Mythras - Povesti din Pithylos

Atacul lupilor si o Preoteasa


Nici nu stiu cat am apucat sa dormim - ne-a trezit brusc strigatul lui Reortos; tot ce am apucat sa vad au fost ochi lucind in flacari... ne ataca lupii!!! Si trei sunt pe partea mea! Trezirea brusca si amenintarea fac parca sa simti si mai mult racoarea noptii. Am scos pumnalul pe negandite - nu ma despart niciodata de el; arcul oricum nu mi-ar fi de folos asa de aproape. Dar un Traznet ar fi numai bun, lupilor poate le-ar fi frica, macar de zgomot, chiar daca nu i-as nimeri... iar daca l-as nimeri pe conducatorul haitei...

Nu este timp de prea multa pregatire, pentru ca lupii ataca organizat, nu-s fiare fara minte, iar haita incepe sa se miste: unul il ataca pe Reortos, un altul se apropie maraind, dar fara sa atace, din dreapta se aude o capcana - nu vad pana acolo, dar dupa scheunat, un lup este prins deja (mi-am amintit eu bine: daca sufera unul, ii afecteaza si pe ceilalti, ca parca au tresarit putin) si, imediat, se aude si cealalta capcana, dar lupul acela a fost mai dibaci, si-a rasucit laba la timp, nu cred ca l-a zgariat prea mult (macar este si el imobilizat, nu sare pe noi). Doi, insa, raman aproape de mine, nu se misca.

"Si-a dat seama cineva care este Alfa? El trebuie lovit primul! Dar nu sa moara brusc, trebuie doar sa il doara si sa urle, ca are sa ii sperie si pe ceilalti!", intreb, gandindu-ma pe care sa il atac primul.

Ei nu, dar eu il vad pe unul din lupii de langa mine ca pare mai infipt si cu o uitatura mai hotarata, el trebuie sa fie. Miraio, fie ce-o fi, o sa folosesc Traznetul si, in timp ce-l slobozesc, lovindu-l intr-o laba din fata si paralizandu-l, imi pare ca vad cu coada ochiului o... faptura atacand unul din lupii prinsi in capcana; nu a fost o parere, pentru ca lupul incepe sa scheaune, ranit mai serios, iar faptura, dupa un moment in care pare sa nu-i vina a crede ce a facut, striga la noi: "Este cineva ranit?"... Minunat! Nici nu duceam lipsa de neprevazut... "Tu de unde ai aparut?!" strig inapoi la ea, in timp ce vad cum lupul lovit de mine se impiedica si cade.

Si cred ca l-am nimerit pe Alfa, pentru ca imediat pare sa le mai fi pierit din avant si celorlalti lupi. Nu suficient cat sa fuga deja, dar destul cat sa ne dea noua o sansa in plus sa scapam nesfasiati. Daria da sa profite de ocazie, daca tot e lupul cazut, dar... ceva ii incurca degetele, ca sageata pentru lup ajunge pe langa bratul meu stang, de imi ingheata sangele in vine; norocul meu ca nu a trecut de armura. Daca n-as crede ca ii e drag de noi... dar nu este timp, lupii astia sunt periculosi!

Katumarus il raneste grav pe lupul cel mai apropiat de mine, in timp ce Reortos il nimereste pe al lui suficient cat sa il faca sa cada. Celui ranit de Katumarus i-a ajuns, o ia la goana catre padure. Bun! O fiara mai putin! Alfa, insa, este inca aici, se chinuie sa se ridice. Iar faptura ivita din intuneric il ataca din nou pe lupul prins in capcana, dupa urlet si linistea brusca de dupa as crede ca i-a retezat o laba si bestia a lesinat.

N-ar fi rau sa il incoltim si mai tare pe Alfa; eu reusesc doar o crestatura pe laba din fata, dar ma uit cu uimire cum Daria vine cu avant si il paleste cu tigaia... peste fund... Miraio, o vrea sa-l imblanzeasca si sa-l ia acasa? Asta e monstru hotarat sa ne omoare, nu vreun dulau de casa ratacit prin padure! Ii mai trage si Katumarus un lat de spada peste cap...

Reortos, cu scutul, il impinge vreun metru mai departe pe lupul lui, insa noi cred ca suntem prea aproape si cu teama sa nu ne ranim unii pe altii ca sa mai nimerim acelasi lup. Nici faptura nu are mai mult noroc, poate si-a pierdut avantul in drum spre celalalt lup din capcana, cand s-a oprit sa-l intrebe pe Reortos daca e cineva ranit, nici ea nu nimereste.

Lui Katumarus, insa, i-a ajuns - cu o miscare hotarata reuseste sa implante spada la baza craniului lui Alfa, indeajuns ca lupii ramasi in picioare sa abandoneze si sa se retraga in padure.

Reortos si Daria incep sa vorbeasca aproape in acelasi timp:

"Ce e cu tine aici?"

"Sper ca nu ai venit sa ne jefuiesti..." (... pe Daria a cam afectat-o atacul banditilor).

Cu mainile in solduri, uitandu-se la Reortos, faptura raspunde agale intrebarii Dariei, dand si din cap: "Nu, nu..."

Acum, la lumina focului din vatra, o vedem mai bine: o fata poate de vreo 20 de ani, ireal de palida la fata, dar cu ochii fumurii; hmm... am auzit ceva despre asta, vorbeau doua curtezane despre niste vopseluri venite din Sud, din Regatele Potamite; intinse pe fata, poti sa nici nu mai arati ca tine; ai putea sa crezi ca are chiar si 30 de ani, la cat de mult o imbatraneste asta; cam cat mine de inalta, imbracata cu o roba lunga, ca o armura din tesatura. Este foarte linistita; daca nu ar fi aparut asa de nicaieri in mijlocul padurii in miez de noapte, as crede ca e si prietenoasa...

"Imi cer scuze pentru bruschete, dar o caut pe Adela..."

Am intepenit. Miraio... cum?! In mijlocul padurii, in puterea noptii, pe pamanturi kataigide?! Pana sa ma dezmeticesc eu, Daria face un pas in fata mea si ii raspunde: "Nu ne deranjeaza bruschetea, dar am avut un incident azi, acum lupii, deci nu strica putina precautie."

Fata continua netulburata, impreunandu-si mainile si facand cateva plecaciuni: "Nu va vreau raul. Numele meu este Astia Vorena. Nu o cunoc pe Adela, dar am fost trimisa de Inalta Preoteasa de la Templul lui Miraio sa o apar... Adela? ... Adela?..."

Asta este peste poate! Ma uit incet in sus la Katumarus, aflat langa mine, fac un pas din spatele Dariei si ies la lumina: "Chiar nu imi trebuie inca o persoana care o cauta pe Adela!" In spatele meu Katumarus mormaie nemultumit: "Pff... fete, mestesugari si, acum, preotese!"

"Uite ce e" continui eu, "astazi am avut de-a face cu banditi, care ne-au cam dat de furca, acum ne-au atacat lupii si, daca te uiti la noi, noi trei suntem Oraseni, dar el este cel mai infriscator razboinic pe care l-am vazut vreodata. Fara suparare, dar pare cam de necrezut cum ai aparut tu in noapte, de nicaieri, inarmata cu o sabie scurta, strabatand padurea si ajungand aici nevatamata."

"Cum spuneam, m-a trimis Inalta Preoteasa, am plecat din Oras cat am putut de repede, dupa ce am aflat incotro va indreptati. Menirea mea este sa te apar, indiferent daca vrei sau nu!" continua fata netulburata.

Minunat! Din ce in ce mai minunat! "Cum stim ca esti cine spui ca esti?"

Astia isi descopera gatul si scoate la iveala un lantisor de care atarna simbolul lui Miraio - mana cu unghii lungi transformate in lame ascutite. Daria se uita la simbol si apoi la mine: "Este Zeita ta, tu stii mai bine; ce zici?"

Ce pot sa zic? Ca doar nu ar indrazni cineva sa o infrunte pe Zeita furand din Templu... "Mhm... deci, nu conteaza ce vrem noi, nu putem scapa de tine". Din spate, Katumarus mormaie din nou, cu o nemultumire si mai mare in glas: "De ea nu poti sa scapi?!"

"Sa ne intelegem:" continui eu, "noi suntem trimisi de nobilul Moros sa aducem ceva. Aici nu esti in Templu, nu esti in Oras. In afara Orasului, in salbaticie, domneste Haosul - orice vrea sa te omoare. Ei doi sunt Oraseni, eu am fost pregatita pentru mult mai putin, Katumarus este singurul facut sa supravietuiasca aici. Ai sa te opresti cand va zice el, ai sa te arunci la pamant fara sa intrebi de ce cand va zice el. Asta daca vii cu noi, adica. Daca te descurci singura, e treaba ta ce faci. Atata, doar, sa nu ne incurci."

"Nu vreau sa va incurc", a raspuns ea linistita.

O las in pace, dar eu nu-mi gasesc pacea: pana ieri dimineata, nu stia nimeni de mine, nu avea nimeni treaba cu mine, alta decat sa casapesc sobolani, sa gasesc vreun plod neastamparat pierdut pe strazile Orasului sau sa caut si sa aduc inapoi un cal scapat in campie de vreo odrasla de nobil. Si, dintr-o data, i-a apucat pe toti. "Daca nobilul Moros te trimite, trebuie sa te duci!" il aud pe Aniketos in gand. Iar acum, Inalta Preoteasa de la Templul lui Miraio... am auzit ca orice impotrivire fata de ele este considerata crima; si trebuie sa fie ceva puternic care o apara pe Astia, de a ajuns pana aici singura, ca sa ma apere pe mine...

Sirul gandurilor mi-este intrerupt de Daria, care ne intreaba pe rand ce-am vrea sa pregateasca de mancare; am mancat noi inainte de culcare, dar atacul lupilor ne-a trezit prea devreme si prea brusc si ne-a cam sleit de puteri. Reortos vrea frigarui dintr-o halca de lup, Astia este de acord cu omleta simpla propusa de Daria, mie imi trebuie doar paine cu branza, ca mere nu avem, si ma hotarasc ca, pana una alta, as vrea sa stau mai departe de faptura aceasta, prea multa agitatie pentru o singura seara.

O vad pe Astia cum se indreapta catre Reortos, cu mainile intinse, il atinge pe piept, scoate un saculet cu ceva ce ar aduce cu sarea, recita o incantatie, dar nu se intampla nimic. Incurcata si vorbind de una singura, scoate un hrisov, sa isi dea seama ce anume a gresit, tot ce mai inteleg din murmurul ei pare sa fie legat de o rima.

Reortos se uita cam indoielnic la ea si este curios sa stie ce a vrut sa fie asta. Asa aflam ca Astia a incercat o vraja din popor pentru a-i curata armura. "A, nu-i bai", raspunde el, incercand sa o imbuneze, "eu sunt dintr-o familie de fierari, sunt des murdar de funingine, sunt obisnuit; niste sange de lup nu are sa fie prea mult."

Daria ii tine isonul: "Stai linistita, este de la agitatie. Asa a patit si Katumarus. Ia si mananca, o sa te simti mai bine!"

Pana a fi gata masa, Reortos este hotarat sa jupoaie lupii si ii cere ajutorul Astiei, chiar daca nu pare sa fie facuta pentru asta, dar fata accepta, il ajuta cu ce poate. Este bine ca Daria s-a apucat sa mai pregateasca ceva de mancare pentru ca, in timp ce vorbeam noi, Katumarus se asezase langa foc si mancase deja ce ramasese de la masa de acum cateva ceasuri.

Hm... Daria si Reortos se arata mult prea prietenosi cu Astia, nu-mi ramane decat sa ma refugiez langa Katumarus, care... acum imi dau seama ca, intre timp, s-a tot miscat de colo-colo, cautand apa izvorului pe care il auzim susurand in apropiere, dezbracat pana la brau, curatandu-si armura si spada de murdarie inainte sa dea iama in blidele Dariei... Miraio! Este acoperit de tatuaje! Am auzit ca ar exista, dar nu am vazut pana acum. Cand isi da jos coiful, pentru o clipa, in lumina flacarilor parul lui imi pare... mov, dar vedenia nu dureaza mult, pare totusi sa fie de culoarea castanelor. Incepe sa ma bantuie culoarea aceasta - una era cand se ivea doar in vis, alta cand incep sa am vedenii treaza. Si nu m-am gandit la asta pana acum, dar el pare sa aiba vreo 30 de ani.

In liniste, imi iau painea si branza de la Daria si ma asez pe iarba aproape de el, fara sa imi iau ochii de la tatuajele lui. Dupa vreo cateva minute in care nu am existat pe lume, Katumarus se intoarce catre mine: "Ce?"

"Nimic... ... Incredibil! ... Am zis eu ca esti infriscator, dar, nuuuu... esti foarte infriscator!"

Imi arunca o privire, fara sa spuna nimic.

"Te incurc?"

Masoara din ochi distanta dintre noi, inainte de a-mi raspunde scurt: "Nu. De ce?"

Miraio, bine am facut ca am lasat ceva mai mult o lungime de brat de-al lui intre noi, ca, daca iar ii dadea prin cap sa ma bata prieteneste pe umar, ma zvarlea cu fundul in apa izvorului! "Atunci mai stau."

"Bine" a pus el capat discutiei cu mine si s-a apucat sa isi ascuta spada. Nu ca mi-as mai fi adus aminte ce voiam sa vorbesc cu el, de fapt...

Masa nu a durat mult. Reortos a reactivat capcanele, Daria si-a strans bucataria, Astia s-a oferit sa stea ea de straja. "N-am apucat sa-ti spun, fierarule, dar ai o voce buna," a inceput Katumarus, in timp ce isi pregatea sacul de dormit si, intorcandu-se catre Astia: "sper sa stii sa strigi si tu ca prietenul nostru". Nu cred ca au trecut 30 de secunde pana a adormit bustean. Da, da, sigur doarme, nu se preface, ca doar este langa mine.

Acum, ca este liniste si nu se mai foieste nimeni, bag de seama ca eu am ramas cu mancarea in mana. N-ar fi rau totusi sa mananc cat e vreme - dupa cum a decurs prima parte, nu cred ca are ce sa sara din intuneric si sa ni se mai para ciudat. Dar nu imi dezlipesc ochii de la tatuajele lui. Este acoperit complet de la brau in sus de un amestec intortocheat de felurite spirale albastre, imi pare ca vad si urme de cicatrici (m-am gandit eu bine ca a vazut multa lupta la viata lui). Ma fascineaza si culoarea lor, ca nu am mai vazut asa ceva pana acum, dar mai ales desenele care par sa se impreuneze si sa se continue la nesfarsit, si care se misca aproape vii in ritmul respiratiei lui linistite. Urmarindu-le miscarea la lumina flacarilor din vatra, imi atrage atentia sus, in stanga, pe piept, ceva ce pare a fi un... urs... Tatuajele astea cred ca nu sunt intamplatoare, inseamna ele ceva...

Pana la urma, termin si eu de mancat si ma intorc in sacul meu de dormit. Stam de straja cu randul; spre norocul nostru noaptea trece fara alte peripetii si dimineata vine in liniste. Dis de dimineata, Astia isi spune rugaciunea; ea stie ce spune, ca eu aud doar un murmur si nu imi pot desprinde privirea de la pumnalul pe care il tine cu amandoua mainile indreptat spre pantec... Cand termina, ii ofera Dariei proviziile ei, sa ii ajute la pregatirea mesei.

Imi strang repede lucrurile in desaga, cu grija sa nu ratacesc ceva si ma indrept spre izvor, sa ma spal, apa rece are sa ma dezmeticeasca si are sa alunge toropeala noptii. M-am dezmeticit... pana am dat cu ochii de Katumarus, venind si el pe poteca spre izvor, in timp ce eu ma intorceam la tabara. Intors si el de la izvor, se aseaza langa foc si ii arunca o privire Dariei inainte de a vorbi agale: "Sper ca mi-ati pastrat si mie ceva, mestesugarilor..." Daria, saritoare, are deja o portie gata pregatita si pentru el. Mananca repede, se ridica, "Ar trebui sa mergem", si se intoarce catre mine, foarte calm: "Ce?"

"N-am zis nimic!" ingaim surprinsa, mai sa ma inec cu mancarea.

"Mhm" Si, cu asta isi ridica desaga si o ia la pas. "No, veniti?"

Bine ca mi-am strans lucrurile inainte sa mancam... Si, ca mi-am adus aminte... clatite! Daria spunea ca are sa faca clatite! Oare eu am mancat clatite in dimineata asta?!

Si ne continuam drumul catre sud. Ajungem fara alte peripetii pe varful muntelui Zavitsa, inconjurati de nor, si care, de fapt, nu este un singur varf: sunt mai multe, legate intre ele prin poduri de sfoara care arata tare subrede... Miraio, nu vrei sa le treci! Dupa spusele nobilului, Lacrima ar fi la baza altarului; de ce? nu stim, dar se spune ca Ilios este un Zeu intrucatva ciudat; mda, care Zeu nu este ciudat?!

Nici celorlalti nu li se pare de incredere podul, Daria deja cauta franghii prin desagi, vine cu ideea sa treaca unul dintre noi pe partea cealalta si sa legam franghia de-o parte si de alta. Avem doar noi doua franghie, dar ne ajunge.

Ma gandesc ca ar putea trece Katumarus primul, este la el acasa, cunoaste mai bine ca noi teritoriul, stie la ce sa se astepte. "Mda, muntii astia nu sunt tocmai casa mea si nici nu cunosc locul asa bine", spune el, in timp ce imi arunca o privire incruntata. Aaaa... cred ca am gandit cu voce tare... Dar isi leaga franghia de brau, uitandu-se la noi, si porneste incet pe pod. Nu apuca sa ajunga prea departe, ca il opresc. Se intoarce incet: "Ce?"

"Se vad niste... ca niste funii, albe, lucioase, in multe directii. Nu cred ca e de bine..."

"Hm... daca aveti o idee mai buna, acum e momentul sa o spuneti."

Reortos se uita cu atentie in jur si in prapastie: "Sub pod nu se vede nimic".

Katumarus porneste catre capatul podului, ajunge fara peripetii pe partea cealalta, isi dezleaga franghia de la brau si o leaga de un par. Acum este legata la ambele capete, parca este mai sigur podul. Nici noi nu intampinam vreo neplacere la trecere, asa ca ne continuam drumul pana la varful cel mai inalt, unde se gaseste si altarul - un mare totem, sculptat in piatra, o bufnita uriasa ce vegheaza asupra locului. Bufnita aceasta pare Linistea intruchipata! Locul nu seamana in niciun fel cu un templu kataigid, nu are nimic din felul in care kataigizii isi simbolizeaza Zeul, trebuie sa fie din vremuri stravechi. Si, la poalele lui, se afla Lacrima - un chihlimbar luminos, cat un deget de lung, poate cat doua de lat.

Reortos este foarte neincrezator in felul in care Lacrima, asa mica si neaparata de nimic, sta locului, nemiscata de vant; ii este teama ca pietrele de pe poteca nu sunt simple pietre, ca ar putea ascunde capcane, ca poate sunt capcane la baza totemului, care sa scuipe flacari cand Lacrima este luata de la locul ei. Daria a venit pregatita - are ceara pe care sa o modeleze sa semene cu Lacrima, sa o lase la schimb langa altar, pentru cine va veni sa o caute in urma noastra...

Capcane nu par sa se vada, dar Astia, cu magia ei de la Templu, vede aure in jurul tuturor, dar mai ales in jurul Lacrimii si al totemului; daca Lacrima pare o picatura de lumina desprinsa din Soare si cazuta pe pamant, ca o intrupare a Zeului insusi, totemul radiaza atata singuratate, ca o afecteaza si pe ea, devenita brusc foarte-foarte trista. "Cine anume spuneati ca v-a trimis dupa piatra? Sunteti siguri ca va vrea binele?" ne intreaba, cu tristete revarsadu-se parca in fiecare cuvant, de iti vine si tie sa plangi langa ea. Din putinele informatii pe care le-am aflat noi de la nobilul Moros, insa, el parea interesat de cultul lui Ilios doar din motive politice, am crede ca vrea sa ne si intoarcem.

Si, de fapt, nu totemul in sine este trist; inauntrul lui este un... Spirit! Miraio, treaba asta devine din ce in ce mai ciudata! Spiritul este atat de trist, incat tristetea lui a afectat-o si pe Astia; oare ii cauzam si mai mult rau daca luam Lacrima?

"Noi avem ce face pentru Spiritul acesta? Adica, daca ii luam Lacrima..." dau sa intreb, dar nu stiu cum sa imi continui gandurile invalmasite. Astia nu este foarte sigura, dar fie il intristam si mai mult, fie il eliberam... Minunat!

Katumarus asculta de la distanta, nu ii prieste in niciun fel apropierea de totem, parca ar vrea nici sa nu fie aici si incepe sa vorbeasca pe un ton mai taios decat ii fusese firea pana acum: "Uite ce e, locul asta pare sa fie locul unde stramosii mei venerau Spiritele inainte sa il venereze pe Buxut. Orice ar fi, nu mai este de mult vreun Spirit aici. Hai sa luam Nestemata si sa plecam inainte sa ne atace cine stie ce altceva!" si incepe sa se uite in jur, spre marginea prapastiei.

Miraio, ii dau dreptate! Nu este de stat in locul acesta... Iar linistea devine apasatoare... Daria se uita dupa pasari, dar nu se vede niciuna pana in departari, Reortos da ocol totemului, in cautare de capcane si apoi incep sa se gandeasca cum sa faca sa ia Lacrima, fara sa o atinga cineva, fara sa se apropie prea mult de ea cineva. Si nu este o idee buna sa desfacem franghiile de la pod ca sa improvizam un nod larg la capatul celalalt, sa tragem Lacrima de langa totem; nici Astia nu vrea sa renunte la bruma de siguranta data de ele...

"Hmm... oare cat este de lunga roba Astiei?" ma intreb... si, din nou, m-am gandit cu voce tare, pentru ca imediat o aud pe Daria: "Doar nu vrei s-o dezbraci si pe Astia?!"

Simt cum imi iau foc obrajii: "NU! ma gandeam doar ca roba ar putea fi scurtata pana la genunchi si..."

"Dar nu este nevoie", raspunde Astia linistita. "Am straie de schimb. Ma apuc de indata sa le fac fasii, sa avem de o funie".

..."Miraio! Akniketos in sfarsit are sa fie multumit ca am reusit sa imi tin gura suficient timp cat sa nu imi para rau de ce am zis!... Era cat pe ce sa ofer si nadragii mei buni pentru asta. Dar, daca tot are Astia straie de schimb..." Uite ce oroare imi daduse prin cap, chiar nu stiu ce este cu mine azi!

"Bun, acum ca ati terminat cu prostiile, luam Nestemata si plecam odata de aici?" spune Katumarus taios, apoi se intoarce brusc catre mine: "Ce?"

"Mi-e frica."

"Are sa-ti treaca."

"De aceea si stau langa tine, ca parca mi-e mai putina frica asa."

"Hm, la norocul meu orice este posibil..."

Pana la urma, Daria si Reortos au facut la repezeala si nodul, toata lumea mai departe de totem, mai putin Daria, care sta langa el, pregatita sa puna in loc bucata de ceara sculptata, au tras usor de funie, au inlocuit Lacrima, care a ajuns spre pastrare la Astia... si nu ne-a traznit nimic.

Katumarus porneste imediat si trece primul pod, apuc sa trec si eu dupa el, cand Daria vede miscare: "Se apropie ceva pe panze!"

Intr-o clipa, suntem toti cu armele in mana - Astia cu spada, Daria si Reortos cu arbaleta, eu si Katumarus cu arcul, toti patru cu sageti pregatite. Daria se apropie de pod, iar Reortos, de locul de unde pare sa se apropie o lighioana, chiar inainte ca panzele sa inceapa sa vibreze din ce in ce mai tare, atat de tare incat pietricele incep sa cada in prapastie de la picioarele lui...


Inapoi: Niste banditi
Urmeaza: Paianjenii ucigasi si zorii Noptii Groazei

26-oct-2021 © kimica.ro