi rau sa profitam de ziua de ragaz, ca sa ne sporim puterile, pentru luptele ce vor sa vina... Pe cine sa intrebi, care sa si inteleaga ce spui, daca nu pe Katumarus? Nu este el chiar cel mai bun sa ii invete pe altii, dar la cate lupte a vazut la viata lui, sigur are ce sa ne arate.

Reortos isi incruciseaza spada cu el de mai multe ori, sub privirile Astiei, care pare sa le studieze miscarile, si ea cu sabia in mana. Dupa cum o manuieste, as crede ca se gandeste la cum sa incheie lupta, intr-un fel care sa fie in puterea ei si sa nu dureze prea mult.

Odata plecat Reortos, in cautare de plante noi in jurul satului (pesemne urmare a fierturii de la Templu; bine ar fi sa descopere plantele acelea, ne-ar da o sansa in plus sa nu murim otraviti), Katumarus (o fi rasuflat usurat ca este lasat in pace) se agata de o grinda a staulului si se ridica in maini pana sus, de parca nici nu ar fi fost in pragul mortii acum cateva ceasuri... O data... si inca o data... si inca o data... Fascinant!

Astia se apropie de el, incet, fara sa il priveasca direct si incepe sa vorbeasca masurat: "Sa stii ca sunt lucruri de care nici cea mai groasa armura nu te apara - rusinea, regretul, frica... De ce iti este frica? Mie poti sa imi spui, poti sa ai incredere in mine..."

Katumarus se desprinde de grinda, aproape aruncandu-se pe podea, isi da de-o parte parul care ii intra in ochi, sa o poata privi si ii raspunde calm: "Uite ce e, preoteaso: pentru mine si cei din neamul meu, putine lucruri sunt rusinoase, iar eu nu am sufletul incarcat cu ele. Dar apreciez intentia." si o bate usor pe umar, atata de usor, ca Astia face un pas inainte ca sa nu cada.

Astia zambeste cald si sincer, inchizand incet ochii: "Daca vreodata ai sa vrei sa vorbesti, sunt aici".

Miraio, ciudate lucruri se petrec astazi!

Daria profita de linistea asternuta si se indreapta spre Katumarus, cu dorinta de a folosi mai bine armele. Katumarus ii arunca o privire inainte de a incepe: "Avem o problema: tu nu tii ala cum trebuie. Stai dreapta!" Despre pumnal vorbeste. Si ii arata cum sa il tina, cum sa stea ea dreapta, cum sa isi indoaie genunchii, cum sa isi mute greutatea de pe un picior pe altul, ca sa nu mai fie asa usor de trantit... Uitandu-ma la ei, iar imi aduc aminte de Aniketos... si iar ma cuprinde dorul... "Tii in mana o arma adevarata, cu care sa ataci, dar si sa te aperi, nu o jucarie pentru plozi!" parca il aud...

Obosita, dar parand si multumita, Daria pleaca sa caute un loc ferit... am asa o banuiala ca vrea sa incerce sa isi ascuta vraja de Foc...

Acum, ca fiecare isi vede de ale lui, ies si eu din staul si pornesc catre Templu. Miraio, nu vreau sa imi mai vad vreodata prietenii in ghearele mortii, cu viata scurgandu-li-se sub ochii mei... Ajunsa la Templu, imi iau inima in dinti si imi pun toata speranta in Preotul-Razboinic, ca va intelege si nu se va impotrivi Graiului. Tovarasul lui Aniketos nu kataigida m-a invatat, nu as avea nicio sansa sa ma inteleg prin vorbe cu el, dar asa, Graiul nu cunoaste oprelisti, leaga mintile ca si cand ar vorbi aceeasi limba.

Si reusesc sa ma fac inteleasa: ca as vrea sa fiu mai buna in ale magiei din popor, dar nu ca sa distrug, ci ca sa ma apar pe mine si sa ii apar si pe altii, dar si ca as vrea sa fiu mai buna in folosirea Leacurilor. Vorbind asa cu Preotul, imi dau seama ca imi vine din ce in ce mai usor sa folosesc Graiul...

Apoi Preotul ma ia de-o parte, ma duce catre o casa, care pare sa fie a lui, unde, pe o masa, are o carcasa de vita din care taie un picior; facandu-i o crestatura adanca, mi-l intinde si, folosind tot Graiul, imi spune: "Bun, coase!" Pe masura ce cos acel picior, ii aud in minte sfaturile despre cum sa curat rana, cum sa apropii si sa potrivesc marginile, cat de mult sa trag de piele si de muschi... si toate par mai limpezi acum in mintea mea. Multumesc!

Plec de la Templu cu sufletul impacat, cu promisiunea unei mai bune priceperi in caz de napasta. Pe drum, la o rascruce, imi pare ca o vad pe Astia cu o pasare in tolba. Hm, parca spunea Reortos ceva de provizii, dar sa o trimita pe Astia dupa ele? Si totusi, Astia nu spre spre staul se indreapta, inseamna ca pasarea aceea ciudata nu este pentru tigaia Dariei...

Ma intriga, asa ca ma hotarasc sa ma tin dupa ea, de la distanta. Nu ar fi nevoie de prea mare distanta, insa, pentru ca Astia nu pare sa bage de seama mai nimic in jurul ei, pana la marginea satului, unde se opreste sub un nuc batran, langa o piatra mare si plata. Pana ajunge ea acolo, deja s-a inserat. Este liniste in jur si vantul adie fara griji printre frunze.

M-am oprit mai departe, ferita de privirile ei, si ma uit cu uimire cum Astia ia viata pasarii, cu maruntaiele imprastiindu-se pe piatra de sub nuc. Miraio, pasarea aceea este un sacrificiu! Cu si mai multa uimire, o vad strangand cu mana lama spadei, facandu-si si ei o taietura in palma stanga. Ce ti-e cu Zeii acestia - toti vor sa iti versi sangele pentru ei?! O vad inseninandu-se si parca revenindu-i puterile, inseamna ca sacrificiul ei a fost bine primit. Pana si vantul pare sa-si fi schimbat adierea intr-o mangaiere...

Miraio, ciudate lucruri se petrec astazi!

Ma gandesc mai bine si ma retrag incet, inainte ca ea sa se intoarca. Nu degeaba o fi cautat locul acesta, mai bine sa o las singura cu Zeita. Si ma intorc la staul. Katumarus nu mai sta atarnat de grinda, i-o fi ajuns si lui. Ma asez langa el pe podea: "Stii ceva? Am nevoie de ajutor si suntem prea departe de Oras ca sa vorbesc cu Aniketos..."

"Mda, avem drum de cateva zile pana acolo."

"Cand cu banditii, nu am avut atata stapanire cat sa iti pot da de stire despre cel din copac. Iar ieri, asa mi-au tremurat mainile, ca prima mea sageata a ajuns in prapastie, desi aveam ditamai dihania in fata, loc berechet sa nimeresc... Tu... esti asa calm si masurat din fire sau e ceva ce ai invatat sa stapanesti de-a lungul timpului? Este ceva ce pot sa invat si eu? ... Ai cum sa ma inveti si pe mine?"

"Hm... Nici eu nu sunt atat de calm pe cat par si ma enervez, sa stii... Dar uite, vezi gramada aia de paie?" si arata spre paiele care vor fi asternutul meu la noapte.

"... Dda..."

Isi desface mantia, ia acul cu care fusese prinsa si il arunca in gramada de paie. "Acum stii ce ai de facut. Gaseste-l. Pana maine, ai tot timpul."

"Tu razi de mine?"

"Nu." Si s-a intors catre culcusul lui.

"Bine, fie, eu am vrut-o", spun incet, pentru mine, si ma indrept spre gramada de paie. Acul, aruncat la intamplare, este insa deasupra, nu am decat sa il culeg si sa i-l duc inapoi... atata doar ca il gasesc adormit bustean. Din nou... Si totusi, vointa mea imi pare improspatata....

Noaptea trece fara peripetii, a doua la rand in care ne odihnim la adapost, asa ca pornim dis de dimineata inapoi catre Pithylos. De data aceasta, pana la lasarea serii nu mai avem parte de alte atacuri, doar de liniste si de drum bun.

Pe masura ce se insereaza, totul in jur devine din ce in ce mai tacut. Ne apropiem de targul unde am vrea sa innoptam, Hvinir - alt sat marunt, care exista doar pentru schimburi de marfuri, nu chiar ceva obisnuit in randul acestui popor. Din departare, vedem palisada, luminata de facliile de la intrare. Cu fiecare pas cu care ne apropiem, zgomotele padurii raman si mai in urma, pana nu se mai aude nimic, nu tu strigat de pasare, nu tu urlet de lup... Si, ajunsi la intrare, dam de portile ramase deschise, ca si cand ar fi parasite, nici tipenie de straja...

Katumarus face un pas in fata si un semn cu mana stanga: "Ceva nu este in regula..."

"Nu putem ocoli satul?" intreaba Reortos putin ingrijorat.

Katumarus se intoarce si isi coboara putin glasul, raspunzandu-i: "Fierarule, daca tu vrei sa innoptezi in salbaticie cu ce a facut asta unui sat intreg, nu ai decat; eu prefer sa intru."

Astia simte moartea din jur si ar vrea sa faca ceva pentru cei morti; ar vrea si sa ii dea spada ei Dariei, sa se poata apara mai bine, dar Daria nu stie sa o foloseasca; in schimb, Daria se gandeste sa ii ajutam pe raniti, daca mai este cineva in viata. Cu pumnalul gata pregatit, eu sunt tacuta, nici nu imi vine sa vorbesc in locul acesta nelalocul lui. "Katumarus, tu ai mai vazut asa ceva pana acum?" intreb sovaielnic.

Katumarus, aproape mormaind, raspunde in timp ce inainteaza cativa pasi catre poarta: "Un sat gol am mai vazut, dar as vrea sa stiu ce l-a facut asa". De unde se opreste el, pe jos se vad si cateva trupuri fara viata.

Miraio, trebuie sa pot sa ma fac nevazuta si sa intru inaintea lor, cine stie ce pandeste in intuneric... "Daca ai incredere ca poti sa intri sa arunci o privire si sa ne spui si noua ce vezi..." o aud pe Daria, in timp ce Reortos, inaintand spre Katumarus, vede si el oameni pe jos si pete de sange.

Astia, dupa o rugaciune, se apropie de mine si sopteste: "Reortos si Katumarus au sa intre ei primii; tu incearca sa te faci nevazuta, te rog! Ai grija de tine!", urmata de Daria: "Ai mare grija, nu am cum sa te ajut!"

Norocul este de partea mea, devin una cu intunericul, nevazuta de nimeni. Dar ce imi este dat sa vad inauntru... trupuri imprastiate, sange, mult sange, nici macar un soarece care sa miste, nici macar un zgomot, iar cerul senin incepe sa se innoreze. Ajunsa in piata, recunosc maretul copac batran in jurul caruia a fost construit acest post de schimburi de marfuri, recunosc pravaliile pe care le-am vazut si cand am trecut pe drumul spre Altar. Si, la poalele batranului copac, vad imprastiate si acoperite multe jumatati de bustean... Miraio... nu sunt deloc jumatati de bustean... sunt ce a mai ramas din trupuri omenesti!

Katumarus inainteaza, oprindu-se sa caute ce i-a omorat pe oamenii acestia, Reortos urmandu-l indeaproape. S-au oprit intre trei cladiri, uitandu-se in jur, dand cu ochii de o scara care duce pe zid si de urmele unei lupte. Haosul pluteste parca peste tot...

Astia, intrata si ea, aproape ca izbucneste in bocet, ca de inceput de slujba, lovita din plin de absurditatea in care am ajuns: peste tot, sfarsituri fara sens, un mare macel fara rost, in niciun caz ceea ce si-ar dori Zeita; si lacrimi grele incep sa i se prelinga pe obraji, pana ajung pe pamant.

"Astia, iti poti da seama daca mai este ceva viu?" il aud pe Reortos soptind.

"Pot sa incerc", raspunde incet fata. Dupa cateva clipe de nemiscare (poate pentru vraja ei, dar poate si pentru a o ruga pe Miraio sa o ajute sa ii separe pe cei vii de cei morti), face ochii roata, incet, ca si cum ar vrea sa nu ii scape nimic... dar... o vad tresarind ca de durere... Miraio, toate sufletele sunt moarte!

Cu gandurile parca amortite, merg mai departe, catre alte scari care urca pe zid, trecand pe langa o vita abandonata unde odata a fost macelaria, pe langa un barbat proptit de un perete, uitat acolo de ce o fi facut oroarea asta in sat; odata cu mine, Reortos urca scarile din spatele lui, cu acelasi gand: sa asculte, sa vada ceva mai mult; dar nu aude nimic, nu vede nimic; Katumarus inainteaza si el pana in mijlocul pietei, uitandu-se in jur; Astia se opreste in dreptul unor usi.

De sus de pe zid, vad cateva constuctii, o alta scara, pe dealul dinspre nord pare sa mai fie un turn de paza, toate pustii; dar, pe masura ce ma uit in noapte, vad... siluete iesind din padure, mergand incet printre umbre, apropiindu-se incet de porti. Nici nu am bagat de seama cand am slobozit o sageata in prima aratare, dar nu am nimerit prin intuneric.

"Aveti grija! Din padure se scurg niste... aratari, ca niste oameni morti, dar nemorti!", ma aud strigand catre ceilalti.

Daria, ramasa inca in apropierea portilor, incearca sa dea foc resturilor de haine de pe unul dintre ei, fara izbanda, ii tremura mainile prea tare. Din turnul in care s-a urcat, Reortos are mai mult noroc - sageata lui se infige in piciorul stang al altuia, dar care, desi impiedicat, continua sa inainteze.

Astia, cu magia ei de la Templu, insa, pentru ca vede mult mai multi ca noi - forme fantomatice, rod blestemat al unei magii demonice, apropiindu-se incet dar neindoios de noi, ne striga infricosata: "Ce facem? Luptam sau fugim?"

"Nu cred ca avem unde fugi", ii raspunde cineva (nici nu am bagat de seama care dintre noi).

"Nu cred ca este singura intrare in sat!", continua ea, dar se duce repede langa Katumarus, facandu-i semn si Dariei sa o urmeze; ar vrea sa vada cat de repede se misca aratarile; incep sa ii recunosc postura teapana - semnul unei rugaciuni catre Miraio; stiind-o de la Templu, ma gandesc ca ar vrea sa elibereze sufletele nefericite. Este intuneric si nu vad prea bine asa departe, dar alt semn al rugaciunilor este ca se termina cu o clipa de lumina in jurul ei, atunci cand Zeita o asculta; si, cu tot intunericul, acea lumina nu a aparut acum, Zeita nu i-a mai raspuns...

Ce ajunge pana la mine, insa, este umbra mormaitului lui Katumarus, care a mai facut cativa pasi. Nu am inteles mare lucru, dar tare seamana cu o sudalma necioplita. Traznetul meu slobozit ca si sageata, pe negandite, nu nimereste nici el.

De-acum, cu totii vedem ca sunt mult mai multi decat ne asteptam: Reortos, de pe ziduri, Daria, de la poarta, Astia, care tocmai a dat de o alta ceata si s-a intors repede langa Katumarus. Dupa cum a insfacat-o el de roba si a zvarlit-o repede pe o usa, apuc sa aud doar "Inauntru, preoteaso!", apuc sa mai aud ceva ce aduce cu o banca trantita pe de laturi, semn ca nu a tras-o la timp in dreptul usii si mi-e limpede ca sunt prea multe aratari, mult prea multe sa le doboram in loc deschis. Aici, unde sunt eu, poate as avea sanse sa dobor cativa, daca ma dau inapoi si ei nu pot trece decat cate unul, dar nu sunt doar cativa. Si o rup la fuga pe scari, catre piata, desi inca nu ii vad pe ceilalti, sa putem sa ne adunam la un loc. Reortos tocmai striga catre mine, ca sa stiu unde sunt ei. Ma impiedic si nu pot sari dintr-o miscare peste mesele imprastiate din piata, dar am noroc si nu ma ataca niciun monstru.

Din mijlocul pietei, catarata pe o masa, o vad pe Daria uitandu-se in jur, poate cauta o cale de scapare... dar nu exista cale de scapare! O vad cum o zbugheste inauntrul unei case, incercand sa il traga si pe Reortos dupa ea. Nu cred sa fi gasit ceva de ajutor inauntru, pentru ca in clipa urmatoare o sageata zboara din arbaleta ei si nimereste in genunchiul unuia din nemorti. Miraio! vad cum ii zboara piciorul, si totusi, continua sa inainteze! Reortos il ataca cu scutul, il impinge inapoi, parca destul cat sa am o sansa sa ajung la ei fara sa ma prinda vreo aratare, mai ales ca eu sunt inca nevazuta si ma apara si intunericul; poate unul dintre ei sa vada ceva, cand as trece pe sub o faclie, dar este dincolo de Reortos, care le tine piept sa pot ajunge si eu la adapost.

Astia iese de la adapostul casei, sa strige cat sa o auzim si noi: "Cautati ulei, ceva sa le dam foc!" O vad ca intra inapoi, dar iese din nou in pragul usii, la fel de agitata... mi-e teama ca nici ea nu a gasit ceva folositor... Katumarus are noroc, il nimereste pe unul in piept, il incetineste, ba chiar o clipa il si opreste... dar ce folos?! Incep sa stranga randurile si sunt mult, mult prea multi!!!

Acum este sansa mea sa ajung in casa! In timp ce ma strecor pe usa, il apuc de o maneca pe Reortos, sa il fac sa intre si el in casa, iar Daria mai incearca o data, dar este mult prea tulburata ca sa faca Focul sa se aprinda; Reortos intra si inchide usa, nu inainte de a lasa o capcana in fata ei. Miraio, ne trebuie timp!

Aud pasi repeziti afara, par sa fie ai Astiei, urmata de Katumarus, si de un trup cazut; sper sa fi doborat Katumarus o aratare si sa o ia pe Astia la timp de acolo!


La adapostul vremelnic al casei, incep sa ma gandesc ca nu ii putem birui, nu asa cum am luptat in ultimele zile. Sunt mult prea multi si parca tot apar si nu se mai sfarsesc, usa nu are sa reziste la nesfarsit, iar aratarile, chiar daca raman fara un picior, merg cumva in continuare. Norocul nu are sa fie de partea noastra atat de mult timp incat sa ii doboram pe toti!

Incet-incet, in gandul meu se infiripa o idee. Atat de infioratoare, incat, pentru o clipa, Timpul sta in loc...

Miraio, iarta-ma, dar nu vad alta Cale...


Inapoi: Atacul lupilor si o Preoteasa
Urmeaza: Demoni si Zei: Noaptea mortilor nemorti

2-nov-2021 © kimica.ro